Decizia nr. 294 din 7 mai 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Marius Ovidiu Marcu în Dosarul nr. 9.221/3/2016 al Tribunalului București - Secția I penală. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.088D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că pedeapsa rezultantă ca urmare a reținerii concursului de infracțiuni nu poate depăși maximul general, în acest sens fiind norma expresă prevăzută de art. 39 alin. (2) din Codul penal. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia stabilirea și aplicarea pedepsei trebuie să se realizeze în condițiile prevăzute de art. 187 din Codul penal, arată că acest text de lege nu este incident în cazul pedepsei rezultante, determinată potrivit art. 39 din Codul penal, întrucât această normă legală nu operează cu noțiunea de „pedeapsă prevăzută de lege“, ci cu cea de „pedeapsă stabilită“. Cu privire la critica referitoare la cumulul aritmetic, aceasta este una nepertinentă, întrucât legea nu vizează o astfel de ipoteză de calcul al pedepsei rezultante. În fine, previzibilitatea unei norme nu poate fi determinată prin raportare la un criteriu unic - capacitatea de înțelegere a destinatarului normei, lipsa acesteia putând fi suplinită prin alte mijloace: interpretări ale specialiștilor, doctrinei sau jurisprudenței.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 19 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 9.221/3/2016, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Marius Ovidiu Marcu, inculpat într-o cauză penală în care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, cu aplicarea art. 5 alin. (1) și art. 38 alin. (1) din Codul penal.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal sunt neconstituționale, întrucât, prin aplicarea alături de pedeapsa principală a unui spor obligatoriu, de o treime din totalul celorlalte pedepse, se ajunge, de cele mai multe ori, la o pedeapsă rezultantă al cărei cuantum permite, în anumite situații, chiar depășirea maximului general al pedepsei. Așadar, legiuitorul a acceptat posibilitatea depășirii limitelor generale ale pedepselor, această dispoziție legală fiind neconstituțională, întrucât „subiecții de drept, de cele mai multe ori cetățeni care nu au cunoștințe juridice, citind norma de drept a cărei încălcare este incriminată, nu pot constata nici exactitatea normei, nici accesibilitatea, nici previzibilitatea acesteia, fapt ce încalcă încrederea legitimă de care trebuie să beneficieze un text de lege, și, totodată, principiul securității juridice a legii“. Potrivit art. 23 alin. (12) din Constituție, nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, or, condițiile și temeiul legii le reprezintă, potrivit art. 187 din Codul penal, „pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei“, nicidecum sporul prevăzut de art. 39 din Codul penal, spor care nu este pedeapsă.

6.Mai mult, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, acest sistem de sancționare a concursului de infracțiuni nu este constituțional, deoarece prin însumarea aritmetică a pedepselor se poate ajunge la o pedeapsă rezultantă care depășește durata vieții infractorului și îi creează un plus de suferință care există în măsură mai mică atunci când pedepsele sunt executate cu intermitențe. Mențiunea că „la pedeapsa cea mai grea se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite“ nu este o redactare care „să poată să fie înțeleasă de cei cu o capacitate de înțelegere modestă, astfel încât este greu de explicat că se adună toate celelalte pedepse, cu excepția celei mai grele, că suma se împarte la trei și apoi se adună cu pedeapsa cea mai grea“. Modalitatea de sancționare a concursului de infracțiuni excedează regulilor principiale ale contopirii juridice și creează serioase dificultăți instanțelor de judecată la aplicarea pedepsei rezultante pentru infracțiunile concurente.

7.În concluzie, deși o normă juridică trebuie să fie accesibilă și previzibilă, art. 39 din Codul penal nu are acest caracter, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informați în avans asupra consecințelor actelor și faptelor lor, ci să și înțeleagă consecințele legale ale acestora. În caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu ar mai putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecințe asupra securității raporturilor sociale, a existenței societății în general.

8.Tribunalul București - Secția I penală consideră că excepția având ca obiect dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal este neîntemeiată, întrucât soluția legislativă criticată reprezintă o opțiune de politică penală a legiuitorului.

9.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că alegerea modalității de calculare a sporului de pedeapsă în funcție de totalul pedepselor aplicate nu este de natură a afecta caracterul legal al sancțiunii penale ori proporționalitatea acesteia, de vreme ce atât limitele pedepselor aplicabile pentru toate tipurile de infracțiuni, cât și modalitatea de calculare a sporului aplicat pentru concursul de infracțiuni sunt în mod expres prevăzute de lege, prin norme clare, accesibile și previzibile. Sporul obligatoriu de pedeapsă pe lângă pedeapsa cea mai grea este o consecință a pluralității de infracțiuni, și nu o sporire nejustificată de pedeapsă. Nu se poate susține că aplicarea unei pedepse în limitele legale și cu respectarea criteriilor de individualizare pentru fiecare faptă comisă este de natură a contraveni principiului proporționalității. Pedepsei celei mai grele i se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate conform legii pentru fapte comise, și nu un spor arbitrar ales de către instanța de judecată. De asemenea, dispozițiile analizate nu creează posibilitatea aplicării unei pedepse pentru care nu este prevăzută o limită maximă, întrucât prevederile art. 39 și cele ale art. 60 din Codul penal se aplică în mod coroborat, iar art. 60 din Codul penal prevede maximul general al pedepsei cu închisoarea, maxim ce nu poate fi depășit nici prin aplicarea regulilor concursului de infracțiuni.

11.Avocatul Poporului arată că, referitor la prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, își menține punctul de vedere exprimat și reținut de Curtea Constituțională în deciziile nr. 256 din 5 mai 2016 și nr. 329 din 24 mai 2016, în sensul că dispozițiile legale criticate, potrivit cărora în cazul concursului de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, sunt constituționale.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Deși potrivit actului de sesizare a Curții, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 39 din Codul penal, în integralitatea sa, analizând notele scrise ale autorului excepției, precum și opinia instanței, rezultă că excepția de neconstituționalitate vizează doar dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, care au următorul cuprins: „În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: [...] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite“.

15.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

16.Examinând critica de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, fiind pronunțate în acest sens Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, Decizia nr. 788 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 8 martie 2018, Decizia nr. 740 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 21 martie 2018, Decizia nr. 447 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 2 noiembrie 2018, prin care excepția de neconstituționalitate invocată a fost respinsă, ca neîntemeiată.

17.Prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate reglementează în materia sancționării concursului de infracțiuni săvârșite de persoana fizică, infractor major, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, stabilind tratamentul penal al concursului de infracțiuni prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix. Așadar, potrivit prevederilor precitate, dacă pentru infracțiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În context, Curtea a reținut că o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispozițiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare.

18.În actualul Cod penal, legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracțiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralității de infracțiuni, în contextul în care critica principală a tendințelor legislative anterioare de majorare a limitelor maxime de pedeapsă, ca principal instrument de combatere a unor infracțiuni, a fost aceea că sistemul sancționator al vechiului Cod penal nu mai reflecta în mod corect sistemul valorilor sociale pe care legea penală este chemată să le protejeze. Astfel, în expunerea de motive la proiectul Legii privind Codul penal se arată că „soluția de dorit nu este deci o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică“. Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere și instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea și sancționarea pluralității de infracțiuni, în condițiile în care, sub imperiul fostei reglementări, pluralitatea de infracțiuni, deși un indiciu important privind periculozitatea sporită a infractorului, rămânea practic nesancționată, cauza de agravare fiind, în foarte multe situații, ignorată de instanțe în stabilirea pedepsei rezultante, din cauza faptului că sporul de pedeapsă prevăzut de lege avea un caracter facultativ. Astfel, noul Cod penal răspunde unei puternice exigențe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional. Potrivit expunerii de motive la proiectul Legii privind Codul penal, „într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni“. Așadar, în cazul concursului de infracțiuni, pe lângă pedeapsa cea mai grea cu închisoarea - singura sancțiune aplicată, în mod obișnuit, de către instanțe sub legea veche -, sub imperiul legii noi este obligatorie aplicarea unui spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse. Având în vedere toate cele arătate, Curtea a reținut că, întrucât săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană demonstrează o perseverență pe calea infracțională a acesteia, sunt necesare sisteme de sancționare adecvate pentru asigurarea constrângerii și reeducării, iar reglementarea acestora nu trebuie să se facă decât cu respectarea Constituției și a supremației sale (paragrafele 24, 26, 27 și 28).

19.Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracțiuni intră în atribuțiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancțiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii, printre care și frecvența fenomenului infracțional. Așa fiind, Curtea a reținut că, prin adoptarea noului regim juridic de sancționare a celor două forme de concurs de infracțiuni, real și formal - cât privește persoana fizică, infractor major -, reglementând mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere.

20.De asemenea, Curtea nu a reținut nici susținerile autorului excepției potrivit cărora prevederile constituționale ale art. 23 referitor la libertatea individuală ar fi încălcate de dispozițiile de lege criticate. Libertatea individuală nu are caracter absolut, fiind necesar a se exercita între coordonatele stabilite de ordinea de drept, așa încât încălcarea regulilor care compun ordinea de drept autorizează legiuitorul să reglementeze, în funcție de gravitatea comportamentului infracțional, norme penale care vizează direct libertatea persoanei. Aceste dispoziții penale însă trebuie să fie strict delimitate și condiționate, astfel încât libertatea individuală să fie respectată. Or, Curtea a constatat că normele criticate permit o individualizare judiciară a pedepsei principale (rezultante) în caz de concurs de infracțiuni „în condițiile și în temeiul legii“, potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, o garanție împotriva unei eventuale ingerințe arbitrare a judecătorului în libertatea individuală reprezentând-o limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege. Așadar, o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispozițiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Cu alte cuvinte, dacă sporul obligatoriu ar depăși limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege, pedeapsa se reduce corespunzător (paragraful 44).

21.De asemenea, prin Decizia nr. 447 din 28 iunie 2018, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate prevăd reguli clare, precise și previzibile de stabilire a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, atunci când pentru faptele săvârșite s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, reguli a căror aplicare duce la stabilirea unei pedepse rezultante care nu poate depăși maximul general al pedepselor penale cu închisoarea, motiv pentru care nu poate fi reținută încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor art. 7 paragraful 1 teza a doua din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la legalitatea incriminării și a pedepsei, astfel cum acestea au fost preluate la art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală. Curtea a reținut că nu poate fi constatată nici încălcarea dispozițiilor convenționale și a celor de drept european referitoare la interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, astfel cum acestea se regăsesc la art. 22 alin. (2) din Constituție, aplicarea textului criticat neputând afecta integritatea fizică sau psihică ori demnitatea persoanei condamnate câtă vreme pedeapsa rezultantă nu depășește maximul general al pedepsei prevăzut la art. 60 din Codul penal.

22.În continuare, cu privire la modul și condițiile de realizare a contopirii pedepselor în diferite situații, Curtea reține că, pentru a se putea da efect dispozițiilor legale privind aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni, făptuitorul trebuie să fie judecat pentru toate faptele aflate în concurs și să primească o pedeapsă rezultantă pentru infracțiunile săvârșite. Prin urmare, în cazul în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, instanța care dispune contopirea o va identifica pe cea mai grea dintre ele, după care va proceda la aplicarea sporului fix de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite. La stabilirea sporului se vor lua în calcul, așadar, toate pedepsele aplicate mai puțin cea mai grea dintre ele, care constituie pedeapsa principală. Așa fiind, nu se poate reține critica autorului excepției potrivit căreia sporul astfel calculat nu este o pedeapsă, stabilită potrivit legii, el reprezentând o parte din cumulul pedepselor mai ușoare decât cea principală, toate stabilite de instanță în temeiul normelor legale.

23.În fine, cât privește dreptul la un proces echitabil statuat prin dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenței sale constante, aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanțial, reținând că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței procesului echitabil ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanțial.

24.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius Ovidiu Marcu în Dosarul nr. 9.221/3/2016 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 mai 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Mihaela Senia Costinescu