Decizie nr. 123 din 25 aprilie 2001

1.Curtea Constituţională a fost sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, în vederea declanşării controlului de constituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul 2001*), de un grup de 53 de deputaţi, şi anume:

Notă *) Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 26 aprilie 2001.

Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Victor Babiuc, Cornel Boiangiu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Draganescu, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu-Nicolae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Ion Mogos, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Calin Popescu-Tariceanu, Dan-Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica, Radu Stroe, Gheorghe Albu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costica Canacheu, Ion Cirstoiu, Victor Sorin Lepsa, Mircea Man, Gheorghe-Liviu Negoita, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Romeo-Marius Raicu, Alexandru Sassu, Mircea Nicu Toader, Adriean Videanu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Paula Maria Ivanescu, Alexandru-Liviu Mera, Nicolae Nan, Alexandru Peres şi Mihai Stanisoara.

Sesizarea a fost trimisa Curţii Constituţionale prin Adresa nr. XIV/341 din 17 aprilie 2001 a Secretariatului general al Camerei Deputaţilor şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.357 din 17 aprilie 2001, formând obiectul Dosarului nr. 161A/2001.

Prin sesizare se susţine neconstituţionalitatea Legii bugetului de stat pe anul 2001 sub doua aspecte: un aspect formal, referitor la nerespectarea dispoziţiilor constituţionale privind legiferarea, şi un aspect referitor la fondul reglementării, şi anume neconstituţionalitatea prevederilor art. 11 alin. (3), art. 30 alin. (4), art. 34 şi ale anexei nr. 9a), art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din lege.

În legătură cu primul aspect autorii sesizării susţin ca Legea bugetului de stat pe anul 2001, în ansamblu, este neconstitutionala, întrucât a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 62 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora "Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate şi în şedinţe comune. În şedinţele comune, lucrările se desfăşoară potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor", fără a se arata însă în mod concret în ce consta aceasta încălcare. În schimb, sunt invocate prevederi ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care nu au fost respectate cu prilejul dezbaterii proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2001. Astfel sunt invocate prevederile art. 21 alin. 4 privind obligaţia preşedintelui care conduce şedinţa comuna de a preciza dacă este întrunit cvorumul legal, prevederile art. 22, care stabilesc dreptul preşedinţilor grupurilor parlamentare de a solicita verificarea întrunirii cvorumului, prevederile art. 23, referitoare la obligaţia conducătorului şedinţei comune de a veghea la respectarea regulamentului, prevederile art. 39, potrivit cărora la şedinţele comune în care se adoptă legi, hotărâri sau moţiuni este obligatorie prezenta a cel puţin jumătate plus unul din numărul membrilor care compun cele două Camere ale Parlamentului, şi prevederile art. 52, conform cărora amendamentele şi articolele se pot adopta numai cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi la şedinţa. În sensul acestor sustineri se fac trimiteri la stenogramele şedinţelor din 10 şi 11 aprilie 2001, din care rezultă ca "Preşedintele şedinţei comune a anuntat prezenta în sala a 383 deputaţi şi senatori din numărul total de 485", că nu s-a verificat "în permanenta" cvorumul legal, ca s-au anuntat numai abtinerile şi voturile "contra", fără a se numara şi voturile "pentru", anunţându-se ca amendamentul ori articolul s-a adoptat "cu mare majoritate", precum şi ca la votarea art. 50 din proiectul de lege s-a anuntat un număr de 140 voturi "pentru", număr ce este insuficient în cazul prezentei a 383 parlamentari.

Autorii sesizării susţin, de asemenea, ca "pe fondul reglementării" prevederile art. 11 alin. (3), art. 34 şi ale anexei nr. 9a), art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 contravin "dispoziţiilor art. 123 alin. (1) şi (2), art. 125 alin. (1), art. 143 şi art. 79 alin. (1) şi (2), art. 137 alin. (1) şi art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 3 alin. (3) din Constituţia României, precum şi celor ale art. 6 pct. 1 şi art. 9 pct. 6 şi 7 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, document care - potrivit art. 11 alin. (2), raportat la art. 20 din Constituţie - face parte din dreptul intern".

Astfel, se arata ca art. 11 alin. (3) din legea criticata încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi prevederile art. 123 alin. (1) şi (2), art. 125 alin. (1), art. 143 şi art. 79 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin aceea ca numai ordonatorii principali de credite de la Camera Deputaţilor, Senat şi Administraţia prezidentiala sunt exceptaţi de la obligaţia de a cere avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în vederea aprobării statelor de funcţii, iar nu şi ordonatorii principali de credite de la Curtea Suprema de Justiţie, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ şi Avocatul Poporului. Se apreciază ca "neexceptarea autorităţilor amintite de la obţinerea respectivului aviz semnifica, de fapt, acceptarea unui control al unui minister, organ al executivului, asupra puterii judecătoreşti şi a celorlalte autorităţi publice independente".

În legătură cu neconstituţionalitatea art. 30 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2001, care prevede repartizarea directa pe sectoarele municipiului Bucureşti a unei părţi din cota alocata municipiului Bucureşti din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, se arata ca acest text încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 137 alin. (1), referitoare la componenta bugetului public naţional, ale art. 136 alin. (1) privind formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, precum şi ale art. 3 alin. (3) care reglementează organizarea teritoriului sub aspect administrativ. În motivarea acestei sustineri se arata ca prin legea bugetului de stat "nu pot fi reglementate proceduri de formare, administrare şi întrebuinţare ale resurselor financiare ale statului pentru sectoarele municipiului Bucureşti care nu sunt unităţi administrativ-teritoriale în sensul dispoziţiilor constituţionale şi, cu atât mai puţin, nu pot avea un buget propriu care să facă parte din bugetul public naţional".

De asemenea, se apreciază ca dispoziţiile art. 34 din lege şi anexa nr. 9a), care stabilesc limitele maxime ale numărului de posturi din aparatul propriu al consiliilor locale de la comune, oraşe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti, precum şi de la consiliile judeţene, încalcă principiul autonomiei locale consacrat la art. 119 din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 pct. 1 şi ale art. 9 pct. 6 şi 7 din Carta europeană a autonomiei locale.

În sfârşit, se mai susţine ca prevederile art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din Legea bugetului de stat pe anul 2001, prevederi potrivit cărora Guvernul poate aproba prin hotărâre modificări în structura şi între ordonatorii principali de credite, iar prin Ministerul Finanţelor Publice, modificări în listele de investiţii şi anulari de credite bugetare, încalcă dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Constituţie, referitoare la reglementarea prin lege a formării, administrării, întrebuinţării şi controlului resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice. Se considera ca aceste dispoziţii ale legii sunt contrare şi prevederilor art. 107 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc ca Guvernul poate adopta hotărâri pentru organizarea executării legilor, iar nu şi pentru modificarea acestora.

2.Prin Adresa nr. 218 din 18 aprilie 2001 Curtea Suprema de Justiţie a sesizat Curtea Constituţională în vederea examinării unor aspecte de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2001. Sesizarea Curţii Constituţionale a fost hotărâtă cu unanimitate de voturi de către cei 67 de membri ai Curţii Supreme de Justiţie care au participat la şedinţa din 18 aprilie 2001 a Secţiilor Unite, din totalul de 79 de membri ai Curţii. Aceasta sesizare formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 167A/2001.

Prin sesizare se arata ca Legea bugetului de stat pe anul 2001 încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat prin prevederile cap. I, II şi IV din titlul III al Constituţiei, prin aceea că nu se respecta dreptul Curţii Supreme de Justiţie de a-şi elabora şi aproba singura bugetul. În acest sens se arata ca art. 13 din lege prevede că indemnizaţiile lunare ale unor categorii de demnitari, printre care şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, se stabilesc conform valorii de referinţa universala de 2.444.000 lei. Or, pentru aplicarea acestei prevederi legale şi la Curtea Suprema de Justiţie era necesară suplimentarea bugetului sau la capitolul "Cheltuieli de personal" cu suma de 20.000.000 mii lei, sens în care Curtea Suprema de Justiţie a şi propus un amendament, ce a fost însă respins de Parlament. În aceste condiţii se apreciază ca prin respingerea amendamentului propus anexa nr. 3/04 la Legea bugetului de stat pe anul 2001, anexa care cuprinde bugetul pe anul 2001 al Curţii Supreme de Justiţie, este neconstitutionala, întrucât instituie o discriminare în defavoarea demnitarilor de la Curtea Suprema de Justiţie, incalcandu-se astfel prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, precum şi ale art. 51, privind obligaţia cetăţenilor şi a autorităţilor statului de a respecta Constituţia, suprematia acesteia şi legile.

Prin aceeaşi sesizare se mai arata ca dispoziţiile art. 11 alin. (3) teza finala din Legea bugetului de stat pe anul 2001 încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi prevederile art. 125 alin. (1) din Constituţie, prin aceea că nu exceptează şi Curtea Suprema de Justiţie "de la avizarea statului de funcţii de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, alături de Camera Deputaţilor, Senat şi Administraţia prezidentiala".

3.În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca sesizările referitoare la neconstituţionalitatea Legii bugetului de stat pe anul 2001 sunt neintemeiate atât sub aspect procedural, cat şi sub aspectul fondului reglementării.

Astfel, sub aspect procedural, în legătură cu sesizarea formulată de grupul de deputaţi, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se ridica problema includerii pe lista susţinătorilor sesizării de neconstituţionalitate a celor noua deputaţi, membri ai Partidului Democrat, care nu au semnat direct aceasta lista, ci au transmis prin fax declaraţii personale în sensul solicitării declanşării controlului de constituţionalitate.

Cu privire la susţinerea neconstitutionalitatii Legii bugetului de stat pe anul 2001 pentru nerespectarea procedurii constituţionale la adoptarea acesteia, se apreciază ca "trimiterea la art. 62 alin. (1) din Constituţie este eronată, incident fiind art. 64 din Legea fundamentală, în conformitate cu care lt; lt;Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi [...] în prezenta majorităţii membrilor gt; gt;", iar susţinerea referitoare la încălcarea Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului "este irelevanta, întrucât dispoziţiile regulamentare vizate stabilesc cadrul general pentru desfăşurarea şedinţelor comune ale Camerelor legislative, stabilind principiile". De altfel, se considera ca şi prevederile regulamentului au fost respectate pe deplin în procesul de adoptare a legii.

Cu referire la obiectiunile formulate asupra fondului unor reglementări se arata următoarele:

–dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 sunt constituţionale, întrucât "obligaţia ordonatorilor principali de credite de la Curtea Suprema de Justiţie, de la Curtea Constituţională, Avocatul Poporului şi Consiliul Legislativ de a solicita avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nu aduce nici o atingere principiului separaţiei puterilor în stat şi nici nu încalcă textele constituţionale invocate";

–prevederile art. 30 alin. (4) din lege sunt, de asemenea, constituţionale, deoarece art. 75 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată, stabileşte ca sectoarele municipiului Bucureşti sunt organizate ca subdiviziuni administrativ-teritoriale, iar potrivit art. 77 alin. (1) din aceeaşi lege, "Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti funcţionează în condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru consiliile locale ale comunelor şi oraşelor şi exercită atribuţiile prevăzute pentru acestea [...]";

–art. 34 şi anexa nr. 9a) ale legii nu încalcă principiul autonomiei locale şi nici pe cel al descentralizării serviciilor publice, iar Guvernul "nu a impus un număr de posturi în aparatul propriu al consiliilor locale de la comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti, şi nici în cel al consiliilor judeţene, ci a prezentat Parlamentului spre aprobare nişte limite orientative, stabilite prin anexa nr. 9a) şi fundamentate pe criterii obiective, economice, sociale, demografice";

–dispoziţiile art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din lege se întemeiază pe prevederile art. 3, art. 22 alin. (7) şi (10) şi ale art. 41 alin. (1) din Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, care, la rândul lor, pun în aplicare dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Constituţie.

Preşedintele Senatului, în punctul sau de vedere, apreciază, de asemenea, ca obiectiunile formulate sunt în întregime neintemeiate.

Astfel, în legătură cu susţinerile privind nerespectarea procedurii de legiferare, se apreciază ca "Referirile la art. 74 alin. (1) din Constituţie sunt evident neintemeiate, legea face parte din categoria legilor ordinare şi a fost adoptată cu 315 voturi lt; lt;pentru gt; gt;, adică mai mult de majoritatea membrilor prezenţi", iar "Cvorumul de şedinţa a fost constant asigurat" şi "Nu se prezintă nici o dovadă că nu a existat cvorum de şedinţa la votarea vreunui text". Se mai arata ca "Referirea la art. 62 din Constituţie nu are nici o relevanta, deoarece Regulamentul şedinţelor comune ale Camerelor a fost respectat".

Cu privire la criticile privind fondul reglementărilor cuprinse în Legea bugetului de stat pe anul 2001, se arata următoarele:

–art. 11 alin. (3) din lege "nu prezintă o încălcare a separaţiunii puterilor în stat" şi, pe de altă parte, "obiectiunile din sesizare sunt de legiferare, iar nu de constituţionalitate, iar legiferarea pe fondul reglementării, dacă nu încalcă prevederi constituţionale, nu cade sub incidenţa controlului Curţii Constituţionale";

–"Art. 30 alin. (4) pentru municipiul Bucureşti este legiferare conformă cu nevoile şi posibilităţile financiare. Este dreptul legii bugetului de a stabili cote de folosire a sumelor pe care bugetul de stat le da bugetelor locale pentru echilibrare";

–dispoziţiile "art. 34 şi anexa nr. 9a) sunt, de asemenea, probleme de legiferare", iar "stabilirea de limite maxime de cheltuieli pe posturi administrative este o obligaţie a Guvernului, deci a bugetului de stat, conform Programului de guvernare aprobat de Parlament";

–"invocarea art. 136 alin. (1), cu referire la art. 41, 42 şi 43, dar şi la art. 40 demonstreaza rolul Guvernului în lt; lt;formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului gt; gt; şi acestea asigura aplicarea legii, răspunderii şi adaptării legale în dinamica resurselor financiare".

Totodată, în legătură cu sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, se considera în esenta ca aceasta "nu cuprinde nici un aspect de neconstituţionalitate, ci numai probleme de legiferare şi care nu cad sub cenzura Curţii Constituţionale".

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca sesizările formulate sunt neintemeiate.

Astfel, sub aspect procedural, la fel ca şi în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, se ridica problema includerii pe lista susţinătorilor sesizării de neconstituţionalitate a celor noua deputaţi, membri ai Partidului Democrat, care nu au semnat direct aceasta lista, ci au transmis prin fax declaraţii personale în sensul solicitării declanşării controlului de constituţionalitate. Totodată, în legătură cu susţinerile referitoare la nerespectarea regulilor procedurale privind legiferarea, se arata ca "legea bugetului a fost adoptată în şedinţa comuna a Camerelor, potrivit art. 62 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Constituţie [...], iar trimiterea la art. 74 alin. (1), care stabileşte majoritatea de voturi necesară pentru adoptarea legilor organice şi regulamentelor Camerelor, la art. 75, care face referire la trimiterea proiectelor de lege şi a propunerilor legislative de la o Camera la cealaltă şi la art. 76 din Constituţie, care priveşte instituţia medierii, este lipsită de obiect". Aceasta "deoarece textele menţionate nu privesc procedura de adoptare a legii bugetului de stat, care este o lege cu caracter ordinar, dezbatuta într-o procedură specială". Se mai arata ca "singura condiţie de cvorum este aceea de la art. 64 pentru adoptarea legii şi care a fost întrunită, asa cum rezultă din insesi rezultatele votului final", iar "în ce priveşte pretinsele încălcări ale art. 21, art. 23, art. 39 şi art. 52 din Regulamentul şedinţelor comune [...], potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale aplicarea prevederilor regulamentare nu intră în sfera de control a acesteia".

Cu privire la criticile vizând fondul reglementării, se considera, de asemenea, ca acestea sunt neintemeiate, pentru următoarele motive:

–dispoziţiile art. 11 alin. (3) din lege, coroborate cu cele ale alin. (1) din acelaşi articol, sunt constituţionale, întrucât "obligaţia ordonatorilor principali de credite de a solicita avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nu aduce nici o atingere principiului separaţiei puterilor în stat şi nici nu încalcă textele constituţionale invocate". Se mai arata ca, pe de altă parte, "avizarea de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a statelor de funcţii nu reprezintă o imixtiune în activitatea de fond a autorităţilor menţionate şi nu poarta asupra competentelor ce le sunt stabilite prin Constituţie şi legile organice de organizare, sensul avizului fiind acela de aviz consultativ de legalitate, şi nu unul conform, de oportunitate";

–dispoziţiile art. 30 alin. (4) din lege sunt constituţionale, întrucât sectoarele municipiului Bucureşti, potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 189/1998 privind finanţele publice locale şi ale art. 77 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată, sunt subdiviziuni administrativ-teritoriale şi au obligaţia de a elabora bugetele proprii, care fac parte din bugetul public naţional;

–dispoziţiile art. 34 şi anexa nr. 9a) ale legii nu încalcă principiul autonomiei locale prevăzut în Constituţie şi în Carta europeană a autonomiei locale, ele fiind conforme şi cu prevederile art. 63 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 69/1991, republicată, potrivit cărora consiliile locale aproba organigrama şi numărul de personal din aparatul propriu în limitele normelor legale;

–dispoziţiile art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din lege se întemeiază pe prevederile Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice şi sunt conforme cu cele ale art. 136 alin. (1) din Constituţie.

În ceea ce priveşte sesizarea formulată de Curtea Suprema de Justiţie se apreciază ca susţinerea privind suplimentarea bugetului sau la capitolul cheltuieli de personal cu 20 miliarde lei este neîntemeiată, întrucât, după cum rezultă din nota Ministerului Finanţelor Publice anexată punctului de vedere al Guvernului, "la stabilirea cheltuielilor de personal s-a avut în vedere creşterea salariala prevăzută la art. 13".

De asemenea, se considera ca fiind neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din lege, pentru aceleaşi motive invocate în sesizarea grupului de deputaţi cu privire la acest text de lege.

În scopul soluţionării sesizării de neconstituţionalitate, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională, prin Adresa nr. 1.053 din 22 martie 2001, a solicitat Secretariatului general al Camerei Deputaţilor următoarele documente: Raportul comun nr. B.P.22/1996 şi nr. B.P.198/1996 al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala şi al Comisiei juridice, de disciplina şi imunităţi; Raportul Comisiei de mediere; stenograma şedinţei din 23 mai 2000 privind dezbaterea raportului de mediere; stenograma din data de 7 mai 2001 a şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului, privind dezbaterea textelor aflate în divergenta. Secretariatul general al Camerei Deputaţilor a transmis documentele solicitate prin Adresa nr. XIV/1/106 din 23 martie 2001.

De asemenea, prin Adresa nr. 1.057 din 22 martie 2001 Curtea Constituţională a solicitat Secretariatului general al Senatului stenograma şedinţei din 15 mai 2000 privind dezbaterea raportului Comisiei de mediere. Aceasta stenograma a fost înaintată Curţii prin Adresa nr. 660 din 26 martie 2001.

Întrucât ambele sesizări privesc constituţionalitatea Legii bugetului de stat pe anul 2001 atât sub aspect formal, cat şi sub aspectul fondului de reglementare a unor dispoziţii din lege, Curtea Constituţională, în baza art. 164 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a dispus conexarea Dosarului nr. 167A/2001 la Dosarul nr. 161A/2001.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând sesizările de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, stenogramele şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile Legii bugetului de stat pe anul 2001, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competenţa, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 2, 12 şi 17 din Legea nr. 47/1992, republicată, să se pronunţe asupra obiectiilor de neconstituţionalitate.

Criticile conţinute în aceste obiecţii de neconstituţionalitate se referă atât la ansamblul Legii bugetului de stat pe anul 2001, şi anume sub aspectul încălcării dispoziţiilor privind legiferarea, cat şi pe fondul reglementărilor cuprinse în unele dintre textele legii supuse controlului de constituţionalitate.

I. Cea dintâi categorie de critici, referitoare la ansamblul legii, este structurată sub doua aspecte.

I.1. Potrivit unui prim aspect de neconstituţionalitate, referitor la ansamblul reglementării, Legea bugetului de stat pe anul 2001 încalcă dispoziţiile art. 62 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conform cărora "În şedinţele comune, lucrările se desfăşoară potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor". Nu se precizează însă în ce anume consta contrarietatea dintre legea criticata şi textul constituţional invocat.

Examinând aceasta sustinere, Curtea Constituţională constata ca în îndeplinirea prevederilor acestui text constituţional Parlamentul a adoptat prin Hotărârea Parlamentului nr. 4/1992 Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională retine ca, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. b) din Constituţie, aceasta "se pronunţa asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului [...]", iar nu şi asupra modului de aplicare a prevederilor lor. Asa fiind, rezultă ca eventuala nerespectare, în cadrul unei şedinţe comune a celor două Camere, a anumitor prevederi ale regulamentului nu constituie o problemă de constituţionalitate.

De altfel, prin Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995, Curtea Constituţională a statuat: "Pentru rezolvarea contestaţiilor senatorilor, deputaţilor sau ale grupurilor parlamentare în legătură cu măsurile concrete de aplicare a regulamentului Parlamentului, urmează să se recurgă la folosirea căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare". De asemenea, în legătură cu aplicarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 17 din 27 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 31 ianuarie 2000, s-a reţinut ca "în virtutea principiului autonomiei regulamentare, prevăzut în art. 61 alin. (1) din Constituţie, text conform căruia lt; lt;Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu [...] gt; gt;, Camera Deputaţilor este unica autoritate publică ce deţine competenţa [...] sa interpreteze, ea însăşi, conţinutul normativ al Regulamentului propriu şi sa decidă asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare data, desigur, normele constituţionale aplicabile".

Asa fiind, Curtea Constituţională urmează să constate ca aceasta obiectie de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

I.2. O alta sustinere a autorilor sesizării referitoare la Legea bugetului de stat pe anul 2001 în ansamblu priveşte nerespectarea prevederilor Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prin aceea că nu s-a verificat "în permanenta" întrunirea cvorumului (şi aceasta nici atunci când a existat solicitarea expresă din partea reprezentanţilor unor grupuri parlamentare), cu consecinţa ca, în mai multe cazuri, nu a fost obţinută majoritatea necesară de voturi.

Ca urmare a examinării stenogramelor şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, inclusiv a anunţurilor preşedinţilor şedinţelor comune, consemnate în stenogramele acestor şedinţe, rezultă însă ca adoptarea ori respingerea fiecărui amendament sau articol s-a făcut cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi la lucrări, iar cvorumul de lucru a fost întrunit.

De altfel Curtea Constituţională retine ca, în temeiul art. 62 alin. (2) lit. b) din Constituţie, "Camerele se întrunesc în şedinţa comuna pentru: [...] b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat [...]", iar legea bugetului de stat, care este o lege ordinară, se adoptă în conformitate cu art. 74 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră". Rezultă de aici ca dispoziţiile constituţionale au în vedere votul final exprimat pentru proiectul de lege în ansamblu. Or, din stenograma şedinţei comune din 12 aprilie 2001, necontestata de autorii sesizării, reiese ca proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2001 a fost adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Faţa de cele arătate obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la nerespectarea dispoziţiilor constituţionale privind legiferarea nu poate fi primită.

II. Cea de a doua categorie a criticilor de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2001 priveşte fondul reglementării, şi anume neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (3), art. 30 alin. (4), art. 34, 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43, dispoziţii care prevăd:

–Art. 11 alin. (3): "În limita cheltuielilor de personal şi a numărului maxim de posturi ordonatorii principali de credite vor aproba, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, statele de funcţii, numai cu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Un exemplar al statelor de funcţii ale ordonatorilor principali de credite şi statele de personal centralizate, pentru instituţiile din subordinea acestora, se vor depune la Ministerul Finanţelor Publice în termen de 15 zile de la aprobarea acestora. Aceste prevederi nu se aplică în cazul ordonatorilor principali de credite de la Camera Deputaţilor, Senat şi Administraţia prezidentiala.";

–Art. 30 alin. (4): "Pentru municipiul Bucureşti cota este de 61,5% şi se repartizează în condiţiile prevăzute la alin. (3), astfel: 18% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, 36,5% la bugetul propriu al municipiului Bucureşti şi 7% la dispoziţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti, numai pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor acestuia. Aceste procente se aplică asupra impozitului pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărui sector, începând cu luna iulie 2001, urmând ca până la finele lunii respective Consiliul General al Municipiului Bucureşti sa descentralizeze cheltuielile bugetare către sectoare, în concordanta cu sursele de venituri ale acestora.";

–Art. 34: "(1) Limitele maxime ale numărului de posturi din aparatul propriu al consiliilor locale de la comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti, precum şi de la consiliile judeţene sunt prevăzute în anexa nr. 9a).

(2)La stabilirea concretă a numărului de posturi din aparatul propriu consiliile locale şi consiliile judeţene vor lua în considerare numărul populaţiei din comunele, oraşele, municipiile şi judeţele respective, suprafaţa şi numărul de localităţi componente ale unităţilor administrativ-teritoriale.

(3)Stabilirea numărului de posturi se va face în condiţiile cheltuirii eficiente a fondurilor publice şi încadrării cheltuielilor de personal în veniturile bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.";

–Art. 41: "Guvernul poate aproba, prin hotărâre, modificări în structura şi între ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în nivelul total al intrărilor de credite externe, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, în funcţie de derularea programelor de împrumut extern, aprobate potrivit legii.";

–Art. 42: "(1) La propunerea justificată a ordonatorilor principali de credite, în funcţie de derularea procesului investitional şi de evoluţia preţurilor, se autorizeaza Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, sa aprobe, până la data de 31 octombrie 2001, modificări în listele de investiţii, anexe la bugetele ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu excepţia poziţiei lt; lt;Alte cheltuieli de investiţii gt; gt;, la care se pot aproba modificări numai la cheltuielile privind proiectarea şi execuţia consolidarilor şi interventiilor pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamitati naturale, cuprinse la aceasta poziţie, cu încadrarea în cheltuielile de capital aprobate la capitolul respectiv, conform clasificaţiei functionale.";

–Art. 43: "(1) Ordonatorii principali de credite au obligaţia sa analizeze situaţia creditelor bugetare aprobate prin bugetul de stat pe anul 2001, pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau a altor cauze, acţiunile şi sarcinile au fost ori pot fi anulate sau amânate, şi sa propună Ministerului Finanţelor Publice anularea creditelor respective.

(2)Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului se majorează cu creditele bugetare anulate potrivit prevederilor alin. (1)."

De asemenea, sunt criticate, ca fiind neconstituţionale, anexa nr. 3/04, care prevede "Bugetul pe anul 2001" al Curţii Supreme de Justiţie, precum şi anexa nr. 9a), care stabileşte "Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al consiliilor locale şi consiliilor judeţene".

În susţinerea neconstitutionalitatii acestor dispoziţii din Legea bugetului de stat pe anul 2001 se invoca încălcarea art. 3 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 51, art. 79, art. 107 alin. (2), art. 119, 123, art. 125 alin. (1), art. 136 alin. (1), art. 137 alin. (1) şi art. 143 din Constituţie, dispoziţii al căror conţinut este următorul:

–Art. 3. alin. (3): "Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";

–Art. 79: "(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El tine evidenta oficială a legislaţiei României.

(2)Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.";

–Art. 107 alin. (2): "Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.";

–Art. 119: "Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice.";

–Art. 123: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

(2)Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.";

–Art. 125 alin. (1): "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.";

–Art. 136 alin. (1): "Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.";

–Art. 137 alin. (1): "Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.";

–Art. 143: "Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia."

În sesizarea formulată de grupul de deputaţi se invoca şi încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1, precum şi a celor ale art. 9 pct. 6 şi 7 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997, prevederi care au următorul conţinut:

–Art. 6 pct. 1: "Fără a aduce atingere dispoziţiilor generale prevăzute de lege, autorităţile administraţiei publice locale trebuie să poată stabili, ele însele, structurile lor administrative interne, în vederea adaptării acestora la nevoile specifice şi asigurării unei gestiuni eficiente.";

–Art. 9 pct. 6 şi 7: "Autorităţile administraţiei publice locale trebuie să fie consultate, de o maniera adecvată, asupra modalităţilor de repartizare a resurselor redistribuite care le revin.

Subvenţiile alocate unităţilor administrativ-teritoriale trebuie, pe cat posibil, sa nu fie destinate finanţării unor proiecte specifice. Alocarea de subvenţii nu trebuie să aducă atingere libertăţii fundamentale a politicilor autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul lor de competenţa."

II.

1.Examinând susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din lege, care prevăd obligaţia ordonatorilor principali de credite ca, "În limita cheltuielilor de personal şi a numărului maxim de posturi [...]", sa aprobe "[...] statele de funcţii, numai cu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale" şi să depună la Ministerul Finanţelor Publice un exemplar din statele aprobate, Curtea Constituţională constata ca în realitate critica priveşte teza finala a textului, teza potrivit căreia "Aceste prevederi nu se aplică în cazul ordonatorilor principali de credite de la Camera Deputaţilor, Senat şi Administraţia prezidentiala". În motivarea criticii se susţine ca textul de lege încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, precum şi dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (2), art. 123 alin. (1) şi (2), art. 125 alin. (1) şi ale art. 143 din Constituţie, prin aceea că nu exceptează de la obligaţia obţinerii avizului Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în vederea aprobării statelor de funcţii, alături de ordonatorii principali de credite de la Camera Deputaţilor, Senat şi Administraţia prezidentiala, şi pe ordonatorii principali de credite de la Curtea Suprema de Justiţie, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ şi Avocatul Poporului.

Din analiza criticilor formulate Curtea retine ca autorii sesizării nu contesta dreptul legiuitorului ca prin legea bugetului de stat sa stabilească volumul cheltuielilor de personal şi numărul maxim de posturi pentru toate autorităţile publice, ci se considera ca textul este neconstitutional sub aspectul controlului asupra modului în care sunt respectate aceste limite legale la elaborarea statelor de funcţii de către "Curtea Suprema de Justiţie - ce reprezintă puterea judecătorească, Curtea Constituţională - autoritate independenta, Consiliul Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului şi Avocatul Poporului". Curtea observa, de asemenea, că nu se are în vedere faptul ca exista şi alte autorităţi publice autonome şi independente (cum sunt, de exemplu, Curtea de Conturi, Consiliul Concurentei, Consiliul Naţional al Audiovizualului).

Asa fiind, Curtea constata că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 11 alin. (3) din lege încalcă prevederile constituţionale ale art. 79, art. 123, art. 125 şi ale art. 143. Într-adevăr, aceste dispoziţii constituţionale reglementează caracterul, competentele şi atribuţiile unor autorităţi publice, fără sa prevadă însă scutirea lor de la îndeplinirea unor obligaţii legale, iar principiul legalităţii impune respectarea şi aplicarea legilor de către toate autorităţile publice.

Cu referire la critica potrivit căreia dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea bugetului de stat încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, principiu neprevăzut in terminis în Constituţie, dar care rezultă din modul de reglementare a organizării, a competentelor şi a atribuţiilor diferitelor autorităţi publice, Curtea observa ca separaţia puterilor nu exclude, ci presupune colaborarea autorităţilor publice. Or, echilibrul puterilor nu se poate realiza fără existenta unui control reciproc, exercitat în cadrul limitelor constituţionale şi legale. În acest sens Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale este o autoritate a administraţiei publice centrale de specialitate şi, în aceasta calitate, în domeniul sau de activitate, conform competentelor şi atribuţiilor prevăzute de lege, asigura respectarea dispoziţiilor legale de către toate autorităţile publice. În speta, Legea bugetului de stat pe anul 2001 prevede că statele de funcţii pot fi aprobate, pentru fiecare autoritate publică, "în limita cheltuielilor de personal şi a numărului maxim de posturi". Asadar, prin stabilirea obligaţiei de a obţine avizul de specialitate al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale se urmăreşte asigurarea încadrării în aceste limite legale, ceea ce semnifica exercitarea supravegherii într-un domeniu de activitate special, dar comun pentru toate autorităţile publice. O interpretare extensiva a autonomiei şi independentei unor autorităţi publice ar echivala cu negarea indreptatirii oricărui control de legalitate şi de specialitate la aceste autorităţi publice. Ca urmare, stabilirea prin lege a obligaţiilor de natura celor prevăzute în textul normativ criticat, precum şi urmărirea respectării acestor obligaţii nu încalcă nici o dispoziţie constituţională. De altfel, Curtea retine ca prin lege se poate stabili exceptarea unor autorităţi publice de la îndeplinirea anumitor obligaţii sau de la controlul îndeplinirii lor, iar aceasta nu constituie o încălcare a prevederilor constituţionale.

Faţa de cele arătate Curtea Constituţională constata ca dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 sunt constituţionale.

II.

2.O alta critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 30 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 şi consta în susţinerea ca repartizarea directa pe sectoarele municipiului Bucureşti a unei părţi din cota alocata municipiului Bucureşti din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat este contrară prevederilor art. 3 alin. (3), art. 136 alin. (1) şi ale art. 137 alin. (1) din Constituţie. Se motiveaza ca sectoarele municipiului Bucureşti nu sunt unităţi administrativ-teritoriale şi ca urmare nu pot avea buget propriu care să facă parte din bugetul public naţional.

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca, într-adevăr, art. 3 alin. (3) din Constituţie prevede că teritoriul este organizat "[...] sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe", dar nici o dispoziţie constituţională nu interzice subdivizarea unor oraşe care, în condiţiile legii, sunt declarate municipii. Dimpotriva, art. 120 alin. (3) din Constituţie stabileşte ca autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală "[...] se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor".

Asa fiind, Curtea Constituţională nu poate retine nici aceasta obiectie de neconstituţionalitate şi constata ca prevederile art. 30 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 sunt constituţionale.

II.

3.Obiecţia de neconstituţionalitate priveşte, de asemenea, dispoziţiile art. 34, precum şi anexa nr. 9a) la Legea bugetului de stat pe anul 2001. Se susţine ca aceste dispoziţii, prin care se stabilesc limitele maxime ale numărului de posturi din aparatul propriu al consiliilor locale de la comune, municipii, sectoarele municipiului Bucureşti şi de la consiliile judeţene, sunt contrare principiului autonomiei locale, consacrat la art. 119 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 pct. 1 şi ale art. 9 pct. 6 şi 7 din Carta europeană a autonomiei locale.

Examinând aceasta critica, Curtea retine ca principiul autonomiei locale nu include şi absolvirea autorităţilor administraţiei publice locale de la obligaţia respectării legilor cu caracter general şi valabilitate pe întreg teritoriul tarii. În acest sens sunt dispoziţiile art. 120 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Consiliile locale şi primării funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolva treburile publice din comune şi din oraşe", precum şi prevederile constituţionale ale art. 137 alin. (4), care stabilesc ca "Bugetele locale se elaborează, se aproba şi se executa în condiţiile legii".

Curtea mai retine ca dispoziţia de lege criticata stabileşte doar "Limitele maxime ale numărului de posturi din aparatul propriu [...]", iar consiliile locale decid în mod autonom, în cadrul acestor limite maxime, asupra dimensionarii aparatului propriu, în funcţie de nevoile şi posibilităţile locale specifice.

De altfel acesta este şi sensul reglementărilor internaţionale invocate de înşişi autorii sesizării. Astfel, art. 6 pct. 1 din Carta europeană a autonomiei locale prevede pentru autorităţile administraţiei publice locale posibilitatea de a-şi stabili ele însele structurile administrative interne în vederea adaptării acestora la nevoile specifice şi asigurării unei gestiuni eficiente, dar "Fără a aduce atingere dispoziţiilor generale prevăzute de lege [...]".

Pe de altă parte, Curtea constata ca prevederile art. 9 din aceeaşi carta, invocate de asemenea de către autorii sesizării, nu sunt relevante în cauza, întrucât pct. 6 al acestui articol prevede obligaţia consultării autorităţilor administraţiei publice locale "[...] de o maniera adecvată, asupra modalităţilor de repartizare a resurselor redistribuite care le revin", iar pct. 7 din acelaşi articol interzice "[...] atingerea libertăţii fundamentale a politicilor autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul lor de competenţa".

În consecinţa şi aceasta obiectie de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă.

II.

4.Prin sesizarea formulată de grupul de deputaţi sunt criticate ca fiind neconstituţionale şi dispoziţiile art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din Legea bugetului de stat pe anul 2001. Se susţine ca dreptul acordat Guvernului de a aproba prin hotărâre modificări în structura şi între ordonatorii principali de credite, precum şi dreptul Ministerului Finanţelor Publice de a aproba modificări în listele de investiţii şi de a anula credite bugetare aprobate prin lege încalcă prevederile constituţionale ale art. 136 alin. (1), potrivit cărora "Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege", precum şi pe cele ale art. 107 alin. (2), conform cărora hotărârile Guvernului "se emit pentru organizarea executării legilor", asadar nu pentru modificarea acestora.

În legătură cu aceste sustineri Curtea constata ca, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din Constituţie, care prevăd ca "Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor", în domeniul exclusiv al legii intra numai stabilirea regulilor generale, de principiu ale administrării şi ale întrebuinţării resurselor financiare. O teza contrară ar insemna negarea dreptului autorităţilor administraţiei publice locale de a hotărî în mod autonom, potrivit legii, gestionarea şi întrebuinţarea resurselor financiare de care dispun. Prin lege se poate stabili ca autorităţi ale administraţiei publice sa aprobe anumite modificări ale unor prevederi referitoare la întrebuinţarea resurselor financiare alocate. Aceeaşi concluzie rezultă şi din unele prevederi ale Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice, asa cum sunt cele ale art. 3 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora Guvernul, care exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul finanţelor publice, examinează periodic situaţia financiară şi stabileşte măsuri pentru menţinerea sau îmbunătăţirea echilibrului bugetar, cele ale art. 29 alin. (5), care stabilesc ca în mod excepţional şi pe baza justificarilor corespunzătoare se pot efectua, în cadrul bugetului unui ordonator principal de credite, virari de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare, precum şi cele ale alin. (7) al aceluiaşi articol, conform căruia creditele bugetare aprobate la unele capitole pot avea caracter previzional, ele putând fi majorate prin hotărâri ale Guvernului dintr-o sumă globală creata în acest scop şi care urmează să fie cuprinse într-o lege rectificativa.

Rezultă ca în situaţia în care însăşi legea împuterniceşte sau autorizeaza Guvernul ca, pentru reglementarea concretă a unor probleme punctuale legate de exerciţiul bugetar, sa opereze anumite modificări prin hotărâri ulterioare, acele hotărâri se emit pentru executarea legii, iar nu pentru modificarea sa.

Curtea mai retine ca, în sensul acestor dispoziţii legale, în temeiul art. 41 din Legea bugetului de stat pe anul 2001, Guvernul poate aproba prin hotărâre "modificări în structura şi între ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în nivelul total al intrărilor de credite externe [...], în funcţie de derularea programelor de împrumut extern, aprobate potrivit legii", pentru situaţii ce nu pot fi prevăzute cu certitudine la data adoptării bugetului, iar art. 42 alin. (1) din aceeaşi lege autorizeaza Guvernul sa aprobe, prin Ministerul Finanţelor Publice, "modificări în listele de investiţii, anexate la bugetele ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale" numai "La propunerea justificată a ordonatorilor principali de credite, în funcţie de derularea procesului investitional şi de evoluţia preţurilor". În sfârşit, art. 43 alin. (1) din lege reproduce, de fapt, dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, care obliga ordonatorii principali de credite sa analizeze "situaţia creditelor bugetare aprobate prin bugetul de stat" şi sa propună Ministerului Finanţelor Publice anularea acelor credite la care, "în baza unor dispoziţii legale sau a altor cauze, acţiunile şi sarcinile au fost ori pot fi anulate sau amânate".

Faţa de considerentele expuse rezultă ca şi aceasta sustinere urmează să fie respinsă, Curtea constatând ca dispoziţiile art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 sunt constituţionale.

II.

5.În sfârşit, în sesizarea formulată de Curtea Suprema de Justiţie se considera ca prevederile anexei nr. 3/04 a Legii bugetului de stat pe anul 2001, anexa privind bugetul Curţii Supreme de Justiţie, sunt neconstituţionale, întrucât Parlamentul nu a aprobat amendamentul prin care aceasta solicita majorarea sumei alocate la capitolul cheltuieli de personal cu 20 miliarde de lei. Astfel, se apreciază ca s-a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, în virtutea căruia Curtea Suprema de Justiţie este indreptatita sa adopte singura bugetul propriu, precum şi dispoziţiile art. 51 din Constituţie, referitoare la obligaţia tuturor autorităţilor statului de a respecta Constituţia şi legile. Se mai considera ca au fost incalcate şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât, datorită insuficienţei fondurilor alocate la capitolul cheltuieli de personal, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie nu pot beneficia de indemnizaţiile calculate potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2001, indemnizaţii de care beneficiază alte categorii de demnitari.

Examinând aceste critici, Curtea Constituţională constata ca dreptul Curţii Supreme de Justiţie de a aproba în mod autonom propriul buget este stabilit la art. 65 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, iar nu de dispoziţiile Constituţiei. Este adevărat ca prevederile legii organice sunt obligatorii la elaborarea unei legi ordinare, dar neacceptarea de către Parlament a unui amendament formulat în timpul dezbaterii proiectului Legii bugetului de stat nu constituie o ingradire a exerciţiului dreptului Curţii Supreme de Justiţie de a aproba bugetul propriu şi nu aduce atingere autonomiei şi independentei acestei autorităţi publice.

Curtea Constituţională nu poate retine nici susţinerea referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care statuează egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. Aceasta deoarece, sub aspectul stabilirii indemnizaţiilor lunare, Legea bugetului de stat pe anul 2001 prevede pentru judecătorii Curţii Supreme de Justiţie acelaşi tratament juridic ca şi pentru alte categorii de demnitari.

Asa fiind, Curtea Constituţională constata ca prevederile anexei nr. 3/04 la Legea bugetului de stat pe anul 2001 sunt constituţionale.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile constituţionale invocate, precum şi prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17, 18, ale art. 19 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 41,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Legea bugetului de stat pe anul 2001 a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor constituţionale privind legiferarea.

2.Dispoziţiile art. 11 alin. (3), art. 30 alin. (4), art. 34, art. 41, art. 42 alin. (1), art. 43, precum şi cele ale anexelor nr. 3/04 şi nr. 9a) la Legea bugetului de stat pe anul 2001 sunt constituţionale.

Definitivă şi obligatorie.

Dezbaterea a avut loc în ziua de 25 aprilie 2001 şi la ea au participat Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecători.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu