Decizie nr. 170 din 2 martie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, art. 13 alin. (1) lit. a) şi art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 248 şi art. 248^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Dan Gavrilescu în Dosarul nr. 2.174/95/2007 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei personal şi asistat de apărătorii aleşi Gheorghe Cosmin Dragu, din cadrul Baroului Gorj, şi Vasile Ioan Vidrighin, din cadrul Baroului Sibiu, ambii cu delegaţii la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul celor 2 reprezentanţi ai autorului excepţiei, care reiau argumentele inserate în notele scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.174/95/2007, Tribunalul Sibiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11, art. 13 alin. (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 248 şi art. 248^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Dan Gavrilescu în dosarul de mai sus.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 248 şi art. 248^1 din Codul penal încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2), prin aceea că nu fac nicio distincţie între proprietatea publică şi cea privată, supunând aceleiaşi ocrotiri speciale atât partea din patrimoniu care constituie proprietate publică, cât şi pe cea care constituie proprietate privată. De asemenea, sunt afectate şi dispoziţiile art. 16 şi art. 20 din Constituţie, întrucât se instituie o răspundere mai mare pentru funcţionarul public.

Dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 contravin prevederilor art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 16 şi art. 131 alin. (3) din Constituţie, deoarece specialistul din cadrul direcţiei având calitatea de funcţionar public are, din cauza subordonării sale faţă de procuror, o atitudine subiectivă, părtinitoare. Totodată, constatarea tehnico-ştiintifică efectuată de un astfel de specialist capătă valenţele unui veritabil mijloc de probă. În plus, textul excedează dispoziţiei constituţionale a art. 131 alin. (3) prin aceea că procurorul conduce, supraveghează şi exercită un control nemijlocit asupra specialiştilor care au calitatea de funcţionari publici, dar care nu aparţin poliţiei judiciare.

În ceea ce priveşte prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) şi art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, este de observat că autorul excepţiei s-a limitat la a critica textele din perspectiva unor raţiuni de oportunitate, fără a menţiona in terminis care este temeiul constituţional afectat şi în ce constă această critică.

Tribunalul Sibiu - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) şi art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, precum şi a dispoziţiilor art. 248 şi art. 248^1 din Codul penal este nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, instanţa opinează că este întemeiată, deoarece prin modalitatea de numire a specialiştilor din cadrul direcţiei se creează de la început o prezumţie de imparţialitate a acestora în soluţionarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor efectuate. Această împrejurare este de natură a afecta dreptul la apărare al inculpaţilor, precum şi prezumţia de nevinovăţie. De asemenea, legea creează o situaţie discriminatorie a acestor specialişti faţă de celelalte categorii de gen, neasigurând suficiente garanţii şi condiţii de imparţialitate şi obiectivitate. Acest neajuns este de natură a afecta, în opinia instanţei, dispoziţiile art. 124 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 11, art. 13 alin. (1^2) şi art. 13 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 248 cu denumirea marginală Abuzul în serviciu contra intereselor publice şi ale art. 248^1 cu denumirea marginală Abuzul în serviciu în formă calificată din Codul penal. În realitate, având în vedere notele scrise ale autorului excepţiei, precum şi considerentele încheierii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, obiect al excepţiei nu îl constituie art. 13 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, ci art. 13 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, fiind evident că în dispozitiv s-a strecurat o eroare materială. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

–Art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002:

(1)În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.

(2)Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie. Specialiştii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă. De asemenea, specialiştii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de specialiştii prevăzuţi la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condiţiile legii.

(4)Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele pot fi efectuate şi de alţi specialişti sau experţi din instituţii publice sau private române sau străine, organizate potrivit legii, precum şi de specialişti sau experţi individuali autorizaţi sau recunoscuţi, potrivit legii.;

–Art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002: "(1) Sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:

a)dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro;";

–Art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002: "(1^2) Direcţia Naţională Anticorupţie este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3, şi 5, art. 246, 247, 248 şi 248^1 din Codul penal, al infracţiunilor prevăzute la art. 175, 177 şi 178-181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.";

–Art. 248 din Codul penal: "Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.";

–Art. 248^1 din Codul penal: "Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 767 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 şi art. 248^1 din Codul penal, statuând că referirea la producerea unei pagube în patrimoniul subiectelor pasive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice sau de abuz în serviciu în formă calificată nu are semnificaţia înzestrării acesteia cu o dublă natură juridică, şi anume cea de infracţiune de serviciu şi cea de infracţiune contra patrimoniului, fapta rămânând, evident, o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, ci descrie una dintre cele două urmări imediate alternative prevăzute de lege - prima fiind "o tulburare însemnată a bunului mers" al organului, instituţiei sau unităţii - pentru ca fapta să constituie infracţiune. De altfel, chiar admiţând că prin art. 248 din Codul penal se urmăreşte şi apărarea proprietăţii, se constată că textul nu face nicio diferenţiere între proprietatea publică şi cea privată, abuzul funcţionarului public pedepsindu-se la fel, indiferent dacă are ca urmare producerea unei pagube în patrimoniul public sau în proprietatea privată a unei unităţi dintre cele prevăzute de art. 145 din Codul penal.

De aceea, nu poate fi primită critica formulată în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că, prin conţinutul său, art. 248 din Codul penal contravine principiului constituţional al ocrotirii egale a proprietăţii private, indiferent de titular.

De asemenea, prin Decizia nr. 910 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 20 octombrie 2008, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, reţinând în esenţă că "partea putea să ia cunoştinţă de existenţa constatării tehnico-ştiinţifice - mijloc de probă efectuat de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, în condiţiile art. 250-254 din Codul de procedură penală. Aşadar, partea poate formula obiecţiuni la raportul de constatare sau poate contesta în faţa instanţei de judecată, în condiţii de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv".

Pe de altă parte, Curtea a constatat că "o reglementare similară cu cea criticată este cuprinsă în art. 112 din Codul de procedură penală, potrivit căruia, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, care se efectuează, de regulă, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală, dar care poate fi efectuată şi de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe".

De asemenea, Curtea a reţinut că "în procesul deliberării judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate. Aşadar, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură".

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte critica referitoare la art. 13 alin. (1) lit. a) şi art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece autorul excepţiei s-a limitat la a critica textele din perspectiva unor raţiuni de oportunitate, fără a menţiona in terminis care este temeiul constituţional afectat şi în ce constă aceasta. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii "trebuie făcute în formă scrisă şi motivate". De aceea, simpla enunţare a coliziunii unui text cu Legea fundamentală nu este suficientă pentru a răspunde rigorilor referitoare la actul de sesizare, instanţa de contencios constituţional neputându-se substitui autorului pentru a evidenţia în mod concret care este viciul de constituţionalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 248 şi art. 248^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Dan Gavrilescu în Dosarul nr. 2.174/95/2007 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală.

2.Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) şi art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru