Decizie nr. 1.534 din 28 noiembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-şef

Cu participarea în şedinţa din data de 25 octombrie 2011 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, precum şi a ordonanţei de urgenţă în ansamblul său, excepţie ridicată de Maria Trandabăţ, Szekeres Csiki Iosif şi Teodor Gavrilescu în dosarele nr. 18.884/4/2010, nr. 28.258/299/2009 şi nr. 13.037/196/2010 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoriei Brăila şi care formează obiectul dosarelor nr. 4.691D/2010, nr. 146D/2011 şi nr. 204D/2011.

Dezbaterile iniţiale au avut loc la data de 29 septembrie 2011 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea dosarelor nr. 146D/2011 şi nr. 204D/2011 la Dosarul nr. 4.691D/2010, care este primul înregistrat şi, având în vedere imposibilitatea constituirii majorităţii prevăzute de art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992, precum şi necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 25 octombrie 2011.

Dezbaterile din şedinţa publică ce a avut loc la data de 25 octombrie 2011 au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 2 noiembrie 2011. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 10 noiembrie 2011, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 28 noiembrie 2011, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 12 mai 2010, 15 noiembrie 2010 şi 31 ianuarie 2011, pronunţate în dosarele nr. 18.884/4/2010, nr. 28.258/299/2009 şi nr. 13.037/196/2010, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ale art. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, respectiv ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, excepţie ridicată de Maria Trandabăţ, Szekeres Csiki Iosif şi Teodor Gavrilescu în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că ordonanţa de urgenţă criticată încalcă art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât argumentele Guvernului reţinute în preambulul ordonanţei de urgenţă relevă utilitatea şi raţiunea reglementării, fără a demonstra însă existenţa situaţiei extraordinare, noţiune ce implică un grad ridicat de abatere de la obişnuit. Se mai arată că, de esenţa situaţiei extraordinare este şi durata scurtă în timp a acesteia, or, în situaţia de faţă, caracterul extraordinar al reglementării criticate devine unul ce ţine de sfera situaţiei obişnuite; în acest sens, se arată că, începând din anul 2008, Guvernul a recurs la emiterea ordonanţelor de urgenţă pentru a prelungi în timp executarea hotărârilor judecătoreşti. Mai mult, primul astfel de act, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, a fost declarat neconstituţional tocmai pentru că implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti nu se constituie într-o "situaţie extraordinară". Alte ordonanţe de urgenţă au prelungit succesiv executarea hotărârilor judecătoreşti, ajungându-se, în prezent, ca executarea să aibă o durată potenţială de 6 ani şi 7 luni, calculată la data de 31 decembrie 2014. Se consideră că dispoziţiile legale criticate contravin şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, întrucât, în privinţa funcţionarilor publici, eşalonarea plăţii sumelor de bani rezultate din titluri executorii trebuia adoptată prin lege organică.

De asemenea, se consideră încălcate şi prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, ordonanţa de urgenţă a Guvernului criticată reprezentând o ingerinţă în actul de justiţie atât prin faptul că modifică o hotărâre judecătorească ce trebuie executată de îndată, cât şi prin faptul că eşalonarea plăţii sumelor de bani cuprinse în titluri executorii nu s-a realizat şi prin acordul creditorului.

Se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât Guvernul, ca debitor, se află într-o poziţie privilegiată faţă de ceilalţi debitori, putând proroga executarea hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, se creează o situaţie de discriminare între creditorii care deţineau titluri executorii înainte de adoptarea ordonanţei de urgenţă şi cei ce au obţinut astfel de titluri după adoptarea acesteia, întrucât cei din urmă nu sunt afectaţi de măsurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.

În privinţa încălcării art. 21 din Constituţie, se arată că autorităţile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătoreşti îndreptate împotriva lor decât în anumite situaţii de excepţie, când se poate prelungi executarea acestora, dar nu mai mult de 2 ani şi 7 luni, apreciat ca termen rezonabil (în acest sens, este citată Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov 1 împotriva Rusiei). Se mai arată că există o incertitudine reală în ceea ce priveşte durata în timp a executării hotărârilor judecătoreşti ce privesc drepturi salariale ale personalului bugetar, ceea ce demonstrează faptul că Guvernul şi-a încălcat obligaţia de a le executa într-un termen rezonabil, precis determinat.

Se consideră că dispoziţiile legale criticate contravin şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, întrucât statul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

De asemenea, este încălcat şi dreptul de proprietate privată al creditorului, întrucât sumele aferente titlurilor executorii se cuvin pentru munca deja prestată şi, prin urmare, aceste creanţe reprezintă bunuri protejate de art. 44 din Constituţie.

Toate acestea demonstrează încălcarea atât a art. 15 alin. (1) din Constituţie, în virtutea căruia activitatea legiuitorului originar şi a celui delegat trebuie să garanteze exercitarea drepturilor şi liberţilor fundamentale, cât şi a art. 53 din moment ce restrângerile ce vizează drepturile fundamentale analizate prin măsurile criticate nu pot fi justificate prin necesitatea apărării securităţii naţionale.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Brăila apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată, dispoziţiile legale criticate încălcând art. 16, art. 21 şi art. 44 alin. (2) din Constituţie. Se arată că debitorul nu poate stabili în mod unilateral termene în care să îşi execute propria obligaţie şi că lipsa termenelor clare, determinate pentru achitarea sumelor de bani cuprinse în titluri executorii, are drept consecinţă încălcarea cerinţelor de echitabilitate a procesului. În fine, imposibilitatea creditorilor de a obţine executarea creanţelor lor reprezintă o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor acestora; totodată, se apreciază că termenul de 3 ani în care urmează a fi executate obligaţiile băneşti este unul exagerat.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Autorii excepţiei apreciază ca fiind încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 privind statul român, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, art. 115 privind delegarea legislativă şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a crea condiţiile necesare creşterii calităţii vieţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, şi Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Decizia nr. 713 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 620 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 29 iulie 2011, Curtea a respins excepţii de neconstituţionalitate cu motivări similare.

În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinseci, Curtea a observat că Guvernul a motivat situaţia extraordinară ca fiind determinată de:

–dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar;

–influenţa substanţială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condiţiile dreptului comun, a titlurilor executorii;

–necesitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar.

Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacă implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, în situaţia dată, se circumscriu situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate. Curtea a stabilit că, în funcţie de circumstanţele speţei, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinară.

Astfel, Curtea, pornind de la premisa potrivit căreia situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională, a analizat relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate.

Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizează dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifică existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea va proceda şi la analizarea următoarelor două motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativă pe care executarea titlurilor executorii ar avea-o asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime două motive sunt susţinute de faptul că valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justifică existenţa unei situaţii extraordinare, însă, privind toate cele 3 motive în mod cumulat şi plecând de la premisa că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională, Curtea Constituţională a ajuns la concluzia că, în cauza de faţă, există un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât consideră că există o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea a constat că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.

De asemenea, Curtea a mai arătat că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară şi energică. În consecinţă, adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţă; or, reglementarea urgentă a situaţiei rezultate în condiţiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţă. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilităţii economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.

În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, prin deciziile menţionate, Curtea a reţinut că pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat nu poate fi reţinută din moment ce Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, le recunoaşte şi îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constată că ordonanţa de urgenţă nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoreşti şi, în consecinţă, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei.

De asemenea, s-a reţinut, în esenţă, că nu există nicio discriminare între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti. Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere. Or, măsura contestată urmăreşte un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Astfel, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională a reţinut că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul că acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare. Totodată, Curtea a observat că Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eşalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica.

Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printro decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Hotărârea din 19 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Ambruosi împotriva Italiei, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov 1 împotriva Rusiei). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.

Având în vedere cele de mai sus, nu a putut fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Neintervenind elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă în raport cu dispoziţiile legale contestate.

Distinct de cele arătate în deciziile menţionate, Curtea reţine că nu există nicio discriminare între diversele categorii de debitori, măsura criticată aplicându-se tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei; mai mult, şi alte acte normative ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010, sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010) au eşalonat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.

Curtea mai observă că art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie nu este incident în cauză, întrucât conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţă nu vizează domeniul de aplicare al textului constituţional invocat.

În consecinţă, din moment ce nu există nicio încălcare a vreunui drept sau vreunei libertăţi fundamentale, nu se poate reţine nici încălcarea art. 15 din Constituţie. În fine, întrucât măsurile legale criticate nu pun în discuţie caracterul de stat de drept al României, nu se poate ajunge nici la concluzia încălcării art. 1 din Constituţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Maria Trandabăţ, Szekeres Csiki Iosif şi Teodor Gavrilescu în dosarele nr. 18.884/4/2010, nr. 28.258/299/2009 şi nr. 13.037/196/2010 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoriei Brăila.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly