Decizie nr. 513 din 8 mai 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Dan Cristian Ionescu în Dosarul nr. 10.482/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi partea Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale -Sector 4 Bucureşti, prin consilierul juridic Alexandra Ilie.

Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate plasează cetăţeanul într-o poziţie defavorizantă în raporturile cu statul, astfel că se aduce atingere art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, compensarea debitelor cu creanţele pe care le are un cetăţean asupra statului nu poate opera decât dacă sumele au aceeaşi natură. De asemenea, arată că poprirea nu este supusă validării, condiţii în care statul, fără somaţie sau titlu executoriu, a luat bani dintr-un cont al tatălui său, care nu avea datorii faţă de stat. În plus, arată că termenele de prescripţie sunt diferite, după cum este vorba de stat sau de cetăţeni. În sfârşit, arată că, pentru creanţele pe care le avea asupra statului, instanţele de judecată nu au vrut să-i acorde majorări de întârziere.

Reprezentantul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 Bucureşti solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că textele de lege criticate nu conţin dispoziţii contrare principiului constituţional al egalităţii în drepturi.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că art. 16 alin. (1) din Constituţie nu se aplică între stat şi cetăţeni în raporturile de drept public. În plus, consideră că instanţa de contencios constituţional nu poate cenzura modul în care au fost aplicate dispoziţiile de lege criticate, fapt ce a generat în realitate nemulţumirile autorului excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 10.482/4/2007, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Dan Cristian Ionescu într-o cauză civilă având ca obiect o contestaţie la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că textele de lege criticate creează autorităţilor de stat o poziţie privilegiată în raport cu cetăţenii, prin aceea că beneficiază de termene de prescripţie mai lungi, pot pretinde majorări de întârziere, poprirea înfiinţată de organele fiscale nu este supusă validării, executarea silită a creanţelor bugetare nu se perimă, iar dispoziţiile privitoare la suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială nu le sunt aplicabile.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că valorificarea creanţelor statului are drept scop final aducerea sumelor la bugetul de stat, operaţiune de care profită toţi cetăţenii. Astfel, se protejează un interes general, colectiv, iar pentru aceasta statul are nevoie de mijloace specifice, aşa cum sunt cele reglementate de textele de lege criticate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, acestea confirmând respectarea exigenţelor art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie privind ocrotirea unor interese naţionale, de ordin general, ce se sprijină pe contribuţiile cetăţenilor, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice şi justifică poziţia privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările ulterioare.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

–ART. 91 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

(2)Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.";

–ART. 116: "(1) Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.

(2)Creanţele fiscale administrate de unităţile administrativteritoriale se sting prin compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.

(3)Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Dispoziţiile art. 115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.

(4)Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existenţa unor creanţe reciproce, cu excepţia sumelor negative din deconturile de taxă pe valoarea adăugată fără opţiune de rambursare.

(5)În cazul compensărilor efectuate de organul fiscal conform alin. (4), creanţele fiscale ale debitorului vor fi compensate cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional.

(6)Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi natură, în condiţiile art. 115. Eventualele diferenţe rămase vor fi compensate cu alte obligaţii fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (5). Procedura de compensare va fi stabilită prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.

(7)Pentru celelalte creanţe fiscale, ordinea prevăzută la alin. (5) se aplică de fiecare autoritate competentă pentru creanţele fiscale pe care le administrează.

(8)Dispoziţiile alin. (5) nu se aplică în cazul creanţelor bugetelor locale.

(9)Organul competent va înştiinţa în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.";

Articolul 119: "(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.

(2)Nu se datorează majorări de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.

(3)Majorările de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.

(4)Majorările de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 142 alin. (6).";

Articolul 131 alin. (1): "Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.";

–ART. 142 alin. (4): "Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.";

–ART. 149 alin. (6): "Poprirea nu este supusă validării.";

–ART. 172 alin. (2): "Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile."

Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, critica prevederilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2) din Codul de procedură fiscală are în vedere instituirea unui tratament discriminatoriu, ce favorizează autorităţile statului în raport cu cetăţenii în ceea ce priveşte recuperarea creanţelor.

Faţă de această critică, Curtea reţine că problema tratamentului diferenţiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce priveşte satisfacerea creanţelor a fost analizată şi cu alte prilejuri. Astfel, prin Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, Decizia nr. 202 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007, sau Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie.

Prin aceleaşi decizii Curtea a reţinut şi că existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi agenţii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie.

Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, aşa încât considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Dan Cristian Ionescu în Dosarul nr. 10.482/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea