Decizia nr. 213 din 7 aprilie 2022

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (15) și (16) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de procuror în Dosarul nr. 4.799/2/2018 al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.124D/2018.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 martie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 7 aprilie 2022, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3.Prin Încheierea F/CP din 18 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.799/2/2018, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (15) și (16) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de procuror într-o cauză având ca obiect soluționarea de către judecătorul de cameră preliminară a unei cereri de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală.

4.În motivarea excepției de neconstituționalitate, procurorul, autor al acesteia, susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă egalitatea cetățenilor în fața legii și dreptul la un proces echitabil. Astfel, consideră că dispozițiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât, pe de o parte, nu permit judecătorului de cameră preliminară să modifice soluția de renunțare la urmărirea penală - în situația în care „procurorul de caz a solicitat doar confirmarea renunțării la urmărirea penală cu privire la faptă“, iar făptuitorii sunt cunoscuți -, în sensul confirmării renunțării la urmărire penală in personam, cu stabilirea unor obligații față de suspecți, și, pe de altă parte, nu permit judecătorului de cameră preliminară să se pronunțe și cu privire la soluțiile de clasare cuprinse în ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, în situația în care faptele impun reunirea cauzelor. În acest sens, cu privire la primul aspect, arată că dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate ca urmare a punerii în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, trebuie interpretate în spiritul deciziei Curții, astfel încât să permită judecătorului de cameră preliminară să modifice soluția de renunțare la urmărirea penală. Atât timp cât legea îi permite acestuia să facă mai mult, adică să desființeze sau să confirme soluția procurorului, înseamnă că judecătorul de cameră preliminară poate să facă și mai puțin, și anume să modifice condițiile renunțării la urmărirea penală. Astfel, judecătorul de cameră preliminară trebuie să aibă posibilitatea să întrebe suspecții dacă doresc să presteze muncă neremunerată în folosul comunității și să dispună direct, prin încheiere, confirmarea renunțării la urmărirea penală in personam și obligarea suspecților la muncă neremunerată în folosul comunității. Cu privire la cel de-al doilea aspect menționat, întrucât dreptul la un proces echitabil implică și soluționarea cauzelor penale într-un termen rezonabil, în situația în care ordonanța procurorului „conține dispoziții de netrimitere în judecată pentru fapte ce impun reunirea“, consideră că se impune ca judecătorul de cameră preliminară să examineze atât soluțiile de renunțare la urmărire penală, cât și pe cele de clasare. De asemenea, susține că prevederile art. 318 alin. (16) fraza a doua din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât, în situația respingerii cererii de confirmare a renunțării la urmărirea penală cu privire la faptă, procurorul nu poate dispune o nouă renunțare la urmărirea penală fie cu stabilirea unor obligații în sarcina suspecților, fie ca urmare a administrării de probe noi din care rezultă o altă situație de fapt. Consideră că dreptul la un proces echitabil implică o apreciere limitativă a autorității de lucru judecat a încheierii de confirmare a renunțării la urmărire penală. Mai arată că este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție ca la situații diferite - renunțarea la urmărire penală privind fapta și renunțarea la urmărire penală privind persoana - să se aplice un regim juridic identic, și anume interdicția ca în cauză să se dispună o nouă renunțare la urmărirea penală. Totodată, consideră că, în condițiile în care legea procesual penală prevede calea extraordinară de atac a revizuirii și instituția redeschiderii urmăririi penale, este discriminatoriu să nu se poată dispune o nouă renunțare la urmărirea penală în același dosar, în condițiile în care din probele administrate ulterior în cauză rezultă o altă situație de fapt. În final, invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 6 din Convenție, și anume Hotărârea din 27 martie 2018, pronunțată în Cauza Toma împotriva României.

5.Curtea de Apel București - Secția I penală, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate. Menționează doar că dispozițiile art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală conferă procurorului dreptul de renunțare la urmărirea penală odată cu stabilirea unor obligații în sarcina suspecților, în condițiile în care judecătorul de cameră preliminară respinge cererea de confirmare a renunțării la urmărirea penală cu privire la faptă.

6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 318 alin. (15) și (16) din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens face o serie de considerații cu caracter general privind procedura renunțării la urmărirea penală.

8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 318 alin. (15) și (16) din Codul de procedură penală, introduse prin prevederile art. II pct. 82 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește doar dispozițiile art. 318 alin. (15) și alin. (16) fraza a doua din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege, care au următorul cuprins:

(15)Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărirea penală pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate și, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară:

a)desființează soluția de renunțare la urmărire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală;

b)desființează soluția de renunțare la urmărirea penală și dispune clasarea.

(16)[...] În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, o nouă renunțare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat.“

11.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, procurorul, autor al excepției, invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12.Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, în speță, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de confirmare, desființarea soluției de renunțare la urmărirea penală și trimiterea cauzei la procuror. Curtea apreciază că autorul excepției, procurorul de ședință, nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci solicită completarea dispozițiilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, astfel încât acestea să prevadă că judecătorul de cameră preliminară poate: să dispună confirmarea renunțării la urmărire penală in personam și să stabilească obligații față de suspecți în situația în care „procurorul de caz a solicitat doar confirmarea renunțării urmăririi penale cu privire la faptă“, deși făptuitorii sunt cunoscuți, respectiv să se pronunțe și cu privire la soluțiile de clasare cuprinse în ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, în situația în care faptele impun reunirea cauzelor. O asemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului (de exemplu, Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 14, Decizia nr. 609 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, paragraful 15, Decizia nr. 640 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 24 decembrie 2019, paragraful 14, Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 13, și Decizia nr. 515 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 17 august 2020, paragraful 13).

13.Față de cele menționate mai sus, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

14.De asemenea, în ceea ce privește dispozițiile art. 318 alin. (16) fraza a doua din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea prevăd imposibilitatea dispunerii unei noi soluții de renunțare la urmărirea penală în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară a respins anterior o cerere de confirmare a unei astfel de soluții, astfel că dispozițiile de lege criticate nu au legătură cu rezolvarea cauzei în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, întrucât în speța respectivă judecătorul de cameră preliminară a fost învestit pentru prima dată cu o cerere de confirmare a unei soluții de renunțare la urmărirea penală. Or, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]“. În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale (de exemplu, Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019, paragrafele 39 și 40, și Decizia nr. 652 din 19 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 11 februarie 2022, paragraful 12).

15.Ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (16) fraza a doua din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

16.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (15) și alin. (16) fraza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de procuror în Dosarul nr. 4.799/2/2018 al Curții de Apel București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 aprilie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

Marian Enache

Magistrat-asistent,

Oana-Cristina Puică