referitoare la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 67 alin. (2^2) din Legea nr. 192/2006
Dosar nr. 358/1/2026
| Eleni Cristina Marcu | - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Simona Elena Cîrnaru | - judecător la Secția penală |
| Gheorghe Valentin Chitidean | - judecător la Secția penală |
| Adriana Ispas | - judecător la Secția penală |
| Valerica Voica | - judecător la Secția penală |
| Adrian Glugă | - judecător la Secția penală |
| Mihai Alexandru Mihalcea | - judecător la Secția penală |
| Paul Mihai Frățilescu | - judecător la Secția penală |
| Adina Adriana Radu | - judecător la Secția penală |
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 31.107/215/2023, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept ce vizează lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 67 alin. (2^2) din Legea nr. 192/2006 în sensul de a stabili dacă acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere și împăcare, reglementată doar de legea specială sau dacă acordul de mediere este, în esență, fie o retragere a plângerii prealabile, fie o împăcare și dispozițiile legii speciale se completează cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul penal, inclusiv art. 158 alin. (4) din Codul penal vizând însușirea de procuror a retragerii plângerii.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu.
La ședința de judecată a participat doamna Monica Eugenia Ungureanu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna Laura Adriana Popescu, procuror-șef adjunct al Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 358/1/2026, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că s-au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție de către curțile de apel, departamentele de drept public din cadrul facultăților de drept și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În continuare s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat procurorului și părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 358/1/2026.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a susținut că o apreciază, în principiu, ca inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită cea de-a doua condiție impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv nu atinge un grad minim de dificultate care să justifice declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, în condițiile în care jurisprudența și dispozițiile legale incidente în materie oferă suficiente repere privind natura juridică autonomă a medierii.
Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 3 februarie 2026, pronunțată în Dosarul nr. 31.107/215/2023, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind chestiunea de drept ce vizează lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 67 alin. (2^2) din Legea nr. 192/2006 în sensul de a stabili dacă acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere și împăcare, reglementată doar de legea specială, sau dacă acordul de mediere este, în esență, fie o retragere a plângerii prealabile, fie o împăcare și dispozițiile legii speciale se completează cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul penal, inclusiv art. 158 alin. (4) din Codul penal vizând însușirea de procuror a retragerii plângerii.
În temeiul art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile.
Codul penal din 2009
Retragerea plângerii prealabile
Articolul 158
(1)Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.
(2)Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.
(3)Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, retragerea plângerii prealabile se face numai de reprezentanții lor legali. În cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, retragerea se face cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege.
(4)În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, indiferent dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare în urma unei plângeri prealabile sau din oficiu, în condițiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însușită de procuror.^1
^1 Alineatul a fost modificat prin Legea nr. 116/2025 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru modificarea și completarea Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 23 iunie 2025.
(5)În cazul infracțiunilor prevăzute la art. 193 și art. 196 săvârșite asupra unui membru de familie, retragerea plângerii penale nu produce efecte.
Împăcarea
Articolul 159
(1)Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.
(2)Împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.
(3)Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.
Codul de procedură penală
Articolul 16Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale
(1)Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:
(...)
g)a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;
Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare^2
^2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006.
Articolul 67
(1)Dispozițiile din prezenta lege se aplică și în cauzele penale, atât în latura penală, cât și în latura civilă, după distincțiile arătate în prezenta secțiune.
Articolul 67
(2)În latura penală a procesului, dispozițiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală, dacă autorul a recunoscut fapta în fața organelor judiciare sau, în cazul prevăzut la art. 69, în fața mediatorului.
Articolul 67
(2^1)În cauzele penale în care medierea este posibilă în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), aceasta trebuie să se desfășoare astfel încât victima să nu se găsească în contact cu făptuitorul, cu excepția cazului în care părțile își exprimă acordul la încheierea contractului de mediere.^3
^3 Alineatul a fost introdus prin Legea nr. 97/2018 privind unele măsuri de protecție a victimelor infracțiunilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 mai 2018.
Articolul 67
(2^2)Încheierea unui acord de mediere în latura penală a unei infracțiuni, conform alin. (1), constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală. Încheierea unui acord de mediere în latura penală, în condițiile prezentei legi, poate interveni până la citirea actului de sesizare a instanței.
Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a fost învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, de inculpații A, B, C, D, E, F, G și de partea civilă X împotriva sentințelor penale nr. 1.792 din 11.07.2025 și, respectiv, nr. 2.059 din 18.08.2025, pronunțate de Judecătoria Craiova.
Prin Sentința penală nr. 1.792 din 11.07.2025 a Judecătoriei Craiova s-au hotărât, printre altele, următoarele:
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza a III-a din Codul de procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul C, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută la art. 193 alin. (2) și (2^1) lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) și a art. 5 alin. (1) din Codul penal, având în vedere că a intervenit Acordul de mediere încheiat la data de 16.10.2023, în baza Contractului de mediere nr. 6 din 16.10.2023 (p.v. X) (încadrare schimbată).
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza a III-a din Codul de procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul D, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută la art. 193 alin. (2) și (2^1) lit. c) și d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) și art. 5 alin. (1) din Codul penal, având în vedere că a intervenit Acordul de mediere din data de 9.10.2023 (p.v. X) (încadrare schimbată), și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută la art. 193 alin. (2) și (2^1) lit. c) și d) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) și a art. 5 alin. (1) din Codul penal, având în vedere că a intervenit Acordul de mediere din data de 9.10.2023, încheiat în baza Contractului de mediere nr. 4/04.10.2023 și a Actului adițional nr. 2/6.10.2023 (p.v. Y) (încadrare schimbată).
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza a III-a din Codul de procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută la art. 193 alin. (2) și (2^1) lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) și a art. 5 alin. (1) din Codul penal, având în vedere că a intervenit Acordul de mediere nr. 2 din data de 10.10.2023 (p.v. Y), și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută la art. 193 alin. (2) și (2^1) lit. c) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) și a art. 5 alin. (1) din Codul penal, având în vedere că a intervenit Acordul de mediere nr. 3 din data de 10.10.2023 (p.v. X).
Împotriva sentinței penale menționate au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpații și partea civilă.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie, întrucât a dispus încetarea procesului penal față de inculpații B, C și D în ceea ce privește infracțiunile pentru care s-au încheiat acorduri de mediere penală cu părțile vătămate X și Y. S-a susținut că, având în vedere că acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, iar nu la plângerea prealabilă a persoanelor vătămate, acordul de mediere trebuie să urmeze aceleași condiții ca retragerea plângerii prealabile. În același sens s-a arătat că este și Decizia Curții Constituționale nr. 397/2016, în considerentele căreia s-a reținut că încheierea acordului de mediere nu constituie un caz separat de împiedicare a exercitării acțiunii penale, distinct de retragerea plângerii și împăcare. Astfel, instanța de contencios constituțional a considerat că înlăturarea răspunderii penale nu se produce ca urmare a medierii, ci doar ca urmare a retragerii plângerii prealabile ori a împăcării, inclusiv atunci când sunt realizate pe calea medierii, arătând că „încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea nu este, în esență, altceva decât o modalitate de realizare a împăcării, ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale
acordul de mediere nu poate fi încheiat oricând în cursul procesului penal, ci doar atât timp cât poate interveni și împăcarea, și anume până la citirea actului de sesizare a instanței“.
Urmând același raționament logic, încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni retragerea plângerii prealabile produce efecte în condițiile în care poate opera și retragerea plângerii prealabile. Prin urmare, s-a arătat că, pentru a opera încetarea procesului penal ca urmare a încheierii acordurilor de mediere, era necesar ca procurorul să își însușească retragerea plângerii prealabile. Însă, procurorul de caz a arătat expres faptul că nu își însușește retragerea plângerii prealabile, cum de altfel a reținut și instanța de fond.
Astfel, s-a considerat că instanța de fond ar fi trebuit să dea efect Deciziei Curții Constituționale nr. 397/2016 și să dispună condamnarea inculpaților, inclusiv pentru săvârșirea infracțiunilor în privința cărora s-au încheiat acorduri de recunoaștere.
La termenul din data de 3 februarie 2026, instanța de apel a pus în discuție cererea de sesizare formulată de reprezentantul Ministerului Public, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce vizează lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 67 alin. (2^2) din Legea nr. 192/2006, în sensul de a stabili dacă acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere și împăcare, reglementată doar de legea specială, sau dacă acordul de mediere este, în esență, fie o retragere a plângerii prealabile, fie o împăcare și dispozițiile legii speciale se completează cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul penal, inclusiv art. 158 alin. (4) din Codul penal vizând însușirea de procuror a retragerii plângerii.
Completul de judecată a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.
Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, instanța de trimitere a reținut că prin Decizia nr. 9/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare.
Ulterior, prin Decizia nr. 397/2016 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a statuat că dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței, invalidându-se practic raționamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Ulterior pronunțării acestei decizii a intrat în vigoare Legea nr. 97/2018 (în vigoare la data de 5.05.2018) care a introdus, în cuprinsul art. 67 din Legea nr. 192/2006, alineatul (2^2) cu următorul conținut: „încheierea unui acord de mediere în latura penală a unei infracțiuni, conform alin. (1), constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală (...)“.
Curtea de apel a constatat că, prin această modificare legislativă, legiuitorul a prevăzut expres caracterul sui-generis al acestei instituții juridice, complinind pe această cale omisiunea ce a condus la pronunțarea Deciziei nr. 9/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a dat o interpretare art. 67 din Legea nr. 192/2006, ce a fost invalidată prin Decizia nr. 397/2016 a Curții Constituționale.
Instanța de apel a mai reținut că dispozițiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, potrivit cărora „în latura penală a procesului dispozițiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală, dacă autorul a recunoscut fapta în fața organelor judiciare sau în cazul prevăzut de art. 69 în fața mediatorului“, au rolul de a indica sfera de aplicabilitate a instituției medierii, trimiterea fiind realizată pe considerente de tehnică legislativă pentru a evita indicarea concretă a tuturor infracțiunilor în care poate interveni medierea.
O astfel de trimitere nu poate fi interpretată în niciun caz ca o trimitere la condițiile prevăzute de art. 158 și 159 din Codul penal, pentru a se susține că medierea operează în aceleași condiții ca și retragerea plângerii și împăcarea și că ar fi aplicabile dispozițiile art. 158 alin. (4) din Codul penal privind însușirea de către procuror a retragerii plângerii și, implicit, însușirea de către acesta a acordului de mediere pentru a conduce la încetarea procesului penal. O astfel de concluzie nu poate fi desprinsă în lipsa unei trimiteri exprese a dispozițiilor Legii nr. 192/2006 la condițiile prevăzute de art. 158 și 159 din Codul penal.
Prin urmare, având în vedere atât calificarea expresă a instituției juridice a medierii drept cauză sui-generis, cât și lipsa unei trimiteri exprese la condițiile în care intervine împăcarea sau retragerea plângerii (însușirea de către procuror), instanța de trimitere a apreciat că dispozițiile art. 67 alin. (2^2) din Legea nr. 192/2006 trebuie interpretate în sensul că acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere și împăcare, astfel că nu se completează cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul penal, inclusiv art. 158 alin. (4) din Codul penal vizând însușirea de procuror a retragerii plângerii.
Opinia Parchetului a fost în sensul admiterii cererii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, astfel cum a fost formulată.
Apărătorii părților au fost de acord cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că o hotărâre în acest sens ar fi de interes, dată fiind practica neunitară în materia acordului de mediere.
S-a solicitat punctul de vedere al instanțelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
În urma consultării materialelor transmise de către instanțele de judecată s-a constatat că a fost identificată o primă orientare^4, în care se consideră că, în interpretarea dispozițiilor art. 67 alin. (2^2) din Legea nr. 192/2006, acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere și împăcare, astfel că nu se completează cu prevederile art. 158 sau 159, inclusiv art. 158 alin. (4) din Codul penal vizând însușirea de procuror a retragerii plângerii.
^4 În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către: curțile de apel Alba Iulia, Bacău, București, Cluj, Craiova, Galați, Iași (opinia majoritară), Suceava, Timișoara, Pitești, Ploiești, tribunalele Arad, Alba, Gorj, Olt, Mehedinți, Sălaj, Caraș-Severin, Iași (o opinie), Maramureș, Vaslui și judecătoriile arondate acestora sau parte dintre ele.
În susținerea acestei opinii se apreciază că interpretarea literală a dispozițiilor art. 67 alin. (2^2) din Legea nr. 192/2006 este clară, legiuitorul statuând expres că încheierea unui acord de mediere în latura penală a unei infracțiuni (...) constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală. Folosirea explicită a acestei formulări exclude calificarea acordului de mediere ca simplă formă particulară a retragerii plângerii prealabile ori a împăcării.
Totodată, norma specială instituie și un regim juridic propriu sub aspect temporal, prevăzând că acordul de mediere poate interveni până la citirea actului de sesizare. Prin urmare, legiuitorul nu a înțeles să trimită la regimul general al art. 158 ori al art. 159 din Codul penal, ci a configurat o instituție autonomă, cu natură juridică și condiții proprii de incidență.
În consecință, dispozițiile art. 158 și 159 din Codul penal nu completează regimul juridic al acordului de mediere în ceea ce privește natura sa juridică ori condițiile sale de eficacitate, având relevanță numai pentru determinarea sferei infracțiunilor în care medierea este permisă, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006.
Prin urmare, art. 158 alin. (4) din Codul penal, referitor la însușirea de către procuror a retragerii plângerii prealabile, nu este aplicabil acordului de mediere, întrucât acesta din urmă nu reprezintă o retragere a plângerii, ci o cauză autonomă de înlăturare a răspunderii penale, prevăzută de legea specială.
Art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală care reglementează cauza de încetare a procesului penal distinge între temeiurile retragerii plângerii, împăcării și ale acordului de mediere.
S-a mai argumentat că este adevărat că în alin. (2) al art. 67 se menționează că, în latura penală a procesului, dispozițiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală, făcându-se astfel o trimitere la ipotezele celor două instituții, însă nu există o asemenea trimitere și în ceea ce privește celelalte condiții pentru producerea efectului de încetare a procesului penal.
În cea de-a doua opinie^5 s-a apreciat că acordul de mediere nu este o cauză distinctă de retragere a plângerii prealabile sau de împăcare, ci, în esență, parcurgerea procedurii de mediere prin raportare la prevederile art. 67 alin. (2^2) din Legea nr. 192/2006 reprezintă fie o retragere a plângerii prealabile, fie o împăcare și dispozițiile legii speciale se completează cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul penal, inclusiv art. 158 alin. (4) din Codul penal vizând însușirea de procuror a retragerii plângerii.
^5 Opinie exprimată de curțile de apel Târgu Mureș, Oradea și Iași (o opinie), tribunalele Brașov, București, Cluj, Dolj, Ilfov, Iași (o opinie), Hunedoara și unele judecătorii arondate acestora.
S-a considerat că medierea este doar o modalitate formală, prevăzută de legea specială, prin care se manifestă/se exteriorizează instituțiile de drept penal substanțial (retragerea plângerii sau împăcarea).
Această orientare susține că medierea reprezintă doar instrumentul prin care părțile ajung la retragerea plângerii sau împăcare, efectele de drept penal fiind guvernate de dreptul comun (Codul penal). Codul penal este sediul general al materiei pentru cauzele care înlătură răspunderea penală, astfel că dispozițiile legii speciale a medierii se completează cu prevederile art. 158 și 159 din Codul penal. Deși procedura este guvernată de Legea nr. 192/2006, efectele penale și limitele exercitării acestui drept (al medierii) trebuie să rămână sub incidența Codului penal.
S-a exprimat și o a treia opinie^6, în sensul că, deși acordul de mediere reprezintă o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, care determină încetarea procesului penal, poate produce efecte numai în condițiile art. 158 sau 159 din Codul penal.
^6 Judecătoriile Buhuși, Medgidia, Moldova Nouă, Motru, Ploiești, Reșița, Sânnicolau Mare și Târgu Jiu.
În susținerea acestei opinii au fost avute în vedere considerentele Deciziei nr. 397/2016 cuprinse în paragrafele 3639, susținându-se că, deși medierea reprezintă o cauză suigeneris care înlătură răspunderea penală, nu poate avea consecințe juridice autonome, ci numai în limitele și condițiile în care operează retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților.B. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării, în cadrul deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală^7, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare.
^7 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2015.
În ceea ce privește deciziile de speță, în urma examenului de jurisprudență efectuat la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost identificate o serie de hotărâri care prezintă relevanță pentru problema de drept analizată, respectiv:
1.Decizia nr. 350/A/2015, pronunțată de Secția penală, unde, printre altele, s-au reținut următoarele:
Examinând contestația în anulare formulată, în raport de criticile formulate și în temeiul art. 432 din Codul de procedură penală, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în latura penală a procesului, dispozițiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
(...) Înalta Curte constată, în dezacord cu instanța de apel, că medierea nu reprezintă o modalitate a împăcării, ci este o cauză sui-generis, care înlătură răspunderea penală, reglementată prin Legea nr. 192/2006, și care operează atât cu privire la categoria infracțiunilor pentru care împăcarea părților înlătură răspunderea penală, cât și referitor la cealaltă categorie a infracțiunilor, pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.
Prin urmare, contrar opiniei instanței de apel, care a apreciat că nu a fost respectat termenul până la care se putea realiza împăcarea între părți, consfințită în cadrul acordului de mediere, respectiv cel prevăzut de dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, Înalta Curte constată, cu privire la termenul până la care medierea poate interveni cu privire la latura penală a cauzei, având în vedere că textul nu face nicio distincție cu privire la vreun anumit stadiu al judecății, că acordul de mediere poate fi încheiat oricând în cursul acesteia, până la rămânerea definitivă a hotărârii. (...)
Având în vedere că cele două cauze care înlătură răspunderea penală, respectiv încheierea unui acord de mediere și împăcarea, nu au același fundament, fiind cauze distincte, și văzând că între inculpatul A. și partea vătămată B. a fost încheiat un acord de mediere aflat la dosar apel, având ca rezultat împăcarea totală a părților în sensul art. 159 din Codul penal, dându-se eficiență dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006, Înalta Curte, apreciind ca fiind incidentă o cauză de încetare a procesului penal, constată contestația în anulare întemeiată și, pentru aceleași considerente, instanța va admite apelul și va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal.
2.Decizia nr. 60/2015, pronunțată de Secția penală, unde, printre altele, s-au reținut următoarele:
Împrejurarea că între inculpatul C.Ș.A. și partea vătămată I.N. a intervenit un acord de mediere în calea de atac a apelului, astfel cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei nu poate conduce la încetarea procesului penal, având în vedere că nu a fost respectat termenul până la care se putea realiza împăcarea între părți, consfințită în cadrul acordului de mediere, respectiv cel prevăzut de dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal.
Medierea reprezintă, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 192/2006, o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, ca urmare a negocierilor dintre părți, fără ca mediatorul să poată impune o soluție (art. 50 din legea specială), ca atare, medierea reprezintă, în fapt, o înțelegere între persoana care a suferit o vătămare în urma comiterii infracțiunii și persoana care a săvârșit-o, în esență, având același fundament ca și instituția împăcării, singura diferență dintre cele două instituții fiind aceea că în cazul împăcării se stinge și acțiunea civilă.
3.Decizia nr. 31/RC/2018, pronunțată de Secția penală, unde, printre altele, s-au reținut următoarele:
Având în vedere criteriile consacrate pentru evaluarea naturii juridice a unei instituții de drept, respectiv dacă aceasta este una de drept penal substanțial sau procedural, și anume: obiectul de reglementare al normei, scopul reglementării și rezultatul la care conduce norma, se constată că medierea este o cauză care înlătură răspunderea penală, iar dispozițiile care reglementează această cauză de încetare a procesului penal sunt atât norme de procedură, cât și norme de drept substanțial.
4.Decizia nr. 184/RC/2016, pronunțată de Secția penală, unde, printre altele, s-au reținut următoarele:
Înalta Curte constată că la dosarul Curții de Apel se regăsește acordul de mediere încheiat la data de 19 martie 2015 între inculpatul A. și SCD., prin care au convenit asupra laturii penale și a laturii civile a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/3/2014*, în sensul de a înlătura răspunderea penală pentru infracțiunea de înșelăciune și, respectiv, de a achita suma reprezentând prejudiciul material cauzat părții civile prin săvârșirea infracțiunii.
(...)
Totodată, potrivit art. 244 alin. (3) din Codul penal, împăcarea părților înlătură răspunderea penală. Astfel, atât timp cât între inculpat și succesoarea în drepturi a S.C.E. România S.A. a intervenit un acord de mediere valabil, care consfințește învoiala părților și prin care prejudiciul produs va fi acoperit, în mod corect instanța de apel a dispus, sub aspectul laturii penale, încetarea procesului penal față de acest inculpat.
Mai mult, Înalta Curte amintește dispozițiile Deciziei nr. 9/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit cărora «încheierea unui acord de mediere se diferențiază de împăcare prin faptul că poate interveni numai în ceea ce privește latura penală a procesului penal, în timp ce împăcarea este condiționată atât de stingerea acțiunii penale, cât și de stingerea acțiunii civile, precum și de faptul că ea trebuie să fie totală și necondiționată.»
Reglementarea distinctă a încheierii unui acord de mediere în cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală evidențiază caracterul de cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare.
În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Constituționale a României au fost identificate: Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016^8 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.
^8 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016.
Decizia nr. 204 din 8 aprilie 2025^9, prin care Curtea Constituțională a reținut că, „deși au anumite trăsături comune, medierea și împăcarea sunt și rămân instituții juridice diferite, cu regimuri juridice diferite“ (paragraful 47), iar „medierea este reglementată distinct, printr-o lege specială - Legea nr. 192/2006, se caracterizează printr-o procedură proprie, iar activitatea de mediere în sine, alături de cele adiacente acesteia, constituie obiectul unei profesii juridice distincte, cea de mediator. Deși atât medierea, în esența sa, cât și împăcarea urmăresc în principiu stingerea totală sau parțială a unor neînțelegeri sau a unui conflict între două sau mai multe persoane și ajungerea la o înțelegere între acestea, medierea denotă procesul instituționalizat prin care legiuitorul a reglementat modalitatea procedurală prin care poate avea loc rezolvarea amiabilă a unor situații conflictuale, stabilind etape procedurale obligatorii, cu efecte juridice specifice“ (paragraful 48).
^9 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 19 august 2025.
În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
Departamentul de Drept public - specialiștii din Catedra de drept penal a Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași au formulat punctul de vedere conform căruia acordul de mediere (încheierea unui acord de mediere) în latura penală a cauzei reprezintă o cauză suigeneris/autonomă de înlăturare a răspunderii penale (distinctă de alte cauze de înlăturare a răspunderii penale reglementate în Partea generală a Codului penal - inclusiv față de retragerea plângerii prealabile și de împăcare, chiar dacă medierea nu poate funcționa decât în legătură cu infracțiuni pentru care legea permite, de asemenea, operarea - după caz - a uneia sau alteia dintre aceste cauze distincte de înlăturare a răspunderii penale); implicit, medierea (încheierea unui acord de mediere) în latura penală a cauzei constituie o cauză de clasare/de încetare a procesului penal (după caz) distinctă față de retragerea plângerii prealabile (și - de altfel - și față de împăcare), fiind reglementată separat (cu o procedură și condiții de sine stătătoare) într-o lege specială (Legea nr. 192/2006), ale cărei dispoziții exprese nu se completează (mutatis mutandis) cu prevederile art. 158 alin. (4) din Codul penal, referitoare la necesitatea însușirii de către procuror a retragerii plângerii prealabile (cu alte cuvinte, pentru a opera înlăturarea răspunderii penale ca efect al încheierii unui acord de mediere în latura penală a cauzei nu este necesară/ obligatorie vreo avizare sau manifestare de voință din partea procurorului/însușirea de către procuror a deciziei de mediere dintre inculpat și persoana vătămată).
În argumentare, în esență, s-a opinat că, având în vedere condițiile distincte reglementate de dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 (pentru a opera, drept cauză de înlăturare a răspunderii penale, încheierea unui acord de mediere în latura penală a cauzei), cerințe care urmăresc inclusiv asigurarea unor garanții suplimentare de protecție cu privire la persoana vătămată, precum și implicarea mediatorului (terț imparțial față de conflict) în procedură - pentru asigurarea caracterului echitabil al acesteia, caracterul bilateral al înțelegerii, precum și condițiile distincte referitoare la momentul până la care acordul de mediere poate interveni pentru a înlătura răspunderea penală (care sunt condiții mai severe decât cele incidente în caz de retragere a plângerii prealabile), medierea (încheierea unui acord de mediere) în latura penală a cauzei reprezintă o cauză distinctă de înlăturare a răspunderii penale (față de cauzele de înlăturare a răspunderii penale reglementate în Partea generală a Codului penal - inclusiv față de retragerea plângerii prealabile și împăcare), care este guvernată (doar) de dispozițiile Legii nr. 192/2006. Prin urmare, dispozițiile art. 158 alin. (4) din Codul penal nu sunt incidente în cazul medierii (încheierii unui acord de mediere) în latura penală a cauzei/nu condiționează reținerea acestei instituții și operarea ei drept cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale (chiar dacă infracțiunile pentru care este aceasta incidentă sunt condiționate de caracterul de a fi, după caz, ori infracțiuni pentru care să fie posibilă și retragerea plângerii prealabile [și anume: infracțiuni pentru ale căror urmărire penală și judecată/punere în mișcare și exercitare a acțiunii penale se solicită formularea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată] sau - după caz - împăcarea operantă dintre infractor și victimă).
Punctul de vedere exprimat de către Departamentul de Drept Public, Centrul de cercetări în Științe penale al Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a fost în același sens, susținându-se că intenția evidentă a legiuitorului prin Legea nr. 116/2025, prin care a fost introdus alin. (4) al art. 158 din Codul penal, a fost aceea de a institui filtrul însușirii retragerii plângerii de către procuror numai în ceea ce privește instituția retragerii plângerii prealabile, și nu a altor cauze care înlătură răspunderea penală. Dacă s-ar fi pus problema asimilării acordului de mediere cu retragerea plângerii prealabile, s-ar fi impus inserarea unei dispoziții similare și în cuprinsul legii speciale cu ocazia adoptării Legii nr. 116/2025.
În argumentare s-a invocat faptul că medierea este un act esențialmente trilateral, conform dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 192/2006. [La închiderea procedurii de mediere, în oricare dintre cazurile prevăzute la art. 56 alin. (1), mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semnează de către părți, personal sau prin reprezentant, și de mediator.]
Prin urmare, este firească limitarea sferei de incidență a instituției însușirii retragerii plângerii penale de către procuror, în condițiile în care manifestarea de voință a persoanei vătămate nu apare, ca regulă, necesar a fi supusă unei încuviințări sau unei validări de către o terță persoană, cum este cazul mediatorului ori al notarului public, în cazul încheierii medierii sau a unei declarații notariale.
Prin punctul de vedere exprimat de către specialiștii Facultății de Drept a Academiei de Studii Economice din București s-a comunicat că, în contextul în care prin Decizia nr. 397/2016 sa statuat neechivoc că încheierea unui acord de mediere nu se poate realiza prin eludarea condițiilor în care poate interveni împăcarea sau retragerea plângerii prealabile, în ipoteza indicată de autorul întrebării înlăturarea răspunderii penale nu va interveni decât dacă acordul este însușit de procuror.
Colectivul de drept penal al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a comunicat punctul de vedere conform căruia medierea este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere și împăcare, reglementată doar de legea specială, iar dispozițiile acestei legi nu se completează cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul penal.
S-a argumentat că din interpretarea legislației în vigoare, care conferă o autonomie regimului juridic al medierii, confirmată și de existența unor reguli procedurale și limite temporale proprii, care se îndepărtează de cadrul general prevăzut pentru retragerea plângerii sau împăcare, rezultă faptul că medierea constituie o instituție de sine stătătoare. Caracterul său de cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale îi conferă o identitate juridică proprie, care o separă de instituțiile tradiționale ale retragerii plângerii prealabile și împăcării. Această distincție implică faptul că reglementarea medierii este circumscrisă exclusiv legii speciale, nefiind permisă completarea efectelor sale de regulile de drept comun prevăzute la art. 158 și 159 din Codul penal, în lipsa unei trimiteri exprese. În mod specific, mecanismul medierii nu poate fi supus condiției însușirii de către procuror, deoarece o astfel de cerință ar altera autonomia voinței părților și regimul special al acordului de mediere.
S-a concluzionat că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării, întrucât nu este îndeplinită cea de-a doua condiție impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunilor de drept ce fac obiectul prezentei sesizări. Intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă atunci când tinde la clarificarea înțelesului uneia sau al mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conținut ori succesiune în timp poate da naștere unor dificultăți rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unitatea aplicării lor de către instanțele naționale.
S-a argumentat că din succesiunea în timp a deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Constituționale, cu privire la problema de drept, precum și intervențiile legislative la Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator^10, rezultă că medierea are un regim juridic propriu, iar pentru a analiza incidența acestei cauze trebuie îndeplinite exclusiv condițiile prevăzute de art. 67 din Legea nr. 192/2006, neputându-i fi aplicate prin analogie dispozițiile art. 158 și 159 din Codul penal.
^10 Prin Legea nr. 97/2018, având ca obiect instituirea unor măsuri de protecție a victimelor infracțiunii, legiuitorul a intervenit asupra Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și prin art. II a modificat dispozițiile ce au făcut obiectul controlului de constituționalitate, prevăzând expres în cadrul alin. (2^2) alart. 67 din Legea nr. 192/2006 că încheierea unui acord de mediere în latura penală a unei infracțiuni, conform alin. (1), constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală ce poate interveni până la citirea actului de sesizare a instanței.
Prin urmare, regulile aplicabile instituției medierii sunt prevăzute exclusiv de Legea nr. 192/2006, care cuprinde alături de dispozițiile generale și dispoziții speciale privind medierea în cauzele penale, respectiv secțiunea a 2-a - Dispoziții speciale privind medierea în cauzele penale, art. 67-70.
Stabilirea domeniului de aplicare a instituției medierii prin trimitere la cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală nu poate avea semnificația unei trimiteri la condițiile prevăzute de art. 158 și 159 din Codul penal, deoarece, pe de o parte, lipsește o astfel de precizare în conținutul legii, iar, pe de altă parte, legiuitorul a calificat instituția juridică a medierii ca fiind o cauză distinctă de încetare a procesului penal.
Mai mult decât atât, cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală au corespondent în planul dreptului penal cauzele care înlătură răspunderea penală, astfel încât reglementarea distinctă a încheierii unui acord de mediere în cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, alături de retragerea plângerii prealabile și împăcare, relevă caracterul medierii de cauză care înlătură răspunderea penală sui-generis, distinctă de împăcare și retragerea plângerii prealabile.
În concluzie, s-a considerat că jurisprudența și dispozițiile legale incidente în materie oferă suficiente repere privind natura juridică autonomă a medierii față de instituția împăcării și a retragerii plângerii prealabile.
Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori.
Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanțe, inclusiv a curții de apel, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de dispozițiile legale anterior menționate, soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.
Totodată, din economia dispozițiilor legale invocate reiese că admisibilitatea sesizării este condiționată, în mod esențial, de existența unei veritabile probleme de drept care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenția instanței supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală.
În speță se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Craiova fiind învestită în ultimă instanță cu soluționarea căii ordinare de atac a apelului declarat împotriva sentinței instanței de fond prin care s-a soluționat acțiunea penală în cauză.
De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanța supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, așa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 154/111-10/2026 din 26 martie 2026 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu privire la condiția existenței unei legături între chestiunea de drept supusă interpretării și soluționarea pe fond a cauzei, în doctrină s-a evidențiat că aceasta este îndeplinită ori de câte ori interdependența procedurilor specifice cauzei influențează într-o măsură soluționarea fondului, soluția dată acțiunii penale sau civile în procesul penal. În speță este îndeplinită această condiție, deoarece problema de drept ce face obiectul cauzei de față vizează dezlegarea definitivă a raportului juridic de drept penal dedus judecății.
În cauză însă nu este întrunită cerința privind existența unei veritabile probleme de drept în înțelesul atribuit de practica constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care să impună cu necesitate o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât prin parcurgerea normelor juridice în discuție nu ia naștere o îndoială rezonabilă asupra conținutului lor și, ca atare, dispozițiile nu sunt neclare.
În această privință se constată că, prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016^11 (ale cărei considerente au fost reluate apoi în mai multe decizii, printre care Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016^12; Decizia nr. 20 din 14 iunie 2017^13; Decizia nr. 5 din 21 martie 2019^14; Decizia nr. 6 din 17 februarie 2020^15; Decizia nr. 65 din 29 septembrie 2021^16; Decizia nr. 17 din 31 martie 2022^17), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că scopul unei asemenea proceduri este „de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate“.
^11 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016.
^12 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016.
^13 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017.
^14 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019.
^15 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iunie 2020.
^16 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 27 ianuarie 2022.
^17 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 mai 2022.
Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate, când o simplă lectură a textelor legale a căror interpretare se solicită este suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului (Decizia nr. 19 din 14 iunie 2017^18, Decizia nr. 2 din 8 februarie 2018^19 etc.).
^18 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 29 iunie 2017.
^19 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2018.
Astfel, numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă și de natură a da naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează intervenția instanței supreme într-o cauză pendinte. Intervenția Înaltei Curți în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă atunci când tinde la clarificarea înțelesului uneia sau al mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conținut ori succesiune în timp poate da naștere la dificultăți rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unitatea aplicării lor de către instanțele naționale.
În raport cu aceste considerente, în contextul concret al cauzei, întrebarea formulată de către Curtea de Apel Craiova nu se circumstanțiază unei veritabile chestiuni de drept, întrucât dispozițiile supuse interpretării sunt clare, iar aplicarea corectă a acestora se impune în mod evident, determinând neîntrunirea condiției privind existența unei veritabile chestiuni de drept.
Astfel, examinând succesiunea în timp a deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Constituționale^20, cu privire la problema de drept, precum și configurarea legislativă în vigoare, se constată că, prin Legea nr. 97/2018 privind unele măsuri de protecție a victimelor infracțiunilor, legiuitorul a intervenit asupra Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și a modificat, prin art. II, dispozițiile ce au făcut obiectul controlului de constituționalitate, stabilind expres în cadrul alin. (2^2) alart. 67 din Legea nr. 192/2006 natura juridică a medierii („cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală“) și un moment-limită până la care aceasta poate interveni („până la citirea actului de sesizare a instanței“), identic cu cel incident în cazul împăcării, dar restrictiv față de cel incident în cazul retragerii plângerii.
^20 Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și Decizia nr. 397/2016 a Curții Constituționale.
Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a acestor dispoziții legale, legiuitorul a calificat medierea drept un caz autonom de împiedicare a punerii în mișcare sau a exercitării acțiunii penale distinct de retragerea plângerii prealabile și împăcare, în privința căruia se aplică regulile proprii prevăzute de legea specială în materie, Legea nr. 192/2006, secțiunea a 2-a - Dispoziții speciale privind medierea în cauzele penale, art. 67-70, lege specială care derogă de la legea generală, Codul penal, conform principiului specialia generalibus derogant.
Stabilirea domeniului de aplicare a instituției medierii prin trimitere la cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală nu poate avea semnificația unei trimiteri la condițiile prevăzute de art. 158 și 159 din Codul penal, deoarece, pe de o parte, lipsește o astfel de referire în conținutul legii, iar, pe de altă parte, legiuitorul a calificat instituția juridică a medierii ca fiind o cauză distinctă de încetare a procesului penal.
Sub același aspect, Curtea Constituțională, în Decizia nr. 204 din 8 aprilie 2025^21, a reținut în paragraful 47 că „Deși au anumite trăsături comune, medierea și împăcarea sunt și rămân instituții juridice diferite, cu regimuri juridice diferite“, iar după analizarea asemănărilor și deosebirilor dintre cele două instituții a conchis în paragraful 55 că „(...) medierea în cauzele penale reprezintă o modalitate mai complexă de realizare a unei împăcări a părților printr-o înțelegere scrisă (acordul de mediere), având pe alocuri elemente comune cu instituția împăcării reglementată de art. 159 din Codul penal, dar distingându-se prin trăsături proprii, ce îi configurează un regim juridic distinct, reglementat de legea specială în materie, Legea nr. 192/2006. Legiuitorul a dorit ca instituția medierii să fie incidentă în cauzele penale, dar cu respectarea condițiilor prevăzute în această lege specială, ceea ce marchează în mod evident o distincție de regim juridic între mediere și împăcare.“ și în paragraful 56 că „În sensul prevalenței legii speciale față de legea penală generală în privința aplicabilității medierii sunt reglementate chiar dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, care enumeră drept impediment al desfășurării în continuare a procesului penal, alături de retragerea plângerii prealabile și împăcare, și încheierea unui acord de mediere «în condițiile legii»“.
^21 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 19 august 2025.
Se constată, așadar, că problema cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, deoarece nu există o reală neclaritate, simpla lecturare a normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanței supreme, în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile.
Faptul că aparenta problemă de drept ce face obiectul prezentei sesizări nu comportă nicio dificultate de interpretare rezultă și din examenul de jurisprudență al curților de apel. Împrejurarea că nu există jurisprudență la toate instanțele din sistemul judiciar pe aspectele semnalate, precum și existența unor opinii minoritare pe aspectele respective nu pot constitui argumente care să susțină că este vorba de o chestiune de drept care să necesite pronunțarea unei hotărâri prealabile.
Pentru aceste argumente, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în temeiul dispozițiilor art. 477 din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. 31.107/215/2023.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 31.107/215/2023, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce vizează lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 67 alin. (2^2) din Legea nr. 192/2006, în sensul de a stabili dacă acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere și împăcare, reglementată doar de legea specială, sau dacă acordul de mediere este, în esență, fie o retragere a plângerii prealabile, fie o împăcare și dispozițiile legii speciale se completează cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul penal, inclusiv art. 158 alin. (4) din Codul penal vizând însușirea de procuror a retragerii plângerii.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2026.
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE
A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
ELENI CRISTINA MARCU
Magistrat-asistent,
Monica Eugenia Ungureanu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
