Decizie nr. 732 din 10 iulie 2012

I. Cu Adresa nr. 16/407 din 4 iulie 2012, liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnul Mircea-Nicu Toader a trimis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 58 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului, în conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.548 din 4 iulie 2012, formând obiectul Dosarului nr. 1.179/L/2/2012.

La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile autorilor sesizării de neconstituţionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizării de neconstituţionalitate sunt următorii: Roberta Alma Anastase, Daniel Buda, Cristian Alexandru Boureanu, Raluca Turcan, Ioan Oltean, Mircea-Nicu Toader, Sever Voinescu-Cotoi, Marius-Sorin Gondor, George Ionescu, William Gabriel Brînză, Lucian Nicolae Bode, Alin Silviu Trăşculescu, Iosif Ştefan Drăgulescu, Gheorghe Ialomiţianu, Mihai Stroe, Valeriu Tabără, Nicuşor Păduraru, Constantin Severus Militaru, Costică Canacheu, Adrian Bădulescu, Mihai Cristian Apostolache, Daniel Florian Geantă, Dan-Radu Zătreanu, Samoil Vîlcu, Cristian Petrescu, Mihai Surpăţeanu, Valeriu Alecu, Gabriel Andronache, Maria Stavrositu, Cristina Elena Dobre, Doiniţa-Mariana Chircu, Răzvan Mustea-Şerban, Theodor Paleologu, Valerian Vreme, Constantin Dascălu, Iulian Vladu, Clement Negruţ, Adrian Gurzău, Constantin Chirilă, Carmen Axenie, Ioan-Nelu Botiş, Sorin Ştefan Zamfirescu, Petru Călian, Viorel Balcan, Gelu Vişan, Tinel Gheorghe, Dan Mihai Marian, Adrian Rădulescu, Vasile Gherasim, Cristian-Ion Burlacu, Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf, Ioan Balan, Marius Dugulescu, Mihai Doru Oprişcan, Florin Postolachi, Dănuţ Liga, Eugen Bădălan şi Teodor Marius Spînu.

Autorii sesizării consideră neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, susţinând că, în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţie, Avocatul Poporului are competenţa constituţională de a formula excepţii de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele adoptate de autorităţile competente.

Prin sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, şi cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural, Avocatul Poporului a exercitat una dintre competenţele sale constituţionale şi, ca urmare, nu se poate reţine că ar fi avut o atitudine partizană în cauzele respective. Mai mult, în ambele cazuri au fost invocate drepturi fundamentale care erau încălcate de Guvern prin adoptarea ordonanţelor de urgenţă ce au făcut obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate.

De asemenea, autorii arată că din activitatea Avocatului Poporului nu a rezultat vreo atitudine partizană, având în vedere că a exprimat puncte de vedere şi a formulat sesizări către Curtea Constituţională şi către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără să ţină cont de orientările politice ale celor care au adoptat actele normative criticate. De altfel, din analiza activităţii Avocatului Poporului, care se regăseşte prezentată pe site-ul instituţiei, rezultă că aceasta a fost desfăşurată doar în scopul apărării drepturilor şi a libertăţilor persoanelor fizice.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului este numit pentru un mandat constituţional de 5 ani, mandat care nu poate fi întrerupt decât în cazul existenţei unor încălcări concrete ale Constituţiei şi ale legii, încălcări care nu au fost dovedite.

Simpla afirmare a faptului că Avocatul Poporului a fost numit de către fosta putere politică nu poate avea şi nu trebuie să aibă nicio importanţă în legătură cu revocarea Avocatului Poporului.

În fine, autorii sesizării susţin constatarea neconstituţionalităţii hotărârii criticate, care nu se fundamentează pe niciun fapt concret prin care să fie încălcat vreun text din Constituţie sau legi.

II. Potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992, sesizarea de neconstituţionalitate a fost înaintată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, pentru a avea posibilitatea comunicării punctelor de vedere ale birourilor permanente.

Preşedintele Senatului, prin Adresa nr. XXXV/2.494 din 6 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.695 din 6 iulie 2012, a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este inadmisibilă, motiv pentru care solicită respingerea acesteia. În acest sens, arată că, drept urmare a modificării art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012, Curtea Constituţională nu este competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii hotărârilor Senatului, a hotărârilor Camerei Deputaţilor, precum şi a hotărârilor celor două Camere ale Parlamentului, cu excepţia regulamentelor Parlamentului.

Precizează că Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012, în acelaşi număr al Monitorului Oficial fiind publicată şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012. În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (5) din Constituţie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 a intrat în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Precizează că Hotărârea privind revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului reprezintă o hotărâre cu caracter individual, categorie în rândul căreia se includ cele privind alegerea sau numirea într-o funcţie, revocarea din funcţie, precum şi cele referitoare la validarea în funcţii. Invocă opinia separată formulată de unul dintre judecătorii Curţii Constituţionale la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.631 din 20 decembrie 2011 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 54/2011 pentru alegerea Preşedintelui Senatului, exprimată în sensul că, dacă legiuitorul ar fi dorit să consacre competenţa Curţii de a efectua controlul de constituţionalitate al unor hotărâri cu caracter individual, ar fi reglementat-o "expres şi direct". Totodată, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu este de competenţa instanţei de contencios constituţional să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele parlamentare. Camera este unica autoritate publică deţinătoare a competenţei de a interpreta conţinutul normativ al regulamentului propriu şi de a decide asupra modului de aplicare a acestuia, cu respectarea prevederilor constituţionale.

Consideră, de asemenea, că aprecierea în concret a existenţei unor încălcări ale Constituţiei şi legilor, încălcări de natură să plaseze mandatul Avocatului Poporului dincolo de exigenţele obiectivităţii şi imparţialităţii, nu se poate face decât de către Parlament, autoritatea care a realizat numirea sa în funcţie.

Curtea Constituţională nu are competenţa de a aprecia caracterul partizan al exercitării atribuţiilor de către Avocatul Poporului, această atribuţie aparţinând doar autorităţii care l-a numit, şi anume Parlamentului. Per a contrario, s-ar putea ajunge la cenzurarea de către Curte a actelor de numire, acest lucru presupunând, de fapt, şi o cenzurare a criteriilor de numire, criterii care ţin exclusiv de competenţa Parlamentului şi, astfel, la o denaturare a rolului pe care îl au instituţiile fundamentale ale statului de drept, în fapt, la un transfer mascat al atribuţiilor de numire a unor autorităţi, de la Parlament către alte instituţii.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, prin Adresa nr. 1/1.039/vz din 6 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.704 din 7 iulie 2012, a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care arată că sesizarea de neconstituţionalitate trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, în urma modificării art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012, sfera de competenţă a Curţii Constituţionale nu mai cuprinde hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului Camerelor reunite ale Parlamentului.

Referitor la motivele sesizării de neconstituţionalitate, remarcă faptul că, potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în cazuri expres şi limitativ prevăzute. Astfel, în conformitate cu art. 9 alin. (2) din lege, revocarea din funcţie a Avocatului Poporului are loc potrivit unei proceduri parlamentare prestabilite, "ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor". Competenţa de revocare aparţine Camerei Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună, cu respectarea principiului simetriei juridice. De asemenea, motivele de legalitate şi de oportunitate ale revocării sunt la latitudinea celor două Camere ale Parlamentului, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 35/1997, fără ca aceste aspecte să constituie obiect de analiză a Curţii Constituţionale.

Cât priveşte posibilitatea de a ridica, în faţa Curţii Constituţionale, excepţii de neconstituţionalitate privind ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, arată că această prerogativă a fost conferită instituţiei Avocatul Poporului pentru a-şi îndeplini cu eficienţă mandatul de apărător al drepturilor cetăţenilor împotriva unor abuzuri ale autorităţilor administrative, şi nu în scopuri politice, partizane, aşa cum rezultă din preambulul Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012.

III. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992, la data de 5 iulie 2012, Curtea Constituţională a solicitat secretarului general al Camerei Deputaţilor comunicarea, în copie, a stenogramei dezbaterilor care au avut loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 3 iulie 2012 cu privire la revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului, a propunerii birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului privind revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului şi a raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului, cu acelaşi obiect. Totodată, în temeiul aceloraşi dispoziţii de lege, s-au solicitat secretarului general al Camerei Deputaţilor şi Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal informaţii privind depunerea sesizării Grupului parlamentar menţionat, referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, la secretarul general al Camerei Deputaţilor în vederea trimiterii acesteia la Curtea Constituţională, astfel cum rezultă din art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Prin Adresa nr. 16/414 din 5 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.655 din 5 iulie 2012, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a arătat, în esenţă, că sesizarea de neconstituţionalitate a fost depusă direct la Curtea Constituţională întrucât s-a considerat că, pentru a putea ataca o hotărâre la Curtea Constituţională, este suficientă aprobarea hotărârii în plenul reunit al Parlamentului, înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial al României, cunoscând faptul că Guvernul intenţionează să emită o ordonanţă de urgenţă de modificare a atribuţiilor Curţii Constituţionale, potrivit căreia hotărârile Parlamentului nu mai erau supuse controlului de constituţionalitate. Pe de altă parte, s-a considerat că depunerea direct la Curtea Constituţională a sesizării de neconstituţionalitate permite autorilor acesteia să uzeze de principiul potrivit căruia examinarea sesizării urma să fie realizată în temeiul legii existente la data depunerii sale, şi nu al ordonanţei de urgenţă menţionate.

Secretarul general al Camerei Deputaţilor nu a comunicat documentele şi informaţiile solicitate.

La dosarul cauzei a fost înregistrată, cu nr. 2.977 din 5 iulie 2012, petiţia domnului Niculae Arsene, prin care, în esenţă, solicită Curţii Constituţionale realizarea unei analize imparţiale a Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, numai pe baza dovezilor concrete.

De asemenea, la dosar au fost înregistrate, cu nr. 4.666 din 6 iulie 2012, precizările formulate de domnul Gheorghe Iancu, prin care expune punctual argumentele sale împotriva motivelor de revocare din funcţia de Avocat al Poporului, susţinând, în esenţă, că toate acţiunile întreprinse în exercitarea acestei funcţii au fost efectuate în limitele Constituţiei şi ale legilor. În fine, solicită Curţii Constituţionale constatarea neconstituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, documentele depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, dispoziţiile Constituţiei şi prevederile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Obiectul sesizării îl constituie Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012, având următorul cuprins:

Art. 1

Domnul Gheorghe Iancu se revocă din funcţia de Avocat al Poporului.

Art. 2

Până la numirea unui nou Avocat al Poporului, domnul Valer Dorneanu, adjunct al Avocatului Poporului, va îndeplini atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului.

Autorii sesizării susţin că Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 încalcă următoarele dispoziţii din Constituţie : art. 58 alin. (1) referitor la numirea şi rolul Avocatului Poporului şi art. 146 lit. d) referitor la atribuţia Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, care pot fi ridicate şi direct de Avocatul Poporului.

Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1.Pentru ca orice sesizare adresată Curţii Constituţionale să poată fi supusă controlului de constituţionalitate în una dintre formele prevăzute la art. 146 din Constituţie, aceasta trebuie să îndeplinească două condiţii preliminare şi obligatorii: să respecte cerinţele procedurale ce determină legalitatea sesizării şi să se circumscrie uneia dintre atribuţiile specifice Curţii Constituţionale, conferite de Legea fundamentală.

Sub aspectul legalităţii sesizării, Curtea constată că, deşi sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 58 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal a fost depusă direct la Curtea Constituţională, contrar art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "în cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curţii Constituţionale de secretarul general al Camerei din care aceştia fac parte, în ziua depunerii", aceasta nu este o cauză de inadmisibilitate, ci una de neregularitate (a se vedea, ad similis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 305 din 12 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008, şi Decizia nr. 729 din 9 iulie 2012, nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii). În consecinţă, Curtea consideră că a fost legal învestită cu sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012.

2.Sub aspectul competenţei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârii criticate, Curtea constată următoarele:

Atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului a fost reglementată de art. I pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010. Această atribuţie a fost conferită prin lege organică, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, aflându-şi sediul în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională şi-a circumstanţiat atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, reţinând, în acest sens, că "pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011).

Prin Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992, adoptată de Parlament şi nepromulgată de Preşedintele României, a fost eliminată atribuţia Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului.

După sesizarea Curţii cu neconstituţionalitatea legii susmenţionate, şi înainte ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe asupra acesteia, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012, care consacră o soluţie legislativă identică, având exact acelaşi conţinut normativ cu cel al Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992.

Soluţionând sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992, prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii, Curtea, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea şi a constatat că "soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională".

Totodată, prin considerentele aceleiaşi decizii, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, actele de reglementare primară ulterioare nu pot păstra conţinutul normativ al unei norme legale neconstituţionale şi să se constituie astfel într-o prelungire a existenţei acesteia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).

Curtea precizează că, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie, "În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale", iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

De asemenea, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că deciziile sale îi sunt opozabile din momentul pronunţării lor, iar nu de la data publicării În monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 124 din 27 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003 ).

Aşa fiind, la momentul pronunţării prezentei decizii, Curtea Constituţională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, urmează să hotărască asupra competenţei sale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, luând în considerare, pe de o parte, dispoziţiile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 şi, pe de altă parte, considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012.

Astfel, Curtea reţine că hotărârea criticată reprezintă un act juridic cu caracter individual, vizând revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului.

Din examinarea dispoziţiilor din Constituţie referitoare la Avocatul Poporului şi a celor cuprinse în Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine, referitor la conducătorul instituţiei Avocatul Poporului, că acesta se află în raporturi constituţionale şi legale directe cu Parlamentul.

Astfel, din coroborarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) şi ale art. 65 alin. (2) lit. i) din Constituţie, Curtea reţine că Avocatul Poporului este numit în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe o perioadă de 5 ani.

De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, mandatul de Avocat al Poporului se exercită de la data depunerii jurământului în faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

Totodată, în condiţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 35/1997, mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen, printre altele, în caz de revocare din funcţie, iar revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

Pe de altă parte, Curtea reţine că, în conformitate cu art. 60 din Constituţie, Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora, iar rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.

Aşadar, Avocatul Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului, activitatea sa fiind supusă controlului parlamentar. Ca urmare, Parlamentul este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea desfăşurată de Avocatul Poporului, în calitatea sa de conducător al instituţiei, s-a realizat în limitele stabilite de Constituţie şi lege sau, dimpotrivă, cu încălcarea acestora, şi în consecinţă, printr-o evaluare obiectivă în cadrul căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare, să dispună măsurile legale.

A decide altfel ar însemna să se recunoască Curţii Constituţionale posibilitatea de a se substitui Parlamentului, de a invalida evaluările făcute de acesta şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale Curţii, ceea ce ar exceda, în mod evident, atribuţiilor instanţei de contencios constituţional.

În lumina tuturor considerentelor expuse, Curtea constată că revocarea din funcţia de Avocat al Poporului a domnului Gheorghe Iancu nu vizează, prin natura juridică a hotărârii criticate, valori şi principii constituţionale, în sensul reţinut de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 şi, ca atare, această hotărâre nu poate fi supusă controlului de constituţionalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului, sesizare formulată de 58 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 10 iulie 2012 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012, cu majoritate de voturi, considerăm că sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului trebuia admisă şi considerată întemeiată.

I. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Apreciem faptul că prin Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012 Curtea şi-a însuşit critica pe care am formulat-o prin opiniile separate la deciziile nr. 728 şi nr. 730 din 9 iulie 2012.

Astfel, prin Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012 Curtea a admis că avea competenţa de a constata neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, având în vedere dispozitivul Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012.

Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului se încadrează în categoria hotărârilor Parlamentului rămase în sfera controlului de constituţionalitate, potrivit dispozitivului Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012.

II. Cu privire la temeinicia sesizării observăm următoarele:

Hotărârea nr. 32 din 3 iulie 2012, adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat, vizează funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, instituţie fundamentală a statului, prevăzută în titlul II al Constituţiei "Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale", cap. IV "Avocatul Poporului", art. 58-60.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, care detaliază normele constituţionale cuprinse în art. 58-60, Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică [art. 2 alin. (1) din lege]; în exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice [art. 2 alin. (2) din lege]; Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ şi nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale [art. 2 alin. (3) din lege]; activitatea sa are caracter public [art. 3 alin. (1) din lege].

Referitor la răspunderea Avocatului Poporului, dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 35/1997 prevăd că "Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă chiar din preambulul Hotărârii nr. 32 din 3 iulie 2012, revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului este motivată în drept prin invocarea art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

În aceste condiţii, analizând Hotărârea nr. 32 din 3 iulie 2012, se constată că aceasta conţine şi o prezentare a modului apreciat ca fiind neconstituţional, în care şi-a exercitat atribuţiile, după cum urmează:

–Astfel, i s-a imputat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. V alin. (1) teza I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, deoarece această reglementare avea un caracter financiar-bugetar şi nu avea o legătură cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Demersul Avocatului Poporului, s-a apreciat prin Hotărârea nr. 32 din 3 iulie 2012, a avut scopul contracarării unei măsuri de redresare a bugetului de stat luate de Guvernul Ponta, pentru a menţine efectele unei măsuri politice discriminatorii şi partizane luate de Guvernul Ungureanu.

–De asemenea, i s-a mai imputat şi ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2012 prin care s-au luat unele măsuri cu privire la organizarea Institutului Cultural Român, măsuri care nu afectau în vreun fel drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Considerăm că, în cazurile reţinute, Avocatul Poporului şi-a exercitat atribuţia reglementată prin art. 146 lit. d) din Constituţie şi art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, potrivit căreia poate ridica excepţii în mod direct.

De exemplu, în cazul ridicării excepţiei referitoare la Institutul Cultural Român, Avocatul Poporului a fost sesizat de mai mult de 2.000 de oameni de cultură români şi străini, inclusiv trei laureaţi ai Premiului Nobel. În plus faţă de petiţiile semnate în sensul sesizării pe care a făcut-o la Curtea Constituţională oamenii de cultură au organizat mai multe manifestaţii.

Cât priveşte situaţiile în care Avocatul Poporului poate ridica excepţia de neconstituţionalitate, considerăm relevantă reiterarea considerentelor reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007.

Cu acel prilej, Curtea nu a reţinut cauza de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocată în punctul de vedere al Guvernului, în sensul că din interpretarea sistematică a textelor legale care reglementează rolul şi atribuţiile Avocatului Poporului, precum şi a dispoziţiilor constituţionale ce reglementează sfera subiectelor de drept care pot sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate reiese că Avocatul Poporului are competenţa de a declanşa controlul de constituţionalitate prin sesizarea Curţii Constituţionale numai în ceea ce priveşte apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, deoarece art. 146 din Constituţie nu condiţionează, în modul arătat de Guvern, cazurile în care Avocatul Poporului este abilitat să adreseze Curţii Constituţionale sesizări şi, respectiv, excepţii de neconstituţionalitate.

Aplicând aceleaşi considerente, apreciem că sesizarea Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, la care se face referire în preambulul Hotărârii nr. 32 din 3 iulie 2012, s-a realizat în temeiul şi în limitele dispoziţiilor constituţionale şi legale. Astfel, soluţionând această excepţie de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 558 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 7 iunie 2012, în cuprinsul căreia Curtea a reţinut că "a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 29 şi 32 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate".

În plus, analizând Decizia Curţii Constituţionale nr. 558 din 24 mai 2012, se observă că autorităţile publice care au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate (Preşedintele Camerei Deputaţilor, Preşedintele Senatului şi Guvernul) nu au invocat o cauză de inadmisibilitate a excepţiei în raport cu un eventual exces al Avocatului Poporului în exercitarea atribuţiei de a sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate.

Cât priveşte exercitarea din oficiu a atribuţiei Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate, se observă că această modalitate de acţiune îşi găseşte temei constituţional în dispoziţiile art. 59 alin. (1), potrivit cărora: "Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi libertăţile lor, în limitele stabilite de lege", şi în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, potrivit căruia "Instituţia Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor fizice,

a societăţilor comerciale, a asociaţiilor sau a altor persoane juridice."

Ca urmare, în raport cu cele prezentate, nu poate fi reţinut că, acţionând din oficiu, Avocatul Poporului a încălcat Constituţia sau legile.

De asemenea, faţă de motivele invocate în hotărâre în sensul că "actualul Avocat al Poporului, domnul Gheorghe Iancu, a demonstrat prin acţiunile sale că utilizează prerogativele sale constituţionale şi legale în scopuri politice, mai ales pentru a servi interesele acelei forţe politice care l-a promovat în această funcţie, respectiv Partidul Democrat Liberal, atacând la Curtea Constituţională acte normative adoptate de actualul Guvern învestit după demiterea printro moţiune de cenzură a Guvernului Ungureanu", considerăm că aprecierea acestor acţiuni ale Avocatului Poporului nu poate fi realizată izolat, ci ţinând cont de ansamblul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului în perioada 28 septembrie 2011 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Parlamentului nr. 16/2011, potrivit căreia domnul Gheorghe Iancu a fost numit în funcţia de Avocat al Poporului) şi 4 iulie 2012 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii nr. 32/2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului). Astfel, în perioada de referinţă au fost înregistrate pe rolul Curţii Constituţionale 12 excepţii de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, acestea având ca obiect diverse dispoziţii din legi adoptate de Parlament sau din ordonanţe emise de Guvern, adoptate în conjuncturi legislative diferite în timp.

Ca urmare, tocmai diversitatea obiectului excepţiilor de neconstituţionalitate în discuţie şi a momentelor în care au fost adoptate legile şi ordonanţele criticate pentru neconstituţionalitate reprezintă argumente suficiente pentru care nu poate fi reţinut motivul revocării din funcţie întemeiat pe faptul că acţiunile domnului Gheorghe Iancu, Avocatul Poporului, au fost îndreptate împotriva "actelor normative adoptate de actualul Guvern învestit după demiterea printr-o moţiune de cenzură a Guvernului Ungureanu".

În plus, deblocarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, care i s-a imputat prin Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, ţine de esenţa rolului constituţional şi legal al Avocatului Poporului de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, în condiţii de independenţă şi imparţialitate. Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 45 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 10 martie 2011 ), această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional.

De aceea, faptul că Avocatul Poporului s-a adresat autorităţilor administraţiei publice menţionate în preambulul Hotărârii nr. 32 din 3 iulie 2012 nu reprezintă o încălcare a Constituţiei sau a legilor, ci, dimpotrivă, într-o corectă receptare a rolului său fundamental, aceste sesizări trebuie privite prin prisma activităţii sale de a îmbunătăţi calitatea administraţiei publice şi a serviciilor publice, de a încuraja autorităţile administraţiei publice să privească sesizările drept o oportunitate de a comunică eficient cu petiţionarii şi de a corecta orice lipsuri din serviciile lor, astfel încât dreptul la bună administrare, consacrat de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniuni Europene, să nu rămână unul teoretic şi iluzoriu. În acest sens este şi Declaraţia Reţelei Europene a Ombudsmanilor adoptată la cel de-al şaselea seminar al ombudsmanilor naţionali din statele membre ale UE şi din ţările candidate, Strasbourg 14-16 octombrie 2007.

Din examinarea prevederilor constituţionale sau legale din alte state referitoare la revocarea din funcţie a Avocatului Poporului (Ombudsman) rezultă că aceasta poate interveni pentru diferite motive, precum: neîndeplinirea condiţiilor necesare exercitării funcţiei sau comiterea unei abateri grave (în cazul Ombudsmanului European), pierderea/retragerea încrederii Parlamentului (în cazul Ombudsmanului danez şi Avocatului Parlamentar din Republica Moldova), neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor şi îndatoririlor de serviciu (Apărătorul Poporului din Spania), neîndeplinirea îndatoririlor sale şi încălcarea Constituţiei şi a legilor sau a regulilor etice de obicei acceptate (Ombudsmanul din Bulgaria), acţiuni sau omisiuni prin care a subminat grav încrederea acordată (Ombudsmanul din Olanda). În cazul Ombudsmanului din Portugalia, Constituţia Portugaliei consacră independenţa şi inamovibilitatea Ombudsmanului.

Cât priveşte autoritatea competentă să dispună revocarea din funcţie, aceasta este reprezentată, de regulă, de Parlament.

Având în vedere importanţa instituţiei Avocatului Poporului într-un stat de drept, instituţie menită să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, considerăm că sesizarea trebuia admisă.

În mod evident revocarea Avocatului Poporului, prin Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, afectează valori şi principii constituţionale în sensul reţinut de Curte prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012.

Dacă revocarea Avocatului Poporului nu ar afecta principii şi valori constituţionale fundamentale sensul dispozitivului din Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 ar fi lipsit de conţinut.

Considerăm că Avocatul Poporului şi-a exercitat cu bună-credinţă atribuţiile reglementate de Constituţie şi a respectat dispoziţiile Legii nr. 35/1997.

Sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului trebuia admisă şi considerată întemeiată.

În acest context revocarea sa nu a fost decât începutul unei suite de acte petrecute într-un interval de timp foarte scurt, respectiv trei zile, care au dus la suspendarea Preşedintelui României.

Aşa cum am arătat în opinia separată la Decizia nr. 730 din 9 iulie 2012, aceste acte au constituit încălcări grave ale principiului statului de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) şi al respectării supremaţiei Constituţiei, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

Judecător-raportor,

prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc