Decizia nr. 247 din 19 aprilie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Călin Cristian Coșar în Dosarul nr. 66/752/2017/a1 al Tribunalului Militar Cluj și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.707D/2017.2. La apelul nominal se prezintă autorul excepției, asistat de avocat Manuela Crișan din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, autorul excepției de neconstituționalitate a depus concluzii scrise.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepției de neconstituționalitate care solicită admiterea acesteia, reiterând concluziile cuprinse în notele scrise aflate la dosar.

4.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție nu au legătură cu soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate, întrucât procurorii nu înfăptuiesc justiția. În același fel, consideră că dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au legătură cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, întrucât acestea acordă părților dreptul la un tribunal independent și imparțial, procurorul nefăcând parte din acesta. Arată că, potrivit art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, prin urmare aceștia sunt obligați să aplice legea. Precizează că, în alte state europene, procurorii își susțin rechizitoriile în instanță, inclusiv în căile de atac. Așadar, într-o astfel de situație, procurorul poate propune o soluție de achitare în propriul rechizitoriu ori poate obține condamnarea inculpatului în prima instanță și să propună achitarea în calea de atac. Acesta este cadrul în care își desfășoară activitatea procurorii, astfel încât un procuror care își poate susține actul de acuzare în instanță ar putea să procedeze la refacerea urmăririi penale. Apreciază că, în cauză, nu există o problemă de constituționalitate a textului de lege criticat și, simpla împrejurare că un astfel de caz parțial de incompatibilitate era prevăzut de Codul de procedură penală anterior, nu constituie o problemă de constituționalitate. Subliniază că textul de lege criticat are o justificare, nu este arbitrar, astfel încât, în situația în care dosarul este foarte complex, este rațional să se desemneze pentru refacerea urmăririi penale același procuror care cunoaște dosarul, întrucât acest fapt contribuie la celeritatea urmăririi penale și la pregătirea profesională a procurorilor, care pot învăța din propriile greșeli.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 30 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 66/752/2017/a1, Tribunalul Militar Cluj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Călin Cristian Coșar în procedura de cameră preliminară.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că dispozițiile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât nu precizează și pentru procurori un caz de incompatibilitate similar celui prevăzut în art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, „referitor la situația în care, urmare a aplicării de către judecătorul de cameră preliminară a dispozițiilor art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, întreaga urmărire penală este anulată, iar cauza este restituită la parchet în vederea refacerii urmăririi penale“. Potrivit art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii.“ Susține că, asemănător judecătorului care soluționează o cauză, atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare, procurorul rezolvă cauza, prin emiterea rechizitoriului, prin care se dispune trimiterea în judecată sau prin emiterea ordonanței de clasare sau de renunțare la urmărirea penală. Terminarea urmăririi penale de către procuror pune, efectiv, capăt fazei de urmărire penală. Procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acțiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea altei soluții, acest moment fiind cel care fixează terminarea urmăririi penale. Apreciază că, în acest mod, procurorul se dezînvestește de cauză, în același fel ca și judecătorul care pronunță o hotărâre.

7.Tribunalul Militar Cluj opinează că excepția de neconstituționalitate invocată nu este întemeiată. În acest sens, reține că procurorului nu îi este conferit atributul înfăptuirii justiției, ci doar al participării la realizarea acesteia. Referitor la rolul procurorului în procesul penal, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, Curtea Constituțională a statuat că, în capitolul VI, titlul III al Constituției consacrat „Autorității judecătorești“, constituantul a reglementat toate instituțiile competente ale acesteia - instanțe, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii - dar a recunoscut atributul de înfăptuire a justiției numai Înaltei Curți de Casație și Justiție și celorlalte instanțe judecătorești stabilite prin lege, Ministerul Public nedobândind prerogativele instanțelor. Apreciază că nu se pot extinde astfel toate cazurile de incompatibilitate specifice judecătorilor și procurorilor, întrucât prin emiterea rechizitoriului, ori a ordonanței de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, procurorul nu se dezînvestește automat de cauză, cum face un judecător care a pronunțat o hotărâre, rolul acestuia fiind diferit.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, întrucât autorul critică nu ceea ce legea prevede, ci ceea ce legea nu prevede, tinzând la modificarea prevederilor supuse controlului, în sensul reglementării unui nou caz de incompatibilitate aplicabil procurorilor, printr-o normă de trimitere către art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală. În subsidiar, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în condițiile în care ipoteza la care face referire autorul excepției poate fi încadrată în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - „există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată“. Astfel, în măsura în care autorul excepției apreciază că procurorul care a dispus inițial trimiterea în judecată nu mai poate efectua, în mod imparțial, urmărirea penală după restituirea cauzei la parchet, inculpatul poate solicita recuzarea acestuia în condițiile art. 67 raportat la art. 70 din Codul de procedură penală, printr-o cerere adresată procurorului ierarhic superior. Totodată, arată că, în condițiile în care cererea de recuzare astfel formulată este respinsă, inculpatul poate contesta, în procedura de cameră preliminară, legalitatea actelor de urmărire penală și poate obține anularea acestora în condițiile art. 282 din Codul de procedură penală, dovedind că, din pricina lipsei de imparțialitate a procurorului, i s-a adus o vătămare drepturilor sale, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actelor respective. Reține că mijloacele procesuale menționate garantează inculpatului dreptul la un proces echitabil. În final, apreciază că, întrucât înfăptuirea justiției revine exclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție și celorlalte instanțe judecătorești stabilite de lege, dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție nu au incidență în cauză.

10.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Reține că instituția incompatibilității constituie un remediu procesual pentru situațiile în care prezumția de imparțialitate a procurorului sau organului de cercetare penală este pusă la îndoială. Procurorul și organul de cercetare penală declarat incompatibil este împiedicat să participe la activitatea procesuală desfășurată într-o anumită cauză, în acest mod fiind respectate principiile de drept privind imparțialitatea și obiectivitatea modului de soluționare a litigiilor deduse judecății. Prin urmare, textul de lege criticat constituie garanția desfășurării unui proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale părților implicate. De asemenea, consideră că prin dispozițiile legale criticate nu se îngrădește accesul liber la justiție, prevăzut în art. 21 din Constituție, întrucât persoana interesată are posibilitatea, prin formularea unei cereri de recuzare, să restabilească echilibrul procesual întrerupt de existența unui caz de incompatibilitate. Astfel, dispozițiile legale criticate nu înlătură posibilitatea părților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. De asemenea, precizează că, prin dispozițiile legale criticate nu se aduce atingere principiului constituțional care consacră că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți și nici celui care stabilește că procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. În plus, menționează că legiuitorul constituant a înțeles să confere procurorului un rol determinat în reprezentarea intereselor generale ale societății, din moment ce a așezat dispozițiile referitoare la Ministerul Public în capitolul referitor la „Autoritatea judecătorească“ și nicio lege organică sau ordinară nu poate să deroge de la textele constituționale. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate față de art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, menționează că aceasta nu poate fi reținută, întrucât, în jurisprudența Curții Constituționale s-a stabilit că, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. În caz contrar, se ajunge la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Invocă, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 486 din 11 decembrie 2003. Totodată, reține că, din analiza susținerii autorului excepției de neconstituționalitate, reiese că acesta apreciază că este necesară o completare a textului de lege criticat. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite, întrucât ar contraveni art. 61 din Constituție, potrivit căruia „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării“.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile scrise ale autorului excepției, susținerile orale ale apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul conținut: „Dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) și f) se aplică procurorului și organului de cercetare penală.“14. În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției și art. 132 referitor la statutul procurorilor. Invocă dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate, cât privește admisibilitatea acesteia, Curtea reține că, în cauza în care a fost invocată, printr-o încheiere diferită de cea prin care instanța de control constituțional a fost sesizată, pronunțată tot în data de 30 octombrie 2017 de către Tribunalul Militar Cluj - Secția penală, în baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-au respins ca neîntemeiate cererile și excepțiile invocate în condițiile art. 345 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură penală de către inculpatul plutonier adjutant Călin Cristian Coșar. În temeiul art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. 464/P/2014 din data de 8 august 2017 emis de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj privind pe inculpatul trimis în judecată în stare de libertate plutonier adjutant Călin Cristian Coșar, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul plutonier adjutant Călin Cristian Coșar sub aspectul comiterii infracțiunii reținute în sarcina acestuia prin Rechizitoriul nr. 464/P/2014 din data de 8 august 2017 emis de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a încheierii.

16.Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, „legătura cu soluționarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

17.Având în vedere atât jurisprudența precitată, cât și cele reținute în paragraful 15 al prezentei decizii, Curtea constată că normele procesual penale criticate nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecății și, totodată, în privința acestora este incidentă o altă cauză de inadmisibilitate, și anume lipsa condiției interesului în invocarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității normelor procesual penale criticate. Cu alte cuvinte, eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar produce niciun efect în cauză, de vreme ce, soluționând cererile și excepțiile invocate în condițiile art. 345 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară le-a respins, în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, ca neîntemeiate, și a constatat legalitatea sesizării instanței privind pe inculpatul, autor al excepției, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând, totodată, începerea judecății cauzei privind pe inculpatul, autor al excepției. Așadar, Curtea constată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, judecătorul de cameră preliminară nu a dispus restituirea cauzei la parchet, în temeiul art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, în vederea refacerii urmăririi penale, pentru ca autorul excepției să justifice un interes procesual în invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală din perspectiva invocării - în ipoteza admiterii excepției - nulității actelor de urmărire penală. În aceste condiții, Curtea reține că motivele de neconstituționalitate formulate în susținerea excepției relevă doar o situație ipotetică în care s-ar putea constata că norma procesual penală este lovită de un viciu de neconstituționalitate.

18.Or, Curtea a subliniat în jurisprudența sa că, „în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată“ (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016). Tot astfel, Curtea a mai reținut, într-o altă cauză, că „autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia (...)“ (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014).

19.Curtea constată că cele reținute în jurisprudența precitată sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate ar sluji doar unui interes general, iar nu și cauzei în care a fost ridicată, unde nu ar produce nicio consecință. Cu alte cuvinte, în prezenta cauză, examinarea constituționalității normelor criticate ar transforma, în mod nepermis, controlul pe calea excepției de neconstituționalitate într-un control abstract.

20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Călin Cristian Coșar în Dosarul nr. 66/752/2017/a1 al Tribunalului Militar Cluj.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Militar Cluj și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 aprilie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu