Decizie nr. 243 din 7 aprilie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Vasile Marican în Dosarul nr. 24.649/302/2014 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1062D/2014.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Arată că în prezenta cauză autorul excepţiei critică norma legală din perspectiva încălcării art. 16 din Constituţie. În acest sens, precizează că prin Decizia nr. 361 din 22 martie 2011 Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 20 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 24.649/302/2014, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Vasile Marican într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare şi o cerere de suspendare a executării silite împotriva popririi iniţiate într-un dosar de executare la data de 26 octombrie 2012.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că modul de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite instituie un tratament preferenţial creditorului faţă de debitor. În cazul în care se cere executarea unui contract de credit, împrumutatul se poate apăra pentru prima dată în cadrul contestaţiei la executare. Apreciază că împrumutatul află mult prea târziu despre faptul că împotriva sa s-a pornit procedura executării silite. În privinţa căilor de atac, consideră că se creează o discriminare între creditor şi debitor, acesta din urmă neavând dreptul de a ataca încheierea prin care s-a încuviinţat executarea silită, în vreme ce creditorul poate ataca cu recurs încheierea de respingere. Mai susţine că, din cauza faptului că nu s-a putut apăra la momentul încuviinţării executării silite, a suferit o însemnată pierdere patrimonială, pe care ar fi putut-o preveni prin apărări formulate în cadrul respectivei proceduri.

6.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că în privinţa art. 373^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Instanţa arată că în privinţa acestor dispoziţii legale Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în sensul constituţionalităţii acestora, însă apreciază că neconstituţionalitatea reiese dintr-un cumul de elemente ce creează un dezechilibru injust între creditor şi debitor. Arată că procesul civil parcurge, de regulă, două faze: judecata şi executarea silită, însă, în situaţia în care se cere încuviinţarea executării silite a unui titlu executoriu care nu constă într-o hotărâre judecătorească, procesul civil parcurge doar faza executării silite. Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil atât în faza judecăţii, cât şi în faza executării, or, în cazul punerii în executare a altor titluri executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, verificarea tuturor garanţiilor şi realizarea echilibrului între interesele părţilor trebuie raportate doar la această fază a executării silite, faza de judecată lipsind. Astfel, apreciază că lipsa citării, judecarea fără condiţii de publicitate şi lipsa posibilităţii unei căi de atac suspensive de executare pentru debitor, mai ales în cazul în care se solicită punerea în executare a altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, creează o situaţie excesiv de dezavantajoasă debitorului.

7.Instanţa mai susţine că, având în vedere tendinţele actuale ale legislaţiei, de lărgire a sferei titlurilor executorii ce nu sunt hotărâri judecătoreşti, se lărgeşte şi sfera situaţiilor în care singura verificare efectuată de către o instanţă de judecată înainte de începerea efectivă a executării silite o constituie verificarea condiţiilor prevăzute de art. 373^1 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 de către instanţa de executare. Posibilitatea formulării ulterioare a contestaţiei la executare poate fi iluzorie, procedurile de executare fiind finalizate până la soluţionarea contestaţiei. Interesul creditorului de a beneficia de o procedură rapidă este excesiv protejat în raport cu interesul debitorului de a nu suferi o pierdere patrimonială nelegală. Instanţa apreciază că cel puţin citarea debitorului, informarea lui cu privire la existenţa cererii de încuviinţare a executării silite, chiar şi printr-o procedură urgentă, ar oferi acestuia posibilitatea de a aduce apărări temeinice care să blocheze executarea silită.

8.Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, raţiunea pentru care legiuitorul a înlăturat atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii, caracteristică esenţială a procesului civil în această fază.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 373^1 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură civilă din 1865, texte de lege care au următorul cuprins:

–Art. 373^1 alin. 2: "Instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite.";

–Art. 373^1 alin. 5: "Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare."

13.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 52 alin. (3) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, este invocat art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

14.Se mai invocă art. 7 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, care prevede principiul constituţional al egalităţii în faţa legii şi care presupune că toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică au vocaţie egală de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli de procedură, incluzând administrarea probelor, asigurarea dreptului la apărare sau la folosirea aceloraşi căi de atac, fără nicio discriminare.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, constatând constituţionalitatea acestora. Referitor la dispoziţiile art. 373^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 1.311 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, Curtea a reţinut că executarea silită se va efectua, potrivit art. 372 din Codul de procedură civilă din 1865, numai în baza unui titlu executoriu (în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu). Potrivit art. 371^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispoziţiilor din cartea a V-a - Despre executarea silită din Codul de procedură civilă din 1865. Prin urmare, debitorul nu poate invoca faptul că nu are cunoştinţă de existenţa pe rolul instanţei a unei cereri de încuviinţare a executării silite câtă vreme avea obligaţia executării de bunăvoie a obligaţiei stabilite prin respectivul titlu executoriu. Pe de altă parte, încuviinţarea executării silite nu presupune efectuarea altor acte procedurale şi care ar necesita înştiinţarea părţilor în vederea apărării.

16.Prevederile art. 373^1 din Codul de procedură civilă din 1865 în integralitatea lor şi, mai ales, prevederile art. 373^1 alin. 2 nu pot fi interpretate şi aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziţii procedurale privind executarea silită, aşa încât se constată că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare. Curtea a mai observat că, în cazul încuviinţării executării silite, debitorul are dreptul să formuleze contestaţie la executare, unde îşi poate prezenta toate apărările pe care înţelege să se sprijine, în condiţiile art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă, astfel încât şi din această perspectivă dreptul la apărare nu este încălcat.

17.De altfel, prin Decizia nr. 1.063 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011, Curtea a reţinut că stabilirea de către legiuitor a regulii potrivit căreia încuviinţarea executării silite a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu se face în camera de consiliu, fără citarea părţilor, nu contravine art. 21 şi nici art. 24 din Constituţie, legiuitorul acţionând în virtutea competenţelor sale stabilite de art. 126 alin. (2) din Constituţie. Totodată, soluţia legislativă criticată este justificată de faptul că în această procedură nu se tranşează fondul litigiului, ci exclusiv o chestiune ce vizează buna administrare a actului de justiţie.

18.În privinţa alin. 5 al art. 373^1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 1063 din 14 iulie 2011, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate instituie reguli speciale de procedură privind exercitarea căilor de atac. Raţiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestaţiei la executare.

19.Cu privire la încheierea de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite, nu există interesul debitorului de a ataca o asemenea hotărâre şi de aceea nici nu a fost prevăzută pentru el calea de atac a recursului. În schimb, creditorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile prin exercitarea căii de atac a recursului, posibilitate pe care în domeniul executării silite debitorul o are asigurată prin dreptul de a formula contestaţii împotriva oricărui act de executare.

20.Întrucât faţă de cele examinate de Curtea Constituţională nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei la care s-a făcut referire, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Marican în Dosarul nr. 24.649/302/2014 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 373^1 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin