Decizie nr. 165 din 28 februarie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 1 şi ale art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Boris George Prodanof în Dosarul nr. 4.623/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curţii că autorul excepţiei a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 20 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4.623/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 1 şi ale art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Boris George Prodanof în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală este neconstituţional, întrucât procurorul care iniţial soluţionează plângerea nu este independent, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece "soluţia sa este confirmată sau infirmată de şeful său ierarhic superior". Cât priveşte art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, se susţine că este în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate "prin faptul că nu se pot administra toate probele admise de lege". În opinia autorului excepţiei, judecătorul este "cenzurat" în soluţia sa de procurorul care anterior s-a pronunţat în această cauză, câtă vreme verificarea de către instanţă a rezoluţiei sau ordonanţei atacate se face pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, instrumentate de procuror, care nu reprezintă o instanţă independentă şi imparţială.

Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În opinia instanţei, împrejurarea că legiuitorul a limitat posibilitatea de a verifica rezoluţia sau ordonanţa atacată doar pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate nu constituie o încălcare a dispoziţiilor cuprinse în art. 11, 20 şi 21 din Legea fundamentală. Aceasta, întrucât instanţa de judecată are posibilitatea, în măsura în care constată că organul de urmărire penală nu a administrat suficiente probe, să trimită cauza procurorului, indicând faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 278 alin. 1 şi ale art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

–Art. 278 (Plângerea contra actelor procurorului) alin. 1: "Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.";

–Art. 278^1 (Plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată) alin. 7: "Instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate."

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, în art. 21 privind accesul liber la justiţie şi în art. 132 privind statutul procurorilor.

Se invocă, de asemenea, încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele:

I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală, privind plângerea împotriva actelor procurorului, Curtea constată că acestea constituie norme de procedură prin care legiuitorul, în temeiul competenţei sale constituţionale, stabilită de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, şi dând expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, în conformitate cu art. 132 alin. (1) din Constituţie, a creat posibilitatea ca eventualele măsuri eronate luate de procuror să fie îndreptate de către procurorul ierarhic superior celui care a emis actul atacat. Contrar susţinerilor autorului excepţiei, nu se aduce astfel atingere liberului acces la justiţie, şi nici dreptului la un proces echitabil, câtă vreme legiuitorul a asigurat posibilitatea cenzurării actelor procurorului de către instanţele judecătoreşti. În acest sens, art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează plângerea la instanţa de judecată împotriva acelor acte prin care procurorul soluţionează cauza penală, fără ca aceasta să mai ajungă în faţa instanţei, respectiv împotriva "rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror". Aşa fiind, nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală, în raport de prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 şi 132, respectiv faţă de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

II. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, de asemenea. Faptul că, în conformitate cu acest text legal, verificarea de către instanţă a rezoluţiei sau ordonanţei atacate se realizează numai pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a înscrisurilor noi prezentate nu este de natură să aducă atingere liberului acces la justiţie şi nici dreptului la un proces echitabil. Aceasta, întrucât limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen, sub aspectul legalităţii, al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului atacate. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale.

Susţinerea autorului excepţiei în sensul că judecătorul este "cenzurat" în soluţia sa de procurorul care anterior s-a pronunţat în această cauză este contrazisă de reglementarea, prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, a soluţiilor ce pot fi date de instanţă unei astfel de plângeri, după cum urmează: "Instanţa pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a)respinge plângerea, prin sentinţă, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacată;

b)admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz. Dispoziţiile art. 333 alin. 2 se aplică în mod corespunzător;

c)admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător."

În mod evident, indiferent de soluţia pronunţată, instanţa de judecată apreciază fără nici o îngrădire asupra legalităţii actului emis de procuror, atacat pe calea plângerii, aceasta fiind de altfel chiar raţiunea introducerii în Codul de procedură penală, prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, a dispoziţiilor art. 278^1. În temeiul acestui text legal, instanţele judecătoreşti, singurele autorităţi prin a căror activitate se realizează justiţia [art. 126 alin. (1) din Constituţie], verifică soluţiile de netrimitere în judecată pronunţate de procuror, confirmându-le sau infirmându-le, după caz.

De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 414 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.119 din 29 noiembrie 2004. Atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 1 şi ale art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Boris George Prodanof în Dosarul nr. 4.623/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta