Decizia nr. 398 din 5 iunie 2019

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Daniel Ilie în Dosarul nr. 30.084/3/2015 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă, de Petre Vasile Șerbănescu în Dosarul nr. 431/35/2017 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și de Claudiu Viorel Ciucă în Dosarul nr. 30.741/3/2016 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și care constituie obiectul Dosarelor Curții Constituționale nr. 1.805D/2017, nr. 2.827D/2017 și nr. 2.900D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 aprilie 2019, în prezența autorului excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 1.805D/2017, domnul Daniel Ilie, și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea a dispus conexarea dosarelor nr. 2.827D/2017 și nr. 2.900D/2017 la Dosarul nr. 1.805D/2017, care a fost primul înregistrat, și a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 7 mai 2019, în vederea depunerii de concluzii scrise de către autorul excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 1.805D/2017. La această dată, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 21 mai 2019, dată la care, pentru același motiv, a amânat pronunțarea pentru data de 5 iunie 2019, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 10 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 30.084/3/2015, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Daniel Ilie întro cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

4.Prin Încheierea din 21 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 431/35/2017, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Petre Vasile Șerbănescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

5.Prin Decizia civilă nr. 2.151 din 7 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 30.741/3/2016, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Claudiu Viorel Ciucă într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că alin. (2) al art. 506 din Codul de procedură civilă este în contradicție cu alin. (1) al aceluiași articol, întrucât un justițiabil fără avocat ales, fără mijloace materiale și fără cunoștințe juridice nu poate să formuleze în termenul de 15 zile motivele contestației în anulare, iar ulterior, după ce i se acordă un avocat din oficiu, motivele invocate de acesta sunt respinse, deoarece cauza se judecă pentru motivele arătate inițial de justițiabil. Astfel, justițiabilul cu avocat din oficiu este discriminat față de justițiabilul cu avocat ales. Totodată, art. 506 alin. (2) din Codul de procedură civilă creează discriminări între justițiabilii care introduc contestație în anulare motivată în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii definitive, și cei care introduc contestație în anulare după 15 zile de la data comunicării hotărârii definitive dar până în termenul de 1 an de la data când hotărârea a rămas definitivă. Se mai arată că, potrivit primei sintagme a art. 506 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul de exercitare a contestației în anulare „poate“ fi de 15 zile de la comunicarea hotărârii, nefiind, astfel, un termen imperativ și obligatoriu. În schimb, a doua teză a dispoziției legale criticate conferă dreptul părții interesate să își aleagă momentul formulării contestației în anulare, înăuntrul termenului de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

7.Astfel, deși art. 506 alin. (1) din Codul de procedură civilă permite introducerea contestației în anulare în termen de 1 an de zile de la data când hotărârea a rămas definitivă, art. 506 alin. (2) din Cod anulează dispozițiile alin. (1), deoarece toate contestațiile în anulare introduse în termenul legal de un an, dar după cea de-a 15-a zi de când hotărârea a fost comunicată sunt sancționate cu nulitatea. Practic, se arată că alin. (1) și (2) al art. 506 din Codul de procedură civilă sunt contradictorii. Prin urmare, textul legal criticat este lipsit de claritate și precizie cu privire la termenul de exercitare a contestației în anulare.

8.Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

9.Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

10.Tribunalul București - Secția a VI-a civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

12.Guvernul, în dosarele nr. 1.805D/2017 și nr. 2.827D/2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate neîntemeiată.

13.Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.805D/2017, consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare a Curții Constituționale, îl reprezintă dispozițiile art. 506 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă. Având în vedere structura normativă a art. 506 care conține doar două alineate, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 506 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

(1)Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

(2)Contestația se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancțiunea nulității acesteia.“

17.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum acesta se interpretează potrivit art. 20 din Constituție și prin prisma art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 24 privind dreptul la apărare.

18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 506 din Codul de procedură civilă au mai fost analizate prin Decizia nr. 322 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 27 august 2018, prilej cu care a constatat constituționalitatea acestora. Răspunzând criticii potrivit căreia dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale datorită instituirii termenului de 15 zile, care este un termen scurt pentru formularea contestației în anulare, aducând, astfel, atingere dispozițiilor constituționale privind accesul liber la justiție, Curtea a reținut că legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen. Procedând în acest fel, legiuitorul nu a avut intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv de a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017, paragrafele 30 și 31, Decizia nr. 417 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 19 octombrie 2016, paragrafele 24 și 25, Decizia nr. 266 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 19 mai 2008, sau Decizia nr. 141 din 23 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 23 aprilie 2004).

19.Așa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lor contestația în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze.

20.De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus.

21.Distinct de cele reținute prin decizia amintită, Curtea observă că în cauza de față dispozițiile legale sunt criticate din perspectiva contrarietății celor două alineate ale art. 506 din Codul de procedură civilă sub aspectul termenelor instituite în vederea formulării și motivării contestației în anulare, respectiv 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data de la care hotărârea a rămas definitivă.

22.În analiza acestei critici de neconstituționalitate, Curtea are în vedere în primul rând momentul de la care încep să curgă termenele procedurale. Legiuitorul a reglementat, cu titlu general, faptul că acestea încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu prevede altfel [art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă], regulă care este prevăzută și în art. 506 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă. Legiuitorul, în fixarea momentului de la care curge termenul de 15 zile pentru formularea contestației în anulare, sa raportat la un criteriu determinat și obiectiv, acesta fiind comunicarea hotărârii, care va avea loc în toate cazurile, inclusiv în privința hotărârilor judecătorești rămase definitive, potrivit art. 427 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Așadar, față de vechea reglementare procesual civilă sub imperiul căreia erau comunicate doar hotărârile susceptibile de a fi atacate cu apel sau recurs, deci nu și acelora rămase irevocabile, art. 427 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că „Hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii.“, respectiv în cel mult 30 de zile de la pronunțare, potrivit art. 426 alin. (5) din Codul de procedură civilă. În urma modificării operate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, termenul de redactare și semnare a hotărârii judecătorești, în cazuri temeinic motivate, poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori, deci putând fi prelungit până la 90 de zile. Prin urmare, comunicarea reprezintă garanția unui proces echitabil și transparent, scopul acesteia fiind acela ca părțile să ia act de conținutul hotărârii și să își poată formula, dacă este cazul, criticile împotriva acesteia.

23.În actuala reglementare, termenul de un an prevăzut de art. 506 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă are semnificația unui termen-limită, înăuntrul căruia trebuie să aibă loc comunicarea hotărârii definitive și, totodată, exercitarea contestației în anulare.

24.Faptul că hotărârea a fost comunicată înainte de împlinirea termenului de un an de la rămânerea definitivă a acesteia nu deschide dreptul părții interesate să formuleze contestația în anulare oricând după comunicare și până la împlinirea termenului de un an, aceasta având obligația să respecte termenul de 15 zile de la comunicare instituit prin art. 506 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă. Așadar, părțile nu pot formula contestație în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicare sau într-un an de la rămânerea definitivă a hotărârii. Termenul de un an prevăzut de dispozițiile legale criticate reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor pentru a nu afecta accesul liber la justiție al persoanelor, determinat de eventualele erori procedurale.

25.În cazul în care hotărârea nu a fost redactată și, prin urmare, comunicarea nu a avut loc în termenul de un an de la data rămânerii definitive a acesteia, partea nu va putea fi decăzută din termenul de formulare a contestației în anulare. În acest caz, partea va putea solicita repunerea în termen, arătând că nedepunerea contestației în anulare în termen se datorează unui motiv temeinic justificat, neimputabil ei, respectiv neredactarea hotărârii și, implicit, necomunicarea acesteia în limita termenului de un an prevăzut de lege. Aceeași soluție se impune și pentru situația în care comunicarea hotărârii s-a făcut în termenul de un an, dar în mai puțin de 15 zile până la împlinirea acestui termen.

26.În ceea ce privește termenul de motivare a contestației în anulare Curtea observă că art. 506 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede expres faptul că aceasta se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alineatul precedent, respectiv în termenul de declarare a căii extraordinare de atac. Așadar, alin. (1) al art. 506 din Codul de procedură civilă stabilește termenul de declarare a căii extraordinare de atac în 15 zile de la comunicare, termen în care se va și motiva, având în vedere dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol.

27.Astfel, în calea extraordinară de atac a contestației în anulare nu se realizează un control judiciar asupra unei judecăți anterioare, iar motivele pentru care se poate promova această cale de atac a contestației în anulare sunt limitativ stabilite prin art. 503 din Codul de procedură civilă și au drept scop pronunțarea unor hotărâri judecătorești corecte. Prin urmare, Curtea reține că motivarea contestației în anulare trebuie să se facă în termenul de declarare a căii extraordinare de atac.

28.În aceste condiții, Curtea nu poate reține o încălcare a principiului egalității cetățenilor, întrucât norma criticată se aplică în mod egal tuturor celor aflați în ipoteza acesteia, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar încălcarea principiului egalității și nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, ipoteză ce nu corespunde situației prezentate în cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 781 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2016).

29.Nici accesul liber la justiție și nici dreptul la apărare nu sunt înfrânte, atât timp cât, potrivit dispozițiilor legale criticate, părților interesate le este asigurată posibilitatea exercitării unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile.

30.De asemenea, nici critica referitoare la discriminarea dintre justițiabilul cu avocat desemnat din oficiu și justițiabilul cu avocat ales nu poate fi reținută, întrucât justițiabilul care nu face față cheltuielilor generate de procesul civil poate formula cerere de acordare a ajutorului public judiciar în condițiile stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, care prevede la art. 13 că cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar în vederea exercitării unei căi de atac se adresează instanței a cărei hotărâre se atacă, în mod obligatoriu, înăuntrul termenului pentru exercitarea căii de atac și se soluționează de urgență de un alt complet decât cel care a soluționat cauza pe fond. Totodată termenul pentru exercitarea căii de atac se întrerupe o singură dată [art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008], iar de la data desemnării avocatului începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac [art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008].

31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Ilie în Dosarul nr. 30.084/3/2015 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă, Petre Vasile Șerbănescu în Dosarul nr. 431/35/2017 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și de Claudiu Viorel Ciucă în Dosarul nr. 30.741/3/2016 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și constată că dispozițiile art. 506 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă, Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iunie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin