Hotărâre nr. 791 din 2 august 2010

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

A. Titlul I "Dispoziţii generale" se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:

Definiţii ale termenilor comuni

Art. 7. – (1) În înţelesul prezentului cod, cu excepţia titlului VI, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

[...]

2.1.Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul dintre următoarele criterii:

a)beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru;

b)în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă şi altele asemenea;

c)beneficiarul de venit contribuie numai cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;

d)plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură;

e)plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit;

f)orice alte elemente care reflectă natura dependentă a activităţii.

2.2.În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate dependentă, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate şi virate, fiind datorate solidar de către plătitorul şi beneficiarul de venit. În acest caz se aplică regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate în afara funcţiei de bază.

[...]

Norme metodologice:

1.O activitate poate fi reconsiderată, potrivit criteriilor prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 2.1 din Codul fiscal, ca activitate dependentă, în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfăşoară activitatea nu reflectă conţinutul economic al acestuia.

Activităţile desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii, care generează venituri din profesii libere, precum şi drepturile de autor şi drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi reconsiderate ca activităţi dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2.1 şi 2.2 din Codul fiscal.

Codul fiscal:

Definiţia sediului permanent

Art. 8. – (1) În înţelesul prezentului cod, sediul permanent este un loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent.

(2)Un sediu permanent presupune un loc de conducere, sucursală, birou, fabrică, magazin, atelier, precum şi o mină, un puţ de ţiţei sau gaze, o carieră sau alte locuri de extracţie a resurselor naturale, precum şi locul în care continuă să se desfăşoare o activitate cu activele şi pasivele unei persoane juridice române care intră într-un proces de reorganizare prevăzut la art. 27^1. (3) Un sediu permanent presupune un şantier de construcţii, un proiect de construcţie, ansamblu sau montaj sau activităţi de supervizare legate de acestea, numai dacă şantierul, proiectul sau activităţile durează mai mult de 6 luni.

(4)Prin derogare de la prevederile alin. (1)-(3), un sediu permanent nu presupune următoarele:

a)folosirea unei instalaţii numai în scopul depozitării sau al expunerii produselor ori bunurilor ce aparţin nerezidentului;

b)menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident numai în scopul de a fi depozitate sau expuse;

c)menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident numai în scopul de a fi procesate de către o altă persoană;

d)vânzarea de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident, care au fost expuse în cadrul unor expoziţii sau târguri fără caracter permanent ori ocazionale, dacă produsele ori bunurile sunt vândute nu mai târziu de o lună după încheierea târgului sau a expoziţiei;

e)păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul achiziţionării de produse sau bunuri ori culegerii de informaţii pentru un nerezident;

f)păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul desfăşurării de activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar de către un nerezident;

g)păstrarea unui loc fix de activitate numai pentru o combinaţie a activităţilor prevăzute la lit. a)-f), cu condiţia ca întreaga activitate desfăşurată în locul fix să fie de natură preparatorie sau auxiliară.

(5)Prin derogare de la prevederile alin. (1) şi (2), un nerezident este considerat a avea un sediu permanent în România, în ceea ce priveşte activităţile pe care o persoană, alta decât un agent cu statut independent, le întreprinde în numele nerezidentului, dacă persoana acţionează în România în numele nerezidentului şi dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:

a)persoana este autorizată şi exercită în România autoritatea de a încheia contracte în numele nerezidentului, cu excepţia cazurilor în care activităţile respective sunt limitate la cele prevăzute la alin. (4) lit. a)-f);

b)persoana menţine în România un stoc de produse sau bunuri din care livrează produse sau bunuri în numele nerezidentului.

(6)Un nerezident nu se consideră că are un sediu permanent în România dacă doar desfăşoară activitate în România prin intermediul unui broker, agent, comisionar general sau al unui agent intermediar având un statut independent, în cazul în care această activitate este activitatea obişnuită a agentului, conform descrierii din documentele constitutive. Dacă activităţile unui astfel de agent sunt desfăşurate integral sau aproape integral în numele nerezidentului, iar în relaţiile comerciale şi financiare dintre nerezident şi agent există condiţii diferite de acelea care ar exista între persoane independente, agentul nu se consideră ca fiind agent cu statut independent.

(7)Un nerezident nu se consideră că are un sediu permanent în România numai dacă acesta controlează sau este controlat de un rezident ori de o persoană ce desfăşoară o activitate în România prin intermediul unui sediu permanent sau altfel.

(7^1)Persoanele juridice române beneficiare ale unor prestări de servicii de natura activităţilor de lucrări de construcţii, montaj, supraveghere, consultanţă, asistenţă tehnică şi orice alte activităţi, executate de persoane juridice străine sau fizice nerezidente pe teritoriul României, au obligaţia să înregistreze contractele încheiate cu aceşti parteneri la organele fiscale competente, potrivit procedurii instituite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Contractele încheiate de persoane juridice române cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente pentru activităţi desfăşurate în afara teritoriului României nu fac obiectul înregistrării potrivit prezentelor dispoziţii. Pentru încadrarea ca sediu permanent a unui şantier de construcţii sau a unui proiect de construcţie, ansamblu ori montaj sau a activităţilor de supraveghere legate de acestea şi a altor activităţi similare, se va avea în vedere data de începere a activităţii din contractele încheiate cu persoanele juridice române beneficiare sau orice alte informaţii ce probează începerea activităţii. Perioadele consumate pentru realizarea unor contracte conexe care sunt legate în mod direct cu primul contract ce a fost executat se adaugă la perioada care s-a consumat la realizarea contractului de bază.

(8)În înţelesul prezentului cod, sediul permanent al unei persoane fizice se consideră a fi baza fixă.

Norme metodologice:

2.Sintagma loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea acoperă orice fel de clădiri, echipamente sau instalaţii utilizate pentru desfăşurarea activităţii nerezidentului, indiferent dacă acestea sunt ori nu utilizate exclusiv în acest scop. Un loc de activitate există şi acolo unde nu sunt construite sau nu sunt necesare clădiri pentru desfăşurarea activităţii nerezidentului, ci dispune doar de un spaţiu. Nu este important dacă clădirile, echipamentele sau instalaţiile sunt deţinute în proprietate, sunt închiriate ori se găsesc în alt fel la dispoziţia nerezidentului. Un loc de activitate poate fi constituit de o tarabă în piaţă sau locul de activitate poate fi situat în clădirea unei alte societăţi, atunci când un nerezident are în permanenţă la dispoziţie anumite clădiri sau părţi ale acestora, deţinute în proprietate de altă societate.

3.Este suficient ca un nerezident să aibă la dispoziţia sa un spaţiu utilizat pentru activităţi economice pentru ca acesta să constituie un loc de activitate, nefiind necesar niciun drept legal de utilizare a respectivului spaţiu.

4.Deşi nu este necesar niciun drept legal oficial de utilizare a unui anumit spaţiu pentru ca locul respectiv să constituie sediu permanent, simpla prezenţă a unui nerezident într-o anumită locaţie nu înseamnă că locaţia respectivă se găseşte la dispoziţia acelui nerezident. Acest principiu este ilustrat de următoarele situaţii în care reprezentanţi ai unui nerezident sunt prezenţi în spaţiile unei alte societăţi:

a)Un vânzător care îşi vizitează cu regularitate un client principal pentru a primi comenzi şi se întâlneşte cu directorul de achiziţii în biroul acestuia. În acest caz, clădirea clientului nu se află la dispoziţia societăţii pentru care lucrează vânzătorul şi nu constituie un loc fix de activitate prin care se desfăşoară activităţile nerezidentului. Cu toate acestea, în funcţie de situaţia existentă, se poate aplica art. 8 alin. (5) din Codul fiscal pentru a considera că există un sediu permanent.

b)Un angajat al unei societăţi căruia i se permite, pe o perioadă lungă de timp, să utilizeze un birou în sediul unei alte societăţi pentru a asigura respectarea de către societatea din urmă a obligaţiilor asumate prin contractul încheiat cu prima societate. În acest caz, angajatul desfăşoară activităţi legate de obiectul primei societăţi, iar biroul ce se găseşte la dispoziţia sa în sediul celeilalte societăţi va constitui un sediu permanent al angajatorului său, dacă biroul este pus la dispoziţia sa pe o perioadă de timp suficient de lungă pentru a constitui un «loc de activitate» şi dacă activităţile efectuate acolo depăşesc activităţile precizate în art. 8 alin. (4) din Codul fiscal.

c)O societate de transport rutier care foloseşte zilnic o perioadă scurtă de timp o platformă de livrare din depozitul clientului său, pentru a livra mărfuri achiziţionate de acel client. În acest caz, prezenţa societăţii de transport rutier la platforma de livrare este de scurtă durată şi societatea nu poate considera că acel loc se află la dispoziţia sa şi constituie un sediu permanent al societăţii.

d)Un zugrav care, timp de 2 ani, petrece 3 zile pe săptămână într-o clădire mare de birouri ce aparţine principalului lui client. În acest caz, prezenţa zugravului în acea clădire de birouri în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv zugrăveşte, constituie un sediu permanent al zugravului.

5.Cuvintele «prin care» trebuie să se aplice în toate situaţiile în care activităţile economice sunt desfăşurate într-o anumită locaţie ce este la dispoziţia societăţii în acest scop. Astfel, se va considera că o societate angajată pentru pavarea unui drum îşi desfăşoară activitatea «prin» locaţia în care are loc activitatea.

6.Locul de activitate trebuie să fie «fix», astfel încât să existe o legătură între locul de activitate şi un anumit punct geografic. Nu este importantă perioada de timp în care o societate a unui stat contractant operează în celălalt stat contractant dacă nu face acest lucru într-un loc distinct, dar nu înseamnă că echipamentul ce constituie locul de activitate trebuie să fie efectiv fixat pe sol. Este suficient ca echipamentul să rămână într-un anumit loc. Atunci când activităţile economice ale unei societăţi sunt deplasate între locaţii învecinate, pot exista dificultăţi în a stabili dacă există un singur «loc de activitate». Dacă există mai multe locuri de activitate şi dacă celelalte condiţii ale sediului permanent sunt îndeplinite, la fiecare dintre aceste locuri, societatea va avea mai multe sedii permanente. Se consideră că există un singur loc de activitate atunci când o anumită locaţie, în interiorul căreia sunt deplasate activităţile, poate fi identificată ca formând un tot unitar din punct de vedere comercial şi geografic, în ceea ce priveşte activitatea respectivă. Acest principiu poate fi ilustrat prin exemple:

a)O mină constituie un singur loc de activitate, chiar dacă activităţile pot fi deplasate dintr-o locaţie în alta în interiorul acelei mine, deoarece mina respectivă constituie o singură unitate geografică şi comercială din punct de vedere al activităţii miniere. Un «hotel de birouri» în care o firmă de consultanţă închiriază în mod regulat diferite birouri este considerat ca fiind un singur loc de activitate pentru acea firmă, deoarece, în acest caz, clădirea constituie un tot unitar din punct de vedere geografic, iar hotelul este unicul loc de activitate al acelei firme de consultanţă. O stradă pietonală, o piaţă deschisă sau un târg în care îşi fixează standul un comerciant reprezintă unicul loc de activitate al respectivului comerciant.

b)Faptul că activităţile pot fi desfăşurate într-o zonă geografică limitată nu are ca rezultat considerarea acelei zone geografice ca fiind loc unic de activitate. Astfel, atunci când un zugrav lucrează succesiv în cadrul unei serii de contracte fără legătură între ele pentru mai mulţi clienţi diferiţi, într-o clădire mare de birouri, fără să existe contract pentru un proiect complex de zugrăvire a clădirii, clădirea nu este considerată ca unic loc de activitate. Dacă însă un zugrav efectuează, în cadrul unui singur contract, lucrări în toată clădirea pentru un singur client, acest contract reprezintă un singur proiect şi clădirea în ansamblul său este un singur loc de activitate pentru lucrările de zugrăvit, deoarece constituie un tot unitar din punct de vedere comercial şi geografic.

c)O zonă în care activităţile sunt desfăşurate ca parte a unui singur proiect ce constituie un tot unitar din punct de vedere comercial şi care nu întruneşte aceleaşi condiţii din punct de vedere geografic nu constituie un loc unic de activitate. Astfel, atunci când un consultant lucrează în diferite sucursale din locaţii diferite în cadrul unui singur proiect de instruire profesională a angajaţilor unei bănci, fiecare sucursală este considerată separat. Dacă însă respectivul consultant se deplasează dintr-un birou în altul în cadrul aceleiaşi sucursale, se va considera că el rămâne în acelaşi loc de activitate. Locaţia unică a sucursalei se încadrează în condiţia de tot unitar din punct de vedere geografic, situaţie care lipseşte în cazul în care consultantul se deplasează între sucursale aflate în locaţii diferite.

7.Deoarece locul de activitate trebuie să fie fix, se consideră sediu permanent dacă acel loc de activitate are un anumit grad de permanenţă. Se consideră astfel că există un sediu permanent atunci când locul de activitate a fost menţinut pe o perioadă mai lungă de 6 luni. Astfel, în cazul activităţilor a căror natură este repetitivă, fiecare perioadă în care este utilizat locul de activitate trebuie analizată în combinaţie cu numărul de ocazii în care s-a utilizat respectivul loc, care se pot întinde pe un număr de ani.

Un loc de activitate poate totuşi să constituie un sediu permanent chiar dacă există doar pentru o perioadă scurtă de timp. Astfel:

a)Întreruperile temporare de activitate nu determină încetarea existenţei sediului permanent. Când un anumit loc de activitate este utilizat numai în intervale scurte de timp, dar aceste utilizări au loc cu regularitate pe perioade lungi, locul de activitate nu trebuie considerat ca fiind de natură strict temporară.

b)De asemenea, în situaţiile în care un loc de activitate este utilizat pe perioade foarte scurte de timp de un număr de societăţi similare conduse de aceeaşi persoană sau de persoane asociate. În această situaţie se evită considerarea locului de activitate ca fiind utilizat altfel decât în scopuri temporare de fiecare dintre societăţi.

c)Atunci când un loc de activitate care a fost la început conceput pentru a fi utilizat pe o perioadă de timp scurtă, încât nu constituia sediu permanent, dar este în realitate menţinut mai mult, devine un loc fix de activitate şi se transformă retroactiv în sediu permanent. Un loc de activitate poate de asemenea constitui un sediu permanent de la înfiinţarea sa chiar dacă a existat, în practică, doar pe o perioadă scurtă de timp, dacă acesta a fost prematur lichidat datorită unor situaţii deosebite, cum ar fi eşecul investiţiei.

8.Pentru ca un loc de activitate să constituie sediu permanent, societatea ce îl utilizează trebuie să îşi desfăşoare integral sau parţial activităţile prin acel loc de activitate. Activitatea nu trebuie să fie permanentă în sensul că nu există întreruperi ale operaţiunilor, ci operaţiunile trebuie desfăşurate cu regularitate.

9.Atunci când activele corporale, precum utilajele, echipamentele industriale, comerciale sau ştiinţifice, clădirile, ori activele necorporale, precum brevetele, procedurile şi alte proprietăţi similare, sunt închiriate sau acordate în leasing unor terţi printr-un loc fix de activitate menţinut de o societate a unui stat contractant în celălalt stat, această activitate va conferi, în general, locului de activitate caracterul de sediu permanent. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când printr-un loc fix de activitate este furnizat capital. Dacă o societate a unui stat închiriază sau acordă în leasing utilaje, echipamente, clădiri sau proprietăţi necorporale unei societăţi a celuilalt stat fără ca pentru această închiriere să menţină un loc fix de activitate în celălalt stat, atunci utilajele, echipamentele, clădirea sau proprietăţile necorporale închiriate nu constituie un sediu permanent al locatorului, cu condiţia ca obiectul contractului să fie limitat la simpla închiriere a utilajelor sau echipamentelor. Acesta este şi cazul când locatorul furnizează personal, ulterior instalării, pentru a opera echipamentul, cu condiţia ca responsabilitatea acestuia să fie limitată la operarea şi întreţinerea echipamentului sub conducerea, responsabilitatea şi controlul locatarului. Dacă personalul are responsabilităţi mai largi, cum ar fi participarea la deciziile privind lucrările în care va fi utilizat echipamentul, sau dacă operează, asigură service, inspectează şi întreţine echipamentul sub responsabilitatea şi controlul locatorului, atunci activitatea locatorului poate depăşi simpla închiriere a echipamentului şi poate constitui o activitate antreprenorială. În acest caz se consideră că există un sediu permanent dacă este îndeplinit criteriul permanenţei.

10.Activitatea unei societăţi este desfăşurată în principal de către antreprenor sau de către personal aflat într-o relaţie de angajare retribuită cu societatea. Acest personal include angajaţi şi alte persoane care primesc instrucţiuni de la societate ca agenţi dependenţi. Prerogativele acestui personal în relaţiile sale cu terţii sunt irelevante. Nu are nicio importanţă dacă agentul dependent este autorizat sau nu să încheie contracte, dacă lucrează la locul fix de activitate. Un sediu permanent este considerat şi dacă activitatea societăţii este desfăşurată în principal cu ajutorul echipamentului automatizat, activităţile personalului fiind limitate la montarea, operarea, controlarea şi întreţinerea acestui echipament. Deci, maşinile cu câştiguri, automatele cu vânzare şi celelalte echipamente similare instalate de o societate a unui stat în celălalt stat constituie un sediu permanent în funcţie de desfăşurarea de către societate şi a altor activităţi în afară de instalarea iniţială a maşinilor. Nu există un sediu permanent atunci când societatea doar instalează maşinile şi apoi le închiriază altor societăţi. Un sediu permanent există atunci când societatea care instalează maşinile se ocupă pe cont propriu şi de operarea acestora şi de întreţinerea lor. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când maşinile sunt operate şi întreţinute de un agent dependent al societăţii.

11.Un sediu permanent există imediat ce societatea începe să îşi desfăşoare activitatea printr-un loc fix de activitate. Acesta este cazul atunci când societatea pregăteşte activitatea pentru care va servi permanent locul de activitate. Perioada de timp în care locul fix de activitate este înfiinţat de către societate nu trebuie luată în calcul, cu condiţia ca această activitate să difere substanţial de activitatea pentru care va servi permanent locul de activitate. Sediul permanent va înceta să existe odată cu renunţarea la locul fix de activitate sau odată cu încetarea oricărei activităţi desfăşurate prin acesta, respectiv atunci când toate actele şi măsurile ce au legătură cu activităţile anterioare ale sediului permanent sunt încheiate, cum ar fi finalizarea tranzacţiilor curente, întreţinerea şi repararea utilajelor. O întrerupere temporară a operaţiunilor nu poate fi privită însă ca o încetare a activităţii. Dacă locul fix de activitate este închiriat unei alte societăţi, acesta va servi în mod normal numai activităţilor acelei societăţi, şi nu activităţilor locatorului; în general, sediul permanent al locatorului încetează să existe, cu excepţia situaţiilor în care acesta continuă să îşi desfăşoare activitatea pe cont propriu prin locul fix de activitate.

12.Deşi o locaţie în care echipamentul automat este operat de către o societate poate constitui un sediu permanent în ţara în care este situat, trebuie făcută o distincţie între un computer, ce poate fi instalat într-o locaţie astfel încât în anumite condiţii poate constitui sediu permanent, şi datele şi software-ul utilizat de respectivul echipament sau stocat pe el. Astfel, un site web internet, care reprezintă o combinaţie de software şi date electronice, nu constituie un activ corporal, nu are o locaţie care să poată constitui un «loc de activitate» şi nu există «un amplasament, cum ar fi clădiri sau, în unele cazuri, echipamente sau utilaje» în ceea ce priveşte software-ul şi datele ce constituie site-ul web. Serverul pe care este stocat acel site web şi prin intermediul căruia acesta este accesibil este un echipament ce are o locaţie fizică şi locaţia fizică poate constitui un «loc fix de activitate» al societăţii care operează serverul.

13.Distincţia dintre site-ul web şi serverul pe care acesta este stocat şi utilizat este importantă, deoarece societatea care operează serverul poate fi diferită de societatea care desfăşoară activităţi prin site-ul web. Este frecventă situaţia ca un site web prin care o societate desfăşoară activităţi să fie găzduit pe serverul unui furnizor de servicii internet. Deşi onorariile plătite unui furnizor de servicii internet în cadrul acestui aranjament pot avea la bază dimensiunea spaţiului pe disc utilizat pentru a stoca software-ul şi datele necesare site-ului web, prin aceste contracte serverul şi locaţia acestuia nu sunt la dispoziţia societăţii, chiar dacă respectiva societate a putut să stabilească că site-ul său web va fi găzduit pe un anumit server dintr-o anumită locaţie. În acest caz, societatea nu are nicio prezenţă fizică în locaţia respectivă, deoarece site-ul web nu este corporal. În aceste cazuri nu se poate considera că respectiva societate a dobândit un loc de activitate prin aranjamentul de găzduire a site-ului. În cazul în care societatea care desfăşoară activităţi printr-un site web are serverul la dispoziţia sa, aceasta deţine în proprietate sau închiriază serverul pe care este stocat şi utilizat site-ul web şi operează acest server, locul în care se află serverul constituie un sediu permanent al societăţii dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii ale art. 8 din Codul fiscal.

14.Computerul într-o anumită locaţie poate constitui un sediu permanent numai dacă îndeplineşte condiţia de a fi fix. În cazul unui server, nu este relevantă posibilitatea ca serverul să fie deplasat, ci dacă acesta este în realitate deplasat sau nu. Pentru ca un server să constituie un loc de activitate fix, el trebuie să fie amplasat într-un anumit loc pe o perioadă de timp suficientă pentru a fi considerat fix.

15.Pentru a se stabili dacă activitatea unei societăţi este desfăşurată integral sau parţial printr-un astfel de echipament trebuie să se analizeze de la caz la caz dacă datorită acestui echipament societatea are la dispoziţie facilităţi acolo unde sunt îndeplinite funcţiile de activitate ale societăţii.

16.Atunci când o societate operează un computer într-o anumită locaţie, poate exista un sediu permanent chiar dacă nu este necesară prezenţa niciunui angajat al societăţii în locaţia respectivă pentru a opera computerul. Prezenţa personalului nu este necesară pentru a se considera că o societate îşi desfăşoară activităţile parţial sau total într-o locaţie, atunci când nu se impune prezenţa personalului pentru a desfăşura activităţi în acea locaţie. Această situaţie se aplică comerţului electronic în aceeaşi măsură în care se aplică şi altor activităţi în care echipamentul funcţionează automat, cum ar fi în cazul echipamentului automat de pompare utilizat în exploatarea resurselor naturale.

17.Un alt aspect este cel legat de faptul că nu se poate considera că există un sediu permanent atunci când operaţiunile de comerţ electronic desfăşurate prin computer într-o anumită locaţie dintr-o ţară sunt limitate la activităţile pregătitoare sau auxiliare descrise în art. 8 alin. (4) din Codul fiscal. Pentru a se stabili dacă anumite activităţi efectuate într-o astfel de locaţie intră sub incidenţa art. 8 alin. (4) din Codul fiscal, ele trebuie analizate de la caz la caz, ţinând seama de diversele funcţii îndeplinite de societate prin respectivul echipament. Activităţile ce sunt în general privite ca fiind activităţi pregătitoare sau auxiliare includ în special:

a)furnizarea unei legături de comunicaţii - foarte asemănătoare cu o linie telefonică - între furnizori şi clienţi;

b)publicitatea pentru bunuri sau servicii;

c)transmiterea informaţiilor printr-un server-oglindă în scopuri de securitate şi eficienţă;

d)culegerea de date de piaţă pentru societate;

e)furnizarea de informaţii.

18.Există un sediu permanent când aceste funcţii constituie partea esenţială şi semnificativă a activităţii de afaceri a societăţii sau când alte funcţii centrale ale societăţii sunt realizate prin computer, echipamentul constituind un loc fix de activitate al societăţii, întrucât aceste funcţii depăşesc activităţile prevăzute la art. 8 alin. (4) din Codul fiscal.

19.Funcţiile centrale ale unei anumite societăţi depind de natura activităţii desfăşurate de respectiva societate. Unii furnizori de servicii internet au ca obiect de activitate operarea serverelor lor în scopul găzduirii site-urilor web sau a altor aplicaţii pentru alte societăţi. Pentru aceşti furnizori de servicii internet, operarea serverelor ce oferă servicii clienţilor reprezintă o componentă a activităţii comerciale ce nu este considerată o activitate pregătitoare sau auxiliară.

În cazul unei societăţi denumite «e-tailer» sau «e-comerciant» ce are ca activitate vânzarea de produse prin internet şi nu are ca obiect de activitate operarea serverelor, efectuarea serviciilor printr-o locaţie nu este suficientă pentru a concluziona că activităţile desfăşurate în acel loc sunt mai mult decât activităţi pregătitoare şi auxiliare. Într-o astfel de situaţie trebuie să se analizeze natura activităţilor desfăşurate din perspectiva activităţii derulate de societate. Dacă aceste activităţi sunt strict pregătitoare sau auxiliare faţă de activitatea de vânzare de produse pe internet şi locaţia este utilizată pentru a opera un server ce găzduieşte un site web care, aşa cum se întâmplă adesea, este utilizat exclusiv pentru promovare, pentru prezentarea catalogului de produse sau pentru furnizarea de informaţii potenţialilor clienţi, se aplică art. 8 alin. (4) din Codul fiscal şi locaţia nu va constitui un sediu permanent. Dacă funcţiile tipice aferente vânzării sunt realizate în acea locaţie, cum ar fi prin încheierea contractului cu clientul, procesarea plăţii şi livrarea produselor care sunt efectuate automat prin echipamentul amplasat în acel loc, aceste activităţi nu pot fi considerate strict pregătitoare sau auxiliare.

20.În ceea ce priveşte aplicarea art. 8 alin. (5) din Codul fiscal, pentru a stabili dacă un furnizor de servicii internet constituie un sediu permanent, atunci când acesta oferă serviciul de a găzdui pe server site-urile web ale altor societăţi, se pune întrebarea dacă este aplicabil art. 8 alin. (5) din Codul fiscal. Art. 8 alin. (5) din Codul fiscal nu se aplică deoarece furnizorii de servicii internet nu sunt consideraţi agenţi ai societăţilor cărora le aparţin site-urile web, deoarece aceştia nu au autoritatea de a încheia contracte în numele acestor societăţi şi nu încheie în mod obişnuit astfel de contracte sau deoarece ei sunt consideraţi agenţi cu statut independent ce acţionează conform activităţii lor obişnuite, lucru evidenţiat şi de faptul că ei găzduiesc site-uri web pentru societăţi diferite. Este de asemenea clar că întrucât site-ul web prin care o societate îşi desfăşoară activitatea nu este în sine o «persoană», conform definiţiei prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 20 din Codul fiscal, art. 8 alin. (5) din Codul fiscal nu se poate aplica pentru a considera că există un sediu permanent, în virtutea faptului că site-ul web este un agent al societăţii, în sensul acelui alineat.

21.La definirea sediului permanent se au în vedere comentariile la art. 5 «Sediu permanent» din Modelul convenţiei de evitare a dublei impuneri al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Codul fiscal:

Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal

Art. 11 – (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.

(1^1)Autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(1^2)De asemenea, nu sunt luate în considerare de autorităţile fiscale tranzacţiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Procedura de declarare a contribuabililor inactivi va fi stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Ordinul şi lista contribuabililor declaraţi inactivi se comunică contribuabililor cărora le sunt destinate şi persoanelor interesate, prin afişarea pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(2)În cadrul unei tranzacţii între persoane române şi persoane nerezidente afiliate, precum şi între persoane române afiliate, autorităţile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta preţul de piaţă al bunurilor sau al serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei. La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate se foloseşte cea mai adecvată dintre următoarele metode:

a)metoda comparării preţurilor, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente;

b)metoda cost-plus, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacţie, majorat cu marja de profit corespunzătoare;

c)metoda preţului de revânzare, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independente, diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului şi o marjă de profit;

d)orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Norme metodologice:

22.Reconsiderarea evidenţelor, realizată de autoritatea fiscală în scopul reflectării preţului de piaţă al bunurilor şi serviciilor, se efectuează şi la cealaltă persoană afiliată implicată.

23.La estimarea preţului de piaţă al tranzacţiilor se poate utiliza una dintre următoarele metode:

a)metoda comparării preţurilor;

b)metoda cost-plus;

c)metoda preţului de revânzare;

d)orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind preţurile de transfer, emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

24.În termeni generali, preţul de piaţă este determinat prin raportarea la tranzacţii comparabile necontrolate. O tranzacţie este necontrolată dacă se desfăşoară între persoane independente.

25.Metoda comparării preţurilor

Determinarea preţului de piaţă are la bază comparaţia preţului tranzacţiei analizate cu preţurile practicate de alte entităţi independente de aceasta, atunci când sunt vândute produse sau servicii comparabile. Pentru transferul de bunuri, mărfuri sau servicii între persoane afiliate, preţul de piaţă este acel preţ pe care l-ar fi convenit persoane independente, în condiţiile existente pe pieţe, comparabile din punct de vedere comercial, pentru transferul de bunuri sau de mărfuri identice ori similare, în cantităţi comparabile, în acelaşi punct din lanţul de producţie şi de distribuţie şi în condiţii comparabile de livrare şi de plată. În acest sens, pentru stabilirea valorii de piaţă se poate recurge la:

a)compararea preţurilor convenite între persoane afiliate cu preţurile convenite în relaţiile cu persoane independente, pentru tranzacţii comparabile (compararea internă a preţurilor);

b)compararea preţurilor convenite între persoane independente, pentru tranzacţii comparabile (compararea externă a preţurilor).

Pentru aplicarea metodei comparării preţurilor, preţul de piaţă al tranzacţiei este determinat prin compararea preţului de vânzare al mărfurilor şi serviciilor identice sau similare, vândute în cantităţi comparabile, cu preţul de vânzare al mărfurilor şi al serviciilor supuse evaluării. În cazul în care cantităţile nu sunt comparabile, se utilizează preţul de vânzare pentru mărfurile şi serviciile identice sau similare, vândute în cantităţi diferite. Pentru aceasta, preţul de vânzare se corectează cu diferenţele în plus sau în minus care ar putea fi determinate de diferenţa de cantitate.

26.Metoda cost-plus

Pentru determinarea preţului pieţei, metoda se bazează pe majorarea costurilor principale cu o marjă de profit corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului. Punctul de plecare pentru această metodă, în cazul transferului de mărfuri sau de servicii între persoane afiliate, este reprezentat de costurile producătorului sau ale furnizorului de servicii. Aceste costuri sunt stabilite folosindu-se aceeaşi metodă de calcul pe care persoana care face transferul îşi bazează şi politica de stabilire a preţurilor faţă de persoane independente. Suma care se adaugă la costul astfel stabilit va avea în vedere o marjă de profit care este corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului. În acest caz, preţul de piaţă al tranzacţiei controlate reprezintă rezultatul adăugării profitului la costurile de mai sus. În cazul în care mărfurile sau serviciile sunt transferate printr-un număr de persoane afiliate, această metodă urmează să fie aplicată separat pentru fiecare stadiu, luându-se în considerare rolul şi activităţile concrete ale fiecărei persoane afiliate. Costul plus profitul furnizorului într-o tranzacţie controlată va fi stabilit în mod corespunzător prin referinţă la costul plus profitul aceluiaşi furnizor în comparaţie cu tranzacţiile necontrolate. În completare, metoda care poate fi folosită este costul plus profitul care a fost câştigat în tranzacţii comparabile de către o persoană independentă.

27.Metoda preţului de revânzare

În cazul acestei metode preţul pieţei este determinat pe baza preţului de revânzare al produselor şi serviciilor către entităţi independente, diminuat cu cheltuielile de vânzare, alte cheltuieli ale contribuabilului şi o marjă de profit. Această metodă se aplică pornindu-se de la preţul la care un produs cumpărat de la o persoană afiliată este revândut unei persoane independente. Acest preţ (preţul de revânzare) este apoi redus cu o marjă brută corespunzătoare (marja preţului de revânzare), reprezentând valoarea din care ultimul vânzător din cadrul grupului încearcă să îşi acopere cheltuielile de vânzare şi alte cheltuieli de operare în funcţie de operaţiunile efectuate (luând în considerare activele utilizate şi riscul asumat) şi să realizeze un profit corespunzător. În acest caz, preţul de piaţă pentru transferul bunului între entităţi afiliate este preţul care rămâne după scăderea marjei brute şi după ajustarea cu alte costuri asociate achiziţionării produsului. Marja preţului de revânzare a ultimului vânzător într-o tranzacţie controlată poate fi determinată prin referinţă la marja profitului de revânzare, pe care acelaşi ultim vânzător o câştigă pentru bunurile procurate şi vândute în cadrul tranzacţiilor necontrolate comparabile. De asemenea, se poate utiliza şi marja profitului ultimei vânzări realizate de o persoană independentă în cadrul unor tranzacţii necontrolate comparabile.

La stabilirea valorii marjei preţului de revânzare trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte:

a)factorii referitori la perioada de timp dintre cumpărarea iniţială şi revânzare, inclusiv cei referitori la schimbările survenite pe piaţă în ceea ce priveşte cheltuielile, ratele de schimb şi inflaţia;

b)modificările survenite în starea şi gradul de uzură al bunurilor ce fac obiectul tranzacţiei, inclusiv modificările survenite prin progresul tehnologic dintr-un anumit domeniu;

c)dreptul exclusiv al revânzătorului de a vinde anumite bunuri sau drepturi, care ar putea influenţa decizia asupra unei schimbări a marjei de preţ.

De regulă, metoda preţului de revânzare este utilizată în cazul în care cel care revinde nu majorează substanţial valoarea produsului. Metoda poate fi utilizată şi atunci când, înainte de revânzare, bunurile mai sunt prelucrate şi, în aceste circumstanţe, se poate stabili marja adecvată.

28.În sensul art. 11 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, prin alte metode recunoscute în liniile directoare privind preţurile de transfer, emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, se înţelege metoda marjei nete şi metoda împărţirii profitului.

29.Metoda marjei nete

Metoda marjei nete implică calcularea marjei nete a profitului, obţinută de o persoană în urma uneia sau a mai multor tranzacţii cu persoane afiliate, şi estimarea acestei marje pe baza nivelului obţinut de către aceeaşi persoană în tranzacţii cu persoane independente sau pe baza marjei obţinute în tranzacţii comparabile efectuate de persoane independente.

Metoda marjei nete presupune efectuarea unei comparaţii între anumiţi indicatori financiari ai persoanelor afiliate şi aceiaşi indicatori ai persoanelor independente care activează în cadrul aceluiaşi domeniu de activitate.

În utilizarea metodei marjei nete trebuie luate în considerare diferenţele dintre persoanele ale căror marje sunt comparabile. În acest sens vor fi avuţi în vedere următorii factori: competitivitatea altor contribuabili de pe piaţă şi a bunurilor echivalente, eficienţa şi strategia de management, poziţia pe piaţă, diferenţa în structura costurilor şi nivelul experienţei în afaceri.

30.Metoda împărţirii profitului

Metoda împărţirii profitului se foloseşte atunci când tranzacţiile efectuate între persoane afiliate sunt interdependente, astfel încât nu este posibilă identificarea unor tranzacţii comparabile. Această metodă presupune estimarea profitului obţinut de persoanele afiliate în urma uneia sau a mai multor tranzacţii şi împărţirea acestor profituri între persoanele afiliate proporţional cu profitul care ar fi fost obţinut de către persoane independente. Împărţirea profiturilor trebuie să se realizeze printr-o estimare adecvată a veniturilor realizate şi a costurilor suportate în urma uneia sau a mai multor tranzacţii de către fiecare persoană. Profiturile trebuie împărţite astfel încât să reflecte funcţiile efectuate, riscurile asumate şi activele folosite de către fiecare dintre părţi.

31.În cazul comparării tranzacţiilor dintre persoane afiliate şi cele independente se au în vedere:

a)diferenţele determinate de particularităţile bunurilor materiale, nemateriale sau ale serviciilor ce fac obiectul tranzacţiilor comparabile, în măsura în care aceste particularităţi influenţează preţul de piaţă al obiectului respectivei tranzacţii;

b)funcţiile îndeplinite de persoane în tranzacţiile respective.

La analiza funcţiilor persoanelor participante într-o tranzacţie vor fi avute în vedere: importanţa economică a funcţiilor îndeplinite de fiecare participant, împărţirea riscurilor şi a responsabilităţilor între părţile ce participă la tranzacţie, volumul resurselor angajate, al utilajelor şi echipamentelor, valoarea activelor necorporale folosite.

32.La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor dintre persoane afiliate se foloseşte una dintre metodele prevăzute mai sus. În vederea stabilirii celei mai adecvate metode se au în vedere următoarele elemente:

a)metoda care se apropie cel mai mult de împrejurările în care sunt stabilite preţurile supuse liberei concurenţe pe pieţe comparabile din punct de vedere comercial;

b)metoda pentru care sunt disponibile date rezultate din funcţionarea efectivă a persoanelor afiliate implicate în tranzacţii supuse liberei concurenţe;

c)gradul de precizie cu care se pot face ajustări în vederea obţinerii comparabilităţii;

d)circumstanţele cazului individual;

e)activităţile desfăşurate efectiv de diferitele persoane afiliate;

f)metoda folosită trebuie să corespundă împrejurărilor date ale pieţei şi ale activităţii contribuabilului;

g)documentaţia care poate fi pusă la dispoziţie de către contribuabil.

33.Circumstanţele cazului individual care urmează să fie luat în considerare în examinarea preţului de piaţă sunt:

a)tipul, starea, calitatea, precum şi gradul de noutate al bunurilor, mărfurilor şi serviciilor transferate;

b)condiţiile pieţei pe care bunurile, mărfurile sau serviciile sunt folosite, consumate, tratate, prelucrate sau vândute unor persoane independente;

c)activităţile desfăşurate şi stadiile din lanţul producţiei şi distribuţiei ale entităţilor implicate;

d)clauzele cuprinse în contractele de transfer privind: obligaţiile, termenele de plată, rabaturile, reducerile, garanţiile acordate, asumarea riscului;

e)în cazul unor relaţii de transfer pe termen lung, avantajele şi riscurile legate de acestea;

f)condiţiile speciale de concurenţă.

34.În aplicarea metodelor prevăzute la art. 11 alin. (2) din Codul fiscal se iau în considerare datele şi documentele înregistrate în momentul în care a fost încheiat contractul.

În cazul contractelor pe termen lung este necesar să se aibă în vedere dacă terţe părţi independente ţin seama de riscurile asociate, încheind contractele corespunzătoare (de exemplu, clauze de actualizare a preţului).

În situaţia în care în legătură cu transferul bunurilor şi al serviciilor sunt convenite aranjamente financiare speciale (condiţii de plată sau facilităţi de credit pentru client diferite de practica comercială obişnuită), precum şi în cazul furnizării parţiale de materiale de către client sau servicii auxiliare, la determinarea preţului de piaţă trebuie să se ia în considerare şi aceşti factori.

35.La aplicarea metodelor prevăzute la art. 11 alin. (2) din Codul fiscal nu se iau în considerare preţurile care au fost influenţate de situaţii competitive speciale, cum ar fi:

a)preţuri practicate pe pieţe speciale închise, unde aceste preţuri sunt stabilite diferit de condiţiile de pe piaţa din care se face transferul;

b)preţuri care sunt supuse reducerilor speciale legate de introducerea de produse noi pe piaţă;

c)preţuri care sunt influenţate de reglementările autorităţilor publice.

36.Atunci când se stabileşte preţul de piaţă al serviciilor în cadrul tranzacţiilor dintre persoane afiliate, autorităţile fiscale examinează în primul rând dacă persoanele independente, cu un comportament adecvat, ar fi încheiat o asemenea tranzacţie în condiţiile stabilite de persoanele afiliate.

În cazul furnizărilor de servicii se iau în considerare tarifele obişnuite pentru fiecare tip de activitate sau tarifele standard existente în anumite domenii (transport, asigurare). În cazul în care nu există tarife comparabile se foloseşte metoda «cost-plus».

37.În cazul costurilor de publicitate, acestea se deduc de către acele persoane afiliate care urmează să beneficieze de pe urma publicităţii făcute sau, dacă este necesar, sunt alocate proporţional cu beneficiul. În situaţia în care costurile de publicitate sunt asumate de societatea-mamă în numele grupului ca un tot unitar, acestea sunt nedeductibile la persoana controlată.

La calcularea profitului, autorităţile fiscale estimează cheltuielile efectuate de persoanele afiliate cu publicitatea, proporţional cu beneficiile câştigate de aceste persoane din publicitate. Dacă un contribuabil efectuează cheltuieli cu publicitatea de care beneficiază şi o persoană afiliată, se presupune că prima persoană a furnizat celei de a doua persoane servicii comerciale, proporţional cu natura şi sfera serviciilor furnizate de o companie de publicitate independentă.

Pentru a stabili mai clar proporţiile cheltuielilor efectuate de fiecare persoană cu publicitatea, de care beneficiază două sau mai multe persoane afiliate, trebuie luate în considerare pieţele pe care s-a făcut publicitatea şi cota de piaţă a respectivelor persoane afiliate în vânzările de bunuri şi servicii cărora li s-a făcut reclama.

38.Când un contribuabil acordă un împrumut (credit) unei persoane afiliate sau atunci când acesta primeşte un astfel de împrumut (credit), indiferent de scopul şi destinaţia sa, preţul pieţei pentru asemenea serviciu este constituit din dobânda care ar fi fost agreată de persoane independente pentru astfel de servicii furnizate în condiţii comparabile, inclusiv comisionul de administrare a creditului, respectiv împrumutului.

În cazul serviciilor de finanţare între persoane afiliate, pentru alocarea veniturilor se analizează:

a)dacă împrumutul dat este în interesul desfăşurării activităţii beneficiarului şi a fost utilizată în acest scop;

b)dacă a existat o schemă de distribuţie a profitului.

Încadrarea împrumutului în schema de distribuţie a profitului va fi presupusă dacă la data acordării împrumutului nu se aşteaptă în mod cert o rambursare a împrumutului sau dacă contractul conţine clauze defavorabile pentru plătitor.

Atunci când se examinează dobânda, trebuie luate în considerare: suma şi durata împrumutului, natura şi scopul împrumutului, garanţia implicată, valuta implicată, riscurile de schimb şi costurile măsurilor de asigurare a ratei de schimb, precum şi alte circumstanţe de acordare a împrumutului.

Raportarea condiţiilor de împrumut are în vedere ratele dobânzii aplicate în împrejurări comparabile şi în aceeaşi zonă valutară de o persoană independentă. De asemenea, trebuie să se ţină seama de măsurile pe care persoanele independente le-ar fi luat pentru a împărţi riscul de schimb (de exemplu: clauze care menţin valoarea împrumutului în termeni reali, încheierea unui contract de devize pentru plată la termen pe cheltuiala împrumutătorului).

39.În cazul dobânzilor aferente furnizorilor de bunuri şi de servicii este necesar să se examineze dacă costul dobânzii reprezintă o practică comercială obişnuită sau dacă părţile care fac tranzacţia cer dobândă acolo unde, în tranzacţii comparabile, bunurile şi serviciile sunt transferate reciproc. Aceste elemente de analiză se au în vedere şi la alte forme de venituri sau costuri asimilate dobânzilor.

40.Atunci când se stabileşte preţul de piaţă al drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul tranzacţiilor dintre persoane afiliate, autorităţile fiscale examinează în primul rând dacă persoanele independente, cu un comportament adecvat, ar fi încheiat o asemenea tranzacţie în condiţiile stabilite de persoane afiliate.

În cazul transferului de drepturi de proprietate intelectuală, cum sunt: drepturile de folosire a brevetelor, licenţelor, know-how şi altele de aceeaşi natură, costurile folosirii proprietăţii nu sunt deduse separat dacă drepturile sunt transferate în legătură cu furnizarea de bunuri sau de servicii şi dacă sunt incluse în preţul acestora.

41.În cazul serviciilor de administrare şi conducere din interiorul grupului se au în vedere următoarele:

a)între persoanele afiliate costurile de administrare, management, control, consultanţă sau funcţii similare sunt deduse la nivel central sau regional prin intermediul societăţiimamă, în numele grupului ca un tot unitar. Nu poate fi cerută o remuneraţie pentru aceste activităţi, în măsura în care baza lor legală este relaţia juridică ce guvernează forma de organizare a afacerilor sau orice alte norme care stabilesc legăturile dintre entităţi. Cheltuielile de această natură pot fi deduse numai dacă astfel de entităţi furnizează în plus servicii persoanelor afiliate sau dacă în preţul bunurilor şi în valoarea tarifelor serviciilor furnizate se iau în considerare şi serviciile sau costurile administrative. Nu pot fi deduse costuri de asemenea natură de către o filială care foloseşte aceste servicii luând în considerare relaţia juridică dintre ele, numai pentru propriile condiţii, ţinând seama că nu ar fi folosit aceste servicii dacă ar fi fost o persoană independentă;

b)serviciile trebuie să fie prestate în fapt. Simpla existenţă a serviciilor în cadrul unui grup nu este suficientă, deoarece, ca regulă generală, persoanele independente plătesc doar serviciile care au fost prestate în fapt.

Pentru aplicarea prezentelor norme metodologice, autorităţile fiscale vor lua în considerare şi Liniile directoare privind preţurile de transfer, emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

B. Titlul II "Impozitul pe profit"

1.Punctul 11^5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

11^5.Prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal nu se aplică contribuabililor aflaţi în inactivitate temporară sau care au declarat pe propria răspundere că nu desfăşoară activităţi la sediul social/sediile secundare, situaţii înscrise, potrivit prevederilor legale, în registrul comerţului sau în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente, după caz. În cazul în care contribuabilii solicită înscrierea, în cursul anului, a situaţiilor menţionate, prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal se aplică pentru perioada cuprinsă între începutul anului şi data când contribuabilul înregistrează la oficiul registrului comerţului/registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente cererea de înscriere de menţiuni. Dacă perioada de inactivitate temporară/nedesfăşurare a activităţii încetează în cursul anului, contribuabilii aplică prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal pentru perioada rămasă din anul respectiv.

2.După punctul 11^7 se introduce un nou punct, punctul 11^8, cu următorul cuprins:

Codul fiscal:

Impozit minim

Art. 18. [...]

(5)Contribuabilii prevăzuţi la art. 34 alin. (1) lit. b) efectuează pentru trimestrele I-III comparaţia impozitului pe profit trimestrial cu impozitul minim prevăzut la alin. (3), recalculat în mod corespunzător pentru trimestrul respectiv, prin împărţirea impozitului minim anual la 12 şi înmulţirea cu numărul de luni aferente trimestrului respectiv. În situaţia în care perioada impozabilă începe sau se încheie în cursul unui trimestru, impozitul minim prevăzut la alin. (3) se recalculează corespunzător numărului de zile aferente trimestrului respectiv. Pentru definitivarea impozitului pe profit datorat se efectuează comparaţia impozitului pe profit anual cu impozitul minim anual prevăzut la alin. (3).

Norme metodologice:

11^8.Exemplu de calcul

Un contribuabil înregistrează la data de 31 decembrie 2009 venituri totale anuale în sumă de 250.000 lei, cărora le corespunde, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (3) din Codul fiscal, un impozit minim anual de 6.500 lei, respectiv 1.625 lei trimestrial.

În trimestrul I 2010, contribuabilul determină un impozit pe profit de 1.800 lei. În urma efectuării comparaţiei impozitului pe profit aferent trimestrului I cu impozitul minim trimestrial rezultă impozit pe profit datorat de 1.800 lei.

În trimestrul II 2010, impozitul pe profit cumulat de la începutul anului este 3.300 lei. Impozitul pe profit pentru trimestrul II este 1.500 lei (3.300 - 1.800) determinat ca diferenţă între impozitul pe profit cumulat de la începutul anului şi impozitul pe profit datorat în trimestrul I. În urma efectuării comparaţiei impozitului pe profit aferent trimestrului II cu impozitul minim trimestrial rezultă impozit minim datorat în sumă de 1.625 lei.

În trimestrul III 2010, impozitul pe profit cumulat de la începutul anului este 6.925 lei. Impozitul pe profit pentru trimestrul III este 3.500 lei (6.925 - 1.800 - 1.625) determinat ca diferenţă între impozitul pe profit cumulat de la începutul anului şi impozitul datorat în trimestrele I şi II. În urma efectuării comparaţiei impozitului pe profit aferent trimestrului III cu impozitul minim trimestrial rezultă impozit pe profit datorat de 3.500 lei.

La sfârşitul anului 2010, contribuabilul înregistrează impozit pe profit anual în sumă de 5.000 lei.

În cazul în care contribuabilul efectuează definitivarea exerciţiului financiar 2010 până la data de 25 februarie 2011, în urma efectuării comparaţiei impozitului pe profit anual cu impozitul minim anual de 6.500 lei rezultă impozit pe profit datorat pentru anul 2010 la nivelul impozitului minim în sumă de 6.500 lei. Astfel, având în vedere faptul că impozitul pe profit declarat în cursul anului a fost de 6.925 lei, la finele anului contribuabilul înregistrează un impozit pe profit de recuperat final în sumă de 425 lei (6.925 - 6.500) lei.

În cazul în care contribuabilul efectuează definitivarea exerciţiului financiar 2010 până la data de 25 aprilie 2011, declară şi plăteşte pentru trimestrul IV al anului 2010 impozit pe profit în sumă egală cu impozitul pe profit calculat şi evidenţiat pentru trimestrul III al aceluiaşi an fiscal, adică suma de 3.500 lei. În urma efectuării comparaţiei impozitului pe profit anual cu impozitul minim anual de 6.500 lei rezultă impozit pe profit datorat pentru anul 2010 la nivelul impozitului minim în sumă de 6.500 lei. În acest caz, având în vedere faptul că impozitul pe profit declarat în cursul anului a fost de 10.425 lei, la finele anului contribuabilul înregistrează un impozit pe profit de recuperat final în sumă de 3.925 lei (10.425 - 6.500) lei.

3.Punctul 22 se abrogă.

4.La punctul 23, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:

h)cheltuielile privind serviciile care vizează eficientizarea, optimizarea, restructurarea operaţională şi/sau financiară a activităţii contribuabilului.

5.Punctul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:

h)cheltuielile determinate de diferenţele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la care se deţin participaţii, precum şi de diferenţele nefavorabile de valoare aferente obligaţiunilor emise pe termen lung, cu excepţia celor determinate de vânzarea-cesionarea acestora. Excepţia nu se aplică pentru cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a titlurilor de participare tranzacţionate pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009 inclusiv;

Norme metodologice:

45.Cheltuielile reprezentând pierderi de valoare a titlurilor de participare, ca urmare a reducerii valorii capitalului social la societatea comercială la care se deţin titlurile de participare sau ca urmare a evaluării potrivit reglementărilor contabile, sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.

În sensul prevederilor art. 20 lit. b) şi art. 21 alin. (4) lit. h) din Codul fiscal, obligaţiunile pe termen lung reprezintă obligaţiunile cu maturitate/scadenţă mai mare de un an, stabilită conform prospectului de emisiune.

6.Punctul 70 se modifică şi va avea următorul cuprins:

70.În sensul prevederilor art. 23 alin. (4) din Codul fiscal, prin bănci internaţionale de dezvoltare se înţelege:

–Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.), Corporaţia Financiară Internaţională (C.F.I.) şi Asociaţia pentru Dezvoltare Internaţională (A.D.I.);

–Banca Europeană de Investiţii (B.E.I.);

–Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.E.R.D.);

–bănci şi organizaţii de cooperare şi dezvoltare regională similare.

Prin împrumut garantat de stat se înţelege împrumutul garantat de stat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare.

Intră sub incidenţa prevederilor art. 23 alin. (4) din Codul fiscal şi dobânzile/pierderile din diferenţe de curs valutar, aferente împrumuturilor obţinute în baza obligaţiunilor emise, potrivit legii, de către societăţile comerciale, cu respectarea cerinţelor specifice de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România, potrivit prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele admise la tranzacţionare pe pieţe străine de valori mobiliare reglementate de autoritatea în domeniu a statelor respective.

7.Punctul 71^3 se abrogă.

8.După punctul 93 se introduc două noi puncte, punctele 93^1 şi 93^2, cu următorul cuprins:

Codul fiscal:

Credit fiscal

Art. 31. [...]

(3)Impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin şi dacă persoana juridică română prezintă documentaţia corespunzătoare, conform prevederilor legale, din care să rezulte faptul că impozitul a fost plătit statului străin.

Norme metodologice:

93^1.Impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin şi dacă persoana juridică română prezintă documentul ce atestă plata impozitului confirmat de autoritatea competentă a statului străin cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.

93^2.Când o persoană juridică rezidentă în România obţine venituri/profituri care în conformitate cu prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu statul străin sunt supuse impozitării în statul străin, pentru evitarea dublei impuneri se va aplica metoda prevăzută în convenţie, respectiv metoda creditului sau metoda scutirii, după caz.

9.Punctul 100 se abrogă.

10.Punctele 100^1 şi 100^2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Codul fiscal:

Capitolul VIImpozitul pe dividende

Declararea, reţinerea şi plata impozitului pe dividende

Art. 36. – (1) O persoană juridică română care distribuie/plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat, astfel cum se prevede în prezentul articol.

(2)Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut distribuit/plătit unei persoane juridice române.

(3)Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se distribuie/plăteşte dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor.

(4)Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română:

a)unei alte persoane juridice române, dacă beneficiarul dividendelor deţine, la data plăţii dividendelor, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de 2 ani împliniţi până la data plăţii acestora inclusiv;

b)fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor de pensii administrate privat;

c)organelor administraţiei publice care exercită, prin lege, drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar al statului la acele persoane juridice române.

(5)Cota de impozit pe dividende prevăzută la alin. (2) se aplică şi asupra sumelor distribuite/plătite fondurilor deschise de investiţii, încadrate astfel, potrivit reglementărilor privind piaţa de capital.

Norme metodologice:

100^1.Nu intră sub incidenţa prevederilor art. 36 din Codul fiscal, nefiind considerate dividende, următoarele distribuiri:

a)distribuiri de titluri de participare suplimentare, astfel cum acestea sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. a) din Codul fiscal, efectuate în legătură cu o operaţiune de majorare a capitalului social al unei persoane juridice, care nu modifică, pentru participanţii la persoana juridică respectivă, procentul de deţinere a titlurilor de participare;

b)distribuiri în legătură cu dobândirea/răscumpărarea de către o societate comercială de acţiuni proprii, potrivit legii, astfel cum aceste distribuiri sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. b) din Codul fiscal;

c)distribuiri efectuate cu ocazia reducerii capitalului social constituit efectiv de către participanţi, astfel cum aceste distribuiri sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. d) din Codul fiscal.

În cazul în care aceste distribuiri sunt efectuate în legătură cu operaţiuni în cazul cărora Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, impune efectuarea unor rotunjiri de valoare a titlurilor de participare deţinute de participanţi, modificarea datorată acestor rotunjiri nu se consideră modificare a procentului de deţinere a titlurilor la persoana juridică respectivă.

100^2.În aplicarea prevederilor art. 36 alin. (3) din Codul fiscal, pentru dividendele distribuite şi neplătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor. Pentru dividendele distribuite şi plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul.

Intră sub incidenţa prevederilor art. 36 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal şi dividendele distribuite şi plătite, după data de 1 ianuarie 2007, chiar dacă acestea sunt distribuite din profiturile nerepartizate ale exerciţiilor financiare anterioare anului 2007, în măsura în care beneficiarul îndeplineşte condiţiile prevăzute de acest alineat.

În sensul prevederilor art. 36 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, condiţia privitoare la perioada de deţinere a participaţiei minime are în vedere o perioadă de 2 ani consecutivi, împliniţi la data plăţii dividendelor.

Nu intră sub incidenţa prevederilor art. 36 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal dividendele distribuite de persoane juridice române fondurilor de pensii facultative sau fondurilor de pensii administrate privat, entităţi care, în conformitate cu prevederile specifice de înfiinţare şi organizare, nu dobândesc personalitate juridică şi nu se încadrează în categoria fondurilor deschise de investiţii, potrivit reglementărilor privind piaţa de capital.

11.Punctul 100^3 se abrogă.

C. Titlul III "Impozitul pe venit"

1.La punctul 3, după a treia liniuţă se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:

–indemnizaţia acordată persoanei cu handicap grav în situaţia în care angajatorul nu poate asigura acesteia un înlocuitor al asistentului personal, potrivit legii;.

2.După punctul 23^2 se introduce un nou punct, punctul 23^3, cu următorul cuprins:

23^3.Sunt venituri din profesii libere şi veniturile din activităţi desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii, ca profesii reglementate, inclusiv în cazul în care activitatea este desfăşurată pe bază de contract, pentru societăţi comerciale sau alte entităţi reglementate potrivit legii să desfăşoare activităţi care generează venituri din profesii libere.

3.După punctul 24 se introduce un nou punct, punctul 24^1, cu următorul cuprins:

24^1.Sunt considerate venituri din activităţi independente veniturile din drepturi de autor şi drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

4.Punctul 25 se abrogă.

5.După punctul 36 se introduce un nou punct, punctul 36^1, cu următorul cuprins:

Codul fiscal:

Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activităţi independente, determinat pe baza contabilităţii în partidă simplă

Art. 48. – (1) Venitul net din activităţi independente se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, cu excepţia prevederilor art. 49 şi 50.

(2)Venitul brut cuprinde:

a)sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfăşurarea activităţii;

b)veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale sau din alte creanţe utilizate în legătură cu o activitate independentă;

c)câştigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate într-o activitate independentă, inclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activităţii, cu excepţia reorganizărilor, când se păstrează destinaţia bunurilor;

d)veniturile din angajamentul de a nu desfăşura o activitate independentă sau de a nu concura cu o altă persoană;

e)veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate independentă;

f)veniturile înregistrate de casele de marcat cu memorie fiscală, instalate ca aparate de taxat pe autovehiculele de transport persoane sau bunuri în regim de taxi.

(3)Nu sunt considerate venituri brute:

a)aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură făcute la începerea unei activităţi sau în cursul desfăşurării acesteia;

b)sumele primite sub formă de credite bancare sau de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;

c)sumele primite ca despăgubiri;

d)sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări, mecenat sau donaţii.

(4)Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:

a)să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente;

b)să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;

c)să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în titlul II, după caz;

d)cheltuielile cu primele de asigurare să fie efectuate pentru:

1.active corporale sau necorporale din patrimoniul afacerii;

2.activele ce servesc ca garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul;

3.prime de asigurare pentru asigurarea de risc profesional;

4.persoane care obţin venituri din salarii, potrivit prevederilor capitolului III din prezentul titlu, cu condiţia impozitării sumei reprezentând prima de asigurare, la beneficiarul acesteia, la momentul plăţii de către suportator.

(5)Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:

a)cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum şi pentru acordarea de burse private, efectuate conform legii, în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

b)cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

c)suma cheltuielilor cu indemnizaţia plătită pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;

d)cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin aplicarea unei cote de până la 2% la fondul de salarii realizat anual;

e)pierderile privind bunurile perisabile, în limitele prevăzute de actele normative în materie;

f)cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;

f^1)cheltuielile reprezentând tichetele de vacanţă acordate de angajatori, potrivit legii;

g)contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la fonduri de pensii facultative, în conformitate cu legislaţia în vigoare, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru o persoană;

h)prima de asigurare voluntară de sănătate, conform legii, în limita echivalentului în lei a 250 euro anual pentru o persoană;

i)cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă, cât şi în scopul personal al contribuabilului sau asociaţilor sunt deductibile numai pentru partea de cheltuială care este aferentă activităţii independente;

j)cheltuielile reprezentând contribuţii sociale obligatorii pentru salariaţi şi contribuabili, inclusiv cele pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale, potrivit legii;

k)dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice, altele decât instituţiile care desfăşoară activitatea de creditare cu titlu profesional, utilizate în desfăşurarea activităţii, pe baza contractului încheiat între părţi, în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României;

l)cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria - rata de leasing - în cazul contractelor de leasing operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi dobânzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite în conformitate cu prevederile privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing;

m)cotizaţii plătite la asociaţiile profesionale în limita a 2% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

n)cheltuielile reprezentând contribuţiile profesionale obligatorii datorate, potrivit legii, organizaţiilor profesionale din care fac parte contribuabilii, în limita a 5% din venitul brut realizat.

(6)Baza de calcul se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de sponsorizare, mecenat, pentru acordarea de burse private, cheltuielile de protocol, cotizaţiile plătite la asociaţiile profesionale.

(7)Nu sunt cheltuieli deductibile:

a)sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale;

b)cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile ale căror surse se află pe teritoriul României sau în străinătate;

c)impozitul pe venit datorat potrivit prezentului titlu, inclusiv impozitul pe venitul realizat în străinătate;

d)cheltuielile cu primele de asigurare, altele decât cele prevăzute la alin. (4) lit. d) şi la alin. (5) lit. h);

e)donaţii de orice fel;

f)amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de întârziere şi penalităţile datorate autorităţilor române şi străine, potrivit prevederilor legale, altele decât cele plătite conform clauzelor din contractele comerciale;

g)ratele aferente creditelor angajate;

h)Abrogată i) cheltuielile de achiziţionare sau de fabricare a bunurilor şi a drepturilor amortizabile din Registrul-inventar;

j)cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate şi neimputabile, dacă inventarul nu este acoperit de o poliţă de asigurare;

k)sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale în vigoare;

l)impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarilor de venit;

l^1)în perioada 1 mai 2009-31 decembrie 2010, cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, cu excepţia situaţiei în care vehiculele se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

1.vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie, reparaţii, pază şi protecţie, curierat, transport de personal la şi de la locul de desfăşurare a activităţii, precum şi vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzări şi de agenţi de recrutare a forţei de muncă;

2.vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi;

3.vehiculele utilizate pentru închirierea către alte persoane, inclusiv pentru desfăşurarea activităţii de instruire în cadrul şcolilor de şoferi;

m)alte sume prevăzute prin legislaţia în vigoare.

(8)Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente sunt obligaţi să organizeze şi să conducă contabilitate în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă, şi să completeze Registrul-jurnal de încasări şi plăţi, Registrul-inventar şi alte documente contabile prevăzute de legislaţia în materie.

(9)În Registrul-inventar se trec toate bunurile şi drepturile aferente desfăşurării activităţii.

Norme metodologice:

36^1.Prin reorganizare se înţelege orice schimbare a modalităţii de exercitare a unei activităţi, precum şi transformarea formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislaţiei în materie, pentru activităţi care generează venituri supuse impozitului pe venit, în condiţiile continuării activităţii.

În cazul reorganizării unei activităţi potrivit legislaţiei în materie, când nu se păstrează destinaţia bunurilor, se include în venitul brut al afacerii şi contravaloarea bunurilor şi drepturilor din patrimoniul afacerii care se reorganizează.

6.După punctul 42 se introduc două noi puncte, punctele 42^1 şi 42^2, cu următorul cuprins:

42^1.Pentru contribuabilii persoane fizice care desfăşoară o activitate independentă ca întreprindere individuală, venitul net se poate determina pe bază de norme anuale de venit, cu respectarea prevederilor art. 49 din Codul fiscal.

42^2.La stabilirea normelor anuale de venit, plafonul de venit determinat prin înmulţirea cu 12 a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă venitul net anual înainte de aplicarea criteriilor de corecţie.

7.La punctul 68 litera a), după a şaptea liniuţă se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:

–valoarea nominală a tichetelor de masă, tichetelor de creşă, tichetelor de vacanţă, acordate potrivit legii;.

8.La punctul 68, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:

c^1)sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestuia la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care nu îndeplinesc condiţiile de pensie, precum şi ajutoare sau plăţi compensatorii primite de poliţişti aflaţi în situaţii similare, al căror cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net, acordate potrivit legislaţiei în materie;.

9.La punctul 68, după litera l) se introduce o nouă literă, litera l^1), cu următorul cuprins:

l^1)sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii, precum şi sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, acordate potrivit legii;.

10.La punctul 70, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:

i)tichetele cadou acordate potrivit legii, indiferent dacă acestea sunt acordate potrivit destinaţiei şi cuantumului prevăzute la art. 55 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal.

11.La punctul 82, prima liniuţă se abrogă.

12.După punctul 109 se introduce un nou punct, punctul 109^1, cu următorul cuprins:

109^1.Valoarea tichetelor de masă, tichetelor de creşă, tichetelor cadou, tichetelor de vacanţă, acordate potrivit legii, luată în calcul la determinarea impozitului pe veniturile din salarii, este valoarea nominală. Veniturile respective se impozitează ca venituri din salarii în luna în care acestea sunt primite.

13.La punctul 111 litera b), după a treia liniuţă se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:

–sumelor reprezentând drepturile prevăzute la pct. 68 lit. c^1) şi l^1) din Codul fiscal.

14.După punctul 111 se introduce un nou punct, punctul 111^1, cu următorul cuprins:

111^1.În cazul sumelor plătite direct de către angajat care are calitatea de participant la o schemă de pensii facultative, pentru determinarea bazei de calcul a impozitului pe veniturile din salarii, contribuţiile la fondurile de pensii facultative plătite se deduc din veniturile lunii în care s-a efectuat plata contribuţiei, în limita venitului realizat, pe baza documentelor justificative emise de către fondul de pensii facultative.

15.Punctul 140^2 se abrogă.

16.La punctul 144^1, primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:

(1^1)Veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la vedere/conturi curente, precum şi cele la depozitele clienţilor, constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, realizate începând cu 1 iulie 2010, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului. Virarea impozitului se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării în cont.

(2)Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând cu 1 iulie 2010 pentru depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. În situaţia sumelor primite sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul impozitului datorat de către plătitorii de venit se efectuează la momentul plăţii dobânzii. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, respectiv la momentul plăţii dobânzii, pentru venituri de această natură, pe baza contractelor civile.

Norme metodologice:

144^1.Veniturile sub formă de dobânzi realizate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv sunt venituri neimpozabile.

Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând cu data de 1 iulie 2010 se impun cu o cotă de 16% din suma acestora.

Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de 16% este constituită din veniturile calculate începând cu data de 1 iulie 2010 până la data scadenţei depozitului şi înregistrate în contul curent sau în contul de depozit al titularului.

Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de 16% este constituită din veniturile calculate începând cu data de 1 iulie 2010 şi pentru dobânzile aferente depozitelor la vedere, depozitelor clienţilor constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, conturilor curente, instrumentelor de economisire, precum şi contractelor civile.

17.Punctul 144^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:

(3)Calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din investiţii, altele decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2) se efectuează astfel:

a)câştigul net determinat la sfârşitul fiecărui trimestru din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se impune cu o cotă de 16%. Obligaţia calculării şi virării impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil revine contribuabilului, pe baza declaraţiei de impunere trimestrială depusă până la data 25 inclusiv a lunii următoare fiecărui trimestru, prin luarea în calcul a impozitului stabilit la sfârşitul trimestrului anterior. Termenul de declarare constituie şi termen de plată a impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială, în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil, către bugetul de stat. Impozitul de plată/de restituit se calculează ca diferenţă între impozitul pe câştigul net determinat la sfârşitul fiecărui trimestru şi plata anticipată aferentă trimestrului anterior;

a^1)câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se impune cu o cotă de 16%, pe baza declaraţiei de impunere. Obligaţia calculării şi virării impozitului pe câştigul net anual impozabil datorat revine contribuabilului, pe baza declaraţiei de impunere depusă, potrivit prevederilor art. 83. Impozitul anual de plată/de restituit se determină ca diferenţă între impozitul pe câştigul net anual impozabil şi plata anticipată aferentă câştigului net determinat la sfârşitul trimestrului IV;

Norme metodologice:

144^2.Plata anticipată aferentă fiecărui trimestru se determină ca diferenţă între impozitul pe câştigul net cumulat de la începutul anului până la sfârşitul trimestrului pentru care se face calculul şi impozitul pe câştigul net stabilit la sfârşitul trimestrului anterior.

Impozitul pe câştigul net cumulat de la începutul anului, luat în calcul la stabilirea plăţii anticipate, se determină aplicându-se cota de impozit de 16% asupra diferenţei pozitive dintre totalul câştigurilor şi pierderilor înregistrate până la sfârşitul trimestrului pentru care se face calculul.

În situaţia în care diferenţa dintre totalul câştigurilor şi pierderilor înregistrate cumulat de la începutul anului este negativă, pentru trimestrul respectiv nu se datorează plata anticipată.

Impozitul pe câştigul net anual impozabil de plată/de restituit la sfârşitul anului fiscal se determină ca diferenţă între impozitul pe câştigul net anual impozabil şi plăţile anticipate datorate în anul fiscal respectiv.

18.După punctul 144^4 se introduce un nou punct, punctul 144^5, cu următorul cuprins:

144^5.Pierderea netă aferentă perioadei 1 ianuarie 2010-30 iunie 2010 asimilată pierderii nete anuale reprezintă suma pierderilor înregistrate în cazul transferului titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, indiferent de perioada de deţinere a titlurilor respective.

19.Punctul 146^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

146^1.Drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă venituri din pensii.

La stabilirea venitului impozabil lunar pentru sumele primite ca plată unică potrivit Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se va acorda un singur plafon neimpozabil de 1.000 lei de la fiecare fond de pensii.

La stabilirea venitului impozabil lunar pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se va acorda un singur plafon neimpozabil de 1.000 lei aferent ratei lunare de la fiecare fond de pensii.

20.După punctul 171 se introduce un nou punct, punctul 171^1, cu următorul cuprins:

Codul fiscal:

[...]

(7)În situaţia rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor încheiate între părţi în care chiria este exprimată în lei, plăţile anticipate stabilite potrivit prevederilor art. 63 alin. (2) vor fi recalculate de organul fiscal competent la cererea contribuabilului, pe bază de documente justificative.

Norme metodologice:

171^1.Contribuabilii care reziliază contractele de închiriere în cursul anului au obligaţia să înştiinţeze în scris în termen de 5 zile organul fiscal competent. În acest sens se vor anexa, în copie, documentele din care să rezulte rezilierea contractelor de închiriere, cum ar fi declaraţia pe propria răspundere.

21.La punctul 176, primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:

Declaraţia de impunere

Art. 83. – (1) Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, determinate în sistem real, au obligaţia de a depune o declaraţie de impunere la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Declaraţia de impunere se completează pentru fiecare sursă şi categorie de venit. Pentru veniturile realizate într-o formă de asociere, venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din asociere.

(1^1)Declaraţia de impunere se completează şi pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 63 alin. (2), caz în care plăţile anticipate de impozit vor fi luate în calcul la stabilirea impozitului anual datorat, pentru situaţiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale, cu excepţia art. 82 alin. (7).

(2)Declaraţia de impunere se completează şi pentru câştigul net anual impozabil/pierderea netă anuală, generat/generată de:

a)tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise;

b)operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.

(2^1)Declaraţia de impunere trimestrială se completează pentru câştigul net determinat/pierderea netă determinată la sfârşitul fiecărui trimestru, generat/generată de tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise.

(3)Nu se depun declaraţii de impunere pentru următoarele categorii de venituri:

a)venituri nete determinate pe bază de norme de venit, cu excepţia contribuabililor care au depus declaraţii de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii;

b)venituri din cedarea folosinţei bunurilor prevăzute la art. 63 alin. (2), a căror impunere este finală;

c)venituri sub formă de salarii şi venituri asimilate salariilor, pentru care informaţiile sunt cuprinse în fişele fiscale, care au regim de declaraţii de impozite şi taxe sau declaraţii lunare, depuse de contribuabilii prevăzuţi la art. 60;

d)venituri din investiţii, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2), precum şi venituri din premii şi din jocuri de noroc, a căror impunere este finală;

e)venituri din pensii;

f)venituri din activităţi agricole, a căror impunere este finală potrivit prevederilor art. 74 alin. (4);

g)venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;

h)venituri din alte surse.

Norme metodologice:

176.Declaraţiile de impunere se depun de contribuabilii care realizează, individual sau dintr-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi venituri din activităţi agricole pentru care venitul net se determină în sistem real.

Fac excepţie de la depunerea declaraţiei de impunere contribuabilii prevăzuţi la art. 63 alin. (2) din Codul fiscal şi cei care obţin venituri potrivit prevederilor art. 52 alin. (1) lit. a)-e) din Codul fiscal şi care au optat pentru impunerea veniturilor potrivit prevederilor art. 78 şi 79 din Codul fiscal, pentru care impozitul reţinut este final.

22.După punctul 181^1 se introduce un nou punct, punctul 181^2, cu următorul cuprins:

181^2.Contribuabilii, pe baza declaraţiei de impunere depuse în conformitate cu prevederile art. 83 din Codul fiscal, au obligaţia calculării impozitului datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil şi a diferenţelor de impozit anual datorate/de recuperat, rezultate prin regularizarea impozitului anual datorat cu plăţile anticipate stabilite.

23.După punctul 188 se introduce un nou punct, punctul 188^1, cu următorul cuprins:

188^1.În cazul societăţii civile cu personalitate juridică constituite potrivit legii speciale şi care este supusă regimului transparenţei fiscale, potrivit legii, se aplică regulile de determinare a venitului net din activităţi independente.

Persoanele fizice care obţin venituri dintr-o activitate desfăşurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică (SPRL) constituită potrivit legii speciale şi care este supusă regimului transparenţei fiscale, potrivit legii, au obligaţia să asimileze acest venit distribuit venitului net anual din activităţi independente.

24.Punctul 189 se abrogă.

25.Punctul 193 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:

Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi dependente

Art. 88. – Persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România sunt impozitate potrivit prevederilor cap. III din prezentul titlu.

Norme metodologice:

193.Veniturile obţinute de persoanele fizice nerezidente din România din activităţi dependente se impozitează separat pe fiecare sursă/loc de realizare, impozitul lunar calculat fiind impozit final. După încheierea anului fiscal, organul fiscal va elibera documentul care atestă venitul realizat şi impozitul plătit pentru anul fiscal respectiv, la cererea contribuabilului.

Profesorii şi cercetătorii nerezidenţi care desfăşoară o activitate în România ce depăşeşte perioada de scutire stabilită prin convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu diverse state se impun pentru veniturile realizate în intervalul de timp ce depăşeşte perioada de scutire, potrivit titlului III din Codul fiscal.

26.După punctul 193 se introduce un nou punct, punctul 193^1, cu următorul cuprins:

193^1.Veniturile din activităţi dependente obţinute ca urmare a desfăşurării activităţii în România de persoane fizice rezidente ale unor state cu care România nu are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri şi plătite de angajatori rezidenţi sau nerezidenţi se impozitează în România din prima zi de desfăşurare a activităţii. De asemenea, se impun din prima zi de desfăşurare a activităţii dependente în România şi veniturile obţinute de persoanele fizice care nu fac dovada rezidenţei într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.

27.La punctul 194, literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

194.a) În aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un stat străin, veniturile din activităţi dependente realizate de persoane fizice nerezidente care îşi desfăşoară activitatea în România se impun dacă persoana fizică este prezentă în România una sau mai multe perioade de timp ce depăşesc în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic în cauză sau în perioada şi condiţiile menţionate în convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul străin şi numai dacă respectiva persoană fizică face dovada rezidenţei în statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.

b)În aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un stat străin, veniturile din activităţi dependente realizate de persoane fizice nerezidente care îşi desfăşoară activitatea în România şi sunt prezente în România o perioadă mai mică de 183 de zile în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic în cauză sau în perioada şi condiţiile menţionate în convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul străin se impun în România dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:

–salariul este plătit de un angajator care este rezident sau în numele acestuia;

–salariul este suportat de un sediu permanent pe care angajatorul nerezident îl are în România (veniturile salariale reprezintă cheltuiala deductibilă a unui sediu permanent în România).

28.Punctele 196 şi 197 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

196.Contribuabilii plătiţi din străinătate de un angajator nerezident care îşi prelungesc perioada de şedere în România, precum şi cei care, prin prezenţe repetate în România, depăşesc 183 de zile sau perioada menţionată în convenţiile de evitare a dublei impuneri sunt obligaţi să înştiinţeze în scris organul fiscal competent despre depăşirea acestui termen, caz în care datorează impozit din prima zi pentru veniturile realizate ca urmare a desfăşurării activităţii în România.

197.În situaţia în care persoanele fizice care au desfăşurat activitatea în România într-o perioadă mai mică de 183 de zile în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic în cauză ori în perioada şi condiţiile menţionate în convenţiile de evitare a dublei impuneri şi au fost plătite din străinătate îşi prelungesc perioada de şedere în România peste 183 de zile sau peste perioada menţionată în convenţie, impozitul pe veniturile din salarii pentru activitatea desfăşurată în România este datorat începând cu prima zi de sosire în România. În acest caz, contribuabilul depune la organul fiscal competent declaraţii lunare de impunere, care vor cuprinde veniturile lunare realizate în perioada anterioară prelungirii şederii în România, în termen de 15 zile de la ultima zi a perioadei de 183 de zile expirate sau a perioadei menţionate în convenţie.

În situaţia în care beneficiarul venitului realizează salariul într-o sumă globală pe un interval de timp, după ce a expirat perioada de 183 de zile sau perioada menţionată în convenţie, sumele înscrise în declaraţii se pot stabili la nivelul unei medii lunare, respectiv suma globală a salariului declarat împărţită la numărul de luni din acea perioadă.

29.Punctul 203 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:

Creditul fiscal extern

Art. 91 [...]

(2)Creditul fiscal extern se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a)se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin în care s-a plătit impozitul;

b)impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obţinut în străinătate, a fost efectiv plătit în mod direct de persoana fizică sau de reprezentantul său legal ori prin reţinere la sursă de către plătitorul venitului. Plata impozitului în străinătate se dovedeşte printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin respectiv;

c)venitul pentru care se acordă credit fiscal face parte din una dintre categoriile de venituri prevăzute la art. 41.

[...]

Norme metodologice:

203.Persoanele fizice rezidente române cu domiciliul în România şi persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (2) din Codul fiscal sunt supuse impozitării în România pentru veniturile din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate.

În situaţia în care, pentru veniturile din străinătate de natura celor prevăzute la art. 41 lit. a), c) şi f) din Codul fiscal, statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri şi-a exercitat dreptul de impunere, aceste persoane au dreptul să deducă, pentru fiecare sursă de venit, din impozitul pe venit datorat în România impozitul pe venit plătit în străinătate, în condiţiile prevăzute de Codul fiscal.

Veniturile din străinătate realizate de contribuabilii prevăzuţi la art. 40 alin. (1) lit. a) şi de cei prevăzuţi la art. 40 alin. (2) din Codul fiscal, precum şi impozitul aferent, a cărui plată în străinătate este atestată cu document justificativ eliberat de autoritatea competentă a statului străin cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, exprimate în unităţile monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Naţională a României din anul de realizare a venitului respectiv.

30.Punctele 205-209 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

205.Pentru veniturile realizate în statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri şi care nu au fost globalizate în vederea impozitării, creditul fiscal extern este limitat la impozitul pe venit plătit în străinătate, dar nu mai mult decât cel datorat pentru un venit similar în România, potrivit Codului fiscal.

206.Dacă suma reprezentând creditul fiscal extern este mai mare decât impozitul plătit în statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, suma recunoscută care se deduce este la nivelul impozitului plătit în străinătate. În situaţia în care suma reprezentând creditul fiscal extern este mai mică decât impozitul plătit în statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, suma recunoscută reprezentând creditul fiscal extern acordat este la nivelul sumei calculate conform pct. 204.

207.Calcularea creditului fiscal extern se face de contribuabil separat pe fiecare sursă de venit. În situaţia în care contribuabilul în cauză obţine venituri din străinătate din mai multe state cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, creditul extern admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii de mai sus, pentru fiecare sursă de venit şi pe fiecare ţară.

208.În cazul veniturilor prevăzute la art. 41 lit. d), e), g) şi h) din Codul fiscal, creditul fiscal extern se acordă pentru fiecare venit similar din România. Creditul fiscal extern pentru veniturile din statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, a căror impunere în România este finală, se va acorda astfel:

a)în situaţia în care în străinătate cota de impozit este mai mare decât cea prevăzută în titlul III din Codul fiscal pentru un venit similar, creditul fiscal extern este limitat la impozitul pe venit calculat, aplicându-se cota prevăzută în acest titlu;

b)în situaţia în care cota de impozit este mai mică în străinătate decât cota de impozit pentru un venit similar din România, creditul fiscal extern este calculat la nivelul impozitului plătit în străinătate, iar impozitul anual rămas de achitat în România se calculează ca diferenţă între impozitul pe venit calculat aplicându-se cota de impozit prevăzută la titlul III din Codul fiscal şi impozitul pe venit plătit în străinătate pentru venitul realizat în străinătate.

Pentru veniturile prevăzute la art. 41 lit. d), e), g) şi h) din Codul fiscal, creditul fiscal se acordă potrivit prevederilor pct. 205.

209.Contribuabilii prevăzuţi la art. 40 alin. (1) lit. a) şi cei prevăzuţi la art. 40 alin. (2) din Codul fiscal, care desfăşoară activitate salarială în străinătate şi sunt plătiţi pentru activitatea salarială desfăşurată în străinătate de către angajatorul român, se impun în România pentru veniturile realizate din activitatea salarială desfăşurată în străinătate.

În cazul în care acelaşi venit din salarii este supus impunerii atât în România, cât şi în străinătate, statului străin revenindu-i dreptul de impunere potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu respectivul stat, organul fiscal competent din România va proceda la regularizarea impozitului datorat de rezidentul român, pe baza cererii depuse. În vederea regularizării impozitului, contribuabilii care au fost impuşi pentru aceleaşi venituri obţinute din salarii atât în România, cât şi în alt stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri vor depune la registratura organului fiscal competent sau prin poştă, împreună cu cererea de restituire, următoarele documente justificative:

a)fişa fiscală întocmită de angajatorul rezident în România sau de către un sediu permanent în România care efectuează plăţi de natură salarială;

b)certificatul de atestare a impozitului plătit în străinătate de contribuabil, eliberat de autoritatea competentă a statului străin, sau orice alt document justificativ privind venitul realizat şi impozitul plătit în celălalt stat, eliberat de autoritatea competentă din ţara în care s-a obţinut venitul;

c)contractul de detaşare;

d)orice alte documente ce pot sta la baza determinării sumei impozitului plătit în străinătate pentru veniturile plătite de angajatorul rezident în România sau de către un sediu permanent în România.

Procedura de regularizare a impozitului datorat de rezidentul român se va stabili prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Veniturile din activităţi dependente desfăşurate în străinătate şi plătite de un angajator nerezident nu sunt impozabile în România potrivit prevederilor Codului fiscal şi nu fac obiectul creditului fiscal extern.

31.După punctul 209 se introduce un nou punct, punctul 209^1, cu următorul cuprins:

209^1.Când o persoană fizică rezidentă în România obţine venituri care în conformitate cu prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu statul străin sunt supuse impozitului pe venit în statul străin, pentru evitarea dublei impuneri se va aplica metoda prevăzută în convenţie, respectiv metoda creditului sau metoda scutirii, după caz.

32.Punctul 210 se modifică şi va avea următorul cuprins:

210.La sfârşitul anului fiscal vizat, contribuabilul anexează la declaraţia de impunere documentele justificative privind venitul realizat şi impozitul plătit, eliberate de autoritatea competentă din ţara în care s-a obţinut venitul şi cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri. Aceste documente sunt utilizate pentru aplicarea metodelor de evitare a dublei impuneri prevăzute în convenţiile de evitare a dublei impuneri.

33.După punctul 211 se introduc două noi puncte, punctele 212 şi 213, cu următorul cuprins:

Codul fiscal:

Dispoziţii tranzitorii

Art. 94 [...]

(4)Prevederile art. 49 alin. (2^1), art. 50 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) se vor aplica corespunzător începând cu 1 iulie 2010.

Norme metodologice:

212.Pentru anul 2010, în situaţia în care venitul net din activităţi independente stabilit pe baza normei de venit este inferior salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu 12, direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale au obligaţia recalculării normelor de venit, astfel:

a)pentru perioada 1 ianuarie 2010-30 iunie 2010, venitul net determinat pe baza normei de venit este egal cu norma de venit anuală stabilită în anul 2009 pentru anul 2010 împărţită la 2;

b)pentru perioada 1 iulie 2010-31 decembrie 2010, venitul net aferent perioadei reprezintă jumătate din norma anuală de venit, normă anuală determinată prin înmulţirea nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu 12, corectată potrivit prevederilor pct. 42^2.

În acest caz, organul fiscal competent are obligaţia recalculării plăţilor anticipate.

213.Pentru anul 2010, venitul net anual pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală se determină astfel:

La stabilirea venitului net/pierderii aferent/aferente fiecărei perioade 1 ianuarie - 30 iunie, respectiv 1 iulie - 31 decembrie 2010, se va lua în calcul venitul brut, cota de cheltuială forfetară şi contribuţiile sociale obligatorii plătite, aferente fiecărei perioade.

Venitul net anual aferent anului 2010 se determină prin însumarea veniturilor nete stabilite pentru fiecare dintre cele două perioade.

D. Titlul IV "Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor", alcătuit din punctele 1-17, se abrogă.

E. Titlul V "Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România"

1.Punctul 9^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:

(2)Impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra veniturilor brute: a) 10% pentru veniturile din dobânzi şi redevenţe, dacă beneficiarul efectiv al acestor venituri este o persoană juridică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sau în unul dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, sau un sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un stat al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb. Această cotă de impunere se aplică în perioada de tranziţie de la data aderării României la Uniunea Europeană şi până la data de 31 decembrie 2010, cu condiţia ca beneficiarul efectiv al dobânzilor sau redevenţelor să deţină minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare la persoana juridică română, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dobânzii sau redevenţelor; b) 10% pentru dividendele plătite de o întreprindere, care este persoană juridică română sau persoană juridică cu sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în unul dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, ori unui sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un stat al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb; c) 25% pentru veniturile obţinute din jocuri de noroc, prevăzute la art. 115 alin. (1) lit. p); d) 16% în cazul oricăror altor venituri impozabile obţinute din România, aşa cum sunt enumerate la art. 115. (3) Prin derogare de la alin. (2), impozitul ce trebuie reţinut se calculează după cum urmează:

a)pentru veniturile ce reprezintă remuneraţii primite de nerezidenţi care au calitatea de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române, potrivit art. 57;

b)pentru veniturile din pensii primite de la bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat, potrivit art. 70. (4) Impozitul se calculează, respectiv se reţine în momentul plăţii venitului şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul. Impozitul se calculează, se reţine şi se plăteşte, în lei, la bugetul de stat, la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, valabil în ziua reţinerii impozitului pentru nerezidenţi. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor.

Norme metodologice:

9^1.Veniturile sub formă de dobânzi la depozitele la vedere/conturi curente, la depozitele la termen, certificate de depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi la alte instituţii de credit autorizate şi situate în România, realizate începând cu data de 1 iulie 2010, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, indiferent de data constituirii raportului juridic.

Veniturile sub formă de dobânzi realizate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv sunt venituri neimpozabile.

Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de 16% este constituită din veniturile calculate începând cu data de 1 iulie 2010 până la data scadenţei depozitului şi înregistrate în contul curent sau în contul de depozit al titularului. Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul dobânzilor aferente depozitelor la vedere, conturilor curente, certificatelor de depozit şi altor instrumente de economisire.

Cota de 16% se aplică şi altor venituri de natura dobânzilor, cum ar fi: dobânzile la credite, dobânzile în cazul contractelor de leasing financiar, dobânzile la creditele intragrup, precum şi dobânzilor aferente depozitelor colaterale, conturilor escrow, considerate dobânzi pentru depozite la termen potrivit normelor Băncii Naţionale a României, dobânda la instrumente/titluri de creanţă emise de societăţile comerciale române, constituite potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

2.La punctul 9^6, literele a)-d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

9^6.a) Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri în cazul câştigurilor din transferul valorilor mobiliare în cazul societăţilor închise şi din transferul părţilor sociale, certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1) prezentat de nerezident se depune la reprezentantul lui fiscal/împuternicitul desemnat în România pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. O copie a certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la pct. 13 alin. (1), legalizată şi tradusă de organul autorizat din România, se va depune şi la societatea ale cărei valori mobiliare/părţi sociale sunt transferate.

În cazul persoanelor fizice nerezidente care obţin câştiguri din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. (13) alin. (1) se depune la reprezentantul fiscal/împuternicitul desemnat în România pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. O copie a certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la pct. 13 alin. (1), legalizată şi tradusă de organul autorizat din România, se va anexa la declaraţia de impunere.

Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri în cazul câştigurilor din transferul titlurilor de participare obţinute de o persoană juridică nerezidentă, atunci când acest câştig este generat de transferul titlurilor de participare, certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1) prezentat de nerezident se depune la reprezentantul lui fiscal/împuternicitul desemnat în România pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. O copie a certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la pct. 13 alin. (1), legalizată şi tradusă de organul autorizat din România, se va depune şi la societatea ale cărei titluri de participare sunt transferate.

b)În cazul în care dobânditorul valorilor mobiliare ale unei societăţi închise sau al părţilor sociale este o persoană juridică nerezidentă/persoană fizică nerezidentă, iar beneficiarul câştigurilor din transferul acestor valori mobiliare, respectiv al părţilor sociale este o persoană fizică rezidentă, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe câştigul determinat din transferul acestor valori mobiliare sau părţi sociale revine dobânditorului, respectiv persoanei juridice nerezidente/persoanei fizice nerezidente, direct sau prin reprezentat fiscal/împuternicit, desemnat conform legii pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative.

c)În cazul tranzacţiilor cu titluri de valoare, respectiv titluri de participare efectuate între nerezidenţi, sunt aplicabile prevederile menţionate în titlurile II şi III din Codul fiscal în ceea ce priveşte obligaţiile de calcul, reţinere şi virare a impozitului în condiţiile neprezentării certificatului de rezidenţă fiscală sau atunci când România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri cu statul de rezidenţă al beneficiarului câştigurilor din transferul titlurilor de valoare, respectiv al titlurilor de participare ori în cazul în care, prin convenţie, România are dreptul de impunere asupra câştigului.

d)În cazul în care transferul oricăror titluri de valoare, deţinute de o persoană fizică nerezidentă, se realizează printr-un intermediar, obligaţia de calcul şi virare a impozitului pe câştigul din transferul unor astfel de titluri, precum şi celelalte obligaţii declarative revin beneficiarului nerezident al câştigului sau reprezentantului fiscal/împuternicitului desemnat de beneficiar pentru cazurile prevăzute astfel în titlul III din Codul fiscal. În acest caz, intermediarul va îndeplini obligaţiile ce îi revin potrivit art. 66 alin. (6) din Codul fiscal, iar beneficiarul nerezident al câştigului sau reprezentantul fiscal/împuternicitul desemnat va depune declaraţia de impunere, va calcula şi va vira impozitul pe câştigul din transferul unor astfel de titluri şi va anexa la declaraţia de impunere certificatul de rezidenţă fiscală.

În situaţiile prevăzute în mod expres în titlul III din Codul fiscal, când intermediarul are obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira impozitul pe câştigul din transferul oricăror titluri de valoare, acesta are obligaţia de a păstra certificatul de rezidenţă fiscală al beneficiarului venitului, precum şi de a îndeplini celelalte obligaţii declarative.

În situaţia în care beneficiarul câştigului din transferul oricăror titluri de valoare este o persoană fizică nerezidentă, iar transferul acestor titluri nu se face printr-un intermediar, obligaţia de calcul, reţinere şi virare a impozitului, precum şi celelalte obligaţii declarative şi de păstrare a certificatului de rezidenţă fiscală al beneficiarului câştigului revin, după caz, reprezentantului fiscal/împuternicitului desemnat de beneficiar.

3.Punctele 9^7, 9^8, 9^12, 9^14 şi 11 se abrogă.

F. Titlul VI "Taxa pe valoarea adăugată"

1.La punctul 3, după alineatul (7) se introduce un alineat nou, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:

(7^1)În sensul art. 127 alin. (3) din Codul fiscal, se consideră că nu acţionează de o manieră independentă persoana care desfăşoară o activitate dependentă potrivit art. 7 din Codul fiscal.

G. Titlul IX "Impozite şi taxe locale"

1.Punctul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:

Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce deţin mai multe clădiri

Art. 252. – (1) Persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat după cum urmează:

a)cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

b)cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

c)cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

(2)Nu intră sub incidenţa alin. (1) persoanele fizice care deţin în proprietate clădiri dobândite prin succesiune legală.

(3)În cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcţie de ordinea în care proprietăţile au fost dobândite, aşa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.

(4)Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) au obligaţia să depună o declaraţie specială la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în raza cărora îşi au domiciliul, precum şi la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora. Modelul declaraţiei speciale va fi cel prevăzut prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Norme metodologice:

"35. Impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice care au în proprietate mai multe clădiri, în afara celei/celor situate la adresa de domiciliu, se majorează conform prevederilor art. 252 alin. (1)-(3) din Codul fiscal."

2.Punctele 36 şi 37 se abrogă.

3.Punctul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"38. (1) O persoană fizică ce are în proprietate două clădiri datorează impozit pe clădiri după cum urmează:

a)pentru clădirea/clădirile de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;

b)pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara celei/celor de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se calculează prin înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din Codul fiscal, cu 65% sau, pentru uşurarea calculului, prin înmulţirea cu 1,65. (2) Exemplu de calcul pentru impozitul pe clădiri aferent anului 2011, în cazul unui apartament, care reprezintă prima clădire în afara celei/celor de la adresa de domiciliu, proprietatea unei persoane fizice, corespunzător alin. (1) lit. b):

A. Date despre apartament:

a)rangul localităţii unde este situat apartamentul: 0;

b)teritoriul unde se află: în intravilan;

c)zona în cadrul localităţii, potrivit încadrării prevăzute la lit. b): A;

d)suprafaţa utilă a apartamentului: 107,44 mý;

e)tipul clădirii: cu pereţi din cărămidă arsă şi dotată cu toate cele 4 instalaţii prevăzute la pct. 29 alin. (1) lit. a);

f)amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente;

g)data finalizării: 31 decembrie 1950;

h)prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

i)Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât, în anul 2010 pentru anul 2011, majorarea impozitului pe clădiri cu 20%.

B. Explicaţii privind modul de calcul al impozitului pe clădiri, astfel cum rezultă din economia textului art. 251, 252 şi 287 din Codul fiscal:

1.Aplicarea prevederilor art. 251 se face după cum urmează:

1.1.Se determină suprafaţa construită desfăşurată a apartamentului prin înmulţirea suprafeţei utile cu coeficientul de transformare de 1,20, respectiv: 107,44 mý x 1,20 = 128,928 mý, deoarece dimensiunile exterioare ale apartamentului nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, acesta având pereţi comuni cu apartamentele învecinate, potrivit prevederilor art. 251 alin. (9) din Codul fiscal, coroborate cu cele ale pct. 31 din prezentele norme metodologice.

1.2.Se determină valoarea impozabilă a acestui apartament:

1.2.1.Suprafaţa construită desfăşurată prevăzută la pct. 1 se înmulţeşte cu valoarea corespunzătoare clădirii cu pereţi din cărămidă arsă, dotată cu toate cele 4 instalaţii, respectiv cea din tabloul prevăzut la pct. 11 alin. (3) - nivelurile stabilite în anul 2010 pentru anul 2011, astfel: 128,928 mý x 806 lei/mý = 103.915,968 lei.

1.2.2.Se identifică coeficientul de corecţie din tabelul prevăzut la art. 251 alin. (5) din Codul fiscal, corespunzător zonei A şi rangului 0, respectiv 2,60; deoarece apartamentul este amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente, potrivit prevederilor art. 251 alin. (6) din Codul fiscal, acest coeficient de corecţie se reduce cu 0,10, determinând astfel coeficientul de corecţie specific acestui apartament: 2,60 - 0,10 = 2,50.

1.2.3.Potrivit prevederilor art. 251 alin. (5) din Codul fiscal, valoarea impozabilă determinată la subpct. 2.1 se ajustează cu coeficientul de corecţie determinat la subpct. 1.2.2, respectiv: 103.915,968 lei x 2,50 = 259.789,92 lei.

1.2.4.Apartamentul fiind finalizat înainte de 1 ianuarie 1951, potrivit prevederilor art. 251 alin. (7) din Codul fiscal, valoarea impozabilă determinată la subpct. 1.2.3 se reduce cu 20% sau, pentru uşurarea calculului, valoarea impozabilă se înmulţeşte cu 0,80, respectiv: 259.789,92 lei x 0,80 = 207.831,936 lei.

2.Aplicarea prevederilor art. 287 din Codul fiscal se face după cum urmează:

2.1.Potrivit art. 251 alin. (1) din Codul fiscal, asupra valorii impozabile a apartamentului, determinată la subpct. 1.2.4, se aplică cota de impozitare prevăzută la art. 251 alin. (2) din Codul fiscal de 0,1% sau, pentru uşurarea calculului, valoarea impozabilă se înmulţeşte cu 0,001, respectiv: 207.831,936 lei x 0,001 = 207,832 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (2) şi alin. (3) lit. c), fracţiunea de 0,832 lei se rotunjeşte prin adaos la numărul întreg, iar impozitul astfel calculat este de 208 lei.

2.2.Deoarece, în anul 2010 pentru anul 2011, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât majorarea impozitului pe clădiri cu 20%, impozitul determinat la subpct. 2.1 se majorează cu acest procent, conform următoarei formule de calcul:

I(2011) = I(calc. Subp.2.1) + p% x I(calc. Subp.2.1),

unde:

I(2011) - impozitul calculat potrivit art. 251 din Codul fiscal, majorat cu procentul stabilit de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti potrivit art. 287 din Codul fiscal pentru anul 2011;

I(calc. Subp.2.1) - impozitul calculat conform subpct. 2.1;

p% - procentul de majorare a impozitului pentru anul următor, ce poate lua valori între 0% şi 20%, stabilit de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru anul următor, respectiv pentru anul 2011 de 20%.

Pentru uşurarea calculului, impozitul pe clădiri se înmulţeşte cu 1,20, respectiv: 208 lei x 1,20 = 249,6 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (1), fracţiunea de 0,6 lei depăşind 50 de bani se rotunjeşte la 1 leu, impozitul pe clădiri astfel determinat se rotunjeşte prin adaos la numărul întreg, la 250 lei.

3.Aplicarea prevederilor art. 252 din Codul fiscal se face după cum urmează:

Potrivit prevederilor art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, deoarece apartamentul este prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri determinat la subpct. 2.2 se majorează cu 65% sau, pentru uşurarea calculului, impozitul pe clădiri se înmulţeşte cu 1,65, respectiv: 250 lei x 1,65 = 412,5 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (2) şi alin. (3) lit. c), fracţiunea de 0,5 lei se rotunjeşte prin adaos la numărul întreg, iar impozitul astfel calculat, datorat pentru anul 2011, este de 413 lei."

4.Punctul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:

39.O persoană fizică ce deţine în proprietate 3 clădiri datorează impozit pe clădiri după cum urmează:

a)pentru clădirea/clădirile de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;

b)pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se determină potrivit pct. 38 alin. (2);

c)pentru cea de-a treia clădire, care este a doua în afara celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal se determină prin aplicarea etapelor reglementate la pct. 38 alin. (2) lit. B subpct. 1 şi 2, după care se aplică următorul algoritm de calcul:

250 + (150% x 250) = 625 lei,

unde:

250 - impozitul rezultat în urma calculului prevăzut la pct. 38 alin. (2) lit. B subpct. 2.1;

150% - procentul cu care se majorează impozitul pe clădiri conform prevederilor art. 252 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal.

Pentru uşurarea calculului, impozitul majorat se poate determina şi după următorul calcul: 250 x 2,5 = 625 lei.

5.Punctul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:

40.O persoană fizică ce deţine în proprietate 4 sau mai multe clădiri datorează impozit pe clădiri după cum urmează:

a)pentru clădirea/clădirile de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;

b)pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se calculează potrivit pct. 38 alin. (2);

c)pentru cea de-a treia clădire, care este a doua în afara celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit c) din Codul fiscal se calculează potrivit pct. 39 lit. c);

d)începând cu cea de-a patra clădire, care este a treia în afara celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal se calculează după următorul calcul:

250 + (300% x 250) = 1.000 lei,

unde:

250 - impozitul rezultat în urma calculului prevăzut la pct. 38 alin. (2) lit. B subpct. 2.2;

300% - procentul cu care se majorează impozitul pe clădiri, conform prevederilor art. 252 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal.

Pentru uşurarea calculului, impozitul majorat se poate determina şi după următorul algoritm de calcul: 250 x 4,0 = 1.000 lei.

6.Punctul 41 se abrogă.

7.Punctul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:

42.(1) În cazul clădirilor aflate în proprietate comună, coproprietarii având determinate cotele-părţi din clădire, impozitul calculat potrivit prevederilor art. 251 din Codul fiscal se împarte proporţional cotelor-părţi respective, iar asupra părţii din impozit rezultate se aplică majorarea prevăzută la art. 252 alin. (1) din Codul fiscal în funcţie de ordinea în care aceste cote-părţi au fost dobândite, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, rezultând astfel impozitul pe clădiri datorat de fiecare contribuabil.

(2)În cazul clădirilor aflate în proprietate comună, coproprietarii neavând stabilite cotele-părţi din clădire, impozitul calculat potrivit prevederilor art. 251 din Codul fiscal se împarte la numărul de coproprietari, iar asupra părţii din impozit rezultate în urma împărţirii se aplică, după caz, majorarea prevăzută la art. 252 alin. (1) din Codul fiscal în funcţie de ordinea în care aceste cote-părţi au fost dobândite, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, rezultând astfel impozitul pe clădiri datorat de fiecare contribuabil.

8.Punctul 43 se abrogă.

9.Punctul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:

45.Majorarea impozitului pe clădiri, potrivit art. 287 din Codul fiscal, se calculează şi în cazul persoanelor fizice străine care deţin pe teritoriul României mai multe clădiri, ordinea acestora fiind determinată de succesiunea în timp a dobândirii lor, cu obligativitatea depunerii declaraţiei speciale.

10.Punctul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:

46.(1) Pentru stabilirea impozitului pe clădiri majorat potrivit prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, ordinea în care proprietăţile au fost dobândite se determină în funcţie de anul dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de proprietar.

(2)În cazul înstrăinării uneia dintre clădirile care intră sub incidenţa prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, pentru calculul impozitului majorat, ordinea în care proprietăţile au fost dobândite se stabileşte potrivit noii situaţii juridice.

(3)Impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice care deţin în proprietate mai multe clădiri, dobândite prin succesiune legală, nu se majorează. Clădirile dobândite prin succesiune legală se iau în calcul la determinarea ordinii de dobândire, necesară stabilirii majorării impozitului pe clădiri, potrivit prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal.

(4)În cazul în care în acelaşi bloc o persoană fizică deţine în proprietate mai multe apartamente, pentru calculul impozitului pe clădiri majorat potrivit prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, fiecare apartament este asimilat unei clădiri.

11.Punctul 47 se modifică şi va avea următorul cuprins:

47.În cazul în care în acelaşi an se dobândesc mai multe clădiri, ordinea este determinată de data dobândirii.

12.Punctul 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:

48.În cazul în care la aceeaşi dată se dobândesc mai multe clădiri, ordinea este cea pe care o declară contribuabilul respectiv.

13.Punctul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:

49.În cazul persoanei fizice care deţine în proprietate mai multe clădiri, iar domiciliul său nu corespunde cu adresa niciuneia dintre aceste clădiri, prima clădire dobândită în ordinea stabilită potrivit prevederilor pct. 40 este asimilată clădirii de la adresa de domiciliu.

14.La punctul 50, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

50.(1) Declaraţia specială pentru stabilirea impozitului pe clădiri majorat, în cazul persoanelor fizice care au în proprietate mai multe clădiri, în afara celor aflate la adresa de domiciliu, corespunde modelului aprobat.

(2)Declaraţia specială se depune la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale din unităţile administrativ-teritoriale unde sunt situate clădirile.

15.După punctul 50 se introduce un nou punct, punctul 50^1, cu următorul cuprins:

50^1.(1) Declaraţia specială pentru stabilirea impozitului pe clădiri majorat potrivit art. 252 din Codul fiscal şi datorat de persoanele fizice, pentru perioade anterioare datei de 30 iunie 2010, este cea prevăzută în anexa nr. 1 «Model 2009 ITL 026» la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi internelor, şi al ministrului finanţelor publice nr. 75/767/2009 privind aprobarea unor formulare tipizate pentru activitatea de colectare a impozitelor şi taxelor locale, desfăşurată de către organele fiscale locale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 şi 364 bis din 29 mai 2009.

(2)Declaraţia specială pentru stabilirea impozitului pe clădiri majorat potrivit art. 252 din Codul fiscal şi datorat de persoanele fizice, ulterior datei de 1 iulie 2010, este «Model ITL 2010-104», prevăzută în anexa nr. 2 la prezentul titlu.

16.Punctul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:

51.Clădirile distincte situate la aceeaşi adresă, proprietatea aceleiaşi persoane fizice, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 252 din Codul fiscal.

17.După punctul 51 se introduce un nou punct, punctul 51^1, cu următorul cuprins:

51^1.(1) Pentru aplicarea prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale au obligaţia:

a)să identifice contribuabilii care au în proprietate clădiri în unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială aflată în raza de competenţă a acestora şi care au adresa de domiciliu în alte unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale;

b)să întocmească şi să comunice situaţiile cu cazurile constatate conform lit. a) celorlalte compartimente de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale.

(2)Compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale competente prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a transmite lunar, până la data de 10 a lunii în curs pentru luna anterioară, situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale competente.

18.După punctul 72 se introduce un nou punct, punctul 72^1, cu următorul cuprins:

72^1.Pentru anul 2010, în vederea stabilirii diferenţei de impozit pe clădiri conform prevederilor art. 252 din Codul fiscal, se aplică următoarele prevederi:

a)se calculează impozitul pe clădiri pentru întregul an 2010, majorat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în conformitate cu pct. 38-51 din prezentul titlu, cu excepţia contribuabililor care au transmis deja dreptul de proprietate asupra imobilului până la data de 30 iunie 2010;

b)se calculează diferenţele de impozit, proporţional cu perioada 1 iulie 2010-31 decembrie 2010, conform următoarelor situaţii:

1.În cazul în care contribuabilul a achitat integral impozitul datorat, calculat conform prevederilor anterioare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, până la data de 31 martie 2010, pentru care a beneficiat de bonificaţia legal acordată, se procedează după cum urmează:

1.1.Se calculează diferenţa de impozit potrivit următoarei formule de calcul:

I(c) - [I(achitat) + B]

I(d) = ───────────────────────── x 6 ,

12

unde:

I(d) - diferenţa de impozit datorat pentru perioada 1 iulie 2010-31 decembrie 2010;

I(c) - impozitul calculat conform prevederilor lit. a);

I(achitat) - impozitul datorat pe anul 2010 conform prevederilor legale, anterior datei de 1 iulie 2010, diminuat cu bonificaţia acordată ca urmare a achitării integrale până la 31 martie 2010;

B - bonificaţia acordată ca urmare a achitării integrale a impozitului pe clădiri calculat conform prevederilor legale, anterior datei de 1 iulie 2010;

12 - numărul de luni ale unui an calendaristic;

6 - numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, pentru care se stabileşte diferenţa de impozit.

1.2.În cazul în care diferenţa de impozit calculată conform prevederilor pct. 1.1 este achitată integral până la data de 30 septembrie 2010, contribuabilul beneficiază de diminuarea diferenţei de impozit datorat cu bonificaţia stabilită de autorităţile deliberative.

1.3.În cazul în care contribuabilul nu achită diferenţa de impozit calculată conform prevederilor pct. 1.1 până la data de 31 decembrie 2010, începând cu ziua următoare, contribuabilul datorează accesorii până la data plăţii.

2.În cazul în care contribuabilul a achitat impozitul datorat pentru semestrul I, calculat conform prevederilor anterioare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, până la data de 31 martie 2010, se procedează după cum urmează:

2.1.Se calculează diferenţa de impozit potrivit următoarei formule de calcul:

I(c) - [(I(achitatS1) + I(datoratS2)]

I(d) = ───────────────────────────────────── x 6 ,

12

unde:

I(d) - diferenţa de impozit datorat pentru perioada 1 iulie 2010-31 decembrie 2010;

I(c) - impozitul calculat conform prevederilor lit. a);

I(achitatS1) - impozitul datorat şi achitat pentru semestrul I al anului 2010, calculat conform prevederilor legale anterioare datei de 1 iulie 2010;

I(datoratS2) - impozitul datorat şi neachitat pentru semestrul II al anului 2010, calculat conform prevederilor legale anterioare datei de 1 iulie 2010;

12 - numărul de luni ale unui an calendaristic;

6 - numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, pentru care se stabileşte diferenţa de impozit.

2.2.În cazul în care contribuabilul achită integral până la data de 30 septembrie 2010 atât impozitul datorat pentru semestrul II, calculat conform prevederilor legale anterioare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, cât şi diferenţa de impozit calculată conform prevederilor pct. 2.1, atunci pentru diferenţa de impozit contribuabilul beneficiază de diminuarea diferenţei de impozit datorat cu bonificaţia stabilită de autorităţile deliberative.

2.3.În cazul în care contribuabilul nu achită integral sumele datorate cu titlu de impozit pe clădiri până la data de 30 septembrie 2010, atunci pentru diferenţa de impozit calculată conform pct. 2.1 contribuabilul nu beneficiază de bonificaţia stabilită de autorităţile deliberative.

3.În cazul în care contribuabilul nu a achitat impozitul datorat, calculat conform prevederilor anterioare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, dar îl achită integral până la data de 30 septembrie 2010, până la aceeaşi dată achitând şi diferenţa de impozit calculată şi datorată conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, atunci se procedează după cum urmează:

3.1.Se calculează diferenţa de impozit potrivit următoarei formule de calcul:

I(c) - I(2010)

I(d) = ─────────────── x 6 ,

12

unde:

I(d) - diferenţa de impozit datorat pentru perioada 1 iulie 2010-31 decembrie 2010;

I(c) - impozitul calculat conform prevederilor lit. a);

I(2010) - impozitul calculat şi datorat pentru anul 2010, calculat conform prevederilor legale anterioare datei de 1 iulie 2010;

12 - numărul de luni ale unui an calendaristic;

6 - numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, pentru care se stabileşte diferenţa de impozit.

3.2.În cazul în care contribuabilul achită integral până la data de 30 septembrie 2010 atât impozitul datorat pentru anul 2010, calculat conform prevederilor legale anterioare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, cât şi diferenţa de impozit calculată conform prevederilor pct. 3.1, atunci pentru diferenţa de impozit contribuabilul beneficiază de diminuarea diferenţei de impozit datorat cu bonificaţia stabilită de autorităţile deliberative.

3.3.În cazul în care contribuabilul nu achită integral sumele datorate cu titlu de impozit pe clădiri până la data de 30 septembrie 2010, atunci pentru diferenţa de impozit calculată conform pct. 3.1 contribuabilul nu beneficiază de bonificaţia stabilită de autorităţile deliberative.

4.În cazul în care contribuabilul nu a achitat impozitul datorat, calculat conform prevederilor anterioare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, până la data de 30 septembrie 2010 şi nici diferenţa de impozit calculată şi datorată conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, atunci se procedează după cum urmează:

4.1.Se calculează diferenţa de impozit potrivit următoarei formule de calcul:

I(c) - I(2010)

I(d) = ─────────────── x 6 ,

12

unde:

I(d) - diferenţa de impozit datorat pentru perioada 1 iulie 2010 - 31 decembrie 2010;

I(c) - impozitul calculat conform prevederilor lit. a);

I(2010) - impozitul calculat şi datorat pentru anul 2010, calculat conform prevederilor legale anterioare datei de 1 iulie 2010;

12 - numărul de luni ale unui an calendaristic;

6 - numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, pentru care se stabileşte diferenţa de impozit

4.2.Suma dintre impozitul calculat şi datorat pentru anul 2010, conform prevederilor legale anterioare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, şi diferenţa de impozit calculat conform pct. 4.1 reprezintă sarcina fiscală a contribuabilului pentru anul fiscal 2010, pentru care se datorează accesorii, conform prevederilor legale în vigoare, de la data celor 3 scadenţe de plată, respectiv 31 martie, 30 septembrie şi 31 decembrie 2010, proporţional cu impozitul datorat la scadenţă.

19.După punctul 119 se introduce un nou punct, punctul 119^1 , cu următorul cuprins:

119^1.Orice persoană fizică sau persoană juridică ce a dobândit/înstrăinat dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport are obligaţia să depună declaraţia fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale în a cărui rază de competenţă îşi are domiciliul fiscal, indiferent de durata deţinerii mijlocului de transport respectiv, chiar şi în cazul în care, în aceeaşi zi, imediat după dobândire, are loc înstrăinarea acestui obiect impozabil.

20.După punctul 129 se introduce un nou punct, punctul 129^1, cu următorul cuprins:

129^1.(1) Pentru anul 2010, în vederea stabilirii diferenţei de impozit pe mijloacele de transport, conform prevederilor art. 263 alin. (2) din Codul fiscal, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 72^1, cu excepţia lit. a), după cum urmează:

–se calculează impozitul pe mijloacele de transport pentru întregul an 2010, majorat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, pe baza prevederilor pct. 107-110, cu excepţia celor care au transmis dreptul de proprietate asupra mijloacelor de transport până la data de 30 iunie 2010.

(2)Hotărârile consiliilor locale privind nivelul impozitului pe mijloacele de transport cu capacitate cilindrică de până la 2.000 cmc, adoptate pentru anul fiscal 2010, rămân aplicabile şi după data de 1 iulie 2010.

21.După anexa "Tabloul cuprinzând valorile impozabile, impozitele şi taxele locale, alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010" se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2, având conţinutul prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

Articolul II

Se aprobă Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2010, prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

Articolul III

Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul IV

Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mihai Constantin Şeitan

p. Ministrul sănătăţii,

Raed Arafat

subsecretar de stat

Bucureşti, 2 august 2010.

Nr. 791.

Anexa 1

(Anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a titlului IX din Codul fiscal)

Font 8

┌──────────────┐ ┌────────────────────┐

│Stema unităţii│ │Model ITL 2010 - 104│

│administrativ-│ ROMÂNIA └────────────────────┘

│ teritoriale │ Comuna/Oraşul/Municipiul/sectorul

└──────────────┘ Denumirea compartimentului de specialitate

Codul de identificare fiscală ......

Adresă/Cont IBAN/tel/fax/e-mail Nr. ..../.../20...

DECLARAŢIA SPECIALĂ DE IMPUNERE

pentru stabilirea impozitului pe clădiri majorat, în cazul

persoanelor fizice deţinătoare a mai multor clădiri, în conformitate

cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru

modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Subsemnatul(a) ............. identificat prin C.I./B.I./C.I.P./Paşaport seria .... nr. ......,

C.I.F.*) ............ domiciliat în ROMÂNIA/.........., judeţul .........., codul poştal .......,

municipiul/oraşul/comuna ............, satul/sectorul ........., str. ..........., nr. .....,

bl. ....., sc. ....., et. ...., ap. ....., tel/fax ....., e-mail ........., declar că deţin în

proprietate următoarele clădiri, înscrise în ordinea numerică determinată în funcţie de anul

dobândirii:

┌────┬────────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬─────────┬───────────┬─────────┐

│ │ │ │ │ Supr. │ │

│ Nr.│ │ │Suprafaţa│ constr. │ Cotă │

│crt.│Judeţul/Municipiul │ Adresa │ utilă │desfăşurată│parte din│

│ │ Bucureşti │ unde este situată clădirea │ (mý) │ (mý) │ proprie-│

│ │Localitatea/Sectorul│ ├─────────┼───────────┤ tate │

│ │ │ │Supr. │ Anul │ │

│ │ │ │constr. │dobândirii │fracţie/%│

│ │ │ │la sol │ │ │

│ │ │ │(mý) │ │ │

├────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┼─────────┤

│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │

├────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┼─────────┤

│ 1.│ │str. .... nr. .. bl. .. sc. .. etaj .. ap. ..│ │ │ │

├────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┼─────────┤

│ 2.│ │str. .... nr. .. bl. .. sc. .. etaj .. ap. ..│ │ │ │

├────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┼─────────┤

│ 3.│ │str. .... nr. .. bl. .. sc. .. etaj .. ap. ..│ │ │ │

├────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┼─────────┤

│ 4.│ │str. .... nr. .. bl. .. sc. .. etaj .. ap. ..│ │ │ │

├────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┼─────────┤

│ 5.│ │str. .... nr. .. bl. .. sc. .. etaj .. ap. ..│ │ │ │

├────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┼─────────┤

│ 6.│ │str. .... nr. .. bl. .. sc. .. etaj .. ap. ..│ │ │ │

└────┴────────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴─────────┴───────────┴─────────┘

* Declar că la adresa de domiciliu sunt proprietar/NU sunt proprietar conform actelor anexate

* Prin semnarea prezentei am luat la cunoştinţă că declararea necorespunzătoare a adevărului se pedepseşte conform legii penale, cele declarate fiind corecte şi complete.

* În cazul în care în acelaşi an se dobândesc mai multe clădiri, ordinea numerică este determinată de data dobândirii.

* În cazul în care la aceeaşi dată se dobândesc mai multe clădiri, ordinea numerică este cea pe care o declară contribuabilul respectiv.

* Pentru n clădiri se întocmesc n+1 exemplare, 1 exemplar rămâne contribuabilului, celelalte n exemplare se depun la compartimentele de specialitate ale administraţiei publice locale unde sunt situate toate clădirile, inclusiv cea de domiciliu.

* Pentru determinarea suprafeţei construite desfăşurate, în cazul clădirilor care nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, asupra suprafeţei utile se aplică coeficientul de transformare 1.20.

Data Semnătura

Anexa 2

NORMA 02/08/2010