Decizie nr. 248 din 20 martie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 278^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Roman Tăgui şi Maria Zisu în Dosarul nr. 4.465/36/2006 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi familie.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.465/36/2006, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 278^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Roman Tăgui şi Maria Zisu într-un litigiu având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale.

În motivarea excepţiei autorul acesteia apreciază, în esenţă, că textele legale criticate şubrezesc suveranitatea puterii judecătoreşti, întrucât nu are loc o cercetare, o dezbatere şi o judecată devolutivă fundamentală. Mai mult, se arată că soluţia dată de procuror are caracterul unei hotărâri de fond, judecătorul având numai un rol mărginit în limitele dosarului de cercetare penală. Astfel, persoana este lipsită de o judecată temeinică a cauzei sale într-un cadru judiciar adecvat şi cu toate regulile procesului contradictoriu.

Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi familie apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Se arată că atât instanţele de judecată, cât şi Ministerul Public sunt autorităţi judecătoreşti şi contribuie la înfăptuirea actului de justiţie. Instanţele judecătoreşti, prin soluţionarea plângerilor formulate împotriva soluţiilor date de procuror, realizează un control justificat, imparţial şi independent, cu respectarea prevederilor art. 21 din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Totodată, se arată că textele criticate nu încalcă prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât atât Ministerul Public, cât şi instanţele de judecată fac parte din autoritatea judecătorească.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278 şi art. 278^1 din Codul de procedură penală, care reglementează plângerea contra actelor procurorului, respectiv plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiului separaţiei şi echilibrului puterilor şi ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Totodată, se susţine că sunt încălcate prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea, prin numeroase decizii, constatând constituţionalitatea acestora.

Astfel, prin Decizia nr. 680 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 13 noiembrie 2006, Curtea a statuat că art. 278 din Codul de procedură penală constituie concretizarea dispoziţiilor constituţionale privind rolul Ministerului Public şi dă expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, prevăzut de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. Totodată, art. 278^1 din Codul de procedură penală reprezintă concretizarea prevederilor constituţionale ce consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Prin Decizia nr. 66 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 17 februarie 2005, Curtea a stabilit că dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale privind accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, se instituie accesul direct la justiţie al persoanelor nemulţumite de soluţiile de netrimitere în judecată date de procuror. De asemenea, prin Decizia nr. 452 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 11 noiembrie 2004, Curtea a statuat, cu referire la art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, că invocarea neconstituţionalităţii acestuia în raport cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) este nerelevantă pentru soluţionarea excepţiei, textul constituţional invocat neavând incidenţă în cauză.

Totodată, prin Decizia nr. 228 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 13 aprilie 2006, Curtea a stabilit că în plângerea formulată împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată nu se judecă însăşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a eventualelor probe scrise înfăţişate instanţei de părţile în proces. Aşadar, prin încheierea pronunţată în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, instanţa nu dezleagă fondul pricinii, ci apreciază numai cu privire la legalitatea actului atacat.

Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278 şi art. 278^1 din Codul de procedură penală, cele stabilite prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 278^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Roman Tăgui şi Maria Zisu în Dosarul nr. 4.465/36/2006 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly