Decizia nr. 733 din 21 noiembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Eugenia Angela Nicolae în Dosarul nr. 33.322/3/2016 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 483D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autoarea excepției. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia și, în subsidiar, constatarea faptului că textul este constituțional numai în măsura în care se referă la infracțiunile care au fost săvârșite după data de 27 iulie 2014, data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Susține că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât încalcă principiul neretroactivității legii. Precizează că, în speță, este vorba despre fapte săvârșite în perioada 2012-2013, când norma nu exista. Arată că se încalcă și principiul egalității în drepturi. Menționează Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că textul de lege ce formează obiectul excepției se aplică numai infracțiunilor săvârșite după data de 27 iulie 2014. 4. Reprezentatul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Consideră că în cauză se pune o problemă de aplicare în timp a legii, cu privire la care este competentă să se pronunțe instanța judecătorească, iar nu Curtea Constituțională. Face referire la Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care această problematică a fost clarificată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 31 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 33.322/3/2016, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Eugenia Angela Nicolae întro cauză având ca obiect anularea unor decizii emise de Casa de Pensii a Municipiului București și de Casa de Pensii a Sectorului 2 București privind încetarea pensiei de serviciu de magistrat și acordarea pensiei pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, precum și repunerea de îndată în plată a pensiei de serviciu de magistrat și obligarea la plata sumelor neplătite/reținute în mod nelegal.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că lipsirea de pensia de serviciu, ca urmare a unei hotărâri penale de condamnare, poate fi asimilată, ca natură juridică, unei pedepse complementare, cu caracter pecuniar extrem de grav și nelimitată în timp, lucru nepermis, întrucât, pe de o parte, o astfel de pedeapsă nu se regăsește printre cele enumerate limitativ de Codul penal, iar, pe de altă parte, că nu ar putea fi dispusă niciodată pe o durată nedeterminată. Arată că art. 66 alin. (1) din Codul penal prevede că pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului unor drepturi se dispune pe o perioadă de la 1 la 5 ani. Or, lipsirea de pensia de serviciu se realizează până la sfârșitul vieții celui în cauză, ceea ce conduce la concluzia că efectele măsurii sunt chiar mai grele decât cele ale unei pedepse principale, pentru care poate interveni reabilitarea. Arată, totodată, că se produce o dublă pedepsire pentru aceeași faptă, contrar art. 23 alin. (12) din Constituție. De asemenea, condamnarea pentru o infracțiune nu răstoarnă, prin ea însăși, prezumția caracterului licit al veniturilor și al averii, iar dreptul la pensia de serviciu nu poate fi afectat de o asemenea pedeapsă.

7.Arată că măsura preconizată nu are nicio legătură cu instituția confiscării speciale, fiindcă nu este o măsură de siguranță, respectiv cea prevăzută de art. 108 lit. d) raportat la art. 112 din Codul penal, dar nici cu cea a confiscării extinse, în condițiile art. 112^1 din Codul penal, întrucât aceasta din urmă se ia cu îndeplinirea obligatorie, cumulativă, a mai multor cerințe. Ele nu pot fi realizate pentru că, printre altele, bunul supus confiscării - care, în situația de față, este reprezentat de pensia de serviciu - nu provine din săvârșirea de activități infracționale.

8.În același timp, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, cetățenii au dreptul la pensie, fără a distinge asupra naturii acesteia, drept care a fost asimilat în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului cu dreptul de proprietate (art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale). Eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților - care nu constituie un privilegiu, ci urmarea firească a unui anumit statut, caracterizat prin interdicții, restricții și incompatibilități - a fost, de altfel, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 873 din 25 iunie 2010.

9.Susține că textul de lege criticat contravine și principiului egalității în drepturi. Astfel, aplicarea unei asemenea pedepse pentru o singură categorie de persoane, deși multe altele se pot afla în situații asemănătoare, constituie o evidentă discriminare. În acest sens arată că un magistrat condamnat pentru o infracțiune de corupție sau asimilată acesteia va pierde pensia de serviciu, dar un militar condamnat pentru spionaj sau trădare prin transmitere de secrete nu o va pierde.

10.Critică, de asemenea, și retroactivitatea textului supus controlului, în măsura în care se aplică în cazul unor fapte comise înainte de 27 iulie 2014, data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014. Sintagma „infracțiuni săvârșite (...) înainte de eliberarea din funcție“ a permis ca, în mod abuziv, prevederea legală să fie extinsă în situația unor fapte comise înainte de intrarea în vigoare a legii.

11.Susține că, dacă textul de lege criticat va fi totuși considerat constituțional, aplicarea lui trebuie să se facă pentru fapte comise după 27 iulie 2014, întrucât o asemenea pedeapsă nu exista în legislația română până la acel moment. Într-un stat de drept nu se poate aplica o pedeapsă care nu era prevăzută de lege la momentul comiterii faptei. Subliniază, în acest sens, că faptele reținute în sarcina sa au fost săvârșite în anii 2012-2013, când pedeapsa pierderii pensiei de serviciu nu exista în legislație.

12.Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat nu încalcă principiul neretroactivității, în condițiile în care regimul juridic al aplicării este reglementat prin prevederile art. II din Legea nr. 118/2014, conform cărora prevederile art. I se aplică de la data intrării în vigoare a legii. Totodată, textul de lege se aplică tuturor persoanelor vizate de norma legală, fiind respectat principiul egalității în drepturi, care se analizează cu privire la persoane aflate în situații identice din cadrul aceleiași categorii profesionale. Precizează, de asemenea, că textul de lege nu instituie o pedeapsă, ci prevede condițiile în care nu se beneficiază de pensia de serviciu, legiuitorul având libertatea și competența exclusivă să stabilească condițiile în care se acordă pensia de serviciu.

13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând, în esență, că în analiza aplicării în timp a acestui articol trebuie să fie avute în vedere și dispozițiile tranzitorii cuprinse în actul normativ care a reglementat această condiție pentru obținerea beneficiului pensiei de serviciu. Astfel, art. II din Legea nr. 118/2014 stabilește că „prevederile art. I se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei legi“. Arată, totodată, că statutul special al magistraților impune acestora obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au, iar activitatea îndelungată în sistemul justiției, care este recompensată și prin acordarea pensiei de serviciu, trebuie să fie una meritorie care se desfășoară în condiții de deplină integritate. Or, condamnarea penală a magistratului aduce atingere acestor criterii bazate pe competență și integritate, astfel că legiuitorul a optat pentru neacordarea beneficiului pensiei acestor categorii de magistrați, ei având însă dreptul garantat constituțional la pensia din sistemul public. În plus, pentru persoanele care au beneficiat de pensie de serviciu, prestațiile deja încasate până la intrarea în vigoare a legii nu se restituie.

15.Avocatul Poporului apreciază, în esență, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege nu conține în sine nicio dispoziție cu caracter retroactiv, astfel încât își va găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel cum este prevăzut în art. II al acestei legi. Măsura stabilită de legiuitor produce efecte de la data intrării în vigoare a legii, fără a afecta pensiile deja realizate, și, prin urmare, nu se încalcă principiul neretroactivității legii. Mai arată că dreptul la pensie este dreptul garantat de Constituție, iar nu categoria specială a pensiei. Având în vedere importanța asigurării corectitudinii și transparenței actului de justiție, prin asigurarea imparțialității magistraților, legiuitorul a realizat prin această interdicție protejarea interesului social, evitarea și sancționarea corupției. Referitor la pretinsa discriminare creată între persoanele care au deținut funcția de magistrat și persoanele ce au exercitat alte profesii, arată că cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, aspect ce justifică instituirea de către legiuitor, în ceea ce le privește, a unui regim juridic diferit. Precizează că legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime pensia de serviciu, cu respectarea și a celorlalte prevederi sau principii constituționale.

16.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005. Ulterior sesizării Curții Constituționale, textul de lege criticat a fost modificat prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, în enumerarea infracțiunilor care atrag pierderea beneficiului pensiei de serviciu fiind incluse și infracțiunile cuprinse în titlul IV din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, Infracțiuni contra înfăptuirii justiției. Având în vedere că, sub aspectul criticat, textul de lege supus controlului a păstrat soluția legislativă existentă anterior adoptării Legii nr. 242/2018, Curtea urmează a se pronunța asupra textului în vigoare, care reia soluția legislativă criticată. Acesta are următorul conținut normativ:

–Art. 83^2 alin. (1): „(1) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 83^1 și de indemnizația prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, [...] săvârșite înainte de eliberarea din funcție. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii.“19. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 care consacră principiul egalității în fața legii, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii civile, art. 23 alin. (11) care instituie prezumția de nevinovăție, art. 23 alin. (12) privind legalitatea stabilirii și aplicării pedepselor, art. 44 alin. (8) referitor la interdicția confiscării averii dobândite licit și la prezumția dobândirii licite a averii și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

20.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa constantă, a statuat că instituirea pensiei de serviciu pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistrații. Acest statut special stabilit prin lege este mult mai restrictiv, impunând magistraților obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au. Astfel, acestora le sunt interzise activități ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-și crea o situație materială de natură să le ofere după pensionare menținerea unui nivel de viață cât mai apropiat de cel avut în timpul activității (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, paragraful 16).

21.Totodată, prin Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 10 decembrie 2013, Curtea a observat că la acordarea acestui beneficiu legiuitorul a avut în vedere importanța pentru societate a activității desfășurate de această categorie socioprofesională, activitate caracterizată printr-un înalt grad de complexitate și răspundere, precum și de incompatibilități și interdicții specifice.

22.Curtea observă, de asemenea, că pensia de serviciu constituie o recompensare a asumării restricțiilor care rezultă din severitatea regimului ce caracterizează statutul de magistrat, un stimulent în vederea adoptării unei atitudini de devotament absolut față de valorile justiției pe întreaga perioadă de activitate și a unui comportament care să releve atașament necondiționat față de respectarea legilor și a Constituției, în spiritul independenței justiției, garanție a statului de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. Perspectiva obținerii, la finalul perioadei active, a unei pensii de serviciu într-un cuantum suficient este de natură să protejeze magistratul de tentația obținerii unor venituri suplimentare prin acțiuni situate dincolo de limitele legii, fiind astfel aptă să mențină integritatea profesională a acestuia. În consecință, este justificată revocarea acestui beneficiu pentru magistratul care săvârșește infracțiuni ce denotă evidenta nesocotire a standardelor de probitate și moralitate profesională pe care această funcție le presupune.

23.Măsura criticată nu are însă semnificația aplicării unei pedepse complementare pentru săvârșirea acelei infracțiuni, așa cum pretinde autoarea excepției, ci constituie retragerea sau refuzul acordării unui beneficiu, reprezentat de pensia de serviciu, menținându-se intact dreptul la pensia în sistemul public. Neacordarea sau, după caz, sistarea pensiei de serviciu nu are natura juridică a unei sancțiuni penale, ci, așa cum s-a arătat mai sus, intervine ca urmare a constatării neîndeplinirii condițiilor morale indispensabile pentru obținerea acesteia, când se demonstrează faptul că magistratul în cauză nu a avut un comportament care să merite să fie recompensat prin acordarea acestui tip de pensie. Ca atare, susținerile autoarei excepției referitoare la natura juridică a acestei măsuri, care ar exceda cadrului art. 23 alin. (12) din Constituție privind legalitatea stabilirii și aplicării pedepselor, nu pot fi reținute.

24.Tot astfel, Curtea constată că nu pot fi reținute nici susținerile în sensul că prin textul de lege criticat s-ar produce o dublă pedepsire pentru aceeași faptă, contrar acelorași prevederi din Legea fundamentală mai sus invocate. Semnificația principiului ne bis in idem, antamat de autoarea excepției, este aceea că nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică (art. 6 din Codul de procedură penală), situație care nu se regăsește în ipoteza analizată.

25.În motivarea excepției se mai susține și nesocotirea prevederilor art. 44 alin. (8) din Constituție, afirmându-se că pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni nu răstoarnă, prin ea însăși, prezumția caracterului licit al veniturilor și al averii, iar pensia de serviciu nu poate fi supusă confiscării. Față de aceste critici, Curtea observă că nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală, neacordarea sau retragerea beneficiului pensiei de serviciu neafectând în niciun fel prezumția dobândirii licite a averii. Cele două teze ale articolului constituțional menționat sunt reglementate într-o succesiune logică, în sensul că în teza a doua se regăsește interdicția confiscării care vizează averea dobândită licit, asupra căreia poartă prezumția relativă a dobândirii, stipulată în prima teză. Substanța textului constituțional pornește de la premisa existenței în patrimoniul persoanei a unor bunuri care nu vor putea fi supuse confiscării atât timp cât nu s-a dovedit, prin hotărâre judecătorească definitivă, dobândirea acestora în mod fraudulos. Or, pensia de serviciu nu poate fi considerată un bun care a intrat definitiv în patrimoniul magistratului. Sumele încasate cu acest titlu până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare rămân câștigate, fiind consolidate în patrimoniul persoanei vizate, dar cele care s-ar fi cuvenit ulterior acestui moment nu vor mai fi plătite, dreptul la pensia de serviciu fiind acordat sub condiția rezolutorie a păstrării comportamentului ireproșabil pe întreaga durată a activității. Ca atare, întrucât, prin ipoteză, confiscarea are ca obiect bunuri aflate în patrimoniul unei persoane, de care aceasta este privată ca efect al unei hotărâri judecătorești, rezultă că, în situația dată, nu intră în discuție problematica reglementată de art. 44 alin. (8) din Constituție, nefiind vorba despre bunuri aflate în patrimoniul unei persoane, care să fie susceptibile, așadar, de a fi confiscate, ci despre bunuri viitoare, care nu fac parte din patrimoniul persoanei și cu privire la care există riscul pierderii beneficiului obținerii acestora.

26.În ceea ce privește critica prin raportare la prevederile art. 47 alin. (2) din Constituție, Curtea reamintește că, în jurisprudența sa, a subliniat că dreptul la pensie se exercită potrivit legii, legiuitorul fiind în drept să stabilească condițiile și criteriile de acordare a pensiei, precum și modul de calcul al acesteia (Decizia nr. 295 din 28 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 4 mai 2006).

În condițiile în care magistratului condamnat definitiv i se recunoaște dreptul la obținerea pensiei contributive corespunzătoare sistemului public alimentat din bugetul asigurărilor sociale, fiind eliminată doar componenta suplimentară plătită din bugetul de stat, nu se poate susține cu temei încălcarea prevederilor constituționale care garantează dreptul la pensie.

27.De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reținută nici critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție pe considerentul diferenței de tratament juridic dintre magistrați și militari, acestora din urmă nefiindu-le retras beneficiul pensiei de serviciu în cazul condamnărilor pentru săvârșirea de infracțiuni. Sub acest aspect, Curtea observă că ține de aprecierea exclusivă a legiuitorului ca, în considerarea unor situații deosebite, să stabilească anumite reguli speciale aplicabile drepturilor la pensie pentru diverse categorii socioprofesionale.

28.În ceea ce privește criticile prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituție, acestea au mai fost examinate prin Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 19 noiembrie 2019 (paragraful 47 și următoarele). Curtea a reținut că prevederile art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prezintă două ipoteze de aplicare. Într-o primă ipoteză, când condamnarea intervine în timpul în care persoana deține calitatea de judecător, condamnarea și amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă constituie chiar cauze de eliberare din funcția de judecător [art. 65 alin. (1) lit. f) din lege], astfel încât pierderea calității de judecător împiedică nașterea dreptului la pensia de serviciu. Spre deosebire de cauza de eliberare din funcție care survine indiferent de natura infracțiunii comise, consecința în planul drepturilor de pensie este limitată la condamnarea judecătorului pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea.

29.În schimb, în ipoteza în care condamnarea a survenit după încetarea funcției de judecător prin pensionare, efectul juridic al hotărârii de condamnare cu privire la beneficiul pensiei de serviciu se produce imediat, respectiv judecătorul pierde beneficiul pensiei de serviciu (născut la data eliberării din funcție) începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Sub aspectul incidenței temporale a normei care reglementează sancțiunea cu privire la dreptul la pensie de serviciu, singura condiție impusă de legiuitor este aceea ca infracțiunea pentru care a fost condamnat judecătorul să fi fost săvârșită înainte de eliberarea sa din funcție, deci în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

30.Analizând conținutul normativ al dispozițiilor criticate, Curtea a observat că art. 83^2 alin. (1) din lege reglementează consecințele juridice în planul carierei profesionale, respectiv sancțiunile civile aplicate ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de ipoteza normei.

31.Având în vedere că, potrivit art. 173 din Codul penal, precum și celor reținute prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, paragraful 47, în sensul că art. 1 alin. (1) din Codul penal stabilește că legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni, motiv pentru care în absența unei incriminări nu se poate vorbi despre o lege penală, Curtea a constatat că în conținutul normativ al dispozițiilor criticate nu sunt incriminate fapte care constituie infracțiuni, ci consecințele juridice pe care o condamnare penală le are în sfera statutului profesional al judecătorului. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 și 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală, iar actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea, sancțiune care poate fi principală ori complementară. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că prevederile art. 83^2 din Legea nr. 303/2004 nu se circumscriu noțiunii de „lege penală sau contravențională“, pentru ca acestea să constituie o excepție de la aplicarea principiului neretroactivității prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție.

32.În lumina celor expuse, Curtea a reținut că legiuitorul, în limitele marjei de apreciere de care se bucură, este liber să impună reguli privind statutul juridic al profesiei de judecător, inclusiv să modifice, să completeze sau să abroge condiții ce țin de încetarea calității de judecător. Cu toate acestea, criteriile avute în vedere de noua reglementare trebuie să se supună, asemenea oricărei legi, exigențelor impuse de principiul neretroactivității legii civile, întrucât, potrivit art. 15 alin. (2) teza întâi din Constituție, „Legea dispune numai pentru viitor [...]“. De aceea, legiuitorul este obligat ca, în activitatea de legiferare, să respecte principiul neretroactivității legii (cu singura excepție permisă, cea a legii penale sau contravenționale mai favorabile). La nivel infraconstituțional, principiul neretroactivității legii civile este prevăzut de art. 6 din Codul civil cu denumirea marginală Aplicarea în timp a legii civile. Totodată, art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cuprinde dispoziții referitoare la soluționarea conflictului de legi în timp, potrivit cărora „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor“.

33.Faptele pentru care autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate a fost condamnată au fost săvârșite anterior datei de 27 iulie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014), înainte de eliberarea sa din funcție, deci în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Problema supusă controlului vizează, la fel ca în situațiile examinate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019, precitată, în primul rând, modul de interpretare și aplicare a legii, atribut care, prin excelență, ține de resortul instanțelor de drept comun, întrucât existența ori inexistența unui caz de împiedicare a nașterii dreptului la pensia de serviciu sau de pierdere a acestui drept se întemeiază, de la data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 83^2 din Legea nr. 303/2004, pe criterii care pot fi cu ușurință identificate de autoritățile competente. Totuși, prin decizia citată, Curtea a analizat, din perspectiva conflictului de legi în timp, posibilele neajunsuri care sunt de natură a afecta principiul constituțional al aplicării pentru viitor a legii civile. Curtea a procedat astfel, întrucât, pe de o parte, principiul neretroactivității legii civile, deși este indisolubil legat de procesul de interpretare și de aplicare a legii, are consacrare constituțională expresă, astfel că reprezintă un reper concret în controlul de constituționalitate, precum și, pe de altă parte, ca urmare a faptului că modul de redactare a normei este susceptibil de mai multe interpretări, motiv pentru care a analizat, din perspectiva conflictului de legi în timp, posibilele neajunsuri care sunt de natură a afecta principiul constituțional al aplicării pentru viitor a legii civile.

34.Astfel, Curtea a reținut (paragraful 54) că este fără îndoială că, de la data intrării în vigoare, norma referitoare la împiedicarea nașterii dreptului la pensia de serviciu sau la pierderea acestui drept se aplică tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul ei. Altfel spus, împrejurarea că unui judecător sau procuror care primește o condamnare, în condițiile legii, pentru o infracțiune săvârșită după intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 83^2 din Legea nr. 303/2004, criticate în prezenta cauză, îi încetează calitatea profesională și, implicit, nu beneficiază de pensie de serviciu, nu este de natură a afecta vreun drept fundamental al persoanei în cauză, întrucât simpla expectativă/vocație pe care acesta o are trebuie să se supună regulilor nou instituite, reguli care îi sunt deplin cunoscute la data săvârșirii faptei.

35.Curtea a observat (paragraful 55) că alta este situația în care judecătorul sau procurorul este sancționat penal pentru o faptă comisă anterior apariției normei criticate. Deși legea nouă poate dispune cu privire la consecințe și efecte nerealizate susceptibile de executare continuă/succesivă, ea nu va putea reglementa cu privire la fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naștere sau, după caz, au modificat sau au stins o situație juridică ori cu privire la efecte pe care acea situație juridică le-a produs înainte de aceeași dată. Prin urmare, abaterea de la norma penală săvârșită în perioada anterioară intrării în vigoare a normei instituite de art. 83^2 din Legea nr. 303/2004 (27 iulie 2014) reprezintă, sub aspectul conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, realizată înainte de intrarea în vigoare a legii noi și pentru care, dacă i s-ar aplica legea ulterioară, ar însemna ca acesteia din urmă să i se atribuie efect retroactiv. Așadar, din perspectiva legii civile, constituie un fapt complet realizat, care nu poate produce alte consecințe juridice în afara celor expres prevăzute de normele în vigoare la acea dată. În absența unor astfel de norme, reglementarea ulterioară a unor efecte cu conținut prohibitiv capătă semnificația încălcării principiului neretroactivității legii civile, conduita legiuitorului înfrângând și cerința previzibilității normei juridice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, sau Decizia nr. 680 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017).

36.Curtea a conchis că, dacă legea creează o situație juridică nouă, ea nu are voie să prevadă că noua situație s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare. Cu alte cuvinte, săvârșirea unor fapte penale nu poate produce decât acele efecte juridice prevăzute de legea în vigoare la data comiterii lor (în cazul de față, dacă fapta a fost comisă anterior datei de 27 iulie 2014, condamnarea poate constitui temei pentru eliberarea din funcția de judecător sau de procuror, iar nu și temei pentru pierderea pensiei de serviciu).

37.Așa fiind, Curtea a reținut că textul de lege criticat este în acord cu principiul neretroactivității legii civile dacă sancțiunea de drept civil este aplicabilă exclusiv raporturilor juridice născute ulterior intrării în vigoare a acesteia. Așadar, sub aspect material, temeiul juridic al pierderii beneficiului dreptului la pensia de serviciu îl va constitui întotdeauna reglementarea legală în vigoare la data nașterii raportului juridic, respectiv data săvârșirii faptei penale, schimbarea ulterioară a condițiilor legale sau a condițiilor de acordare a pensiei de serviciu neavând nicio influență/înrâurire asupra existenței acesteia. Prin urmare, revine instanțelor judecătorești în fața cărora au fost deduse controlului actele administrative prin care s-au dispus efectele în plan civil ale unei hotărâri judecătorești de condamnare penală să verifice temeinicia și legalitatea acestora prin raportare la legea civilă aplicabilă sub aspect material.

38.Curtea a constatat, așadar, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83^2 din Legea nr. 303/2004 raportată la art. 15 alin. (2) din Constituție este neîntemeiată, dispozițiile criticate având o incidență limitată la câmpul lor temporal de acțiune, cu respectarea principiului neretroactivității legii civile.

39.Cele statuate prin decizia citată își mențin valabilitatea și în cauza de față.

40.În fine, având în vedere argumentele prezentate mai sus, întrucât nu s-a reținut afectarea niciunui drept fundamental invocat, dispozițiile art. 53 din Constituție referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu sunt incidente în cauză.

41.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eugenia Angela Nicolae în Dosarul nr. 33.322/3/2016 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu