Decizie nr. 31 din 25 ianuarie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, ridicată de Maria Ciubuc în Dosarul nr. 1.454/2004 al Judecătoriei Hârlău.

La apelul nominal este prezentă autoarea excepţiei, personal, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autoarea excepţiei, având cuvântul pe fond, depune la dosarul cauzei un set de acte, precum şi concluzii scrise, prin care solicită luarea măsurilor de rigoare, conform legii.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 6 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.454/2004, Judecătoria Hârlău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, ridicată de Maria Ciubuc într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva Rezoluţiei din data de 28 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat încalcă dreptul de acces liber la justiţie, întrucât cel care a făcut plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată are dreptul de a depune ca probe la instanţă, potrivit textului de lege criticat, numai "înscrisuri noi". Se arată, totodată, că atâta vreme cât "situaţia de fapt, conform normelor procedurale, nu poate fi dovedită decât cu proba cu martori - aşa cum este redactat textul de lege -, ar rezultă că instanţa de judecată nu poate cenzura în totalitate actele emise de procuror şi nici nu poate trage concluzia că acestea sunt legale sau nelegale". Autoarea excepţiei mai consideră că dispoziţiile criticate sunt "în totală contradicţie" cu prevederile art. 53 din Constituţie, "care stabileşte în mod limitativ cazurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi ale cetăţenilor României".

Judecătoria Hârlău apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, prin restrângerea doar la "înscrisuri noi" a mijloacelor de probă admise în cadrul soluţionării unei plângeri împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului, nu este îngrădit dreptul petentei de a-şi dovedi plângerea.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei. Arată în acest sens că, prin restrângerea doar la "înscrisuri noi" a mijloacelor de probă admise în cadrul soluţionării unei plângeri împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului, dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie al petentului, având în vedere soluţiile care, în conformitate cu dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, pot fi date de instanţă unei astfel de plângeri. Astfel, în ipoteza în care se constată că urmărirea penală nu este completă, instanţa trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, procurorul fiind obligat să se conformeze dispoziţiilor date de instanţă, dreptul la apărare al petentului fiind în acest fel garantat. De asemenea, atunci când probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru judecarea cauzei, instanţa reţine cauza spre rejudecare, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă aplicându-se în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că petentul are posibilitatea de a solicita administrarea oricărei probe pe care o consideră necesară. Totodată se arată că plângerea prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală a fost concepută de legiuitor ca o cale de atac în cadrul căreia instanţa analizează legalitatea şi temeinicia ordonanţei sau a rezoluţiei procurorului, aşa încât este firesc ca instanţa, cu ocazia soluţionării acesteia, să se raporteze la "lucrările şi materialul din dosarul cauzei" care au fost avute în vedere de către procuror şi pe care se întemeiază soluţia.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate nu contravin nici unui text din Constituţie, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: "Instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate."

Autoarea excepţiei consideră că aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53, având următorul conţinut:

–Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii şi a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează să fie respinsă.

Curtea reţine că limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, realizată prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, este justificată având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului atacate, sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale.

Aşa fiind, nu poate fi primită critica potrivit căreia dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală fiind în sine o garanţie a realizării acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată (cum este şi regula potrivit căreia singurele probe admise sunt înscrisurile noi) este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă liberul acces la justiţie, Curtea Constituţională statuând în acest sens că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege". (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.)

Susţinerea autoarei excepţiei, în sensul că limitarea, prin textul de lege criticat, a mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată ar determina imposibilitatea instanţei de judecată de a cenzura în totalitate actele emise de procuror şi de a concluziona că acestea sunt sau nu sunt legale este contrazisă de reglementarea, prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, a soluţiilor ce pot fi date de instanţă unei astfel de plângeri, după cum urmează: "Instanţa pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a)respinge plângerea, prin sentinţă, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacată;

b)admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz. Dispoziţiile art. 333 alin. 2 se aplică în mod corespunzător;

c)admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător."

În mod evident, indiferent de soluţia pronunţată, instanţa de judecată apreciază asupra legalităţii actului emis de procuror, atacat pe calea plângerii, aceasta fiind de altfel chiar raţiunea introducerii în Codul de procedură penală, prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, a dispoziţiilor art. 278^1 . În temeiul acestui text legal, instanţele judecătoreşti, singurele autorităţi prin a căror activitate se realizează justiţia [art. 126 alin. (1) din Constituţie], verifică soluţiile de netrimitere în judecată pronunţate de procuror, confirmându-le sau infirmându-le, după caz.

Întrucât art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală nu reglementează nici o restrângere a exerciţiului vreunui drept ori al unei libertăţi, nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie, invocate de asemenea în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală prin Decizia nr. 354 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2004, precum şi prin Decizia nr. 412 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale. Atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, ridicată de Maria Ciubuc în Dosarul nr. 1.454/2004 al Judecătoriei Hârlău.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta