Decizie nr. 1.395 din 29 octombrie 2009

Nicolae Cochinescu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Daibogexim" - S.R.L. din Bumbeşti-Piţic, prin administrator Ion Duicu, în Dosarul nr. 1.303/267/2007 al Curţii de Apel Craiova Secţia comercială.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 octombrie 2009, în prezenţa autorului excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 29 octombrie 2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 14 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.303/267/2007, Curtea de Apel Craiova - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Daibogexim" - S.R.L. din Bumbeşti-Piţic, prin administrator Ion Duicu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui apel prin care a fost respinsă acţiunea în revendicare şi în despăgubiri formulată de autorul excepţiei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat instituie, în realitate, o expropriere în afara condiţiilor stabilite de art. 44 alin. (3) din Constituţie şi încălcând garanţiile fundamentale referitoare la proprietatea privată. Acelaşi text este în contradicţie vădită cu un alt text art. 16 - din chiar aceeaşi Lege nr. 13/2007, care prevede obligaţia despăgubirii celor prejudiciaţi. Totodată, reglementarea atacată conţine norme discriminatorii în favoarea statului, căruia îi conferă o poziţie privilegiată în raport cu proprietatea privată a cetăţenilor. Autorul excepţiei susţine, faţă de considerentele exprimate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în această materie, că "legea vorbeşte expres de constituirea unui drept de proprietate şi nu a unui dezmembrământ" ("drept de uz sau servitute"), raţionament ce contrazice principiul "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

Curtea de Apel Craiova - Secţia comercială menţionează, în cuprinsul încheierii de sesizare, că dispoziţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 sunt neconstituţionale, fără a argumenta însă această opinie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel cum a arătat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 276 din 24 februarie 2009, dispoziţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 nu contravin prevederilor art. 44 alin. (3) şi ale art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală, ci se circumscriu regimului constituţional al proprietăţii private.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 sunt constituţionale, după cum rezultă şi din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, de pildă deciziile nr. 276/2009 şi nr. 805/2009.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2007, având următorul conţinut:

(4)Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă prevederile art. 44 alin. (3) în legătură cu interzicerea exproprierii, cu excepţia unei cauze de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, privind caracterul inviolabil, în condiţiile legii organice, al proprietăţii private.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a examinat în repetate rânduri conformitatea dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 faţă de normele art. 44 şi 136 din Constituţie, invocate de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Chiar şi anterior adoptării Legii nr. 13/2007, soluţia legislativă conţinută de actualul art. 41 alin. (4) din aceasta era reglementată, fără nicio deosebire de redactare, în fostul art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, în prezent abrogată prin adoptarea noului act normativ în materie.

Astfel, cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, prin raportare la art. 16, 44, 53 şi 136 din Legea fundamentală şi faţă de critici de neconstituţionalitate ce corespund, în esenţă, celor formulate în cauza de faţă, Curtea a pronunţat, de exemplu, Decizia nr. 72 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004, prin care a respins excepţia, pentru următoarele argumente: "Chiar dacă prin instituirea drepturilor de uz şi servitute titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, având în vedere că pe această cale se asigură valorificarea fondului energetic - bun public de interes naţional -, reglementarea legală în sine nu relevă nicio contradicţie cu art. 44 alin. (3) din Constituţie referitor la expropriere. Astfel, exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora, deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private. Este ceea ce a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza "Mellacher şi alţii împotriva Austriei", 1989, o speţă referitoare la reglementarea folosirii bunurilor.

De asemenea, în cauza «Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei», 1982, aceeaşi Curte a arătat că, întrucât autorităţile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiţionarilor, aceştia puteau să-şi folosească bunurile, să le vândă, să le lase moştenire, să le doneze sau să le ipotecheze. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate asimila situaţia cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul de proprietate a pierdut în substanţa sa, el nu a dispărut.

În ceea ce priveşte art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, Curtea constată că acesta nu consacră trecerea în proprietatea statului a terenurilor pe care se află reţele electrice de distribuţie, ci prevede că acestea sunt şi rămân în proprietatea publică a statului, instituind astfel un fine de neprimire a cererilor de retrocedare. Aşa fiind, reglementarea legală în cauză nu relevă nicio contradicţie cu alin. (3) al art. 44 din Constituţie, ci, dimpotrivă, este în deplină concordanţă cu art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie, potrivit cărora proprietatea publică aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale şi este inalienabilă."

Cu referire la posibilitatea de despăgubire a proprietarului terenului pe care se află reţele electrice de distribuţie, Curtea a arătat, prin Decizia nr. 168 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 3 mai 2004, că, "potrivit art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală, «dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului». Aşa fiind, nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu, în urma operaţiunilor de realizare şi retehnologizare a capacităţilor energetice care se execută asupra terenurilor proprietate privată, de a solicita statului repararea pagubei produse, potrivit dispoziţiilor dreptului comun".

Totodată, prin Decizia nr. 203 din 29 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 21 iunie 2004, Curtea Constituţională a reţinut că prevederile art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 se justifică prin dispoziţiile art. 136 alin. (3) din Constituţie, republicată, potrivit cărora fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice "[... ] şi alte bunuri stabilite de legea organică". În aceeaşi ordine de idei, Curtea a arătat, prin Decizia nr. 232 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 23 iunie 2005, că "aparţin domeniului public construcţiile de transport al energiei electrice, întrucât acestea sunt amplasate pe terenuri cu destinaţii speciale, folosite în uz sau interes public. În consecinţă, aceste terenuri sunt, conform legii, inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, atât timp cât aparţin domeniului public al statului".

Pentru argumentele reţinute cu prilejul pronunţării deciziilor indicate, Curtea, menţinând aceeaşi soluţie, a respins şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, astfel cum rezultă din Decizia nr. 276 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 19 martie 2009, Decizia nr. 805 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, şi Decizia nr. 1.066 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia din deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În plus, Curtea reţine că reglementarea dreptului de uz şi de servitute asupra terenurilor pe care se situează reţelele electrice de distribuţie determină, într-adevăr, restrângerea exerciţiului atributelor dreptului de proprietate. Această limitare este însă justificată în condiţiile art. 53 din Constituţie - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, având în vedere că, potrivit art. 16 alin. (1) şi (3) din lege, "lucrările de realizare şi retehnologizare ale capacităţilor energetice pentru care se acordă autorizaţii, precum şi activităţile şi serviciile pentru care se acordă licenţe sunt de interes public", iar "drepturile de uz şi de servitute au ca obiect utilitatea publică". Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, astfel că legiuitorul poate reglementa anumite limite ale exercitării lui, atâta vreme cât acestea nu aduc atingere existenţei dreptului, sunt necesare într-o societate democratică şi sunt proporţionale cu situaţiile care le-au determinat, fiind aplicabile în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Daibogexim" - S.R.L. din Bumbeşti-Piţic, prin administrator Ion Duicu, în Dosarul nr. 1.303/267/2007 al Curţii de Apel Craiova - Secţia comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 octombrie 2009.

PREŞEDINTE,

NICOLAE COCHINESCU

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi