Decizie nr. 1.555 din 17 noiembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.

La apelul nominal răspunde, pentru Avocatul Poporului, doamna Bianca Drăghici, expert pentru probleme juridice, cu delegaţie depusă la dosar.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009, reiterând aceleaşi argumente expuse în motivarea scrisă ce însoţeşte adresa de sesizare a Curţii Constituţionale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Arătând, mai întâi, că şi Guvernul este o autoritate cu atribuţii de legiferare, chiar dacă prin delegare menţionează că situaţia extraordinară care justifică adoptarea actului normativ examinat este cea la care se face referire în preambulul acestuia, constând în necesitatea asigurării, până la o viitoare reglementare în materie, a continuităţii activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Totodată, contrar susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 nu reglementează atribuţii ale Corpului de control al primului-ministru care să vizeze instituţii fundamentale ale statului, deoarece, chiar dacă enumerate exhaustiv, acele autorităţi şi instituţii administrative menţionate se caracterizează printr-o relaţie de subordonare şi colaborare în cadrul activităţii specifice administrative. Cât priveşte relaţia dintre activitatea de control a Corpului de control al primului-ministru şi cea a Curţii de Conturi desfăşurată prin Autoritatea de audit, reprezentantul Ministerului Public susţine că aceasta nu este caracterizată prin subordonare a primei instituţii faţă de cea din structura aparatului de lucru al Guvernului, din moment ce rezultatul controlului efectuat de aceasta din urmă se concretizează într-o notă de informare, care are menirea, aşadar, de a informa, şi nu de a trasa noi sarcini sau obligaţii Curţii de Conturi.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Cu Adresa nr. 8.803 din 17 septembrie 2009, Curtea Constituţională a fost sesizată direct de Avocatul Poporului cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 31 august 2009, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului arată, în esenţă, că, prin dispoziţiile sale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 exprimă o tendinţă de concentrare a puterii în mâna Guvernului şi reprezintă o imixtiune nepermisă în competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. În acest sens, susţine următoarele:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 cuprinde prevederi referitoare la organizarea unor structuri ale aparatului de lucru al Guvernului, cum ar fi Corpul de control al primului-ministru sau Departamentul pentru Lupta Antifraudă. În baza atribuţiilor principale reglementate de art. 6 alin. (4) din ordonanţă, Corpul de control al primului-ministru exercită atribuţii de control general şi coordonare asupra tuturor entităţilor publice, care, la rândul lor, exercită atribuţii de control (spre exemplu, Curtea de Conturi), subordonând astfel toate aceste entităţi Guvernului, cu nesocotirea atât a principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, cât şi a statutului constituţional şi legal care conferă autonomie funcţională fiecăreia dintre aceste entităţi publice. Or, "este în afara ordinii constituţionale ca o autoritate situată pe o treaptă inferioară în ierarhia constituţională să controleze o autoritate situată pe o treaptă superioară a ierarhiei constituţionale", aceasta fiind expresia ingerinţei puterii executive în activitatea legislativului. Mai mult, actul normativ criticat nu precizează care sunt aceste instituţii şi autorităţi publice centrale, de aici putându-se înţelege că pot fi controlate toate instituţiile şi autorităţile publice centrale. Or, o asemenea reglementare, tocmai prin generalitatea sa, devine imprecisă, neclară şi poate genera confuzii de interpretare şi aplicare.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 încalcă şi prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, prin aceea că nu este justificată din perspectiva unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată. Necesitatea continuării activităţilor structurilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, ca urmare a constatării, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.039/2009 a neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, nu poate fi acceptată drept justificare a urgenţei reglementării şi semnifică, pe de altă parte, perpetuarea stării de neconstituţionalitate deja sancţionată de Curtea Constituţională. De asemenea, actul normativ atacat nu învederează o situaţie extraordinară, întrucât reglementări cuprinse la art. 1 din acesta, privind cadrul organizatoric al aparatului de lucru al Guvernului, erau deja prevăzute la momentul emiterii ordonanţei criticate în Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998, structurile reglementate prin aceasta fiind, în unele cazuri, noi doar prin denumire. Totodată, prin Decizia nr. 421/2007, Curtea Constituţională a statuat că "urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare". Or, autorul excepţiei arată că la data de 27 iulie 2009 s-a depus la Camera Deputaţilor, în regim de urgenţă, un proiect de lege privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului, precum şi a altor autorităţi ale administraţiei publice centrale, proiect de lege care cuprinde aceleaşi atribuţii pentru Corpul de control al primului-ministru ca în ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 3/2009 şi nr. 94/2009. Acest proiect se află în procedură de adoptare şi este necesară finalizarea acestei proceduri, pentru a se respecta rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, consfinţit de art. 61 din Constituţie.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009, prin art. 6 alin. (4) lit. n), intervine în organizarea şi funcţionarea unei instituţii fundamentale a statului - Curtea de Conturi a României - şi nesocoteşte astfel prevederile art. 115 alin. (6) şi ale art. 140 din Constituţie. Dispoziţiile legale indicate prevăd atribuţia Corpului de control al primului-ministru de a propune măsuri de corectare a disfuncţionalităţilor şi încălcării legilor în vigoare, sesizate în activitatea de control, pe care le înaintează primului-ministru sau, după caz, ministerelor de resort, şi de a transmite, când se impune, sesizări către organele de urmărire penală sau către Curtea de Conturi, pentru a se stabili prejudiciile şi răspunderea penală, dacă este cazul. Astfel se recunoaşte, practic, dreptul Guvernului, prin Corpul de control al primului-ministru, de a trasa sarcini şi atribuţii Curţii de Conturi, stabilind anumite activităţi pe care aceasta să le desfăşoare. Alin.(5) şi (6) ale art. 6 din ordonanţa de urgenţă impun, într-un mod redundant, una şi aceeaşi obligaţie a autorităţilor şi instituţiilor publice de a pune la dispoziţie informaţiile solicitate şi de a acorda sprijin pentru realizarea misiunii de control, ceea ce aşază din nou, sub autoritatea Guvernului, toate entităţile publice cu atribuţii de control, inclusiv Curtea de Conturi. De asemenea, art. 7 alin. (4) din ordonanţa criticată stabileşte atribuţii ale Departamentului pentru Lupta Antifraudă în domeniul controlului fondurilor provenite din asistenţa financiară acordată de Uniunea Europeană României, ceea ce încalcă rolul de control al Curţii de Conturi, exercitat, prin Autoritatea de audit, asupra resurselor financiare de provenienţă comunitară. Practic, cele două structuri din aparatul de lucru al Guvernului devin, prin efectul ordonanţei atacate, instituţii fundamentale şi prin aceasta se adaugă la Constituţie. În concluzie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 afectează, pe de o parte, statutul constituţional al Curţii de Conturi, consacrat de art. 140 din Legea fundamentală - instituţie fundamentală a statului, aflată exclusiv sub control parlamentar - şi regimul său juridic stabilit, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, prin lege organică (şi care nu poate fi prejudiciat pe calea unei ordonanţe de urgenţă), precum şi raporturile, pe de altă parte, dintre cele două autorităţi fundamentale ale statului, care trebuie să fie guvernate de principiul constituţional al separaţiei puterilor şi echilibrului puterilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 32-33 din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 32 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 31 august 2009. Avocatul Poporului menţionează, în special, următoarele dispoziţii legale din actul criticat:

–Art. 6 alin. (4) lit. a), k), l), m) şi n): "(4) Corpul de control al primului-ministru îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a)în vederea realizării funcţiei de autoritate a Guvernului, controlează şi urmăreşte activitatea ministerelor, agenţiilor, autorităţilor administraţiei publice locale, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiilor publice, oficiilor, departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor şi societăţilor naţionale, instituţiilor financiar-bancare, cu capital de stat integral sau majoritar, precum şi dacă activitatea acestora se desfăşoară cu respectarea politicilor interne şi a obligaţiilor impuse de lege, regulamente şi proceduri; (...) k) exercită controlul asupra activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, stabilit prin sarcina încredinţată de Guvern sau dispus de primul-ministru;

l)urmăreşte implementarea politicilor şi strategiilor în domeniul controlului;

m)coordonează şi controlează aplicarea de către entităţile cu atribuţii de control a prevederilor actelor normative care reglementează controlul şi conduita personalului cu atribuţii de control la nivelul administraţiei publice centrale;

n)propune măsuri de corectare a disfuncţionalităţilor şi a încălcărilor legilor în vigoare, sesizate în activitatea de control, pe care le înaintează primului-ministru sau, după caz, ministerelor de resort, şi transmite, când se impune, sesizări către organele de urmărire penală sau către Curtea de Conturi, pentru a se stabili prejudiciile şi răspunderea penală, dacă este cazul; (...)."

–Art. 6 alin. (5) şi (6): "(5) În realizarea atribuţiilor de control, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi operatorii economici vizaţi au obligaţia să pună la dispoziţia reprezentanţilor Corpului de control al primului-ministru documentele şi informaţiile în termenul solicitat. Refuzul nejustificat atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a persoanei vinovate.

(6)Instituţiile cu atribuţii de control din cadrul administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia, la solicitarea Corpului de control al primului-ministru, să pună la dispoziţie informaţiile solicitate şi să acorde sprijin pentru realizarea misiunii de control."

–Art. 7 alin. (4): "(4) Departamentul are următoarele atribuţii principale:

a)asigură coordonarea luptei antifraudă şi protejarea efectivă şi echivalentă a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

b)efectuează controlul obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor provenite din asistenţa financiară acordată României de Uniunea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, în vederea identificării de nereguli, având şi calitatea de organ de constatare, în sensul prevederilor art. 214 din Codul de procedură penală, în privinţa fraudelor ce afectează interesele financiare ale Uniunii Europene în România;

c)efectuează acţiuni de control în vederea descoperirii fraudelor ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, prin diminuarea ilegală a resurselor proprii înscrise în bugetul general al Uniunii Europene, având calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din Codul de procedură penală;

d)asigură şi facilitează cooperarea dintre instituţiile naţionale implicate în protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, precum şi dintre acestea şi Oficiul European de Luptă Antifraudă şi autorităţile publice relevante din celelalte state membre ale Uniunii Europene;

e)iniţiază, prin Secretariatul General al Guvernului, şi avizează proiecte de acte normative privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

f)culege, analizează şi prelucrează datele în scopul realizării analizelor relevante în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

g)elaborează şi coordonează programe de perfecţionare, stagii de pregătire şi instruire în domeniul luptei antifraudă;

h)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative sau prin decizii ale primului-ministru."

În opinia Avocatului Poporului, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, ale art. 115 alin. (4) privind condiţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă, ale art. 115 alin. (6) teza a doua, potrivit căreia ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului şi ale art. 140 - Curtea de Conturi.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta urmează să fie admisă pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, acest act normativ a fost adoptat ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009, prin care, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului a fost declarată ca fiind neconstituţională. În lipsa unei reglementări care să vizeze funcţionarea acestor structuri, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009, preluând, cu unele excepţii, prevederile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009. Datorită acestor împrejurări de natură să motiveze urgenţa adoptării, această reglementare nu poate fi amânată şi constituie, totodată, o situaţie extraordinară, fiind îndeplinite, în opinia legiuitorului delegat, condiţiile cerute de art. 115 alin. (4) din Constituţie.

În ceea ce priveşte condiţiile cuprinse la art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală referitoare la emiterea unei ordonanţe de urgenţă, invocate de autorul excepţiei, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea acestora este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare, Curtea a reţinut, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, că "invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăţi insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinară -, a cărui respectare este prin definiţie supusă controlului Curţii, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil". Totodată, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţională a statuat că "urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare".

Examinând preambulul ordonanţei de urgenţă criticate, Curtea observă că existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată şi urgenţa acesteia sunt justificate de Guvern prin faptul că structurile din aparatul de lucru au în derulare o serie de activităţi derivate din atribuţiile stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009, precum şi raporturi de muncă cu personalul angajat, că se află în imposibilitatea de a asigura continuitatea activităţilor în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate pe perioada funcţionării acestora.

Or, Curtea Constituţională constată că, deşi prin Decizia nr. 1.039/2009 menţionată, Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009, şi deci inclusiv ordonanţa, a fost declarată ca fiind neconstituţională, această împrejurare nu se poate constitui într-o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată. În urma pronunţării şi publicării în Monitorul Oficial a acestei decizii, Guvernul a adoptat, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie, un alt act normativ - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 - punând de acord prevederile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 ce au condus la constatarea neconstituţionalităţii ei în întregime, însă menţinând aceeaşi manieră de reglementare şi aceleaşi soluţii legislative de principiu cuprinse în ordonanţa neconstituţională şi suspendate de drept în temeiul aceluiaşi art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală.

Curtea constată că soluţiile juridice cuprinse în ordonanţa ce constituie obiectul controlului nu prezintă însă noutate absolută, deoarece legislaţia existentă până la momentul adoptării acesteia reglementa cadrul organizatoric al aparatului de lucru al Guvernului. Chiar în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 se face, de pildă, trimitere la anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 30 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, sau la Legea nr. 760/2001 de aprobare, cu modificări şi completări, a Ordonanţei Guvernului nr. 32/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 16 ianuarie 2002. Cadrul legislativ în această materie este completat de o serie de alte acte normative, dintre care pot fi enumerate: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 292/2000 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea şi funcţionarea Secretarului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 255/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2006 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Afaceri Europene în subordinea primului-ministru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2007, cu modificările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 12 aprilie 2007, aprobată prin Legea nr. 98/2008, cu modificările şi completările ulterioare, sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Rezultă cu evidenţă numărul mare de acte normative ce reglementează organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Aşadar, motivarea urgenţei şi a situaţiei extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, astfel cum este prezentată în preambulul ordonanţei de urgenţă, nu poate fi primită din perspectiva exigenţelor art. 115 alin. (4) din Constituţie, din moment ce pentru continuarea activităţii unor structuri din aparatul de lucru al Guvernului, derivate din atribuţiile stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009, precum şi a raporturilor de muncă cu personalul angajat, există cadru legislativ adecvat, astfel încât activitatea, atribuţiile şi obligaţiile acestora să poată continua. În plus, Guvernul ar fi trebuit să stăruie pentru finalizarea proiectului de lege depus la Parlament pentru a fi dezbătut şi adoptat în procedură de urgenţă, ceea ce ar fi condus la respectarea rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, aşa cum acesta este stabilit de art. 61 din Legea fundamentală.

În cadrul aceluiaşi control de conformitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 faţă de condiţiile constituţionale referitoare la delegarea legislativă pe calea ordonanţei de urgenţă, Curtea constată şi încălcarea art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, potrivit căruia "ordonanţele de urgenţă (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului".

Astfel, Curtea constată că prin competenţele conferite de art. 6 Corpului de control al primului-ministru, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 "afectează" regimul juridic al Curţii de Conturi - instituţie fundamentală a statului, în sensul prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie. Potrivit art. 6 alin. (4) lit. m) şi n) din aceasta, Corpul de control "m) coordonează şi controlează aplicarea de către entităţile cu atribuţii de control a prevederilor actelor normative care reglementează controlul şi conduita personalului cu atribuţii de control la nivelul administraţiei publice centrale;

n)propune măsuri de corectare a disfuncţionalităţilor şi a încălcărilor legilor în vigoare, sesizate în activitatea de control, pe care le înaintează primului-ministru sau, după caz, ministerelor de resort, şi transmite, când se impune, sesizări către organele de urmărire penală sau către Curtea de Conturi, pentru a se stabili prejudiciile şi răspunderea penală, dacă este cazul." Coroborând dispoziţiile citate cu cele ale art. 6 alin. (9), conform cărora "Actele de control aprobate se transmit instituţiilor vizate, care, în termen de 10 zile, au obligaţia de a comunică Corpului de control al primului-ministru măsurile luate în condiţiile legii", rezultă că actul normativ criticat instituie, practic, atribuţii ale Corpului de control de natură să direcţioneze, să influenţeze activitatea Curţii de Conturi a României, instituţie al cărei regim constituţional este consacrat de art. 140 din Legea fundamentală.

Potrivit art. 140 din Constituţie, Curtea de Conturi face parte din instituţiile fundamentale ale statului, exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, fiind, totodată, o instituţie subordonată exclusiv Parlamentului, în faţa căruia prezintă anual un raport. Or, atât substanţa juridică a normelor legale menţionate mai sus, cât şi caracterul lor imperativ, conduc la ideea că şi Curtea de Conturi, ca şi celelalte instituţii publice, cu sau fără activităţi de control, se află într-o relaţie de subordonare faţă de Corpul de control al primului-ministru, ceea ce este în contradicţie cu prevederile art. 140 din Constituţie.

Prin Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006, Curtea Constituţională a statuat că "natura Curţii de Conturi de instituţie fundamentală a statului este deopotrivă subliniată de statutul constituţional al acesteia, ca şi de faptul că organizarea şi funcţionarea sa, adică regimul său juridic, se reglementează, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, prin lege organică". Aşa fiind, este neconstituţional ca printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului să se instituie, chiar şi indirect, atribuţii ale Curţii de Conturi, deoarece regimul său juridic, adică organizarea şi funcţionarea sa, se reglementează exclusiv prin lege organică.

Totodată, Curtea constată că prin această ordonanţă se atribuie Corpului de control al primului-ministru competenţe de control asupra tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice centrale, fără niciun fel de distincţie. În acest sens, art. 6 alin. (4) lit. h) prevede atribuţia Corpului de control de a monitoriza şi controla "modul în care se elaborează şi se asigură transparenţa raportărilor periodice prezentate, conform reglementarilor legale în vigoare, de către autorităţile administraţiei publice centrale, de instituţii şi entităţi publice centrale şi servicii deconcentrate", iar alin. (5) prevede că, "În realizarea atribuţiilor de control, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi operatorii economici vizaţi au obligaţia să pună la dispoziţia reprezentanţilor Corpului de control al primului-ministru documentele şi informaţiile în termenul solicitat. Refuzul nejustificat atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a persoanei vinovate". Astfel, modalitatea vagă, imprecisă, de redactare a normelor juridice menţionate, care vizează instituţii şi autorităţi publice centrale în mod generic şi nu distinct, deschide posibilitatea ca în această categorie să se înscrie, în lipsa oricărei precizări suplimentare, şi instituţiile sau autorităţile publice al căror regim este reglementat în Constituţie şi care exercită diferite funcţii în stat - legislativă sau judecătorească. Or, conform art. 1 alin. (4) din Constituţie, "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale", astfel că supraordonarea activităţii Corpului de control al primului-ministru, aflat în subordinea primului-ministru, tuturor celorlalte instituţii şi entităţi publice centrale, inclusiv a celor de natură constituţională, reprezintă o ingerinţă a puterii executive în activitatea legislativului sau a puterii judecătoreşti.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi