Decizie nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009

Acsinte Gaspar - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) şi art. 20 alin. (2)-(10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa în Dosarul nr. 2.360/121/2008 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.360/121/2008, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) şi art. 20 alin. (2)-(10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, preluând cu fidelitate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008, consideră că jurisdicţia exercitată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se defineşte ca o jurisdicţie extraordinară, iar natura sa juridică este cea a unei instanţe extraordinare.

Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 este inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar celelalte prevederi legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) şi art. 20 alin. (2)-(10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, texte care au următorul cuprins:

–Art. 16: "Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar şi totodată garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte".

–Art. 19 alin. (1) lit. c): "În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îşi exercită atribuţiile în următoarele domenii: [...]

c)investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare".

–Art. 20 alin. (2)-(10): "(2) Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3)Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.

(4)Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenţei discriminării, cu citarea obligatorie a părţilor. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea sesizării.

(5)Acţiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfăşoară la sediul instituţiei sau în alt loc stabilit de acesta.

(6)Persoana interesată are obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.

(7)Hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita.

(8)Hotărârea se comunică părţilor în termen de 15 zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării.

(9)Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii.

(10)Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu".

Autorul excepţiei susţine că textele legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi (4) privind dreptul la un proces echitabil şi caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (1) şi (5) privind instanţele judecătoreşti şi interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

1.Nu se poate reţine motivul de inadmisibilitate invocat de Avocatul Poporului cu privire la art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. Într-adevăr, prin Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008, Curtea a constatat că "dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Însă în cauza de faţă sunt aduse alte critici textului supus controlului Curţii Constituţionale, critici ce vizează eventualul caracter de instanţă extraordinară al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Or, prin decizia pronunţată sub rezervă de interpretare, Curtea a constatat neconstituţionalitatea numai a unui sens al textului art. 20 alin. (3) din ordonanţă, situaţie în care nu se poate reţine că textul în sine este neconstituţional, ci numai acea interpretare din care rezultă că se "acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". În consecinţă, în situaţia de faţă nu se poate aplica textul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar Curtea urmează să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate ridicată. A se vedea, în acelaşi sens, ad similis, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.096 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, şi nr. 711 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 17 iunie 2009.

2.Pe fondul cauzei, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.096 din 15 octombrie 2008, în raport cu o critică identică de neconstituţionalitate, a statuat că instituţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu este o instanţă extraordinară.

Acesta este un organ al administraţiei publice centrale cu atribuţii în prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin supravegherea şi combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituţional fundamental al egalităţii în drepturi. Cu acel prilej, Curtea a stabilit că, potrivit dispoziţiilor supuse controlului de constituţionalitate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care se bucură de independenţa necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicţional şi respectă prevederile constituţionale cuprinse în art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 alin. (5) care interzice înfiinţarea de instanţe extraordinare. Mai mult, Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil este satisfăcut dacă cei interesaţi au posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime, drept care este consacrat expres la art. 20 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Totodată, Curtea a mai reţinut că jurisdicţia Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu are caracter obligatoriu, întrucât legea nu prevede în sarcina persoanei vătămate obligaţia de a urma o procedură administrativ-jurisdicţională prealabilă sesizării instanţei de judecată, ci numai posibilitatea de a opta între cele două căi de valorificare a dreptului, astfel încât nu se poate vorbi de încălcarea textului art. 21 alin. (4) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) şi art. 20 alin. (2)-(10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa în Dosarul nr. 2.360/121/2008 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Benke Karoly