Decizie nr. 151 din 25 martie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Aneta Anton în Dosarul nr. 2.173/C/2003 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa constantă în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.173/C/2003, Tribunalul Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Aneta Anton cu ocazia soluţionării apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2.618 din 25 aprilie 2003, pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosarul nr. 9.879/2002.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1, 4, 11, 15, 20, 21, 24, 31, 53 şi 125. De asemenea, consideră că sunt înfrânte şi dispoziţiile art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1, 2, 3, 7, 9, 10 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În acest sens, arată că, pentru justiţiabilul care nu are posibilităţi financiare să achite taxele judiciare de timbru, liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi nepărtinitor, principiul egalităţii, dreptul la apărare şi dreptul la informare nu mai sunt garantate, fapt ce "situează statul mai presus de lege şi de cetăţean".

Instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că "accesul liber la justiţie nu trebuie să fie în toate cazurile gratuit". Astfel, observă că art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, "fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora". În sprijinul acestor argumente este invocată şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, amintind, printre altele, şi Decizia nr. 422/2003 în care, pronunţându-se asupra constituţionalităţii art. 1 din Legea nr. 146/1997, Curtea a statuat că "reclamantul care a plătit taxele judiciare de timbru va suporta pierderea sumelor de bani plătite cu titlul acesta, numai atunci când instanţa hotărăşte că acţiunea sa nu este întemeiată sau nu îndeplineşte alte condiţii prevăzute de lege pentru a fi admisă, altfel spus, atunci când reclamantul a pus în mişcare în mod nejustificat serviciul public al justiţiei. În cazul în care acţiunea introdusă de reclamant a fost admisă, instanţa de judecată îl obligă pe pârât la plata cheltuielilor de judecată, în acestea cuprinzându-se şi taxele judiciare de timbru". În final, arată că plata de taxe şi impozite nu reprezintă un drept, ci o obligaţie constituţională a cetăţenilor, prevăzută de dispoziţiile constituţionale, iar legiuitorul este suveran în a acorda scutiri de la plata taxelor de timbru în considerarea unor situaţii determinate.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului apreciază că susţinerile autorului excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea art. 1 din Legea nr. 146/1997 nu sunt întemeiate. Astfel, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate faţă de dispoziţiile art. 21 din Constituţia republicată, reţine că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat, în mod constant, că liberul acces la justiţie nu presupune şi gratuitatea acestuia. Legea fundamentală nu interzice stabilirea taxelor judiciare de timbru, "fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţii judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie". De asemenea, reţine că regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa judiciară de timbru apare astfel ca o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiţiei, contribuabilul având posibilitatea, în virtutea legii, de a recupera contribuţia sa de la partea care cade în pretenţii. În acest sens invocă şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 7/1993, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, Decizia nr. 18/1997 şi Decizia nr. 198/1999.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de autorul excepţiei, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei republicate, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste dispoziţii legale au următoarea redactare:

–Art. 1: "Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege".

În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1, 4, 11, 15, 20, 21, 24, 31, 53 şi 125, dispoziţii care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei, au dobândit următoarea redactare şi numerotare:

–Art. 1 alin. (1), (2) şi (3): "(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2)Forma de guvernământ a statului român este republica.

(3)România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";

–Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.

(2)România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.";

–Art. 11 alin. (1) şi (2): "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

–Art. 15: "(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.

(2)Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

–Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 31: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2)Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3)Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.

(4)Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

(5)Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.";

–Art. 56: "(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.

(2)Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

(3)Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.";

–Art. 126 alin. (1), (2) şi (5): "(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(2)Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

....................................................................

(5)Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii."

Autorul excepţiei invocă, de asemenea, şi încălcarea prevederilor art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi ce au următorul conţinut:

–Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

2.Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

3.Orice acuzat are, în special, dreptul:

a)să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;

b)să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c)să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;

d)să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;

e)să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.";

–Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie."

Autorul susţine, de asemenea, că dispoziţiile legale criticate contravin şi următoarelor prevederi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului:

–Art. 1: "Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.";

–Art. 2: "1. Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile proclamate în prezenta declaraţie, fără nici un fel de deosebire, ca de pildă deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări.

2.Pe lângă aceasta, nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic, juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care aparţine o persoană, fie această ţară sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome sau supuse unei limitări oarecare a suveranităţii.";

–Art. 3: "Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale.";

–Art. 7: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără nici o deosebire la o protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.";

–Art. 9: "Nimeni nu trebuie să fie arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar.";

–Art. 10: "Orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, să fie ascultată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.";

–Art. 30: "Nici o dispoziţie a prezentei declaraţii nu poate fi interpretată ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoană, dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvârşi vreun act îndreptat spre desfiinţarea unor drepturi sau libertăţi enunţate în prezenta declaraţie."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a dezbătut în numeroase rânduri problema constituţionalităţii unor prevederi legale prin care s-au instituit taxe de timbru pentru introducerea unor cereri în justiţie, prevederi între care se numără şi art. 1 din Legea nr. 146/1997. În acest sens pot fi amintite Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 198 din 23 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 7 ianuarie 2000, şi Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003. În toate aceste cazuri, Curtea a statuat, în mod constant, că accesul liber la justiţie nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit. Astfel, s-a reţinut că art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora.

Pe de altă parte, s-a arătat că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.

Curtea observă, de asemenea, că Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, consacră, prin dispoziţiile art. 21, posibilitatea Ministerului Finanţelor Publice de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru.

Având în vedere toate aceste argumente, Curtea consideră că nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei referitoare la încălcarea principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi a dreptului la apărare.

De asemenea, Curtea constată că prevederile legale criticate nu aduc atingere nici principiului egalităţii în drepturi, deoarece nu fac nici un fel de diferenţiere între contribuabili.

În ceea ce priveşte problema constituţionalităţii art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, în raport cu art. 56 din Constituţia republicată, Curtea reţine că textul de lege criticat nu numai că nu contravine acestor prevederi constituţionale, dar reprezintă o aplicare a literei şi spiritului acestora. Astfel, Curtea observă că, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituţia republicată, care consacră obligaţia cetăţenilor de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice, regula este aceea că pentru anumite activităţi desfăşurate de instituţiile publice, inclusiv pentru soluţionarea contestaţiilor la impuneri şi taxe, se datorează taxe de timbru, cu excepţia persoanelor care beneficiază de scutire, aceste taxe având rolul de contribuţie la cheltuielile publice.

În legătură cu invocarea principiilor şi normelor constituţionale prevăzute la art. 1 alin. (1), (2) şi (3), art. 4, 15, 31 şi art. 126 alin. (1), (2) şi (5), Curtea constată că aceste critici sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei de faţă, neavând incidenţă cu obiectul acesteia.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica ce priveşte încălcarea art. 11 şi 20 din Constituţia republicată, prin raportare la prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, deoarece aceste acte internaţionale nu conţin prevederi care să consacre gratuitatea actului de justiţie.

De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut. (Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (1) şi (6), precum şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Aneta Anton în Dosarul nr. 2.173/C/2003 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 martie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Doina Suliman