Decizie nr. 266 din 23 aprilie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013 şi art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Asociaţia Părinţilor Liceului "Don Orione" din Oradea în Dosarul nr. 278/35/CA/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 991D/2014.

2.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Cristian Bălănean din cadrul Baroului Bihor, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat, care solicită admiterea excepţiei, deoarece prin prorogarea dispoziţiilor din Legea nr. 1/2011 se creează o situaţie discriminatorie între instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat, pe de o parte, şi cele private şi confesionale, pe de altă parte. Educaţia naţională reprezintă un obiectiv strategic şi de interes naţional, motiv pentru care nimănui, nici măcar Guvernului, nu-i este îngăduit să-şi exercite atribuţiile în mod discreţionar şi abuziv. Elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu privat şi confesional nu se află cu nimic mai prejos în comparaţie cu elevii din învăţământul general obligatoriu de stat. Or, de patru ani, prin prorogarea intrării în vigoare a prevederilor din Legea nr. 1/2011 continuă şi se perpetuează această situaţie discriminatorie. Dreptul la învăţătură reglementat şi garantat de art. 32 din Constituţia României implică în mod necesar şi corelativ din partea statului obligaţii şi prestaţii materiale de natura celor asumate prin Legea educaţiei naţionale. Totodată, simpla invocare generică a limitării resurselor bugetare nu este de natură să justifice tratamentul juridic diferit.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 32 alin. (4) din Constituţie, numai învăţământul de stat este gratuit. Deşi ulterior, prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, s-au aşezat pe poziţii de egalitate cele trei forme de învăţământ preuniversitar, de stat şi, respectiv, privat şi confesional, lipsa resurselor materiale a împiedicat obiectiv şi rezonabil finanţarea egală a acestora. De aceea nu pot fi primite criticile avansate, deoarece statul român trebuie să dea în primul rând prioritate învăţământului de stat şi în măsura posibilităţilor sale să procedeze şi la finanţarea celorlalte tipuri de învăţământ.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 32 alin. (4) din Constituţie, numai învăţământul de stat este gratuit. Deşi ulterior, prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, s-au aşezat pe poziţii de egalitate cele trei forme de învăţământ preuniversitar, de stat şi, respectiv, privat şi confesional, lipsa resurselor materiale a împiedicat obiectiv şi rezonabil finanţarea egală a acestora. De aceea nu pot fi primite criticile avansate, deoarece statul român trebuie să dea în primul rând prioritate învăţământului de stat şi în măsura posibilităţilor sale să procedeze şi la finanţarea celorlalte tipuri de învăţământ.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 15 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 278/35/CA/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013 şi art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Asociaţia Părinţilor Liceului "Don Orione" din Oradea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, prin prorogarea drepturilor de finanţare prevăzute în Legea nr. 1/2011, elevii din instituţiile de învăţământ particular sunt discriminaţi în raport cu elevii din instituţiile de învăţământ de stat. Dreptul la învăţătură implică în mod necesar obligaţii şi prestaţii materiale din partea statului, cum sunt cele din art. 9 alin. (1) şi art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, iar acestea nu se pot acorda în mod discriminatoriu. Prin notele de fundamentare ale celor două ordonanţe, starea de discriminare este reliefată în mod limpede, invocându-se doar motivul generic al "impactului financiar major pe care îl generează" acordarea sumelor pentru învăţământul preuniversitar privat. Or, acest motiv nu poate justifica în niciun mod aplicarea unui tratament diferit faţă de elevii din învăţământul particular, câtă vreme aceştia sunt într-o relaţie absolută de egalitate cu elevii din învăţământul de stat. Exprimând ideea de egalitate într-o formă pozitivă, dreptul la nediscriminare protejează persoanele fizice şi persoanele juridice aflate în situaţii asemănătoare împotriva aplicării unui tratament diferit.

7.Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece suspendarea pe o perioadă determinată a aplicării unor prevederi legale privind finanţarea de la bugetul de stat a învăţământului privat nu este neconstituţională, având în vedere contextul situaţiei economice actuale, caracterul limitat în timp al unei astfel de măsuri şi impactul asupra bugetului de stat al unei astfel de finanţări.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu poate fi pus semnul egalităţii între unităţile de învăţământ de stat şi cele particulare. Potrivit art. 60 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 1/2011, unităţile particulare de învăţământ sunt unităţi libere, deschise, autonome atât din punct de vedere organizatoric, cât şi economico-financiar, având drept fundament proprietatea privată garantată de Constituţie, iar directorii acestor unităţi sunt numiţi de conducerea persoanei juridice fondatoare, cu respectarea criteriilor de competenţă. Actul de numire se aduce la cunoştinţa inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea unitatea respectivă. Aşa fiind, din această perspectivă şi raportat la impactul unei astfel de finanţări asupra bugetului de stat în contextul situaţiei economice actuale, nu se poate reţine nici încălcarea art. 32 alin. (1) şi (5) din Constituţie.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 9 decembrie 2012, şi art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, care au următorul conţinut:

–Art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012: "Prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) referitoare la finanţarea de bază pentru învăţământul preuniversitar particular şi confesional acreditat, precum şi prevederile art. 27 alin. (6) şi art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2013.";

–Art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: "(1) Prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) referitoare la finanţarea de bază pentru învăţământul preuniversitar particular şi confesional acreditat, precum şi prevederile art. 361 alin. (3) lit. e) şi g) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2014.

(2)Până la data de 31 decembrie 2014 nu se acordă cupoanele sociale prevăzute la art. 27 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare."

13.Prevederile legale din Legea nr. 1/2011 la care fac trimitere dispoziţiile criticate şi a căror prorogare este contestată au următorul conţinut:

–Art. 9 alin. (2): "Statul asigură finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul general obligatoriu de stat, particular şi confesional acreditat. De asemenea, statul asigură finanţarea de bază pentru învăţământul profesional şi liceal acreditat, de stat, particular şi confesional, precum şi pentru cel postliceal de stat. Finanţarea se face în baza şi în limitele costului standard per elev sau per preşcolar, după metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.";

–Art. 27 alin. (6): "Statul sprijină educaţia timpurie, ca parte componentă a învăţării pe tot parcursul vieţii, prin acordarea unor cupoane sociale. Acestea vor fi acordate în scop educaţional, conform legislaţiei în domeniul asistenţei sociale, în funcţie de veniturile familiei, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.";

–Art. 101 alin. (2): "Statul asigură finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul primar, gimnazial, profesional şi liceal de stat, particular sau confesional acreditat, pentru elevii din învăţământul postliceal de stat, precum şi, după caz, pentru beneficiarii cursurilor de pregătire pentru examenul naţional de bacalaureat. Finanţarea de bază se face în limitele costului standard per elev/preşcolar, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale."

14.Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, prevederile art. 9 alin. (2), art. 27 alin. (6), art. 101 alin. (2) şi art. 361 alin. (3) lit. e) şi g) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 se prorogă până la data de 31 decembrie 2016.

15.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi art. 32 alin. (1) şi (5) referitor la dreptul la învăţătură, precum şi dispoziţiile art. 14 referitor la Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, în cursul anilor 2013 şi 2014, acestea continuă să îşi producă efectele juridice în cauzele în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, astfel că acestea pot fi analizate de Curtea Constituţională, aşa cum rezultă din cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, referitoare la sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. De altfel, prorogarea măsurilor referitoare la finanţarea de bază pentru învăţământul preuniversitar particular şi confesional acreditat, precum şi la acordarea unor cupoane sociale, a sumei de 500 de euro pentru educaţia permanentă a fiecărui nou-născut şi la finanţarea educaţiei naţionale prin alocarea unui buget de minimum 6% din produsul intern brut a fost dispusă în continuare, până la 31 decembrie 2016, prin art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, precitată, aprobată prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015.

17.Potrivit notelor de fundamentare ale ordonanţelor de urgenţă contestate, măsura prorogării a fost impusă de luarea în considerare a unui criteriu determinant în stabilirea obiectivelor şi strategiilor guvernamentale referitor la concordanţa cu responsabilităţile pe care România şi le-a asumat prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaţionale, sens în care Guvernul trebuie să promoveze un set coerent de politici macroeconomice şi măsuri de menţinere a stabilităţii financiare a ţării, care să asigure o execuţie bugetară prudentă, restrictivă şi echilibrată. Totodată, faptul că anumite măsuri fiscal-bugetare ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 4,6% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice, a impus cu stringenţă prorogarea finanţărilor respective.

18.Aşa fiind, adoptarea acestor acte normative a fost o consecinţă firească a realităţii existenţei unor situaţii ce ţin de protejarea interesului public general, legiuitorul fiind astfel deplin legitimat în luarea măsurilor urgente.

19.În plus, nu este de neglijat nici aspectul referitor la necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesele particulare ale persoanelor, sens în care jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). De aceea, ţinând seama de notele de fundamentare, precum şi de faptul că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragraful 49), Curtea constată că dispoziţiile criticate sunt deplin justificate.

20.Totuşi, Curtea Constituţională reaminteşte că în jurisprudenţa sa a subliniat că, "deşi autorităţile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor băneşti pretinse de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut. Astfel, deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi" (a se vedea Decizia nr. 330 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 23). De aceea, revine legiuitorului rolul de a aprecia asupra acordării finanţărilor în discuţie, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului, astfel încât prelungirea succesivă a perioadelor în care aceste finanţări nu se acordă să nu ducă la anihilarea, în sine, a dreptului recunoscut printr-o lege în vigoare.

21.Totodată, Curtea constată că, nefiind vorba de drepturi fundamentale, ci despre instituirea unor măsuri de finanţare a unor instituţii private şi confesionale, legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, după cum este liber să aleagă, în funcţie de politica statului şi de resursele financiare, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor, putând modifica sau chiar înceta acordarea acestor drepturi.

22.Punctual, cât priveşte critica formulată prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a statuat că principiul egalităţii în drepturi în faţa legii "presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice" (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

23.De asemenea, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie "vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui" (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, şi Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).

24.În cazul de faţă nu poate fi primită existenţa unei discriminări în faţa legii, întrucât dispoziţiile legale criticate vizează interesele unor instituţii de învăţământ private şi confesionale. Curtea mai reţine că în conformitate cu art. 104 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 finanţarea de bază vizează cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora, cheltuieli cu pregătirea profesională, cheltuieli cu evaluarea periodică a elevilor şi cheltuieli de bunuri şi servicii, iar, în funcţie de aceste cheltuieli pe care statul le angajează, se calculează costul standard per elev/preşcolar. Acesta are natura juridică a unui standard de cost care în sensul art. 2 lit. q) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 are în vedere "costurile normative utilizate pentru determinarea cuantumului resurselor alocate bugetelor locale în vederea furnizării unui serviciu public şi de utilitate publică la un anumit nivel de calitate". Este evident că raţiunea acestui standard de cost se circumscrie, pe de o parte, determinării efortului bugetar pentru susţinerea învăţământului de stat, învăţământ finanţat prin bugetele locale, iar, pe de altă parte, cunoaşterii efortului financiar necesar a fi preluat de autorităţile publice locale în domeniile descentralizate. Aşadar, acest cost nu vizează un drept fundamental al cetăţenilor, ci exprimă efortul financiar necesar susţinerii caracterului gratuit al învăţământului de stat, statul fiind cel care, în funcţie de necesităţile sociale, îl poate dimensiona în mod corespunzător (a se vedea evoluţia cuantumului acestui cost potrivit Hotărârea Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 133 din 13 martie 2013, cu modificările şi completările ulterioare). Aceste costuri nu pot exprima în niciun fel o realitate financiară similară în privinţa instituţiilor de învăţământ privat şi confesional care, din perspectiva finanţării, funcţionează după alte principii. Totodată, prin Decizia nr. 1.300 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, Curtea a statuat că, deşi principiul egalităţii în drepturi între cetăţeni a dobândit un sens mai larg, fiind extins şi în ce priveşte persoanele juridice, acest principiu nu îşi găseşte aplicarea atunci când este vorba de compararea regimului juridic al unor persoane fizice sau juridice de drept privat, cu sau fără scop patrimonial, cu cel căruia îi sunt supuse instituţiile publice, ca persoane juridice înfiinţate prin acte de putere sau de dispoziţie ale autorităţilor publice centrale sau locale. Prin urmare, instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cele de învăţământ privat ori confesional.

25.Aplicând considerentele de principiu ce emană din jurisprudenţa Curţii Constituţionale la speţa de faţă, Curtea constată că nu există un drept constituţional al instituţiilor din învăţământul preuniversitar particular şi confesional de a primi finanţare de la stat, motiv pentru care, în aceeaşi măsură, este constituţională şi reglementarea unor prorogări - cel puţin din motive financiare - ale aplicării măsurii legislative privind asigurarea de către stat a finanţării de bază pentru învăţământul preuniversitar particular şi confesional acreditat. Potrivit art. 32 alin. (1) din Constituţie, dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi perfecţionare, iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii. Or, Legea fundamentală instituie prin art. 32 alin. (4) norma potrivit căreia numai "învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii", învăţământului particular ori confesional nefiindu-le atribuit acest caracter.

26.De asemenea, instituţiile de învăţământ particular şi confesional, deşi beneficiază formal de aceleaşi finanţări asemenea instituţiilor de stat, ele nu se află în aceeaşi situaţie juridică care să impună aplicarea unui tratament identic. Astfel, potrivit art. 60 alin. (3) şi alin. (7) din Legea nr. 1/2011, "Unităţile particulare de învăţământ sunt unităţi libere, deschise, autonome atât din punct de vedere organizatoric, cât şi economico-financiar, având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituţie", iar "Directorii unităţilor de învăţământ particular sunt numiţi de conducerea persoanei juridice fondatoare, cu respectarea criteriilor de competenţă. Actul de numire se aduce la cunoştinţa inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea unitatea respectivă." Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, în învăţământul preuniversitar particular, spre deosebire de cel de stat, se percep taxe de şcolarizare a căror menire constă, potrivit art. 102 alin. (2) din aceeaşi lege, în finanţarea învăţământului respectiv (fie că este particular, fie că este confesional), fără ca prin aceasta să fie excluse şi alte forme de finanţare din fonduri publice ori alte surse.

27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Părinţilor Liceului "Don Orione" din Oradea în Dosarul nr. 278/35/CA/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013 şi art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru