Decizie nr. 583 din 13 septembrie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Codul familiei, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 540/205/2015 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.112D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 18 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 540/205/2015, Judecătoria Câmpulung a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Codul familiei, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de constatare a calităţii reclamantului de tată biologic al unui minor şi de tăgăduire a paternităţii faţă de soţul mamei minorului.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa autoare a acesteia consideră că textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care recunoaşte doar soţilor şi copilului născut în timpul căsătoriei dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii, fără a recunoaşte acest drept şi tatălui biologic, cu toate că şi acesta din urmă este titularul unui interes legitim în promovarea unei asemenea acţiuni. În acest sens, arată că tatăl biologic are o motivaţie proprie şi distinctă în răsturnarea prezumţiei de paternitate, aspect recunoscut în prezent de legiuitor, care, prin art. 429 alin. (1) din Codul civil, a prevăzut că şi acesta are calitate procesuală activă. Precizează însă că, în prezent, urmare a aplicării dispoziţiilor Codului civil exclusiv pentru copiii născuţi după intrarea în vigoare a acestuia, se creează o inegalitate de tratament între tatăl biologic al unui copil născut sub imperiul Codului familiei, căruia nu i se recunoaşte calitate procesuală activă, şi tatăl biologic al unui copil născut după intrarea în vigoare a Codului civil, căruia i s-a recunoscut o asemenea calitate procesuală activă. Apreciază că nu există nicio justificare a regimului discriminatoriu instituit prin art. 54 alin. (2) din Codul familiei, esenţială fiind raţiunea constând în asigurarea prevalenţei realităţii asupra ficţiunii. Or, identitatea de raţiune impune identitate de soluţii. Mai consideră că, prin consacrarea monopolului soţilor căsătoriţi şi copilului în promovarea acţiunii în tăgăduirea paternităţii prezumate, textul de lege criticat nu dă expresie exigenţelor art. 26 alin. (1) din Constituţie de a ocroti viaţa intimă, familială şi privată, ci, dimpotrivă, relevă o imixtiune în aceasta, restrângând drastic posibilitatea de a conferi semnificaţie juridică unei realităţi biologice, făcând-o dependentă exclusiv de voinţa unor persoane, cu ignorarea intereselor legitime ale tatălui biologic, care, deşi îşi creşte copilul, nu are posibilitatea de a face ca realitatea biologică să concorde cu statutul civil al persoanei, înscris ca atare în registrele de stare civilă.

6.Face referire la Hotărârea din 27 octombrie 1994, pronunţată în Cauza Kroon şi alţii împotriva Olandei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că interdicţia instituită de legea olandeză pentru femeia căsătorită de a contesta prezumţia de paternitate a soţului său cu privire la copilul conceput în timpul căsătoriei contravine art. 8 din Convenţie. De asemenea, în Hotărârea din 15 septembrie 2011, pronunţată în Cauza Schneider împotriva Germaniei, Curtea de la Strasbourg a reiterat principiul conform căruia noţiunea de viaţă de familie inclusă în textul art. 8 din Convenţie nu se referă exclusiv la o familie legitimă, ci se extinde şi în privinţa relaţiilor de familie de facto, existente între persoane care nu au oficializat relaţia. Astfel, un copil născut într-o familie de facto sau legitimă este ipso iure parte a acelei familii, prin simplul fapt al naşterii. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a extins protecţia oferită de art. 8 şi asupra potenţialelor relaţii de familie care se pot dezvolta între un copil născut în afara căsătoriei şi părintele său biologic. Factori relevanţi în determinarea existenţei reale a unor relaţii personale între aceştia sunt, pe de o parte, natura relaţiei dintre părinţii biologici şi, pe de altă parte, interesul vădit şi angajamentul părintelui biologic faţă de copil, atât înainte, cât şi după naşterea acestuia. Mai mult, conform jurisprudenţei constante a Curţii de la Strasbourg, relaţiile care nu pot fi calificate ca intrând indubitabil în sfera vieţii de familie se pot regăsi în sfera mai largă a vieţii private. În contextul unor proceduri legate de stabilirea sau contestarea paternităţii unui copil, instanţa europeană a statuat că "determinarea relaţiei legale dintre un bărbat şi copilul său poate privi viaţa sa de familie, însă, în măsura în care aceasta nu este bine conturată, în mod cert, clarificarea situaţiei priveşte viaţa sa privată, care înglobează şi aspecte legate de identitatea personală".

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia solicită, în realitate, completarea soluţiei legislative consacrate de textul de lege criticat prin includerea şi a tatălui biologic în rândul persoanelor care pot să introducă acţiunea în tăgăduirea paternităţii.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 54 alin. (2) din Codul familiei, care au următoarea redactare: "Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori.".

12.Codul familiei a fost abrogat expres prin art. 230 lit. m) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Deşi abrogat, textul este aplicabil în cauza în cursul soluţionării căreia a fost ridicată excepţia, fiind vorba despre un copil născut anterior intrării în vigoare a Codului civil şi ţinând seama de prevederile art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, potrivit cărora "Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare". Prin urmare, având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 referitor la sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în sensul că este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, rezultă că prevederile art. 54 alin. (2) din Codul familiei pot fi examinate de Curtea Constituţională ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate în cauza de faţă.

13.În opinia instanţei care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi art. 26 alin. (1) potrivit căruia autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată în cursul soluţionării unei cauze având ca obiect cererea reclamantului de constatare a calităţii sale de tată biologic al unui copil minor, precum şi de tăgăduire a paternităţii faţă de soţul mamei copilului. Copilul a fost născut la data de 21 decembrie 2007, deci anterior intrării în vigoare a Codului civil, dar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007 (9 noiembrie 2007), prin care s-a stabilit un termen de prescripţie a acţiunii în tăgăduirea paternităţii de 3 ani de la data naşterii copilului - pentru mamă şi pentru copil, respectiv de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului - pentru soţul mamei. Acţiunea introductivă de instanţă a fost înregistrată în anul 2015.

15.În prezent, potrivit art. 432 alin. (2) din Codul civil, acţiunea în tăgăduirea paternităţii de către tatăl biologic este imprescriptibilă în timpul vieţii acestuia.

16.Prin urmare, reglementările actuale ar fi mult mai avantajoase autorului excepţiei, care susţine că este tatăl biologic al minorului a cărui paternitate o revendică, în noua concepţie a legiuitorului român exprimată prin Codul civil, tatăl biologic având dreptul de a introduce acţiunea în tăgăduirea paternităţii faţă de tatăl prezumat, drept al cărui exerciţiu nu este supus unei limitări în timp.

17.Prin Decizia nr. 1.573 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 7 decembrie 2009, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Codul familiei, autorul acesteia rezumându-se la a solicita, în mod expres, completarea textului de lege criticat, în sensul de a se introduce în sfera persoanelor care pot formula acţiunea în tăgăduirea paternităţii atât adevăratul tată, cât şi orice persoană care dovedeşte un interes legitim. Or, o asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Faţă de motivarea formulată în prezenta cauză, Curtea va examina pe fond excepţia de neconstituţionalitate.

18.În acest sens, Curtea observă că, după abrogarea Codului familiei, Codul civil a acordat calitate procesuală activă în ceea ce priveşte promovarea acţiunii în tăgăduirea paternităţii atât persoanelor care şi în temeiul art. 54 alin. (2) din Codul familiei puteau avea această calitate, respectiv copilul şi oricare dintre soţi, cât şi, în plus, tatălui biologic, căruia legiuitorul îi recunoaşte, în condiţiile actualului Cod civil, asemenea posibilitate.

19.Instanţa de judecată autoare a excepţiei îşi motivează critica de neconstituţionalitate prin utilizarea unor argumente similare celor pe care Curtea Constituţională le-a avut în vedere atunci când, prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002, a apreciat că este neconstituţională omiterea din textul art. 54 alin. (2) din Codul familiei a mamei şi a copilului. În varianta iniţială, textul permitea doar tatălui prezumat să conteste paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei, cu excluderea mamei şi a copilului, în egală măsură titulari ai unui interes legitim în promovarea unei asemenea acţiuni. Astfel, prin decizia menţionată, Curtea a apreciat că imposibilitatea mamei de a promova această acţiune constituie o încălcare a principiului egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie, pe de o parte şi, pe de altă parte, a principiului constituţional al egalităţii dintre soţi ca unul dintre principiile pe care se întemeiază instituţia familiei.

20.În ce priveşte excluderea implicită a copilului de la posibilitatea de a intenta acţiunea în tăgăduirea paternităţii, Curtea a reţinut că art. 54 alin. (2) din Codul familiei contravenea, în redactarea de la acea vreme, şi prevederilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile în care nu recunoştea şi acestuia dreptul la acţiune în contestarea paternităţii prezumate, împrejurare de natură să îi impună un anumit statut juridic stabilit prin voinţa altuia, pe care era ţinut să îl accepte în mod pasiv, fără a putea acţiona în sensul modificării sale, ceea ce nu putea avea decât semnificaţia unei negări a dreptului recunoscut oricărei persoane fizice, prin articolul constituţional mai sus menţionat, de a dispune de ea însăşi. Totodată, Curtea a apreciat că nerecunoaşterea, în ceea ce îl priveşte pe copil, a dreptului de a-şi stabili propria filiaţie faţă de tată, în concordanţă cu realitatea, împotriva unei ficţiuni, drept recunoscut, totuşi, tatălui prezumtiv, constituie o evidentă încălcare a art. 45 alin. (1) din Constituţie [devenit art. 49 alin. (1) în urma revizuirii din 2003 şi republicării Constituţiei], care recunoaşte copiilor şi tinerilor un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor, ceea ce nu poate avea decât semnificaţia instituirii în sarcina statului a obligaţiei de a le asigura mijloace juridice mai numeroase şi mai eficiente decât cele aflate la dispoziţia persoanelor fizice mature, în vederea realizării finalităţii urmărite.

21.Se observă că argumentele pe care Curtea Constituţională le-a exprimat cu prilejul constatării neconstituţionalităţii soluţiei legislative care nu acorda şi mamei şi copilului calitate procesuală activă în cazul acţiunii în tăgăduirea paternităţii prezumate nu pot fi translatate la situaţia persoanei care pretinde că este tatăl biologic al copilului, raţiunile avute în vedere de Curtea Constituţională în considerentele deciziei de admitere menţionate fiind circumstanţiate în mod specific la situaţia mamei, respectiv a copilului, la poziţia lor particulară şi la contextul legăturilor familiale, raportându-se la interesul pe care îl au, prin prisma statutului lor civil şi a poziţiei în edificiul relaţiilor de familie. Faţă de tatăl biologic nu pot fi aplicabile aceleaşi motive pentru care Curtea a apreciat necesară includerea mamei şi a copilului în rândul titularilor acţiunii în tăgăduirea paternităţii. Faptul că, în prezent, legiuitorul român a optat pentru o astfel de soluţie legislativă nu generează o discriminare, ci reflectă concepţia actuală cu privire la modul în care acesta a înţeles să clarifice relaţiile în discuţie.

22.Totodată, nu poate fi reţinută nici comparaţia pe care instanţa autoare a excepţiei o face atunci când afirmă că, în prezent, urmare a aplicării dispoziţiilor Codului civil exclusiv pentru copiii născuţi după intrarea sa în vigoare, se creează o inegalitate de tratament între tatăl biologic al unui copil născut sub imperiul Codului familiei, căruia nu i se recunoaşte calitate procesuală activă, şi tatăl biologic al unui copil născut după intrarea în vigoare a Codului civil, căruia i s-a recunoscut o asemenea calitate procesuală activă. Cu privire la principiul egalităţii, Curtea a reţinut în mod constant, în jurisprudenţa sa, că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări. În acest sens sunt Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 1.062 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013, prin care Curtea Constituţională a statuat că respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

23.De altfel, prin Decizia nr. 847 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 18 februarie 2016, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care prevăd că stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare, sunt constituţionale în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării. Prin decizia menţionată, Curtea a apreciat că normele substanţiale referitoare la contestarea filiaţiei faţă de soţul mamei se aplică în funcţie de reglementarea legală în vigoare la momentul naşterii copilului, respectându-se domeniul propriu de reglementare a vechii codificări în materia dreptului familiei, fără să fie încălcat nici principiul neretroactivităţii, nici cel al egalităţii şi al interzicerii discriminării, regula criticată aplicându-se în privinţa tuturor copiilor născuţi după intrarea în vigoare a Codului civil (paragraful 19).

24.De vreme ce Curtea a considerat că nu este discriminatoriu tratamentul juridic diferenţiat între copiii născuţi anterior intrării în vigoare a Codului civil şi cei născuţi după această dată, cu atât mai mult această constatare îşi menţine valabilitatea în ce priveşte bărbaţii care pretind că sunt părinţii biologici ai unor copii născuţi anterior, respectiv ulterior intrării în vigoare a Codului civil. Aşadar, pentru identitate de raţiune, nici în cauza de faţă nu se poate reţine existenţa vreunei discriminări între tatăl biologic al unui copil născut sub imperiul Codului familiei - căruia nu i se recunoaşte calitate procesuală activă în ce priveşte tăgăduirea paternităţii - şi tatăl biologic al unui copil născut după intrarea în vigoare a Codului civil, căruia, în actuala concepţie legislativă, i s-a recunoscut o asemenea calitate procesuală activă.

25.În fine, aşa cum a reţinut şi în Decizia nr. 847 din 10 decembrie 2015 (paragraful 21), Curtea observă că subiectele de drept trebuie să folosească acţiunile privitoare la filiaţie cu respectarea principiului aplicării legii civile în timp, revenind instanţei judecătoreşti competenţa de a aplica şi interpreta în mod corect legea civilă atât prin prisma aplicării sale în timp, cât şi al conţinutului său normativ.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 540/205/2015 şi constată că dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Codul familiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Câmpulung şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 septembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu