Decizie nr. 1.560 din 18 noiembrie 2009

Prin Adresa nr. I 810 din 19 octombrie 2009, preşedintele Senatului a sesizat Curtea Constituţională "cu privire la intervenţia unui conflict de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României, motivat de încălcarea dreptului constituţional al Parlamentului României de a aproba numirea unor membri ai Guvernului, drept ce îi revine în exercitarea atribuţiei reglementată de art. 85 alin. (1) coroborat cu art. 85 alin. (3) din Constituţie".

Sesizarea a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi ale art. 10, art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) şi art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. J 5.773 din 19 octombrie 2009 şi formează obiectul Dosarului nr. 7.757 E/2009.

În motivarea sesizării se susţin, în esenţă, următoarele:

Prin Decretul nr. 1.357 din 1 octombrie 2009 pentru revocarea din funcţie a unui membru al Guvernului, Preşedintele României a dispus, la propunerea primului-ministru, revocarea din funcţie a domnului Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, din partea Partidului Social Democrat. La aceeaşi dată, Preşedintele României a emis Decretul nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar prin care a dispus desemnarea domnului Vasile Blaga, ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei, să îndeplinească interimar funcţia de viceprim-ministru, ministru al administraţiei şi internelor. Desemnarea de către Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, a unui membru al Partidului Democrat Liberal pentru preluarea portofoliilor de viceprim-ministru şi de ministru al administraţiei şi internelor (deţinute anterior de un membru al Partidului Social Democrat) a condus la schimbarea structurii/compoziţiei politice a Guvernului, astfel cum a fost aceasta validată de Parlament în data de 22 decembrie 2008. Or, faţă de dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora, dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României poate numi unii membri ai Guvernului numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru, s-a creat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Preşedinte, prin eludarea de către Preşedintele României a normelor constituţionale şi organice referitoare la desemnarea unui membru al Guvernului, norme care reglementează atribuţia Parlamentului de a aproba propunerea primului-ministru, anterior exercitării de către Preşedintele României a atribuţiei de numire a unui membru al Guvernului. "Prin emiterea Decretului nr. 1.358 din data de 1 octombrie 2009, Preşedintele României îşi arogă puterea de a schimba compoziţia politică a Guvernului, deşi această putere aparţine, conform art. 85 alin. (3) din Constituţie, exclusiv Parlamentului României."

Se arată, totodată, că art. 85 alin. (3) din Constituţie nu distinge după cum este vorba de numirea unor miniştri interimari sau titulari, iar unei formulări generale a textului legal trebuie să îi corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincţii pe care legea nu le conţine. A interpreta această normă în sensul că ar statua exclusiv o regulă referitoare la numirea miniştrilor titulari, nu şi a miniştrilor interimari, ar însemna adăugarea la textul constituţional şi, mai mult, ar însemna crearea unui regim discriminatoriu între candidaţii la funcţia de ministru, în sensul că numai unii dintre aceştia ar trebui supuşi verificărilor şi apoi aprobării Parlamentului.

Mai mult, prin emiterea decretului menţionat, Preşedintele a încălcat şi prevederile art. 107 alin. (4) din Constituţie, a cărui singură interpretare posibilă este aceea că Preşedintele României nu are posibilitatea de a desemna un ministru interimar în ipoteza încetării prin revocare a funcţiei ministrului anterior. Rezultă că prin acest decret Preşedintele României a realizat o veritabilă numire a domnului Vasile Blaga în funcţiile de viceprim-ministru, respectiv de ministru al administraţiei şi internelor, aducând astfel atingere ordinii constituţionale şi prejudiciind echilibrul puterilor statului prin împiedicarea puterii legislative de a-şi exercită drepturile constituţionale ce îi revin cu ocazia formării/remanierii Guvernului, ceea ce reprezintă un act grav de încălcare a Constituţiei.

Se mai arată că "artificiul lingvistic utilizat de Preşedintele României în Decretul nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 care priveşte desemnarea domnului Vasile Blaga să îndeplinească interimar funcţia de viceprim-ministru, ministru al administraţiei şi internelor, unde se face referire la o aşa-zisă "demitere" din funcţie a domnului Dan Nica nu poate justifica încălcarea prevederilor art. 107 alin. (4) din Constituţie."

Se invocă şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 356 din 5 aprilie 2007 şi nr. 98 din 7 februarie 2008.

Se solicită Curţii soluţionarea conflictului de natură constituţională menţionat, obligarea autorităţii publice care a încălcat normele constituţionale (Preşedintele României) "la remedierea situaţiei create de încălcarea art. 85 alin. (3) din Constituţie, prin anularea de către acesta a actului nelegal emis" şi obligarea primului-ministru al României ca, în aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (3) din Constituţie, "să solicite Parlamentului României aprobarea numirii unui membru al Guvernului".

În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Preşedintelui României, pentru a prezenta punctele lor de vedere asupra conţinutului conflictului juridic de natură constituţională şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.

Senatul a comunicat punctul său de vedere prin Adresa nr. I 871 din 26 octombrie 2009, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 14.440 din 26 octombrie 2009. Pentru aceleaşi motive arătate în cuprinsul cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, se consideră că s-a născut un astfel de conflict între Parlamentul României şi Preşedinte, "prin eludarea de către Preşedintele României a normelor constituţionale şi organice referitoare la desemnarea unui membru al Guvernului, norme care consacră atribuţia Parlamentului de a aproba propunerea primului-ministru, anterior exercitării de către Preşedintele României a atribuţiei de numire a unui membru al Guvernului."

Camera Deputaţilor a comunicat punctul său de vedere prin Adresa nr. 1/2.518 din 26 octombrie 2009, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 14.445 din 26 octombrie 2009, în sensul că în cauză "nu există, de fapt, niciun conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României." Se arată că dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie, referitoare la remanierea guvernamentală, nu au aplicabilitate la situaţia de fapt invocată ca motiv al unui conflict juridic de natură constituţională. Termenul de remaniere guvernamentală folosit de art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie "se raportează la continuarea mandatului Guvernului şi nu are nimic comun cu o perioadă tranzitorie din activitatea acestuia. Conceptual şi practic, remanierea guvernamentală este incompatibilă cu numirea unor miniştri interimari şi cu atât mai puţin nu se poate reduce la instituirea unui interimat ministerial, care prin definiţie este o formulă de provizorat pentru o perioadă limitată de timp.[...] ar fi fost incidente prevederile art. 85 alin. (3) din Constituţie, invocate de semnatarul cererii, numai în situaţia ipotetică în care primul-ministru ar fi propus în locul miniştrilor menţionaţi în cererea transmisă Curţii Constituţionale, în funcţiile vacante, alte persoane din rândurile Partidului Democrat-Liberal sau a unor independenţi." Se mai arată că deciziile Curţii Constituţionale, invocate în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, "nu au legătură cu situaţia de fapt expusă în cererea adresată Curţii şi, prin urmare, nu au relevanţă în cauză." Cu privire la susţinerea referitoare la încălcarea de către Preşedintele României a dispoziţiilor art. 107 din Constituţie, se arată că nu poate fi reţinută. Se consideră că art. 107 alin. (3) din Constituţie conţine sintagma "cu excepţia revocării" întrucât se referă la primul-ministru, care, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nu poate fi revocat de către Preşedintele României.

Preşedintele României a comunicat cu Adresa nr. 3.285 din 26 octombrie 2009, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 14.426 din 26 octombrie 2009, punctul său de vedere în sensul că "nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României, deoarece nu suntem nici în prezenţa unei atribuţii pe care Preşedintele României ar fi trebuit s-o exercite şi nu a exercitat-o, şi nici în situaţia arogării unor competenţe care aparţin altor autorităţi publice." Se arată că "nu există nicio dispoziţie constituţională sau legală din care să rezulte că art. 85 se aplică şi în cazul miniştrilor interimari, aceştia fiind clar delimitaţi de miniştrii titulari în Constituţie, fiindu-le consacrate articole diferite." În plus, "interpretarea potrivit căreia este necesară aprobarea Parlamentului atunci când se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului prin desemnarea unor miniştri interimari este excesivă şi pune în discuţie însăşi esenţa instituţiei interimatului de a asigura continuitatea Guvernului până la numirea miniştrilor interimari." Se apreciază că, în motivarea cererii adresată Curţii, "se face o gravă confuzie între numirea unui membru al Guvernului în calitate de ministru titular şi situaţia interimatului, ca măsură provizorie, intervenită fortuit, ca urmare a demisiilor intempestive". Jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocată în motivarea cererii are în vedere candidaţii la funcţia de ministru, iar nu miniştrii interimari, aplicarea dispoziţiilor art. 85 din Constituţie, în interpretarea dată de Curtea Constituţională, fiind obligatorie numai atunci când se numeşte un nou membru al Guvernului.

Cât priveşte desemnarea unui ministru interimar ca urmare a revocării din funcţie a unui membru al Guvernului, se arată că excepţia instituită de dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie îl priveşte numai pe primul-ministru, deoarece numai acesta nu poate fi revocat de Preşedintele României. Excepţia fiind de strictă interpretare şi aplicare este incidentă numai în situaţia expres prevăzută de lege, respectiv în cazul primului-ministru. Însă atunci când în discuţie se află miniştri care, potrivit art. 106 din Constituţie, pot fi revocaţi, art. 107 alin. (3) se aplică în mod corespunzător în toate situaţiile prevăzute de art. 106, fără nicio excepţie.

Se solicită Curţii Constituţionale să constate că în cauză nu există un conflict juridic de natură constituţională, precum şi inadmisibilitatea capetelor subsecvente de cerere, referitoare la anularea decretului de desemnare a unui ministru interimar şi la obligarea primului-ministru de a solicita Parlamentului României aprobarea numirii unui nou membru al Guvernului.

Dezbaterile asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională au avut loc la data de 29 octombrie 2009 şi s-au desfăşurat potrivit prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu citarea părţilor şi ascultarea concluziilor reprezentanţilor acestora, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 58 din Legea nr. 47/1992, a amânat deliberarea la data de 11 noiembrie 2009 şi apoi la data de 18 noiembrie 2009.

CURTEA,

examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, formulată de preşedintele Senatului, punctele de vedere ale Senatului, Camerei Deputaţilor şi Preşedintelui României, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autorităţilor publice aflate în conflict, dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice.

Art. 34 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prevede că "(2) Cererea de soluţionare a conflictului va menţiona autorităţile publice aflate în conflict, textele legale asupra cărora poartă conflictul, prezentarea poziţiei părţilor şi opinia autorului cererii." În prezenta cauză, potrivit cererii formulate, autorităţile publice aflate în conflict sunt Parlamentul României şi Preşedintele României, textele constituţionale asupra cărora poartă conflictul sunt cele ale art. 85 alin. (1) şi (3) din Constituţie, respectiv cele ale art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie, iar opinia autorului cererii este aceea că desemnarea de către Preşedintele României a unui ministru interimar, prin decretul menţionat în sesizare, s-a făcut cu încălcarea competenţei Parlamentului de a aproba numirea ministrului în cauză. În finalul cererii se face şi precizarea că, "chiar dacă s-ar aprecia că prin emiterea Decretului nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 Preşedintele României nu şi-a arogat competenţe ce nu îi aparţineau, ci doar a exercitat o competenţă cu încălcarea procedurii prealabile impuse de o normă constituţională (numirea unui ministru în absenţa aprobării prealabile dată de către Parlamentul României), trebuie reţinut că [...] în sfera conflictelor juridice de natură constituţională este inclus orice conflict juridic de acest fel intervenit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea."

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că un conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice presupune "acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor". (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). De asemenea, Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie "stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea." (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008).

Raportând datele speţei la considerentele de principiu reţinute din jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională urmează să decidă dacă aspectele sesizate în cererea preşedintelui Senatului întrunesc elementele constitutive ale unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României. Astfel, pentru a stabili dacă, prin emiterea decretului de desemnare a unui ministru membru al Partidului Democrat Liberal ca ministru interimar în funcţia de ministru ocupată anterior revocării de un ministru aparţinând Partidului Social Democrat, Preşedintele României a încălcat dreptul Parlamentului prevăzut de dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea urmează să analizeze ipoteza aplicării acestor prevederi constituţionale.

Curtea constată, mai întâi, că art. 85 din Constituţie, având ca denumire marginală "Numirea Guvernului", reglementează procedura de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru şi numirea Guvernului, fiind prevăzute 3 cazuri în care Preşedintele României numeşte Guvernul [alin. (1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului [alin. (2) şi (3)].

Conform art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie, "(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

(3)Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie, a celor ale art. 106 potrivit cărora "Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege", ale art. 107 alin. (3) şi (4) care stabilesc durata maximă a interimatului, precum şi ale art. 10 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, potrivit cărora "Numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru", rezultă că, în cazul încetării funcţiei de membru al Guvernului, primul-ministru are obligaţia de a propune şi Preşedintele României are obligaţia de a numi, prin decret, într-un termen de cel mult 45 de zile, un nou ministru titular.

Alin. (3) al art. 85 din Constituţie, invocat ca temei al cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, impune ca numirea ministrului să se realizeze pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru, în situaţia în care prin propunerea de "remaniere" se schimbă "structura" sau "compoziţia politică" a Guvernului.

Remanierea guvernamentală reprezintă înlocuirea unor membri ai Guvernului cu alte persoane care nu se regăsesc pe lista iniţială aprobată de Parlament, prin acordarea votului de încredere.

Reglementând structura Guvernului, în art. 102, Constituţia României prevede că "(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică." Textul constituţional nu face nicio referire la numărul de ministere sau la nominalizarea acestora. Prin urmare, în lipsa unor norme exprese prevăzute prin lege organică, structura Guvernului este cea aprobată prin hotărârea Parlamentului de acordare a încrederii Guvernului, sau cea aprobată prin hotărârea Parlamentului privind schimbarea structurii Guvernului, la cererea primului-ministru. În acest sens sunt dispoziţiile art. 36 şi art. 37 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Potrivit art. 36 din actul normativ menţionat, "Ministerele şi miniştrii se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestitură" iar, potrivit art. 37 alin. (1), "Primul-ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere. În astfel de situaţii prevederile art. 36 se aplică în mod corespunzător."

Compoziţia politică priveşte partidele care intră în alcătuirea Guvernului, schimbarea compoziţiei politice intervenind în situaţia în care prin remanierea guvernamentală este cooptat sau, după caz, scos de la guvernare un partid politic sau mai multe.

Prin Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2007, invocată în motivarea sesizării, Curtea a reţinut următoarele: "În situaţia învestirii Guvernului şi aprobării Programului de guvernare, Parlamentul îi verifică, prin comisiile permanente, pe candidaţii pentru funcţia de ministru şi apoi dezbate şi aprobă prin hotărâre, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, Programul de guvernare şi lista completă a Guvernului.

Hotărârea Parlamentului, semnată de preşedinţii Camerelor, se înaintează de către aceştia de îndată Preşedintelui României, spre a proceda la numirea Guvernului; acestea sunt prevederile art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

–Numirea Guvernului de către Preşedintele României nu se face la sesizarea primului-ministru, ci la sesizarea Preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi în baza hotărârii Parlamentului de aprobare a Programului de guvernare şi a listei complete a membrilor Guvernului.

Obligaţia constituţională a Preşedintelui României se fundamentează pe hotărârea Parlamentului şi, în executarea acesteia, Preşedintele emite decretele de numire în funcţie a membrilor Guvernului, urmată de depunerea jurământului de credinţă cerut de lege.

–Candidaţii la funcţia de ministru înscrişi pe lista Guvernului, propusă de candidatul pentru funcţia de prim-ministru, sunt audiaţi de comisiile permanente ale Camerelor Parlamentului, competente potrivit obiectului de activitate al funcţiei candidatului de ministru şi, pe baza constatărilor făcute, acestea emit avize favorabile sau avize de respingere [...].

Aceasta este procedura prevăzută de art. 72 alin. 2 şi 3 şi art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Şi în situaţia remanierii guvernamentale, prevăzută de art. 85 alin. (3) din Constituţie, se aplică întocmai procedura prevăzută de art. 72 alin. 2 şi 3 şi art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. [...].

Hotărârile Parlamentului au la bază constatările făcute de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea pe funcţie a candidaţilor propuşi şi, în temeiul acestor garanţii, urmează învestirea în funcţie de către Preşedintele României, depunerea jurământului şi intrarea în exerciţiul funcţiunii.

Acesta este cadrul juridic obligatoriu pentru situaţiile prevăzute de art. 85 alin. (1) şi (3) şi art. 103 din Constituţie, dispoziţii dezvoltate în prevederile Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului."

Prin Decizia nr. 98 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 22 februarie 2008, Curtea a statuat că, în cazul prevăzut de art. 85 alin. (3) din Constituţie, numirea de către Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului şi de învestire, pe această bază, a miniştrilor, de către şeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituţia României] este un act obligatoriu, pe care Preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave de încălcare a Constituţiei.

Acesta este cadrul legal şi jurisprudenţial la care se raportează cererea adresată Curţii Constituţionale, adică cel corespunzător numirii unor membri ai Guvernului, în cazul remanierii guvernamentale care are ca efect schimbarea structurii sau a compoziţiei politice a Guvernului.

Se constată însă că situaţia juridică supusă examinării Curţii prin cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulată de preşedintele Senatului este diferită de aceea expusă anterior, ceea ce determină, în mod corespunzător, incidenţa altor dispoziţii constituţionale.

Astfel, prin Decretul nr. 1.357 din 1 octombrie 2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 1 octombrie 2009, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, l-a revocat din funcţie pe domnul Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor. Cele două funcţii - de viceprim-ministru şi de ministru al administraţiei şi internelor - fuseseră anterior comasate, schimbându-se astfel structura Guvernului aprobată prin votul de învestitură al Parlamentului. Comasarea, cu consecinţa schimbării structurii Guvernului, a fost aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 1 din 11 februarie 2009 privind schimbarea structurii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 11 februarie 2009.

Prin Decretul nr. 1.358 din 1 octombrie 2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 1 octombrie 2009, Preşedintele României l-a desemnat pe domnul Vasile Blaga, ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei, să îndeplinească interimar funcţia de viceprim-ministru, ministru al administraţiei şi internelor.

Curtea reţine că prin decretul Preşedintelui României anterior menţionat nu a fost numit un ministru titular pe funcţia rămasă vacantă, ci a fost desemnat un ministru din cadrul aceluiaşi cabinet pentru a se asigura interimatul funcţiei până la numirea noului ministru, în cadrul termenului constituţional de cel mult 45 de zile, prevăzut de art. 107 alin. (4) din Legea fundamentală.

Astfel, potrivit art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie, "(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercită atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.

(4)Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile."

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 90/2001, potrivit cărora: "Art. 9. - (1) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 sau este în imposibilitate de a-şi exercită atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului- ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.

(2)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.

(3)În situaţiile prevăzute la alin. (2), înăuntrul termenului de 45 de zile, primul-ministru va iniţia procedurile prevăzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului."

Interimatul reprezintă situaţia în care o persoană îndeplineşte, în condiţiile stabilite de lege, pe o perioadă determinată, atribuţiile unei alte persoane ce ocupă o demnitate sau o funcţie publică. Interimatul funcţiei de ministru se referă la situaţia în care conducerea unui minister este exercitată, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile, de un alt membru al Guvernului decât ministrul titular, a cărui funcţie a încetat în condiţiile art. 106 din Constituţie, sau care este în imposibilitatea de a-şi exercită atribuţiile. Având în vedere rolul miniştrilor care, potrivit art. 46 din Legea nr. 90/2001, exercită conducerea ministerelor şi le reprezintă "în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie", ceea ce impune continuitate în activitatea acestora, instituţia interimatului oferă soluţia constituţională pentru asigurarea acestei continuităţii până la identificarea şi propunerea de către primul-ministru a unor înlocuitori pentru exercitarea funcţiilor de ministru devenite vacante. Această procedură este compatibilă cu mandatul acordat de Parlament prin votul de învestitură, fiind menită să asigure buna funcţionare a Guvernului, în vederea realizării atribuţiilor acestuia.

Potrivit susţinerilor cuprinse în sesizare, întrucât art. 85 alin. (3) din Constituţie nu distinge după cum este vorba de numirea unor miniştri titulari sau interimari, acesta s-ar aplica în ambele situaţii, cu consecinţa numirii - atât a noilor membri ai Guvernului, cât şi a miniştrilor interimari - pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru, în cazul în care au loc schimbări în structura sau compoziţia politică a Guvernului.

Această interpretare a dispoziţiilor art. 85 alin. (3) din Constituţie nu poate fi primită. Norma constituţională nu distinge în sensul menţionat în sesizare, întrucât ipoteza aplicării acesteia este foarte clar definită de legiuitorul constituant, ceea ce exclude necesitatea realizării vreunei distincţii. Astfel, art. 85 alin. (3) din Constituţie se aplică în situaţia "remanierii guvernamentale". Or, interimatul se asigură întotdeauna de către un membru al Guvernului, şi nu de către o persoană aflată în afara listei aprobate de Parlament prin acordarea votului de învestitură, iar desemnarea ministrului interimar se face pe o perioadă determinată prevăzută chiar de textul constituţional, de cel mult 45 de zile. Prin desemnarea unui sau unor miniştri interimari nu are loc o remaniere guvernamentală, de esenţa acesteia fiind, aşa cum s-a arătat, înlocuirea unor membri ai Guvernului cu persoane care nu se află pe lista aprobată de Parlament la numirea Guvernului. Eventualele schimbări în structura sau compoziţia politică a Guvernului, la care se referă acelaşi text constituţional, pot fi analizate în cazul şi în legătură cu remanierea guvernamentală, iar nu cu privire la o perioadă tranzitorie, în care funcţionarea Guvernului este asigurată de miniştrii rămaşi în funcţie, până la numirea unor noi membri titulari în funcţiile vacante. De altfel, interpretarea în sensul că şi în cazul desemnării unuia sau a mai multor membri ai Guvernului ca miniştri interimari aceştia ar trebui supuşi verificării şi aprobării de către Parlament lipseşte de eficienţă instituţia interimatului şi conduce la blocaje instituţionale, cu consecinţe negative asupra funcţionării întregului Guvern şi asupra realizării programului acestuia aprobat de Parlament.

De asemenea, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia nerespectarea procedurii impuse de art. 85 alin. (3) din Constituţie, în cazul desemnării miniştrilor interimari, ar crea un regim discriminatoriu între candidaţii la funcţia de ministru "în sensul că numai unii dintre aceştia ar trebui supuşi verificărilor şi, apoi, aprobării Parlamentului". Aceasta, întrucât miniştrii interimari nu sunt "candidaţi la funcţia de ministru", ci miniştri în funcţie, care exercită pe o perioadă de cel mult 45 de zile şi atribuţiile altui membru al Guvernului care "se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106" sau "este în imposibilitatea de a-şi exercită atribuţiile". Termenul de cel mult 45 de zile a fost instituit de legiuitorul constituant tocmai pentru a permite realizarea procedurilor legate de numirea noului sau noilor miniştri, în legătură cu aceste proceduri fiind incidente dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie.

În concluzie, Curtea reţine că dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în cazul desemnării miniştrilor interimari, ci numai în cazul numirii de noi membri ai Guvernului. Această concluzie rezultă atât din interpretarea literală a textelor constituţionale de referinţă [art. 85 din Constituţie se referă la numirea Guvernului, pe când art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie se referă la desemnarea altor membri ai Guvernului ca miniştri interimari], cât şi din interpretarea sistematică a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 85 - Numirea Guvernului, art. 103 - Învestitura, art. 104 - Jurământul de credinţă, art. 106 - Încetarea funcţiei de membru al Guvernului şi art. 107 - Primul-ministru. Numirea miniştrilor în caz de remaniere guvernamentală reprezintă o instituţie constituţională distinctă, cu o reglementare constituţională distinctă de aceea a desemnării miniştrilor interimari. Întrucât desemnarea miniştrilor interimari, reglementată de dispoziţiile art. 107 alin. (4) din Constituţie, nu presupune exercitarea competenţei Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Legea fundamentală, nu se poate susţine încălcarea, în cauză, de către Preşedintele României, a acestei competenţe, sau a "procedurii prealabile" impuse de acelaşi text constituţional.

În cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională se mai susţine că, prin emiterea Decretului nr. 1.358 din 1 octombrie 2009, Preşedintele României a încălcat prevederile art. 107 alin. (4) din Constituţie, raportat la alin. (3) al aceluiaşi articol, interpretate în sensul că Preşedintele României nu are posibilitatea de a desemna un ministru interimar în ipoteza încetării prin revocare a funcţiei ministrului anterior. Se apreciază că "în fapt, prin Decretul nr. 1.358 din 1 octombrie 2009, Preşedintele României realizează o veritabilă numire a domnului Vasile Blaga în funcţiile de viceprim-ministru şi de ministru al administraţiei şi internelor, ceea ce face şi mai evidentă încălcarea prevederilor alin. (3) al art. 85 din Constituţie de către Preşedintele României".

În limitele sesizării şi a competenţei prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să decidă dacă prin pretinsa încălcare de către Preşedintele României a dispoziţiilor art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie s-a creat un conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Parlament, şi, în acest cadru, să dea textelor din Legea fundamentală interpretarea corespunzătoare.

Procedând la interpretarea sistematică a dispoziţiile constituţionale ale art. 85 - Numirea Guvernului, art. 106 - Încetarea funcţiei de membru al Guvernului, art. 107 - Primul-ministru, art. 109 - Răspunderea membrilor Guvernului şi art. 110 - Încetarea mandatului, Curtea constată că nu poate fi primită susţinerea autorului sesizării potrivit căreia Preşedintele României nu are posibilitatea de a desemna un ministru interimar în cazul în care funcţia de ministru a încetat ca urmare a revocării ministrului titular şi nici concluzia în sensul că, procedând astfel, Preşedintele României a încălcat competenţa Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Constituţie.

Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 90/2001, revocarea din funcţia de membru al Guvernului "se face de Preşedintele României, prin decret, la propunerea primului-ministru." Chiar dacă, în ceea ce priveşte cauzele, revocarea se diferenţiază de celelalte cazuri de încetare a funcţiei de membru al Guvernului prevăzute de art. 106 din Constituţie, fiind o măsură juridică ce reflectă un joc politic al forţelor ce formează echipa guvernamentală, efectele revocării sunt aceleaşi: încetarea funcţiei de membru al Guvernului. Prin urmare, în lipsa unei dispoziţii constituţionale exprese, nu se poate susţine că Preşedintele României nu are posibilitatea de a desemna un alt membru al Guvernului pentru a îndeplini atribuţiile ministrului a cărui funcţie a încetat ca urmare a revocării, până la numirea noului ministru, adică până la realizarea remanierii guvernamentale.

Examinând dispoziţiile constituţionale cu privire la care se arată că ar institui o asemenea excepţie, Curtea constată că alin. (3) al art. 107 din Constituţie reglementează interimatul funcţiei de prim-ministru, iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că regulile instituite de alin. (3) cu privire la primul-ministru se aplică "în mod corespunzător" şi miniştrilor. Această sintagmă a fost introdusă de legiuitorul constituant tocmai pentru a arăta că dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie trebuie adaptate având în vedere situaţia miniştrilor, care pot fi revocaţi de Preşedintele României, spre deosebire de primul-ministru, în privinţa căruia art. 107 alin. (2) din Constituţie prevede în mod expres că nu poate fi revocat ("Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.") Revocarea primului-ministru de către Preşedintele României ar avea ca efect înlăturarea Guvernului în exerciţiu prin simpla intervenţie a Preşedintelui României, ceea ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 109 alin. (1) privind răspunderea politică a Guvernului "numai în faţa Parlamentului" şi ale art. 110 alin. (2) referitoare la încetarea mandatului Guvernului, potrivit cărora "Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercită atribuţiile mai mult de 45 de zile." Acesta este motivul pentru care în Constituţie, atunci când se face referire la cazurile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului cu raportare la situaţia primului-ministru, revocarea este exceptată [în acest sens sunt, de exemplu, şi dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Constituţie, anterior citate]. Raţiunile care explică excepţia instituită de art. 107 alin. (3) din Constituţie în privinţa primului-ministru nu subzistă în cazul miniştrilor şi, prin urmare, nu se justifică o astfel de exceptare şi în privinţa lor. Ca urmare, desemnarea unui ministru interimar de către Preşedintele României se poate realiza în oricare dintre cazurile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului prevăzute de art. 106 din Constituţie, în vederea asigurării continuităţii conducerii ministerului până la numirea unui ministru titular, aşadar până la realizarea remanierii guvernamentale, în cadrul termenului constituţional de cel mult 45 de zile.

În concluzie, Curtea constată că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României în legătură cu emiterea de către Preşedintele României a Decretului nr. 1.358 din 1 octombrie 2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 1 octombrie 2009. Dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie sunt aplicabile în situaţia numirii de noi membri ai Guvernului, iar nu în situaţia desemnării miniştrilor interimari, aceasta din urmă procedură fiind guvernată de dispoziţiile art. 107 din Constituţie. În ceea ce priveşte excepţia stabilită de art. 107 alin. (3) din Constituţie, aceasta este de strictă interpretare şi aplicare, referindu-se numai la primul-ministru.

Curtea s-a pronunţat în limitele sesizării, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 şi art. 34 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care nu permit extinderea cadrului procesual cu privire la alte autorităţi publice, nici cu privire la alte texte legale decât cele precizate în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României în legătură cu emiterea de către Preşedintele României a decretului de desemnare a unui ministru interimar menţionat în sesizare.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Parlamentului României şi Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 18 noiembrie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Marieta Safta