Decizia nr. 664 din 24 octombrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Merkit Ali Erdem, Merkit Ali Ekber, Merkit Ali Ekrem, Merkit Ali Ozgur, Merkit A.E. Yildirim și Kisioglu Cagdas în Dosarul nr. 2.844/114/2015 al Tribunalului Buzău - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.235D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează faptul că în sală se află doamna Elena Georgeta Nedelcu, traducător autorizat de limba turcă. La dosar au fost depuse note scrise prin care autorii excepției de neconstituționalitate arată că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate, solicitând totodată admiterea acesteia. De asemenea, partea Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Arată că dispozițiile criticate nu sunt de natură să înfrângă dispozițiile constituționale invocate de către autorii excepției, având în vedere că textul criticat este incident exclusiv în ipoteza în care, din culpa contribuabilului, nu există o evidență contabilă pe baza căreia să fie estimate sumele datorate bugetului general consolidat. Astfel, incidența dispoziției criticate are un caracter de excepție, ca urmare a culpei contribuabilului, fiind aplicabilă doar în cazul săvârșirii unei infracțiuni, reprezentând o materializare a prevederilor art. 56 din Constituție. De asemenea, persoana în cauză poate contesta în fața instanței de judecată estimarea realizată de organele competente potrivit legii, existând suficiente garanții procesuale fără a se încălca prezumția de nevinovăție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 12 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.844/114/2015, Tribunalul Buzău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Merkit Ali Erdem, Merkit Ali Ekber, Merkit Ali Ekrem, Merkit Ali Ozgur, Merkit A.E. Yildirim și Kisioglu Cagdas cu ocazia soluționării unei cauze penale.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 67 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Dispozițiile de lege criticate permit folosirea doar a estimărilor pentru determinarea prejudiciului, fără să se prevadă posibilitatea verificării acestora. Astfel, imposibilitatea determinării unui prejudiciu cert în cadrul unui proces penal vine în contradicție cu dreptul la un proces echitabil. Totodată, dispozițiile criticate restrâng în mod nejustificat modul de determinare a prejudiciului, ceea ce contravine dispozițiilor art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală referitor la prezumția de nevinovăție. Autorii excepției apreciază că instanța este obligată să procedeze la estimarea unui prejudiciu în favoarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prezumându-se în mod absolut că acesta ar exista, instanța neavând nicio posibilitate reală de a determina în alt mod existența prejudiciului. În continuare, se arată că dispozițiile de lege criticate încalcă și dreptul la apărare, deoarece inculpații nu au posibilitatea de a propune probe în apărare din moment ce probațiunea și existența prejudiciului sunt stabilite ab initio, ca urmare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 241/2005.

6.Tribunalul Buzău - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, în cauzele penale, atât vinovăția, cât și întinderea prejudiciului se stabilesc ca urmare a unui probatoriu specific fiecărei cauze. Instanța apreciază că, deși, de regulă, prejudiciul trebuie să aibă caracter de certitudine, în lipsa unei evidențe financiar-contabile clare, în cazul distrugerii unei părți din aceste evidențe, al neînregistrării în evidențele contabile a tuturor operațiunilor comerciale, organul judiciar este obligat să administreze acele probe care să conducă la stabilirea unui prejudiciu cât mai exact, fără a face uz de dispozițiile art. 67 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În condițiile în care stabilirea întinderii prejudiciului este atributul instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar aceasta se face pe bază de probe și în condiții de contradictorialitate, instanța de judecată consideră că textul invocat este constituțional. Astfel, apreciază că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 sunt în acord cu prevederile constituționale invocate.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul apreciază că autorii excepției s-au mărginit să enumere o serie de dispoziții constituționale, fără a arăta concret în ce constă contradicția dintre dispozițiile criticate și Constituție. Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții trebuie să fie redactate în scris și motivate, iar potrivit art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentă să se pronunțe numai în limitele sesizării. Astfel, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

9.În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile criticate reglementează, pentru ipoteza când nu se poate stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, care este cuantumul sumelor datorate de către acesta bugetului general consolidat, modalitatea în care aceste sume urmează a fi stabilite sau determinate de organul competent potrivit legii. În acest caz, organul competent va proceda la stabilirea sumelor datorate bugetului general consolidat prin estimare, în condițiile Codului de procedură fiscală. În continuare, face referire la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 16/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015.10. Totodată, făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, apreciază că dispozițiile criticate nu contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și nici celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 24 din Constituție, Guvernul susține că dispozițiile legale criticate nu îngrădesc dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat, ales sau numit din oficiu, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să exercite drepturile procesuale ale inculpatului, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepții și obiecțiuni, și nici nu afectează dreptul acestuia de a beneficia de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării.

11.Totodată, Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate nu aduc nicio atingere prezumției de nevinovăție, textul legal criticat neinstituind nicio derogare de la acest principiu, cel trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 241/2005 bucurându-se, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, de prezumția de nevinovăție.

12.Avocatul Poporului apreciază că din analiza textului legal criticat rezultă că acesta instituie ca regulă stabilirea sumelor datorate bugetului general consolidat pe baza evidențelor contribuabilului, iar, în cazul în care aceasta nu este posibilă, sumele datorate se determină, pe cale de excepție, prin estimare, de organul competent potrivit legii, în condițiile Codului de procedură fiscală. Prin urmare, critica autorilor excepției nu se poate reține, deoarece estimarea este aplicabilă numai ca excepție, când sumele datorate nu se pot determina pe baza evidențelor contribuabilului. Această modalitate de calcul nu împiedică dreptul la un proces echitabil sau la apărare al justițiabilului, acesta putându-se bucura de toate mijloacele procedurale legale în acest sens. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituție, Avocatul Poporului apreciază că organului fiscal îi revine numai obligația de a estima cuantumul prejudiciului, dar înfăptuirea actului de justiție revine exclusiv instanței de judecată - care apreciază dacă prejudiciul există, care este întinderea acestuia, modul de producere, persoana vinovată și, nu în ultimul rând, dacă a fost sau nu săvârșită o infracțiune. Prezumția de nevinovăție, și anume faptul că persoana este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, în aplicarea sa concretă, cere ca, în realizarea competențelor stabilite de lege, organele judiciare să nu pornească de la ideea preconcepută că persoana cercetată sau judecată este vinovată, existența vinovăției trebuind stabilită numai printr-o hotărâre penală definitivă. Or, din examinarea textului de lege criticat nu rezultă stabilirea vinovăției în afara unei hotărâri judecătorești definitive.

13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul conținut: „În cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condițiile Codului de procedură fiscală.“16. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție și art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 362 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, a constatat că organul fiscal la care fac trimitere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 nu devine organ de cercetare penală ori instanță de judecată, nefiind parte a justiției în accepțiunea art. 124 și 126 din Constituție. Acesta nu face altceva decât să estimeze cuantumul unui prejudiciu, pentru ca, în final, tot instanței de judecată să îi revină rolul de a înfăptui actul de justiție și de a aprecia dacă există prejudiciu, care este întinderea acestuia, modul de producere, persoana vinovată etc.

18.De asemenea, prin Decizia nr. 333 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 24 august 2017, Curtea a observat că textul de lege criticat își găsește aplicabilitatea atunci când nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat. Posibilitatea calculării prin estimare, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 241/2005, a sumelor datorate bugetului general consolidat - în condițiile în care aceste sume nu pot fi stabilite pe baza evidențelor contribuabilului, întrucât acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligația legală de a pune la dispoziția organelor competente documentele prevăzute de lege în scopul verificărilor financiare, fiscale sau vamale - pune în valoare îndatorirea fundamentală prevăzută de art. 56 din Constituție ca fiecare cetățean să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice. Mai mult, soluția stabilirii exclusiv pe baza evidențelor contribuabilului a prejudiciului cauzat bugetului general consolidat prin neplata sumelor datorate ar oferi contribuabilului alternativa distrugerii documentelor în cauză, în vederea înlăturării răspunderii penale și civile.

19.Determinarea de către organul competent potrivit legii, prin estimare, în condițiile Codului de procedură fiscală, a sumelor datorate bugetului general consolidat - în cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, respectivele sume nu se pot stabili pe baza evidențelor contribuabilului - nu încalcă dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, întrucât există căi legale pentru contestarea valorii prejudiciului, având în vedere faptul că sumele calculate, prin estimare, de către organul competent nu au caracterul unei probe absolute, necenzurabile de către judecător, ci, dimpotrivă, atunci când inculpatul este trimis în judecată, probele sunt supuse controlului efectuat de către o instanță independentă și imparțială.

20.Totodată, în ceea ce privește contestarea valorii prejudiciului determinat, prin estimare, de către organul competent potrivit legii, prin Decizia nr. 333 din 11 mai 2017, precitată, Curtea a constatat că legiuitorul a impus o singură condiție cu privire la incidența dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală - potrivit cărora probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești -, și anume absența unei manifestări exprese de voință a părții interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale. Faptul că instanța de judecată, fără a readministra probele în condițiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ține seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării întregului probatoriu administrat în cauză. Totodată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saidi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44, și Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54). De aceea, utilizarea unei probe așa cum a fost administrată în faza de urmărire penală nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii, să o conteste. Prin urmare, nu se poate susține că prin dispozițiile de lege criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deși a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituționalitatea unui text, deoarece obiectul acțiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluționarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerința ca elementele de probă să fie administrate întotdeauna în fața persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situații particulare, de excepție, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată și suficientă de a contesta proba și de a solicita refacerea ei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153) - paragraful 20 din Decizia nr. 245 din 7 aprilie 2015.

21.Așadar, Curtea a reținut că problema afectării dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil s-ar putea pune în discuție, dacă probele nu sunt readministrate, numai în situația în care părțile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în fața unui judecător anterior cercetării judecătorești. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea a constatat că aceste aspecte sunt verificate de către judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, iar acesta, în baza art. 346 alin. (3) lit. b) și alin. (4) din același cod, poate exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. După începerea judecății, dispusă de judecătorul de cameră preliminară, în fața instanței de judecată pot fi puse în discuție (numai) aspecte ce țin de temeinicia probelor, aspecte referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată și care, raportat la acuzația concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanță.

22.Astfel, Curtea a constatat că nimic nu oprește partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului -, cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a observat că alin. (5) al art. 374 din Codul de procedură penală prevede că „Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe“, părțile și persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate și să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost sau nu administrate în faza de urmărire penală.

23.Totodată, cu privire la posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, Curtea a reținut că, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanței de judecată nu este de natură a afecta în niciun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Instanța de judecată soluționează cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii“.

24.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Merkit Ali Erdem, Merkit Ali Ekber, Merkit Ali Ekrem, Merkit Ali Ozgur, Merkit A.E. Yildirim și Kisioglu Cagdas în Dosarul nr. 2.844/114/2015 al Tribunalului Buzău - Secția penală și constată că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 octombrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu