referitoare la art. 56 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare
Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 996 din 29 octombrie 2025
Dosar nr. 2.995/1/2024
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Lavinia Curelea | - judecător la Secția I civilă |
| Mariana Hortolomei | - judecător la Secția I civilă |
| Irina Alexandra Boldea | - judecător la Secția I civilă |
| Diana Florea Burgazli | - judecător la Secția I civilă |
| Daniel Marian Drăghici | - judecător la Secția I civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Cosmin Horia Mihăianu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ianina Blandiana Grădinaru | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Petronela Iulia Nițu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Marcela Marta Iacob | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Gheza Attila Farmathy | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Nicoleta Ghica-Velescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ștefania Dragoe | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ionel Florea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Veronica Dumitrache | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.995/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna magistrat- asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, în Dosarul nr. 4.437/109/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere la raport de către părți. Apelanta-reclamantă a depus note scrise.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 19 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 4.437/109/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Interpretarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul dacă neemiterea deciziei de încetare a raportului de muncă coroborată cu lipsa cererii scrise pentru continuarea executării contractului individual de muncă, formulată cu 30 de zile calendaristice anterior îndeplinirii condițiilor de înscriere la pensie, poate fi interpretată drept voința părților de a derula raporturile de muncă în baza unui nou contract de muncă ce atrage permisiunea cumulului pensiei pentru limită de vârstă cu salariul, în condițiile art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 decembrie 2024 cu nr. 2.995/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 28 septembrie 2025.
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii):
Articolul 56
(1)Contractul individual de muncă existent încetează de drept: (...)
c)la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepțional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II; (...)
(2)Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. c)-), constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului, și se comunică persoanelor aflate în situațiile respective în termen de 5 zile lucrătoare. (...)
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010):
Articolul 118
(1)În sistemul public de pensii pot cumula pensia cu venituri realizate din activități dependente, așa cum sunt reglementate de Codul fiscal, Indiferent de nivelul acestora, următoarele categorii de pensionari:
a)pensionarii pentru limită de vârstă; (...)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei nr. xxxxxx/24.08.2023 emise de pârâta casa teritorială de pensii, prin care s-a procedat la anularea deciziei sale de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, în baza dispozițiilor art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, precum și împotriva Deciziei nr. xxxxxx/30.08.2023 emise de pârâtă, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit din pensie, solicitând anularea ambelor decizii și restituirea sumelor ce au fost încasate în baza deciziei de debit.
În motivare, reclamanta a arătat că prin cererea adresată casei județene de pensii a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, începând cu 15 mai 2022, dată la care împlinea vârsta de 56 de ani și 3 luni, cu reducerea vârstei standard de pensionare datorită activității desfășurate în grupa a II-a de muncă.
La momentul depunerii cererii de înscriere la pensie, reclamanta avea calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, regăsindu-se în situația prevăzută de art. 6 alin. (1) pct. I lit. b) din Legea nr. 263/2010, în care se află și în prezent.
Prin Decizia nr. xxxxxx/18.05.2022 a casei teritoriale de pensii i s-a admis cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 6 ani și 8 luni în contextul celor mai sus arătate, drepturile de pensie fiind stabilite începând cu data de 15 mai 2022.
A subliniat reclamanta faptul că la emiterea acestei decizii au fost avute în vedere dispozițiile art. 55 și art. 104 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, iar pentru plata drepturilor de pensie dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, plata drepturilor de pensie nefiind condiționată de încetarea calității de asigurat al sistemului public de pensii.
La data de 23 mai 2022, în baza art. 106 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, a fost notificat angajatorul privind înscrierea sa la pensie pentru limită de vârstă.
La 24 august 2023, pârâta a emis decizia contestată, în temeiul art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 și în raport cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018, prin care a fost anulată decizia de înscriere la pensie pentru limită de vârstă și dispusă sistarea drepturilor de pensie începând cu data acordării lor - 15 mai 2022, deși la acele momente reclamanta a îndeplinit condițiile legale pentru a fi înscrisă la pensie pentru limită de vârstă, potrivit Legii nr. 263/2010, sub aspectul vârstei de pensionare și stagiului de cotizare.
Reclamanta a apreciat că, în speță, cadrul legal este reglementat de dispozițiile art. 118 din Legea nr. 263/2010, nefiind incidente prevederile art. 113 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, așa cum susține pârâta.
A mai învederat reclamanta că nu a optat pentru continuarea activității până la vârsta de 65 de ani, cum susține pârâta, precum și că la data încetării contractului său individual de muncă - 7 august 2023 în mod greșit apreciază pârâta că nu întrunea condițiile legale de pensie sub aspectul vârstei standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010, de vreme ce constatarea îndeplinirii acelor condiții fusese deja validată la un moment anterior.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, prin adresa din 19 iulie 2023, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș i-a comunicat faptul că reclamanta și-a continuat activitatea în baza aceluiași contract individual de muncă, după înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, fără informarea angajatorului, primind astfel simultan pensie și salariu.
Raportat la această situație, pentru perioada în care reclamanta a cumulat pensia cu drepturi salariale, în raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018 și nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, s-a procedat la anularea deciziei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă și la recuperarea sumelor încasate necuvenit pentru perioada arătată.
Cu privire la cumulul pensiei cu salariul, în raport cu situația reclamantei, nu mai subzistă calitatea sa de pensionară la împlinirea vârstei reduse conform anexei nr. 5 la Legea nr. 263/2010, iar, în ceea ce privește interdicția cumulului pensiei cu salariul într-o atare situație, aceasta este stabilită prin deciziile Curții Constituționale anterior arătate.
Decizia de încetare a plății pensiei este motivată în fapt și în drept, fiind emisă în temeiul art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, întrucât pensionarul nu mai îndeplinește condițiile legale în baza cărora i-a fost acordată pensia, în speță vârsta standard de pensionare.
Prin Sentința civilă nr. 509 din 20 februarie 2024, Tribunalul Argeș a respins contestația, reținând că reclamanta a continuat activitatea ca salariată în baza aceluiași contract individual de muncă, încasând în același timp salariul, dar și pensia pentru limită de vârstă, încălcându-se astfel dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018.
Prima instanță a mai reținut că dispozițiile art. 118 din Legea nr. 263/2010 nu sunt aplicabile în speță, reclamanta nefiind în situația de a realiza venituri din activități independente cum este prevăzut în textul de lege menționat. De asemenea s-a reținut și că fostul angajator nu s-a aflat în situația de a dispune încetarea de drept a contractului individual de muncă la împlinirea de către reclamantă a vârstei de 63 de ani, dat fiind că aceasta din urmă s-a adresat pârâtei cu cerere de înscriere la pensie, la vârsta de 56 de ani și 3 luni. Prin urmare angajatorul nu s-a aflat în culpă cu privire la încetarea contractului individual de muncă, el nefiind informat despre reducerea vârstei de pensionare a reclamantei.
S-a mai reținut și că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018, singura posibilitate a unei persoane care îndeplinește condițiile de vârstă standard și de stagiu minim de cotizare de a continua raporturile de muncă în temeiul unui contract individual de muncă o reprezintă încheierea unui nou contract, la același angajator, dacă acesta va fi dispus, ori la un alt angajator.
În speța de față, reclamanta a continuat activitatea ca salariat în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, calitate care prevalează asupra celei de pensionar. Atunci când optează pentru deschiderea dreptului de pensie contractul individual de muncă în curs încetează de drept, iar dreptul la muncă va putea fi exercitat numai după încheierea unui nou contract, dacă angajatorul consimte în acest sens.
Prin urmare, a reținut prima instanță că, în condițiile în care reclamanta și-a continuat activitatea în baza aceluiași contract individual de muncă, aceasta a renunțat la beneficiul pensiei, astfel că nu mai îndeplinea condițiile de pensionare pentru limită de vârstă la data de 15 mai 2022, dată de la care este firesc să nu i se mai plătească pensia.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, reluând susținerile invocate în contestație și punctând suplimentar asupra următoarelor aspecte:
–nu a optat pentru continuarea activității până la 65 de ani, angajatorul fiind informat cu privire la stabilirea calității sale de pensionar pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, și nu a emis decizie de încetare a contractului de muncă, neregăsindu-se de altfel în situația prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. c)teza a doua din Codul muncii, întrucât nu împlinise vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, așa cum prevede art. 53 din aceeași lege;
–Decizia Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018 nu îi este aplicabilă, aceasta referindu-se la art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Codul muncii;
–cumulul pensiei cu salariul este permis de art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010;
–stabilirea calității de pensionar este dată de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 55 din Legea nr. 263/2010 și nu de încetarea calității de salariat;
–art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 nu este aplicabil, dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru înscrierea la pensie fiind constatată prin Decizia nr. xxxxxx/18.05.2022 a casei teritoriale de pensii, fără ca între acestea să se regăsească și aceea privind obligația încetării calității de asigurat în sistemul public de pensii;
–doar plata pensiei anticipate se suspendă până când încetează calitatea de asigurat/salariat, respectiv încetarea contractului individual de muncă, fără a intra în discuție încetarea calității de pensionar, cum s-a procedat în cazul său.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului, reiterând cele invocate în fața primei instanțe.
Completul de judecată al instanței de trimitere a considerat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, reținând următoarele motive: existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță, în competența legală a unui complet de judecată al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă; existența unei chestiuni de drept ce se cere a fi lămurită, pasibilă de interpretări diferite în practica judiciară, având în vedere că textul de lege a cărui interpretare se solicită este apreciat ca având o formulare neclară, fiind totodată incomplet și necorelat cu alte norme legale, susceptibil tot astfel de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate; soluționarea cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate; noutatea chestiunii de drept; deși nu vorbim de o reglementare nou-intrată în vigoare, examenul jurisprudențial demonstrează faptul că nu s-a cristalizat încă o practică judiciară unitară și constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită și asupra căreia instanța supremă, prin intermediul mecanismului de față, trebuie să se pronunțe pentru prima dată, cerința interpretării și aplicării dispozițiilor indicate în prezenta sesizare fiind de actualitate și în măsură să reclame intervenția prin pronunțarea unei hotărâri prealabile; asupra problemei de drept pendinte, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunțată în recurs în interesul legii, iar aceasta nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea de față nu intră în sfera obiectului de reglementare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 62/2024).
Apelanta-reclamantă a susținut că este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, subliniind faptul că a informat de îndată angajatorul că a fost înscrisă la pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, începând cu data de 15 mai 2022, fiind decizia acestuia de a menține în continuare și în baza aceluiași contract individual de muncă raporturile de muncă, Decizia Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018 nefiind aplicabilă în opinia sa situației din speță.
De asemenea, a arătat că, odată ce a fost emisă decizia de pensionare, titularul devine beneficiar al pensiei, iar exercițiul acestui drept nu mai poate fi apoi condiționat de elemente ulterioare raportului juridic deja stabilit.
Intimata-pârâtă a susținut că nu se impune sesizarea instanței supreme, situația fiind clară, în raport cu cele stabilite de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 387 din 5 iunie 2018 și nr. 112 din 23 februarie 2021.
După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părți.
Instanța de sesizare a reținut că, potrivit art. 56 alin. (3) din Codul muncii, angajatorul nu poate îngrădi sau limita dreptul salariatei de a continua activitatea în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. c) teza întâi a aceluiași articol, respectiv la data îndeplinirii condițiilor legale pentru pensionare. Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiași text de lege, pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menținut în aceeași funcție maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă.
În cauză, apelanta-reclamantă a optat nu doar pentru continuarea raporturilor de muncă ulterior îndeplinirii cumulative a condițiilor legale pentru pensionare, ci a procedat totodată și la valorificarea dreptului la pensie, prin formularea cererii de înscriere la pensie la momentul îndeplinirii condițiilor legale pentru pensionare, urmată de emiterea deciziei pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă.
La fel de adevărat este și că, în situația dată, în raport cu dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi și alin. (2) din Codul muncii, deși trebuia să înceteze de drept contractul individual de muncă al apelantei-reclamante începând cu data înscrierii sale la pensie, măsură de altfel adusă la cunoștința angajatorului, acest lucru nu s-a întâmplat, situație ce a determinat cumularea calității de pensionar cu aceea de salariată în chiar baza vechiului contract individual de muncă.
În contextul arătat, intimata-pârâtă a apreciat că, atât timp cât apelanta-reclamantă a optat pentru continuarea raportului de muncă, dreptul la pensie nu putea fi solicitat simultan și astfel a dispus încetarea plății pensiei și retractarea deciziei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, motivat de faptul că nu îndeplinește condițiile legale în temeiul căreia i-a fost aceasta acordată.
Problema care se ridică, așadar, în prezenta speță este aceea a posibilității cumulării pensiei cu salariul, în contextul în care ulterior emiterii deciziei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, angajatorul nu emite decizie de încetare a contractului individual de muncă, raporturile de muncă continuând neschimbate.
Decizia Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018, evocată de intimata-pârâtă, nu a tratat problema cumulului pensiei cu salariul, obiectul excepției de neconstituționalitate reprezentându-l dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Codul muncii, titulara excepției de neconstituționalitate reclamând în respectivul litigiu că îi este afectat dreptul la muncă, fiind discriminată în raport cu bărbații, în contextul încetării de drept a raportului său de muncă la împlinirea condițiilor legale de pensionare (transformarea beneficiului legal al pensiei într-o consecință asupra încetării raportului de muncă ce decurge ope legis dobândind valențe neconstituționale, în măsura în care ignoră voința femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel al bărbaților).
Într-adevăr, între altele, instanța de contencios constituțional a reținut în cuprinsul deciziei arătate că, la îndeplinirea condițiilor legale de pensionare, femeia are dreptul să opteze pentru deschiderea dreptului la pensie, situație în care contractul individual de muncă în curs încetează de drept, iar dreptul de muncă va putea fi exercitat numai după încheierea unui nou contract, dacă angajatorul consimte în acest sens, situație în care devine permis cumulul pensiei cu salariul, în condițiile textului de lege evocat și de către apelanta-reclamantă, mai sus arătat.
Însă, în situația în care salariata optează pentru continuarea raportului de muncă, ulterior împlinirii vârstei de pensionare prevăzute de lege, exercițiul dreptului la muncă nu este condiționat de încheierea unui nou contract și de voința angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan.
Urmează a se observa că nu se neagă posibilitatea cumulării pensiei cu salariul, drept consfințit la art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, însă fiind vorba de două drepturi distincte, tot astfel trebuie acestea delimitate și materializate.
Pe de altă parte, în condițiile date, se observă că ne regăsim în prima ipoteză.
Nu putea intra în discuție problema renunțării la beneficiul pensiei, câtă vreme o atare ipoteză survenea exclusiv atunci când cel care îndeplinea condițiile legale de pensionare (inclusiv ca urmare a reducerii vârstei standard de pensionare potrivit legii, cum a fost situația în speță) alegea să nu își valorifice și materializeze acest drept la acele momente (optând să își exercite exclusiv dreptul la muncă în continuare), fără însă să ne regăsim într-o atare situație.
Chiar dacă apelanta-reclamantă și-a continuat raporturile de muncă, aceasta și-a valorificat dreptul la pensie, prin formularea cererii de înscriere la pensie pentru limită de vârstă la împlinirea condițiilor legale, urmată de emiterea de către casa teritorială de pensii a deciziei pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, situație ce a presupus validarea de către organul statului a celor două condiții prescrise de legiuitor pentru obținerea dreptului respectiv.
Or, odată îndeplinite aceste condiții, nu mai poate fi apreciată neîndeplinirea lor la un moment ulterior, în contextul în care, intrată în circuitul civil, decizia de pensie consfințește dobândirea dreptului, care astfel devine un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Odată ce a fost emisă decizia de pensionare, cetățeanul devine beneficiar al pensiei, iar exercițiul acestui drept nu mai poate fi apoi condiționat de elemente ulterioare raportului juridic deja stabilit.
Mai mult, emiterea deciziei de pensie nu a fost condiționată de dovada încetării în prealabil a contractului individual de muncă, de altfel cum vocația deschiderii drepturilor de pensie nu este condiționată decât de îndeplinirea celor două condiții prescrise de art. 52 și 53 din Legea nr. 263/2010.
Încetarea de drept a contractului individual de muncă este reglementată în situația dată (în care partea a optat pentru deschiderea drepturilor de pensie) ca o consecință a înscrierii la pensie ca urmare a îndeplinirii condițiilor cumulative legale pentru pensionare, moment începând cu care devine totodată faptic posibil cumulul pensiei cu salariul, după caz.
Cu alte cuvinte, fiind o măsură legală, ea intervine de drept, derularea raporturilor de muncă ulterior momentului înscrierii la pensie pentru limită de vârstă neputând afecta acest drept, ci eventual posibilitatea ori modalitatea cumulării acestui drept cu salariul, două drepturi distincte.
Astfel, chiar și în contextul în care angajatorul nu emite decizia de încetare a raportului de muncă începând cu data la care salariatul a devenit beneficiar al pensiei pentru limită de vârstă, se apreciază că această măsură intervine de drept, prin voința legiuitorului.
Pe de altă parte, faptul că angajatorul nu emite decizie de încetare a raportului de muncă nu poate fi imputat beneficiarului dreptului de pensie, după cum, tot astfel, așa cum s-a arătat, în cauză nu ne regăsim în ipoteza continuării raportului de muncă ulterior îndeplinirii condițiilor legale de pensionare (continuarea raporturilor de muncă ulterior dobândirii vocației de înscriere la pensie), ci în ipoteza continuării raportului de muncă ulterior înscrierii la pensie, situație care permite de altfel cumulul pensiei cu salariul.
Apelanta-reclamantă a optat în cauză pentru deschiderea dreptului la pensie, situație în care contractul individual de muncă în curs trebuia să înceteze de drept în condițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, urmând ca dreptul la muncă să poată fi exercitat numai după perfectarea unui nou contract, dacă angajatorul consimte în acest sens, fără însă ca acesta din urmă să fi procedat în sensul arătat în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (2) din Codul muncii, părțile optând pentru menținerea raporturilor de muncă în condițiile date, însă în baza vechiului contract individual de muncă, tot astfel fiind cumulat și salariul odată cu drepturile de pensie.
În speță nu a fost emisă decizie de încetare a raporturilor de muncă începând cu data înscrierii apelantei-reclamante la pensie, însă nu poate fi apreciat nici că angajatorul nu ar fi consimțit la încheierea unui nou contract de muncă în condițiile date, manifestându-și acordul tacit în acest sens, dovadă menținerea raporturilor de muncă ulterior informării sale de către casa teritorială de pensii cu privire la emiterea deciziei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, situație ce ar putea fi echivalată manifestării părților de a derula raporturile de muncă în baza unui nou contract de muncă de la acele momente, de natură a permite astfel în fapt și în concret cumulul pensiei pentru limită de vârstă cu salariul.
În condițiile în care art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 nu statuează decât cu privire la posibilitatea cumulului pensiei pentru limită de vârstă cu salariul, fără reglementarea condițiilor în care poate fi obținut respectivul beneficiu legal, iar acordarea pensiei pentru limită de vârstă nu este condiționată de încetarea în prealabil a calității de asigurat în sistemul public de pensii, limitată fiind la îndeplinirea celor două condiții prescrise de art. 52 din Legea nr. 263/2010, precum și în contextul în care dispozițiile legale din legea pensiilor trebuie coroborate cu cele ale art. 56 alin. (1) teza întâi lit. c) și alin. (2) din Codul muncii, reglementând exclusiv încetarea contractului individual de muncă la împlinirea condițiilor legale pentru pensionare, fără alte nuanțări, instanța de trimitere a apreciat că problema dedusă judecății poate deveni susceptibilă de interpretări diferite și controversate, fiind astfel necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru lămurirea chestiunii de drept în discuție.
Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, au rezultat două opinii:
Într-o opinie, majoritară, s-a apreciat că neemiterea deciziei de încetare a raportului de muncă coroborată cu lipsa cererii scrise pentru continuarea executării contractului individual de muncă nu poate fi interpretată drept voința părților de a derula raporturile de muncă în baza unui nou contract de muncă ce atrage permisiunea cumulului pensiei pentru limită de vârstă cu salariul, în condițiile art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010.
În sensul acestei opinii au fost identificate 9 decizii de la 4 curți de apel, precum și puncte de vedere teoretice exprimate de judecătorii de la 4 tribunale.
Într-o altă opinie s-a considerat, din contră, că, în situația în care nu a fost emisă decizie de încetare a raporturilor de muncă începând cu data înscrierii la pensie, angajatul și angajatorul optând pentru menținerea în fapt a raporturilor de muncă, se poate aprecia că angajatorul a consimțit la încheierea unui nou contract de muncă, manifestându-și acordul tacit în acest sens, situație ce ar putea fi echivalată manifestării părților de a derula raporturile de muncă în baza unui nou contract de muncă de natură a permite astfel cumulul pensiei pentru limită de vârstă cu salariul.
Cu titlu de practică judiciară au fost înaintate o decizie pronunțată de curtea de apel, precum și puncte de vedere teoretice exprimate de judecătorii de la o curte de apel și 4 tribunale.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
Prin Decizia nr. 840 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 martie 2019, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că "acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei de pensionare reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor persoanelor care au lucrat în condiții solicitante sau periculoase, ce au avut drept efect o deteriorare mai accentuată a sănătății și capacității de muncă, ori care au lucrat în condiții defavorizante, ceea ce a presupus un efort sporit, așa cum sunt cei care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap sau nevăzătorii. Prin urmare, reducerea vârstei de pensionare are valoarea unei reglementări cu caracter compensatoriu" (paragraful 17). În ipoteza textului de lege criticat, "încetarea are loc ca urmare a exprimării opțiunii asiguratului pentru deschiderea anticipată a dreptului la pensie, în condițiile permise de lege. În aceste condiții este evident că derularea în continuare a raportului de muncă ar fi contrară voinței exprimate de cel care solicită deschiderea dreptului la pensie, astfel că încetarea de drept a contractului individual de muncă este justificată, fără a avea semnificația încălcării dreptului la muncă al salariatului" (paragraful 18).
Prin Decizia nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Codul muncii, iar prin Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor "art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, și ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ", constatând că acestea sunt constituționale în măsura în care sintagma "condiții de vârstă standard" nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă/ continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în ambele decizii punându-se problema constituționalității dispozițiilor legale referitoare la încetarea de drept a raportului de muncă din perspectiva posibilității femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiții identice cu bărbatul.
Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante, în ordine cronologică:
–Decizia nr. 37 din 7 noiembrie 2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 10 februarie 2017, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 57 alin. (5) și (6) din Codul muncii, combinat cu art. 211 lit. b) din Legea nr. 62/2011, art. 35 din Codul de procedură civilă și art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, în ipoteza neîndeplinirii de către părți a obligației de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă, persoana fizică care a prestat muncă pentru și sub autoritatea celeilalte părți are deschisă calea acțiunii în constatarea raportului de muncă și a efectelor acestuia și în situația în care respectivul raport de muncă a încetat anterior sesizării instanței.";
–Decizia nr. 54 din 3 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 31 octombrie 2022, prin care, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) și art. 56 alin. (2) din Codul muncii, s-a stabilit că: "Respingerea cererii de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare în procedura revizuirii prevăzută la art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, atrage aplicarea normelor de drept din Codul civil ce reglementează efectele nulității actului juridic, în privința deciziei de constatare a cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă emise de angajator în temeiul dispozițiilor art. 56 alin. (2) coroborat cu art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.";
–Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în situația menținerii la cerere a raportului de funcție publică după îndeplinirea condițiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcționarul public ceruse suspendarea plății pensiei.";
–Decizia nr. 74 din 3 martie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 22 aprilie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii coroborat cu art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008 se aplică în privința contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată prin cumulul pensiei (cu reducerea vârstei standard de pensionare) cu salariul, cu consecința încetării de drept a acestuia la împlinirea vârstei de 65 de ani.";
–Decizia nr. 176 din 19 mai 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 4 iulie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă, în ceea ce îi privește pe funcționarii publici de sex feminin, dreptul la pensie poate fi solicitat simultan cu opțiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbați, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani".
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
Cu titlu prealabil analizei fondului problemei de drept supuse dezbaterii, se impune verificarea împrejurării dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, respectiv cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă, pe temeiul căruia a fost formulată sesizarea de față, instanța de trimitere considerând că situația din speță nu intră în domeniul de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".
Așadar, pentru declanșarea acestui mecanism, este necesară întrunirea următoarelor condiții de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ:
–existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță;
–cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea acesteia;
–ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
–chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
–chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Verificarea admisibilității prezentei sesizări relevă îndeplinirea primelor două condiții prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.
Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, titularul sesizării, învestită cu soluționarea apelului, urmând să soluționeze cauza în ultimă instanță prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.
Reclamanta s-a adresat Tribunalului Argeș, în conformitate cu prevederile art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010, înțelegând să conteste două decizii ale Casei Județene de Pensii Argeș, respectiv Decizia nr. xxxxxx/24.08.2023, prin care a fost anulată decizia de înscriere la pensie pentru limită de vârstă și dispusă sistarea drepturilor de pensie pe temeiul art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, precum și Decizia nr. XXXXXX/3O.O8.2023, emisă în baza primei decizii, prin care s-a dispus recuperarea drepturilor de pensie pretins încasate necuvenit.
Potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, hotărârea pronunțată în primă instanță este supusă numai apelului la curtea de apel competentă - în speță Curtea de Apel Pitești, hotărârea acesteia din urmă fiind definitivă conform alin. (2) al aceluiași articol.
Așadar, cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestite să o soluționeze.
Nu este întrunită, însă, cerința legăturii cu cauza a chestiunii de drept invocate.
Potrivit jurisprudenței constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condiția în discuție nu este îndeplinită atunci când procedura hotărârii prealabile a fost declanșată pentru a se răspunde unei probleme de drept ipotetice, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă (Decizia nr. 63 din 2 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 6 noiembrie 2023), ori starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită (Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023).
Circumstanțele speței evidențiază aspecte de natură a contura concluzia certă că soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării (Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024, cu jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, menționată la paragraful 60 din această decizie).
În termenii în care a fost adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizarea privește interpretarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Codul muncii, pentru ca instanța de judecată să stabilească dacă situația din speță se încadrează în dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, ce permite cumulul pensiei pentru limită de vârstă cu salariul.
În punctul de vedere exprimat de către completul de judecată s-a arătat că problema care se ridică în prezenta speță "este aceea a posibilității cumulării pensiei cu salariul, în contextul în care ulterior emiterii deciziei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, angajatorul nu emite decizie de încetare a contractului individual de muncă, raporturile de muncă continuând neschimbate".
Așadar, instanța de trimitere a considerat că, de vreme ce art. 56 alin. (2) din Codul muncii prevede că este necesară constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă prin decizie a angajatorului, se pune problema dacă neemiterea unei asemenea decizii conduce la concluzia derulării raporturilor de muncă în baza unui nou contract de muncă, chiar dacă salariatul nu a formulat o cerere scrisă pentru continuarea executării contractului individual de muncă, formulată cu 30 de zile calendaristice anterior îndeplinirii condițiilor de înscriere la pensie.
Se observă, din întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, că instanța de trimitere a pornit de la premisa neemiterii de către angajator a unei decizii de constatare a cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă încheiat cu reclamanta.
Or, această premisă este infirmată chiar de datele furnizate prin încheierea de sesizare, instanța de trimitere arătând că vechiul contract individual de muncă al apelantei- reclamante a încetat la data de 7 august 2023, așadar, anterior emiterii de către casa teritorială de pensii a celor două decizii contestate în litigiul pendinte.
Mai mult decât atât, răspunzând solicitării Înaltei Curți de Casație și Justiție de comunicare a eventualei practici judiciare relevante pentru soluționarea sesizării de față (solicitare adresată, de altfel, tuturor curților de apel), Curtea de Apel Pitești a înaintat Decizia nr. 4.044 din 1 octombrie 2024 din Dosarul nr. 4.141/109/2023, pronunțată în apel de Secția I civilă a acestei instanțe, ce o vizează chiar pe reclamanta din litigiul în care s-a formulat prezenta sesizare.
Din lecturarea acestei decizii definitive reiese că reclamanta a contestat decizia angajatorului său prin care acesta a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă, începând cu data de 7 august 2023; contestația a fost respinsă în primă instanță, iar apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, prin decizia sus-menționată.
Se observă, totodată, că instanța ce a pronunțat acea decizie a respins susținerea reclamantei potrivit căreia neemiterea deciziei de constatare a încetării de drept a contractului de muncă într-un termen de 5 zile ar conduce la concluzia prelungirii vechiului contract de muncă sau chiar la concluzia încheierii unui nou contract de muncă.
Întrebarea din sesizarea de față nu se referă la neemiterea deciziei angajatorului într-un anumit termen, ci are ca premisă, la modul general, neemiterea deciziei de constatare a încetării de drept a contractului de muncă.
Or, această premisă de fapt este, în mod evident, eronată, din moment ce o asemenea decizie a fost emisă de către angajator, în temeiul art. 56 alin. (2) din Codul muncii, astfel cum s-a arătat în cele ce precedă.
Din încheierea de sesizare nu rezultă motivele pentru care în litigiul pendinte nu s-a pus în discuție și nu s-au analizat efectele Deciziei nr. 4.044 din 1 octombrie 2024 a Curții de Apel Pitești - Secția I civilă, din Dosarul nr. 4.141/109/2023, cu toate că acea hotărâre a fost pronunțată anterior sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă (la data de 19 noiembrie 2024), însă, pentru verificarea condiției legăturii cu cauza, este suficient chiar faptul că angajatorul a emis o decizie în baza art. 56 alin. (2) din Codul muncii, contrar premisei din întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin urmare, este vorba despre o chestiune ipotetică, ce nu are legătură cu cauza, atât timp cât starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită.
Această constatare este întărită de împrejurarea că, și în ipoteza în care s-ar considera că sesizarea se referă implicit la termenul de emitere a deciziei angajatorului pe temeiul art. 56 alin. (2) din Codul muncii, pe lângă faptul că această chestiune a fost cercetată în litigiul dintre angajat și angajator, potrivit celor expuse anterior, eventuala întrebare era tot una ipotetică, în măsura în care corelația dintre art. 56 alin. (1) lit. c) și art. 56 alin. (2) din Codul muncii nu ar fi avut în vedere ipoteza concretă din art. 56 alin. (1) lit. c) în care se află reclamanta din litigiul pendinte.
Astfel, în beneficiul reclamantei a fost emisă inițial o decizie de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, cu începere de la data de 15 mai 2022, decizie ce a fost anulată ulterior, reclamanta contestând-o pe aceasta din urmă în litigiul aflat pe rolul instanței de trimitere.
Or, situația emiterii unei decizii de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, din art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua ultima ipoteză, este diferită de cea din teza întâi a aceleiași norme.
Pentru ipoteza din speță, astfel cum rezultă din art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, încetarea de drept a contractului individual de muncă are loc la data comunicării deciziei, spre deosebire de ipoteza din teza întâi, în care contractul de muncă aflat în derulare încetează de drept la vârsta de 65 de ani a salariatului de gen feminin, iar în ceea ce privește termenul în care angajatorul trebuie să emită o decizie în temeiul art. 56 alin. (2) din Codul muncii reiese din cuprinsul acestei din urmă norme că decizia de constatare a cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă "se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia", așadar, pentru ipoteza din speță, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare.
Prin urmare, în situația reclamantei, încetarea de drept a contractului de muncă intervine tocmai ca efect al emiterii deciziei de pensionare, momentul încetării efective depinzând de data comunicării către angajator a deciziei de pensionare. Este explicabil, astfel, și decalajul dintre momentul formulării cererii de pensionare ori al emiterii deciziei de acordare a pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare și momentul încetării de drept a contractului, interval de timp în care, potrivit legii, salariatul continuă raporturile de muncă în baza vechiului contract.
Nu în ultimul rând, se poate observa că decizia casei teritoriale de pensii, contestată în litigiul aflat pe rolul instanței de trimitere, prin care a fost anulată decizia inițială de acordare a pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, a fost justificată pe temeiul art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, în conformitate cu care, "În sistemul public de pensii, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: (...) pensionarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia".
Reclamanta a susținut, printre altele, prin contestația formulată, faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a acestei norme, iar prin cererea de apel a reiterat acest motiv al contestației și a arătat, totodată, că nici nu este incidentă Decizia Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018, aplicată de către prima instanță, deoarece acea decizie a vizat o altă ipoteză decât cea din speță, anume cea din art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Codul muncii, în timp ce în litigiul pendinte a fost emisă o decizie de pensionare, fiind incident art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua ultima ipoteză.
Or, prin sesizarea de față, instanța de trimitere pare că are în vedere posibilitatea aplicării în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018, cu toate că decizia instanței de contencios constituțional se referă la o altă ipoteză decât cea din litigiul pendinte și fără să țină cont de faptul că art. 56 alin. (1) lit. c)teza a doua ultima ipoteză din Codul muncii a fost verificat, la rându-i, sub aspectul constituționalității, Curtea Constituțională pronunțându-se, prin Decizia nr. 840 din 13 decembrie 2018, în sensul conformității cu Constituția României a normei analizate (spre deosebire de dezlegarea din Decizia Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018).
Față de toate cele expuse se constată că sesizarea de față privește o chestiune de drept ipotetică, astfel încât nu este întrunită cerința de admisibilitate a legăturii acesteia cu cauza.
Întrucât condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă trebuie întrunite în mod cumulativ, sesizarea este inadmisibilă, fără a fi necesară verificarea și a celorlalte cerințe prevăzute de norma menționată.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.437/109/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Interpretarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul dacă neemiterea deciziei de încetare a raportului de muncă coroborată cu lipsa cererii scrise pentru continuarea executării contractului individual de muncă, formulată cu 30 de zile calendaristice anterior îndeplinirii condițiilor de înscriere la pensie, poate fi interpretată drept voința părților de a derula raporturile de muncă în baza unui nou contract de muncă ce atrage permisiunea cumulului pensiei pentru limită de vârstă cu salariul, în condițiile art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Lorena Repana
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
