Decizie nr. 134 din 1 februarie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Remus Păcurar în Dosarul nr. 3.253/55/2010 al Judecătoriei Arad - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.385D/2010.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 3.582D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Dolha în Dosarul nr. 5.417/100/2008 al Curţii de Apel Cluj Secţia penală şi de minori.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

La dosar autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicită judecata în lipsă.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.582D/2010 la Dosarul nr. 2.385D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 26 mai 2010 şi 5 mai 2010, pronunţate în dosarele nr. 3.253/55/2010 şi nr. 5.417/100/2008, Judecătoria Arad - Secţia penală şi Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală şi, respectiv, art. 91^6 din acelaşi cod.

Excepţia a fost ridicată de Remus Păcurar şi Mircea Dolha în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor cauze penale în fond şi, respectiv, în apel.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei, art. 124 alin. (1) şi (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea acesteia, art. 132 alin. (1) referitoare la principiile care guvernează activitatea procurorilor, precum şi dispoziţiilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, deoarece, în lipsa unei autorizaţii din partea instanţei de judecată, se conferă părţilor sau oricăror altor persoane posibilitatea să efectueze înregistrări ale convorbirilor sau comunicărilor, fără a fi reglementate cazurile, condiţiile sau durata în care pot fi efectuate, persoanele înregistrate fiind lipsite de protecţia minimă a drepturilor lor. De asemenea, nu se asigură nici dreptul la un proces echitabil prin lipsa egalităţii armelor, fiind imperios necesar ca în situaţia utilizării probelor obţinute în condiţiile art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală să se instituie nu posibilitatea, ci obligativitatea instanţei de judecată de a supune expertizării respectivul mijloc de probă. În plus, autorul excepţiei mai consideră că şi în situaţia în care s-ar admite cererea de expertizare a înregistrărilor efectuate de părţi ori alte persoane, persoana cercetată nu are garanţia respectării tuturor canoanelor procesuale şi procedurale, cum ar fi posibilitatea nominalizării unui expert parte.

Judecătoria Arad - Secţia penală opinează că dispoziţiile legale criticate nu pot fi calificate ca fiind neconstituţionale.

Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^6 cu denumirea marginală Verificarea mijloacelor de probă din Codul de procedură penală, aşa cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 14 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut:

Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.

Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei, art. 124 alin. (1) şi (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea acesteia, art. 132 alin. (1) referitoare la principiile care guvernează activitatea procurorilor, precum şi prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 593 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 19 octombrie 2006, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, statuând că raţiunea reglementării urmăreşte să valorifice toate probele ce pot servi la aflarea adevărului, dispoziţiile respective fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau întâmplări ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video. Folosirea unor astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, inclusiv ale exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private - invocat în motivarea excepţiei -, dacă acestea se fac prin lege şi în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfăşurarea instrucţiei penale sau prevenirea faptelor penale.

Mai mult, legislaţia procesual-penală prevede suficiente garanţii în vederea înlăturării unor eventuale abuzuri, dispoziţiile art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală aplicându-se numai în cazul săvârşirii unei infracţiuni, când, în vederea aflării adevărului, înregistrările pot fi supuse expertizei (art. 91^6 alin. 1), părţile având posibilitatea contestării lor potrivit prevederilor art. 64, 67 şi 68 din Codul de procedură penală.

Curtea a constatat, de asemenea, că dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile actelor internaţionale aplicabile în materie. Astfel, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale admite, prin prevederile art. 8 paragraful 2, amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi familiale a persoanei, a domiciliului său şi a corespondenţei sale, "în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale [...]". Culegerea de informaţii şi date cu privire la pregătirea săvârşirii unor infracţiuni sau la derularea acţiunilor cu caracter infracţional se realizează, fără îndoială, în scopul "desfăşurării instrucţiei penale" (chiar dacă se face anterior momentului începerii urmăririi penale) şi constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de "prevenire a faptelor penale. [...]"

În examinarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea a avut în vedere, de asemenea, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în Hotărârea din 25 septembrie 2001 pronunţată în Cauza P.G. şi J.H. împotriva Regatului Unit, a apreciat că, în cazul în care "înregistrările nu au constituit singura probă împotriva acuzatului, iar acesta a avut posibilitatea să conteste atât autenticitatea, cât şi folosirea ei", nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil.

În legătură cu constituţionalitatea prevederilor de lege criticate în prezenta cauză, sub aspectul altor critici de neconstituţionalitate, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 21 din 3 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17 aprilie 2000, precum şi prin Decizia nr. 539 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, reţinând că acestea nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, fiind în concordanţă şi cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin aceleaşi decizii s-a constatat, de asemenea, că dispoziţiile menţionate respectă condiţiile stabilite de Constituţie pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Remus Păcurar în Dosarul nr. 3.253/55/2010 al Judecătoriei Arad - Secţia penală şi de Mircea Dolha în Dosarul nr. 5.417/100/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru