Decizie nr. 62 din 24 februarie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportate la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Ionel Stoica în Dosarul nr. 394/39/2014 al Judecătoriei Botoşani. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.025D/2014.

2.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.252D/2014 şi nr. 1.321D/2014, care au ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi celor ale art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Minea în Dosarul nr. 13.138/318/2014 al Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia penală şi de Alin Ionuţ Trancă în Dosarul nr. 19.325/280/2014 al Judecătoriei Craiova - Secţia penală.

4.La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.252D/2014 şi nr. 1.321D/2014 la Dosarul nr. 1.025D/2014, care a fost primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată în deciziile nr. 365/2014 şi nr. 32/2015.*)

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

7.Prin Încheierea din 29 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 394/39/2014, Judecătoria Botoşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportate la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal.

8.Prin Încheierea din 20 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 13.138/318/2014, Judecătoria Târgu Jiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi celor ale art. 6 alin. (1) din Codul penal.

9.Prin Încheierea din Şedinţa publică din 28 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 19.325/280/2014, Judecătoria Craiova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi celor ale art. 6 din Codul penal.

10.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatarii Ionel Stoica, Nicolae Minea şi Alin Ionuţ Trancă, deţinuţi la penitenciarele Botoşani, Târgu Jiu şi Craiova, în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei prin care au solicitat reducerea limitelor de pedeapsă potrivit noului Cod penal.

11.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2), precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

12.Astfel, autorul excepţiei Ionel Stoica arată că este profund discriminatoriu ca acela care execută o pedeapsă mai redusă decât maximul special al legii noi să nu poată beneficia de legea mai blândă, deci să execute chiar integral pedeapsa, iar unui condamnat pentru faptă de gravitate mai mare i se reduce pedeapsa de trei ori faţă de cea dispusă definitiv de instanţă. De aceea, consideră că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale menţionate în măsura în care prin aplicarea lor se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, potrivit căruia, la situaţii egale, tratamentul nu poate fi diferit. În acest sens, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 573/2011, nr. 1.470/2011 şi nr. 86/2003.

13.Autorul excepţiei Nicolae Minea consideră că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale menţionate "în măsura în care includ, nu exceptează şi situaţiile juridice de aplicare facultativă a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive." Astfel, arată că, "ulterior condamnării definitive, operaţiunea juridică de restabilire în prezent a pedepsei principale adecvată noilor limite penale speciale prin aplicarea legii penale mai favorabile după condamnarea definitivă anterioară este posibilă prin recurgerea la criteriile avute în vedere de legiuitorul anterior prin dispoziţiile art. 15 din vechiul Cod penal."

14.Autorul excepţiei Alin Ionuţ Trancă apreciază că dispoziţiile de lege atacate contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale menţionate, deoarece exclud expres aplicarea art. 15 din Codul penal din 1969 (art. 4 din Legea nr. 187/2012), sau sunt interpretate în sensul acesta (art. 6 din noul Cod penal). Autorul criticii arată că "România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cauza Rotaru împotriva României - pentru ambiguitatea şi lipsa de claritate a normelor de drept penal care aduc carenţe predictibilităţii dreptului, impreviziuni care nu fac altceva decât să lipsească de garanţii procesuale subiectul de drept."

15.Instanţele de judecată opinează că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, iar pe fond este neîntemeiată.

16.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

17.Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.025D/2014, consideră că art. 4 din Legea nr. 187/2012 este constituţional.

18.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

20.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din motivarea acesteia, îl constituie dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, dispoziţii care au legătură cu soluţionarea cauzelor în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Textele legale criticate au următorul conţinut:

–Art. 4 din Legea nr. 187/2012: "Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.";

–Art. 6 alin. (1) din Codul penal: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim."

21.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. De asemenea, este invocat art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor a fundamentale.

22.Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi cele ale art. 6 alin. (1) din Codul penal au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale, din perspectiva unor critici similare. În acest sens sunt, spre exemplu, deciziile nr. 710 din 27 noiembrie 2014 şi nr. 704 din 27 noiembrie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 14 ianuarie 2015, Decizia nr. 587 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 5 ianuarie 2015, Decizia nr. 541 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015, Decizia nr. 437 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 4 august 2014, şi Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi ale art. 6 alin. (1) din Codul penal, constatând că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

23.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în jurisprudenţa sa sus-menţionată, Curtea a constatat că, în cazul pedepselor definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă. Astfel, Curtea a reţinut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancţiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea dea doua ipoteză. Curtea a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile, descris mai sus, şi alte drepturi sau valori constituţionale, precum principiul securităţii raporturilor juridice şi autoritatea de lucru judecat, care pot contracara parţial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.

24.Luând în considerare cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.

25.Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea a observat că neconstituţionalitatea textelor de lege criticate este dedusă dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunţarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive. În legătură cu acest aspect, Curtea a apreciat că analiza porneşte de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia de către autorii excepţiei sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Însă Curtea a constatat că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal actual. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror pedeapsă definitivă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.

26.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

27.Cât priveşte invocarea, în cauza de faţă, a prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, se constată că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia se rezumă doar la a reda textul din Constituţie, fără a arăta, în mod concret, în ce constă contrarietatea textelor de lege atacate cu aceste prevederi constituţionale. Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituţionale invocate nu susţin prin ele însele neconstituţionalitatea textelor de lege criticate, astfel încât critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută.

28.Pentru acelaşi argument, nu pot fi reţinute nici criticile formulate cu privire la încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

29.În ceea ce priveşte criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate sunt formulate suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicate şi pentru a permite persoanelor interesate să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat.

30.Faţă de aceste considerente, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi cele ale art. 6 alin. (1) din Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) şi nici prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

31.Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Stoica în Dosarul nr. 394/39/2014 al Judecătoriei Botoşani, Nicolae Minea în Dosarul nr. 13.138/318/2014 al Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia penală şi de Alin Ionuţ Trancă în Dosarul nr. 19.325/280/2014 al Judecătoriei Craiova - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Botoşani, Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia penală şi Judecătoriei Craiova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 februarie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman