Decizie nr. 101 din 27 februarie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, excepţie ridicată de oraşul Pecica, reprezentat prin primar, în Dosarul nr. 6.517/108/2010* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 771D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorul excepţiei a depus note scrise, iar Societatea Comercială "Fildan Consulting" - S.R.L. a depus o cerere de intervenţie în cauză, prin care solicită admiterea excepţiei, precum şi un set de înscrisuri.

Preşedintele dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra cererii formulate.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de intervenţie, arătând că aceasta este aplicabilă doar în procesul civil, iar nu şi în faţa jurisdicţiei constituţionale.

Curtea, deliberând, respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie formulată, întrucât dispoziţiile din Codul de procedură civilă referitoare la cererile de intervenţie sunt aplicabile doar în ceea ce priveşte procesul civil, nu şi în faţa Curţii Constituţionale, care îşi exercită atribuţiile potrivit unei proceduri jurisdicţionale autonome.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale privind exercitarea profesiei de consilier juridic au mai format obiectul controlului de constituţionalitate şi sunt criticate din perspectiva recursului în interesul legii soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.517/108/2010*, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.

Excepţia a fost ridicată de oraşul Pecica, reprezentat prin primar, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 863 din 28 februarie 2013 pronunţate de Tribunalul Arad.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat încalcă dreptul la muncă şi la exercitarea în mod liber a profesiei de consilier juridic, prin interdicţia impusă consilierilor juridici de a-şi desfăşura activitatea în cadrul unei societăţi de consultanţă care are ca obiect unic de activitate "activităţi juridice" şi care a fost constituită în condiţiile legii.

Prevederile legale criticate contravin şi libertăţii economice, întrucât comercializarea serviciilor juridice este prevăzută şi în legislaţia europeană, şi sunt şi discriminatorii, prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

De asemenea, deşi nu există cazul restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, consilierii juridici nu-şi pot exercita profesia de consilier juridic, adică nu pot reprezenta în faţa instanţelor judecătoreşti statul, autorităţile publice centrale şi locale, instituţiile publice şi de interes public, alte persoane juridice de drept public, precum şi persoane juridice de drept privat, în temeiul unui contract de prestări servicii juridice.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu vizează restrângerea unor drepturi şi nu instituie niciun fel de discriminări între cei ce doresc să exercite profesia de consilier juridic, ci doar stabilesc cadrul pentru exercitarea unei astfel de profesii. În realitate, nemulţumirea autorului excepţiei priveşte opţiunea legiuitorului de a nu reglementa profesia de consilier juridic ca o profesie liberală ori ca o activitate comercială, ci ca o profesie ce se poate desfăşura numai în baza unui raport de muncă ori a unui raport de serviciu.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât libertatea alegerii profesiei, a meseriei şi a locului de muncă nu este incompatibilă cu stabilirea condiţiilor în care poate fi exercitată o profesie, pentru ca aceasta să corespundă naturii şi finalităţii sale. Stabilirea prin lege a unor condiţii pentru exercitarea profesiei de consilier juridic reprezintă aplicarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie la o categorie profesională distinctă, aceea a consilierilor juridici, categorie în care intră toate persoanele care au optat pentru această profesie şi care îndeplinesc condiţiile legii privitoare la exercitarea profesiei de consilier juridic.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 5 decembrie 2003, potrivit cărora "Consilierul juridic poate să fie numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii."

Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 2 alin. (1) referitor la suveranitate, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 care consacră dreptul la apărare, art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 2 din Legea nr. 514/2003 prin Decizia nr. 167 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 17 martie 2008, şi Decizia nr. 221 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 26 aprilie 2010.

Astfel, prin Decizia nr. 167 din 26 februarie 2008, Curtea Constituţională a statuat că "nu se poate reţine nici contrarietatea dintre textele din Constituţie menţionate [art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (2)] şi art. 2 teza întâi şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, întrucât ele stabilesc posibilitatea numirii în funcţie a consilierului juridic, în condiţiile legii, care are statutul funcţionarului, potrivit funcţiei şi categoriei acestuia".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile legale criticate ar contraveni principiului nediscriminării şi egalităţii în drepturi, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât în jurisprudenţa sa a statuat că nu constituie o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective faptul că, prin aplicarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor lor interese subiective. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 41, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, întrucât libertatea alegerii profesiei, a meseriei şi a locului de muncă nu înseamnă că orice persoană, oricând şi în orice condiţii, poate exercita profesia sau meseria pe care o doreşte. În acest sens, sunt, de exemplu, Decizia nr. 233 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004, şi Decizia nr. 379 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 25 octombrie 2004, prin care Curtea a constatat că dreptul la muncă, dreptul la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă şi dreptul la protecţie socială, consacrate de art. 41 din Constituţie, în concordanţă cu reglementările din instrumentele juridice internaţionale, sunt drepturi fundamentale şi generale. Curtea a reţinut că acestea nu sunt însă drepturi absolute, ci presupun îndeplinirea cerinţelor impuse de lege cu privire la exercitarea respectivei profesii, meserii sau ocupaţii. Concluzia este valabilă şi în ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate, textul de lege criticat având rolul de a stabili posibilitatea numirii în funcţie sau a angajării în muncă a consilierului juridic, în condiţiile legii.

De asemenea, Curtea nu poate reţine nici pretinsa încălcare a art. 45 din Legea fundamentală, textul de lege criticat nefiind de natură să împiedice sau să limiteze libera iniţiativă, care se poate exercita nestânjenit, în interiorul profesiei de consilier juridic, prin prestarea activităţii în acele modalităţi prevăzute de lege, în măsura în care acesta îndeplineşte exigenţele impuse de exercitarea profesiei în limitele stabilite de legea de organizare. Libera iniţiativă garantată de art. 45 din Constituţie trebuie înţeleasă ca permiţând desfăşurarea diverselor activităţi profesionale în condiţiile respectării tuturor exigenţelor instituite prin legile care organizează exerciţiul acestora.

De asemenea, Curtea constată că, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, normele legale criticate nu aduc atingere vreunui drept sau vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu se pune problema analizării îndeplinirii condiţiilor în care textul constituţional amintit permite restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 148, Curtea a stabilit că nu este de competenţa sa "să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituţie. O atare competenţă, şi anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea naţională şi Tratat, aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 267 din Tratat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În situaţia în care Curtea Constituţională s-ar considera competentă să se pronunţe asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil" (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.249 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010 şi Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010).

Pe de altă parte, Curtea constată că Legea nr. 514/2003 nu conţine nicio normă care să îngăduie organizarea şi asocierea consilierilor juridici în societăţi comerciale, singura formă de asociere permisă fiind aceea prevăzută de art. 5 potrivit căruia consilierii juridici pot constitui asociaţii profesionale în scopul apărării şi promovării intereselor profesionale.

De altfel, prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul cererilor de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică şi a stabilit că aceste cereri sunt inadmisibile.

Se constată, aşadar, că dezlegarea în drept dată de sus-menţionata decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizează chiar problematica desfăşurării activităţii consilierilor juridici în cadrul unei societăţi de consultanţă care are ca obiect unic de activitate "activităţi juridice".

Prin urmare, profesia de consilier juridic, nefiind o profesie liberală asemenea celei de avocat, nu poate fi exercitată decât în limitele cadrului legal al raportului de serviciu (în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici) sau al raportului juridic de muncă (în urma încheierii unui contract individual de muncă în conformitate cu prevederile Codului muncii).

Referitor la invocarea, în sprijinul criticii de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de oraşul Pecica, reprezentat prin primar, în Dosarul nr. 6.517/108/2010* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici