Decizie nr. 242 din 20 martie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 şi ale art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Toma şi Marinela Toma în Dosarul nr. 5.033/109/2006 al Tribunalului Argeş - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 5.033/109/2006, Tribunalul Argeş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 şi ale art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Toma şi Marinela Toma într-un litigiu având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva ordonanţei de confirmare a neînceperii urmăririi penale.

În motivarea excepţiei autorul acesteia apreciază, în esenţă, că textul legal criticat limitează posibilitatea instanţei de recurs de a pronunţa o hotărâre judecătorească de condamnare sau achitare, astfel încât nu poate judeca fondul. Astfel, recursul prevăzut de art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală este unul formal. Mai mult, se arată că sunt încălcate şi prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât există o inegalitate între procuror, judecător şi părţi.

Tribunalul Argeş - Secţia penală apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În susţinerea acestei opinii, se arată că textul contestat nu este de natură să împiedice persoana vătămată de a se adresa instanţei de judecată. Limitarea prin textul de lege a actelor procurorului împotriva cărora se poate face plângere la instanţă, fără a se face o referire expresă la actele prin care s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ, reprezintă o problemă de legiferare, iar nu de constituţionalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 228 din 7 martie 2006.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 228 din 7 martie 2006.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate, dar cu păstrarea soluţiei legislative iniţiale, prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Curtea constată că în mod greşit instanţa de judecată a reţinut ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate art. 10 din Codul de procedură penală, şi nu art. 278^1 alin. 10 din acelaşi cod. În consecinţă, Curtea, prin prezenta decizie, urmează a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a)respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;

b)admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;

c)admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. [...]

Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea, prin numeroase decizii, constatând constituţionalitatea acestora. Astfel, prin Decizia nr. 508 din 18 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.135 din 1 decembrie 2004, Curtea s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii textului art. 278^1 din Codul de procedură penală, reţinând că acesta reprezintă un răspuns la necesitatea consacrării legale exprese a dreptului persoanei de a se adresa instanţei de judecată competente, atunci când este nemulţumită de soluţia dată plângerii sale contra actelor procurorului, aspect reţinut de altfel şi de Curtea Constituţională în Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998. Astfel, legiuitorul a creat celui interesat posibilitatea de a ataca actul procurorului de netrimitere în judecată, urmărind, după caz, începerea sau redeschiderea urmăririi penale ori desfiinţarea actului procurorului şi reţinerea spre judecare a cauzei.

Totodată, prin Decizia nr. 228 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 13 aprilie 2006, Curtea a statuat că în plângerea formulată împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată nu se judecă însăşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a eventualelor probe scrise înfăţişate instanţei de părţile în proces. Aşadar, prin încheierea pronunţată în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, instanţa nu dezleagă fondul pricinii, ci apreciază numai cu privire la legalitatea actului atacat.

Faptul că, potrivit art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, după judecarea plângerii împotriva soluţiei procurorului, instanţa pronunţă la rândul ei o hotărâre prin care menţine această soluţie nu poate fi caracterizat ca o împiedicare a accesului la justiţie, respectiv o încălcare a dreptului la un proces echitabil, dat fiind că hotărârea aparţine în acest caz însăşi justiţiei, iar partea nemulţumită are deschise tot în justiţie căile de atac prevăzute de lege.

Nu poate fi caracterizată ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil nici reglementarea soluţiei pe care o pronunţă instanţa în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală, întrucât împotriva încheierii pronunţate persoana nemulţumită are posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de lege, având deplina libertate de a demonstra nelegalitatea acesteia, folosind toate mijloacele procedurale ce caracterizează un proces echitabil.

De asemenea, soluţionarea fondului cauzei, în situaţia în care instanţa, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată, reţinând cauza spre judecare, constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanţă şi în căile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stabilesc în mod expres că se aplică "în mod corespunzător". Astfel, dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală asigură posibilitatea părţilor de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, aşadar de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil, în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Aceleaşi considerente şi soluţie au fost reţinute şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 859 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007.

Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele stabilite prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Toma şi Marinela Toma în Dosarul nr. 5.033/109/2006 al Tribunalului Argeş - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly