Decizie nr. 214 din 9 mai 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Vasile Augustin Roşiu în Dosarul nr. 11.603/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.361D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 6 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11.603/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Excepţia a fost ridicată de Vasile Augustin Roşiu cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva unei încheieri a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 275/2006 încalcă egalitatea în drepturi şi dreptul la apărare, întrucât dau posibilitatea unor funcţionari care nu au abilitatea de organe de cercetare penală să constate abaterile disciplinare săvârşite de persoanele condamnate şi nu asigură asistarea de către un avocat din oficiu în faţa comisiei de disciplină şi a judecătorului delegat. De asemenea, consideră că dispoziţiile art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 aduc atingere principiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, instanţele judecătoreşti şi folosirea căilor de atac, deoarece sancţiunile aplicate de către comisia de disciplină din cadrul locului de deţinere sunt puse în executare mai înainte de a rămâne definitive. În fine, susţine că dispoziţiile art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 mai încalcă şi prevederile constituţionale privind neretroactivitatea legii, dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, libertatea individuală, prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei, viaţa intimă, familială şi privată, dreptul la informaţie, dreptul la învăţătură, accesul la cultură, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la mediu sănătos, munca şi protecţia socială a muncii, dreptul de proprietate privată, libertatea economică, nivelul de trai, protecţia copiilor şi a tinerilor, protecţia persoanelor cu handicap, dreptul de petiţionare, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, înfăptuirea justiţiei, rolul Ministerului Public şi inviolabilitatea proprietăţii private, precum şi prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind obligaţia de a respecta drepturile omului, dreptul la viaţă, interzicerea torturii, dreptul la libertate şi la siguranţă, dreptul la un proces echitabil, legalitatea pedepsei, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, libertatea de exprimare, dreptul la un recurs efectiv, interzicerea discriminării, interzicerea abuzului de drept, limitarea folosirii restrângerii drepturilor, examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate şi procedura de rezolvare pe cale amiabilă, audierea publică şi accesul la documente, reparaţia echitabilă, motivarea hotărârilor şi deciziilor, apărarea drepturilor omului recunoscute, dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară şi dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori. În acest sens, arată că este supus la tratamente inumane şi degradante prin condiţiile de detenţie pe care le are în penitenciarele din România, iar statul român, prin funcţionarii săi din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi prin judecătorii delegaţi, supun deţinuţii la genocid, la grave erori judiciare, fraude procesuale şi falsuri.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 462/2007.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu încalcă prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate. Arată că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 462/2007.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 474/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–Art. 72 alin. (1): "Abaterile disciplinare se constată de către personalul administraţiei penitenciare şi se consemnează într-un raport de incident.";

–Art. 73 alin. (4): "Comisia de disciplină, după ascultarea persoanei condamnate şi a oricărei alte persoane care are cunoştinţă despre împrejurările în care a fost săvârşită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre sancţiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.";

–Art. 74 alin. (3), (4) şi (7): "(3) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului.

(4)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la primirea acesteia, pronunţând una dintre următoarele soluţii:

a)admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea sancţiunii disciplinare aplicate de comisia de disciplină din penitenciar;

b)respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.

[...] (7) Plângerea formulată conform alin. (1) şi contestaţia introdusă potrivit alin. (5) nu suspendă executarea sancţiunilor disciplinare, cu excepţia celei prevăzute în art. 71 alin. (1) lit. f)."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, ale art. 23 alin. (1), (11), (12) şi (13) privind libertatea individuală, prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 31 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la informaţie, ale art. 32 alin. (1), (5) şi (7) privind dreptul la învăţătură, ale art. 33 referitor la accesul la cultură, ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, ale art. 35 referitor la dreptul la mediu sănătos, ale art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii, ale art. 44 alin. (1), (2), (3), (4) şi (7) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 45 referitor la libertatea economică, ale art. 47 privind nivelul de trai, ale art. 48 alin. (1) şi (3) referitor la familie, ale art. 49 alin. (1), (2), (3) şi (5) privind protecţia copiilor şi a tinerilor, ale art. 50 referitor la protecţia persoanelor cu handicap, ale art. 51 alin. (1), (3) şi (4) privind dreptul de petiţionare, ale art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (3) referitor la instanţele judecătoreşti, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 1 referitor la obligaţia de a respecta drepturile omului, ale art. 2 privind dreptul la viaţă, ale art. 3 referitor la interzicerea torturii, ale art. 5 privind dreptul la libertate şi la siguranţă, ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 7 privind legalitatea pedepsei, ale art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, ale art. 10 privind libertatea de exprimare, ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 privind interzicerea discriminării, ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept, ale art. 18 privind limitarea folosirii restrângerii drepturilor, ale art. 38 referitor la examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate şi procedura de rezolvare pe cale amiabilă, ale art. 40 privind audierea publică şi accesul la documente, ale art. 41 referitor la reparaţia echitabilă, ale art. 45 privind motivarea hotărârilor şi deciziilor, ale art. 53 referitor la apărarea drepturilor omului recunoscute din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, ale art. 3 referitor la dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară şi ale art. 4 privind dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 şi ale art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 72, 73 şi 74 din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, şi Decizia nr. 474 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 16 iunie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile de lege criticate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, şi anume fazei de executare, şi reglementează cu privire la plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală. Aşa fiind, aspectele criticate de autorul excepţiei excedează procedurii penale speciale, care guvernează numai fazele de urmărire penală şi de judecată, deoarece situaţia juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului.

Curtea a constatat că art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 se referă la măsurile disciplinare şi la plângerea împotriva acestora, care, spre deosebire de căile procesuale de atac în materie penală caracterizate prin efectul suspensiv, au cu totul alt regim. De aceea legiuitorul, în considerarea acestor diferenţe, poate reglementa o procedură specială referitoare la executarea pedepselor, care nu mai poate pune în discuţie principiul referitor la prezumţia de nevinovăţie.

Curtea a mai reţinut că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, deoarece condamnatul are, atât în acord cu art. 21 din Constituţie, cât şi cu art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce nemulţumirile acestuia au fost examinate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în cauza "Pilla contra Italiei", a reţinut că, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. În plus, niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfinţit de art. 24 din Constituţie. Astfel, nimic nu îl opreşte pe condamnat să îşi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, urmare unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie.

De asemenea, Curtea a reţinut că nu este afectat nici principiul prezumţiei de nevinovăţie, deoarece domeniul său de aplicare vizează materia penală, respectiv situaţiile în care fapta atribuită unei persoane are conotaţii penale, care angajează răspunderea penală a acesteia. Astfel, prezumţia constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului, în cadrul procesului penal, neguvernând activitatea organelor cu atribuţii în materia abaterilor disciplinare. De altfel, hotărârea comisiei de disciplină poate fi contestată în faţa unui judecător, care, respectând exigenţele prezumţiei de nevinovăţie şi ale dreptului la apărare, ascultă în mod obligatoriu la locul de deţinere persoana condamnată şi procedează la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 496 din 19 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 14 iulie 2011, Decizia nr. 686 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2011, şi Decizia nr. 173 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 11 aprilie 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Celelalte prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei nu sunt aplicabile în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Augustin Roşiu în Dosarul nr. 11.603/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică