Decizie nr. 686 din 31 mai 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi art. 74 alin. (2), (3), (5) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Teodor-Ciprian Roman în Dosarul nr. 4.911/245/2010 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 28 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.911/245/2010, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi art. 74 alin. (2), (3), (5) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Excepţia a fost ridicată de Teodor-Ciprian Roman cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva unei încheieri a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 71 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 275/2006 înfrânge dispoziţiile constituţionale privind interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane ori degradante, viaţa intimă, familială şi privată, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât persoana condamnată căreia i se aplică sancţiunea disciplinară a izolării nu poate primi vizita familiei şi se află în imposibilitate de a munci pentru a procura cele necesare corespondenţei, fiind astfel supusă unui tratament inuman, care nu poate fi justificat din raţiuni de securitate. De asemenea, consideră că art. 74 alin. (2), (3), (5) şi (8) din Legea nr. 275/2006 încalcă dreptul la apărare, deoarece, pe de o parte, procedura desfăşurată în faţa judecătorului delegat nu prezintă toate garanţiile specifice procesului penal, astfel că asistenţa juridică a persoanei condamnate are caracter facultativ, şi nu obligatoriu, iar ascultarea martorilor propuşi de condamnat este lăsată la aprecierea judecătorului delegat, iar, pe de altă parte, persoana condamnată sancţionată disciplinar este lipsită de dreptul de a ataca hotărârea instanţei de judecată.

Judecătoria Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 71 alin. (1) şi art. 74 alin. (2), (3), (5) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte de fapt dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. f) şi art. 74 alin. (2), (3), (5) şi (8) din Legea nr. 275/2006. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor prevederi de lege. Art. 74 alin. (5) din Legea nr. 275/2006 a fost modificat, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional, prin Legea nr. 83/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 mai 2010, cu menţinerea însă a soluţiei legislative atacate. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–Art. 71 alin. (1) lit. f): "(1) Sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt: [...] f) izolarea pentru maximum 10 zile.";

–Art. 74 alin. (2), (3), (5) şi (8): "(2) Persoana condamnată este ascultată la locul de deţinere, în mod obligatoriu, la judecarea plângerii.

(3)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului.

[...] (5) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

[...] (8) Hotărârea judecătoriei este definitivă."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 22 alin. (2) privind interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane ori degradante, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 53 referitoare la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi a prevederilor art. 3 referitoare la interzicerea torturii şi ale art. 6 pct. 3 lit. c) privind dreptul la apărare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.035 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 28 noiembrie 2007, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, reţinând că dispoziţiile de lege criticate reglementează o serie de sancţiuni disciplinare în cazul săvârşirii unor abateri de către persoanele condamnate şi nu sunt de natură să aducă atingere, în vreun mod, prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. De altfel, legiuitorul a prevăzut, chiar în cuprinsul art. 71 din Legea nr. 275/2006, o serie de garanţii pentru persoana sancţionată disciplinar, alin. (3) al acestui articol stabilind că "aplicarea sancţiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiţionare, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul la hrană, dreptul la lumină şi dreptul la plimbarea zilnică".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate, prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, aceste prevederi sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu poate fi reţinută.

De asemenea, Curtea s-a mai pronunţat şi asupra dispoziţiilor art. 74 din Legea nr. 275/2006 prin raportare la prevederile art. 24 din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, a statuat că prevederile de lege criticate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, şi anume fazei de executare. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit deja existenţa vinovăţiei în materie penală. Aşa fiind, aspectele criticate de autorul excepţiei excedează procedurii penale speciale care guvernează numai fazele de urmărire penală şi de judecată, deoarece situaţia juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Pilla contra Italiei, când a decis că, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. În plus, niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfinţit de art. 24 din Legea fundamentală. Astfel, nimic nu îl opreşte pe condamnat să îşi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 827 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 25 octombrie 2007, şi Decizia nr. 1.077 din 16 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010.

Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. f) şi art. 74 alin. (2), (3), (5) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Teodor-Ciprian Roman în Dosarul nr. 4.911/245/2010 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică