referitoare la interpretarea art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare
Dosar nr. 3.160/1/2021
| Denisa-Angelica Stănișor | - judecător, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal, președintele completului |
| Horațiu Pătrașcu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Cezar Hîncu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Claudia Emilia Vișoiu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Maria Ilie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Maria Hrudei | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Beatrice Mariș | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Maria Andrieș | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ionel Barbă | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Daniel Gheorghe Severin | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Doina Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Andreea Marchidan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Luiza Maria Păun | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Denisa-Angelica Stănișor, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă magistratul-asistent Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 20 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.587/46/2021.
După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, nefiind invocate chestiuni prealabile, președintele completului declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunțare asupra sesizării.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele:
Prin Încheierea din 20 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.587/46/2021, Curtea de Apel Pitești - Secția a IIa civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în cazul valabilității indicației de utilizare în unitățile sanitare a produselor biocide pentru care nu s-au întocmit rapoarte de testare a eficacității biocide conform art. 7^1 din Ordinul comun al ministrului sănătății, al ministrului mediului și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piață pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare?
Prevederile ce formează obiectul sesizării sunt următoarele:
a)Dispozițiile alin. (5) al art. 4 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 55/2020), text având următorul conținut:
Articolul 4
(1)Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.
(2)Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul țării sau doar pe teritoriul unor unități administrativ-teritoriale, după caz.
(...)
(5)Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.
(6)Prin excepție de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere - cu drept de circulație, se menține numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b),alin. (4) sau (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestei stări. Pentru aceeași perioadă se menține și valabilitatea prelungirii dreptului de circulație, dispusă de procuror sau de instanța de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
b)Art. 7^1 din Ordinul ministrului sănătății, al ministrului mediului și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piață pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul comun nr. 10/368/11/2010):
Articolul 7^1
(1)Pentru produsele biocide care fac parte din tipul de produs TP 1 și TP 2 având indicație de utilizare în unități sanitare, deținătorii avizelor depun periodic, la 3 ani, rapoarte de testare a eficacității efectuate conform cerințelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. g^1) și g^2), într-un laborator acreditat. Rapoartele trebuie să conțină rezultatele testării fiecăreia dintre activitățile declarate pe eticheta și în dosarul tehnic al produsului.
(2)Pentru confirmarea eficacității produsului, concluziile celor două rapoarte de testare menționate la alin. (1) trebuie să fie identice.
Prin contestația formulată împotriva Raportului procedurii din 21 octombrie 2021 (și a tuturor documentelor emise de către autoritatea contractantă în etapa de evaluare a ofertelor) și împotriva Rezultatului procedurii din 21 octombrie 2021, în ceea ce privește atribuirea Lotului 4 - „Dezinfectant - detergent pentru suprafețe noncritice“, participantul a cărui ofertă a fost declarată necâștigătoare, contestatara A - S.R.L., a solicitat CNSC:
(i)să constate că ofertele operatorilor D - S.R.L. și E - S.R.L. sunt neconforme, întrucât nu respectă cerințele tehnice minime impuse în caietul de sarcini și, pe cale de consecință, să dispună eliminarea celor două oferte din procedură;
(ii)ca urmare a admiterii primului capăt de cerere, să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor și desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele rămase conforme.
În susținerea contestației au fost invocate următoarele argumente:
(i)produsele clasate pe primele 2 poziții, respectiv produsul „SP“, ofertat de D - S.R.L. și produsul „TR“, ofertat de E - S.R.L., nu îndeplinesc cerințele tehnice minime impuse în caietul de sarcini, întrucât indicația de utilizare a celor 2 produse în unitățile sanitare a fost păstrată în „Avizele BIO“ în mod nelegal în temeiul art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020;
(ii)prelungirea indicației de utilizare în unitățile sanitare a produselor biocide care nu au întocmite rapoarte de testare la intervale de 3 ani contravine scopului fundamental urmărit prin adoptarea Legii nr. 55/2020, respectiv asigurarea igienei și sănătății publice a cetățenilor „în contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice naționale, dar și internaționale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2“;
(iii)rapoartele de testare prezentate de către ofertanții D - S.R.L. și E - S.R.L. sunt mai vechi de 3 ani, încălcându-se astfel dispozițiile art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, astfel că cele 2 produse nu îndeplinesc cerința tehnică prevăzută în caietul de sarcini, respectiv „să prezinte rapoartele de testare pentru demonstrarea eficacității biocide în funcție de tipul de produs, activitatea afirmată pe eticheta produsului și în recomandările de utilizare“.B. Decizia CNSC
Prin Decizia din 24 noiembrie 2021, CNSC a respins, ca nefondată, contestația formulată de A - S.R.L. și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de D - S.R.L., reținând că autoritatea contractantă a constatat în mod corect că „indicația de utilizare a celor 2 produse în unitățile sanitare a fost prelungită în mod automat până la finalul termenului de 90 de zile de la încetarea stării de alertă, prin efectul prevederilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020“, pentru următoarele argumente:
(i)prin Adresa din 1 iulie 2020, Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății (Comisia Națională pentru Produse Biocide) a răspuns solicitării unui operator economic cu privire la extinderea valabilității indicației de utilizare în unitățile sanitare, în sensul că, „pentru toate produsele biocide la care expiră indicația de unitate sanitară TP I și TP 2, se aplică prevederile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 și avizele se vor prelungi cu 90 de zile de la încetarea stării de alertă“;
(ii)în raport cu adresa respectivă, au fost înlăturate argumentele contestatarei referitoare la inaplicabilitatea acestei dispoziții legale cu privire la obligația operatorilor de a efectua testările de eficacitate a produselor biocide cu periodicitatea strictă (la fiecare 3 ani), prevăzută la art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, cu motivarea că „prevederile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 nu stabilesc nicio excepție cu privire la înscrisurile emise pentru anumite domenii de activitate“;
(iii)rapoartele de testare depuse în susținerea ofertei tehnice puteau fi emise oricând, chiar și fără a ține seama de dispozițiile art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, iar aceste rapoarte, ca documente de sine stătătoare, nu doar „avizele Bio“, intră în categoria documentelor a căror valabilitate se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.C. Plângerea adresată instanței judecătorești
Prin Cererea înregistrată la 13 decembrie 2021 cu nr. 1.587/46/2021 pe rolul Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, petenta A - S.R.L., în contradictoriu cu intimata autoritatea contractantă Spitalul Județean de Urgență B și cu intervenientul accesoriu D - S.R.L., a formulat plângere împotriva Deciziei CNSC din 24 noiembrie 2021, solicitând:
(i)modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul anulării Raportului procedurii din 21 octombrie 2021 (și a tuturor documentelor emise de autoritatea contractuală în etapa de evaluare a ofertelor), precum și a Rezultatului procedurii din 21 octombrie 2021, în ceea ce privește atribuirea Lotului 4 - „Dezinfectant - detergent pentru suprafețe noncritice“;
(ii)în temeiul art. 34 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 101/2016), ca urmare a admiterii plângerii, să se dispună obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor înscrise pentru Lotul 4, de la etapa evaluării propunerilor tehnice și desemnarea ofertei câștigătoare cu respectarea dispozițiilor legale;
(iii)în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, să se constate nelegalitatea Adresei din 1 iulie 2020, emisă de Comisia Națională pentru Produse Biocide, pe care sa întemeiat decizia atacată.
În motivarea plângerii, petenta A - S.R.L. formulează următoarele critici:
(i)actele contestate sunt nelegale, întrucât autoritatea contractantă nu a evaluat propunerile tehnice depuse în cadrul ofertelor declarate câștigătoare în conformitate cu propria documentație de atribuire, cu referire expresă și limitată la cerința din caietul de sarcini referitoare la rapoartele de testare a produselor biocide;
(ii)sunt nelegale actele autorității contractante prin care au fost considerate conforme ofertele declarate câștigătoare, întrucât rapoartele de testare prezentate nu au fost întocmite cu respectarea prevederilor art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010;
(iii)soluția CNSC este contrară atât cerinței din caietul de sarcini referitoare la „prezentarea rapoartelor de testare pentru demonstrarea eficacității biocide în funcție de tipul de produs, activitatea afirmată pe eticheta produsului și în recomandările de utilizare“, cât și dispozițiilor Ordinului comun nr. 10/368/11/2010;
(iv)obligativitatea testării periodice a produselor biocide pentru ca ele să poată fi utilizate în unitățile sanitare nu poate suporta o prorogare în temeiul art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020, întrucât substanțele dezinfectante cu efect biocid trebuie să corespundă standardului de testare, care a fost actualizat și în anul 2018, iar ofertele depuse de ceilalți participanți la procedură nu cuprindeau rapoartele de testare conform noului standard.
În cadrul plângerii, petenta a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea chestiunii de drept menționate la pct. I din prezenta decizie.D. Apărările intimaților
Autoritatea contractantă, Spitalul Județean de Urgență B, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației formulate de petentă, susținând, în esență, că prevederile art. 7^1 alin. (1) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010 nu sunt opozabile autorității contractante în procesul de evaluare a ofertelor depuse în procedura de atribuire a contractelor de achiziție a dezinfectanților, ci Comisiei Naționale pentru Produse Biocide, în exercitarea atribuțiilor sale de avizare în vederea punerii pe piață a produselor biocide. Or, această instituție nu a impus, pe perioada stării de urgență, aplicarea prevederilor de care se prevalează petenta, aplicând în mod corespunzător dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020.
Intervenienta accesorie D - S.R.L., susținând apărările autorității contractante, a solicitat respingerea plângerii, pentru următoarele argumente:
(i)dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 cu referire la art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, au fost aplicate în mod unitar la nivelul CNSC, având în vedere și Adresa din 1 iulie 2020 a Comisiei Naționale pentru Produse Biocide;
(ii)în Registrul național al produselor biocide, actualizat în august 2021, a fost inserată o rubrică distinctă „Observație - indicație de utilizare în unitățile sanitare“, în care se precizează, pentru ambele produse, că: „Pentru păstrarea indicației de utilizare în unități sanitare se va respecta art. 5 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010. În cazul în care nu se depune documentația conform art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, indicația de utilizare în unități sanitare se prelungește 90 de zile de la încetarea stării de alertă conform art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020“.IV. Punctul de vedere al părților cu privire la chestiunea de dreptA. Punctul de vedere al petentei A - S.R.L.
Punctul de vedere al petentei A - S.R.L. este în sensul că dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 nu sunt aplicabile și în cazul valabilității indicației de utilizare în unitățile sanitare a produselor biocide pentru care nu s-au întocmit rapoarte de testare a eficacității biocide, conform art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010.
Arată petenta că problema de drept a fost generată de interpretările date dispozițiilor în discuție, în cadrul procedurilor de atribuire la care a participat, după cum urmează:
(i)pe de o parte, unele dintre autoritățile contractante (unități sanitare) au considerat că indicația de utilizare a produselor biocide deja avizate, dar care expiră în perioada stării de alertă, se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări în temeiul art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020, însă produsele trebuie să dețină rapoartele de testare periodică (la 3 ani) a eficacității biocide, conform art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010;
(ii)prelungirea valabilității indicației de utilizare în unități sanitare din cuprinsul „Avizelor BIO“ este condiționată de existența rapoartelor de testare efectuate cu periodicitatea impusă de art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010;
(iii)art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 se aplică numai cu privire la existența materială a avizului de extindere, pe care, în mod normal, Comisia Națională de Produse Biocide l-ar emite în asemenea situații;
(iv)pe de altă parte, există și autorități contractante (cum este în cauza de față) care au considerat că prelungirea indicației de utilizare a produselor biocide în unități sanitare operează atât în ceea ce privește „Avizul BIO“, cât și în ceea ce privește obligativitatea testării periodice a eficacității biocide (la 3 ani), conform art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010;
(v)această interpretare diferită naște o problemă foarte gravă, întrucât, dacă în aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 s-ar statua că este permisă utilizarea în unitățile sanitare a produselor biocide care nu au efectuate testările periodice obligatorii, iar autoritățile contractante au lansat proceduri de achiziție publică și au încheiat contracte de achiziție pentru dezinfectanți, fără verificarea acestor cerințe, s-ar nesocoti drepturile constituționale fundamentale la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, drepturi care au la bază obligația instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice a cetățenilor. B. Punctul de vedere al intimatei autoritatea contractantă, Spitalul Județean de Urgență B
Intimata autoritatea contractantă, Spitalul Județean de Urgență B, prin punctul de vedere exprimat în ședința de la 20 decembrie 2020, a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curți, motivat de faptul că dispozițiile Legii nr. 55/2020 sunt suficient de clare.C. Punctul de vedere al intervenientei D - S.R.L.
Intervenienta D - S.R.L. a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, arătând că dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, au fost aplicate în mod unitar la nivelul CNSC și având în vedere Adresa din 1 iulie 2020 a Comisiei Naționale pentru Produse Biocide.
Instanța de trimitere apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele arătate în continuare:
(i)chestiunea de drept este esențială pentru lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020, iar de această împrejurare depinde soluționarea pe fond a cauzei, în circumstanțele expuse ale litigiului dedus judecății. În raport cu motivele invocate în susținerea contestației și plângerii formulate de petenta A - S.R.L. și cu apărările intimaților, având în vedere soluția CNSC și Adresa din 1 iulie 2020 a Comisiei Naționale pentru Produse Biocide, chestiunea de drept este una veritabilă, fiind susceptibilă de interpretările diferite redate în apărările părților litigante;
(ii)chestiunea de drept este nouă, întrucât nu s-a cristalizat o jurisprudență în legătură cu aceasta, aspect ce justifică formularea unei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, scopul fiind acela de prevenire a apariției unei practici neunitare, generată de interpretările diferite ce au fost exprimate, interpretări ce oferă indicii suficiente privind posibilitatea apariției unei jurisprudențe neunitare în aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 cu referire la art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010;
(iii)chestiunea de drept a fost ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al curții de apel, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016;
(iv)problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar asupra acesteia Înalta Curte nu a statuat deja printr-o altă hotărâre obligatorie pentru toate instanțele.B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării
Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, instanța de trimitere afirmă că nu a fost identificată jurisprudență nici la nivelul Curții de Apel Pitești și nici la nivelul altor instanțe, divergența de opinii fiind identificată, la acest moment, doar la nivelul CNSC.
Problema de drept este susceptibilă de interpretări diferite, în sensul celor arătate în continuare.
În cadrul unei interpretări literale, dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 se referă, fără a distinge, la documentele eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii. În aceste condiții, principiul ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus impune a se include în sfera documentelor la care se referă textul legal evocat și indicațiile de utilizare în unități sanitare a produselor biocide, cu consecința că valabilitatea lor trebuie considerată a fi menținută pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, chiar dacă pentru produsele biocide care fac parte din tipul de produs TP 1 și TP 2, având indicație de utilizare în unități sanitare, deținătorii avizelor nu au depus, periodic, la 3 ani, rapoarte de testare a eficacității efectuate conform cerințelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. g^1) și g^2) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, într-un laborator acreditat, potrivit art. 7^1 din același ordin. Autoritatea cu competențe în avizarea produselor biocide care sunt puse la dispoziție pe piață pe teritoriul României (Comisia Națională pentru Produse Biocide) a făcut publică aceeași interpretare, într-un document oficial (Registrul național al produselor biocide).
Pe de altă parte, conform interpretării istorico-teleologice, dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 nu acoperă ipoteza rapoartelor de testare la care se referă art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, sub aspectul indicației de utilizare în unități sanitare a produselor biocide, această interpretare fiind în acord cu scopul declarat al Legii nr. 55/2020, acela de prevenire și înlăturare a amenințărilor iminente la adresa drepturilor convenționale, unionale și constituționale la viață, integritate fizică și sănătate ale persoanelor, în mod nediscriminatoriu, și fără a aduce atingere existenței altor drepturi sau libertăți fundamentale. Astfel, conform art. 4 alin. (1) lit. g^1) și g^2) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, dosarul tehnic al produsului biocid supus avizării conține, inter alia, următoarele documente:
g^1)pentru produsele biocide încadrate în grupa principală 1: dezinfectanți, tipurile de produs TP 1 - TP 4, în evaluarea produsului și demonstrarea eficacității acestuia se aplică Standardul european pentru dezinfectante chimice și antiseptice EN 14885:2015, (...);
g^2)pentru produsele biocide încadrate în grupa principală 1: dezinfectanți, TP 1 și TP 2, cu indicație de utilizare în unități sanitare, rapoartele de testare a eficacității acceptate vor fi efectuate în două laboratoare acreditate conform Standardului european pentru dezinfectante chimice și antiseptice EN 14885:201525. Având în vedere specificul produselor biocide și destinația specială a acestora - aceea de a fi utilizate în unități sanitare - interpretarea redată se circumscrie rațiunii Legii nr. 55/2020.
Instanța de trimitere arată că oscilează între cele două interpretări prezentate, înclinând spre a doua interpretare. Însă, apreciază că și argumentele ce fundamentează prima interpretare expusă au o suficientă greutate pentru a face dificilă interpretarea art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020, în sensul de a decela dacă, în domeniul său de aplicare, trebuie sau, dimpotrivă, nu trebuie incluse și documentele la care se referă art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, aceste documente fiind solicitate de autoritatea contractantă în cadrul specificațiilor tehnice, prin caietul de sarcini, iar de modul în care se decide privind valabilitatea lor, în raport cu textele legale evocate, depinde soluționarea pe fond a plângerii. Dificultatea este și mai evidentă observând că prima interpretare reflectă interpretarea aparținând Comisiei Naționale pentru Produse Biocide, redată în Registrul național al produselor biocide, iar CNSC, prin decizia atacată, a dat eficiență acestei interpretări, de care s-au prevalat și se prevalează și în procedura plângerii atât autoritatea contractantă, cât și participantul ce are calitate de intervenient accesoriu în prezenta cauză și a cărui ofertă a fost declarată câștigătoare în procedura de atribuire.
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au fost identificate repere de practică judiciară cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.B. Jurisprudența comunicată de instanțe
Toate curțile de apel au comunicat faptul că în raza lor teritorială de competență nu a fost identificată practică judiciară cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.C. Puncte de vedere teoretice
Într-o opinie teoretică, nesusținută de practică judiciară, s-a apreciat că dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 se referă, fără a distinge, la documentele eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii, ceea ce, conform principiului de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, impune includerea în sfera documentelor la care se referă textul legal și a indicațiilor de utilizare în unitățile sanitare a produselor biocide în discuție, cu consecința că valabilitatea lor se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pe o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de alertă, chiar dacă, pentru produsele biocide care fac parte din tipul de produs TP1 și TP2, având indicație de utilizare în unități sanitare, deținătorii avizelor nu au depus periodic, la 3 ani, rapoarte de testare a eficacității efectuate conform cerințelor prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. g^1) și g^2) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010. În susținerea acestei interpretări se invocă faptul că, în ceea ce privește prelungirea valabilității documentelor pe perioada stării de alertă și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, legiuitorul a prevăzut o singură excepție, în cuprinsul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020.
Într-o altă opinie teoretică, nesusținută de practică judiciară, s-a apreciat că dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 nu se aplică și în cazul valabilității indicației de utilizare în unitățile sanitare a produselor biocide pentru care nu s-au întocmit rapoarte de testare a eficacității biocide conform art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, această interpretare fiind în acord cu scopul declarat al Legii nr. 55/2020, și anume acela de prevenire și înlăturare a amenințărilor iminente la adresa drepturilor convenționale, unionale și constituționale la viață, integritate fizică și sănătate ale persoanelor, în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței altor drepturi sau libertăți fundamentale.
Prin Adresa nr. 39/C/33/III-5/2022 din 31 ianuarie 2022, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.VIII. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene
În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene nu au fost identificate repere relevante în privința chestiunii de drept.IX. Jurisprudența Curții Constituționale
În jurisprudența Curții Constituționale au fost identificate următoarele repere generale cu privire la cadrul legal instituit prin Legea nr. 55/2020:
a)în ceea ce privește Legea nr. 55/2020, „potrivit expunerii de motive, oportunitatea reglementării a fost motivată prin dinamica evoluției situației epidemiologice naționale, dar și internaționale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, care ar reclama adoptarea de noi măsuri care să permită autorităților publice să intervină eficient și cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei, luând în considerare necesitatea asigurării în continuare, chiar și după încetarea stării de urgență, a unei protecții adecvate împotriva îmbolnăvirii. Întrucât, potrivit art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi fundamentale poate fi restrâns numai prin lege și cu respectarea condițiilor prevăzute de același text constituțional, iar, în contextul situației de criză generată de pandemia de COVID-19, a apărut ca fiind necesară adoptarea de către Parlament, prin lege, a unor măsuri restrictive, cu caracter esențialmente temporar și, după caz, gradual, proporționale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al acesteia, pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa drepturilor la viață, integritate fizică și psihică, s-a promovat proiectul de lege devenit, după dezbaterea și adoptarea de către Parlament, Legea nr. 55/2020. Prin proiectul de lege, cu referire la instituția «stării de alertă», s-au stabilit măsuri în sensul celor arătate în expunerea de motive, în domeniul economic, al sănătății, al muncii și protecției sociale, al transporturilor și infrastructurii, al educației și cercetării, al tineretului și sportului, al culturii și cultelor, al insolvenței, al executării pedepselor“ (Decizia Curții Constituționale nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 33);
b)„Comisia de la Veneția a reamintit că «(el) conceptul de stare de urgență» se bazează pe presupunerea că în anumite situații de urgență de ordin politic, militar și economic, sistemul de limitări impuse de ordinea constituțională trebuie să cedeze în fața puterii sporite a executivului. Cu toate acestea, chiar și în stare de urgență publică, principiul fundamental al statului de drept trebuie să prevaleze. Statul de drept constă în mai multe aspecte care sunt toate de importanță capitală și trebuie menținute într-un mod integral. Aceste elemente sunt principiul legalității, separarea puterilor, împărțirea puterilor, drepturile omului, monopolul statului asupra forței, administrarea publică și independentă a justiției, protecția vieții private, dreptul la vot, libertatea de acces la puterea politică, participarea democratică a cetățenilor și supravegherea de către aceștia a procesului decizional, luarea deciziilor, transparența guvernării, libertatea de exprimare, asociere și întrunire, drepturile minorităților, precum și regula majorității în luarea deciziilor politice. Statul de drept înseamnă că agențiile guvernamentale trebuie să funcționeze în cadrul legii și acțiunile lor trebuie să fie supuse controlului de către instanțele independente. Securitatea juridică a persoanelor trebuie să fie garantată.“ (Decizia Curții Constituționale nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 67);
c)„Legea nr. 55/2020 constituie un act normativ-cadru care stabilește principiile de bază ale instituirii stării de alertă, prevăzând, cu titlu general, măsurile ce pot fi dispuse în cadrul acesteia, în vederea atingerii obiectivelor mai sus arătate. Aceste măsuri, astfel cum se arată, în mod expres, la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, sunt adoptate în aplicarea legii analizate, de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, starea de alertă putând fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile. Această manieră de reglementare denotă intenția legiuitorului de a crea un cadru legal pentru implementarea măsurilor cu caracter administrativ necesare și adecvate particularităților crizei epidemiologice existente și evoluției acesteia în fiecare perioadă de timp. Aceste necesități de reglementare nu puteau fi, în mod evident, anticipate la data elaborării Legii nr. 55/2020 și nici prevăzute, în mod expres, în cuprinsul acestei legi, având în vedere caracterul lor variabil, imprevizibil. Cu toate acestea, legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire și de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate și prelungite astfel de măsuri, condițiile implementării lor, precum și autoritățile și instituțiile statale implicate, neputându-se susține că actul normativ analizat, contrar principiului legalității, prevede măsuri descriptive, lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, astfel cum susține autoarea excepției.“ (Decizia Curții Constituționale nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, paragraful 41);
d)„Intervenția autorităților în contextul pandemic pentru protejarea drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății depășește cadrul obișnuit prin care acestea acționează pentru apărarea sănătății publice, prin ansamblul măsurilor ce se impun a fi implementate prompt pentru a preveni și combate efectele pandemiei de COVID-19, legiuitorul considerând că întrunește caracteristicile stării de alertă.“ (Decizia Curții Constituționale nr. 392 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, paragraful 19).X. Raportul asupra chestiunii de drept
Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din același cod.XI. Înalta Curte de Casație și Justiție
Analizând, cu prioritate, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că sesizarea este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare.
Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ:
(i)existența unei cauze aflate în curs de judecată;
(ii)cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza;
(iii)instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;
(iv)ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
(v)chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
(vi)asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Sunt îndeplinite primele trei condiții de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care este învestită în ultimă instanță cu soluționarea cauzei, în temeiul art. 29 coroborat cu art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora hotărârea prin care instanța soluționează plângerea împotriva deciziei CNSC privind soluționarea contestației este definitivă.
În ceea ce privește cerința referitoare la existența unei „chestiuni de drept veritabile“, în jurisprudența Înaltei Curți s-a reținut că aceasta trebuie să constea într-o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 36).
De asemenea, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 și 65), s-a reținut că „problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție (...), reclamă (…) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, și nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conținutului și sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției, și nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei“.
Tot în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că, pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare“ (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42).
În prezenta sesizare, din modul în care instanța de trimitere a formulat punctul de vedere asupra problemei de drept, expus la pct. V din prezenta decizie, se constată că judecătorul nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în circumstanțele litigiului dedus judecății.
Este de observat, într-adevăr, că niciuna dintre curțile de apel nu a comunicat jurisprudență cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar punctele de vedere teoretice transmise reflectă cele două posibilități de interpretare a dispozițiilor ce formează obiectul sesizării, variante între care oscilează și instanța de trimitere.
Însă, cele două posibile variante de interpretare a dispozițiilor se regăsesc, așa cum afirmă chiar instanța de trimitere, în practica administrativă a CNSC și reprezintă pozițiile antagonice pe care se situează părțile din cauza în care a fost formulată sesizarea.
Or, o asemenea situație este întâlnită în cazul tuturor litigiilor, iar rolul instanței este de a înclina balanța, pe baza raționamentului logico-juridic, în procesul de interpretare și aplicare a legii, în favoarea uneia dintre părțile litigante, rolul judecătorului fiind tocmai acela de a aplica legea, pe baza metodelor de interpretare, în circumstanțele concrete ale cauzei deduse judecății, așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 65; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 44).
În aceste condiții, dezlegarea ce urmează a fi dată de Înalta Curte reprezintă chiar soluția ce urmează a fi pronunțată în litigiul în care a fost formulată sesizarea. Este adevărat că, de regulă, hotărârea pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept anticipează în mare măsură soluția ce urmează a fi pronunțată în cauza în care este formulată sesizarea, ca o confirmare a legăturii de dependență între chestiunea de drept și litigiul de fond, însă, în speță, reprezintă o veritabilă dezlegare a litigiului respectiv.
Este necontestat faptul că și chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este susceptibilă de interpretări diferite, situație specifică însă oricărui litigiu dedus judecății, și poate genera divergențe de jurisprudență, care „constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având competență în raza lor teritorială“, iar „rolul unei instanțe supreme este tocmai să regleze aceste contradicții de jurisprudență“ (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian împotriva României, pct. 37; Hotărârea din 27 ianuarie 2009, Ștefan și Ștef împotriva României, pct. 32-33; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, precitată, paragraful 67).
Chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări se rezumă, în esență, la a decide dacă în sfera de cuprindere a sintagmei „documentele eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii“, din cuprinsul art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020, se încadrează obligația reglementată de art. 7^1 alin. (1) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, text conform căruia „pentru produsele biocide care fac parte din tipul de produs TP 1 și TP 2 având indicație de utilizare în unități sanitare, deținătorii avizelor depun periodic, la 3 ani, rapoarte de testare a eficacității efectuate conform cerințelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. g^1) și g^2), într-un laborator acreditat“. Pentru rezolvarea problemei de drept prezintă relevanță dispozițiile art. 7 alin. (3) din același ordin, care prevăd că, în formularul de aviz, valabilitatea indicației de utilizare în unitățile sanitare a produselor biocide care fac parte din tipul de produs TP 1 și TP 2 este menținută „numai dacă solicitantul se conformează prevederilor art. 7^1 alin. (1) din (...) ordin“. Totodată, sunt de observat și prevederile art. 2 lit. a) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, conform cărora avizul este „actul administrativ emis de către Comisia Națională pentru Produse Biocide (CNPB), prin care produsul biocid este avizat pentru punerea la dispoziție pe piață pe teritoriul României, pe baza unui referat de evaluare, în care sunt înscrise datele și caracteristicile produsului biocid plasat pe piață“.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor ce formează obiectul sesizării, instanța de trimitere afirmă o dificultate generată de specificul produselor biocide și destinația specială a acestora, și anume aceea de a fi utilizate în unități sanitare, motiv pentru care tinde să aprecieze că dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 nu acoperă ipoteza rapoartelor de testare la care se referă art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, având în vedere scopul Legii nr. 55/2020 de a preveni și înlătura amenințările iminente la adresa drepturilor convenționale, unionale și constituționale la viață, integritate fizică și sănătate ale persoanelor, în mod nediscriminatoriu, și fără a aduce atingere existenței altor drepturi sau libertăți fundamentale.
În pofida caracterului clar și lipsit de echivoc al dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 și în raport cu principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, instanța de trimitere manifestă tendința de a restrânge sfera de aplicare a dispozițiilor legii respective și de a da prevalență unor prevederi cuprinse într-un act infralegislativ, cu forță juridică inferioară, și anume Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, prevalență care este întemeiată chiar pe rațiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea normelor, care sunt supuse interpretării în cadrul prezentei sesizări. Or, în acest context, dezlegarea chestiunii de drept se rezumă la aplicarea principiului ierarhiei actelor normative, în virtutea căruia dispozițiile cu forță juridică superioară se aplică prioritar față de normele cu forță juridică inferioară, ceea ce denotă faptul că dezlegarea chestiunii de drept nu prezintă o dificultate sporită.
Un reper în procesul de interpretare și aplicare a dispozițiilor ce formează obiectul sesizării îl reprezintă observarea dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020, în cuprinsul cărora legiuitorul a reglementat excepțiile de la regula menținerii, pe perioada stării de alertă, a valabilității documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice ori de entitățile private autorizate conform legii, ceea ce conduce, conform principiului exceptio est strictissimae interpretationis, la concluzia că rațiunea legiuitorului a fost ca, în privința tuturor celorlalte documente, altele decât cele exceptate, să se aplice norma instituită prin art. 4 alin. (5) din lege.
În consecință, problema de drept rezidă în a decide dacă diverse tipuri de documente eliberate de instituții/autorități publice sau entitățile private autorizate conform legii se încadrează în ipoteza reglementată de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 și se circumscriu noțiunii de „documente“ eliberate de emitenții menționați în text.
În contextul în care, așa cum s-a arătat anterior, una dintre condițiile de admisibilitate decelate jurisprudențial vizează existența unei probleme de drept cu grad ridicat de dificultate generat de „dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii“ ori de „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării“, se consideră că prezenta chestiune de drept nu justifică intervenția Înaltei Curți prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.
A considera justificată intervenția Înaltei Curți echivalează cu acceptarea faptului că se poate recurge la acest mecanism de preîntâmpinare a apariției divergențelor de jurisprudență ori de câte ori judecătorul va simți nevoia unei validări cu privire la încadrarea unei anumite situații de fapt și de drept în ipoteza reglementată de dispoziția lipsită de echivoc a legii. Cu alte cuvinte, cu referire concretă la prezenta sesizare, ar însemna ca mecanismul hotărârii prealabile să fie utilizat ca instrument procedural prin care Înalta Curte să decidă cu caracter de principiu dacă diverse documente emise de autorități/instituții publice sau entități private autorizate conform legii, reglementate la nivel infralegislativ, prin acte ale autorităților administrației publice centrale și locale, se încadrează în ipoteza reglementată de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020.
În concluzie, se apreciază că în prezenta sesizare, așa cum s-a reținut și anterior în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „nu există o dificultate sporită de interpretare și aplicare a legii care să justifice angrenarea mecanismului hotărârii prealabile, ci, mai mult, o nevoie neexprimată expres de validare a unei anumite interpretări și aplicări a dispozițiilor legale. Or, nu acesta este rolul mecanismului hotărârii prealabile, întrucât există riscul ca, în numele dezideratului de asigurare a unei practici judiciare unitare, să fie deturnat scopul acestuia“ (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 74; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 45).
Astfel, reamintind faptul că, „în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege“ (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 77; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46), ceea ce nu este cazul în prezenta sesizare, revine judecătorului cauzei să decidă dacă dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 sunt aplicabile în situația particulară reglementată de art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010.
Pentru toate argumentele expuse, se reține că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând existența unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă prin care Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.587/46/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în cazul valabilității indicației de utilizare în unitățile sanitare a produselor biocide pentru care nu s-au întocmit rapoarte de testare a eficacității biocide conform art. 7^1 din Ordinul comun al ministrului sănătății, al ministrului mediului și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piață pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare?
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 aprilie 2022.
PREȘEDINTELE SECȚIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Denisa-Angelica Stănișor
Magistrat-asistent,
Bogdan Georgescu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
