Decizie nr. 41 din 22 ianuarie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 75/2013 privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului şi preluarea atribuţiilor acestei funcţii de către un adjunct al Avocatului Poporului, sesizare formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaţilor şi din Senat, precum şi de grupul parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu din Camera Deputaţilor.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.912 din 30 decembrie 2013 şi constituie obiectul Dosarului nr. 907L/2/2013.

La sesizare s-au anexat listele cuprinzând, în total, semnăturile a 50 de deputaţi şi 23 de senatori. Potrivit acestor liste, autorii sesizării de neconstituţionalitate sunt următorii: Tinel Gheorghe, Mircea-Nicu Toader, Roberta Alma Anastase, Vasile Gudu, Claudia Boghicevici, Iulian Vladu, Elena Gabriela Udrea, Ion Bălan, Maria-Andreea Paul, Cornel-Mircea Sămărtinean, Constantin Dascălu, Cristian-Constantin Roman, Alin Florin Popoviciu, Florin Aurelian Popescu, Ştefan-Bucur Stoica, Petru Movilă, Vasile Iliuţă, Dănuţ Culeţu, George Ionescu, Camelia-Margareta Bogdănici, Gheorghe Udrişte, Lucian Militaru, Mircea Man, Romeo Rădulescu, Dan-Cristian Popescu, Florian Daniel Geantă, Dragoş-Ionel Gunia, Eusebiu-Manea Pistru-Popa, Gheorghe Ialomiţianu, Florin Mihail Secară, Cătălin Florin Teodorescu, Florin Gheorghe, Raluca Turcan, Mircia Muntean, Costică Canacheu, Ion Ariton, Viorel Riceard Badea, Marius Bălu, Vasile Blaga, Anca-Daniela Boagiu, Gigi Christian Chiru, Mărinică Dincă, Daniel Cristian Florian, Gheorghe Flutur, Găvrilă Ghilea, Traian Constantin Igaş, Marius Ovidiu Isăilă, Dan Mihai Marian, Dumitru Oprea, Emil Marius Paşcan, Alexandru Pereş, Nicolae-Vlad Popa, Cristian Rădulescu, Mihai-Ciprian Rogojan, Alin Păunel Tişe, Valeriu Todiraşcu, Mihai Răzvan Ungureanu, Andrei-Liviu Voloşevici, Cătălin Daniel Fenechiu, Tudor Ciuhodaru, Cristian-George Sefer, Adrian-Nicolae Diaconu, Ştefan-Petru Dalca, Niculina Mocioi, Dumitru Niculescu, Monica Maria Iacob Ridzi, Ioana-Jenica Dumitru, Liliana Ciobanu, Liliana Mincă, Cornel-George Comşa, Ştefan Burlacu, Gabriela-Lola Anghel, Mario-Ernest Caloianu.

În motivarea sesizării se arată că, prin hotărârea criticată, cele două Camere ale Parlamentului au stabilit ca atribuţiile de Avocat al Poporului să fie preluate de unul dintre adjuncţii acestuia, şi anume Ecaterina-Gica Teodorescu, care, însă, nu îndeplineşte condiţiile constituţionale şi legale în acest sens.

Astfel, conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, poate fi numit Avocat al Poporului orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecătorii Curţii Constituţionale. Aceste condiţii sunt reglementate de art. 143 din Constituţie şi sunt următoarele: pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

Autorii sesizării precizează că niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită de Ecaterina-Gica Teodorescu, care este economist şi nu are, ca atare, înaltă competenţă profesională în domeniul juridic.

Arată că o eventuală susţinere în sensul că aceasta ar fi fost desemnată doar pentru preluarea atribuţiilor Avocatului Poporului nu are niciun suport constituţional sau legal, întrucât Legea nr. 35/1997 nu prevede instituţia interimatului sau pe cea a delegării atribuţiilor unui Avocat al Poporului demisionat - care a fost desemnat de ambele Camere ale Parlamentului - unui adjunct al Avocatului Poporului.

Autorii sesizării apreciază că într-o asemenea situaţie, în lipsa unor reglementări corespunzătoare în Legea nr. 35/1997, Avocatul Poporului care a demisionat ar fi trebuit să îşi îndeplinească atribuţiile în continuare, până la numirea unui nou Avocat al Poporului. Susţin, de asemenea, autorii sesizării că, dacă Parlamentul ar fi dorit să desemneze un adjunct care nu îndeplineşte condiţiile de numire ca Avocat al Poporului, ar fi trebuit să modifice sau să completeze Legea nr. 35/1997, ceea ce nu a făcut, fiind astfel încălcat principiul constituţional al statului de drept, precum şi obligaţia constituţională de respectare a legii prevăzută în art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Consideră că este firesc şi obligatoriu ca adjunctul Avocatului Poporului desemnat să realizeze atribuţiile Avocatului Poporului, să îndeplinească condiţiile cerute pentru cel care poate fi numit Avocat al Poporului. Arată că o asemenea reglementare restrictivă nu există pentru adjuncţii Avocatului Poporului, care pot avea şi altă pregătire decât cea juridică, dar numai cei cu pregătire juridică pot îndeplini funcţia de Avocat al Poporului, chiar şi temporar.

În concluzie, autorii sesizării solicită Curţii Constituţionale să constate că hotărârea contestată este neconstituţională, fiind contrară prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (3) în care sunt enumerate caracteristicile statului român, art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 143 care instituie condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi numită judecător la Curtea Constituţională, coroborate cu prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997, care stabilesc că poate fi numit Avocat al Poporului orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională.

În conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a exprima punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului şi al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor asupra acesteia.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, prin Adresa nr. 1/66/vz din 14 ianuarie 2014, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 124 din 14 ianuarie 2014, a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care consideră că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia. Se precizează, în susţinerea punctului de vedere arătat, că Hotărârea Parlamentului României nr. 75/2013 nu încalcă principiul constituţional al statului de drept şi nici obligaţia constituţională prevăzută la art. 1 alin. (5), deoarece prin aceasta s-a constatat încetarea mandatului Avocatului Poporului, iar până la numirea noului Avocat al Poporului unul dintre adjuncţii acestuia preia tranzitoriu atribuţiile acestei funcţii. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 143 din Constituţie, se apreciază în punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor că nu poate fi reţinută, întrucât prin hotărârea criticată "este numit un adjunct al Avocatului Poporului, care va îndeplini atribuţiile acestuia până la numirea de facto a Avocatului Poporului, fapt pentru care condiţiile de numire reglementate la nivel constituţional nu sunt aplicabile în situaţia de faţă".

Preşedintele Senatului nu a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului asupra prezentei sesizări.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Hotărârea Parlamentului României nr. 75/2013 privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului şi preluarea atribuţiilor acestei funcţii de către un adjunct al Avocatului Poporului, prin raportare la prevederile Constituţiei şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea Constituţională, în temeiul prevederilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi al dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost sesizată să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 75/2013. Sesizarea a fost formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaţilor şi din Senat, precum şi de grupul parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu din Camera Deputaţilor, fiind semnată de liderii acestora, domnii Mircea-Nicu Toader, Cristian Rădulescu şi, respectiv Cătălin Daniel Fenechiu, conform art. 14 alin. (2) lit. c) din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 18 alin. (1) lit. o) din Regulamentul Senatului, semnăturile celorlalţi deputaţi, respectiv senatori prezentate în anexe având rolul de a sprijini acţiunea grupului parlamentar reprezentată de liderul acestuia (a se vedea Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012).

În consecinţă, Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 1, 3, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului României nr. 75/2013 privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului şi preluarea atribuţiilor acestei funcţii de către un adjunct al Avocatului Poporului.

Obiectul sesizării îl constituie Hotărârea Parlamentului României nr. 75/2013 privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului şi preluarea atribuţiilor acestei funcţii de către un adjunct al Avocatului Poporului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 20 decembrie 2013, care are următorul conţinut:

Art. 1. – Parlamentul României ia act de hotărârea Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind constatarea demisiei domnului Atanasiu Crişu din funcţia de Avocat al Poporului.

Art. 2. – Până la numirea unui nou Avocat al Poporului, doamna Ecaterina-Gica Teodorescu, adjunct al Avocatului Poporului, va îndeplini atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului

Cu privire la obiectul sesizării, Curtea observă că art. 1 al hotărârii citate cuprinde o eroare materială, fiind în mod greşit menţionat domnul "Atanasiu Crişu", deşi este vorba despre domnul Anastasiu Crişu, numit de Parlamentul României Avocat al Poporului prin Hotărârea nr. 3/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013.

În opinia autorilor sesizării, hotărârea contestată contravine prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (3) în care sunt enumerate caracteristicile statului român, art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 143 care instituie condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi numită judecător la Curtea Constituţională, coroborate cu prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, care stabilesc că poate fi numit Avocat al Poporului orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională.

În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. În acest sens, reţine că, în jurisprudenţa sa, a constatat că, în ceea ce priveşte exercitarea controlului de constituţionalitate, art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile cu caracter normativ sau individual adoptate de plenul Camerei Deputaţilor, de plenul Senatului şi de plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului. Aşadar, toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate, în virtutea regulii de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012).

În cauza de faţă, hotărârea criticată are caracter individual, dar, în considerarea celor statuate de Curte prin jurisprudenţa mai sus citată, rezultă că acest caracter individual nu se constituie într-o cauză de inadmisibilitate a sesizării.

Instanţa de control constituţional a mai statuat, prin deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional.

Prin deciziile menţionate, Curtea a făcut o distincţie clară între hotărârile care sunt criticate din perspectiva valorilor, regulilor şi principiilor constituţionale, pe de o parte, şi hotărârile care prin obiectul lor vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, pe de altă parte.

Astfel, referitor la hotărârile care sunt criticate din perspectiva valorilor, regulilor şi principiilor constituţionale, instanţa constituţională a stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate astfel formulată, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional pentru a se putea analiza dacă hotărârile menţionate respectă exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei.

În schimb, în privinţa hotărârilor care, prin obiectul lor, vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, Curtea a reţinut că norma prin raportare la care urmează să fie exercitat controlul de constituţionalitate poate fi şi de nivel infraconstituţional, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, Curtea a arătat că o atare orientare este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri - autorităţi şi instituţii de rang constituţional -, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituţională.

În cauza de faţă, Avocatul Poporului este o instituţie de rang constituţional, fiind reglementată în cap. IV al titlului II din Legea fundamentală, astfel că hotărârea criticată poate fi verificată şi prin prisma prevederilor cuprinse în Legea nr. 35/1997, invocate de autorii sesizării.

Aşadar, având în vedere concluziile de principiu desprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale mai sus prezentată, Curtea constată că sesizarea de neconstituţionalitate ce formează obiectul prezentului dosar îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, urmând să fie examinată pe fondul său.

1.Examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată, Curtea observă, mai întâi, că, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Mandatul Avocatului Poporului poate înceta şi înainte de expirarea acestui termen, în situaţiile menţionate în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, printre care se numără şi demisia. Acelaşi articol din Legea nr. 35/1997 stabileşte, la alin. (3), că demisia se constată de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile de la apariţia cauzei care determină încetarea mandatului Avocatului Poporului.

La data de 19 decembrie 2013 a fost înregistrată la Camera Deputaţilor demisia domnului Anastasiu Crişu din funcţia de Avocat al Poporului, funcţie în care acesta fusese numit prin Hotărârea Parlamentului nr. 3/2013.

Prin art. 1 din Hotărârea nr. 75/2013, criticată în cauza de faţă, Parlamentul a luat act de hotărârea birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind constatarea demisiei domnului Anastasiu Crişu din funcţia de Avocat al Poporului şi a dispus, prin art. 2 din aceeaşi hotărâre, ca doamna Ecaterina-Gica Teodorescu, adjunct al Avocatului Poporului, să îndeplinească atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului, până la numirea unui nou Avocat al Poporului.

2.Autorii criticii analizate de Curtea Constituţională în prezenta cauză au contestat constituţionalitatea Hotărârii Parlamentului nr. 75/2013, pe două considerente principale: pe de o parte, întrucât Parlamentul nu avea competenţa de a delega atribuţiile Avocatului Poporului unei alte persoane, acest lucru putând fi realizat doar de către însuşi Avocatul Poporului, pe o perioadă de timp determinată, şi, pe de altă parte, pentru că persoana pe care Parlamentul a desemnat-o pentru a exercita atribuţiile Avocatului Poporului, până la numirea unui nou Avocat al Poporului, nu întruneşte condiţiile de numire impuse de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997, coroborate cu art. 143 din Constituţie.

2.1.Cu privire la prima dintre aceste două critici, este de observat că, potrivit art. 65 alin. (2) lit. i) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, Avocatul Poporului este numit de Parlament, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. În cazul imposibilităţii temporare de exercitare a funcţiei de Avocat al Poporului, atribuţiile acestuia vor fi îndeplinite, potrivit art. 10 alin. (3) şi art. 12^1 lit. e) din Legea nr. 35/1997, de către adjuncţii săi, în ordinea stabilită de acesta. Curtea remarcă faptul că ipoteza imposibilităţii definitive de exercitare a funcţiei nu este reglementată însă prin nicio normă constituţională sau legală. Aşadar, posibilitatea atribuirii exerciţiului prerogativelor funcţiei de Avocat al Poporului unei alte persoane în situaţia demisiei titularului funcţiei, situaţie care a generat prezenta sesizare de neconstituţionalitate, nu este reglementată printr-o prevedere expresă nici în Legea fundamentală, nici în legea organică de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatului Poporului. Autorii sesizării susţin că, pentru a satisface exigenţele art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, referitoare la statul de drept şi obligativitatea respectării legii, Parlamentul ar fi trebuit, mai întâi, să completeze Legea nr. 35/1997 cu un text care să îi permită acestuia să acopere şi situaţia ivită prin speţa de faţă.

Curtea observă că aceasta ar fi fost o variantă posibilă şi, în acelaşi timp, dezirabilă, dar adoptarea unei legi de completare a Legii nr. 35/1997, care implică parcurgerea obligatorie a unei anumite proceduri legislative, cuprinzând elaborarea unui proiect de lege, dezbaterea şi adoptarea acestuia în cele două Camere ale Parlamentului, ar fi presupus un interval de timp considerabil în care funcţionarea legală a instituţiei Avocatului Poporului ar fi fost afectată.

Prin hotărârea criticată, Parlamentul a dispus ca atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului să fie exercitate temporar de o altă persoană, până la numirea unui nou Avocat al Poporului. Soluţia la care a recurs Parlamentul pentru a menţine funcţională instituţia Avocatului Poporului, instituţie indispensabilă în cadrul democraţiei constituţionale, cu un rol determinant în protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, este o consecinţă logică a prevederilor constituţionale, întrucât, de vreme ce Legea fundamentală îi conferă competenţa de a numi Avocatul Poporului, acesta are, implicit, şi posibilitatea de a reglementa interimatul funcţiei, prin aplicarea regulii de interpretare qui potest plus, potest minus. Prin urmare, dacă are dreptul - şi, în acelaşi timp, obligaţia - de a numi o persoană în funcţia de Avocat al Poporului, cu atât mai mult se poate susţine că Parlamentul are deplina îndreptăţire de a desemna o persoană care să îndeplinească, cu caracter provizoriu, atribuţiile funcţiei până la numirea unui titular, în condiţiile art. 65 alin. (2) lit. i) din Constituţie.

În acest context, Curtea remarcă lacunele cadrului normativ infraconstituţional în ce priveşte asigurarea continuităţii activităţii instituţiei Avocatului Poporului în situaţia în care mandatul persoanei numite de Parlament pentru a îndeplini această funcţie încetează înainte de termen prin art. 9 alin. (1) din Legea nr. 35/1997.

Astfel, în lege ar trebui prevăzute în mod expres competenţa Parlamentului de a desemna o persoană care să exercite cu titlu temporar atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului, condiţiile pe care aceasta ar trebui să le îndeplinească şi durata exercitării acestor atribuţii.

Textul art. 8 alin. (4) din Legea nr. 35/1997, potrivit căruia mandatul Avocatului Poporului durează până la depunerea jurământului de către noul Avocat al Poporului, este aplicabil doar în ipoteza în care mandatul a luat sfârşit prin expirarea termenului pentru care acesta a fost acordat, aşa cum rezultă din poziţionarea sa în corpul legii. Dar mandatul acestuia poate înceta şi înainte de termen, în anumite cazuri prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, şi anume în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces. În mod evident prelungirea mandatului fostului Avocat al Poporului nu poate avea loc în niciuna dintre aceste situaţii.

Astfel, demisia reprezintă un act unilateral, iar autorul acesteia nu poate fi obligat să continue mandatul împotriva voinţei sale, până la un moment nedeterminat în timp şi a cărui stabilire îi este complet exterioară. De asemenea, în cazul revocării din funcţie, ar fi inacceptabilă îndeplinirea, cu caracter temporar, a atribuţiilor funcţiei de Avocat al Poporului chiar de către persoana cu privire la care Parlamentul a apreciat că nu şi-a desfăşurat activitatea în limitele stabilite de Constituţie şi lege. Tot astfel, incompatibilitatea cu alte funcţii publice sau private reprezintă o stare ce nu poate fi menţinută până la numirea unui nou Avocat al Poporului. În fine, decesul sau chiar şi numai imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, reprezintă situaţii în care, în mod obiectiv, persoana iniţial numită ca Avocat al Poporului nu poate să continue în mod tranzitoriu exercitarea mandatului până la numirea noului Avocat al Poporului.

Ca atare, Curtea constată că, pentru a evita apariţia disfuncţionalităţilor la nivelul unei instituţii fundamentale a statului al cărei scop îl reprezintă apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice, Parlamentul a procedat, în cazul de faţă, la asigurarea interimatului funcţiei de Avocat al Poporului prin nominalizarea unuia dintre adjuncţii săi pentru îndeplinirea atribuţiilor acestei funcţii, până la numirea unui nou Avocat al Poporului. Eventuala inacţiune a Parlamentului, în condiţiile lipsei unui cadru legislativ explicit, ar fi fost de natură să pună sub semnul îndoielii eficacitatea instituţiei Avocatului Poporului până la data numirii unui titular pentru această funcţie.

2.2.Referitor la cea de-a doua critică de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 11 alin. (1^6) din Legea nr. 35/1997, pot îndeplini funcţia de adjunct al Avocatului Poporului absolvenţi ai facultăţilor cu profil juridic, dar şi ai altor facultăţi cu un alt profil decât cel juridic. De asemenea, în art. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului, aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 5/2002, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 27 octombrie 2011, cu modificările ulterioare, sunt precizate condiţiile pentru numirea în funcţia de adjunct al Avocatului Poporului. Astfel, în ce priveşte studiile, acesta trebuie să fie absolvent, cu diplomă de licenţă, al unei facultăţi de ştiinţe juridice, ştiinţe administrative, ştiinţe politice sau ştiinţe economice şi să aibă vechime de cel puţin 8 ani în specialitatea studiilor absolvite.

Ca atare, având în vedere că pentru numirea în funcţia de adjunct al Avocatului Poporului nu sunt prevăzute aceleaşi condiţii cu cele stabilite pentru numirea în funcţia de Avocat al Poporului, rezultă că Parlamentul nu era ţinut de nicio obligaţie constituţională sau legală de a nominaliza exclusiv o persoană care să îndeplinească aceste condiţii. Cu atât mai mult cu cât, în mod obiectiv, este posibil ca niciunul dintre adjuncţii Avocatului Poporului să nu le îndeplinească, situaţie în care, dacă s-ar urma raţionamentul autorilor sesizării, ar fi cu neputinţă să fie asigurat interimatul funcţiei şi ar fi, în acest mod, blocată activitatea unei instituţii prevăzute de Legea fundamentală.

De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 35/1997, în caz de imposibilitate temporară a exercitării funcţiei, Avocatul Poporului stabileşte ordinea în care adjuncţii vor îndeplini atribuţiile sale. Or, de vreme ce legea permite ipoteza ca însuşi Avocatul Poporului să delege exercitarea atribuţiilor unui adjunct care nu are studii juridice, atunci nici Parlamentului nu i se poate nega un asemenea drept. De altfel, adjuncţii Avocatului Poporului sunt numiţi, potrivit art. 11 alin. (1) teza întâi din aceeaşi lege, de către birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea Avocatului Poporului, cu avizul comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

Aşadar, faptul că persoana desemnată, potrivit hotărârii criticate, să preia atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului nu îndeplineşte condiţiile pentru numirea în funcţia de Avocat al Poporului, nu este de natură să înfrângă niciun text constituţional sau legal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupurile Parlamentare ale Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaţilor şi din Senat, precum şi de Grupul Parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu din Camera Deputaţilor şi constată că dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 75/2013 privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului şi preluarea atribuţiilor acestei funcţii de către un adjunct al Avocatului Poporului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din 22 ianuarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

*

OPINIE SEPARATĂ 1

la Decizia Curţii Constituţionale nr. 41 din 22 ianuarie 2014

În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013 privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului şi preluarea atribuţiilor acestei funcţii de către un adjunct al Avocatului Poporului, formulată de Grupurile parlamentare Partidului Democrat-Liberal din Camera Deputaţilor şi din Senat, precum şi de Grupul parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu din Camera Deputaţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţia României şi al art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate, pentru următoarele motive:

I. Obiectul controlului de constituţionalitate

Din examinarea criticilor de neconstituţionalitate şi a temeiurilor constituţionale invocate, rezultă că, deşi în mod formal autorii critică Hotărârea Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013, în integralitatea sa, sesizarea vizează doar dispoziţiile art. 2 al hotărârii, potrivit cărora "Până la numirea unui nou Avocat al Poporului, doamna Ecaterina-Gica Teodorescu, adjunct al Avocatului Poporului, va îndeplini atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului".

Prin urmare, analiza de constituţionalitate a Curţii Constituţionale trebuie să se limiteze doar la aceste dispoziţii ale Hotărârii Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013.

II. Temeiurile constituţionale şi legale ale controlului de constituţionalitate

Dispoziţiile art. 58-60 cuprinse în cap. IV al titlului II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale consacră statutul constituţional al instituţiei Avocatului Poporului. Potrivit art. 58 - Numirea şi rolul, Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, iar adjuncţii săi sunt specializaţi pe domenii de activitate. Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică, respectiv Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004.

În privinţa hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, Curtea a reţinut că norma de referinţă, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat, poate fi atât o dispoziţie de rang constituţional, cât şi una infraconstituţională, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie*1). O atare orientare a Curţii este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri - autorităţi şi instituţii de rang constituţional -, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are doar valoare infraconstituţională. Cu alte cuvinte, regimul de protecţie instituit pe cale jurisprudenţială de către Curtea Constituţională este unul sporit în domeniul acestui tip de hotărâri ale Parlamentului.

*1) A se vedea deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011 sau Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din data de 8 octombrie 2012.

Prin urmare, apreciem că Legea nr. 35/1997, act normativ cu valoare infraconstituţională, constituie, în temeiul art. 1 alin. (5) din Constituţie, reperul fundamental în analiza controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013.

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 1 şi 2 din lege, instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile.

Dispoziţiile art. 6-9 ale cap. II - Mandatul Avocatului Poporului prevăd condiţiile şi procedura de numire, precum şi durata şi cazurile de încetare a mandatului:

–Art. 6: "(1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.

(2)Poate fi numit Avocat al Poporului orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională.";

–Art. 7: "(1) Propunerile de candidaţi se fac de către birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului.

(2)Candidaţii vor fi audiaţi de comisiile juridice din Camera Deputaţilor şi Senat. În vederea audierii, fiecare candidat va depune actele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Constituţie şi de prezenta lege pentru a fi numit Avocat al Poporului. Candidaţii vor fi prezenţi la dezbateri.

(3)Este numit ca Avocat al Poporului candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi ale deputaţilor şi senatorilor prezenţi.";

–Art. 8: "(1) Mandatul de Avocat al Poporului se exercită de la data depunerii, în faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, a următorului jurământ: [...]

(3)Refuzul depunerii jurământului împiedică intrarea în funcţie a Avocatului Poporului şi deschide procedura pentru numirea în funcţie a altei persoane.

(4)Mandatul Avocatului Poporului durează până la depunerea jurământului de către noul Avocat al Poporului.";

–Art. 9: "(1) Mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces.

(2)Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

(3)Demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de îndeplinire a funcţiei sau decesul se constată de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile de la apariţia cauzei care determină încetarea mandatului Avocatului Poporului. [...]"

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997, poate fi numită în funcţia de Avocat al Poporului persoana care îndeplineşte condiţiile de numire pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, condiţii prevăzute de art. 143 din Constituţie: "Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior."

III. Criticile formulate vizează două aspecte:

–întrucât Legea nr. 35/1997 nu prevede instituţia interimatului sau a delegării de atribuţii în cazul încetării mandatului de Avocat al Poporului prin demisie, desemnarea unui adjunct al Avocatului Poporului care să îndeplinească atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi Legea nr. 35/1997;

–persoana desemnată de Parlament pentru a exercita atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului nu întruneşte condiţiile de numire impuse de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 coroborate cu art. 143 din Constituţie.

IV. Analizând criticile de neconstituţionalitate, apreciem următoarele:

1.Procedura de numire a Avocatului Poporului este expres prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 35/1997 şi parcurge următoarele etape:

–la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului, birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului fac propunerile de candidaţi;

–fiecare candidat va depune actele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Constituţie şi de lege pentru a fi numit Avocat al Poporului: cetăţenia română, pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior;

–candidaţii vor fi audiaţi de comisiile juridice din Camera Deputaţilor şi Senat;

–dezbaterea candidaturilor în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în prezenţa persoanelor care candidează;

–numirea în calitate de Avocatul al Poporului a candidatului care a întrunit cel mai mare număr de voturi ale deputaţilor şi senatorilor prezenţi, prin hotărâre a Parlamentului, adoptată în temeiul art. 76 alin. (2) din Constituţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Mandatul de Avocat al Poporului se exercită de la data depunerii jurământului, în faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, până la data depunerii jurământului de către noul Avocat al Poporului.

2.Cauzele de încetare a mandatului de Avocat al Poporului sunt următoarele:

–expirarea mandatului;

–revocare din funcţie, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor;

–demisie;

–incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private;

–imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate;

–deces.

Cu privire la cazurile de încetare a mandatului înainte de termen, legea prevede expres că revocarea din funcţie a Avocatului Poporului se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului. Prin urmare, potrivit legii, mandatul de Avocat al Poporului încetează la data adoptării Hotărârii Parlamentului prin care se decide cu privire la încălcarea Constituţiei şi a legilor de către persoana care a deţinut această funcţie publică.

Cazurile de demisie, incompatibilitate, imposibilitate de îndeplinire a funcţiei sau deces se constată de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile de la apariţia cauzei, încetarea mandatului Avocatului Poporului fiind dispusă de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, prin hotărâre a Parlamentului prin care se ia act de cauza care determină încetarea mandatului înainte de expirarea acestuia. De altfel, aceasta este şi situaţia prezentă, prin art. 1 al Hotărârii Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013, Parlamentul României ia act de hotărârea Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind constatarea demisiei domnului Atanasiu Crişu din funcţia de Avocat al Poporului.

3.În niciunul din cazurile de încetare a mandatului înainte de termen, prin urmare nici în caz de demisie, Legea nr. 35/1997 nu prevede o procedură tranzitorie, care să stabilească cu titlu provizoriu persoana care să îndeplinească atribuţiile Avocatului Poporului pe perioada vacanţei funcţiei: legea nu reglementează numirea în funcţie a unui Avocat al Poporului interimar şi nici delegarea de atribuţii către un adjunct al Avocatului Poporului.

Atunci când intenţia legiuitorului a fost de a reglementa situaţiile neprevăzute care împiedică Parlamentul să numească persoana care va exercita funcţia publică, aceasta a fost expres şi neechivoc prevăzută în conţinutul actului normativ. Astfel, cu titlu de exemplu sunt dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, referitoare la numirea Preşedintelui Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune (care sunt directorii generali ai societăţilor), dispoziţii care prevăd în situaţia expres reglementată că "Parlamentul, la propunerea comisiilor permanente de specialitate, numeşte un director interimar, cu mandat bine definit", iar "durata interimatului nu poate fi mai mare de 6 luni."

Pe de altă parte, reglementări similare Legii nr. 35/1997 sub aspectul procedurii de numire în funcţia publică sunt cele cuprinse în Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (art. 23-24 prevăd procedura numirii Directorului Serviciului Român de Informaţii), Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (art. 19-21 stabilesc procedura de alegere de către Senat a celor 2 reprezentanţi ai societăţii civile), Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi (art. 46 dispune cu privire la numirea membrilor Curţii de Conturi), Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ (art. 9 prevede numirea Preşedintelui Consiliului Legislativ şi a preşedinţilor de secţii), Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (art. 5 şi 68 reglementează procedura de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale).

În toate aceste cazuri, Parlamentul este obligat să numească în funcţiile publice persoane care îndeplinesc condiţiile cerute de lege, cu respectarea procedurilor legale. Legea nu permite delegarea atribuţiilor Directorului Serviciului Român de Informaţii, numirea unor membri interimari ai Consiliului Superior al Magistraturii sau numirea unor persoane care să exercite temporar atribuţiile unui judecător al Curţii Constituţionale. Or, aplicând raţionamentul juridic al majorităţii care a impus soluţia adoptată de Curte, întemeiat pe regula de interpretare qui potest maius potest et minus (cel care este în stare de ceva mai important este capabil şi de ceva mai puţin important), Curtea nu face altceva decât să legitimeze conduita Parlamentului, exercitată în afara cadrului legal şi constituţional.

4.Prin urmare, în dezacord cu opinia majoritară, apreciem că ori de câte ori legea prevede clar şi neechivoc procedura de numire în funcţiile publice, Parlamentul are obligaţia de a respecta rigorile legale şi de a evita crearea unor situaţii contestabile din punct de vedere constituţional. Astfel, în cazul dedus judecăţii, Parlamentul avea obligaţia de a declanşa procedura de numire a Avocatului Poporului, conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 35/1997, cu atât mai mult cu cât chiar prevederile Legii nr. 35/1997, cuprinse în art. 8 alin. (3) din lege, care sunt aplicabile mutatis mutandis, prevăd o situaţie similară: "refuzul depunerii jurământului împiedică intrarea în funcţie a Avocatului Poporului şi deschide procedura pentru numirea în funcţie a altei persoane."

Procedând în afara cadrului legal şi constituţional, prin art. 2 al Hotărârii Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013, Parlamentul a creat o instituţie juridică nouă, şi anume "delegarea" unui adjunct al Avocatului Poporului pentru îndeplinirea atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului, până la numirea unui nou Avocat al Poporului. Hotărârea Parlamentului nu numai că adaugă la prevederile Legii nr. 35/1997, dar, fără a stabili un termen cert până la care situaţia tranzitorie să îşi epuizeze efectele, creează premisele unei numiri în funcţia de Avocat al Poporului pe o perioadă nedeterminată, lăsată la libera apreciere a autorităţii competente să facă numirea. Or, o atare consecinţă juridică, coroborată cu rangul constituţional al instituţiei Avocatul Poporului, este de natură să afecteze grav valori şi principii constituţionale, precum statul de drept, democraţia constituţională şi principiul respectării obligatorii a Constituţiei şi a legilor.

Singura ipoteză în care adjuncţii Avocatului Poporului îndeplinesc atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului este cea prevăzută de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 35/1997, respectiv cazul imposibilităţii temporare a exercitării funcţiei. În această ipoteză "delegarea" atribuţiilor se realizează ope legis, dar în baza unei ordini stabilite de către Avocatul Poporului însuşi. Prin urmare, nici acest text şi nicio altă dispoziţie din lege nu reglementează posibilitatea delegării acestor atribuţii printr-o hotărâre a Parlamentului, aşa cum s-a procedat prin actul supus controlului de constituţionalitate. După cum se observă, legiuitorul a prevăzut posibilitatea delegării atribuţiilor doar în ipoteza de mai sus şi nicidecum în caz de vacanţă a funcţiei, generată, în cazul de faţă, prin demisie.

5.Având în vedere argumentele expuse mai sus, apreciem că Parlamentul României nu putea dispune, prin hotărâre, ca atribuţiile Avocatului Poporului să fie "delegate", până la numirea unui nou Avocat al Poporului, către o altă persoană, chiar dacă aceasta ar fi îndeplinit condiţiile de numire prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997.

În concluzie, apreciem că dispoziţiile art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013 sunt neconstituţionale, întrucât contravin art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 58 din Constituţie şi prevederilor Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului.

Preşedintele Curţii Constituţionale,

AUGUSTIN ZEGREAN

Judecători,

Daniel Marius Morar

Mona-Maria Pivniceru

OPINIE SEPARATĂ 2

1.Nu împărtăşim soluţia adoptată de Curte prin decizia de mai sus, considerând că sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea hotărârii privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului şi preluarea atribuţiilor acestei funcţii de către un adjunct al Avocatului Poporului trebuia admisă.

În opinia noastră, Hotărârea Parlamentului României nr. 75 din 20 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 20 decembrie 2013, este neconstituţională întrucât înfrânge dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

2.Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea fundamentală, România este un stat de drept [alin. (3)] în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie [alin. (5)].

Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului*1) statuează că "Poate fi numit Avocat al Poporului orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională" [art. 6 alin. (2)]. Aceste condiţii sunt prevăzute în Constituţie*2) şi în Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale*3).

*1) Legea nr. 35/1997 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004 şi a fost modificată şi completată prin Legea nr. 258/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 17 decembrie 2010.

*2) Conform dispoziţiilor art. 143 din Constituţie, "Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior".

*3) Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, reluând prevederea constituţională redată mai sus, statuează [(prin art. 61 alin. 3)] că "Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior".

În aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 35/1997 a fost adoptat Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului*4), aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 5/2002, care, prin dispoziţiile art. 7 lit. a), prevede că poate ocupa postul de adjunct al Avocatului Poporului orice absolvent, cu diplomă de licenţă, al unei facultăţi de ştiinţe juridice, ştiinţe administrative, ştiinţe politice sau ştiinţe economice.

*4) Regulamentul din 17 aprilie 2002 a fost republicat în temeiul art. II din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2011 privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 29 septembrie 2011.

3.În acest context legislativ, potrivit căruia - aşadar - funcţia de Avocat al Poporului poate fi ocupată/deţinută numai de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute în Constituţie şi în Legea nr. 47/1992, iar funcţia de adjunct al Avocatului Poporului de către persoane care îndeplinesc condiţiile cerute de Regulamentul adoptat în aplicarea Legii nr. 35/1997, Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 75 din 20 decembrie 2013 prin care, constatând vacantarea postului ca urmare a demisiei Avocatului Poporului (art. 1), a dispus că "Până la numirea unui nou Avocat al Poporului, doamna Ecaterina-Gica Teodorescu*5), adjunct al Avocatului Poporului, va îndeplini atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului" (art. 2).

*5) Distinsa doamnă (care ocupă funcţia de adjunct al Avocatului Poporului în conformitate cu prevederile Legii nr. 35/1997 şi ale Regulamentului instituţiei Avocatul Poporului) este absolventă a unei facultăţi de ştiinţe economice.

4.Este neîndoielnic faptul că îndeplinirea atribuţiilor funcţiei de Avocat al Poporului înseamnă ocuparea şi deţinerea funcţiei de Avocat al Poporului. Or, o asemenea demnitate publică nu poate fi deţinută - nici pe o perioadă determinată de timp (perioada unui mandat) şi nici pe o perioadă nedeterminată (interimară şi deci incertă ca durată) - de către o persoană care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Prin urmare, apreciem că este absolut necesară respectarea riguroasă a condiţiei prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997, aceasta rezultând şi din faptul că interimatul - nefiind reglementat expres prin lege - s-ar putea eterniza, astfel că nu este de acceptat ca funcţia de şef al instituţiei Avocatul Poporului să fie deţinută - nici măcar o zi! - de o persoană care nu are pregătire juridică superioară şi înaltă competenţă profesională în domeniul dreptului.

Într-adevăr, nefiind reglementată posibilitatea desemnării provizorii/temporare a unei persoane pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului, numirea interimară (pe un termen incert!) dispusă de Parlament, prin hotărârea criticată, prezintă riscul compromiterii instituţiei Avocatul Poporului, ştiut fiind că, potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 35/1997, printre atribuţiile Avocatului Poporului se numără: formularea punctelor de vedere, la cererea Curţii Constituţionale; sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea legilor înainte de promulgarea acestora; sesizarea direct a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor; sesizarea instanţei de contencios administrativ.

Aşadar, asimilarea Avocatului Poporului cu judecătorii Curţii Constituţionale, sub aspectul condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi numiţi în funcţie, este deplin justificată, întrucât eficienţa activităţii desfăşurate este garantată de personalitatea celui care exercită funcţia, de experienţa şi de profesionalismul său, iar aceasta din urmă calitate implică prioritar o bună pregătire juridică, deoarece apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice (în slujba cărora funcţionează instituţia) presupune cunoaşterea legilor, interpretarea şi aplicarea lor, fapt care este numai la îndemâna unui jurist reputat*6). Desigur, adjuncţii Avocatului Poporului pot avea alte calificări profesionale, învecinate domeniului dreptului, justificat de faptul că ei îndeplinesc - potrivit legii - activităţi conexe pe domenii de activitate*7), necesare şi utile, dar numai în subordinea şefului instituţiei.

*6) A se vedea I. Muraru, Avocatul Poporului - instituţie de tip ombudsman, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 46-47; (pentru consideraţii mai largi asupra problemei, a se vedea şi: D. C. Dragoş, B. Neamţu, Instituţia Ombudsmanului: justiţie alternativă?, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012; L. Hossu, Avocatul Poporului - Practică instituţională şi mecanisme de intervenţie, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2013).

*7) A se vedea dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 35/1997, potrivit cărora Avocatul Poporului este asistat de adjuncţi, specializaţi pe următoarele domenii de activitate:

a)drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale;

b)drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;

c)armată, justiţie, poliţie, penitenciare;

d)proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe.

În fine, trebuie arătat că, deşi instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă, iar funcţia de Avocat al Poporului se asimilează cu funcţia de ministru (el rămânând, totuşi, "o entitate distinctă în sistemul democraţiei constituţionale")*8), în literatura juridică s-a apreciat că - sub aspectul naturii sale juridice - Avocatul Poporului îşi exercită funcţia îndeplinind atribuţiile subsumate acesteia în condiţii asemănătoare cu acelea ale funcţionarilor publici*9). Aşa fiind, credem că în această materie sunt revelatoare şi prevederile referitoare la funcţionarii publici cuprinse în art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora "funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome", iar "funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică".

*8) A se vedea I. Muraru, în I. Muraru, E. S. Tănăsescu (coord.), Constituţia României. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 588.

*9) A se vedea, cu privire la natura juridică a instituţiei Avocatul Poporului, I. Muraru, în I. Muraru, E. S. Tănăsescu (coord.), op. cit. supra, p. 586-588.

În acord cu dispoziţiile legale sus-menţionate, se impune şi următoarea remarcă: potrivit Legii nr. 35/1997, Avocatul Poporului este numit de Camerele reunite ale Parlamentului (art. 6), în vreme ce adjuncţii sunt numiţi - la propunerea Avocatului Poporului - de birourile permanente ale celor două Camere, cu avizul comisiilor juridice (art. 11). Prin urmare, statutul adjuncţilor este clar diferit (inferior) faţă de acela al Avocatului Poporului, fapt care subliniază - o dată în plus - importanţa respectării legii în desemnarea Avocatului Poporului.

Judecător,

prof. univ. dr. Mircea Ştefan Minea