Decizie nr. 924 din 1 noiembrie 2012

1.Cu Adresa nr. XXXV/3.608 din 16 octombrie 2012, secretarul general al Senatului a comunicat Curţii Constituţionale sesizarea formulată de Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal din Senat, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra Hotărârii Senatului nr. 38/2012 privind înfiinţarea Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.897 din 16 octombrie 2012 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.398L/2/2012.

La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile a 26 de senatori, şi anume: Cristian Rădulescu, Toader Mocanu, Constantin-Traian Igaş, Alexandru Mocanu, Dumitru Oprea, Tudor Panţuru, Ioan Sbîrciu, Tudor Udriştoiu, Ion Ruşeţ, Radu Mircea Berceanu, Sorin Fodoreanu, Radu-Alexandru Feldman, Iulian Urban, Ion Bara, Ion Ariton, Alexandru Pereş, Orest Onofrei, Gheorghe Bîrlea, Dumitru-Florian Staicu, Marian-Iulian Rasaliu, Viorel Constantinescu, Augustin-Daniel Humelnicu, Gheorghe David, Gabriel Berca, Mihail Hărdău şi Vasile Pintilie.

2.În motivarea sesizării de neconstituţionalitate au fost aduse argumente care privesc atât neconstituţionalitatea extrinsecă, cât şi cea intrinsecă a Hotărârii Senatului nr. 38/2012.

2.1.Critici de neconstituţionalitate extrinsecă:

Se arată că în cursul şedinţei Senatului din data de 8 octombrie 2012 liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal a solicitat verificarea cvorumului de lucru, iar în urma acesteia s-a constatat că erau prezenţi numai 59 de senatori, ceea ce înseamnă că nu exista cvorum de şedinţă. În această situaţie, preşedintele de şedinţă a solicitat ca plenul să mai aştepte 10 minute pentru a se aduna numărul de senatori necesar întrunirii cvorumului regulamentar. După epuizarea perioadei de timp necesare, s-a constatat că sunt prezenţi 69 de senatori, astfel încât cvorumul de şedinţă a fost întrunit.

Se apreciază că modalitatea în care s-a procedat este contrară art. 121 alin. (3) din Regulamentul Senatului. Preşedintele de şedinţă era obligat să suspende şedinţa şi să anunţe ziua şi ora de reluare a lucrărilor şi nicidecum să dispună aşteptarea senatorilor care ar fi trebuit să completeze cvorumul inexistent. Aşadar, acesta nu trebuia să procedeze la "restrigarea senatorilor neprezenţi" şi nici să prelungească lucrările plenului Senatului, ci să le suspende.

Se mai susţine că preşedintele de şedinţă nu are competenţa de a interpreta regulile de procedură cuprinse în art. 121 alin. (3) din Regulamentul Senatului, întrucât numai Comisia de regulament poate da o astfel de interpretare. În consecinţă, se consideră că a fost încălcată şi competenţa acestei comisii permanente şi, implicit, art. 66 alin. (2) pct. XVI din Regulamentul Senatului. Totodată, sunt invocate şi dispoziţiile art. 2 şi 17 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru regulament.

În consecinţă, se concluzionează că au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

2.2.Critici de neconstituţionalitate intrinsecă:

Se susţine că prin înfiinţarea comisiei de anchetă se urmăreşte cercetarea modului în care procurorii şi-au îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege. Un atare obiect de activitate al comisiei de anchetă contravine art. 1 alin. (4) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie. Or, activitatea procurorilor nu poate fi controlată decât de superiorii ierarhici, nu şi de alte autorităţi sau instituţii publice, întrucât în acest caz controlul îşi pierde caracterul ierarhic, contrar art. 132 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 317 din 13 aprilie 2006.

Totodată, se mai arată că hotărârea criticată prevede implicarea puterii legislative, prin comisia de anchetă, în activitatea puterii judecătoreşti, din care face parte şi Ministerul Public, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 132 alin. (1) din Constituţie.

3.În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 16 octombrie 2012, Curtea Constituţională a solicitat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului asupra sesizării de neconstituţionalitate.

Preşedintele Senatului a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.988 din 23 octombrie 2012.

Se invocă excepţia inadmisibilităţii sesizării de neconstituţionalitate, citându-se considerente din mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, respectiv: Decizia nr. 17 din 27 ianuarie 2000, Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 2011, Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011 şi Decizia nr. 728 din 9 iulie 2012.

Pe fondul sesizării, se arată că procurorii fac parte din puterea executivă datorită faptului că aceştia se află sub autoritatea ministrului justiţiei şi, în consecinţă, pot fi supuşi controlului comisiilor de anchetă ale Parlamentului.

De aceea, comisia de anchetă nu îşi limitează "obiectul de activitate (...) la activitatea procurorilor, cum greşit apreciază autorul criticii de constituţionalitate, ci, aşa cum rezultă din însăşi titulatura hotărârii, îşi propune să cerceteze abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012".

În final, se arată că acţiunea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal din Senat este inadmisibilă şi se solicită respingerea acesteia.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Hotărârea Senatului nr. 38/2012 privind înfiinţarea Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, lucrările şi documentele aflate la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Hotărârea Senatului nr. 38/2012, precum şi dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

4.Curtea Constituţională, în temeiul prevederilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi al dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost sesizată să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Senatului nr. 38/2012.

De asemenea, Curtea constată că sesizarea a fost formulată de Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal din Senat, fiind semnată de liderul acestuia, domnul Cristian Rădulescu, conform art. 18 alin. (1) lit. o) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, semnăturile celorlalţi senatori prezentate în anexă având mai degrabă rolul de a sprijini acţiunea grupului parlamentar reprezentată de liderul acestuia (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012).

În consecinţă, Curtea a fost legal sesizată şi este competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Senatului nr. 38/2012.

5.Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Hotărârii Senatului nr. 38/2012 privind înfiinţarea Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 11 octombrie 2012, care au următorul cuprins:

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 78 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Se constituie Comisia de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012, denumită în continuare Comisia.

Art. 2. – (1) Comisia este formată din 11 membri.

(2)Componenţa nominală a Comisiei este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(3)Biroul Comisiei va fi ales, în prima şedinţă, de către membrii acesteia şi va fi constituit din preşedinte, vicepreşedinte şi secretar.

Art. 3. – În condiţiile în care unul dintre membrii Comisiei se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupul parlamentar din care acesta face parte va desemna,în scris, un înlocuitor.

Art. 4. – (1) Convocarea şedinţelor Comisiei se face, cu cel puţin o zi înainte, de către preşedinte, vicepreşedinte sau de către biroul acesteia.

(2)Vicepreşedintele îl înlocuieşte de drept pe preşedinte în lipsa acestuia sau ori de câte ori este nevoie.

Art. 5 – (1) Şedinţele Comisiei se desfăşoară în prezenţa majorităţii membrilor care o compun.

(2)Hotărârile Comisiei se adoptă cu votul majorităţii membrilor acesteia.

Art. 6. – În vederea organizării şi desfăşurării activităţii, Comisia elaborează, în prima sa şedinţă, un regulament propriu.

Art. 7. – (1) Lucrările Comisiei sunt publice.

(2)În situaţii temeinic justificate, plenul Comisiei poate limita accesul reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă la lucrările acesteia.

Art. 8. – În activitatea sa, Comisia va putea solicita opinia unor specialişti din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale.

Art. 9. – Senatul cere tuturor organelor de stat, instituţiilor şi organizaţiilor să pună la dispoziţia Comisiei, în termen, orice informaţii şi documente care sunt de natură să servească activităţii acesteia.

Art. 10. – (1) Constatările, concluziile şi propunerile Comisiei vor face obiectul unui raport, care va fi depus la Biroul permanent până la data de 15 noiembrie 2012.

(2)După primirea raportului, Biroul permanent îl difuzează tuturor grupurilor parlamentare şi stabileşte data dezbaterii acestuia de către Senat.

Art. 11. – În scopul realizării obiectivelor pentru care se constituie Comisia, Biroul permanent va asigura personalul de specialitate şi logistica necesară.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 octombrie 2012, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Anexa

COMPONENŢA NOMINALĂ

a Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în

activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice

în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012

Nr. crt.	Numele şi prenumele	Grupul parlamentar
1.	Severin Georgică	PSD
2.	Greblă Toni	PSD
3.	Chelaru Ioan	PSD
4.	Lazăr Sorin-Constantin	PSD
5.	-	PDL
6.	-	PDL
7.	-	PDL
8.	Ghişe Ioan	PNL
9.	David Cristian	PNL
10.	Albert Almos	UDMR
11.	Nedelcu Vasile	Progresist"

6.Prevederile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt:

–Art. 1 alin. (3)-(5): "(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4)Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

(5)În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";

–Art. 132 alin. (1): "(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei".

Se mai arată că au fost încălcate şi prevederile art. 66 alin. (2) pct. XVI şi art. 121 alin. (3) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, care au următorul cuprins:

–Art. 66 alin. (2) pct. XVI: "(2) Comisiile permanente sunt următoarele: [...]

XVI. Comisia pentru regulament";

–Art. 121 alin. (3): "(3) În cazul în care cvorumul legal nu este întrunit, preşedintele Senatului suspendă şedinţa şi anunţă ziua şi ora de reluare a lucrărilor".

Totodată, sunt invocate a fi încălcate şi prevederile art. 2 şi 17 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru regulament, nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Aceste prevederi au următorul cuprins:

–Art. 2: "(1) Comisia este o structură internă de lucru a Senatului care evaluează conţinutul Regulamentului Senatului şi eficacitatea prevederilor sale.

(2)Comisia examinează propuneri şi elaborează proiecte de hotărâre pentru modificarea şi, după caz, completarea Regulamentului Senatului. Proiectele de hotărâre adoptate sunt supuse de către Comisie aprobării Senatului.

(3)Comisia elaborează rapoarte şi avize, precum şi orice alte puncte de vedere, la solicitarea Biroului Permanent.";

–Art. 17: "(1) În îndeplinirea atribuţiilor, Comisia procedează după cum urmează:

a)examinează proiectele de hotărâre, în vederea elaborării de rapoarte sau avize;

b)solicită Biroului permanent sesizarea, când se consideră competentă. În caz de refuz din partea Biroului permanent, Senatul hotărăşte asupra solicitării Comisiei prin votul majorităţii senatorilor prezenţi;

c)atunci când consideră că un proiect de lege sau o propunere legislativă este de competenţa în fond a altei comisii, poate cere Biroului Permanent transmiterea proiectului de lege sau a propunerii legislative către acea comisie, în termen de 5 zile de la înregistrarea la Comisie;

d)când este sesizată în fond, Comisia redactează raportul, cu respectarea datei stabilite de către Biroul permanent pentru depunerea avizelor; în cazul depăşirii termenului de către comisiile avizatoare, Comisia poate depune raportul, făcându-se această menţiune.

(2)Raportul, care va cuprinde propuneri motivate privind admiterea fără modificări a proiectului examinat, respingerea acestuia sau admiterea cu modificările adoptate în Comisie, se înaintează Biroului permanent.

(3)Raportul Comisiei se depune la Biroul permanent în termenul stabilit de acesta. Pentru motive temeinice, Comisia poate solicita prelungirea termenului.

(4)Comisia, la dezbaterea proiectului de hotărâre, analizează şi amendamentele scrise, depuse în termen de senatori. Cu votul majorităţii celor prezenţi, se iau în considerare şi amendamentele formulate şi depuse în ziua dezbaterii în şedinţă.

(5)Termenul până la care se pot depune amendamente este cel stabilit de Biroul permanent.

(6)Data amendamentului este data înregistrării lui la Comisie, care va ţine evidenţa tuturor amendamentelor depuse într-un registru special.

(7)Comisia poate fi sesizată în fond sau pentru aviz cu proiecte de lege care intră şi în competenţa altei Comisii, urmând a fi dezbătute în şedinţă comună. După dezbaterea acestor proiecte de lege, comisiile vor întocmi rapoarte sau avize comune."

7.Examinând criticile propriu-zise de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

7.1.Dispoziţiile art. 66 alin. (2) pct. XVI şi art. 121 alin. (3) din Regulamentul Senatului, precum şi cele ale art. 2 şi 17 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru regulament privesc strict modul de lucru al Senatului, în plen şi în comisii, şi este cert că, potrivit stenogramei şedinţei de plen, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 93 din 17 octombrie 2012, la dezbaterea şi adoptarea hotărârii contestate au existat atât cvorumul legal, cât şi majoritatea de voturi prevăzute de art. 67 şi art. 76 alin. (2) din Constituţie, după caz.

Prin Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, şi Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012, Curtea a statuat că hotărârile plenului Senatului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituţională, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Însă, în cauza de faţă, Curtea constată că dispoziţiile de procedură pretins a fi încălcate, reglementând modul de lucru în plenul Senatului, nu transpun la nivelul regulamentului dispoziţii ale Constituţiei. Aşadar, sub aspectul consecinţelor modului de interpretare a art. 121 alin. (3) din Regulamentul Senatului, nu se poate susţine că s-ar fi adus atingere art. 67 şi art. 76 alin. (2) din Constituţie.

7.2.În ceea ce priveşte criticile intrinseci de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

7.2.1."Ancheta parlamentară este o expresie a funcţiei de control pe care o are Parlamentul în cadrul democraţiei constituţionale. Acest tip de control parlamentar se poate efectua prin intermediul unei comisii de anchetă constituite ad-hoc sau prin mijlocirea unei comisii permanente" (Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009), "priveşte subiectele supuse controlului prin art. 110 [devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei -, art. 111] din Constituţie" (a se vedea Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994) şi "se exercită asupra activităţii Guvernului şi asupra celorlalte organe ale administraţiei publice, iar nu şi asupra oricărei autorităţi publice centrale" (Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006). Totodată, se exercită şi cu privire la activitatea serviciilor publice (Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994).

Cu privire la comisiile de anchetă constituite ad-hoc, Curtea, prin Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, a reţinut că acestea sunt legitimate din punct de vedere constituţional prin textul art. 64 alin. (4) din Legea fundamentală, care prevede că "Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune". Din acest text constituţional rezultă, fără dubiu, că aceste comisii de anchetă se constituie şi funcţionează în cadrul fiecărei Camere, care, potrivit autonomiei sale regulamentare, stabileşte modul lor concret de organizare şi funcţionare.

Pentru a răspunde criticilor de neconstituţionalitate, trebuie observate considerentele de principiu enunţate în Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, respectiv faptul că prevederile regulamentului propriu fiecărei Camere "nu pot stabili drepturi şi obligaţii decât pentru deputaţi [sau senatori, după caz, - s.n.], precum şi pentru autorităţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Camera". Curtea a mai arătat că "anumiţi demnitari şi funcţionari publici nu pot fi însă controlaţi prin comisiile de anchetă, deoarece Constituţia, stabilind raporturile juridice dintre autorităţile publice, instituie reguli distincte". În consecinţă, "orice dispoziţie regulamentară care ar implica posibilitatea citării unui judecător în faţa unei comisii parlamentare de anchetă încalcă evident dispoziţiile constituţionale care stabilesc [...] separaţia puterilor în stat şi, desigur, independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii. De asemenea, citarea unui cetăţean în faţa unei comisii parlamentare, ca martor sau în orice altă calitate, contravine dispoziţiilor constituţionale privind libertăţile cetăţeneşti şi justiţia. Desigur, nimic nu împiedică comisiile parlamentare să invite anumite persoane pentru a da relaţii în legătură cu obiectul anchetei".

Aşadar, prin regulament nu se pot stabili drepturi şi mai ales obligaţii în sarcina unor subiecte de drept din afara Camerei respective, subiecte de drept care nu se încadrează în cele circumstanţiate mai înainte. Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile, în accepţiunea de acte juridice ale Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009).

Prin Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, Curtea a arătat expressis verbis că "în faţa comisiilor de anchetă, în mod obligatoriu, trebuie să compară numai subiectele de drept care se află în raporturi constituţionale specifice cu Parlamentul potrivit titlului III, cap. IV din Constituţie, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul. Alte subiecte de drept pot fi invitate să ia parte la dezbaterile din faţa comisiilor de anchetă, fără a exista însă vreo obligaţie corelativă din partea acestora de a da curs invitaţiei".

Prin aceeaşi decizie, Curtea a stabilit că aceste comisii de anchetă "nu au abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar". Scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării. "Este, prin urmare, de forţa evidenţei faptul că aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane. Ele au ca scop constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă, fără a stabili cu titlu de certitudine răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane". Aceste comisii nu au competenţa de a da un verdict, ci aceea de a întocmi un raport cu privire la situaţia de fapt anchetată, prin care se vor indica concluziile la care au ajuns pe baza actelor şi documentelor pe care le-a consultat şi a audierilor efectuate.

7.2.2.Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 866 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2007, "Ministerul Public a fost instituit, prin art. 131 şi 132 din Constituţia României, ca o magistratură componentă a autorităţii judecătoreşti, având rolul de a reprezenta în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi, prevăzut expres în art. 133 şi 134 din Legea fundamentală". Curtea a mai arătat că "procurorii sunt numiţi în funcţie, ca şi judecătorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii şi că acelaşi organ al autorităţii judecătoreşti îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor".

Prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că independenţa justiţiei cuprinde două componente, şi anume componenta instituţională (care nu se referă exclusiv la judecători, ci acoperă sistemul judiciar în întregime), cât şi independenţa judecătorului - componenta individuală.

Potrivit art. 79 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie. Aşadar, acesta nu prezintă un raport în faţa Parlamentului (spre deosebire, spre exemplu, de Avocatul Poporului, care, potrivit art. 60 din Constituţie, este obligat ca, în cadrul raporturilor de control parlamentar, să prezinte celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora).

Aşadar, Curtea reţine că Ministerul Public este parte a autorităţii judecătoreşti, iar faptul că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei nu califică Ministerul Public ca fiind o instituţie publică a cărei activitate s-ar afla sub control parlamentar.

7.2.3.Analizând jurisprudenţa sa, Curtea constată că hotărârea de constituire a unei comisii de anchetă având un asemenea obiect de activitate reprezintă o aplicare a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) din Constituţie, respectiv a principiului potrivit căruia parlamentarii sunt în serviciul poporului. Aceştia, beneficiind de legitimarea textului constituţional menţionat, trebuie să dea dovadă de aplecare spre discutarea, dezbaterea şi rezolvarea problemelor comunităţii şi nicidecum să le ignore. De asemenea, Curtea reţine că nicio autoritate sau instituţie publică nu poate limita sau nega acest principiu, senatorii şi deputaţii exercitându-şi mandatul în conformitate cu interesul superior al comunităţii şi cu respectarea competenţelor strict determinate prin Constituţie.

În consecinţă, având în vedere cele de mai sus, precum şi dispoziţiile Hotărârii Senatului nr. 38/2012, Curtea reţine că acestea nu cuprind nicio referire implicită sau expresă la activitatea autorităţii judecătoreşti, astfel încât activitatea comisiei de anchetă se circumscrie limitelor constituţionale ale art. 111.

De asemenea, în acelaşi sens este şi nota de fundamentare depusă la proiectul de hotărâre, care arată, în mod expres, că această comisie de anchetă "nu are ca scop anchetarea procurorilor, ci îşi propune să verifice sesizările cetăţenilor şi autenticitatea lor", ceea ce înseamnă că cei invitaţi să dea relaţii sunt cetăţenii care au fost supuşi unor anchete judiciare. În acest fel să dă substanţă controlului parlamentar, garanţie esenţială a principiului fundamental enunţat la art. 61 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român.

Sancţionarea eventualelor abuzuri ale organelor judiciare în instrumentarea cauzelor aparţine de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţie, sau instanţelor judecătoreşti (infracţiuni de serviciu ori în legătură cu serviciul sau care împiedică înfăptuirea justiţiei), după caz.

8.Curtea statuează că, potrivit jurisprudenţei sale constante, puterea de lucru judecat ce însoţeşte deciziile Curţii Constituţionale se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 1018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, sau Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012).

În consecinţă, Senatul, precum şi autorităţile şi instituţiile publice aflate sub control parlamentar urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât şi dispozitivul prezentei decizii.

9.Având în vedere cele prezentate mai sus, Curtea Constituţională reaminteşte importanţa principiului constituţional general al comportamentului loial, principiu care derivă din prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie şi este garantat de alineatul 5 al aceluiaşi articol constituţional; în consecinţă, Curtea constată că revine, în principal, autorităţilor publice sarcina de a-l aplica şi respecta în raport cu valorile şi principiile Constituţiei, inclusiv faţă de principiul consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanţei constituţionale (a se vedea, cu privire la înţelesul principiului comportamentului loial al autorităţilor publice, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, sau Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 38/2012 privind înfiinţarea Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012, formulată de Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal din Senat, în raport de criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 1 noiembrie 2012 şi la ea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

Augustin Zegrean

Magistrat-asistent-şef,

BENKE KAROLY