Decizie
Decizia nr. 40 din 15 mai 2023
referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală
- Emitent
- Înalta Curte de Casație și Justiție
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 605 din 3 iulie 2023
Textul actului
100%
referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală
Dosar nr. 677/1/2023
| Andrei Claudiu Rus | - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Rodica-Aida Popa | - judecător la Secția penală |
| Valerica Voica | - judecător la Secția penală |
| Francisca-Maria Vasile | - judecător la Secția penală |
| Adriana Ispas | - judecător la Secția penală |
| Elena Barbu | - judecător la Secția penală |
| Alin-Sorin Nicolescu | - judecător la Secția penală |
| Ilie-Iulian Dragomir | - judecător la Secția penală |
| Valentin-Gheorghe Chitidean | - judecător la Secția penală |
Pe rol se află Dosarul nr. 677/1/2023, având ca obiect sesizările formulate de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 581/36/2022, și Curtea de Apel Brașov - Secția penală, în Dosarul nr. 419/64/2022, prin care se solicită dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
Dacă eroarea de procedură, constând în omisiunea instanței de apel de a analiza o cauză de încetare a procesului penal, întemeiată pe incidența dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale și efectele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 358/26.05.2022, poate fi examinată ca motiv al contestației în anulare, prevăzute de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în etapa admiterii în principiu sau după parcurgerea acestei etape, în raport cu existența unor circumstanțe noi, evidențiate după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cu privire la cauza de încetare a procesului penal și dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituția României, coroborate cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și cele ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, referitoare la efectele obligatorii și pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale a României în cauzele definitiv soluționate.
În interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, constituie o eroare de procedură omisiunea instanței de apel de a analiza, potrivit art. 5 din Codul penal, incidența în cauză a unei legi penale mai favorabile cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale?
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023.
Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Andrei Claudiu Rus.
Conform dispozițiilor art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, la ședința de judecată a participat domnul Costin Cristian Pușcă, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite.
Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Francisca-Maria Vasile, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie.
Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 677/1/2023 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
De asemenea, a menționat că la dosar au fost transmise puncte de vedere de către curțile de apel, Facultatea de Drept a Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Drept din cadrul Universității Titu Maiorescu din București și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 677/1/2023.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizărilor, ca inadmisibile, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
Doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a susținut că întrebarea formulată de instanța de trimitere nu îndeplinește condiția noutății, deoarece a fost lămurită prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), și nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă, deoarece nu se urmărește obținerea unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale determinate, o dezlegare cu valoare de principiu, ci lămurirea unor chestiuni de fapt specifice cauzei în care a fost ridicată.
Deși chestiunea de drept invocată pare a pune în discuție dovezile ce pot fi invocate în sprijinul contestației în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018) și nr. 358 din 26 mai 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), în realitate nu reprezintă decât o reiterare a aspectelor tranșate prin Decizia nr. 67/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, deoarece, prin rezolvările ce ar putea fi date acestei chestiuni, instanța supremă este pusă în situația fie de a reconfirma, fie de a infirma dezlegarea dată la cel de-al doilea punct al deciziei.
Problema de drept ridicată de instanțele de trimitere urmărește repunerea în discuție a efectelor acestor decizii ale Curții Constituționale asupra cauzelor definitive soluționate, ulterior Deciziei nr. 297/2018, și până la pronunțarea Deciziei nr. 358/2022, chiar dacă acestea au fost lămurite prin deciziile instanței supreme nr. 67/2022 și nr. 10/2017 ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
A susținut că importantă este și Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 care reprezintă, alături de dispozițiile penale în procesul penal, un element ce conturează cadrul juridic ce trebuie avut în vedere de judecătorul obișnuit, neputând fi echivalentă cu o probă.
De altfel, cea de-a doua sesizare, conexată, formulată dintr-o altă perspectivă, constând în relația ce există între identificarea legii penale mai favorabile ca efect al pronunțării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale și incidența cauzei de încetare a procesului penal, nu reprezintă decât o reiterare a aspectelor tranșate prin Decizia nr. 67/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 25 mai 2017) s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal.
În considerentele acestei decizii, instanța supremă face vorbire de contestația în anulare introdusă doar în situația unor încălcări ale legii de procedură penală, atunci când instanța a pronunțat o soluție de condamnare.
Reprezentantul Ministerului Public a mai susținut că, în ipoteza în care instanța de apel a omis să se pronunțe asupra incidenței dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale invocate de către persoana condamnată ori dacă acestea nu au fost invocate și nici examinate din oficiu, omisiunea instanței va constitui o eroare de procedură, care va putea fi invocată prin intermediul contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală.
Din această perspectivă, în chiar cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale se arată că practica judiciară generalizată a fost una eronată și a condus la aplicarea de către organele judiciare a legii penale prin analogie, situație ce constituie o chestiune de drept, o eroare de judecată, iar nu una de procedură, întrucât vizează chiar fondul cauzei, respectiv regimul răspunderii penale. Faptul că eroarea cu privire la natura Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 a avut un caracter generalizat la nivelul practicii judiciare nu conduce la concluzia existenței unei erori de procedură, ci, dimpotrivă, subliniază faptul că a fost rezultatul raționamentului judiciar dezvoltat de instanțele învestite cu judecarea cauzelor respective. Similar, intervenirea Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 prin care a fost relevată eroarea de interpretare a naturii Deciziei nr. 297/2018 nu are semnificația unei cauze de schimbare a caracterului de eroare de judecată a instanțelor judecătorești.
În consecință, a susținut că problema de drept ridicată de instanțele de trimitere este construită pe o premisă greșită, prin care se încalcă natura și limitele căii extraordinare de atac a contestației în anulare și prin care sunt negate limitele configurate de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la cazurile în care se poate face contestație în anulare conform art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală întemeiată pe deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022.
A mai arătat că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, nu constituie o eroare de procedură omisiunea instanței de a analiza, potrivit art. 5 din Codul penal, incidența în cauză a unei legi penale mai favorabile.
Alegerea legii penale mai favorabile are loc, potrivit art. 5 din Codul penal, până la judecarea definitivă a cauzei, moment din care hotărârea se bucură de autoritate de lucru judecat. Determinarea legii penale mai favorabile nu este un proces abstract, ci unul concret în raport direct cu fapta comisă și cu autorul ei.
De altfel, chestiunea de drept ce face obiectul prezentei analize, deși formulată diferit, a mai făcut obiectul unei alte sesizări ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectiv Decizia nr. 82 din 19 decembrie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2023).
În final, a mai susținut că în întreaga jurisprudență a instanței de contencios constituțional și practica instanței supreme în unificarea jurisprudențială s-a apreciat că sunt inadmisibile toate sesizările care pun în discuție interpretarea efectelor deciziilor Curții Constituționale sau a hotărârilor pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Andrei Claudiu Rus, a acordat cuvântul membrilor completului să adreseze întrebări reprezentantului Ministerului Public.
Constatând că nu sunt întrebări de formulat de către membrii completului, președintele formațiunii de judecată, domnul judecător Andrei Claudiu Rus, a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare.
ÎNALTA CURTE,
asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 27 februarie 2023, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă eroarea de procedură, constând în omisiunea instanței de apel de a analiza o cauză de încetare a procesului penal, întemeiată pe incidența dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale și efectele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 358/26.05.2022, poate fi examinată ca motiv al contestației în anulare, prevăzute de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în etapa admiterii în principiu sau după parcurgerea acestei etape, în raport cu existența unor circumstanțe noi, evidențiate după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cu privire la cauza de încetare a procesului penal, și dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituția României, coroborate cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și cele ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, referitoare la efectele obligatorii și pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale a României în cauzele definitiv soluționate.“
Prin Sentința penală nr. 340 din 6.03.2020 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curții de Apel Constanța, s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul Ș.M., în baza art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, sub aspectul infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
Prin aceeași sentință, în baza art. 198 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul Ș.M. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare, iar în baza art. 371 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare, sporită cu 1 lună, iar în baza art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului Ș.M. prin Sentința penală nr. 254/2012 a Judecătoriei Mangalia, definitivă prin Decizia penală nr. 95/2013 a Curții de Apel Constanța, care a fost adăugată la pedeapsa de 4 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.
La data de 26.10.2022 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, cu nr. 581/36/2022, contestația în anulare formulată de condamnatul Ș.M., în temeiul art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală.
Motivul contestației în anulare îl reprezintă existența unei cauze de încetare a procesului penal, întemeiată pe împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) din Codul penal, cu privire la infracțiunea de încăierare, incriminată în art. 198 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, comisă la data de 5.03.2016, față de incidența deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022.
Instanța de trimitere, subsecvent prezentării normelor de drept intern apreciate a fi relevante în speță [art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituția României, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale], a făcut referire la deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 67 din 25 octombrie 2022 și nr. 10 din 29 martie 2017, apreciind că eroarea de procedură constând în omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cauzei de încetare a procesului penal, întemeiată pe incidența dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale, invocate de către persoana condamnată, ori pe omisiunea instanței de apel de a analiza incidența acestor dispoziții, este condiționată de existența la dosar a unor probe cu privire la această cauză de încetare a procesului penal, concluzie susținută și de dispozițiile imperative ale art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală, ce reglementează admiterea în principiu a contestației în anulare.
De asemenea, s-a menționat că două condiții cumulative se impun a fi îndeplinite cu prilejul analizării admisibilității în principiu a contestației în anulare, respectiv ca în raport cu inculpatul care a fost condamnat să fi fost incidentă o cauză de încetare a procesului penal, iar cu privire la această cauză de încetare a procesului penal să fi existat probe la dosar.
Instanța de trimitere a invocat Decizia nr. 10/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerând că se ridică, în primul rând, problema de drept referitoare la condiția privind existența la dosar a unor probe cu privire la cauza de încetare a procesului penal, întemeiată pe împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, și s-a susținut că această problematică ar fi distinctă de cea analizată prin Decizia nr. 67 din 25.10.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În al doilea rând s-a mai arătat că, în cazul în care se apreciază că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 dispensează instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare de analiza unor probe existente la dosar cu privire la cauza de încetare a procesului penal în etapa admiterii în principiu a cererii, se pune problema de a stabili dacă motivul de contestație în anulare poate fi disociat în etapa examinării pe fond a contestației în anulare de caracterul obligatoriu al dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituția României, coroborate cu cele cuprinse în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale ce consacră efectele obligatorii și pentru viitor ale deciziilor acesteia.
Al treilea argument a vizat efectele Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, considerându-se că nu a fost analizată decât problema de drept referitoare la posibilitatea condamnatului de a invoca eroarea de procedură în cazul în care instanța de apel a omis să se pronunțe asupra incidenței dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale invocate ori în cazul în care aceste dispoziții nu au fost antamate, omisiune care va constitui o eroare de procedură ce va putea fi valorificată prin cererea de contestație în anulare.
Instanța de trimitere a reținut că, în cadrul verificării admisibilității în principiu, trebuie analizat dacă a fost invocat un caz de contestație în anulare prevăzut de art. 426 din Codul de procedură penală, nu doar formal, prin indicarea textului de lege aferent, ci și prin verificarea corespondenței între conținutul cazului de contestație și baza factuală invocată, sprijinită prin propunerea unor probe în acest sens, care nu au mai fost evaluate de către instanță odată cu judecarea pe fond a cauzei. S-a susținut că soluția inadmisibilității presupune lipsa probelor în raport cu motivele invocate sau evaluarea anterioară, de către instanța de apel, a acelorași chestiuni de drept.
Instanța de trimitere a mai arătat că deciziile Curții Constituționale a României nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022 nu cuprind în considerentele acestora dispoziții cu privire la modalitatea aplicării lor în timp, astfel încât devin aplicabile principiile cu caracter general dezvoltate pe cale jurisprudențială de către instanța constituțională. În acest context s-ar impune a fi analizate efectele deciziilor Curții Constituționale asupra unor cauze definitiv soluționate, făcându-se referire la jurisprudența instanței de control constituțional.
S-a mai reținut că interesul clarificării problemei de drept derivă și din asimilarea cu noțiunea de probă a elementelor de noutate oferite prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022, deoarece, potrivit art. 97 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele reprezintă elemente de fapt care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Or, deciziile Curții Constituționale reprezintă un act jurisdicțional cu putere obligatorie, ale cărui efecte se produc numai pentru viitor.
Cum caracterul extrem al Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 a fost evidențiat abia prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, instanța de trimitere a considerat că se impune a se stabili în ce măsură instanțele de judecată, învestite cu soluționarea apelului, au avut la dispoziție date pentru a dispune încetarea procesului penal și în ce măsură aceste date se regăseau la dosar. În aceste condiții se ridica problema de a stabili în ce măsură echivalarea elementelor cu caracter de noutate determinate de Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale cu noțiunea de „probe existente la dosar“ nu este sinonimă cu atribuirea unor efecte retroactive acestei decizii.
Instanța de trimitere a evaluat că, în ipoteza în care Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 ar constitui element nou circumscris unei erori de procedură a instanței de apel și care reprezintă un aspect care nu a fost pus în discuția părților, cu privire la care nu s-a pronunțat, contestația în anulare devine admisibilă. În situația contrară, în care Decizia nr. 358/2022 are doar efecte pentru viitor, contestația în anulare este inadmisibilă.
În plus, în privința efectelor deciziilor Curții Constituționale, instanța de trimitere a evocat Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016) prin care s-a reținut că efectele unei decizii de admitere a unei excepții de neconstituționalitate nu se răsfrâng, în principiu, asupra cauzelor definitiv soluționate (facta praeterita), însă, în mod excepțional, acestea pot avea totuși efecte în cauzele în care a fost invocată acea excepție de neconstituționalitate. Soluția privind imposibilitatea invocării deciziilor instanței constituționale în cauzele definitiv soluționate a fost confirmată ulterior, indiferent dacă acestea se referă la norme de procedură penală ori de drept material penal, cu singura excepție a deciziilor ce au ca efect dezincriminarea faptei sau micșorarea maximului special.
Conchizând, instanța de trimitere a apreciat că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 nu se pot produce asupra cauzelor definitiv judecate - indiferent dacă acestea privesc norme de procedură penală ori de drept material penal - cu excepțiile explicitate anterior.
Prin Încheierea din data de 17 februarie 2023, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „În interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, constituie o eroare de procedură omisiunea instanței de apel de a analiza, potrivit art. 5 din Codul penal, incidența în cauză a unei legi penale mai favorabile cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale?“.
Expunând succint cauza, se reține că instanța de sesizare a fost învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv cu soluționarea unei contestații în anulare formulate împotriva Deciziei penale nr. 890/A din 28.11.2019 pronunțate de aceeași instanță, în Dosarul nr. 4.530/62/2013, iar chestiunea de drept nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii.
Chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este formulată în contextul existenței unei succesiuni de legi penale cu privire la conținutul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022.
Interdicția aplicării unei lex tertia a generat necesitatea lămuririi chestiunii referitoare la omisiunea instanței de apel de a analiza, potrivit art. 5 din Codul penal, incidența unei legi penale mai favorabile cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripția răspunderii penale și la valența acestei omisiuni de a constitui o eroare de procedură în sensul dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală.
În susținerea punctului său de vedere, Curtea de Apel Brașov a făcut referire la Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, apreciind că se impune a se lămuri dacă omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra incidenței dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale constituie o eroare de procedură ce poate fi invocată în contextul art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală.
Curtea a reținut că problema de drept a cărei dezlegare se solicită este de natură a da naștere unor interpretări judiciare diferite.
S-a menționat că această chestiune de drept prezintă relevanță nu doar în cazul condamnărilor dispuse în baza Codului penal din 1969, ci și în ce privește condamnările dispuse în baza Codului penal în vigoare, având în vedere că în acest din urmă caz pot fi comparate cel puțin două legi penale succesive, respectiv dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal în vigoare în perioada 1.02.2014-25.06.2018, până la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26.04.2018, și dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal în vigoare în perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 82/2022.
S-a reținut că, în cazul condamnărilor dispuse potrivit Codului penal în vigoare, s-au avut în vedere dispozițiile art. 155 alin. (1) în vigoare în perioada 1.02.2014-25.06.2018, până la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018, astfel că o eventuală soluție de admitere a contestațiilor în anulare pune în discuție modificarea legii penale aplicate de către instanța care a dispus condamnarea, având în vedere interdicția generării unei lex tertia.
Instanța de trimitere a arătat că, în urma consultării practicii judiciare relevante, s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare în ceea ce privește contestațiile în anulare (întemeiate pe aceste decizii ale Curții Constituționale) formulate împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a reținut că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, fiind identificate două orientări.
Într-o primă orientare s-a considerat că, în cadrul contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, poate fi analizată omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cauza de încetare a procesului penal referitoare la împlinirea termenului de prescripție și în cazul condamnărilor definitive cu privire la infracțiuni prevăzute de Codul penal din 1969, cu consecința aplicării legii penale mai favorabile în vigoare ulterior Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018^1. În cazul succesiunii de legi penale în timp, de la data comiterii faptei și până la soluționarea definitivă a cauzei în procesul anterior, omisiunea instanței de apel de a constata și de a da eficiență unei cauze de încetare a procesului penal, cu privire la care existau probe la dosar, reprezintă o eroare de procedură ce este aptă să fie remediată pe calea contestației în anulare.
^1 Decizia penală nr. 817/28.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 308/57/2022, Decizia penală nr. 675/A/22.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. 154/43/2022, Decizia penală nr. 1.823/A/22.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 5.420/2/2022, Decizia penală nr. 71/A/6.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. 177/43/2022, Decizia penală nr. 1.034/21.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. 631/45/2022, Decizia penală nr. 175/A/9.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 457/46/2022.
În cea de-a doua orientare s-a considerat că, în cadrul contestației în anulare, întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, poate fi analizată cauza de încetare a procesului penal doar prin raportare la dispozițiile incidente din Codul penal din 1969, întrucât dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală nu pot fi invocate pentru a se obține schimbarea soluției pronunțate cu autoritate de lucru judecat în hotărârea definitivă cu privire la legea penală mai favorabilă^2.
^2 Decizia penală nr. 111/2022 din 22.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 784/59/2022; Decizia penală nr. 1.714/A/2022 din 14.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 7.432/2/2022; Decizia penală nr. 1.426 din 17.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 949/54/2022, Decizia penală nr. 28/A/2023 din 17.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 646/35/2022.
În susținerea acestui punct de vedere s-a reținut că legea penală determinată ca fiind mai favorabilă (Codul penal din 1969) se aplică în ansamblu, inclusiv prin raportare la dispozițiile din materia prescripției răspunderii penale ori a cauzelor de întrerupere a cursului prescripției, chiar dacă acestea din urmă au survenit după 1 februarie 2014. Evaluarea instanței cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile a intrat în autoritate de lucru judecat, iar aceste aspecte nu mai pot fi reiterate pe calea unei căi extraordinare de atac pentru a se obține schimbarea soluției pronunțate.
Instanța de trimitere a reținut că argumentele prezentate în sprijinul primei orientări sunt în concordanță cu dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, apreciind că omisiunea instanței de apel de a constata și de a da eficiență unei cauze de încetare a procesului penal, cauză ce ar fi fost incidentă în raport de una dintre legile penale succesive, cu consecința omiterii pronunțării unei soluții de încetare a procesului penal, reprezintă o eroare de procedură, ce legitimează formularea unei contestații în anulare.
În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
Într-o primă opinie, majoritară, se consideră că omisiunea instanței de apel de a analiza o cauză de încetare a procesului penal, întemeiată pe incidența dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale și efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26.05.2022, poate fi examinată ca motiv al contestației în anulare, prevăzute de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, fie în etapa admiterii în principiu, fie după parcurgerea acestei etape.
În acest sens sunt puncte de vedere exprimate de către curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, Iași, Galați, Oradea, Suceava, tribunalele Alba, Neamț, Brașov, București, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Cluj, Iași, Bihor, Caraș-Severin, Timiș și judecătoriile Alba Iulia, Piatra-Neamț, Roman, Târgu-Neamț, Rupea, Slobozia, Iași.
Într-o altă opinie s-a apreciat că eroarea de procedură constând în omisiunea instanței de apel de a analiza o cauză de încetare a procesului penal, întemeiată pe incidența dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale și efectele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 358/26.05.2022, nu poate fi examinată ca motiv al contestației în anulare, prevăzute de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală.
În acest sens sunt puncte de vedere exprimate de către Tribunalul Brăila, Ialomița și Judecătoria Sectorului 6 București.
Într-o primă opinie se consideră că dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală nu pot fi invocate pentru a se obține schimbarea soluției pronunțate cu autoritate de lucru judecat în hotărârea penală definitivă, cu privire la legea penală mai favorabilă, în cazul condamnărilor definitive cu privire la care Codul penal din 1969 a fost apreciat în ansamblu ca lege penală mai favorabilă, inclusiv prin raportare la dispozițiile în materia răspunderii penale ori a cauzelor de întrerupere a cursului prescripției.
În acest sens sunt puncte de vedere exprimate de către curțile de Apel Alba, Bacău, Brașov, București, Iași, Galați, Oradea, tribunalele Neamț, Brașov, Ialomița, Brăila, Vaslui și judecătoriile Alba Iulia, Piatra-Neamț, Rupea, Sectorului 6 București.
Într-o altă opinie se consideră că omisiunea instanței de apel de a analiza prin raportare la art. 5 din Codul penal legea penală mai favorabilă în raport de existența unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv prescripția răspunderii penale, constituie o eroare de procedură și poate fi analizată pe cale contestației în anulare indiferent de legea penală mai favorabilă stabilită.
În acest sens sunt puncte de vedere exprimate de către Curtea de Apel Iași, tribunalele Neamț, București, Ialomița, Teleorman, Timiș, Caraș-Severin și judecătoriile Roman, Iași.
Curțile de apel Pitești, Timișoara și Constanța au considerat că sesizarea ce formează obiectul prezentei cauze este inadmisibilă.
Din perspectiva hotărârilor obligatorii prezintă semnificație sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile:
–Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022;
–Decizia nr. 82 din 19 decembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2023;
–Decizia nr. 10 din 29 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 25 mai 2017.
Din perspectiva deciziilor de speță poate fi evocată Decizia nr. 4/A din 10 ianuarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 1.597/1/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală prin care s-a reținut că, odată stabilită, prin decizia instanței de apel, legea incidentă, aceeași lege va guverna și instituția prescripției răspunderii penale, iar stabilirea legii penale mai favorabile, inclusiv modalitatea de calcul al termenelor prescripției răspunderii penale, ulterior condamnării definitive, excedează analizei ce se poate realiza în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018.
Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022.
Decizia Curții Constituționale nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013; Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018; Decizia nr. 453 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.190 din 7 decembrie 2020; Decizia nr. 120 din 15 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 15 iulie 2022.
Din jurisprudența CEDO pot fi evocate mai multe decizii relevante în problematica securității raporturilor juridice, printre care hotărârile pronunțate în cauzele Brumărescu c. României, Urbanovici c. României, Mitrea c. României și Riabykh c. Rusiei.
În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
Universitatea Transilvania din Brașov, prin lect. dr. Constantin Ioan Gliga, a transmis punctul de vedere în sensul că sesizarea formulată este inadmisibilă întrucât se solicită stabilirea efectelor Deciziei nr. 358/2022 pronunțate de Curtea Constituțională, sub aspectul aplicării acesteia în timp.
În egală măsură, pe fondul cauzei, s-a menționat că, în raport cu natura juridică a instituției contestației în anulare și în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, în ipoteza în care instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unei cauze de încetare a procesului penal, inclusiv cea întemeiată pe incidența dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale invocate de către persoana condamnată, omisiunea instanței de apel poate face obiectul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, prevăzută la art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală.
În ceea ce privește cea de a doua problemă care face obiectul evaluării, s-a arătat că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, constituie o eroare de procedură omisiunea instanței de apel de a analiza, potrivit art. 5 din Codul penal, incidența în cauză a unei legi penale mai favorabile cu privire la o cauză de încetare a procesului, deoarece, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 651/2018 și art. 5 alin. (2) din Codul penal, deciziile Curții prin care se constată neconstituționalitatea unei norme penale au semnificația unei legi penale mai favorabile care retroactivează în condițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, iar omisiunea instanței de apel de a analiza acest aspect, respectiv incidența unei cauze de încetare a procesului penal, face parte din sfera de incidență a dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală. Împrejurarea că, până la apariția Deciziei nr. 358/2022, instanțele de judecată au dat o interpretare eronată asupra naturii Deciziei nr. 297/2018 nu poate prin ea însăși să înlăture aplicabilitatea Deciziei nr. 297/2018.
Universitatea Transilvania din Brașov, prin prof. dr. Cristinel Ioan Murzea, decan al Facultății de Drept, și lect. dr. Codruț Nicolae Savu, a transmis punctul de vedere conform căruia, în raport cu existența unor circumstanțe noi, evidențiate după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituția României, coroborate cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și cele ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, referitoare la efectele obligatorii și pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale în cauzele definitiv soluționate, omisiunea instanței de apel de a analiza o cauză de încetare a procesului penal, întemeiată pe incidența dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale și efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26.05.2022, constituie o eroare de procedură ce poate fi examinată ca motiv al contestației în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală atât în etapa admiterii în principiu, cât și după parcurgerea acestei etape.
De asemenea, s-a apreciat că omisiunea instanței de apel de a analiza, potrivit art. 5 din Codul penal, incidența în cauză a unei legi penale mai favorabile cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, constituie o eroare de procedură ce se încadrează în cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală.
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, prin lect. univ. dr. Daniel Atasiei, a transmis faptul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu există o veritabilă chestiune de drept necesar a fi lămurită de către completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Referitor la prima întrebare adresată s-a arătat că aceasta pleacă de la o premisă greșită, aceea că pe calea contestației în anulare se invocă împrejurări noi cu privire la cauza de încetare a procesului penal, intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
S-a arătat că pe calea contestației în anulare poate fi invocată prescripția răspunderii penale în măsura în care aceasta nu a fost analizată (pentru respectiva infracțiune) în cursul judecății în apel. Dacă prescripția a fost analizată în faza apelului, atunci contestația în anulare formulată în temeiul art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.
În plus, ceea ce se invocă în cazul acestor contestații în anulare nu este existența unor circumstanțe noi, ci faptul că, la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 era publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, așa încât aceasta își producea efectele specifice deciziei de neconstituționalitate - simplă cu privire la inexistența cauzelor de întrerupere.
Cu privire la cea de-a doua întrebare s-a apreciat că nu există o veritabilă chestiune de drept, întrucât din dispozițiile legale și din jurisprudența obligatorie aferente instituției contestației în anulare rezultă că omisiunea instanței de a analiza și a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal poate fi invocată pe calea contestației în anulare. Așadar, inclusiv din perspectiva legii penale mai favorabile, dacă nu a fost analizată o cauză de încetare a procesului penal care ar fi fost incidentă în cauză, această omisiune atrage admisibilitatea contestației în anulare, urmând ca în etapa judecării temeiniciei acesteia să se analizeze dacă aceasta este sau nu incidentă.
Pe fondul cauzei, cu privire la prima întrebare, s-a arătat că omisiunea instanței de apel de a analiza prescripția răspunderii penale drept cauză de încetare a procesului penal potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 constituie o eroare de procedură ce poate fi examinată în contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a menționat că, dacă instanța de apel a examinat prescripția răspunderii penale prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 și a apreciat (chiar greșit) cu privire la efectele sale că nu este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, nu suntem în prezența unei erori de procedură. O contestație în anulare invocată în aceste condiții va fi inadmisibilă.
Dacă însă instanța care a soluționat cauza nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la prescripția răspunderii penale prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, s-a considerat că există o eroare de procedură ce poate fi invocată pe calea contestației în anulare, iar în etapa judecării contestației în anulare va fi supusă analizei prescripția răspunderii penale prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, având în vedere modalitatea corectă de interpretare a acesteia, stabilită de Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022.
Cu privire la cea de-a doua întrebare s-a arătat că răspunsul este unul similar în sensul că omisiunea instanței de apel de a analiza o cauză de încetare a procesului penal poate fi invocată drept temei al contestației în anulare. În cazul în care contestația în anulare vizează totuși o decizie prin care s-a stabilit că reprezintă lege penală mai favorabilă dispozițiile legale aferente Codului penal anterior, a apreciat că, în etapa judecării contestației în anulare, completul ce soluționează această cale extraordinară de atac va putea reține cauza de încetare a procesului penal în măsura în care nu se formează o lex tertia, deci în măsura în care cauza de încetare a procesului penal era incidentă cu privire la toate infracțiunile deduse judecății pentru un inculpat.
Universitatea Titu Maiorescu, prin prof. univ. dr. Paraschiv Carmen Silvia și lect. univ. dr. Teodorescu Georgiana-Maria, a transmis faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, constând în existența unei veritabile probleme de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a menționat că, din încheierile prin care s-a dispus sesizarea care cuprind opinia completelor cu privire la aspectele ce formează obiectul întrebărilor prealabile, rezultă că instanțele de trimitere și-au format deja o părere cu privire la modul de dezlegare a chestiunii de drept transmise instanței supreme, fapt ce demonstrează că acestea nu au întâmpinat o dificultate reală în interpretarea textului de lege în discuție, de natură a crea un dubiu în limite rezonabile asupra conținutului său, urmărindu-se de fapt, prin declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, o confirmare sau, dimpotrivă, o infirmare a soluției ce se prefigurează a fi pronunțată în cauza cu care a fost învestită, și nu o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile obligatorii, de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru toate instanțele.
Ministerul Public a transmis faptul că sesizarea este inadmisibilă, deoarece nu este îndeplinită condiția ca de lămurirea chestiunilor de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care au fost invocate.
În ceea ce privește prima întrebare s-a arătat că nu îndeplinește condiția noutății, deoarece a fost lămurită prin Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă, deoarece nu se urmărește obținerea unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale determinate, o dezlegare cu valoare de principiu, ci lămurirea unor chestiuni de fapt, specifice cauzei în care a fost ridicată.
S-a menționat că, deși chestiunea de drept invocată pare a pune în discuție dovezile ce pot fi invocate în sprijinul contestației în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, în realitate, nu reprezintă decât o reiterare a aspectelor tranșate prin Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
S-a apreciat că problema de drept ridicată de instanța de trimitere pune în discuție efectul deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 asupra cauzelor definitiv soluționate, ulterior publicării Deciziei nr. 297/2018 și până la publicarea Deciziei nr. 358/2022, și posibilitatea formulării unor contestații în anulare în aceste cauze, chestiuni ce au fost lămurite de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În privința celei de-a doua întrebări s-a arătat că nici aceasta nu îndeplinește condiția noutății, deoarece problema de drept a fost lămurită prin aceeași Decizie nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Deși formulată prin raportare la identificarea legii penale mai favorabile, ca efect al pronunțării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale și a incidenței cauzei de încetare a procesului penal, această problemă de drept nu reprezintă decât o reiterare a aspectelor tranșate prin Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dezlegarea dată de instanța supremă în cel de-al doilea punct al deciziei fiind aplicabilă și cu privire la această chestiune de drept.
S-a arătat că erorile de procedură ce pot justifica exercitarea unei contestații în anulare sunt strict reglementate, iar calea extraordinară de atac este supusă unui formalism ridicat, putând fi exercitată numai în condițiile procedurale strict reglementate de Codul de procedură penală. Făcând trimitere la Decizia nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, dacă instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal, precum și la considerentele Deciziei nr. 67/2022 care au menținut interpretarea realizată prin decizia anterior menționată, s-a conchis că omisiunea instanței de a identifica toate legile aplicabile de la data săvârșirii infracțiunii până la data condamnării, ca urmare a unei erori generalizate la nivelul practicii judiciare privind natura Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, constituie o eroare de judecată, și nu una de procedură. În chiar cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 se arată că practica judiciară generalizată a fost una eronată și a condus la aplicarea de către organele judiciare a legii penale prin analogie, situație ce constituie o chestiune de drept, o eroare de judecată, iar nu una de procedură, întrucât vizează chiar fondul cauzei, respectiv regimul răspunderii penale. Faptul că eroarea cu privire la natura Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 a avut un caracter generalizat la nivelul practicii judiciare nu conduce la concluzia existenței unei erori de procedură, ci, dimpotrivă, subliniază faptul că a fost rezultatul raționamentului judiciar dezvoltat de instanțele învestite cu judecarea cauzelor respective. Similar, intervenirea Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, prin care a fost relevată eroarea de interpretare a naturii Deciziei nr. 297/2018, nu are semnificația unei cauze de schimbare a caracterului de eroare de judecată a instanțelor judecătorești.
Astfel, s-a apreciat că omisiunea instanței de a identifica toate legile succesive aplicabile în raport cu situația juridică a inculpatului nu poate fi invocată prin intermediul contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală. S-a arătat că identificarea legii penale mai favorabile are loc, potrivit art. 5 din Codul penal, până la judecarea definitivă a cauzei, moment din care hotărârea se bucură de autoritate de lucru judecat. Determinarea legii penale mai favorabile nu este un proces abstract, ci unul concret în raport direct cu fapta comisă și cu autorul său. Aplicarea art. 5 din Codul penal are loc până la soluționarea definitivă a cauzei, neputând fi valorificat prin intermediul recursului în casație sau al contestației în anulare.
Așadar, s-a apreciat că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, nu constituie o eroare de procedură omisiunea instanței de a analiza, potrivit art. 5 din Codul penal, incidența în cauză a unei legi penale mai favorabile.
Codul penal
Art. 155 (În vigoare până la data de 29 mai 2022) - Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale
(1)Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. (...)
Art. 155 [În vigoare începând cu data de 30 mai 2022 în urma publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 30 mai 2022 a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal] - Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale
(1)Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.
Codul de procedură penală
Art. 426 - Cazurile de contestație în anulare
Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: (...) b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Constituția României
Articolul 1 alin. (5):
În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.
Articolul 147 alin. (4):
Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, republicată
Articolul 11 alin. (3):
(3)Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Opinia exprimată de judecătorul-raportor a fost în sensul respingerii, ca inadmisibile, a sesizărilor formulate, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
Examinând sesizările formulate de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 581/36/2022, și Curtea de Apel Brașov - Secția penală, în Dosarul nr. 419/64/2022, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
Așadar, textul legal mai sus enunțat determină aria restrictivă a examinării pe care o efectuează Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unei hotărâri prealabile și stabilește mecanismul, scopul și condițiile de admisibilitate.
Referitor la ultimul aspect anterior menționat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării:
–chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății, în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;
–chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele;
–chestiunea de drept pusă în discuție să fie una veritabilă, dificilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei.
Verificând regularitatea învestirii, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ aceste condiții.
Cu privire la prima condiție se constată că solicitările de lămurire a problemelor de drept invocate aparțin unor complete învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.
Referitor la cea de a doua condiție se constată că problemele puse în discuție nu au făcut și nici în prezent nu fac obiectul unui recurs în interesul legii.
În ceea ce privește ultima condiție, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală s-a statuat asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“.
Astfel, s-a apreciat că între problema de drept a cărei lămurire se solicită (indiferent că vizează o normă de drept material sau de drept procesual) și soluția ce urmează a fi dată de către instanță trebuie să existe o legătură, în sensul că decizia instanței supreme să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii (în acest sens, Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014; Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014).
De asemenea, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de fondul speței (în acest sens, Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015).
În fine, s-a apreciat că numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă și de natură a da naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează concursul dat tribunalelor și curților de apel de către instanța supremă într-o cauză pendinte.
În cazul unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme teoretice ori la soluționarea propriu-zisă a unor chestiuni ce țin de fondul cauzei există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente, fie într-o procedură care se va substitui mecanismului recursului în interesul legii (în acest sens, Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015).
Revenind asupra condiției de a nu se fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele și evaluând jurisprudența instanței de contencios constituțional și practica instanței supreme în unificare jurisprudențială se constată că sunt inadmisibile sesizările ce pun în discuție interpretarea efectelor deciziilor Curții Constituționale și interpretarea efectelor deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casația și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Prin deciziile anterior menționate, respectiv prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei „oricărui act de procedură în cauză“, întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale.
Ulterior, în lipsa intervenției legiuitorului, instanța de control constituțional, prin Decizia nr. 358/2022, a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, a stabilit, pe de o parte, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale, prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din Codul penal, iar, pe de altă parte, că instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.
În considerentele Deciziei nr. 67/2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a reținut că existența caracterului întreruptiv al cursului prescripției în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive. Revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia (paragraful 57).
În egală măsură se are în vedere că prin Decizia nr. 10/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, dacă instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acelei instituții.
Revenind la obiectul prezentei cauze, sesizările conexate sunt inadmisibile deoarece pun în discuție, în principal, interpretarea și aplicarea deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și, în subsidiar, interpretarea și aplicarea deciziilor nr. 67/2022 și nr. 10/2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Instanța de control constituțional, în jurisprudența sa, făcând distincție între deciziile Curții Constituționale și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca expresie a unor competențe specifice, strict prevăzute de lege, a reținut că „sintagma «dezlegarea dată problemelor de drept judecate», cuprinsă în art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedură penală, pe de o parte, nu poate privi decât interpretarea și aplicarea unitară a conținutului dispozițiilor legale, cu sensul de acte normative, iar nu și a deciziilor Curții Constituționale și a efectelor pe care acestea le produc, și, pe de altă parte, nu poate privi decât interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești, iar nu și de către Curtea Constituțională, care este o autoritate distinctă de sistemul judecătoresc.“ (Curtea Constituțională, Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013)
Acest aspect a fost reiterat ulterior, reținându-se că „Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale (...) și, pe această cale, în mod expres sau implicit, să infirme, să altereze sau să limiteze efectele acestora.“ (Curtea Constituțională, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 62)
Curtea Constituțională a mai reținut, având în vedere că decizia de constatare a neconstituționalității face parte, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, din ordinea juridică normativă, că realizarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unui control de constituționalitate implicit al efectelor acestei decizii, prin raportare la alte norme constituționale incidente, în speță principiul neretroactivității legii civile, echivalează cu încălcarea competenței specifice exclusive a instanței de contencios constituțional, reglementată în art. 146 din Legea fundamentală. (Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, paragraful 75)
În plus, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care aceasta se sprijină (Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014), nefiind necesare din această perspectivă alte clarificări.
În egală măsură, în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte a constatat inadmisibilitatea solicitării de a se pronunța asupra interpretării și aplicării unei decizii a Curții Constituționale (Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019). Efectele deciziilor Curții Constituționale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituții ale statului, întrucât un atare demers ar genera o știrbire a competenței sale exclusive în materie. Prin urmare, instanțele judecătorești nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecății, demers pe deplin posibil și în speța de față (Decizia nr. 1 din 8 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 16 aprilie 2018).
S-a mai reținut și că întrebările adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție nu reprezintă veritabile probleme de drept, pentru a justifica utilitatea demersului inițiat, întrucât ceea ce se solicită a se stabili este caracterul, interpretarea și efectele unei decizii a Curții Constituționale, or, conform jurisprudenței constante a instanței supreme, un atare demers judiciar este inadmisibil. Prin urmare, instanțele judecătorești nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecății.
(Decizia nr. 5 din 21 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019)
În final, este util a se aminti că sesizări conținând întrebări similare au făcut anterior obiectul evaluării, considerându-se inadmisibile. Astfel, prin Decizia nr. 82 din 19 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a respins, ca inadmisibile, sesizările formulate prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
1.Dispozițiile art. 426 lit. b) și ale art. 431 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că instanța care soluționează contestația în anulare are competența, în etapa admisibilității în principiu, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză? 2. În aplicarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 10/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a analizat incidența acestei cauze de încetare în raport cu împlinirea termenului de prescripție specială, însă a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv inexistența unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale în perioada 26 iunie 2018-30 mai 2022? 3. Constituie omisiunea instanței de a avea în vedere inexistența unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, în perioada 26 iunie 2018-30 mai 2022, o eroare de procedură, în sensul art. 426 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în ipoteza cauzelor definitiv judecate în perioada anterior menționată?
Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 și 476 din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 581/36/2022, și Curtea de Apel Brașov - Secția penală, în Dosarul nr. 419/64/2022, prin care se solicită dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
Dacă eroarea de procedură, constând în omisiunea instanței de apel de a analiza o cauză de încetare a procesului penal, întemeiată pe incidența dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale și efectele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 358/26.05.2022, poate fi examinată ca motiv al contestației în anulare, prevăzute de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în etapa admiterii în principiu sau după parcurgerea acestei etape, în raport cu existența unor circumstanțe noi, evidențiate după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cu privire la cauza de încetare a procesului penal, și dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituția României, coroborate cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și cele ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, referitoare la efectele obligatorii și pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale a României în cauzele definitiv soluționate.
În interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, constituie o eroare de procedură omisiunea instanței de apel de a analiza, potrivit art. 5 din Codul penal, incidența în cauză a unei legi penale mai favorabile cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale?
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 581/36/2022, și Curtea de Apel Brașov - Secția penală, în Dosarul nr. 419/64/2022, prin care se solicită dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
1.„Dacă eroarea de procedură, constând în omisiunea instanței de apel de a analiza o cauză de încetare a procesului penal, întemeiată pe incidența dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale și efectele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 358/26.05.2022, poate fi examinată ca motiv al contestației în anulare, prevăzute de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în etapa admiterii în principiu sau după parcurgerea acestei etape, în raport cu existența unor circumstanțe noi, evidențiate după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cu privire la cauza de încetare a procesului penal, și dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituția României, coroborate cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și cele ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, referitoare la efectele obligatorii și pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale a României în cauzele definitiv soluționate.“2. „În interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, constituie o eroare de procedură omisiunea instanței de apel de a analiza, potrivit art. 5 din Codul penal, incidența în cauză a unei legi penale mai favorabile cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale?“
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2023.
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător ANDREI CLAUDIU RUS
Magistrat-asistent,
Costin Cristian Pușcă
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.