Decizie nr. 127 din 1 februarie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 299-316 din Codul de procedură civilă şi ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) şi art. 61 alin. (3^1) şi (3^5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Angela Elisabeta Ciurea în Dosarul nr. 8.847/1/2009 (nr. vechi 22/2009) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei, din încheierea de sesizare reieşind faptul că a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate în faţa comisiei de disciplină, însă aceasta a fost respinsă. Cu privire la celelalte excepţii de neconstituţionalitate, apreciază că acestea sunt neîntemeiate, deoarece întreaga procedură disciplinară prevăzută de dispoziţiile de lege criticate reprezintă o transpunere a art. 134 alin. (2) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.847/1/2009 (nr. vechi 22/2009), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 299-316 din Codul de procedură civilă şi ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) şi art. 61 alin. (3^1) şi (3^5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Angela Elisabeta Ciurea într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 10/P din 16 septembrie 2009 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, prin care i s-a aplicat sancţiunea "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate din Codul de procedură civilă şi din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale. În acest sens arată că, întrucât în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii s-au stabilit prin lege atribuţii de instanţă de disciplină, iar procedura de judecată desfăşurată în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţe disciplinare, este cea contencioasă, prevăzută de Codul de procedură civilă, prin interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în sensul că sesizarea Curţii Constituţionale nu se poate face de către instanţa disciplinară, s-a încălcat Constituţia.

Referitor la prevederile criticate din Legea nr. 317/2004, susţine că acestea sunt neconstituţionale, deoarece permit unei structuri jurisdicţionale din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să judece sesizări de natura abaterii disciplinare, substituindu-se rolului unei instanţe de judecată, contravenind principiului accesului liber la justiţie prin garantarea unui proces echitabil. Astfel, verificarea preliminară a informaţiilor sau reclamaţiilor despre magistraţi se face de inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii, urmărirea se face de o comisie de disciplină alcătuită în prezent doar din inspectori din acelaşi corp cu inspectorii care fac verificările, iar judecata se face de către magistraţii din secţii care sunt aceiaşi cu cei care au numit inspectorii (a se vedea în acest sens şi Raportul pe anul 2008 al SoJUST). Or, atât inspectorii, cât şi membrii secţiilor îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi instituţie şi, mai mult, inspectorii nu sunt angajaţi nici permanenţi ai Consiliului Superior al Magistraturii, nici în urma unui concurs obiectiv, ci sunt numiţi în baza unui interviu chiar de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi pe o durată nesigură (de exemplu, numire în urma detaşării, astfel încât membrii Consiliului Superior al Magistraturii pot oricând şi nemotivat să dispună încetarea detaşării). Prin urmare, cariera inspectorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii depinde exclusiv de voinţa arbitrară a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

În consecinţă, magistratul care este subiect pasiv al unei acţiuni disciplinare nu se bucură de garanţiile unei "judecăţi" imparţiale, astfel cum prevede art. 6 paragraful 1 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Cauza Engel contra Olandei, 1976.

De asemenea, reliefând confuzia dintre activitatea de urmărire şi cea de judecată, întrunite la acelaşi for, pentru identitate de raţiune, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2008, pronunţată în cazul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece acestea constituie expresia dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Constituţie şi, în plus, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de instanţă de disciplină nu interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate şi se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaţionale nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de lege, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Invocă în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 788/2007, nr. 148/2003 şi nr. 165/2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, ale art. 299-316 din Codul de procedură civilă şi ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) şi art. 61 alin. (3^1) şi (3^5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a fost republicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, iar art. 29 alin. (6) a devenit art. 29 alin. (5), cu următorul cuprins: "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Dispoziţiile art. 299-316 din Codul de procedură civilă formează capitolul I - Recursul al Titlului V - Căile extraordinare de atac.

Prevederile art. 45, art. 45^1, art. 46 şi art. 61 alin. (3^1) şi art. 61 alin. (3^5) din Legea nr. 317/2004 au fost modificate şi completate prin art. II pct. 1, 2, 3 şi, respectiv, pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009.

Potrivit art. XXV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010: "Referirile la completul de 9 judecători cuprinse în actele normative în vigoare se consideră a fi făcute la completele de 5 judecători."

În prezent, textele criticate din Legea nr. 317/2004 au următorul conţinut:

–Art. 45: "(1) Acţiunea disciplinară se exercită de comisiile de disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii.

(2)Comisiile de disciplină pot fi sesizate de Inspecţia judiciară sau se pot sesiza din oficiu în legătură cu abaterile disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor.

(3)Comisiile de disciplină sunt formate din 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători şi, respectiv, 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori.

(4)Membrii comisiilor de disciplină nu pot desfăşura pe perioada mandatului decât activitate specifică acestei calităţi şi sunt înlocuiţi de membri supleanţi în situaţiile în care, din motive întemeiate, nu pot participa la soluţionarea lucrărilor.

(5)Membrii comisiilor de disciplină şi membrii supleanţi sunt numiţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat de un an, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.";

–Art. 45^1: "(1) Orice persoană interesată, inclusiv conducătorii instanţelor sau ai parchetelor, poate semnala Inspecţiei judiciare aspecte în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori cu săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2)Orice semnalare privind activitatea necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor, greşit îndreptată la instanţe sau parchete, va fi înaintată Inspecţiei judiciare în termen de 5 zile de la înregistrare.

(3)Aspectele semnalate sunt supuse unor verificări prealabile efectuate de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători, respectiv ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori, în cadrul cărora se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare.

(4)Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare.

(5)În cazul în care se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, Serviciul de inspecţie judiciară pentru judecători, respectiv Serviciul de inspecţie judiciară pentru procurori sesizează comisia de disciplină corespunzătoare.";

–Art. 46: "(1) În vederea exercitării acţiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare, care se dispune potrivit art. 45 alin. (2), în termen de maximum 10 zile de la data sesizării.

(2)Cercetarea disciplinară se efectuează de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori.

(3)În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare.

(4)Cercetarea disciplinară se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la informaţiile clasificate şi la protecţia datelor cu caracter personal.

(5)Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă.

(6)Organul de urmărire penală este obligat să comunice Consiliului Superior al Magistraturii într-un termen rezonabil actul prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

(7)Suspendarea se dispune de comisia de disciplină, prin rezoluţie.

(8)Suspendarea operează până când soluţia pronunţată în cauza care a motivat suspendarea a devenit definitivă. Dispoziţiile alin. (6) se aplică în mod corespunzător.

(9)Cercetarea prealabilă se efectuează în termen de 30 de zile de la data dispunerii acesteia, cu excepţia situaţiei în care intervine suspendarea. Comisia de disciplină poate dispune prelungirea termenului, cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(10)În cazul în care, înainte de sesizarea secţiei, comisia de disciplină constată că sunt necesare verificări suplimentare, solicită completarea cercetării disciplinare. Rezultatul verificărilor suplimentare este înaintat comisiei de disciplină în cel mult 30 de zile de la data la care s-a dispus completarea verificărilor.

(11)În termen de 20 de zile de la primirea rezultatului cercetării disciplinare sau, după caz, a rezultatului verificărilor suplimentare, comisia de disciplină, în cazul în care consideră că se justifică, sesizează secţia corespunzătoare în vederea soluţionării acţiunii disciplinare.

(12)În cazul în care comisia de disciplină consideră că exercitarea acţiunii disciplinare nu se justifică, dispune clasarea. Rezoluţia se comunică persoanelor indicate la art. 45^1 alin. (4) şi inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea.

(13)Împotriva soluţiei de clasare poate fi formulată contestaţie de persoana indicată la art. 45^1 alin. (1), de persoana vizată sau de inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea la secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezoluţiei.

(14)Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termenul de prescripţie de cel mult un an de la data la care fapta a fost cunoscută.";

–Art. 49 alin. (2): "Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din Completul de 9 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii şi judecătorul sancţionat disciplinar.";

–Art. 61 alin. (3^1) şi (3^5): "Pe durata exercitării mandatului de inspector, judecătorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din funcţiile pe care le ocupă la instanţe şi parchete. Judecătorii şi procurorii cu funcţii de conducere sunt obligaţi să opteze între funcţia de conducere şi cea de inspector judiciar, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de a ocupa în continuare funcţia de inspector judiciar. După cele 30 de zile, postul de conducere sau de inspector judiciar pentru care nu s-a făcut opţiunea devine vacant de drept. [...]

(3^5)Perioada în care judecătorul sau procurorul este inspector judiciar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1.Cu privire la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul invocării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa unei secţii a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de instanţă disciplinară, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 514/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 10 iulie 2007, statuând că Legea fundamentală stabileşte în art. 146 lit. d) atribuţia Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiilor de neconstitu ţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, iar, în aplicarea acestei prevederi constituţionale, art. 29 din Legea nr. 47/1992 se referă în mod expres la excepţiile ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstitu ţionalitatea unei legi sau ordonanţe, stabilind condiţiile în care Curtea poate fi sesizată.

Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (1), "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", iar, în aplicarea acestui text constituţional, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, prevede în art. 2 alin. (2) că instanţe judecătoreşti sunt:

a)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

b)curţi de apel;

c)tribunale;

d)tribunale specializate;

e)instanţe militare;

f)judecătorii.

În concluzie, prin aceeaşi decizie, instanţa de contencios constituţional a constatat că sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi făcută în mod legal decât de una dintre instanţele judecătoreşti enumerate de lege.

Având în vedere aceste argumente, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa uneia dintre secţiile Consiliului Superior al Magistraturii este inadmisibilă, deoarece nu a fost legal sesizată, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţie şi dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, de o instanţă judecătorească.

2.Cu privire la dispoziţiile criticate din Legea nr. 317/2004, prin Decizia nr. 165/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Curtea a statuat că dispoziţiile de lege potrivit cărora hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară se pot ataca cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezintă o reiterare a prevederilor constituţionale ale art. 134 alin. (3), potrivit cărora hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, potrivit dispoziţiilor alin. (2) al aceleiaşi norme constituţionale, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. Prin urmare, legea sa organică - Legea nr. 317/2004 - stabileşte procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare în secţiunea a 4-a "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor" din cap. IV "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii", în conformitate cu dispoziţiile constituţionale menţionate. Aşadar, ţinând cont că dispoziţiile de lege criticate prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară, nu se poate susţine că acestea încalcă accesul liber la justiţie, consacrat prin art. 21 din Constituţie. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură.

Cu acelaşi prilej Curtea a observat că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.

Prin Decizia nr. 1.449 din 4 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 5 ianuarie 2011, Curtea a reţinut că, avându-se în vedere, pe de o parte, rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii de "instanţă de judecată [...] în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor", iar, pe de altă parte, dispoziţiile Legii nr. 317/2004 care prevăd o cale de atac la instanţa de judecată împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară, nu se poate susţine că prevederile de lege criticate încalcă accesul liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil, consacrate prin art. 21 din Constituţie şi prin art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc parţial aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Cu privire la câmpul de aplicare a dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven et De Meyere contra Belgiei, a statuat că procedurile disciplinare intră sub incidenţa art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială. Astfel, garanţiile dreptului la un proces echitabil implică dreptul părţilor de a lua cunoştinţă de toate aspectele litigiului (Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Lobo Machado contra Portugaliei) şi presupune respectarea principiului contradictorialităţii (Hotărârea din 18 februarie 2010, pronunţată în Cauza Baccichetti contra Franţei).

Referitor la competenţa unor organisme profesionale de a judeca acţiuni disciplinare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că în numeroase state ale Consiliului Europei abaterile disciplinare sunt de competenţa acestor structuri, iar o asemenea atribuire de competenţă nu este contrară dispoziţiilor Convenţiei, care impune totuşi unul dintre următoarele sisteme: sau jurisdicţiile organismelor profesionale îndeplinesc exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţie, sau ele nu le îndeplinesc şi atunci legea naţională trebuie să permită accesul la o instanţă judecătorească care prezintă toate garanţiile dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială. În acest sens s-a pronunţat, în mod constant, Curtea de la Strasbourg, prin Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunţată în Cauza Albert et Le Compte contra Belgiei, prin Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza Bryan contra Marii Britanii, prin Hotărârea din 20 mai 1998, pronunţată în Cauza Gautrin şi alţii contra Franţei, prin Hotărârea din 16 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Frankowicz contra Poloniei, şi prin Hotărârea din 29 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Chaudet contra Franţei.

Potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţia României, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. Similar, în alte state europene, acţiunile disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor sunt de competenţa organismelor naţionale echivalente Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, în Franţa, Consiliul Superior al Magistraturii este instanţă disciplinară a magistraţilor, iar deciziile pronunţate în cadrul acestei atribuţii pot fi atacate la Consiliul de Stat. În Spania, instanţa disciplinară este diferită în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite. Pentru faptele foarte grave, este competent Plenul Consiliului General al Puterii Judiciare. Pentru fapte grave, este competentă Comisia de disciplină a Consiliului General al Puterii Judiciare, iar pentru fapte mai puţin grave este competent preşedintele sau organul de conducere al instanţei respective, iar, în acest din urmă caz, sancţiunea constă în avertisment sau amendă. În Italia, potrivit art. 105 din Constituţie, măsurile disciplinare relative la magistraţi sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiţiei (care poate fi titularul acţiunii disciplinare), procurorul general de pe lângă Curtea de Casaţie şi magistratul sancţionat pot exercita recurs împotriva deciziilor Secţiei disciplinare a Consiliului Superior al Magistraturii în faţa Secţiilor Unite ale Curţii de Casaţie, iar instanţa de control judiciar are competenţa de a examina atât respectarea regularităţii procedurii disciplinare, cât şi calificarea faptelor acuzate şi temeinicia luării sancţiunii.

Prin urmare, Curtea observă că, în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, legiuitorul român a adoptat o reglementare similară cu cea a altor ţări din Europa, prevăzând - referitor la procedura disciplinară - o fază administrativă, cercetarea disciplinară efectuându-se de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori, şi o fază jurisdicţională, care se desfăşoară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 şi celor ale Codului de procedură civilă, cu respectarea principiului contradictorialităţii, magistratul în cauză fiind citat, putând fi reprezentat de un alt judecător sau procuror ori asistat sau reprezentat de avocat, având dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi să solicite administrarea de probe în apărare.

Împotriva hotărârii de sancţionare a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii există o cale de atac, şi anume recursul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, prevăzut de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004. Curtea reţine că acest "recurs" nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, având doar rolul unei instanţe de judecată), cale de atac soluţionată de către o instanţă judecătorească, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare. Acesta este şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie". Prin Decizia nr. 148/2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, referindu-se la atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii, aşa cum este stabilită în art. 134 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia acesta îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, Curtea a statuat că această dispoziţie constituţională nu poate interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate de această "instanţă extrajudiciară".

Prin urmare, îndeplinind exigenţele dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei căi efective de atac la o instanţă judecătorească, consacrată prin art. 21 alin. (3) din Constituţie şi prin art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "recursul" din materia disciplinară a magistraţilor este o veritabilă şi efectivă cale de atac împotriva hotărârii secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, cale de atac prin care instanţa de judecată, ţinând seama şi de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluţiona cauza sub toate aspectele, atât asupra legalităţii procedurii disciplinare, cât şi asupra temeiniciei hotărârii.

Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, pe de o parte, însăşi Constituţia prevede în art. 134 alin. (2) că, prin secţiile sale, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, iar, pe de altă parte, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009, prin care s-au modificat dispoziţiile din Legea nr. 317/2004 referitoare la Inspecţia judiciară, a avut ca scop asigurarea independenţei inspectorilor judiciari şi a eficientizării activităţii acestora.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 299-316 din Codul de procedură civilă şi ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) şi art. 61 alin. (3^1) şi (3^5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Angela Elisabeta Ciurea în Dosarul nr. 8.847/1/2009 (nr. vechi 22/2009) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean