Decizia nr. 513 din 5 octombrie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Dana-Florica Timar în Dosarul nr. 553/117/2020 al Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 910D/2023.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 1.247D/2023-1.254D/2023, nr. 1.274D/2023, nr. 1.329D/2023, nr. 1.353D/2023, nr. 1.354D/2023 și nr. 1.363D/2023, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții de lege, excepție ridicată de Oana Elena Talagiu (fostă Rugină), Natalia Monica Laura Gherman, Corina Maria Florea, Florentina Sandu, Carmen-Gabriela Miron, Delia Udroiu-Lucian, Radu Ciprian Harja, Marcela Daniela Teaha, Marian Bozga, Virgil Haidu și alții, Cristian Moraru și alții, Maria Cotrău, precum și de Virgil Haidu și alții în dosarele nr. 555/117/2020, nr. 557/117/2020, nr. 561/117/2020, nr. 566/117/2020, nr. 571/117/2020, nr. 578/117/2020, nr. 580/117/2020, nr. 3.073/117/2020, nr. 550/117/2020, nr. 1.131/84/2020, nr. 2.734/117/2020, nr. 4.432/117/2020 și nr. 641/84/2020* ale Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

4.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5.Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.247D/2023-1.254D/2023, nr. 1.274D/2023, nr. 1.329D/2023, nr. 1.353D/2023, nr. 1.354D/2023 și nr. 1.363D/2023 la Dosarul nr. 910D/2023, care a fost primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, în principal, a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât se solicită o interpretare și o modificare a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011. În secundar, pune concluzii de respingere a excepției, ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 580 din 14 iulie 2020, paragraful 22.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7.Prin Încheierea din 22 martie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 553/117/2020, încheierile din 13 martie 2023, pronunțate în dosarele nr. 555/117/2020, nr. 557/117/2020, nr. 561/117/2020, nr. 566/117/2020, nr. 571/117/2020, nr. 578/117/2020, nr. 580/117/2020 și nr. 3.073/117/2020, Încheierea din 25 aprilie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 550/117/2020, Încheierea din 10 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 1.131/84/2020, Încheierea din 21 aprilie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 2.734/117/2020, Încheierea din 7 aprilie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 4.432/117/2020, și Încheierea din 18 aprilie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 641/84/2020*, Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Dana-Florica Timar, Oana Elena Talagiu (fostă Rugină), Natalia Monica Laura Gherman, Corina Maria Florea, Florentina Sandu, Carmen-Gabriela Miron, Delia Udroiu-Lucian, Radu Ciprian Harja, Marcela Daniela Teaha, Marian Bozga, Virgil Haidu și alții, Cristian Moraru și alții, Maria Cotrău, precum și de Virgil Haidu și alții în cauze având ca obiect drepturi bănești ale personalului din justiție, aflate în etapa procesuală a apelului.

8.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt neconstituționale în măsura în care această decizie se aplică și în situația în care calitatea de reclamant o are salariatul. Altfel spus, art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, în interpretarea dată de instanța supremă, este constituțional numai în măsura în care se referă doar la acțiunea în răspundere patrimonială a salariatului, promovată de angajator împotriva acestuia, neputând viza și situația diametral opusă, în care reclamant este chiar angajatul. Astfel, consideră că angajatorul trebuie și poate să cunoască paguba produsă de salariat, având organe de conducere și control, precum și acces la propria gestiune și contabilitate, în timp ce salariatul nu are acces la contabilitatea angajatorului ori la statele de plată ori fluturașii de salariu ai colegilor și nici nu are obligația de a urmări acțiunile juridice ale acestora. Prin urmare, nu s-ar putea aprecia decât cu rea-credință sau gravă neglijență că și față de salariat termenul de prescripție curge tot de la data producerii pagubei, întrucât acesta, în mod obiectiv, nu avea cum să cunoască discriminarea constând în plata unor drepturi salariale diferite pentru colegii săi. Consideră că, în cazul discriminării salariatului, devine incident art. 27 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, relevante fiind, sub acest aspect, și considerentele Deciziei nr. 22 din 24 iunie 2019, paragraful 87, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, referitor la data de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru formularea unei acțiuni în despăgubire în materia contenciosului administrativ.

9.Ca urmare, autorii excepției consideră că dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât încalcă accesul liber la justiție. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 670 din 18 mai 2011. De asemenea, amintesc că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că scopul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este să apere drepturi concrete și efective, nu drepturi teoretice sau iluzorii, în acest sens fiind Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunțată în Cauza Prințul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, și Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Totodată, amintesc că principiul accesului liber la justiție implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, în acest sens fiind Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României.

10.De asemenea, autorii excepției consideră că dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi, precum și dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Directiva 2000/78/CA a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă și ale art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

11.Sunt încălcate, în opinia autorilor excepției, și prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta privind previzibilitatea legii, în condițiile în care interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 nu este aplicabilă decât în situația în care reclamant este angajatorul. Invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 391 din 4 iunie 2019, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la cerințele de claritate și previzibilitate a legii.

12.Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020, paragrafele 19-23, precum și Decizia nr. 38 din 5 februarie 2013 și arată că dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 recunosc dreptul titularului la exercitarea acțiunii și asigură posibilitatea de valorificare a acestuia într-un termen care începe să curgă de la data producerii pagubei, deci într-un cadru precis determinat, impus de rațiuni sociale majore, respectiv de evitarea stării de incertitudine prelungite în ceea ce privește raporturile juridice civile, precum și de asigurarea stabilității și securității acestora. Totodată, norma criticată, prin care se stabilește data producerii pagubei ca fiind momentul de referință în ceea ce privește data de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune în situația cererilor de plată a unor despăgubiri, nu prezintă vicii pe tărâmul exigențelor vizând claritatea și previzibilitatea legii. În ceea ce privește distincția dintre titularii dreptului la acțiune în răspundere patrimonială, angajator sau angajat, instanța reține că, în concret, curgerea termenului de prescripție a dreptului la acțiune prevăzut de norma criticată nu poate fi influențată de opțiunea de a nu iniția un demers judiciar în cadrul termenului de prescripție aplicabil pentru a nu se expune riscului respingerii pretențiilor sale, în contextul unei practici judiciare nefavorabile, și de a promova o astfel de acțiune doar ca urmare a pronunțării unei decizii de unificare a practicii judiciare, obligatorie pentru instanțe. Utilizarea acestui raționament ar presupune curgerea unui nou termen de prescripție cu ocazia fiecărei decizii pronunțate într-un sens favorabil în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, cu ocazia pronunțării fiecărei soluții de acordare a unor drepturi bănești în favoarea altor salariați comparabili care au inițiat acțiuni în justiție ori cu ocazia fiecărei plăți efectuate în favoarea acestora, ceea ce contravine înseși rațiunii instituirii prin lege a termenului de prescripție și chiar principiului securității juridice. Totodată, instanța consideră că prevederile criticate corespund exigențelor impuse prin dispozițiile art. 9 alin. (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului. În acest sens, are în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit Hotărârii din data de 20 octombrie 2022, în cauza C-301/2021, pronunțată într-o cauză identică din punctul de vedere al problematicii deduse judecății, prin care Curtea a statuat că: „1) Articolul 2 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretat în sensul că nu este aplicabil unei reglementări naționale care, astfel cum a fost interpretată printr-o jurisprudență națională obligatorie, are ca rezultat faptul că salariul primit de anumiți magistrați recrutați după intrarea în vigoare a acestei reglementări este inferior celui al magistraților recrutați înainte de intrarea sa în vigoare, întrucât din ea nu rezultă nicio discriminare directă sau indirectă pe motive de vârstă. Directiva 2000/78/CE trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei discriminări decât atunci când aceasta este întemeiată pe unul dintre motivele enumerate expres la articolul 1 din directivă.“ Pentru aceleași considerente, sunt respectate și prevederile art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

13.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 24 octombrie 2019. Curtea constată că Legea nr. 62/2011 a fost abrogată prin art. 189 din Legea privind dialogul social nr. 367/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022. Având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt aplicabile în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare:

–Art. 211 lit. c):

Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează:(…)

c)plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

17.Prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, și a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a art. 2.526 din Codul civil, actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.

18.Autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor articole din Constituție: art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 care consacră accesul liber la justiție și art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, susțin că sunt încălcate prevederile art. 20 raportat la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil (în componenta privind accesul efectiv la o instanță) și ale art. 14 privind interzicerea discriminării cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 la aceeași convenție. Se mai invocă și dispozițiile art. 2 și art. 3 alin. (1) lit. c) teza finală, ale art. 9 alin. (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă și ale art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, susținerile autorilor excepției vizează două aspecte. Astfel, un prim aspect privește aplicabilitatea, în speță, a interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a dat-o dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011. Se observă că, deși autorii excepției par a critica interpretarea instanței supreme, în realitate solicită ca această interpretare să nu fie extinsă și cu privire la situația în care aceștia se găsesc. Un al doilea aspect vizează neconstituționalitatea art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 în măsura în care acesta prevede că momentul de la care curge termenul de prescripție al acțiunii salariatului pentru plata unor despăgubiri datorate de angajator pentru pagubele cauzate începe să curgă de la data producerii pagubei, iar nu de la data când salariatul a aflat efectiv de aceasta.

20.În ceea ce privește primul aspect, Curtea reține că stabilirea incidenței în speță a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii este un atribut exclusiv al instanței de judecată. Aceste aspecte nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci vizează aplicarea legii, care excedează competenței instanței de contencios constituțional, fiind, prin urmare, inadmisibile.

21.În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, Curtea reține că susținerile autorilor excepției pleacă de la premisa că salariații nu au aceleași posibilități ca angajatorul de a cunoaște faptul că au fost păgubiți, astfel că ar putea să se găsească în situația în care termenul de prescripție să se fi împlinit înainte ca aceștia să afle despre producerea pagubei.

22.Curtea observă că termenul prevăzut de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 vizează, deopotrivă, atât acțiunile în justiție ale salariaților, cât și pe cele ale angajatorului.

23.Prin Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 27 octombrie 2020, Curtea Constituțională a analizat o critică similară, formulată din perspectiva angajatorului. Prin paragraful 19 din decizia amintită, Curtea a reținut că stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție este în atribuția legiuitorului, fără ca prin aceasta să se încalce principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. Prin paragrafele 23 și următoarele din aceeași decizie, Curtea a statuat că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Curtea Constituțională a amintit și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, în care s-a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale poate fi invocat de orice persoană care consideră că a existat o ingerință ilegală în privința exercițiului unuia dintre drepturile sale având caracter civil, adăugând însă că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut“ și că „acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție“.

24.Curtea apreciază că cele reținute prin Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020 sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta speță.

25.De altfel, decizia mai sus menționată demonstrează faptul că, în realitate, angajatorul nu se află într-o poziție mai favorabilă în raport cu salariatul, așa cum se susține în critica de neconstituționalitate, întrucât și angajatorul se poate afla în situația de a descoperi producerea unei pagube ulterior împlinirii termenului de prescripție. În realitate, autorii prezentei excepții de neconstituționalitate au comparat două situații diferite: situația tezei a doua din art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, în care angajatorul a realizat plăți nedatorate - situație avută în vedere prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii - când angajatorul putea să cunoască împrejurarea că a făcut o plată care nu era în concordanță cu dispozițiile care reglementau plata salariilor, pe de o parte, cu situația tezei întâi din art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, când salariatul a fost păgubit de către angajator. Aflate în aceeași ipoteză legală însă, respectiv teza întâi din art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, ambele părți ale raportului juridic se află în situații identice.

26.În sfârșit, în ceea ce privește critica referitoare la lipsa de claritate și previzibilitate a reglementării, Curtea constată că autorii excepției invocă faptul că prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nu a precizat că această decizie este aplicabilă doar angajatorilor, iar nu și salariaților. Or, Curtea reține că obiectul controlului de constituționalitate îl constituie, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile dintr-o lege sau dintr-o ordonanță. Chiar dacă instanța de contencios constituțional poate analiza constituționalitatea interpretărilor pe care instanța supremă o dă unor reglementări legale în vederea asigurării unei practici judiciare unitare, competența Curții Constituționale nu se extinde și cu privire la sancționarea clarității redactării acestor decizii ori asupra incidenței unei astfel de interpretări în speță. Prin urmare, această critică este inadmisibilă.

27.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dana-Florica Timar, Oana Elena Talagiu (fostă Rugină), Natalia Monica Laura Gherman, Corina Maria Florea, Florentina Sandu, Carmen-Gabriela Miron, Delia Udroiu-Lucian, Radu Ciprian Harja, Marcela Daniela Teaha, Marian Bozga, Virgil Haidu și alții, Cristian Moraru și alții, Maria Cotrău, precum și de Virgil Haidu și alții în dosarele nr. 533/117/2020, nr. 555/117/2020, nr. 557/117/2020, nr. 561/117/2020, nr. 566/117/2020, nr. 571/117/2020, nr. 578/117/2020, nr. 580/117/2020, nr. 3.073/117/2020, nr. 550/117/2020, nr. 1.131/84/2020, nr. 2.734/117/2020, nr. 4.432/117/2020 și nr. 641/84/2020* ale Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 octombrie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Patricia-Marilena Ionea