Decizie nr. 338 din 24 septembrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, excepţie ridicată de Sergiu Andon în Dosarul nr. 7.040/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 154D/2013.

La apelul nominal răspunde consilierul Florentina Pop, pentru partea Camera Deputaţilor, cu împuternicire depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Camerei Deputaţilor, care solicită respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, deoarece art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 enumeră strict şi limitativ actele ce pot fi supuse controlului de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume numai legi sau ordonanţe ale Guvernului. Cu privire la dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006, susţine că excepţia de neconstituţionalitate a acestora este neîntemeiată, deoarece autorul excepţiei a epuizat toate căile de atac prevăzute de lege, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 822/2012.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, având în vedere dispoziţiile art. 146 din Constituţie şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, şi de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 822/2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.040/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Sergiu Andon într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 30/2012 privind constatarea încetării unui mandat de deputat al cărui exerciţiu a început prin validarea rezultatelor alegerilor generale din noiembrie 2008 în Colegiul uninominal nr. 16 din Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate, prin conţinutul lor eliptic şi lacunar, nu asigură liberul acces la justiţie al persoanei care poate suferi o încălcare gravă a unui drept fundamental, cum este, în cazul de faţă, dreptul de a fi ales, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, criticând excesul de autonomie regulamentară de care se prevalează Camera Deputaţilor, a statuat, prin Decizia nr. 822/2012, că "ar fi necesară o distincţie a subiectelor de drept ce au calitatea de a se adresa instanţei constituţionale pe calea contenciosului constituţional, în raport cu categoria actelor prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv regulamentele Parlamentului, pe de o parte, şi hotărâri parlamentare, pe de altă parte, aşa încât şi parlamentarii vizaţi în mod direct de hotărârile individuale ale Parlamentului să aibă vocaţia de a se adresa personal Curţii Constituţionale. Atribuţia Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului se circumscrie conceptului de justiţie constituţională, specializată şi, dată fiind natura actelor supuse controlului, se justifică cerinţele speciale, necesar a fi întrunite pentru exercitarea dreptului de acces la acest tip de justiţie. De vreme ce şi hotărârile parlamentare individuale pot fi supuse de plano controlului de constituţionalitate, este necesar şi justificat ca şi deputatul sau senatorul în cauză, vizat în mod direct de respectiva hotărâre, să aibă acces la justiţia constituţională prin exercitarea în mod individual a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională."

De altfel, în acelaşi sens s-a exprimat Curtea şi prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, considerând următoarele: "În cadrul procesului legislativ de reexaminare a dispoziţiei neconstituţionale [art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992], fiind vorba de o atribuţie distinctă ce i-a fost conferită Curţii, aceasta ar trebui să fie reglementată într-o secţiune distinctă, după Secţiunea privind controlul constituţionalităţii regulamentelor, care să cuprindă procedurile ce urmează a fi aplicate, specifice noii reglementări [...]".

Susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate că, deşi decizia sus-menţionată a fost pronunţată în cadrul controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. c) din Constituţie, argumentele Curţii Constituţionale sunt valabile şi în prezenta cauză, care vizează o excepţie de neconstituţionalitate ridicată individual într-un proces.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 este neîntemeiată, deoarece textele criticate nu constituie o restrângere a accesului liber la justiţie, atâta vreme cât dispoziţiile Legii nr. 47/1992 instituie o cale de atac împotriva hotărârilor adoptate de Camerele Parlamentului.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, instanţa apreciază că, "privită sub aspectul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, critica este inadmisibilă, însă, susţine reclamantul că argumentele trase din cuprinsul Deciziei nr. 822/2012, în sensul recunoaşterii accesului la justiţia constituţională şi deputatului sau senatorului vizat de hotărârile Parlamentului, coroborate cu sesizarea adresată conform art. 146 lit. d) din Constituţie, pledează pentru admisibilitatea unei astfel de excepţii". Aşadar, instanţa consideră că revine exclusiv Curţii Constituţionale competenţa de a decide dacă o atare critică poate forma obiectul jurisdicţiei exercitate în contenciosul constituţional.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor este inadmisibilă, deoarece art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede, în mod distinct de controlul asupra regulamentelor parlamentare, procedura în cazul excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi (în sensul de act juridic al Parlamentului) sau a unei ordonanţe a Guvernului.

Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 822/2012, şi în cazul contestării hotărârilor parlamentare, persoanele care au dreptul de a se adresa Curţii Constituţionale sunt aceleaşi - strict şi limitativ reglementate de art. 27 alin. (1) - cu cele ce au calitatea de a contesta regulamentele parlamentare sau dispoziţii din acestea.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006, consideră că aceasta este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia nr. 822/2012 a Curţii Constituţionale. Autorul sesizării a avut posibilitatea de a se prevala de toate mijloacele legale de apărare, astfel încât acesta nu poate invoca, în mod întemeiat, încălcarea accesului liber la justiţie, reglementat de art. 21 alin. (1) din Constituţie.

Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că dispoziţiile criticate din Legea nr. 96/2006 nu conţin, în sine, prevederi contrare liberului acces la justiţie. Pe de altă parte, autorul excepţiei evidenţiază caracterul lacunar şi eliptic al textelor de lege criticate, ceea ce nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci o eventuală modificare sau completare legislativă, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale.

Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, precizează că acestea pot face obiectul controlului de constituţionalitate numai în condiţiile prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a acestora este inadmisibilă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în notele scrise ale autorului excepţiei şi în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 şi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 13 noiembrie 2012.

Cu privire la obiectul excepţiei, Curtea constată următoarele:

Obiectul litigiului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate este soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 30/2012, prin care s-a constatat încetarea de drept a calităţii de deputat a autorului excepţiei şi s-a declarat vacant locul de deputat în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, Colegiul uninominal nr. 16.

La data adoptării Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 30/2012, dispoziţiile criticate din Legea nr. 96/2006 aveau următorul conţinut:

–Art. 7: Încetarea mandatului

(1)Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.

[...]

(3)În cazul în care deputatul sau senatorul aflat în stare de incompatibilitate nu notifică în scris acest lucru şi starea de incompatibilitate continuă să existe, acesta este considerat demis de drept din funcţia de deputat sau de senator, cu data constatării stării de incompatibilitate, situaţie care se aduce la cunoştinţa Camerei din care face parte. Hotărârea Camerei prin care se constată starea de incompatibilitate şi de vacantare a locului de deputat sau, respectiv, de senator se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ulterior pronunţării încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 iulie 2013, ca urmare a adoptării Legii nr. 219/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, iar dispoziţiile art. 7, cu denumirea marginală "Încetarea mandatului", au în prezent următorul conţinut:

(1)Calitatea de deputat sau de senator încetează:

a)la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese;

b)în caz de demisie, de la data menţionată în cuprinsul acesteia, depusă la Biroul permanent al Camerei din care deputatul sau senatorul face parte;

c)în caz de pierdere a drepturilor electorale, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune pierderea acestor drepturi;

d)în caz de deces, de la data consemnată în certificatul de deces;

e)în caz de incompatibilitate.

(2)Încetarea mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii are loc:

a)la data menţionată în cuprinsul demisiei pentru incompatibilitate, depusă la Biroul permanent al Camerei din care deputatul sau senatorul face parte;

b)la data adoptării unei hotărâri a Camerei din care deputatul sau senatorul face parte, prin care se constată starea de incompatibilitate;

c)la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a constatat incompatibilitatea;

d)la expirarea termenului prevăzut în Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările ulterioare, de la data luării la cunoştinţă a raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, dacă în acest termen deputatul sau senatorul nu a contestat raportul la instanţa de contencios administrativ. Luarea la cunoştinţă se face prin comunicarea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză ori, în cazul în care refuză primirea, prin anunţul făcut de preşedintele de şedinţă în plenul Camerei din care face parte.

(3)În cazul în care deputatul sau senatorul şi-a depus demisia, preşedintele, în prima şedinţă publică a plenului respectivei Camere, îl întreabă pe deputat sau pe senator dacă stăruie în demisie şi, dacă acesta răspunde afirmativ sau nu se prezintă în şedinţa de plen pentru a răspunde, preşedintele ia act de demisie şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator.

(4)În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), precum şi în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d), preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau de senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator.

(5)Hotărârile de vacantare a locului de deputat sau de senator, prevăzute la alin. (3) şi (4), se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (6) Mandatul de deputat sau de senator se prelungeşte de drept în cazul în care mandatul Camerei din care face parte se prelungeşte de drept în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (1) şi (4) din Constituţia României, republicată.

Având în vedere obiectul litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi ţinând cont de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în forma avută înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 şi a republicării din 2013, continuă să producă efecte în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care are următorul cuprins: "Deputaţii intră în exerciţiul mandatului, pe baza certificatului doveditor al alegerii, la data întrunirii legale a Camerei Deputaţilor, sub condiţia validării."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

Potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei, iar, pentru îndeplinirea acestui rol constituţional, art. 146 din Constituţie prevede atribuţiile Curţii, în cadrul cărora se află şi controlul de constituţionalitate.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului."

Controlul constituţionalităţii actelor sus-menţionate este prevăzut la art. 146 lit. a) teza întâi şi lit. b)-d) din Constituţie, în funcţie de tipul actului ce constituie obiect al controlului de constituţionalitate, după cum urmează: la lit. a) teza întâi - controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la lit. b) - controlul constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la lit. c) - controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la lit. d) - controlul constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor, pe calea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial.

Cele două tipuri de control al constituţionalităţii, cel prevăzut la lit. c) şi cel de la lit. d) ale art. 146 din Legea fundamentală, diferă atât din punctul de vedere al obiectului controlului de constituţionalitate exercitat de către Curtea Constituţională, cât şi din punctul de vedere al naturii controlului. Astfel, în timp ce controlul de constituţionalitate al regulamentelor Parlamentului este un control abstract, ce nu presupune existenţa unui litigiu pentru a putea fi sesizată Curtea, controlul de constituţionalitate exercitat prin soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este un control concret, ce presupune sine qua non existenţa unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce excepţia de neconstituţionalitate care să aibă legătură cu soluţionarea acestuia.

Condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale diferă în funcţie de tipul controlului de constituţionalitate şi sunt strict şi limitativ prevăzute în Constituţie şi în Legea nr. 47/1992. Astfel, în cazul controlului de constituţionalitate al regulamentelor Parlamentului [art. 146 lit. c) din Constituţie], Curtea poate fi sesizată doar de unul din preşedinţii celor două Camere, de un grup parlamentar sau de un număr de cel puţin 50 de deputaţi ori de cel puţin 25 de senatori, pe când în cazul controlului de constituţionalitate al legilor şi ordonanţelor [art. 146 lit. d) din Constituţie], Curtea poate fi sesizată doar de către instanţele judecătoreşti sau de arbitraj comercial cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în faţa acestora de către o parte, de procuror ori de instanţă, din oficiu, sau poate fi sesizată direct de către Avocatul Poporului.

Pentru a fi admisibilă, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, şi anume: să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti ori de arbitraj comercial, să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, să fie ridicată de parte, de procuror ori de instanţă, din oficiu şi obiectul acesteia să nu îl constituie prevederi constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Aplicând aceste principii la speţa de faţă, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost ridicată de autorul Sergiu Andon, în calitate de reclamant într-o cauză dedusă judecăţii Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 30/2012, prin care s-a constatat încetarea de drept a calităţii de deputat a autorului excepţiei şi s-a declarat vacant locul de deputat în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, Colegiul uninominal nr. 16.

Întrucât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu care instanţa judecătorească a sesizat Curtea Constituţională îl constituie o dispoziţie din Regulamentul Camerei Deputaţilor, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută în art. 146 lit. d) din Constituţie şi în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, condiţie care impune ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să fie o lege sau o ordonanţă a Guvernului ori dispoziţii ale acestora.

Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, fiind contrară prevederilor alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

II. Cu privire la critica dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, raportată la art. 21 din Constituţie şi la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate, prin conţinutul lor eliptic şi lacunar, nu asigură liberul acces la justiţie al persoanei care poate suferi o încălcare gravă a unui drept fundamental, cum este, în cazul de faţă, dreptul de a fi ales.

Litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 30/2012 privind constatarea încetării unui mandat de deputat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 11 septembrie 2012, care, la articolul unic, prevede următoarele: "Camera Deputaţilor constată încetarea de drept a calităţii de deputat a domnului Andon Sergiu, la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi declară vacant locul de deputat în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, Colegiul uninominal nr. 16."

Astfel cum se menţionează în Preambulul Hotărârii nr. 30/2012, Camera Deputaţilor a adoptat această hotărâre având în vedere Decizia nr. 1.807 din 3 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins recursul declarat de Andon Sergiu împotriva Sentinţei civile nr. 2.930 din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, ca urmare a rămânerii definitive şi irevocabile a Sentinţei civile nr. 2.930 din 13 aprilie 2011, cu consecinţa menţinerii ca legal şi temeinic a Actului de constatare nr. 49/I.I. din 1 iunie 2009, emis de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care se află domnul deputat Andon Sergiu, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 82^1 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

În cursul soluţionării procesului având ca obiect anularea actului emis de Agenţia Naţională de Integritate, autorul excepţiei a epuizat căile de atac prevăzute de lege şi totodată a exercitat, în cadrul aceleiaşi cauze, şi dreptul de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82^1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 876 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 5 septembrie 2011.

Ulterior pronunţării acestei decizii, acelaşi autor al excepţiei a sesizat Curtea Constituţională cu exercitarea atribuţiei prevăzute la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 [atribuţie introdusă în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, prin Legea nr. 177/2010], invocând neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 30/2012, sesizare respinsă ca inadmisibilă - deoarece nu îndeplinea cerinţele formale referitoare la persoanele care pot sesiza Curtea Constituţională în temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - prin Decizia nr. 822/2012, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 776 din 16 noiembrie 2012.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut următoarele: "În ceea ce priveşte solicitarea expresă a autorului sesizării, ca, în cazul unei soluţii de respingere ca inadmisibilă a cererii sale, Curtea Constituţională să "decidă care este instanţa naţională competentă din punct de vedere funcţional faţă de realitatea că este imposibil ca restrângeri atât de severe ale unor drepturi fundamentale, cum este dreptul de a fi ales şi dreptul de a alege, să nu poată fi apărate prin exerciţiul liberului acces la justiţie", Curtea, în urma studierii documentelor ataşate la dosar, constată că autorul sesizării, în cursul soluţionării procesului având ca obiect anularea actului emis de Agenţia Naţională de Integritate, a epuizat căile de atac prevăzute de lege şi totodată a exercitat, în cadrul aceleiaşi cauze, şi dreptul de a sesiza Curtea Constituţională prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82^1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003. [...] Prin urmare, autorul sesizării a avut posibilitatea de a se prevala de toate mijloacele legale de apărare, astfel încât acesta nu poate invoca, în mod întemeiat, încălcarea accesului la justiţie, reglementat de art. 21 alin. (1) din Constituţie."

Dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, criticate prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate - potrivit cărora calitatea de deputat sau de senator încetează în caz de incompatibilitate, acesta fiind considerat demis de drept din funcţia de deputat ori de senator, cu data constatării stării de incompatibilitate, printr-o hotărâre a Camerei din care face parte - nu împiedică accesul liber la justiţie, consacrat prin art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, de vreme ce Parlamentul doar constată rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei civile care a menţinut ca legal şi temeinic actul de constatare a stării de incompatibilitate a deputatului sau senatorului, act emis de Agenţia Naţională de Integritate. Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 972/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, Camerele Parlamentului nu au "competenţa constituţională de a realiza justiţia, respectiv de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective".

Totodată, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, domeniul de aplicare a art. 6 paragraful 1 din Convenţie - atunci când se referă la contestaţii cu privire la "drepturi şi obligaţii cu caracter civil" - nu poate cuprinde drepturile constituţionale şi politice, cum este dreptul de a fi ales, la care face referire autorul excepţiei. În acest sens, sunt Decizia din 26 ianuarie 1999, pronunţată în Cauza Cheminade împotriva Franţei, şi Hotărârea din 21 octombrie 1997, pronunţată în Cauza Pierre - Bloch împotriva Franţei.

Pe de altă parte, Curtea constată că hotărârile Parlamentului pot fi atacate în contencios constituţional, însă numai cu îndeplinirea condiţiilor expres şi limitativ prevăzute la art. 27 din Legea nr. 47/1992.

Cu privire la susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 822/2012, că se încalcă accesul liber la justiţie prin imposibilitatea parlamentarului vizat de a ataca hotărârile individuale ale Parlamentului, Curtea reţine că această susţinere nu se referă la dispoziţiile de lege criticate, ci la prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, prin Decizia nr. 822/2012, Curtea Constituţională a reţinut că, "De vreme ce şi hotărârile parlamentare individuale pot fi supuse de plano controlului de constituţionalitate, este necesar şi justificat ca şi deputatul sau senatorul în cauză, vizat în mod direct de respectiva hotărâre, să aibă acces la justiţia constituţională prin exercitarea în mod individual a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională", referindu-se, evident, la condiţiile de exercitare a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională cu neconstituţionalitatea hotărârilor Parlamentului, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, hotărâri care, de lege lata, pot fi atacate doar de unul dintre preşedinţii celor două Camere, de un grup parlamentar sau de un număr de cel puţin 50 de deputaţi ori de cel puţin 25 de senatori.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, excepţie ridicată de Sergiu Andon în Dosarul nr. 7.040/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean