Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018

1.Pe rol se află soluționarea sesizării de neconstituționalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 48/2017 privind numirea unui membru al Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal din Camera Deputaților.

2.Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3.715 din 16 mai 2018 și constituie obiectul Dosarului nr. 729L/2/2018.3. În motivarea sesizării de neconstituționalitate se arată că Hotărârea Parlamentului României nr. 48/2017 privește desemnarea în funcția de membru al Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a doamnei Veronica-Tatiana Sandu pentru un rest de mandat, ca urmare a demisiei domnului Manole Petre-Florin.

4.Se arată că prin numirea doamnei Veronica-Tatiana Sandu în funcția de consilier în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării au fost încălcate prevederile art. 23 alin. (3) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În acest sens se arată că, din analiza documentelor depuse de candidatul Veronica-Tatiana Sandu la data înregistrării dosarului de candidatură, nu rezulta existența vreunei activități desfășurate în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării, activitatea candidatului fiind în exclusivitate desfășurată în domeniul economic, aceasta fiind irelevantă pentru îndeplinirea condiției experienței în domeniul apărării drepturilor omului și al combaterii discriminării. Aprecierea acestei condiții este de natură obiectivă și trebuie dedusă din documentele depuse la dosarul de candidatură de către persoana interesată. Prin urmare, se arată că au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

5.De asemenea se arată că au fost încălcate și prevederile art. 23 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 și, pe cale de consecință, și cele ale art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. În acest sens, se apreciază că Parlamentul are obligația legală de a verifica îndeplinirea unei condiții suplimentare de către membrii Consiliului, aceea ca „minimum două treimi dintre aceștia să fie licențiați în științe juridice“. Verificarea îndeplinirii acestei condiții este imperativă, fiind necesar a fi efectuată de fiecare dată când Parlamentul procedează la numirea unui nou membru al Consiliului, pentru un mandat întreg sau pentru un rest de mandat. În cazul în speță se susține că noul membru trebuia în mod obligatoriu să fie licențiat în științe juridice; în aceste condiții, Parlamentul nu avea posibilitatea de a numi în funcția de consilier în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării o persoană care nu era licențiată în științe juridice. Totuși, Parlamentul a adoptat hotărârea antereferită prin care a numit-o în funcție pe doamna Veronica-Tatiana Sandu, aceasta nefiind licențiată în științe juridice. S-a încălcat astfel art. 23 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

6.Se mai arată că Hotărârea Parlamentului României nr. 48/2017 a fost adoptată fără îndeplinirea procedurii legale de audiere a candidaților, procedură prevăzută în mod imperativ de art. 24 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. Revenea comisiilor avizatoare, întrunite în ședință comună, obligația legală de a proceda la ascultarea candidaților și de a le adresa întrebări cu privire la activitatea pe care urmează să o desfășoare în cadrul Consiliului ori revenea Parlamentului, întrunit în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, să aplice această procedură pentru a suplini neîndeplinirea acesteia de către comisiile avizatoare. Din raportul comisiilor de specialitate, sesizate pentru emiterea avizului prevăzut de lege, rezultă fără echivoc că procedura audierii nu a fost îndeplinită deoarece nu există nicio mențiune în acest sens în cuprinsul raportului. Or, audierea este o etapă obligatorie în cadrul procedurii de numire a unui membru în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Se precizează că opoziția parlamentară a solicitat în mod expres, în ședința comună a comisiilor avizatoare, audierea candidaților pentru funcția de membru în Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, însă solicitarea a fost respinsă de majoritatea parlamentară care a considerat că nu este obligatorie parcurgerea acestei etape.

7.În sensul celor de mai sus sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 209 din 7 martie 2012, nr. 307 din 28 martie 2012 și nr. 251 din 30 aprilie 2014.

8.În conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizările au fost comunicate președintelui Camerei Deputaților și președintelui Senatului pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților și al celui al Senatului.

9.Președintele Camerei Deputaților a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

10.Se susține că autoritatea publică vizată nu este reglementată în Constituție, nefiind așadar de rang constituțional, astfel că procedura de numire a membrilor săi este de rang legal, normele-cadru în materie fiind prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, cu modificările ulterioare. Se arată că procedura legală instituită a fost exercitată de forul legislativ conform procedurilor parlamentare incidente, fără a fi afectate/încălcate valori sau principii constituționale.

11.Legiuitorul a prevăzut posibilitatea contestării candidaturilor înregistrate, instituind cadrul legal pentru exercitarea acestui drept, și a reglementat atât obligația instituției de a posta toate candidaturile pe pagina sa de internet, cât și dreptul oricărei persoane de a comunica obiecții cu privire la acestea. Astfel, potrivit art. 24 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, cu modificările ulterioare, „În termen de 10 zile de la publicarea candidaturilor se pot depune la comisiile permanente de specialitate, în scris, obiecțiuni argumentate cu privire la candidaturile depuse“. Or, din avizul comisiilor de specialitate nu rezultă că ar fi fost depuse obiecțiuni cu privire la vreuna dintre candidaturile înregistrate, situație implicit valabilă și în cazul doamnei Veronica-Tatiana Sandu.

12.Art. 23 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nu poate fi invocat în privința doamnei Veronica-Tatiana Sandu, care a fost numită pentru un rest de mandat, rămas neexercitat ca urmare a demisiei domnului Manole Petre-Florin, care nu era licențiat în științe juridice. Totodată, din perspectiva interpretării lingvistice, sensul normei juridice invocate este de a reglementa pentru forul legiuitor un obiectiv la realizarea căruia să tindă cu prilejul numirii membrilor Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Acest obiectiv este în strânsă legătură cu prevederile art. 25 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora „La solicitarea președintelui, membrii Colegiului director licențiați în științe juridice pot reprezenta Consiliul în instanțele de judecată în cauzele ce privesc fapte de discriminare“.

13.În ceea ce privește opinia autorilor sesizării de neconstituționalitate potrivit căreia hotărârea „a fost adoptată fără îndeplinirea procedurii legale de audiere a candidaților“ în comisiile parlamentare, specificul activității Parlamentului sau a uneia dintre Camerele sale este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituțional și regulamentar în care acestea activează și, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii națiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituționale. Se subliniază că, potrivit Deciziei nr. 209 din 7 martie 2012, nimic nu oprește ca, în cadrul ședinței în plen, să se invoce lipsa îndeplinirii actelor procedurale, iar Camera astfel sesizată, în temeiul plenitudinii ei decizionale cu privire la aceste aspecte, să hotărască în sensul continuării dezbaterilor în plen sau al reluării procedurilor în comisie.

14.Plenul reunit al celor două Camere are competența exclusivă de a numi membrii Colegiului director. Potrivit art. 24 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, cu modificările ulterioare, „Candidaturile se aprobă cu, votul majorității deputaților și senatorilor prezenți“. Din stenograma ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului din data de 28 iunie 2017 reiese că, la acordarea votului final asupra Hotărârii Parlamentului României nr. 48/2017, erau prezenți 361 de deputați și senatori și s-au exprimat 355 de voturi pentru doamna Veronica-Tatiana Sandu, fiind înregistrate 243 de voturi pentru și 60 de voturi contra.

15.Președintele Senatului a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

16.În acest sens se susține că doamna Veronica-Tatiana Sandu are cunoștințele de specialitate necesare pentru a lucra în sfera combaterii discriminării, într-un domeniu care, din punct de vedere profesional, îi este familiar, respectiv cel al combaterii discriminării în domeniul economic. Prin urmare, la numirea acesteia în funcție a fost respectat criteriul referitor la activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării, prevăzut de art. 23 alin. (3) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

17.Cu privire la respectarea proporției dintre numărul membrilor Colegiului director cu sau fără licență în științe juridice, se arată că, deși este necesară și importantă respectarea art. 23 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, încălcarea acestuia nu afectează ordinea juridică constituțională. Soluția legislativă la care se raportează autorul sesizării nu are relevanță constituțională, ci exclusiv legală. Prin urmare, invocarea art. 1 alin. (5) din Constituție este formală. Mai mult, se arată că textul legal pretins încălcat are valoare de recomandare și că trebuie interpretat în raport cu toți membrii Colegiului director, respectiv cu toate actele de numire în această funcție. Nu în ultimul rând, se subliniază că doamna Veronica-Tatiana Sandu are un masterat obținut într-o specializare juridică și la o facultate cu profil juridic.

18.Cu privire la lipsa audierii doamnei Veronica-Tatiana Sandu în comisiile permanente de specialitate, se arată că audierea se justifică pentru ca membrii comisiilor permanente de specialitate să se edifice în mod complet asupra calităților unui candidat pentru a ocupa o anumită funcție, condiția audierii nu este prevăzută de Constituție și că aceasta nu ar mai avea loc dacă membrii comisiilor sunt suficient de edificați asupra unui candidat studiind doar CV-ul acestuia.

19.Se mai arată că propunerile de candidatură sunt înaintate comisiilor permanente de specialitate în vederea audierii, ceea ce înseamnă că textul legal nu poate fi interpretat ca o obligație, ce incumbă comisiilor parlamentare, ci ca o latitudine/opțiune a acestora în procesul de edificare asupra fiecărei candidaturi. Se realizează o paralelă între acest text legal și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, text care prevede: „Candidații [la funcția de judecător al Curții Constituționale - s.n.] vor fi audiați de comisie și de plenul Camerei“, ceea ce înseamnă că numai acest din urmă text prevede obligativitatea audierii, în timp ce primul doar posibilitatea audierii.

20.În vederea soluționării dosarului, având în vedere prevederile art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a solicitat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării numărul și numele membrilor Colegiului director în funcție la data de 28 iunie 2017, precum și numărul membrilor Colegiului director licențiați în științe juridice la data respectivă, cu indicarea numelui acestora. În răspunsul formulat s-a indicat că la data antereferită în funcție se aflau 6 membri ai Colegiului director, dintre care 4 erau licențiați în științe juridice, iar 2 nu aveau o asemenea licență.

21.De asemenea, în vederea soluționării dosarului, având în vedere prevederile art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a solicitat Camerei Deputaților și Senatului să precizeze dacă au fost audiați candidații pentru ocuparea posturilor vacante în Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în cadrul ședinței comune din 26 iunie 2017 a comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului. Din răspunsul formulat rezultă că nu a existat o audiere propriu-zisă a candidaților.

22.La termenul de judecată fixat pentru data de 19 iunie 2018, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 21 iunie 2018, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctele de vedere ale birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

23.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. l) din Constituție și ale art. 1, 10 și 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate.

24.Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Hotărârea Parlamentului României nr. 48/2017 privind numirea unui membru al Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 30 iunie 2017, potrivit căreia:

Articol unic

Doamna Sandu Veronica-Tatiana se numește membru al Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru restul de mandat, potrivit Hotărârii Parlamentului României nr. 23/2015 privind numirea unor membri ai Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca urmare a demisiei domnului Manole Petre-Florin.

25.Autorul sesizării invocă în susținerea acesteia prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept și alin. (5) privind respectarea Constituției și a legilor. Totodată, sunt invocate și prevederile art. 23 alin. (3) lit. d) și alin. (4) și art. 24 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, potrivit cărora:

–Art. 23 alin. (3) lit. d) și alin. (4):

(3)Poate fi numit membru al Colegiului director orice cetățean român care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: […]d) are o activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării; […]

(4)La numirea membrilor Colegiului director se va urmări ca minimum două treimi dintre aceștia să fie licențiați în științe juridice.“;

–Art. 24 alin. (3): „(3) În urma audierii candidaților, comisiile permanente de specialitate întocmesc un aviz comun, pe care îl prezintă în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, până la data la care expiră mandatele.“26. Examinând sesizarea de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992 atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, și anume un grup parlamentar, cât și sub aspectul obiectului sesizării, și anume o hotărâre a plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, și anume Hotărârea Parlamentului României nr. 48/2017.

27.Curtea reține că, prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, paragrafele 14-18, a statuat, în legătură cu competența sa de control de constituționalitate a hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, că pot fi supuse controlului de constituționalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competențe, hotărâri care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional (a se vedea și Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 54 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, sau Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). Prin aceeași decizie Curtea a constatat că art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferențiere între hotărârile parlamentare care pot fi supuse controlului Curții Constituționale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituționalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. În consecință, sesizările de neconstituționalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile (a se vedea și Decizia nr. 307 din 28 martie 2012).

28.Curtea a mai stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituționalitate, norma de referință trebuie să fie de rang constituțional, pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicție între hotărârile menționate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, și exigențele procedurale și substanțiale impuse prin dispozițiile Constituției, pe de altă parte. Așadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanță constituțională, și nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaților, ale plenului Senatului și ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituționalitate, dacă în susținerea criticii de neconstituționalitate sunt invocate dispoziții cuprinse în Constituție. Invocarea acestor dispoziții nu trebuie să fie formală, ci efectivă (a se vedea și Decizia nr. 307 din 28 martie 2012 și Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012). Curtea a mai reținut, în privința hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional, că norma de referință, în cadrul controlului de constituționalitate exercitat, poate fi atât o dispoziție de rang constituțional, cât și una infraconstituțională, ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. O atare orientare a Curții este dată de domeniul de maximă importanță în care intervin aceste hotărâri - autorități și instituții de rang constituțional -, astfel încât și protecția constituțională oferită autorităților sau instituțiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecință. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaților, ale plenului Senatului și ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional pot fi supuse controlului de constituționalitate, chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituțională.

29.Având în vedere aceste considerente, Curtea a respins ca inadmisibile sesizări de neconstituționalitate în care autoritatea publică vizată de Hotărârea Parlamentului României criticată nu era una de rang constituțional, iar criticile formulate erau formale, irelevante din punct de vedere constituțional. Astfel este, de exemplu, Decizia nr. 335 din 4 iulie 2013 referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 54/2013 privind numirea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 15 iulie 2013. În considerentele deciziei pronunțate, Curtea a reținut că autoritatea publică vizată, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, nu este reglementată de Constituție, nefiind de rang constituțional, iar cât privește criticile formulate, în sensul că desemnarea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară s-a realizat după criteriul apartenenței politice sau cel al sorgintei propuneri politice a candidaților, Curtea a apreciat că invocarea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție este pur formală, iar nu efectivă și relevantă din punct de vedere constituțional.

30.În cauza de față, Curtea constată că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este o autoritate care nu are rang constituțional și se invocă încălcarea unor dispoziții exprese ale legii, ce reglementează, pe de o parte, o condiție cu caracter subiectiv, obligatoriu a fi îndeplinită de către candidat pentru numirea ca membru al acestei autorități, respectiv ca persoana în cauză să aibă o „activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării“, iar, pe de altă parte, o condiție cu caracter obiectiv, obligatoriu a fi îndeplinită de către Parlament pentru numirea ca membru al acestei autorități, respectiv „se va urmări ca minimum două treimi dintre aceștia să fie licențiați în științe juridice“.

31.Cu privire la prima condiție, Curtea constată că aceasta este una esențialmente subiectivă, a cărei apreciere revine în mod exclusiv Parlamentului, și nu Curții Constituționale. Prin urmare, Curtea Constituțională urmează să constate că activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării se poate realiza prin varii forme și modalități, ea fiind mai degrabă o apreciere subiectivă a societății în privința participării persoanei la diversele acțiuni care promovează/au ca finalitate apărarea drepturilor omului și combaterea discriminării. Această apreciere nu poate fi evaluată din perspectiva unor criterii/repere/standarde, ci, din contră, ține de discreția și marja de apreciere a autorității competente să numească persoana respectivă. Mai mult, Curtea nu are nici mijloacele necesare realizării unei asemenea evaluări și nu își poate asuma o răspundere care incumbă exclusiv în sarcina Parlamentului.

32.Mutatis mutandis, se reține că, în Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, Curtea a stabilit, referitor la caracterul corespunzător al pregătirii și experienței profesionale în domeniul în care persoana urma să își desfășoare activitatea, că o asemenea condiție „circumstanțiază pregătirea și experiența profesională în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului 93/2012“ și „semnifică o evaluare și apreciere ce revin exclusiv Parlamentului, în calitate de autoritate ce realizează numirea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, și nicidecum instanței de contencios constituțional“. De asemenea, cu privire la condițiile necesare pentru a fi numit ca judecător al Curții Constituționale, Curtea a statuat că „marja de apreciere a Președintelui României, a Senatului și a Camerei Deputaților în exercitarea atribuției de a numi judecătorii constituționali nu este limitată la verificarea aspectelor de legalitate pe care le presupune îndeplinirea condițiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind în ceea ce privește rangul studiilor și al vechimii juridice nivelul minimal al condițiilor pe care persoana numită trebuie să le respecte), ci vizează și aspecte de oportunitate, autoritățile competente având libertate absolută, în acest caz, de a alege o anumită persoană apreciată a întruni condiția «înaltei competențe profesionale»“ (a se vedea Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragraful 38). A accepta o teză contrară „echivalează cu negarea atribuțiilor constituționale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului, respectiv ale Președintelui României, care ar deveni atribuții comune/partajate cu Curtea Constituțională, respectiv instanțele judecătorești, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție referitoare la principiul separației puterilor în stat, precum și dispozițiilor art. 1 alin. (5) care consacră principiul supremației Constituției. Prin urmare, în ceea ce privește îndeplinirea condiției înaltei competențe profesionale, nici instanțele judecătorești și nici Curtea Constituțională nu au vreo competență de control și cenzură“ (paragraful 44).

33.În consecință, Curtea constată că nu are competența să verifice constituționalitatea hotărârii parlamentare respective din această perspectivă.

34.Cu privire la cea de-a doua condiție, Curtea reține că aceasta este obiectivă în sine și privește conduita Parlamentului, iar critica de neconstituționalitate, formulată prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la obligația de respectare a legilor, nu are caracter formal, ci este clar fundamentată, prin trimiterea la un text de lege care reglementează o condiție cu caracter obiectiv (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21, precum și Decizia nr. 389 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 17 iulie 2014, paragraful 25). Or, obligația generală de respectare a legilor prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituție se impune cu aceeași forță juridică tuturor subiectelor de drept, inclusiv Parlamentului, care, precum în cauza de față, acționează în calitate de autoritate de numire. Prin urmare, nu se poate reține cauza de inadmisibilitate stabilită în jurisprudența Curții Constituționale referitoare la faptul că în privința autorităților care nu sunt de rang constituțional nu poate fi invocată încălcarea unui act normativ cu valoare infraconstituțională. De aceea, instanța de contencios constituțional este competentă să se pronunțe, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate formulate, asupra faptului dacă hotărârea Parlamentului României atacată respectă principiul constituțional referitor la statul de drept și obligația de respectare a legilor. Acceptarea tezei contrare, cu consecința excluderii de la exercitarea controlului de constituționalitate a hotărârilor Parlamentului României date cu încălcarea dispozițiilor exprese ale legii, ar avea drept consecință plasarea organului reprezentativ suprem al poporului român - Parlamentul - deasupra legii și acceptarea ideii că tocmai autoritatea legitimată constituțional să adopte legile le poate încălca fără a putea fi în vreun fel sancționată. Or, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21).

35.Prin urmare, raportat la cauza de față, Curtea constată că art. 23 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, care prevede că „La numirea membrilor Colegiului director se va urmări ca minimum două treimi dintre aceștia să fie licențiați în științe juridice“, nu reprezintă o normă supletivă, de recomandare și nici nu instituie o obligație de mijloace, ci una de rezultat, ea fiind imperativă și dispozitivă. Astfel, semnificația sintagmei „se va urmări“ este aceea că autoritatea care numește în funcție trebuie să se asigure că minimum două treimi dintre membrii Colegiului director au studii juridice finalizate prin diploma de licență. Din analiza acestui text Curtea reține că numărul total al persoanelor în componența Colegiului director fără asemenea studii poate fi de maximum trei, în sensul că acest text trebuie corelat cu art. 23 alin. (2) din aceeași ordonanță, potrivit căruia „Colegiul director este compus din 9 membri cu rang de secretar de stat, propuși și numiți, în ședință comună, de cele două Camere ale Parlamentului“. Proporția de două treimi trebuie raportată la numărul total al persoanelor din care este compus Colegiul director, și nu la numărul persoanelor în funcție la data numirii, pentru că, în caz contrar, ar exista o variație permanentă și de necontrolat a acestui număr, mai mult, s-ar putea ca numărul de două treimi să nu fie unul natural, ci zecimal.

36.În aceste condiții, Curtea constată că, la data adoptării Hotărârii Parlamentului României nr. 48/2017, erau în funcție 6 membri ai Colegiului director, dintre care 4 aveau studii juridice, iar 2 nu aveau astfel de studii. În consecință, având în vedere cota de 3 membri care pot fi acceptați fără a avea studii juridice, a fost numită doamna Veronica-Tatiana Sandu (pentru un rest de mandat), ceea ce denotă faptul că dispozițiile art. 23 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 au fost respectate. Împrejurarea că în aceeași zi, practic în aceeași ședință, s-a adoptat Hotărârea Parlamentului României nr. 49/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 30 iunie 2017, prin care au fost numite două persoane în funcția de membri ai Colegiului director, dintre care una cu și alta fără studii juridice, drept care s-a ajuns la o proporție de 5 membri cu studii juridice și 4 fără asemenea studii, denotă faptul că mai degrabă cea de-a doua hotărâre pune probleme de constituționalitate în privința numirii doamnei Maria Lazăr (aceasta neavând studii juridice). Însă Curtea nu a fost sesizată cu această hotărâre, astfel încât nu își poate extinde controlul de constituționalitate, ceea ce înseamnă că hotărârea antereferită se bucură de prezumția de constituționalitate.

37.Astfel, proporția de două treimi trebuie evaluată atât cronologic, cât și în funcție de numărul hotărârii de numire în funcție, neputându-se susține că numirea doamnei Veronica-Tatiana Sandu a fost realizată cu încălcarea legii pentru că ulterior numirii sale a fost numită o altă persoană, depășindu-se, în acest mod, cota de 3 membri fără studii juridice.

38.În ceea ce privește critica referitoare la lipsa audierii persoanei în cauză în cadrul comisiilor permanente de specialitate, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Astfel, în virtutea autonomiei parlamentare de care se bucură cele două Camere ale Parlamentului, acestea își pot organiza modul de lucru într-un mod corespunzător și adaptat cerințelor procedurilor parlamentare. De aceea, în ipoteza în care comisiile comune de specialitate au considerat că sunt lămurite cu privire la condițiile de numire a candidaților (capacitate deplină de exercițiu; studii superioare absolvite cu diplomă de licență; lipsa antecedentelor penale și buna reputație; activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării; nu a fost agent sau colaborator al poliției politice comuniste; nu a colaborat cu organele de securitate și nu a aparținut acestora), ele pot proceda la întocmirea avizului comun, chiar fără să se fi realizat audierea. Audierea vizează verificarea condițiilor subiective (în cazul de față, activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării) și poate fi omisă dacă din actele depuse rezultă cu claritate îndeplinirea acestei condiții. Este o condiție de procedură parlamentară în privința căreia Parlamentul are o marjă de apreciere din rațiuni de flexibilitate și suplețe a procedurii.

39.De altfel, situația în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu își poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate și de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuțiile sale. În fond, specificul activității unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituțional și regulamentar în care acestea activează, și, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii națiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituționale pe care Curtea este chemată să le garanteze. Totodată, nimic nu oprește ca, în cadrul ședinței în plen, să se invoce lipsa îndeplinirii actelor procedurale, iar Camera astfel sesizată, în temeiul plenitudinii ei decizionale cu privire la aceste aspecte, să hotărască în sensul continuării dezbaterilor în plen sau al reluării procedurilor în comisie (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012).

40.În final, Curtea subliniază că procedurile parlamentare, chiar și la nivelul comisiilor, trebuie să se bucure de transparență și publicitate, având în vedere, pe de o parte, natura Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român, iar, pe de altă parte, prevederile legale exprese, ceea ce presupune evitarea situațiilor în care să se procedeze la eliminarea audierilor în cadrul procedurilor de numire în diverse funcții publice. Așadar, procedurile parlamentare nu trebuie să devină sibilinice, din contră, transparența în forul legislativ trebuie să fie una maximă.

41.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) și al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate formulată de Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal din Camera Deputaților și constată că Hotărârea Parlamentului României nr. 48/2017 privind numirea unui membru al Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este constituțională în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președintelui Camerei Deputaților și președintelui Senatului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 iunie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Benke Károly