Decizie nr. 1.076 din 13 decembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 7, 8, 9 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Gheorghe Boghiu în Dosarul nr. 11.076/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.315D/2012.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind autorul excepţiei, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că se impune menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.607 din 15 decembrie 2011, precum şi la opinia concurentă a doamnei judecător Ineta Ziemele formulată la Hotărârea din 19 iulie 2011 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Jarnea împotriva României, prin care s-a arătat că, odată încheiată documentarea clară a regimului anterior, statul are obligaţia de a administra corespunzător şi de a conserva efectiv arhivele fostelor servicii de securitate pentru a permite societăţii să avanseze, odată încheiată documentarea clară a regimului anterior.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3.278 din 16 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11.076/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 7, 8, 9 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Gheorghe Bogiu într-o cauză având ca obiect constatarea calităţii acestuia de lucrător al Securităţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia formulează atât critici ce vizează constituţionalitatea extrinsecă a dispoziţiilor criticate, cât şi critici referitoare la constituţionalitatea intrinsecă.

Din punct de vedere extrinsec, se arată că domeniul de reglementare contestat ca fiind neconstituţional nu este prevăzut la art. 73 din Constituţie, motiv pentru care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu ar fi trebuit aprobată printr-o lege organică, aşa cum este Legea nr. 293/2008.

În susţinerea neconstituţionalităţii intrinseci, se arată, în esenţă, că prevederile legale criticate au menirea de a crea un "venin neconstituţional", care dă naştere unor dispute şi tensiuni generatoare de conflicte în societate. Se mai susţine că acestea încalcă exigenţele constituţionale ale art. 116, deoarece în cazul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) se păstrează, în continuare, atât caracterul de organ de specialitate, autoritate administrativă autonomă, cât şi cel de organ cvasi-judecătoresc, fiind astfel plasat în afara dispoziţiilor constituţionale. Se arată, de asemenea, că scopul acestor reglementări trebuie tratat ştiinţific şi istoric, iar actele de încălcare a libertăţii unor persoane trebuie analizate prin prisma reglementărilor aplicabile acelor timpuri, ţinând cont de legislaţia şi obiectivele sociale. Activităţile din trecut au fost desfăşurate conform sistemului constituţional de la acea dată, atribuţiile de serviciu au rezultat din lege, iar ordinele militare primite conform regulamentelor în vigoare au fost îndeplinite pentru aplicarea legii, şi nu în nume personal. Totodată, se susţine că utilizarea unor termeni precum "poliţie politică", ca, de altfel, întregul conţinut al definiţiilor şi textelor din aceste reglementări incită la sancţiuni colective şi, prin urmare, sunt neconstituţionale.

Se mai arată că etichetarea unei persoane cu apelativul "terorist împotriva cetăţenilor ţării" şi afişarea pe internet a unor înscrisuri cu conţinut asemănător afectează grav valorile apărate de Legea fundamentală, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Faptul de a publică în mass-media şi pe internet numele unor militari confirmă că măsura are caracter represiv şi afectează viaţa de familie şi demnitatea umană, fără ca persoanele în cauză să se poată apăra în vreun fel. Pe de altă parte, se susţine că includerea în sfera persoanelor vizate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a tuturor categoriilor profesionale sau a persoanelor ce ocupă anumite funcţii determină izolarea acestora, îndepărtarea din profesii şi funcţii, aspect ce contravine art. 21 alin. (4) şi art. 126 alin. (6) din Constituţie. Se mai arată că textele criticate menţin atribuţiile CNSAS de anchetă şi de apreciere juridică cu aplicarea de măsuri colective şi necenzurate de instanţa judecătorească şi că aceste texte încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie şi instituie răspunderea morală şi juridică colectivă, iar fapte sau acte de apărare ale statului sunt catalogate ca fiind defăimătoare. Autorul susţine, de asemenea, că încadrarea situaţiilor juridice conform reglementării contestate înseamnă încălcarea principiului neretroactivităţii legii, iar faptul că o parte din cetăţenii României şi, mai ales, militarii din fostele sau actualele servicii de informaţii sunt condamnaţi prin apelativul "terorist împotriva cetăţenilor ţării" contravine dispoziţiilor constituţionale şi internaţionale privind egalitatea în drepturi. Pe de altă parte, se opinează că textele invocate ca fiind neconstituţionale reprezintă o tortură psihică la adresa oricărui militar, echivalentă cu un tratament inuman şi degradant, contrar art. 22 din Constituţie. În acelaşi timp, se susţine încălcarea art. 26 alin. (2) din Constituţie, deoarece apărarea ordinii publice sau a bunelor moravuri reprezintă funcţii ale statului, care se exercită prin organe, structuri, instituţii şi persoane, folosind mijloace şi metode specifice, care nu pot fi considerate acte de terorism împotriva cetăţenilor ţării. Se mai arată că reglementările invocate încalcă şi dreptul la opinie, spiritul de toleranţă şi de respect reciproc, prevăzut de art. 29 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi, în acelaşi timp, incită la defăimarea ţării, la ura naţională, discriminare şi violenţă publică, contrare bunelor moravuri, care lezează demnitatea, onoarea, viaţa particulară şi propria imagine. Se arată, totodată, că activităţile militare de apărare şi cele privind asigurarea siguranţei naţionale conduc la anumite restrângeri ale unor drepturi sau libertăţi, fără a putea fi considerate însă contrare art. 53 din Constituţie. Se mai arată că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 şi prin Legea nr. 293/2008 sunt restrânse în mod subiectiv drepturi fundamentale ale unor categorii de persoane, şi anume militarii care au activat în servicii de informaţii, siguranţă, protecţie sau securitate a statului. În aceste condiţii nu există o justificare rezonabilă pentru reglementările criticate, care, indirect, influenţează negativ accesul la muncă şi la diverse funcţii publice sau profesii. Totodată, sunt încălcate în mod subiectiv şi nejustificat drepturi politice şi civile ale militarilor forţelor armate ale României, care au activat înainte de 1990: dreptul de a fi ales sau numit în funcţie, în condiţii de egalitate, precum şi protecţia împotriva discriminării pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice. În plus, sesusţine că normele lege criticate nu sunt explicite, precise şi necesare în această formă într-un stat de drept, democratic. Se mai susţine că dispoziţiile criticate cuprind reglementări încărcate de subiectivism, generice, prin care este exclusă prezumţia de nevinovăţie a militarilor, se creează discriminări cu privire la dreptul la muncă şi se încalcă dreptul la apărare. Se instituie o adevărată sancţiune colectivă de calomniere şi stigmatizare, aspect care generează o culpabilizare generală şi globală, fără a fi luat în considerare dreptul statului de a lua măsuri necesare şi de protecţie utile securităţii naţionale şi apărării drepturilor colective. Simpla apartenenţă la o structură militară a unei persoane constituie, în concepţia legislativă criticată, o prezumţie absolută de vinovăţie colectivă, indiferent de modul cum s-a acţionat în serviciul ori funcţia deţinută. În fine, se susţine că, în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nici conţinutul, nici contextul istoric şi nici experienţa României nu justifică necesitatea unei ingerinţe de genul celor promovate în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 şi în Legea nr. 293/2008.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate e neîntemeiată, deoarece prevederile legale a căror constituţionalitate este criticată nu aduc atingere, în substanţa acestora, dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 15, 16, 21, 22, 23, 30, 53, 54, 55, 57 şi 126 din Constituţie. Este invocată, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, Decizia nr. 1.502 din 10 noiembrie 2 009, Decizia nr. 815 din 19 mai 2009 şi Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul susţine că textele criticate sunt constituţionale, arătând că scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 este acela de cunoaştere a istoriei recente, cunoaştere ce constituie o prioritate pentru societatea românească, şi că normele de procedură reglementate prin această ordonanţă, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 răspund cerinţelor constituţionale şi celor instituite prin normele europene în materie.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi îşi menţine punctele de vedere care au fost reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.476 din 10 noiembrie 2009, nr. 1.483 din 10 noiembrie 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, nr. 1.609 din 26 noiembrie 2009.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 lit. a), art. 7, 8, 9 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008, care au următorul cuprins:

–Art. 2 lit. a): "În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a)lucrător al Securităţii - orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului;";

–Art. 7: "(1) În baza verificărilor prevăzute la art. 6 alin. (1), direcţia de specialitate întocmeşte o notă de constatare cu privire la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării.

(2)Nota de constatare se înaintează Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, însoţită de întreaga documentaţie care a stat la baza întocmirii ei, precum şi de avizul Direcţiei juridice din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

(3)Nota de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia cuprinde: numele, prenumele, numele conspirativ, acolo unde există, ale persoanei verificate, perioada activităţii în cadrul Securităţii sau a colaborării cu aceasta, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi lista documentelor pe baza cărora a fost emisă.";

–Art. 8: "Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ia în discuţie nota de constatare şi, după caz:

a)aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia;

b)infirmă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.";

–Art. 9: "În cazul în care din nota de constatare rezultă că nu există date sau documente privind calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii dispune eliberarea unei adeverinţe în acest sens.";

–Art. 11: "(1) Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se introduce la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, fiind scutită de taxă de timbru.

(2)Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs, în condiţiile legii.

(3)La dosarul cauzei se depun copii certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, documentele originale putând fi consultate la arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.".

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, democratic şi social, şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (3) şi (4) privind accesul liber la justiţie şi jurisdicţiile speciale administrative, art. 22 alin. (2) privind interzicerea torturii şi a oricărei pedepse sau tratament inuman ori degradant, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 alin. (2) privind dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, art. 29 alin. (1) şi (2) privind libertatea gândirii şi a opiniilor, libertatea credinţelor religioase, precum şi a conştiinţei, art. 30 alin. (6) şi (7) privind limitele libertăţii de exprimare, art. 31 alin. (3) privind limitele dreptului la informare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 54 privind fidelitatea faţă de ţară, art. 55 privind apărarea ţării, art. 73 alin. (3) privind domeniile de reglementare prin lege organică, art. 116 privind structura administraţiei publice centrale de specialitate, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, şi art. 126 alin. (5) privind interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) privind unul dintre cazurile în care este permisă, potrivit căilor legale, lipsirea de libertate, art. 7 alin. (2) - Nicio pedeapsă fără lege, art. 8 alin. (2) privind limitele dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, art. 9 alin. (2) privind restrângerea libertăţii de gândire, de conştiinţă şi de religie, art. 10 alin. (2) privind limitele libertăţii de exprimare, art. 14 - Interzicerea discriminării şi art. 15 - Derogarea în caz de stare de urgenţă, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se consideră a fi încălcare şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) privind interzicerea discriminării, ale art. 3 privind dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei, ale art. 5 privind interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante, ale art. 7 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 19-21 privind dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării, dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică şi dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale şi dreptul de acces egal la funcţiile publice din ţara sa, prevederi cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. De asemenea, se invocă şi nerespectarea unor dispoziţii din alte acte juridice internaţionale, precum: art. 19 şi art. 25 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 2 şi art. 4 din Convenţia nr. 111/1958 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei şi ale art. 1 şi art. 2 din Convenţia nr. 122/1964 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind politica de ocupare a forţei de muncă, precum şi art. E din partea a IV-a a Cartei sociale europene, revizuită. În susţinerea neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, se face referire şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 820 din 7 iunie 2010 şi la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 3 februarie 2005, pronunţată în Cauza Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea textelor criticate, prin raportare la aceleaşi critici prin Decizia nr. 962 din 20 noiembrie 2012, nepublicată*) în Monitorul Oficial al României până la data pronunţării prezentei decizii, prin care, cu privire la pretinsa neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 293/2008, în raport cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) din Constituţie, a reţinut că exigenţa reglementării prin lege organică există atât în cazul domeniilor prevăzute expres de art. 73 alin. (3) lit. a)-s) din Constituţie, precum şi în cazul celorlalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. t). Unul dintre aceste domenii îl constituie înfiinţarea autorităţilor administrative autonome, astfel cum prevede art. 117 alin. (3) din Constituţie.

Notă *) Decizia nr. 962 din 20 noiembrie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2013.

Aşa fiind, Curtea a constatat că prin Legea nr. 293/2008 a fost aprobată cu modificări şi completări Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, act normativ al cărui obiect de reglementare îl constituie instituirea regulilor privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, aflată sub controlul Parlamentului.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că, potrivit obiectului şi conţinutului său, legea supusă controlului de constituţionalitate face parte din categoria legilor organice, fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. t) din Legea fundamentală.

Prin aceeaşi decizie, examinând celelalte critici de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că s-a mai pronunţat în numeroase cazuri cu privire la textele criticate, constatând că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.

Astfel, Curtea a reţinut, ca apreciere generală, că, faţă de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii. Curtea a statuat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

Totodată, Curtea a observat că, urmărind să înlăture orice echivoc de natură să genereze interpretări speculative, susceptibile de a aduce atingere onoarei şi demnităţii persoanei, legiuitorul a înţeles să dedice întregul articol 2 din ordonanţa de urgenţă definirii termenilor cu care aceasta operează (a se vedea Decizia nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009).

Curtea a mai reţinut că stabilirea elementelor care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanţa judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securităţii nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale, fără a angaja răspunderea juridică (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010, şi Decizia nr. 127 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 9 martie 2010).

Totodată, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, a cărei existenţă se întemeiază pe dispoziţiile art. 116 alin. (2) şi art. 117 alin. (3) din Legea fundamentală. Această autoritate este lipsită de atribuţii jurisdicţionale, iar actele sale privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată.

Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să plaseze Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în afara cadrului constituţional şi să confere acestuia rolul de instanţă extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009).

În cadrul acţiunii în constatare promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

De asemenea, legitimarea procesuală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a introduce cererea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii izvorăşte din înseşi prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, precitată).

Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că normele supuse controlului de constituţionalitate asigură un raport rezonabil de proporţionalitate între interesele concurente implicate, precum şi un just echilibru între respectarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, pe de o parte, şi a dreptului la informaţie, pe de altă parte, fiind create premisele valorificării acestor drepturi în concordanţă cu exigenţele proprii unui stat de drept (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 211 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 29 mai 2012).

În fine, Curtea a constatat că prevederile legale criticate privind promovarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, pe calea contenciosului administrativ, nu vizează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalităţii sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume "accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de cele arătate, Curtea constată că dispozitivul şi considerentele Deciziei nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010, la care autorul face trimitere, nu au incidenţă în cauză, nevizând ipotezele normative ale textelor criticate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. a), art. 7, 8, 9 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Gheorghe Boghiu în Dosarul nr. 11.076/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop