Decizia nr. 495 din 17 iulie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4, art. 11 alin. (2), art. 16, art. 21 și art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și ale „art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente“, excepție ridicată de Radu Guță în Dosarul nr. 16.272/3/2015 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și care constituie obiectul Dosarului nr. 2.018D/2016 al Curții Constituționale.

2.La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepției de neconstituționalitate, constatându-se lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că, în opinia sa, o lege care nu se aplică întrun termen rezonabil nu poate fi constituțională. Critică faptul că unica instanță care soluționează contestațiile împotriva deciziilor emise de entitățile învestite este Tribunalul București. Susține că se încalcă dreptul de proprietate privată, întrucât se acordă o despăgubire parțială pentru bunurile care mai există în materialitatea lor, dar care nu pot fi restituite în natură. Consideră că legile retrocedării ar fi trebuit să aibă și o componentă morală. Invocă opinia separată la Decizia Curții Constituționale nr. 724 din 16 decembrie 2014. Reiterează, în esență, cele expuse în motivarea scrisă a excepției de neconstituționalitate, aflată la dosarul cauzei.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că, față de practica în materie a Curții Constituționale, nu au apărut elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței deja existente.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 28 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 16.272/3/2015 (925/2016), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4, art. 11 alin. (2), art. 16, art. 21 și art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și ale „art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente“, excepție ridicată de Radu Guță, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unei decizii de invalidare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și menținerea hotărârii Comisiei locale de fond funciar Podgoria prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru un teren solicitat în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile art. 4 raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 încalcă dispozițiile art. 44 din Constituție, întrucât nu se pot considera nesoluționate, din punctul de vedere al dreptului de proprietate, cererile pentru care s-au emis hotărâri ale comisiilor județene, pentru care Instituția Prefectului a efectuat un control de legalitate, emițând un aviz de legalitate, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Aceste hotărâri puteau fi atacate în justiție în termen de 30 de zile, ulterior acestea devenind definitive pentru toate părțile. Arată că trebuie avută în vedere autoritatea de lucru judecat și precizează că, prin analizarea suplimentară a dreptului de proprietate stabilit deja definitiv, se întârzie și mai mult soluționarea dosarelor.

7.În ceea ce privește art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 susține că încalcă, de asemenea, dreptul de proprietate privată. În opinia sa, cererile trebuie rezolvate pe cale administrativă, pentru că stabilirea unui termen pentru acțiune în justiție în cazul în care comisiile locale și județene de fond funciar nu își îndeplinesc îndatoririle menține preluarea abuzivă a terenurilor.

8.Autorul excepției consideră că și prevederile art. 16 raportat la art. 21 și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 încalcă dispozițiile art. 44 din Constituție. Astfel, despăgubirea trebuie făcută în bani, nu în puncte. Despăgubirea poate fi acordată, în opinia sa, și în rate anuale, cu o limită minimă și maximă, dar, pentru a mai putea beneficia de despăgubiri și persoanele în vârstă, este necesară o plată imediată, cu o valoare minimă.

9.În ce privește art. 21 din Legea nr. 165/2013 susține că nesocotește dreptul de proprietate privată, întrucât despăgubirea trebuie stabilită la o valoare justă, în urma unei evaluări independente, și nu conform grilei notariale. Evaluările necontestate în termen, deci definitive, existente în dosarele întocmite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, trebuie utilizate pentru despăgubirea în bani. În cazul stabilirii unei valori subevaluate se menține parțial preluarea abuzivă.

10.Referitor la prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 arată că încalcă, de asemenea, dreptul de proprietate privată. În argumentarea acestei susțineri precizează că fostul proprietar trebuie să prezinte doar titlul de proprietate, statul trebuind să procure de la diversele instituții celelalte documente de care consideră că are nevoie pentru soluționarea cererii de retrocedare. Mai consideră că trebuie avută în vedere Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

11.Autorul excepției critică și prevederile „art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005“, tot prin prisma încălcării dreptului de proprietate privată. În acest sens arată că Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 165/2013 specifică faptul că imobilele au fost preluate abuziv pentru că nu au fost respectate prevederile Constituției referitoare la exproprierea cu justă și prealabilă despăgubire. Limitarea reconstituirii dreptului de proprietate la 50 ha de proprietar deposedat menține parțial preluarea abuzivă, retrocedându-se mai puțin decât s-a preluat abuziv în 1949, în unele cazuri. De asemenea, stabilirea unor termene până la care pot fi depuse cereri de retrocedare nu este constituțională, întrucât se menține parțial preluarea abuzivă.

12.Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că procedura specială reglementată de dispozițiile Legii nr. 165/2013 este conformă cu Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, iar măsurile adoptate de statul român se încadrează în sfera măsurilor cu caracter general a căror adoptare a fost sugerată de instanța europeană.

13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor de lege criticate este neîntemeiată.

15.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate din Legea nr. 165/2013 nu contravin dispozițiilor constituționale care garantează dreptul de proprietate privată, excepția de neconstituționalitate având acest obiect fiind neîntemeiată, iar excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 este inadmisibilă, textul invocat fiind neidentificabil.

16.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile orale ale autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4, art. 11 alin. (2), art. 16, art. 21 și art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, și cele ale „art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Cu privire la acest din urmă text de lege, Curtea observă că, în realitate, autorul excepției vizează art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005. În ceea ce privește art. 4 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că, în cauză, este incidentă doar teza întâi a acestuia, acțiunea introductivă de instanță fiind formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, situația juridică particulară existentă în cauză încadrându-se în teza menționată. Curtea observă, totodată, că, din motivarea scrisă a excepției, rezultă că autorul acesteia critică și prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, reținute de instanță în considerentele încheierii de sesizare, nu însă și în dispozitiv. Așadar, obiect al excepției îl reprezintă prevederile art. 4 teza întâi, art. 11 alin. (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 și art. 32 din Legea nr. 165/2013, precum și cele ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 care, la data ridicării excepției, aveau următorul conținut normativ:

–Art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013: „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)“;

–Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013: „(2) În situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (1) (1 ianuarie 2016, prorogat până la 1 ianuarie 2018 - s.n.), persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru.“;

–Art. 16 din Legea nr. 165/2013: „Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).“;

–Art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013:

(1)În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a)validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii

–Art. 21 din Legea nr. 165/2013:

(1)În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.

(2)Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.

(3)Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.

(4)Comisiile județene de fond funciar și Comisia de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.

(5)Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.

(6)Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

(7)Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).

(8)Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).

(9)În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.

(10)Prin excepție de la prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8), în cazul dosarelor ce conțin decizii ale entităților învestite cu soluționarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite la măsuri compensatorii, Comisia Națională emite, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, decizia de compensare prin numărul de puncte stabilit potrivit alin. (7).

–Art. 31 alin. (1): „În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.“;

–Art. 32 din Legea nr. 165/2013:

(1)Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

(2)Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

(3)Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

(4)Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.

–Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000: „(2) Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face pentru diferența dintre suprafața de 10 ha de familie și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată prin legi speciale ori în orice mod de la membrii cooperatori, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.“19. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin art. 44 din Constituție, privind dreptul de proprietate privată.

20.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 instituie dreptul persoanei care se consideră îndreptățită de a formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în situația în care comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București nu soluționează cererea de restituire până la data de 1 ianuarie 2017, termen prelungit până la 1 ianuarie 2018. Autorul excepției susține că textul de lege menționat încalcă dreptul de proprietate privată, întrucât, în opinia sa, cererile trebuie rezolvate pe cale administrativă, pentru că „stabilirea unui termen pentru acțiunea în justiție (...) menține preluarea abuzivă a terenurilor“. Față de această critică, instanța de control constituțional reține că obiectul cauzei în cursul soluționării căreia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate îl reprezintă cererea de anulare a unei decizii de invalidare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și menținerea hotărârii Comisiei locale de fond funciar Podgoria prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru un teren solicitat în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991. Așadar, prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cauză, domeniul lor de aplicare fiind circumscris unei alte etape a procedurii de restituire a terenurilor agricole și forestiere, depășită în speța de față. Prevederile de lege criticate ar fi putut să fie supuse controlului de constituționalitate în ipoteza în care Comisia locală de fond funciar Podgoria, respectiv Comisia județeană Buzău, nu ar fi soluționat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamantul autor al excepției în termenul prevăzut de lege. În cauză, însă, autoritățile administrative menționate și-au îndeplinit această obligație, Comisia județeană de fond funciar Buzău emițând o hotărâre de validare a hotărârii Comisiei locale Podgoria și de aprobare a acordării de despăgubiri pentru o suprafață de teren de 7 ha. Prin urmare, nu se poate reține incidența în cauză a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate având acest obiect va fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția legăturii cu cauza impusă de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. De altfel, prin Decizia nr. 44 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 28 martie 2017, Curtea a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2018.21. Curtea observă, în continuare, că autorul excepției critică prevederile art. 16 și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care instituie soluția acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă. În legătură cu această critică, Curtea reține că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, instanța de contencios constituțional a apreciat că acestea constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care a fost lăsată statului român o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să îndeplinească obligațiile juridice impuse și să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. Prin urmare, nu se poate reține critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 44 din Constituție.

22.În ce privește art. 21 din Legea nr. 165/2013, autorul excepției susține că nesocotește dreptul de proprietate privată, întrucât despăgubirea trebuie stabilită la o valoare justă, în urma unei evaluări independente, și nu conform grilei notariale. Curtea a reținut, prin aceeași decizie mai sus citată, că scopul legiuitorului român a constat în introducerea, prin noul act normativ, a unui sistem unitar și previzibil de evaluare a imobilelor, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. În aceeași ordine de idei, Curtea a făcut referire și la Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României (paragraful 127), prin care instanța de la Strasbourg a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piață a bunului, cu condiția ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunțată în Cauza Lithgow și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 și următoarele]. Instanța de contencios constituțional a observat că, prin intermediul acestui nou sistem de calcul este, într-adevăr, posibil ca valoarea despăgubirilor acordate sub formă de puncte să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislației anterioare în materie (Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) referitoare la stabilirea valorii de piață a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaționale de evaluare. Dar legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalități prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligația ca măsurile adoptate să respecte principiul proporționalității, așadar, să fie adecvate, rezonabile și să asigure un just echilibru între interesul individual și cel general, al societății. Astfel, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, menite să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăților, se numără și plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând însă doar sistemul de referință al evaluării.

23.În ceea ce privește prevederile art. 17 alin. (1) lit. a), Curtea reține că, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. Or, în cauza de față, decizia inițială a entității învestite de lege, respectiv a Comisiei locale de fond funciar Podgoria, invalidată ulterior prin decizia contestată în speță, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, nu este consecința unei hotărâri judecătorești prin care o instanță să se fi pronunțat definitiv/irevocabil asupra calității de persoană îndreptățită și asupra întinderii propriu-zise a dreptului de proprietate al autorilor excepției. Așadar, nu se pune problema respingerii prezentei excepții de neconstituționalitate ca inadmisibilă, ca urmare a admiterii sale printr-o decizie precedentă, ci constituționalitatea textului ce formează obiect al acesteia poate fi examinată prin prisma criticilor formulate. Or, prin raportare la critici similare, Curtea s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, care reglementează atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida decizia entității învestite de lege care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii. Astfel, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, paragrafele 46 și 47, că textul de lege care instituie această competență oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalității dreptului recunoscut. Curtea a observat, sub acest aspect, în esență, că scopul unei verificări suplimentare față de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situații generatoare de inechități, precum restituirea/atribuirea aceluiași bun imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu și exclusiv ori recunoașterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranței legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanție a recunoașterii acestuia în mod just.

24.Totodată, Curtea a observat că, din Hotărârea-pilot pronunțată la 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, se desprinde constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la existența, pe fondul vidului legislativ în materie, a numeroase situații de suprapunere de titluri de proprietate, ce au stat la originea multora dintre litigiile aduse în fața sa, ceea ce imprimă necesitatea rezolvării interne și a acestui aspect. O asemenea atribuție legală de control suplimentar, conferită unui organism central, răspunde astfel acestei cerințe, având scopul de a preveni cazuri similare și de a asigura legalitatea și stabilitatea circuitului civil. Curtea a mai observat, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat, câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea, după caz, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, s-a mai arătat că deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanței de judecată, singura autoritate competentă să se pronunțe în mod definitiv asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii. De altfel, un drept cu caracter civil este considerat „determinat“ (pentru a beneficia de protecția art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale) abia în momentul în care cuantumul i-a fost precizat, în condițiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicție statuează cu privire la existența dreptului și o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 23 martie 1994, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30).

25.Aceleași considerente de principiu își mențin valabilitatea și în cauza de față, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 urmând să fie respinsă ca neîntemeiată.

26.În ce privește prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, Curtea a statuat, prin mai multe decizii, că instituirea, în cadrul procedurii administrative, a unui termen de decădere (inițial de 90 de zile, prelungit ulterior la 120 de zile) în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege, urmărește lămurirea unor aspecte de care depinde soluționarea justă a dosarului, fără a fi de natură a tergiversa în mod excesiv tranșarea sa. Termenul este rezonabil, având în vedere scopul său, iar reglementarea criticată este însoțită de anumite garanții împotriva abuzului autorității de a nu răspunde la timp. Astfel, potrivit art. 32 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, „Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate“, iar în temeiul art. 36 lit. h) coroborat cu art. 37 din același act normativ, nerespectarea termenelor prevăzute în acest scop constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat, de pildă prin Decizia nr. 302 din 5 iunie 2014 (paragraful 28), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, sau Decizia nr. 691 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2015 (paragraful 19). Așadar, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 44 din Legea fundamentală. Afirmația autorului excepției potrivit căreia fostul proprietar trebuie să prezinte doar titlul de proprietate, statul trebuind să procure de la diversele instituții celelalte documente de care consideră că are nevoie pentru soluționarea cererii de retrocedare este o simplă opinie personală, care nu se poate converti într-o critică de neconstituționalitate.

27.Având în vedere cele arătate, Curtea constată că sunt neîntemeiate și criticile referitoare la art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, care vizează domeniul propriu de reglementare al legii.

28.Referitor la criticile formulate prin raportare la pretinsa nesocotire a dreptului de proprietate privată cu privire la dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, care limitează la 50 ha de proprietar deposedat posibilitatea de reconstituire a dreptului de proprietate, au mai fost, de asemenea, analizate dintr-o perspectivă similară de Curtea Constituțională. Astfel, prin Decizia nr. 43 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2003, a reținut că acest aspect se referă la o soluție legislativă care corespunde unei opțiuni politice ce ține de competența legiuitorului, nefiind o problemă de contencios constituțional. Curtea a constatat că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, fără ca instanța de control constituțional să se poată pronunța asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii. Aceste considerente de principiu își mențin valabilitatea și în cauza de față.

29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:I. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Radu Guță în Dosarul nr. 16.272/3/2015 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.II. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 4 teza întâi, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21, art. 31 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 165/2013 și cele ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 iulie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu