Decizie nr. 21 din 11 ianuarie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373, 373^1 şi 488 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Aurel Ionescu în Dosarul nr. 4.928/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.928/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373, art. 373^1 şi art. 488 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de Aurel Ionescu cu ocazia soluţionării unei cauze civile având ca obiect o contestaţie la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece încalcă principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă la protecţia proprietăţii. În acest sens arată că textele de lege criticate sunt discriminatorii prin faptul că numai creditorul are posibilitatea de a ataca încheierea prin care este încuviinţată executarea silită, tratamentul inechitabil fiind, evident, în defavoarea debitorului.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile de lege criticate fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 335/2005.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 373, 373^1 şi 488 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

Art. 373: "Hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea.

Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Art. 373^1: "Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel. Executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor şi titlul executoriu.

Instanţa încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

După încuviinţarea cererii instanţa va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.";

Art. 488: "Sunt supuse urmăririi silite imobiliare bunurile imobile.

Pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare şi dreptul de uzufruct asupra unui bun imobil, precum şi dreptul de superficie.

Dreptul de servitute poate fi urmărit silit numai odată cu fondul dominant căruia îi profită."

Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 24 care consacră dreptul la apărare, precum şi dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă la protecţia proprietăţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală invocate şi în cauza de faţă.

Astfel, referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 373 şi 373^1 din Codul de procedură civilă ar crea o discriminare între creditor şi debitor, determinând restrângerea dreptului la apărare al celui din urmă, prin Decizia nr. 482 din 29 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 9 septembrie 2005, şi prin Decizia nr. 660 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 3 noiembrie 2006, Curtea a reţinut că principiul egalităţii presupune existenţa unor situaţii de fapt identice, la care trebuie să se aplice un regim juridic identic; or, în speţă, creditorul şi debitorul nu se găsesc în situaţii identice, fiind aşadar firesc ca drepturile şi obligaţiile lor să difere.

În acest sens este şi Decizia Plenului nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care Curtea Constituţională a statuat, de asemenea, că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 217 din 3 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 4 septembrie 2001, că aceste dispoziţii reglementează executarea silită a bunurilor nemişcătoare, ultima fază a procesului civil, consecutivă obţinerii unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-a stabilit în sarcina debitorului o obligaţie de natură patrimonială.

Această obligaţie este o consecinţă a angajării răspunderii juridice contractuale sau delictuale a debitorului. La această procedură se recurge numai în situaţia în care debitorul obligaţiei stabilite prin hotărâre sau titlu executoriu nu execută de bună voie prestaţia la care este obligat.

Dispoziţiile legale criticate nu numai că nu contravin prevederilor constituţionale şi celor din pactele inter-naţionale invocate, ci, dimpotrivă, asigură aplicarea lor, deoarece permit executarea silită şi lipsirea de proprietate în cazurile prevăzute de lege, cazuri care nu sunt un mod arbitrar de lipsire de proprietate.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să impună schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi motivarea acestor decizii îşi păstrează valabilitatea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373, art. 373^1 şi art. 488 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Aurel Ionescu în Dosarul nr. 4.928/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora