Decizie nr. 482 din 29 septembrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 373^1 şi ale cărţii V din Codul de procedură civilă, ale art. 31 alin. 3 din anexa nr. 2 la Legea locuinţei nr. 114/1996 şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Aurel Ionescu în Dosarul nr. 15.077/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei personal precum şi partea Asociaţia de Proprietari bl. 104, bd. Naţiunile Unite nr. 8, prin preşedinte, Exacustodian Păuşescu.

Autorul excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, arătând că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 este discriminatoriu şi creează confuzii cu privire la cuantumul taxei de timbru care trebuie plătită, iar art. 31 din anexa nr. 2 la Legea locuinţei nr. 114/1996 încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece scuteşte de la plata taxei de timbru asociaţia de proprietari reclamantă, dar nu şi pe proprietarul aflat în litigiu cu aceasta. Cu privire la dispoziţiile art. 373^1 şi ale cărţii V din Codul de procedură civilă, susţine că acestea îi încalcă dreptul de proprietate, deoarece procedura executării silite, care are ca rezultat privarea de proprietate, poate fi încuviinţată şi fără citarea părţilor. În sfârşit, cu privire la art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, arată că din eroare instanţa de judecată a reţinut invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a acestui text.

Reprezentantul părţii Asociaţia de Proprietari bl. 104, bd. Naţiunile Unite nr. 8, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, arătând că se raliază punctelor de vedere exprimate în dosar de Guvern şi de Avocatul Poporului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 29 din Legea nr. 47/1992, deoarece acest text nu are legătură cu soluţionarea cauzei, şi concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei referitoare la dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 373^1 şi ale cărţii V din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 31 din anexa nr. 2 la Legea locuinţei nr. 114/1996.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 16 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 15.077/2004, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 373^1 şi ale cărţii V din Codul de procedură civilă, ale art. 31 din anexa nr. 2 la Legea locuinţei nr. 114/1996 şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Excepţia a fost ridicată de către Aurel Ionescu cu prilejul soluţionării unei contestaţii la executare silită imobiliară.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, ale art. 373^1 şi ale cărţii V din Codul de procedură civilă, ale art. 31 din anexa nr. 2 la Legea nr. 114/1996 şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale, deoarece încalcă principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie, şi dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie, precum şi art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă la protecţia proprietăţii. Astfel, este neconstituţională procedura executării silite, care poate fi încuviinţată şi fără citarea părţilor. De asemenea, autorul excepţiei consideră că scutirea de la plata taxei de timbru a asociaţiilor de proprietari, în cazul acţionării în justiţie a oricărui proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, este contrară Constituţiei, deoarece proprietarii nu beneficiază de această scutire.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, instituirea unor taxe de timbru este lăsată la latitudinea legiuitorului şi, ca atare, nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate garantat de art. 44 din Legea fundamentală şi de art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale, arată că aceasta nu poate fi reţinută, Curtea Constituţională statuând de nenumărate ori că acestea sunt constituţionale. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a art. 373^1 din Codul de procedură civilă, instanţa apreciază că aceste dispoziţii sunt constituţionale, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar întreaga procedură de executare silită este prevăzută de lege, respectiv de cartea V din Codul de procedură civilă. Din ansamblul acestor reglementări rezultă că părţile au acces la justiţie, iar debitorul are la dispoziţie garanţii procedurale care îi permit să se adreseze instanţei de judecată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, dispoziţiile art. 373^1 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc principiile enunţate de autorul excepţiei, ci, dimpotrivă, constituie expresia aplicării lor, garantând desfăşurarea procedurii de executare silită, cu respectarea Constituţiei. Dând expresie dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, dispoziţiile art. 373^1 din Codul de procedură civilă reprezintă norme privind executarea silită, instituţie procedurală al cărei scop este reprezentat de realizarea definitivă şi practică a unor drepturi recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau alt titlu executoriu. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, arată că instanţa de contencios constituţional a statuat că prevederile art. 21 din Legea fundamentală nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De altfel, contribuţia justiţiabilului, prin avansarea unei părţi din aceste cheltuieli, poate fi recuperată, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de la partea care cade în pretenţii. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a normelor privind taxele de timbru faţă de principiul garantării dreptului de proprietate, arată că instituirea taxei de timbru nu afectează nici existenţa şi nici protecţia acestui drept. În ceea ce priveşte art. 29 din Legea nr. 47/1992, arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea acestei prevederi, iar prin Decizia nr. 517 din 25 noiembrie 2004 şi prin Decizia nr. 5 din 18 februarie 2005 a statuat că acestea sunt în concordanţă cu Legea fundamentală.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 31 din anexa nr. 2 la Legea nr. 114/1996, faţă de dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu poate fi reţinută. Astfel, taxa aferentă contestaţiei la executare silită poate diminua patrimoniul celui executat silit sau poate atinge unele atribute ale dreptului de proprietate, dar nu poate fi considerată ca fiind contrară garantării şi ocrotirii dreptului de proprietate. De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 şi ale cărţii V din Codul de procedură civilă, deoarece aceste texte de lege nu îngrădesc accesul liber la justiţie, instanţa încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, opţiunea legiuitorului în acest caz fiind impusă de exigenţa soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecăţii. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 vin în contradicţie cu prevederile art. 44 din Constituţie, arată că nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece prevederile legale criticate sunt norme de procedură pe care instanţa este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele prevederi legale:

–dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997; taxa judiciară de timbru prevăzută de art. 2 alin. (2) a fost actualizată prin Hotărârea Guvernului nr. 783/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004. Textul criticat are următorul conţinut:

În cazul contestaţiei la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de 1.830.000 lei, indiferent de valoarea contestată.;

–dispoziţiile art. 373^1 din Codul de procedură civilă, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Textul criticat are următoarea formulare:

Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel. Executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor şi titlul executoriu.

Instanţa încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

După încuviinţarea cererii instanţa va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.;

–dispoziţiile cărţii V din Codul de procedură civilă, referitoare la executarea silită;

–cu privire la dispoziţiile art. 31 din anexa nr. 2 la Legea locuinţei nr. 114/1996, din examinarea motivării formulate de autorul excepţiei reiese că, în realitate, acesta critică doar prevederile alin. 3 al acestui articol, care se referă la scutirea de taxa de timbru a acţiunii formulate în justiţie de către asociaţia de proprietari. Anexa nr. 2 la Legea locuinţei nr. 114/1996 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997. Potrivit acestui text, "Acţiunea este scutită de taxă de timbru";

–dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004. Textul criticat are următorul conţinut:

(1)Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2)Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3)Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4)Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare.

(5)Pe perioada soluţionării excepţiei de neconsti-tuţionalitate judecarea cauzei se suspendă.

(6)Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 16 şi 24 din Constituţie, potrivit cărora:

–Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.

(3)Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.

(4)În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea următoarelor dispoziţii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:

–Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

2.Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită.

3.Orice acuzat are, în special, dreptul:

a)să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;

b)să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c)să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;

d)să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;

e)să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.";

–Art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.;

–Art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, text care are următorul conţinut:

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Cu privire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, autorul excepţiei îşi motivează critica de neconstituţionalitate, prin aceea că acest text de lege "nu detaliază progresiv cu art. 20 alin. (1) taxele de timbru pentru contestaţii", fără a indica o dispoziţie sau un principiu din Legea fundamentală care ar fi încălcat prin prevederile criticate. Aşa fiind, se constată că nu sunt întrunite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzute la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate", excepţia de neconstituţionalitate cu privire la acest text legal urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

II. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 373^1 din Codul de procedură civilă, aceste dispoziţii de lege prevăd că cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel, iar acesta va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor şi titlul executoriu. Instanţa încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, iar după încuviinţarea cererii instanţa va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia. Se observă că aceste dispoziţii reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. De altfel, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.

III. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a cărţii V din Codul de procedură civilă, Curtea constată că şi această critică este neîntemeiată. Cartea V se referă la executarea silită, stabilind scopul şi obiectul executării, procedura de sesizare a organului de executare, persoanele şi bunurile supuse executării, procedura cauţiunii, a contestaţiei la executare, a întoarcerii executării, urmărirea silită a bunurilor mobile şi imobile, distribuirea sumelor realizate prin executarea silită şi predarea silită a bunurilor, proceduri asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat în numeroase rânduri, stabilind că acestea nu încalcă dispoziţiile Legii fundamentale sau ale convenţiilor internaţionale la care România este parte. În acest sens sunt Decizia nr. 30 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 24 februarie 2005, Decizia nr. 288 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 11 august 2004, Decizia nr. 488 din 16 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2004, Decizia nr. 336 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 octombrie 2004, şi Decizia nr. 467 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.084 din 22 noiembrie 2004.

IV. Cu privire la art. 31 din anexa nr. 2 la Legea nr. 114/1996, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că textul de lege criticat încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut de art. 16 din Constituţie, prin faptul că asociaţia de proprietari care administrează clădirile cu mai multe apartamente proprietate privată sau mixtă, în condiţiile Legii locuinţei nr. 114/1996, este scutită de taxa de timbru, în cazul acţionării în justiţie a oricărui proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, în timp ce proprietarul nu beneficiază de această scutire.

Analizând aceste susţineri, Curtea constată că ele nu sunt întemeiate. Potrivit jurisprudenţei sale, spre exemplu Decizia nr. 175 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000, "instituirea unor excepţii de la regula generală a plăţii taxelor judiciare de timbru (scutiri de plată taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Potrivit art. 138 alin. (1) din Constituţie, «Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege», fiind aşadar la aprecierea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe sau impozite, având în vedere situaţii diferite, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi".

De altfel, prevederile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de neconstituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, iar prin Decizia nr. 163 din 4 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 18 iulie 2002, şi prin Decizia nr. 271 din 26 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 12 iulie 2005, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată. Soluţia pronunţată în deciziile menţionate, precum şi considerentele pe care acestea s-au bazat sunt valabile şi în prezenta cauză.

V. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă. Potrivit dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 146 lit. d), Curtea Constituţională "hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial". În aplicarea acestor dispoziţii, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede: "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia." Rezultă că, în cadrul controlului constituţionalităţii legilor, prevăzut de dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţie, sesizarea instanţei de contencios constituţional în vederea declanşării controlului poate fi făcută numai pe calea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei judecătoreşti, cu condiţia ca soluţionarea cauzei să depindă de legea sau ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă criticată ca neconstituţională. Astfel, Curtea constată că textul invocat nu este determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 fiind, aşadar, inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Aurel Ionescu în Dosarul nr. 15.077/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

2.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 şi a celor ale cărţii V din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 31 din anexa nr. 2 a Legii locuinţei nr. 114/1996, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mădălina Ştefania Diaconu