Decizie nr. 670 din 17 noiembrie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Dumitru Ionescu în Dosarul nr. 1.332/232/2014 al Judecătoriei Răcari şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.658D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în esenţă, deciziile Curţii Constituţionale nr. 755 din 16 decembrie 2014, nr. 38 din 3 februarie 2015 şi nr. 334 din 30 aprilie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Sentinţa civilă nr. 829 din 22 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.332/232/2014, Judecătoria Răcari a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, 4, 5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Ionescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de pronunţare a unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare, cerere formulată, la data de 8 aprilie 2014 [înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014, care, potrivit art. 21 alin. (2), a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I], de autorul excepţiei care a încheiat la data de 11 octombrie 2013 cu pârâta o promisiune bilaterală de vânzare sub semnătură privată având ca obiect terenuri arabile extravilane.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile de lege criticate contravin art. 21 din Constituţie, deoarece a pune în sarcina reclamantului îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014 îngrădeşte accesul liber la justiţie, drept fundamental prevăzut şi de art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Accesul liber la justiţie reprezintă facultatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanţe judecătoreşti pentru apărarea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime. Orice limitare a acestui drept, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea depăşesc posibilele avantaje. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind asigurarea accesului liber la justiţie, în mod efectiv şi eficace. Consideră că dispoziţiile de lege criticate instituie în sarcina justiţiabilului obligaţii noi, cum sunt obţinerea extrasului de carte funciară şi avizul pentru exercitarea dreptului de preempţiune, care sunt în contradicţie cu art. 21 din Constituţie, deoarece promitentului-cumpărător i se îngrădeşte accesul liber la justiţie, în lipsa cărţii funciare şi a unui antecontract încheiat în formă autentică, deşi prima obligaţie incumbă doar promitentului-vânzător, iar la nivel naţional nu există cadastru general. De asemenea, autorul excepţiei susţine că, deşi art. 5 din Legea nr. 17/2014 prevede obligaţia depunerii la instanţă a avizelor prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din aceeaşi lege, sub sancţiunea inadmisibilităţii acţiunii prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, reclamantul, în calitate de promitent-cumpărător, nu ar putea să solicite intabularea dreptului de proprietate şi să obţină avizul pentru exercitarea dreptului de preempţiune. Astfel, reclamantul, în calitate de promitent-cumpărător, a fost nevoit să apeleze la instanţa de judecată deoarece pârâtul-promitent-vânzător, încasând preţul, nu a făcut niciun demers ulterior pentru perfectarea actelor în forma autentică, inclusiv obţinerea tuturor actelor necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Prin urmare, obligarea reclamantului, în calitate de promitent-cumpărător, să depună la dosar dovada intabulării dreptului de proprietate şi avizul pentru exercitarea dreptului de preempţiune, deşi legea nu îi conferă un drept de preemptor sau calitatea de a solicita şi obţine aceste acte, constituie o îngrădire a accesului liber la justiţie raportat la art. 6 din Convenţie. A interpreta în caz contrar ar însemna ca accesul liber la justiţie să fie iluzoriu, neputându-se pune în sarcina reclamantului inexistenţa intabulării dreptului de proprietate şi avizul prevăzut de Legea nr. 17/2014.

6.În continuare, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate instituie discriminare faţă de promitentul-cumpărător nepreemptor, deoarece, dacă preemptorii în sensul legii (coproprietar, vecin sau arendaş) ar avea calitatea de reclamant şi ar solicita conform art. 1.669 din Codul civil pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, ar putea exercita dreptul de preempţiune valorificându-şi astfel dreptul de creanţă sau ar putea obţine avizul prevăzut de lege. De asemenea, legea nu instituie calitatea de preemptor promitenţilor-cumpărători, deşi aceştia deţin posesia terenului.

7.Totodată, autorul excepţiei susţine că aplicarea Legii nr. 17/2014 şi în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi duce la desfiinţarea dreptului de creanţă al promitentului-cumpărător dobândit în mod valabil, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Invocă în acest sens, în temeiul art. 20 din Constituţie, jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului, şi anume Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, paragraful 103, prin care Curtea a afirmat în mod expres că prevederile Convenţiei fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, iar acest aspect implică obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor. Astfel, autorul excepţiei consideră că legea nu poate dispune şi nu poate afecta promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, deoarece sancţiunea inadmisibilităţii unei eventuale acţiuni întemeiate pe art. 1.669 din Codul civil încalcă noţiunea de "drept de creanţă". Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 17/2014 nu pot să dispună şi să nesocotească drepturile de creanţă născute anterior legii şi nu se pot aplica cererilor de chemare în judecată având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, dacă la data încheierii antecontractului ori data sesizării instanţei nu era în vigoare Legea nr. 17/2014.

8.Autorul excepţiei mai susţine că aplicarea condiţiilor referitoare la înscrierea imobilului în cartea funciară şi pe rolul fiscal, condiţii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014, are un evident caracter retroactiv, întrucât limitează efectele juridice, în sens larg, născute de antecontract sub imperiul legii vechi, prin instituirea unor noi condiţii de producere a acestor efecte, cerinţe care nu erau prevăzute de lege la data la care părţile s-au obligat. Chiar dacă este posibil, în principiu, ca, întemeindu-se pe art. 1.272 alin. (1) din Codul civil, promitentul-cumpărător să obţină obligarea promitentului-vânzător la efectuarea formalităţilor de înscriere a terenului în cartea funciară şi la rolul fiscal, tot nu vor fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014, dacă debitorul nu îşi execută obligaţia, în ciuda penalităţilor prevăzute de art. 905 din Codul de procedură civilă. Astfel, neputând fi înscris imobilul în cartea funciară şi la rolul fiscal, acţiunea promovată în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credinţă să fie culpabil în vreun fel pentru această situaţie, întrucât condiţiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului. În sprijinul neaplicării art. 5 din Legea nr. 17/2014 antecontractelor încheiate înaintea intrării în vigoare a legii, invocă şi dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, care reprezintă o aplicaţie particulară în materia contractelor a principiului enunţat în art. 6 alin. (2) din Codul civil, potrivit căruia contractul este supus dispoziţiilor în vigoare la data încheierii lui.

9.În continuare, în argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate, raportat la prevederile art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, prin prisma art. 20 şi art. 53 din Legea fundamentală, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale referitoare la noţiunile de "bun", "speranţă legitimă", "drept de creanţă", "ingerinţa în dreptul de proprietate". În acest context arată că la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nu era în vigoare nicio dispoziţie legală care să creeze posibilitatea pierderii dreptului promitentului-cumpărător prin exercitarea unui drept de preempţiune. În considerarea acestui fapt şi având în vedere toate dispoziţiile legale din dreptul intern, precum şi jurisprudenţa relativ stabilă în materie, reclamantul a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, neavând posibilitatea să prevadă intervenţia ulterioară a unei legi care să recunoască un drept de preempţiune asupra aceluiaşi bun, respectiv să îşi regleze conduita în acord cu aceste dispoziţii legale. Autorul excepţiei arată că, în virtutea dreptului de creanţă pe care îl are, drept de creanţă care, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 755 din 16 decembrie 2014, paragraful 24, este considerat un "bun" căruia îi sunt aplicabile pe deplin dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, poate pretinde că are cel puţin o speranţă legitimă de a obţine exerciţiul efectiv al dreptului de proprietate. Astfel, dispoziţiile Legii nr. 17/2014 şi aplicarea ei antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării ei în vigoare reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător. Or, această ingerinţă nu era prevăzută de lege, nefiind accesibilă şi previzibilă, întrucât această lege nu a oferit posibilitatea reclamantului să îşi regleze comportamentul în acord cu prescripţiile sale şi nici posibilitatea de a cunoaşte sau a prevedea consecinţele încălcării normei. Ingerinţa nu poate fi considerată justificată, atât timp cât legea nu prevede posibilitatea şi cadrul legal de despăgubire a promitentului-cumpărător pentru privarea de proprietate pe care trebuie să o sufere în numele atingerii unui scop de utilitate publică, astfel că această privare de proprietate nu este nici proporţională cu scopul urmărit, întrucât aduce atingere substanţei dreptului de proprietate al promitentului-cumpărător, golindu-l de conţinut, impunându-se, totodată, şi o sarcină excesivă şi exorbitantă. De asemenea, ingerinţa în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător nu urmăreşte un scop legitim, iar măsura luată prin dispoziţiile Legii nr. 17/2014 nu este adecvată, necesară şi nici proporţională cu scopul urmărit. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 662 din 11 noiembrie 2014, paragraful 28, referitor la principiul proporţionalităţii, şi paragraful 32, prin care Curtea a statuat că, indiferent de natura ei, limitarea dreptului de proprietate nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. În final, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii private.

10.Judecătoria Răcari apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, "în condiţiile în care reclamantul este dator să îşi probeze pretenţiile în baza art. 10 alin. (1) şi art. 249 din noul Cod de procedură civilă şi are la îndemână şi prevederile art. 1.527 şi următoarele din Codul civil privind executarea silită în natură a obligaţiilor, texte în baza cărora poate fi obligat pârâtul la îndeplinirea formalităţilor necesare şi prealabile obţinerii avizului final şi înscrierii terenurilor în cartea funciară, cerinţe impuse de art. 5 din Legea nr. 17/2014. În ceea ce priveşte principiul activităţii legii civile, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 755 din 16 decembrie 2014, nr. 274 din 23 aprilie 2015 şi nr. 334 din 30 aprilie 2015".

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la discriminarea creată prin inaplicabilitatea prevederilor de lege criticate şi la persoanele ce deţin hotărâri judecătoreşti definitive neînscrise în cartea funciară, spre deosebire de persoanele ce deţin hotărârile judecătoreşti definitive înscrise în cartea funciară, cum este situaţia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv terenurile agricole din intravilanul localităţilor (obiectul de reglementare al Legii nr. 17/2014 are în vedere doar terenurile aflate în extravilanul localităţilor), apreciază că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice cu cele reglementate de textele criticate, astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări. În ceea ce priveşte art. 21 din Constituţie, respectiv afirmaţia că "Legea nr. 17/2014 oferă calitate activă în îndeplinirea sarcinilor din această lege numai vânzătorului, nu şi cumpărătorului care nu poate face nimic pentru a se conforma acestei legi" şi astfel antecontractul în baza căruia promitentul-cumpărător deţine o promisiune de a-i fi vândut un teren agricol extravilan este lipsit de efecte juridice nu este întemeiată, deoarece nimic nu îl împiedică pe promitentul-cumpărător să exercite măsuri de conservare a drepturilor sale în condiţiile art. 1.558 şi următoarele din Codul civil, respectiv să solicite instanţei competente dreptul ca în numele debitorului său să îndeplinească toate formalităţile prevăzute de Legea nr. 17/2014 stabilite în sarcina vânzătorului. Referitor la încălcarea art. 44 din Constituţie, Guvernul apreciază că prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabilesc atribuţiile de natură procedurală ale instanţei de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de validitate ale antecontractului, şi condiţiile reglementate de art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014. Transferul dreptului de proprietate se realizează în baza hotărârii judecătoreşti definitive care are un efect constitutiv, iar nu în baza antecontractului, în temeiul căruia s-a născut doar o obligaţie de a face, antecontractul dând naştere unui drept de creanţă, nu unui drept real. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 38 din 3 februarie 2015 şi nr. 755 din 16 decembrie 2014.

13.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care menţionează că îşi păstrează punctul de vedere astfel cum a fost reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 746 din 3 noiembrie 2015.

14.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi care au următorul conţinut:

–Art. 3: "(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.

(3)Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Apărării Naţionale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.

(4)Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, avizul se consideră ca fiind favorabil.";

–Art. 4: "(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale.

(2)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.

(3)Solicitarea şi utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile şi alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credinţe atât a părţilor din contract, cât şi pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.";

–Art. 5: "(1) În toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară.

(2)Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege.";

–Art. 9: "Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunţării de către instanţă a unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafaţa de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafaţa de peste 30 de hectare, de către structura centrală."

17.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exercitării unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 privind protecţia proprietăţii private din Primul Protocol adiţional la Convenţie, art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 14 pct. 1 privind dreptul la un proces echitabil din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. De asemenea, deşi nu menţionează în mod expres dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie privind principiul neretroactivităţii legii, autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate retroactivează.

18.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 17/2014 statuează că înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Codul civil şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014], precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din lege. Scopurile acestei legi sunt: asigurarea securităţii alimentare, protejarea intereselor naţionale şi exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; stabilirea unor măsuri privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan; comasarea terenurilor agricole în vederea creşterii dimensiunii fermelor agricole şi constituirea exploataţiilor viabile economic. În aceste condiţii, în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole extravilane, se creează în sarcina vânzătorilor şi a cumpărătorilor obligaţia de a respecta cadrul legal în vigoare la data transferului dreptului de proprietate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, paragrafele 23 şi 24). Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, în toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Codului civil şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014 (privind existenţa avizelor specifice eliberate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Culturii şi a avizului final care atestă parcurgerea procedurii de exercitare a dreptului de preempţiune reglementat prin legea specială, eliberat de structurile teritoriale sau de structura centrală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară. Totodată, potrivit art. 16 din lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 68/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, "Înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempţiune, potrivit art. 4, sau fără obţinerea avizelor prevăzute la art. 3 şi 9 este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea relativă."

19.Referitor la critica autorului excepţiei privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece dispoziţiile de lege criticate care instituie condiţii pentru vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan se aplică şi antecontractelor de vânzare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014, Curtea constată că prin Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, precitată, paragrafele 25 şi 26, a statuat că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, ci este în concordanţă cu principiul activităţii legii civile. Întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că legea nu retroactivează, ci vizează doar condiţiile privind transferul dreptului de proprietate a terenurilor agricole situate în extravilan după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014.

20.Prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină locul acordului de voinţă nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Aşadar, îndeplinirea condiţiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.

21.De asemenea, prin Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015, paragraful 22, Curtea a reţinut că art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabileşte atribuţiile de natură procedurală ale instanţei de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de validitate ale antecontractului, şi condiţiile reglementate de art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, după caz. Aşadar, de aplicare imediată în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014 sunt condiţiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate, art. 5 stabilind în sarcina instanţei de judecată obligaţia verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic.

22.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi la art. 1 privind protecţia proprietăţii private din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Decizia nr. 147 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, paragraful 18, Curtea a observat, pe de o parte, că, potrivit prevederilor constituţionale, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, însă conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, şi Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012). Or, autorul excepţiei de neconstituţionalitate se află în această ipoteză, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate.

23.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

24.Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate instituie discriminare între promitentul-cumpărător nepreemptor şi promitentul-cumpărător preemptor, deoarece acesta din urmă are posibilitatea de a obţine avizele impuse de Legea nr. 17/2014 şi de a-şi valorifica astfel dreptul de creanţă prin solicitarea către instanţă de a pronunţa o hotărâre judecătorească ce ţine loc de contract de vânzare. Or, această critică nu este întemeiată, de vreme ce preemptorul este titularul dreptului de preempţiune care poate să cumpere cu prioritate un teren agricol situat în extravilan, faţă de care deţine calitatea de coproprietar, arendaş, proprietar vecin sau statul român prin Agenţia Domeniilor Statului, în ordinea stabilită de lege. Astfel, calitatea de preemptor nu conferă dreptul de a solicita avizele la care se referă Legea nr. 17/2014, acestea putând fi solicitate de vânzător, potrivit art. 3 alin. (3) din lege, în conformitate cu care "Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător". Aşadar, contrar celor susţinute de autorul excepţiei, nu există nicio diferenţă de tratament între cele două categorii de promitenţi-cumpărători sub aspectul posibilităţii de a-şi valorifica dreptul de creanţă izvorât din promisiunea bilaterală.

25.Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate instituie în sarcina justiţiabilului obligaţii noi, cum sunt obţinerea extrasului de carte funciară şi avizul pentru exercitarea dreptului de preempţiune, ceea ce îngrădeşte accesul liber la justiţie. Cu privire la această critică, Curtea reţine că principiul fundamental al accesului liber la justiţie permite oricărei persoane să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Or, autorul excepţiei, în calitate de promitent-cumpărător, s-a adresat instanţei solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare, în temeiul art. 1.669 din Codul civil, având aşadar posibilitatea efectivă de a-şi apăra dreptul de creanţă, acceptând, aşa cum rezultă din notele scrise depuse la dosar în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, că există posibilitatea ca, întemeindu-se pe art. 1.272 alin. (1) din Codul civil, promitentul-cumpărător să obţină obligarea promitentului-vânzător la efectuarea formalităţilor de înscriere a terenului în cartea funciară şi la rolul fiscal. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie, presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecinţele ce decurg din acestea, iar prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 reglementează o condiţie de admisibilitate a unei acţiuni în justiţie. Având în vedere acestea, textul de lege criticat nu este de natură a contraveni dispoziţiilor convenţionale invocate. În ceea ce priveşte invocarea art. 6 din Convenţie prin raportare la prevederile art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014, Curtea a reţinut că textul convenţional invocat nu are incidenţă în cauză.

26.De altfel, prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că instanţa de judecată poate dispune îndeplinirea formalităţilor în vederea obţinerii avizelor prevăzute la art. 3 şi 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, de la autorităţile competente şi parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempţiune prevăzut de art. 4 din acelaşi act normativ, în cursul judecăţii.

27.În final, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale.

28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Ionescu în Dosarul nr. 1.332/232/2014 al Judecătoriei Răcari şi constată că dispoziţiile art. 3, 4, 5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Răcari şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean