Decizia nr. 22 din 27 noiembrie 2019

Dosar nr. 2.353/1/2019

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală în Dosarul nr. 4.614/196/2019, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „În aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate“.

Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 2.353/1/2019 este legal constituit conform dispozițiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și potrivit Procesului-verbal din 12 noiembrie 2019, prin care s-a dispus înlocuirea domnului judecător Ionuț Mihai Matei cu domnul judecător Andrei Claudiu Rus.

Ședința este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.

Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, la ședința de judecată participă doamna Cristina Roșu, magistrat-asistent în cadrul Secției penale.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.353/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Menționează că la dosar au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție de către curțile de apel: Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Pitești și Timișoara, Craiova, Ploiești, Oradea, Târgu Mureș. Dintre specialiști au comunicat un punct de vedere Catedra de drept penal a Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca și, după depunerea raportului, Centrul de cercetări în Științe penale al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

În continuare, arată că raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost depus la dosarul cauzei, fiind comunicat părții, astfel cum prevăd dispozițiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, solicită doamnei procuror Marinela Mincă să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.353/1/2019.

Reprezentantul Ministerului Public susține că sesizarea este inadmisibilă, arătând, pe de o parte, că instanța de trimitere are repere pentru dezlegarea întrebării atât în jurisprudența din materia recursului în interesul legii, cât și în jurisprudența Completului pentru dezlegarea chestiunilor de drept în materie penală, iar, pe de altă parte, o eventuală dezlegare a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării nu are o înrâurire asupra cauzei pendinte.

Astfel, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 8 din 11 martie 2019 se arată că zilele considerate executate, ca măsură compensatorie, prevăzute de art. 55^1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, modificată și completată prin Legea nr. 169/2019, intră în sfera noțiunii de cauză de micșorare a pedepsei, în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală și se analizează potrivit dispozițiilor de la contestația la executare.

În același sens este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7 din 21 martie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În plus se menționează că, în cadrul contestației la executare, instanța acordă zile compensatorii, dar nu poate modifica nici dispozițiile referitoare la recidivă reținute la încadrarea juridică, nici tratamentul sancționator al recidivei aplicate prin hotărârea de condamnare, ci eventual poate constata că a fost executată o parte din pedeapsă.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 15/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal, prin pedeapsa executată sau considerată ca executată, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013.

Pe de altă pare, această dezlegare nu ar avea înrâurire asupra cauzei, contestatorul se află în stare de recidivă postexecutorie, iar tratamentul sancționator prevăzut de dispozițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal prevede majorarea cu jumătate a limitelor speciale de pedeapsă prevăzute pentru noua infracțiune.

Așadar, chiar dacă acordă zilele compensatorii pentru pedeapsa care reprezintă primul termen al recidivei, a apreciat că acestea nu pot fi deduse din pedeapsa ce reprezintă al doilea termen al recidivei postexecutorii. O astfel de dezlegare ar avea

relevanță, de exemplu, doar dacă s-ar pune în discuție termenul de reabilitare judecătorească care ar începe să curgă din momentul expirării pedepsei recalculate.

În concluzie, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Brăila.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul membrilor completului, în situația în care au întrebări de formulat.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, declară dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reține dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 2 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 4.614/196/2019, Tribunalul Brăila - Secția penală a sesizat, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate.“

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție cu nr. 2.353/1/2019 și are termen de soluționare fixat la data de 27 noiembrie 2019.

II. Expunerea succintă a cauzei

Tribunalul Brăila - Secția penală este învestit, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea contestației formulate de condamnatul H.V.C. împotriva Sentinței penale nr. 870 din 20 mai 2019, pronunțată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 4.614/196/2019.

S-a reținut că, prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila - Secția penală, la data de 29.05.2019, cu nr. 4.614/196/2019, condamnatul H.V.C. a formulat contestație împotriva Sentinței penale nr. 870 din 20 mai 2019, pronunțată de instanța de fond din cadrul Judecătoriei Brăila, prin care, în baza prevederilor art. 598 din Codul de procedură penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executarea pedepsei formulată de către petentul condamnat H.V.C. În baza prevederilor art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza prevederilor art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală s-a dispus ca suma de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, să fie avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Brăila, rămânând în sarcina statului.

Pentru a se pronunța această soluție, instanța de fond din cadrul Judecătoriei Brăila a reținut că, prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, la data de 21 martie 2019, cu nr. 4.614/196/2019, petentul condamnat H.V.C. a formulat contestație la executarea pedepsei închisorii.

În motivarea cererii sale, petentul a solicitat înlocuirea celor 6 zile, considerate ca executate suplimentar, din mandatul de 4 ani și 2 luni închisoare, cu o sumă de bani, pe care o lasă la aprecierea instanței.

La termenul de judecată din data de 20 mai 2019, contestatorul a precizat că renunță la solicitarea de a i se acorda o sumă de bani, solicitând doar aplicarea recursului compensatoriu, respectiv deducerea celor 6 zile considerate executate.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că, potrivit fișei de antecedente penale a condamnatului H.V.C., s-a observat de către instanța de fond că acesta se află în executarea Mandatului de executare nr. 1.588/2018 al Judecătoriei Galați, respectiv în executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1.441/2018 a Judecătoriei Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 1.191/2018 a Curții de Apel Galați.

Prin Sentința penală nr. 1.441/2018 a Judecătoriei Galați sa dispus condamnarea inculpatului H.V.C. la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 41 alin. (1) din Codul penal în referire la art. 43 alin. (5) din Codul penal și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală (faptă din noaptea de 6/7.02.2018).

În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal, s-a aplicat inculpatului H.V.C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat) din Codul penal pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei închisorii.

Potrivit art. 65 alin. (1) din Codul penal, s-a aplicat inculpatului H.V.C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 72 alin. (1) din Codul penal, s-a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada reținerii din data de 1.03.2018 și durata arestului preventiv de la 2.03.2018 la zi.

În temeiul art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală, sa menținut măsura preventivă a arestării preventive luată față de inculpatul H. V. C.

Prin Decizia penală nr. 1.191 din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel Galați au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate împotriva Sentinței penale nr. 1.441/2018 a Judecătoriei Galați.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c)când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d)când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Prin Decizia nr. 7/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, „perioada executată efectiv“ din pedeapsa din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor

privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal cu efectul micșorării restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară.

Raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, instanța de fond a constatat că cererea formulată de condamnatul H.V.C. este nefondată, dat fiind faptul că, în prezent, se află în executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1.441/2018 a Judecătoriei Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 1.191/2018 a Curții de Apel Galați, faptă ce a format obiectul Dosarului nr. 5.955/233/2018, fiind comisă în stare de recidivă postexecutorie. Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul, fără a fi precizate, în scris, motivele care stau la baza contestației.

Din oficiu, instanța de control judiciar a solicitat relații din partea Penitenciarului Galați care, prin Adresa nr. T/43.319/ PGGL/27.06.2019, a comunicat că persoana condamnată a executat pedeapsă privativă de libertate în perioada de referință 24.07.2012-9.12.2015, în temeiul Mandatului de arestare preventivă nr. 24 din 8 noiembrie 2011, emis de Judecătoria Galați.

Ulterior, a fost emis de către aceeași instanță Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 344 în baza Sentinței penale nr. 317 din 10 februarie 2014, pronunțată în Dosarul penal nr. 141/233/2014.

Conform datelor comunicate de Penitenciarul Galați, în perioada de referință 24.07.2012-9.12.2015, condamnatul a executat un număr de 1.139 de zile în condiții necorespunzătoare, pentru care i s-ar putea considera ca fiind executate suplimentar un număr de 222 de zile, potrivit dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013.

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

S-a apreciat ca îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, aspect justificat de faptul că sesizarea aparține unui tribunal învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță (contestație), care a constatat, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept a cărei dezlegare nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curți de Casație și Justiție, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare.

Totodată, de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată incidența art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care, în raport cu momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, va determina, în speță, existența sau nu a unei perioade care poate sau nu să fie dedusă din durata pedepsei privative de libertate care este executată în prezent, având consecință directă asupra duratei concrete a pedepsei.

În concret, prin dispozițiile art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, prevederi legale care au fost introduse prin Legea nr. 167/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, s-a prevăzut că la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. Potrivit prevederilor alin. (8) din aceeași normă legală, perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

S-a constatat, pe de o parte, că acest text legal prevede obligativitatea deducerii a 6 zile pentru fiecare 30 de zile de pedeapsă executată în condiții considerate necorespunzătoare. În schimb, s-a constatat că nu se face nicio distincție dacă pedeapsa executată efectiv se referă doar la cea în execuție sau și la alte perioade anterior executate și distincte de pedeapsa care se execută. Sintagma „pedeapsă executată efectiv“ nu apare ca fiind de natură să limiteze raționamentul logico-juridic doar la pedeapsă în execuție efectivă în prezent, în concret sfera de cuprindere a acestei instituții apărând că implică toate pedepsele executate efectiv după data de 24 iulie 2012.

În aplicarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 au fost pronunțate până la acest moment Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii lămurește o chestiune referitoare la competența instanțelor de soluționare a cererilor având ca obiect aplicarea acestor prevederi legale formulate de către persoanele private de libertate.

În schimb, prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că, în interpretarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că, în cadrul dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) și alin. (8) din Legea nr. 254/2013, legiuitorul nu distinge, în acordarea măsurii compensatorii, între persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 și persoanele liberate condiționat și nu limitează aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) și alin. (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a legii menționate, precum și faptul că evoluția procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voința legiuitorului de a nu limita aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) și alin. (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 și de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituția liberării condiționate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menționate.

În cadrul acestei decizii s-a mai menționat, în mod expres, că efectele concrete ale acestei recalculări asupra stării de recidivă, revocării sau nu a liberării condiționate și altele asemenea nu fac obiectul sesizării, motiv pentru care nu s-a pronunțat asupra lor.

Opinia motivată a completului de judecată

În aceste condiții, pentru motivele anterior arătate, avându-se în vedere dispozițiile imperative ale prevederilor art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, punctul de vedere al instanței de control judiciar din cadrul Tribunalului Brăila s-a menționat că este în sensul că dispozițiile art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile și în cazul în care la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată în termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate, cât timp norma legală în discuție nu face nicio distincție dacă sintagma „pedeapsa executată efectiv“ se referă doar la cea în execuție sau și la alte perioade anterior executate și distincte de pedeapsa care se execută.

IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării instanțelor de judecată s-au evidențiat două opinii: Prima opinie, în sensul că în aplicarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, la calcularea pedepsei efectiv executate nu se are în vedere și pedeapsa executată la termen, anterior faptei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate, a fost susținută de Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Galați (opinia majoritară), Judecătoria Brăila, Judecătoria Galați, Judecătoria Tecuci, Tribunalul Brașov, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Tulcea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Timișoara, Judecătoria Lugoj, Tribunalul Bacău, Curtea de Apel București, Tribunalul București și judecătoriile din circumscripția acestuia, Tribunalul Călărași, Judecătoria Roșiori de Vede, Tribunalul Ialomița, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Curtea de Apel Alba Iulia și Judecătoria Baia Mare.

În esență, s-a susținut că nu există un temei legal astfel încât sintagma „pedeapsa executată efectiv“ să fie interpretată în sensul că se referă și la alte perioade executate anterior și distincte de pedeapsa care se execută. În raport cu Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dispozițiile art. 43 alin. (1) din Codul penal sunt incidente numai în ipoteza stării de recidivă postcondamnatorie, iar nu și stării de recidivă postexecutorie. De asemenea s-a menționat că, în condițiile în care o pedeapsă a fost executată la termen anterior pedepsei ce se execută la acest moment, la calcularea pedepsei efectiv executate nu pot fi avute în vedere zilele câștigate potrivit recursului compensatoriu din pedeapsa executată anterior, pentru aceasta condamnatul având, în compensare, posibilitatea acordării de despăgubiri civile.

S-a mai susținut că persoana privată de libertate în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis ca urmare a condamnării la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unei infracțiuni în stare de recidivă postexecutorie nu se află în executarea pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentința penală de condamnare care constituie prim termen al recidivei. De asemenea nu există niciun temei legal în baza căruia (parte din) aceeași pedeapsă executată să fie computată sau adăugată la pedeapsă pe care o execută în prezent.

În raport cu acestea, constatarea împrejurării că executarea pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentința penală de condamnare, care constituie primul termen al recidivei, a avut loc în condiții necorespunzătoare, pentru care i s-ar putea considera ca fiind executate suplimentar un număr de zile, începând cu 24 iulie 2012, potrivit dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, nu poate avea nicio consecință în privința pedepsei pe care o execută în prezent persoana privată de libertate.

Astfel, în absența unui temei legal, persoanele liberate condiționat anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu pot fi excluse din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, în ipoteza în care sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (2) din Codul penal, privitoare la revocarea liberării condiționate. Totodată, evoluția procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voința legiuitorului de a nu limita aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 și de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituția liberării condiționate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menționate.

A doua opinie conturată, în sensul că dispozițiile art. 55^1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile și în situația în care se are în vedere o pedeapsă executată la termen, anterior pedepsei în execuție, pentru care nu au fost aplicabile dispozițiile referitoare la liberarea condiționată, a fost susținută de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Măcin, Tribunalul Timiș, Tribunalul Arad, Judecătoria Oltenița, Tribunalul Teleorman și Judecătoria Alexandria.

În argumentarea opiniei s-a susținut că în situația în care nu ar fi aplicabilă s-ar crea o situație discriminatorie pentru persoanele care s-au aflat în detenție în condiții necorespunzătoare începând cu 24.07.2012, însă în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu se mai aflau în penitenciar, față de persoanele aflate la această dată în locul de detenție, cărora li s-au calculat zilele câștigate ca urmare a acestor condiții. De altfel, s-a mai susținut că norma legală în discuție nu face nicio distincție dacă sintagma „pedeapsa executată efectiv“ se referă doar la cea în execuție sau și la alte perioade anterior executate, distincte de pedeapsa care se execută.

Tribunalul Ilfov a conturat două puncte de vedere: într-o opinie, împărtășită de magistrații Secției penale a Tribunalului Ilfov și de magistrații Judecătoriei Cornetu, s-a apreciat că în aplicarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, la calcularea pedepsei efectiv executate nu se poate avea în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate; într-o altă opinie, împărtășită de magistrații Judecătoriei Buftea, s-a apreciat că dispozițiile art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile și în cazul în care la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată în termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate, întrucât în norma legală în discuție nu se face nicio distincție cu privire la pedeapsa executată efectiv.

La nivelul Secției penale a Tribunalului Giurgiu și instanțelor arondate, respectiv Judecătoria Giurgiu și Judecătoria Bolintin-Vale, opinia majoritară a fost în sensul respingerii solicitării deținuților de aplicare a măsurii recursului compensatoriu cu privire la o pedeapsă anterioară, executată la termen.

Curtea de Apel Constanța a menționat că nu există jurisprudență cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, opiniile exprimate în cadrul secției, pe de o parte, fiind că la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei ce se execută în acest moment, iar, pe de altă pare, că nu se aplică aceste dispoziții. De asemenea Judecătoria Medgidia a conturat două opinii, majoritară, în sensul că nu se aplică recursul compensatoriu, și opinia minoritară, în sensul aplicării recursului compensatoriu.

Au comunicat că nu au fost identificate hotărâri judecătorești relevante cu privire la problema de drept suspusă dezbaterii Judecătoria Făgăraș, Judecătoria Rupea, Judecătoria Zărnești, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Întorsura Buzăului, Tribunalul Constanța, Judecătoria Constanța, Judecătoria Mangalia, Judecătoria Hârșova, Judecătoria Babadag, Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistrița-Năsăud, Judecătoria Cluj-Napoca, Judecătoria Huedin, Tribunalul Maramureș și judecătoriile arondate și Tribunalul Sălaj și judecătoriile arondate.

Au mai fost transmise puncte de vedere de către Curtea de Apel Iași și Curtea de Apel Craiova cu opinia majoritară, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Bihor, Judecătoria Oradea, în sensul că nu se are în vedere și pedeapsa executată la acest termen, Curtea de Apel Târgu Mureș, în sensul că nu trebuie deduse zilele compensatorii aferente, Curtea de Apel Oradea cu opinie majoritară, Curtea de Apel Craiova cu opinie minoritară și Tribunalul Olt, în sensul că se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment. Au înaintat practică Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Aiud, Judecătoria Târgu Jiu, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Gorj, Judecătoria Găești, Tribunalul Dâmbovița, Judecătoria Balș și Judecătoria Corabia. Au comunicat că nu au fost identificate hotărâri judecătorești Judecătoria Motru, Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Novaci.

V. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ a opinat în sensul că dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile și în cazul unei pedepse executate la termen, pentru care nu a fost dispusă liberarea condiționată.

În susținerea opiniei s-a precizat că au fost avute în vedere următoarele considerente:

1.Instanța de trimitere sesizează instanța supremă cu o chestiune de drept care putea fi soluționată prin intermediul Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. La acel moment, instanța supremă a analizat doar chestiunea care privea fondul cauzei, și anume ipoteza unei pedepse din a cărei executare se dispusese liberarea condiționată. Atât din considerentele sesizării instanței de trimitere la acel moment, cât și din opiniile exprimate reiese însă răspunsul pentru prezenta problemă de drept.

2.S-a precizat că opinia exprimată de colectivul de drept penal al facultății în contextul Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a încercat să răspundă mai multor ipoteze decât cele care priveau strict situația de fapt din speța dedusă judecății în fața instanței de trimitere. La acel moment s-a urmărit a se clarifica natura juridică a „recursului compensatoriu“ și efectele produse în raport cu alte instituții (liberare condiționată, reabilitare), respectiv pentru a stabili forma de pluralitate de infracțiuni incidentă, în funcție de momentul comiterii celei de-a doua infracțiuni.

3.Fără a relua toate ipotezele acolo imaginate, s-a precizat că au fost tratate situațiile în care la momentul intrării în vigoare a dispozițiilor legale menționate: persoana se află în executarea pedepsei în sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor; persoana era deja liberată condiționat, nefiind încă împlinit termenul de supraveghere al liberării condiționate; era deja împlinit termenul liberării condiționate sau pedeapsa era deja executată.

4.S-a observat că teza finală a ultimei ipoteze imaginate corespunde actualei întrebări a instanței de trimitere (cu corectivul că instanța o leagă de unele consecințe privind pedeapsa de dedus în contextul - explicitat mai mult decât echivoc în încheierea prin care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție - al unei pedepse actualmente aflate în curs de executare).

Revenind la ipoteza abstractă, s-a precizat că atât în cazul în care termenul liberării condiționate era deja împlinit la momentul intrării în vigoare a noilor dispoziții legale, cât și în situația în care pedeapsa era deja integral executată (la termen, fără a se fi dispus liberarea), se vor aplica, fără discuție, prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013.

5.Trecând de dispozițiile Legii nr. 169/2017 care indică, în mod clar, domeniul de aplicare al dispoziției analizate (nerestrângându-l în vreun fel), soluția este firească și în considerarea naturii juridice a normei în discuție, fără doar și poate una de drept substanțial.

Prin urmare, sub rezerva condițiilor cumulative prevăzute de Legea nr. 169/2017, efectul reducerii pedepsei se va aplica obligatoriu în toate ipotezele prevăzute de acest normativ, inclusiv atunci când pedeapsa era integral executată în penitenciar la momentul intrării în vigoare a legii noi, producând efecte în raport cu alte instituții juridice (reabilitarea este exemplul cel mai ușor de văzut, în condițiile în care nu au fost comise și alte infracțiuni, iar pentru spețe ca cea care a generat întrebarea preliminară, problema eventualei deduceri din pedeapsa finală de executat, în condițiile existenței altor pedepse executabile).

Pentru toate aceste considerente, Colectivul de drept penal al Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca a apreciat că dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile și în cazul unei pedepse executate la termen, fără a fi dispusă liberarea condiționată, producându-se efecte în raport cu alte instituții juridice.

Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept, Centrul de cercetări în Științe penale a transmis opinia juridică în sensul că solicitarea de dezlegare a unei chestiuni de drept formulate de Tribunalul Brăila este inadmisibilă, susținând, în esență, că deducerea celor 6 zile considerate ca executate suplimentar prin aplicarea recursului compensatoriu nu se poate realiza în cauză, nefiind posibilă în condiții de legalitate, astfel că persoana condamnată nu poate avea vreun beneficiu în privința reducerii pedepsei pe care o execută efectiv, cel mult ar putea obține o compensație bănească. Mai mult, s-a apreciat că practic prin prezenta solicitare de dezlegare a chestiunii de drept se tinde la obținerea unei soluționări în fond a cauzei, fapt inadmisibil.

Astfel, s-a susținut că Tribunalul Brăila a dispus, prin încheierea din 2 iulie 2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept enunțată mai sus.

S-a apreciat că prima condiție este îndeplinită, cauza aflându-se în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Tribunalului Brăila, învestit cu soluționarea conflictului de drept penal în ultimă instanță.

Cea de-a doua condiție, enunțată de art. 475 din Codul de procedură penală, este îndeplinită doar parțial, întrucât chestiunea de drept cu a cărei analiză a fost sesizată instanța supremă nu a primit o rezolvare tranșantă printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea instrument de unificare a practicii judiciare aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, deciziile anterioare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție referindu-se la alte aspecte în legătură cu interpretarea art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, însă conținând în considerente indicii importante referitoare la chestiunea supusă interpretării.

S-a făcut referire la Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 30 mai 2019, Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 19 noiembrie 2018, și Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018.

S-a menționat că din considerentele celor trei decizii indicate mai sus se poate desprinde, indubitabil, răspunsul la chestiunea ce face obiectul interpretării în corelație cu obiectul cauzei ce a dus la interpelarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe calea cererii de dezlegare a unei chestiuni de drept.

Referitor la cea de-a treia condiție, respectiv existența relației de dependență între dezlegarea pretinsei chestiuni de drept și soluționarea pe fond a cauzei, s-a menționat că nu este îndeplinită. Astfel, prin formularea unei contestații la executare la Judecătoria Brăila, condamnatul aflat în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată, comisă în data de 7.02.2018, a solicitat inițial înlocuirea a 6 zile de închisoare, pe care le aprecia ca fiind executate suplimentar, prin aplicarea art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, dintr-o pedeapsă anterioară de 4 ani și 2 luni închisoare cu o sumă de bani. Ulterior, condamnatul a revenit, solicitând doar aplicarea recursului compensatoriu și deducerea celor 6 zile de închisoare considerate executate din pedeapsa pe care o execută la momentul formulării contestației. Contestația sa a fost respinsă, astfel că a formulat contestație la Tribunalul Brăila.

S-a precizat că importante sunt următoarele elemente: condamnatul a fost liberat condiționat din executarea pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare, pentru care a solicitat aplicarea recursului compensatoriu; momentul în care s-a comis infracțiunea pentru care instanța a aplicat pedeapsa de 3 ani și 6 luni în a cărei executare efectivă se află condamnatul este după împlinirea termenului de supraveghere al liberării condiționate (7.02.2018), calculat fără aplicarea recursului compensatoriu; noua infracțiune de furt calificat în formă continuată s-a comis în stare de recidivă postexecutorie, fapt subliniat de Tribunalul Brăila (pagina a treia a încheierii din 2 iulie 2019); aplicarea recursului compensatoriu cu referire la pedeapsa deja executată nu îi aduce niciun beneficiu condamnatului, neputând să recalifice starea de recidivă din postexecutorie în postcondamnatorie deoarece pedeapsa s-a considerat ca executată prin împlinirea termenului de supraveghere al liberării condiționate, fără scăderea celor 6 zile considerate ca executate suplimentar, infracțiunea nouă (furtul) fiind comisă după acest moment; nu se poate deduce o pedeapsă/o parte de pedeapsă/măsură preventivă privativă de libertate în condițiile art. 72 din Codul penal decât dacă condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive [art. 72 alin. (1) teza a II-a din Codul penal]; nu se poate recalcula pedeapsa ce se execută prin deducerea pedepsei executate deja decât în situațiile prevăzute de art. 40 din Codul penal (descoperirea ulterioară a unei infracțiuni concurente) - inaplicabil în cauză - sau art. 43 alin. (6) din Codul penal (descoperirea ulterioară a stării de recidivă) - care, de asemenea, nu este incident în speța supusă judecății.

VI. Examenul jurisprudenței în materie1. Jurisprudența națională relevantă

În materialul transmis de curțile de apel a fost identificată practică relevantă în materie la: Judecătoria Brăila, Judecătoria Focșani, Judecătoria Brașov, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Medgidia, Judecătoria Vaslui, Tribunalul Bacău, Judecătoria Bacău, Judecătoria Sectorului 4, Judecătoria Sectorului 5, Tribunalul București, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Aiud, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Târgu Jiu, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Gorj, Judecătoria Balș și Judecătoria Corabia.

2.Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție– Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare.

–Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 30 mai 2019

Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat, în dispozitivul deciziei menționate, următoarele: competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.

–Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 19 noiembrie 2018

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată“, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013.“

3.Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

VII. Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție

În opinia Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, formulată în Dosarul nr. 2.353/1/2019, este inadmisibilă, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii de drept ridicate de către instanța de trimitere, în accepțiunea atribuită acestei condiții de admisibilitate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

S-a menționat că opinia exprimată se întemeiază pe următoarele argumente:

a)În jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, condiția ca „Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii“ presupune ca instanța supremă să nu fi statuat, prin dispozitivul și considerentele ori prin considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare, asupra chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită. În ipoteza în care considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare conțin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept, sesizarea devine inadmisibilă, conform practicii Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În acest sens s-a făcut referire la:

–Decizia nr. 18 din 5 decembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 30 ianuarie 2019

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut următoarele:

Așa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, condiția referitoare la existența unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de instanța supremă prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești se analizează nu numai prin raportare la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanța de trimitere, ci și pe baza considerentelor unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate.

Or, în speță, deși chestiunea de drept ridicată prin intermediul sesizării în cauză nu a mai fost examinată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat în mod explicit asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, s-a apreciat că nu este necesară intervenția instanței supreme, fiind deja pronunțată o decizie anterioară în aceeași procedură, care indică/prezintă criteriile pe baza cărora instanța de trimitere poate stabili încadrarea juridică ce se impune a fi dată faptelor cu judecarea cărora a fost învestită.

–Decizia nr. 17 din 10 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 29 iunie 2017

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a relevat următoarele:

Deși nu există o hotărâre prealabilă sau o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii prin care să se fi statuat explicit asupra chestiunii de drept ridicate de instanța de trimitere, dezlegarea acesteia rezultă în mod implicit dintr-o astfel de decizie, pronunțată anterior de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În concret, prin Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 9 noiembrie 2011, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „Agenția Națională de Integritate nu are calitatea procesuală de a ataca soluțiile de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror, plângerile astfel formulate urmând a fi respinse, ca inadmisibile, conform art. 278^1 alin. (8) lit. a) teza a II-a din Codul de procedură penală.“ (...)

Atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 13 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 9 noiembrie 2011, își păstrează valabilitatea și în condițiile noului Cod de procedură penală, fiind pe deplin aplicabile mutatis mutandis și în cazul Curții de Conturi. (...)

În concluzie, fiind vorba despre situații similare, s-a apreciat că problema de drept sesizată de către instanța de trimitere își găsește rezolvare în Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, pronunțată într-un recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 9 noiembrie 2011, astfel încât, din această perspectivă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă.

–Decizia nr. 5 din 28 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 12 aprilie 2017

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut următoarele:

Prin considerentele Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost stabilite criteriile necesare pentru a se aprecia cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 175 din Codul penal cu referire la profesia de medic (...).

Ca atare, instanța de trimitere are suficiente criterii pe baza cărora ar putea să aprecieze situația concretă cu judecarea căreia a fost învestită, pentru ipoteza medicului aflat în raporturi juridice similare celor de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate. (...) Pentru argumentele anterior expuse se apreciază că nu este îndeplinită condiția ca asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție să nu se fi statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă.

Jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, reflectată în deciziile nr. 18 din 5 decembrie 2018, nr. 17 din 10 mai 2017 și nr. 5 din 28 februarie 2017, conduce la concluzia că, în ipoteza în care chestiunea de drept poate fi rezolvată pe baza considerentelor unei hotărâri prealabile sau ale unei decizii pronunțate în recurs în interesul legii, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă.

Or, chestiunea de drept care formează obiectul sesizării în Dosarul nr. 2.353/1/2019 poate fi rezolvată pe baza considerentelor Deciziei nr. 8 din 11 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, și, în consecință, sesizarea este inadmisibilă.

b)Prin Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat, în dispozitivul deciziei menționate, următoarele:

Competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.

Deși, așa cum se remarcă și în încheierea de sesizare, Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 și, în consecință, dispozitivul acesteia soluționează o chestiune de drept în materie de competență, în considerentele deciziei, Completul competent să judece recursul în interesul legii relevă următoarele:

Într-o asemenea ipoteză [persoane aflate în executarea unor pedepse rezultante în cuprinsul cărora se regăsește, cumulat cu pedeapsa aplicată pentru o nouă infracțiune, un rest rămas neexecutat dintr-o pedeapsă pentru care aceste persoane au beneficiat de liberare condiționată anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013], recalcularea părții executate efectiv din pedeapsa anterioară, prin luarea în considerare a zilelor compensatorii acordate pentru executarea acesteia în condiții de detenție necorespunzătoare, va avea ca efect reducerea restului rămas neexecutat și, prin aceasta, reducerea pedepsei rezultante definitiv aplicate, în condițiile în care restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară s-a adăugat la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.

În aceste condiții, în ipoteza analizată, zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 55^1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intră în sfera noțiunii de „cauză de micșorare a pedepsei“ în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, iar cererile condamnaților având ca obiect acordarea zilelor compensatorii pentru restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară urmează a fi analizate prin prisma dispozițiilor legale referitoare la contestația la executare. (...)

Or, având în vedere cele expuse anterior privind natura juridică a zilelor considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 55^1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, incidența unei cauze de micșorare a pedepsei nu poate fi analizată în procedura administrativ-jurisdicțională prevăzută de art. 56 raportat la art. 9 alin. (2) lit. a) din aceeași lege.

În plus, în considerentele Deciziei nr. 7 din 21 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 10 mai 2019, s-a reținut că, în cadrul contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, instanța acordă zilele compensatorii conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, dar nu poate modifica nici dispozițiile referitoare la recidivă reținute în încadrarea juridică și nici regimul sancționator al recidivei aplicat prin hotărârea definitivă de condamnare, ci eventual poate constata că a fost executată o perioadă din pedeapsă.

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 a Completului competent să judece recursul în interesul legii include, prin considerentele sale obligatorii, în mod explicit, zilele compensatorii acordate în temeiul dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 în sfera noțiunii de „cauză de micșorare a pedepsei“, în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.

De asemenea, Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție indică, prin considerente, că acordarea zilelor compensatorii conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 se realizează în cadrul contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.

Calificarea zilelor compensatorii drept „cauză de micșorare a pedepsei“, în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, care are ca efect acordarea acestora pe calea contestație la executare, constituie un element decisiv pe baza căruia poate fi rezolvată chestiunea de drept care formează obiectul sesizării în Dosarul nr. 2.353/1/2019.

Includerea zilelor compensatorii acordate în temeiul dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal în sfera noțiunii de „cauză de micșorare a pedepsei“ constituie, în același timp, un element suficient care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept, neimpunându-se o nouă intervenție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care să se confirme natura zilelor compensatorii de „cauză de micșorare a pedepsei“.

În acest context s-a precizat că, indiferent de obiectul recursului în interesul legii în care s-a pronunțat Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 și indiferent de particularitățile contestațiilor la executare care au generat pronunțarea Deciziei în interesul legii nr. 8 din 11 martie 2019 și a Deciziei nr. 7 din 21 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, calificarea zilelor compensatorii drept „cauză de micșorare a pedepsei“, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, prin deciziile invocate are un caracter general, natura zilelor compensatorii neputându-se modifica în funcție de particularitățile contestației la executare.

De altfel, din conținutul încheierii de sesizare rezultă că instanța a identificat soluția chestiunii de drept, în concordanță cu Decizia în interesul legii nr. 8 din 11 martie 2019 și Decizia nr. 7 din 21 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În raport cu considerentele expuse s-a opinat în sensul că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, care formează obiectul Dosarului nr. 2.353/1/2019, este inadmisibilă.

IX. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost în sensul că, în speță, nu este îndeplinită condiția unei veritabile chestiuni de drept.

Astfel, s-a menționat că, în jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că scopul procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală este acela de a da dezlegări unor veritabile și dificile probleme de drept, iar sesizarea trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții neclare sau complexe, care ar putea da naștere mai multor soluții (deciziile nr. 19 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 29 iunie 2017; nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016; nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017).

Sub acest aspect s-a menționat că sunt relevante unele considerente în care s-a statuat că: „Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate“ (considerentele Deciziei nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016, preluate și în Decizia nr. 2 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2018).

Astfel, s-a apreciat că, în cauza care face obiectul sesizării, instanța de trimitere solicită a se stabili dacă în sfera noțiunii de cauză de micșorare a pedepsei, în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, pot fi incluse zilele considerate ca executate ca măsură compensatorie, prevăzută de art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, dintr-o pedeapsă anterioară executată integral în regim de detenție, cu consecința reducerii duratei pedepsei în a cărei executare se află condamnatul.

În cauză, primul termen al recidivei este reprezentat de o pedeapsă (de 4 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 317 din 10 februarie 2014 a Judecătoriei Galați, pronunțată în Dosarul nr. 1.411/233/2014 - anexa 1) executată integral în regim de detenție (10.10.2011-9.12.2015), fiind incidente dispozițiile prevăzute de art. 43 alin. (5) din Codul penal.

Contestația la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia. Prin urmare, contestația la executare privește incidentele în legătură cu o hotărâre care se execută, iar ceea ce se poate contesta este o pedeapsă aflată în curs de executare.

S-a menționat că doctrina a statuat că introducerea unei contestații la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, poate fi promovată atât în cazul persoanelor aflate în executarea pedepsei, cât și în cazul celor liberate condiționat cu privire la care nu s-a împlinit termenul de supraveghere, „întrucât doar în această situație discutăm despre o hotărâre care încă se execută“.

Prin urmare, în situația dată, ceea ce se solicită a fi redusă, ca urmare a incidenței prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, este o altă pedeapsă, executată integral și care nu a intrat în componența pedepsei în a cărei executare se află condamnatul contestator, astfel încât nu ar putea influența executarea în sensul micșorării perioadei pe care acesta o are de executat.

În considerentele Deciziei nr. 7 din 21 martie 2019, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a arătat că „în cadrul contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, instanța acordă zile compensatorii conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, dar nu poate modifica nici dispozițiile referitoare la recidivă reținute în încadrarea juridică și nici regimul sancționator al recidivei aplicat prin hotărârea definitivă de condamnare, ci eventual poate constata că a fost executată o perioadă din pedeapsă“.

Astfel, în raport cu acestea, s-a precizat că aplicarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 ar putea viza doar constatarea ca executată a unei perioade din pedeapsa deja executată integral de condamnat, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017, însă această constatare nu ar afecta în niciun fel pedeapsa pe care o execută condamnatul, întrucât aplicarea măsurii compensatorii produce efecte doar asupra cuantumului pedepsei executate efectiv și, implicit, asupra restului de pedeapsă rămas neexecutat, în ipoteza liberării condiționate.

Or, constatarea ca executate a unor zile, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 55^1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, trebuie să conducă la stingerea sau micșorarea pedepsei executate efectiv, în acest sens fiind și jurisprudența instanței supreme.

Prin urmare, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu a fost apreciată a reprezenta o reală problemă generată de dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale ori de opinii divergente exprimate și argumentate în doctrină.

În consecință, în raport cu argumentele prezentate și care demonstrează neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate (inexistența unei veritabile chestiuni de drept), în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, s-a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.

X. Dispoziții legale incidente:

Art. 598 din Codul de procedură penală - Contestația la executare

(1)Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c)când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d)când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

(2)În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Art. 43 din Codul penal - Pedeapsa în caz de recidivă

(1)Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

(2)Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

(3)Dacă prin însumarea pedepselor în condițiile alin. (1) și (2) s-ar depăși cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile săvârșite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.

(4)Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă este detențiunea pe viață, se va executa pedeapsa detențiunii pe viață.

(5)Dacă, după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată, se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.

Art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal - Compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare

(1)La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

(2)În sensul prezentului articol, se consideră condiții necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenție din România care a avut lipsuri la condițiile impuse de standardele europene.

(3)În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situațiile următoare:

a)cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză;

b)lipsa accesului la activități în aer liber;

c)lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație;

d)lipsa temperaturii adecvate a camerei;

e)lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază, precum și cerințele de igienă;

f)existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție.

(4)Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reținere și arestare preventivă în condiții necorespunzătoare.

(5)În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost:

a)internată în infirmerii din cadrul locurilor de deținere, în spitale din rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din rețeaua sanitară publică;

b)în tranzit.

(6)Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare.

(7)Beneficiul aplicării dispozițiilor alin. (1) nu poate fi revocat.

(8)Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Soluția propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Brăila - Secția penală, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate.“

În esență, s-a reținut că prin dispozitivul și considerentele a două hotărâri prealabile și a unei decizii în interesul legii anterioare instanța supremă a statuat asupra problemelor de drept generate de dificultăți în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, iar aceste decizii conțin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept supuse analizei.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu privire la sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală în Dosarul nr. 4.614/196/2019, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „În aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate“, reține următoarele:

Înainte de a proceda la o analiză în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 475 din Codul de procedură penală, pentru considerentele arătate în continuare.

Din interpretarea sistemică a dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală reies patru condiții care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, și anume:A) întrebarea să fie formulată în cursul judecății și de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al unei curți de apel sau tribunal;B) cauza să fie soluționată în ultimă instanță;C) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective;D) Înalta Curte să nu fi statuat anterior asupra acelei chestiuni printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Se constată că sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală, în ceea ce privește problema de drept supusă discuției, este inadmisibilă, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat printr-un recurs în interesul legii și prin două hotărâri prealabile asupra problemelor de drept generate de dificultăți în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, ridicate inoportun și de către instanța de trimitere, în accepțiunea atribuită acestei condiții de admisibilitate prevăzută de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală (punctul D).

Concret, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv ca „Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii“, presupune ca instanța supremă să nu fi statuat prin dispozitivul și considerentele ori prin considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare asupra chestiunii de drept. În ipoteza în care considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare conțin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept, sesizarea devine inadmisibilă.

În acest sens, prin Decizia nr. 18 din 5 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 30 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că îndeplinirea acestei condiții se analizează nu numai prin raportare la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanța de trimitere, ci și pe baza considerentelor unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate.

În speță, deși chestiunea de drept ridicată prin intermediul sesizării în cauză nu a mai fost examinată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat în mod explicit asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, se apreciază că nu este necesară intervenția instanței supreme, fiind deja pronunțate trei decizii, care prezintă criteriile pe baza cărora instanța de trimitere poate soluționa problema de drept.

Convergent, instanța supremă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 17 din 10 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 29 iunie 2017, a reținut că, deși nu există o hotărâre prealabilă sau o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii prin care să se fi statuat explicit asupra chestiunii de drept ridicate de instanța de trimitere, dezlegarea acesteia rezultă în mod implicit dintr-o astfel de decizie, pronunțată anterior de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a mai reținut că atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 13 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 9 noiembrie 2011, își păstrează valabilitatea și în condițiile noului Cod de procedură penală, fiind pe deplin aplicabile mutatis mutandis și în cauza în care s-a făcut sesizarea.

Astfel, din perspectiva celor ce preced relativ la situația supusă analizei se observă că prin:

–Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare;

–Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat, în dispozitivul deciziei menționate, următoarele: competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală;

–Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată“, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013.

În aceste condiții, instanța de trimitere sesizează instanța supremă cu o chestiune de drept, respectiv „În aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate“, care putea fi soluționată prin intermediul deciziilor sus-menționate, din considerentele și dispozitivul cărora decurge, fără a fi necesar un raționament logico-juridic complex, răspunsul pentru prezenta problemă de drept.

Mai exact, calificarea cu caracter general a zilelor compensatorii drept „cauză de micșorare a pedepsei“, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de particularitățile contestației la executare, constituie un element decisiv și suficient care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept și să permită instanței de trimitere soluționarea pe fond a contestației la executare.

Constatând neîndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate menționate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală, în Dosarul nr. 4.614/196/2019, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, respectiv dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală în Dosarul nr. 4.614/196/2019, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „În aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate.“

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2019.

PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

DANIEL GRĂDINARU

Magistrat-asistent,

Cristina Roșu