Decizie nr. 29 din 25 ianuarie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Grup Dezvoltare Reţele" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.649/2004 al Judecătoriei Roşiori de Vede.

La apelul nominal se prezintă Asociaţia Familială "Cocoşilă Oana" din Roşiori de Vede, prin administrator Virgiliu Cocoşilă, lipsă fiind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul părţii prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, depunând în acest sens concluzii scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.649/2004, Judecătoria Roşiori de Vede a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Grup Dezvoltare Reţele" - S.A. din Bucureşti, cu ocazia soluţionării somaţiei de plată ce are ca obiect pretenţii comerciale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate, care "permit judecătorului să examineze cererea numai pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor", contravin prevederilor constituţionale ale art. 24, art. 44 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (2) şi ale art. 136 alin. (5), precum şi celor ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, apreciază că, "în lipsa administrării unui probatoriu complet, judecătorul poate emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către debitor, apreciind în mod aproximativ atât cu privire la sume, cât şi cu privire la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei constatate", prin aceasta încălcându-se în mod evident dreptul la apărare al debitorului. De asemenea, arată că procedura specială a somaţiei de plată constituie, practic, "o procedură prealabilă introducerii unei cereri de chemare în judecată care vizează fondul creanţei", care însă poate avea ca finalitate emiterea unui titlu executoriu. Deşi nu contestă posibilitatea reală a debitorului de a apela la căile de atac prevăzute de dreptul comun, în cazul în care este nemulţumit de ordonanţa privind somaţia de plată, autorul excepţiei apreciază că această posibilitate a sa de a se apăra în cadrul procedurii somaţiei de plată este totuşi strict limitată, ceea ce contravine prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Judecătoria Roşiori de Vede apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 reglementează o procedură rapidă de recuperare a creanţelor certe, lichide şi exigibile, având în vedere atât ocrotirea debitorilor faţă de un eventual abuz de drept al creditorilor, prin instituirea unor mijloace procedurale menite să le apere interesele şi să le asigure dreptul la apărare, cât şi egalitatea de tratament a debitorilor faţă de creditori.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, arată că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 are în vedere, din perspectiva unei proceduri simplificate, soluţionarea cauzei prin convenţia părţilor ori, în caz contrar, emiterea titlului executoriu. De asemenea, arată că textele legale criticate trebuie privite în contextul întregii reglementări a somaţiei de plată, "care este o procedură specială în materia executării creanţelor", care nu constituie o încălcare a principiilor constituţionale, ci, dimpotrivă, reprezintă expresia aplicării acestora. Astfel, apreciază că prin conţinutul lor dispoziţiile legale criticate nu împiedică cu nimic "părţile să-şi facă toate apărările privind procesul în cadrul judecăţii în faţa instanţei care judecă cererea în anulare, introdusă potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanţă". Prin această cerere în anulare debitorul declanşează faza contencioasă contradictorie a procedurii somaţiei de plată, desfăşurată în faţa instanţei competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, etapă procesuală în care nu există nici o limitare a mijloacelor de probă exclusiv la înscrisuri. Pentru toate aceste argumente, Guvernul consideră că nu pot fi primite susţinerile autorului excepţiei privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24, art. 44 alin. (1) şi ale art. 135 alin. (2) şi nici a dispoziţiilor cuprinse în art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În final, arată că asupra art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 109/2003, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 faţă de art. 24 din Constituţie, întrucât prin acest act normativ "exercitarea dreptului la apărare nu este limitată, ci, dimpotrivă, este asigurată" prin instituirea în art. 8 a "posibilităţii de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei prin care judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului, cale de atac în cadrul căreia debitorul poate folosi în apărarea sa toate mijloacele legale de probă, nefiind limitat la înscrisuri". În susţinerea acestui punct de vedere este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 251/2004.

În ceea ce priveşte neconcordanţa dintre art. 44 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie şi dispoziţiile legale criticate, referitoare la procedura de examinare a cererii creditorului, Avocatul Poporului apreciază că acestea din urmă nu conţin norme contrare prevederilor constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002.

Textul legal dedus controlului a fost modificat şi completat prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 142/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 5 noiembrie 2002, şi are următoarea redactare:

Art. 6 alin. (1): "Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24, art. 44 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (2) şi ale art. 136 alin. (5), care au următorul conţinut:

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.";

–Art. 135 alin. (2): "Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;

b)protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

c)stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;

d)exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;

e)refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

f)crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;

g)aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.";

–Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."

Autorul excepţiei invocă, de asemenea, încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea constată că procedura somaţiei de plată, reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, este o procedură specială, simplificată şi accelerată în materia executării creanţelor, derogatorie de la dreptul comun, prin intermediul căreia se urmăreşte recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor certe, lichide şi exigibile. Curtea Constituţională a fost sesizată în mai multe rânduri cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, cu modificările şi completările ulterioare, atât în ansamblul său, cât şi separat, cu privire la unele dispoziţii ale sale.

Astfel, prin Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, şi Decizia nr. 434 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004, Curtea a respins, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, statuând că acestea nu contravin principiului constituţional al dreptului la apărare şi nici dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Tot cu acele prilejuri Curtea a constatat că limitarea mijloacelor de probă doar la înscrisuri, completate cu explicaţii şi lămuriri date de părţi, a fost determinată tocmai de caracterul special al procedurii ce se aplică, potrivit art. 1 alin. (1), doar în cazul "creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege". Întrucât ordonanţa privind somaţia de plată, ce urmează a fi emisă de judecător, se va referi doar la obligaţii de plată a unor sume de bani rezultate din înscrisuri însuşite de părţi, este justificată cerinţa ca dovada acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părţi urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, ele având condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare, fără a se încălca prin aceasta dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, prin Decizia nr. 332 din 11 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 14 noiembrie 2003, şi Decizia nr. 72 din 5 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, Curtea a statuat că în timpul examinării cererii pentru emiterea ordonanţei cu somaţia de plată, în termenul prevăzut pentru introducerea acţiunii în anulare, cât şi în tot cursul soluţionării acţiunii în anulare, inclusiv a căilor de atac, debitorul are posibilitatea de a-şi exercită neîngrădit dreptul la apărare, fiind asigurate pentru toate părţile condiţii ca interesele lor legitime să fie realizate în cadrul unui proces echitabil. Posibilitatea exercitării dreptului la apărare de către debitor este asigurată şi prin reglementarea, în art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, a posibilităţii de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei prin care judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului.

În ceea ce priveşte critica referitoare la înfrângerea art. 44 alin. (1) şi (2) ori a prevederilor art. 135 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei nu a precizat în ce anume constă neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale, neexistând nici o motivare în acest sens. Cu toate acestea, este de menţionat faptul că, referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, prin Decizia nr. 317 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002, Curtea a constatat că executarea oricărei obligaţii de a da determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui obligat să dea. În toate cazurile în care o asemenea obligaţie se execută, chiar şi în mod silit, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prevăzută cu formulă executorie, atingerea adusă dreptului de proprietate, prin diminuarea patrimoniului datornicului, se înscrie în limitele prevederilor constituţionale. De altfel, învestirea hotărârii judecătoreşti cu formulă executorie se poate face numai după epuizarea tuturor căilor ordinare de atac ori după expirarea termenului pentru exercitarea acestora, ceea ce asigură tuturor părţilor un tratament egal şi posibilitatea formulării unor apărări adecvate. Chiar şi după momentul dispunerii sau al începerii executării, partea care se consideră nedreptăţită are dreptul să introducă, în faţa instanţei de executare, contestaţie la executare.

Deoarece în speţă nu au fost invocate elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Grup Dezvoltare Reţele" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.649/2004 al Judecătoriei Roşiori de Vede.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora