Decizia nr. 489 din 3 octombrie 2023

Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 29 din 12 ianuarie 2024

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1) raportat la art. 24 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, excepție ridicată de Cătălin Ionuț Arteni în Dosarul nr. 28.335/302/2019 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 258D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, autorul excepției de neconstituționalitate a depus concluzii scrise prin care solicită judecarea în lipsă și admiterea excepției de neconstituționalitate.

3.Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.205D/2020, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, excepție ridicată de Ion Jianu în Dosarul nr. 3.936/306/2020 al Tribunalului Sibiu - Secția I civilă.

4.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.205D/2020 la Dosarul nr. 258D/2020, care a fost primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, susține, în esență, că dispozițiile de procedură criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece condiția duratei maxime a măsurilor luate prin ordinul de protecție, care a fost interpretată de instanțele judecătorești ca fiind o condiție de admisibilitate a cererii de revocare a ordinului de protecție, capătă valențele unui fine de neprimire a unei cereri adresate instanțelor judecătorești, ceea ce împiedică instanța să se pronunțe asupra acestora și îngrădește dreptul persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecție de a introduce o acțiune în justiție. Măsurile dispuse prin ordinul de protecție, care prin natura lor au caracter temporar, determină o restrângere a drepturilor persoanei față de care s-a instituit, iar instanța judecătorească trebuie să aibă posibilitatea de a decide dacă starea de pericol social care a impus luarea măsurilor de protecție subzistă. Totodată, se arată că dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 16 din Constituție, deoarece presupusa diferență de tratament juridic - durata măsurii luate prin ordinul de protecție - nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În final, se menționează că, prin Decizia nr. 6 din 2 octombrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 217/2003.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7.Prin Decizia civilă nr. 154A din 29 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 28.335/302/2019, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1) raportat la art. 24 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Cătălin Ionuț Arteni într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de revocare a unui ordin de protecție emis de instanța judecătorească pe o perioadă de 4 luni.

8.Prin Decizia civilă nr. 504 din 23 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.936/306/2020, Tribunalul Sibiu - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 217/2003. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ion Jianu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de revocare a unui ordin de protecție emis de instanța judecătorească, pe o perioadă de 4 luni.

9.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției din Dosarul nr. 258D/2020 susține, în esență, că sintagma „prin ordinul de protecție pe durata maximă“, prevăzută de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, lezează și încalcă drepturile oricărei persoane, precum și următoarele principii: al demnității umane, al egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, al respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale și al abordării integrate. Cu alte cuvinte, așa cum este legiferat art. 34 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, doar persoana împotriva căreia s-a dispus măsura pe o durată maximă, adică pe 6 luni, poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse. Așadar, restul persoanelor împotriva cărora instanța a dispus o măsură sub termenul maxim de 6 luni nu se pot adresa instanțelor de judecată, iar acestea din urmă nu le supun controlului judiciar pentru că cererile de revocare sunt inadmisibile dinainte de a putea să facă cercetare judecătorească. Or, probele nu pot avea o valoare dinainte stabilită, rolul judecătorului fiind ca, la sfârșitul cercetării judecătorești, să le dea valoare și să analizeze atât legalitatea, cât și temeinicia acestora. Astfel, se arată că este neconstituțional ca judecătorul, în dezbaterile și administrarea probelor, să nu poată lua o hotărâre diferențiată în cazul unor limite privind cuantumul sancțiunii prevăzute de actul normativ care trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor din raporturile derulate între cei doi parteneri de viață, între femeie și bărbat, bazându-se pe demnitate, ținându-se seama de împrejurările în care s-au produs faptele, de modul și mijloacele de producere ale acestora, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale petentului și de celelalte date înscrise în actele administrative emise de autoritățile publice. Or, într-un sens se apreciază faptele unei persoane fizice și în altul faptele unei persoane juridice, fiind instituții de drept diferite, iar în alt sens se apreciază persoana fizică ocrotită prin ordinul de protecție emis de autorități, dar care a încălcat ordinul și se folosește în mod fraudulos de protecția acestei instituții de drept.

10.Se susține că ar fi constituțional doar textul de lege care ar permite analiza de către judecător, la sfârșitul cercetării judecătorești, a întregului material probator, atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, în mod diferențiat pentru o persoană fizică împotriva căreia s-a emis un ordin de protecție pentru un termen mai mic sau egal cu cel maxim de 6 luni.

11.Mai mult, se susține că actul de deliberare al judecătorului este parțial golit de conținut, în contextul în care nu poate diferenția consecințele raportului juridic al persoanelor fizice (persoana ocrotită versus persoana împotriva căreia s-a emis ordinul prin hotărâre judecătorească) de cele ale persoanelor juridice (care pun în aplicare ordinul). Așadar, există o inegalitate de tratament în favoarea instituțiilor publice ale statului în contextul în care instanța de judecată nu este lăsată să analizeze raporturile juridice între părți atunci când există un ordin de protecție pe o perioadă mai mică de 6 luni.

12.Se mai arată că persoana fizică beneficiază de protecția dispozițiilor art. 4, 17, 20, 21, 23, 25, 34, 41 și 47 din Declarația universală a drepturilor omului. Or, în situația de față, judecătorul este privat de o deliberare care să țină cont de aceste cerințe prin care persoana fizică este ocrotită, deoarece dispozițiile criticate nu îi permit să ia o hotărâre raportată la realitatea persoanei fizice și la probele aduse în apărare de persoana fizică. O astfel de ingerință a legiuitorului în activitatea de cercetare a judecătorului nu trebuie să fie permisă.

13.De asemenea, este parțial golit de conținut actul de deliberare al judecătorului în cazul judecății și al deliberării, deoarece legea stabilește că posibilitatea formulării unei cereri de revocare a ordinului de protecție este deschisă numai agresorilor împotriva cărora a fost emis un ordin de protecție pe durata maximă, ceea ce contravine dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și celor ale art. 6 din Convenție. Dreptul la un proces echitabil este încălcat prin aceea că instanța se pronunță, potrivit dispozițiilor criticate, indiferent de ce probe ar aduce persoana fizică și de administrarea tuturor probelor. Or, nu se poate vorbi despre un proces echitabil dacă legiuitorul împiedică administrarea tuturor probelor necesare pentru demonstrarea unui adevăr sau a unei nelegalități, fiind permisă doar sancțiunea/cercetarea celor împotriva cărora s-a emis un ordin de protecție pentru durata maximă de 6 luni, după cum nu se poate vorbi despre un proces echitabil dacă legalitatea și forța probantă a unei probe sub aspect legal nu este dezbătută în mod contradictoriu de către toate părțile și nici analizată alături de temeinicia acesteia.

14.Autorul excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 1.205D/2020 susține, în esență, că dispozițiile criticate contravin prevederilor art. 16 din Constituție, deoarece, având în vedere obiectul legii, și anume prevenirea și combaterea violenței domestice, raportat la pericolul social pe care îl produce un posibil agresor, o persoană împotriva căreia s-a dispus un ordin de protecție pe o durată maximă prezintă un grad de periculozitate mult mai mare decât o persoană pentru care s-a dispus o măsură prin ordin de protecție pentru 4 luni. Astfel, legiuitorul îi conferă unei persoane care prezintă un grad de periculozitate mai mare șansa să obțină revocarea măsurilor prevăzute de ordinul de protecție, dar îl oprește pe individul cel mai puțin periculos să obțină această revocare.

15.Tribunalul București - Secția a V-a civilă și Tribunalul Sibiu - Secția I civilă consideră că limitarea dreptului persoanelor împotriva cărora s-a dispus o măsură prin ordinul de protecție de a solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse doar în cazul ordinului de protecție dispus pe o durată maximă contravine dispozițiilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind o îngrădire nejustificată a dreptului de acces liber la justiție al acestor persoane. Această limitare instituită de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă sau practică nici în protecția persoanei vătămate și nici pentru limitarea stării de pericol social a agresorului, în condițiile în care nu se poate presupune că o persoană împotriva căreia s-a emis un ordin de protecție pe durata maximă prezintă un pericol social mai redus decât o persoană împotriva căreia s-a emis un ordin de protecție pe o durată de 4 sau 5 luni.

16.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile din Constituție, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost menționat în actul de sesizare a Curții Constituționale din Dosarul nr. 258D/2020, îl constituie dispozițiile art. 34 alin. (1) raportat la art. 24 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014. Analizând susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că acesta critică doar conținutul normativ al art. 34 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, la fel ca autorul excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 1.205D/2020. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecție pe durata maximă poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse.“ Prevederile art. 24 din Legea nr. 217/2003, în redactarea avută la data sesizării Curții Constituționale, reglementau durata maximă de 6 luni a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție emis de către judecător. Ulterior sesizării Curții Constituționale, Legea nr. 217/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 15 octombrie 2020, iar ca urmare a acestei republicări art. 34 alin. (1) a devenit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, având același conținut normativ, astfel că acesta constituie obiect al excepției de neconstituționalitate.

20.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum și dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul de lege criticat face parte din cap. V - Ordinul de protecție din Legea nr. 217/2013 și prevede că poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecție pe durata maximă. Curtea reține că scopul instituirii unui ordin de protecție este înlăturarea stării de pericol privind viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea în care este pusă persoana printr-un act de violență din partea unui membru al familiei. Legiuitorul a reglementat prin art. 38 din Legea nr. 217/2003 măsurile - obligații sau interdicții - care pot fi dispuse, cu caracter provizoriu, de către instanța judecătorească prin ordinul de protecție, și anume:

a)evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b)reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;

c)limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d)cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, și, după caz, a copiilor, într-un centru de asistență dintre cele prevăzute la art. 19 din Legea nr. 217/2013;

e)obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiți potrivit prevederilor art. 5, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;

f)interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

g)obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;

h)interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;

i)obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;

j)încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora;

k)interdicția pentru agresor de a încasa alocația de stat pentru copii și încuviințarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/căreia i s-a încredințat copilul spre creștere și educare sau la care s-a stabilit reședința acestuia. Interdicția se comunică, de îndată, agenției județene pentru plăți și inspecție socială sau a municipiului București, după caz. Alocația este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecție pe durata valabilității ordinului de protecție și atât timp cât i-a fost încredințat copilul sau în situația în care copilul are stabilită reședința la acesta/aceasta.

22.Cât privește durata pentru care se pot dispune aceste măsuri, Curtea observă că prevederile art. 24 din Legea nr. 217/2003, în redactarea avută la data sesizării Curții Constituționale, reglementau durata maximă de 6 luni a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție emis de către judecător. Ulterior sesizării Curții Constituționale, prin Legea nr. 240/2023 privind modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 20 iulie 2023, s-a prevăzut că durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește de judecător, fără a putea depăși 12 luni de la data emiterii ordinului [art. 39 alin. (1) din Legea nr. 217/2003], iar, dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 12 luni de la data emiterii ordinului [art. 39 alin. (2) din Legea nr. 217/2003].

23.Referitor la revocarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, textul de lege criticat - art. 49 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 - prevede că persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecție pe durata maximă poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse. Art. 49 alin. (2) din același act normativ prevede că revocarea se poate dispune dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

a)agresorul a respectat interdicțiile sau obligațiile impuse;

b)agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare sau orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranță, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii;

c)dacă există o evaluare a riscului de recidivă realizată potrivit competențelor de către un serviciu de probațiune, care indică un grad de risc suficient de scăzut și faptul că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenței domestice sau pentru familia acesteia, astfel cum este definită potrivit prevederilor art. 5.

24.Autorii excepției de neconstituționalitate, împotriva cărora s-au dispus măsuri prin ordine de protecție pe o durată de 4 luni, critică imposibilitatea solicitării revocării acestor ordine de protecție, susținând că dispozițiile criticate contravin art. 16 alin. (1) și art. 21 din Constituție, deoarece permit analiza de către judecător, la sfârșitul cercetării judecătorești, a întregului material probator atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, în mod diferențiat pentru o persoană fizică împotriva căreia s-a emis un ordin de protecție pentru un termen mai mic sau egal cu cel maxim de 6 luni. Totodată, se susține că este golit de conținut actul de deliberare al judecătorului în contextul în care nu poate diferenția consecințele raportului juridic al persoanelor fizice (persoana ocrotită versus persoana împotriva căreia s-a emis ordinul prin hotărâre judecătorească) de cele ale persoanelor juridice (care pun în aplicare ordinul). Așadar, există o inegalitate de tratament în favoarea instituțiilor publice ale statului în contextul în care instanța de judecată nu este lăsată să analizeze raporturile juridice dintre părți atunci când există un ordin de protecție pe o perioadă mai mică de 6 luni.

25.Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea reține că, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Având în vedere acestea, critica de neconstituționalitate invocată de autorul excepției din Dosarul Curții Constituționale nr. 258D/2020 este neîntemeiată, deoarece nu se poate reține existența unei „inegalități de tratament în favoarea instituțiilor publice ale statului“.

26.Totodată, nu poate fi reținută nici pretinsa inegalitate de tratament juridic între persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de protecție și persoana în favoarea căreia s-a emis acest ordin, deoarece aceste categorii de persoane se află în situații juridice diferite, scopul instituirii ordinului de protecție fiind însăși protejarea dreptului la viață și la integritate fizică și psihică a persoanei asupra căreia s-a exercitat violența.

27.De asemenea, critica autorului excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 1.205D/2020, potrivit căreia legiuitorul îi conferă unei persoane care prezintă un grad de periculozitate mai mare șansa de a obține revocarea măsurilor prevăzute de ordinul de protecție, dar îl oprește pe cel mai puțin periculos să obțină această revocare, nu poate conduce la existența unei discriminări referitoare la posibilitatea introducerii cererii de revocare a unui ordin de protecție. Astfel, condiția de admisibilitate a cererii de revocare a ordinului de protecție, condiție care este impusă de legiuitor și vizează durata maximă pentru care a fost emis ordinul de protecție, nu are semnificația unei discriminări, ci Curtea constată că intră în competența legiuitorului reglementarea oricăror condiții pentru introducerea unei cereri la instanța judecătorească.

28.Totodată, referitor la gradul de pericol al agresorului, Curtea reține că, potrivit art. 49 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003, revocarea se poate dispune doar dacă există o evaluare a riscului de recidivă realizată potrivit competențelor de către un serviciu de probațiune, care indică un grad de risc suficient de scăzut și faptul că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenței domestice sau pentru familia acesteia (așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 50 din 22 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 27 iulie 2020, în situația în care persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de protecție nu este implicată într-un dosar penal, pentru a se dispune revocarea ordinului nu trebuie întocmită de către serviciul de probațiune o evaluare a riscului de recidivă, ci, în acest caz, instanța va efectua o evaluare proprie a existenței unui risc real pentru victima violenței domestice sau pentru familia acesteia din partea persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecție). Așadar, în cadrul analizării cererii de revocare a ordinului de protecție, judecătorul apreciază gradul de pericol pentru victimă al agresorului, ori pe baza evaluării riscului de recidivă realizată de către un serviciu de probațiune, ori pe baza evaluării proprii a existenței unui risc real de recidivă. Or, evaluarea riscului de recidivă presupune curgerea unei anumite perioade de timp de la emiterea ordinului de protecție, perioadă în care agresorul trebuie să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare sau orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau să respecte măsurile de siguranță, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii.

29.În ceea ce privește critica de neconstituționalitate ce vizează încălcarea art. 21 din Constituție, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a constatat că accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 389 din 16 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 24 octombrie 2003, Decizia nr. 634 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21).

30.Or, potrivit prevederilor Legii nr. 217/2003, emiterea ordinului de protecție se poate dispune numai prin hotărâre judecătorească, persoana interesată având posibilitatea de a formula apel la instanța judecătorească împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a emis ordinul de protecție. Totodată, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, instanța de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cauțiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.

31.Analizând în ansamblu prevederile cap. V din Legea nr. 217/2003, Curtea reține că, atât în cadrul procesual al soluționării cererii de emitere a unui ordin de protecție, cât și în cadrul procesual al soluționării apelului declarat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a emis ordinul de protecție, părțile beneficiază de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil și accesului liber la justiție. În acest sens, prin Decizia nr. 303 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015, paragraful 25, Curtea a reținut că prevederile Legii nr. 217/2003 instituie un ansamblu de garanții procesuale adecvate și suficiente, cum ar fi, spre exemplu, obligativitatea asistenței juridice a persoanei împotriva căreia se solicită emiterea ordinului de protecție, participarea obligatorie a procurorului la judecarea cererii în fond și în calea de atac, posibilitatea exercitării căii de atac împotriva hotărârii prin care se dispune ordinul de protecție și citarea obligatorie la soluționarea acesteia, comunicarea obligatorie a hotărârii, garanții de natură să asigure respectarea dreptului la apărare. În aceste condiții, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate permit părților interesate să beneficieze de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen scurt, impus de necesitatea restabilirii cu celeritate a ordinii sociale și a înlăturării oricărei stări de pericol care afectează siguranța, integritatea fizică și psihică a victimei.

32.Cât privește posibilitatea de a formula cererea de revocare a ordinului de protecție, posibilitatea recunoscută de legiuitor cu condiția ca durata pentru care a fost emis acesta să fie maximă, Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale constante, cât și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanță nu este unul absolut. Astfel, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată, Curtea Constituțională a stabilit că instituirea unor condiții procedurale pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanței nu echivalează cu încălcarea art. 21 din Constituție, referitor la accesul liber la justiție. S-a reținut, astfel, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiție. Mai mult, Curtea a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție.

33.De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exemplu fiind Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța dreptului.

34.Or, așa cum s-a arătat mai sus, orice persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen scurt, impus de necesitatea restabilirii cu celeritate a ordinii sociale și a înlăturării oricărei stări de pericol care afectează siguranța, integritatea fizică și psihică a victimei, având și posibilitatea exercitării apelului împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a emis ordinul de protecție.

35.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălin Ionuț Arteni în Dosarul nr. 28.335/302/2019 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de Ion Jianu în Dosarul nr. 3.936/306/2020 al Tribunalului Sibiu - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și Tribunalului Sibiu - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 octombrie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean