Decizia nr. 258 din 4 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 17, art. 21-26, art. 31, art. 34 și art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Marius Alin Brătulescu și Alina Ana Sîrcă în Dosarul nr. 5.112/3/2017 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.228D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curții faptul că autorii excepției au transmis la dosar note scrise, prin care, în esență, solicită admiterea acesteia.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, precizând că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a constatat prin numeroase decizii conformitatea prevederilor de lege criticate cu dispozițiile din Legea fundamentală invocate și în cauza de față.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 30 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 5.112/3/2017, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17, art. 21-26, art. 31, art. 34 și art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Marius Alin Brătulescu și Alina Ana Sîrcă într-o cauză civilă având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata de despăgubiri pentru un imobil trecut abuziv în proprietatea statului în timpul regimului comunist și pentru prejudiciul suferit de aceștia ca urmare a nesoluționării definitive a dosarului administrativ și acordarea măsurilor reparatorii.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, autorii acesteia au criticat dispozițiile Legii nr. 165/2013, invocând, în esență, lipsa caracterului rezonabil al termenului în care pot obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 165/2013, în condițiile în care alte persoane, titulare ale altor dosare administrative constituite la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au obținut deja despăgubiri. Au criticat, de asemenea, caracterul inechitabil și ilicit al procedurii administrative de soluționare a acestor dosare de despăgubire, respectiv faptul că dreptul de proprietate recunoscut prin dispoziția administrativă în temeiul Legii nr. 10/2001 este încălcat prin neemiterea unui titlu de despăgubire.

6.Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, arătând că din analiza aspectelor invocate de autorii excepției se constată că nu sunt formulate argumente punctuale în sprijinul pretinsei neconstituționalități a textului de lege criticat, iar acestea nu rezultă nici din motivarea generală a excepției. În consecință, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, nerespectând condiția motivării prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

9.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În opinia sa, faptul că legiuitorul a impus prin Legea nr. 165/2013 ca soluționarea dosarelor de despăgubire să se realizeze în alte condiții decât cele prevăzute de Legea nr. 247/2005, stabilind modalități noi de acordare a despăgubirilor, nu este de natură a aduce atingere accesului liber la justiție, egalității în drepturi sau dreptului de proprietate privată în substanța sa.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 17, art. 21-26, art. 31, art. 34 și art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Față de motivarea confuză a excepției și ambiguitatea argumentelor formulate de autorii acesteia, coroborat cu obiectul cauzei în soluționarea căreia a fost ridicată, Curtea Constituțională reține ca obiect al excepției prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și b), ale art. 21 alin. (6) și ale art. 34 alin. (1) și (4) din Legea nr. 165/2013, care au următoarea redactare:

–Art. 17 alin. (1) lit. a) și b):

(1)În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a)validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;

b)dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor;

–Art. 21 alin. (6):

(6)Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

–Art. 34 alin. (1) și (4):

(1)Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (...)

(4)Dosarele se soluționează în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Secretariatul Comisiei Naționale.“

13.În opinia autorilor excepției, astfel cum a fost consemnată de instanța care a sesizat Curtea Constituțională, sunt nesocotite următoarele prevederi din Constituție: art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție și art. 44 - Dreptul de proprietate privată.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile de lege au mai format obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași texte din Constituție ca cele care au fost reținute în încheierea de sesizare în cauza de față.

15.Astfel, referitor la dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, care reglementează atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida decizia entității învestite de lege care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragrafele 46 și 47, sau Decizia nr. 495 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 8 noiembrie 2018, paragrafele 23 și 24, că textul de lege care instituie această competență oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalității dreptului recunoscut. Curtea a observat, sub acest aspect, în esență, că scopul unei verificări suplimentare față de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situații generatoare de inechități, precum restituirea/atribuirea aceluiași bun imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu și exclusiv ori recunoașterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranței legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanție a recunoașterii acestuia în mod just. Totodată, Curtea a reamintit că din Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, se desprinde constatarea cu privire la existența, pe fondul vidului legislativ în materie, a numeroase situații de suprapunere de titluri de proprietate, ce au stat la originea multora dintre litigiile aduse în fața sa, ceea ce imprimă necesitatea rezolvării interne și a acestui aspect. O asemenea atribuție legală de control suplimentar, conferită unui organism central, are scopul de a preveni cazuri similare și de a asigura legalitatea și stabilitatea circuitului civil. Curtea a mai observat, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat, câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta deoarece până la emiterea, după caz, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, s-a mai arătat că deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanței de judecată, singura autoritate competentă să se pronunțe în mod definitiv asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.

16.Cu privire la prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc regula evaluării imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, Curtea s-a mai pronunțat, în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, paragrafele 23 și 24, sau prin Decizia nr. 592 din 26 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 31 ianuarie 2018, paragrafele 24-26, în considerentele cărora a reținut că prin Legea nr. 165/2013 legiuitorul a urmărit să introducă un sistem unitar și previzibil de evaluare a imobilelor, astfel încât atât imobilele ce fac obiectul cererilor de restituire nesoluționate să fie evaluate prin raportare la același sistem, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Curtea a recunoscut că prin introducerea acestui nou sistem de calcul este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncte, să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislației anterioare în materie - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente - referitoare la stabilirea valorii de piață a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaționale de evaluare. Însă, așa cum s-a arătat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, paragraful 42, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalități prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligația ca măsurile adoptate să respecte principiul proporționalității, așadar, să fie adecvate, rezonabile și să asigure un just echilibru între interesul individual și cel general, al societății. Dacă această modificare legislativă generează, în concret, o diminuare a valorii totale a despăgubirilor obținute de către persoanele îndreptățite, aceasta este o măsură proporțională cu scopul legitim urmărit (constând în menținerea echilibrului bugetar), putând avea, sub aspectul consecințelor produse, valențele unei plafonări. Prin decizia menționată, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanța sa, deoarece nu îi pune în pericol existența și efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obținut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituție.

17.Tot astfel, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat - având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile instituite prin Legea nr. 165/2013, și anume regulile de procedură clare și previzibile, însoțite de termene constrângătoare și de un control judecătoresc efectiv - că legea menționată oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129).

18.În ceea ce privește susținerile referitoare la inegalitatea în drepturi a unor persoane aflate în aceeași situație juridică, respectiv persoane care au beneficiat de măsuri reparatorii în raport cu valoarea reală a imobilelor preluate în mod abuziv, la data acordării măsurilor reparatorii, și, pe de altă parte, persoane pentru care măsurile reparatorii sunt plafonate la valoarea grilelor notariale în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în jurisprudența sa, de exemplu Decizia nr. 714 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 5 februarie 2015, paragraful 22, Curtea a statuat că dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective. Mai mult, în jurisprudența sa, Curtea a arătat că respectarea principiului egalității în drepturi, stabilit prin prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 764 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 9 martie 2015).

19.De asemenea, cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 174 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016, paragraful 19, sau Decizia nr. 574 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.026 din 27 decembrie 2017, paragrafele 21-23. Referitor la susținerea potrivit căreia instituirea unui nou termen, de 5 ani, în favoarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, pentru soluționarea dosarelor de despăgubire, Curtea a reținut că textul de lege criticat face parte din ansamblul de reguli procedurale instituite de legiuitorul român în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Prin stabilirea unui interval maxim în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este obligată să soluționeze dosarele de despăgubire se realizează o limitare în timp a acestei etape administrative, ceea ce reprezintă o remediere a deficienței legislației anterioare, care nu prevedea vreun termen în acest sens. În virtutea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, persoanele care se considerau îndreptățite în temeiul legilor reparatorii se adresau instanței de contencios administrativ ca urmare a refuzului nejustificat de emitere de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei conținând titlul de despăgubire, în condițiile în care era asimilată unui refuz nejustificat de soluționare trecerea unui interval de timp apreciat de acestea în mod subiectiv ca nerezonabil, de natură a justifica un demers jurisdicțional. Așadar, omisiunea reglementării unui termen legal de soluționare a dosarelor de despăgubire crea premisele unui comportament arbitrar al autorității administrative competente și punea persoanele care se considerau îndreptățite în situația de a acționa în mod aleatoriu, valorificând o cale nespecifică de acțiune, la care recurgeau ca urmare a lipsei de certitudine în ceea ce privește soluționarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarelor de despăgubire. Ca atare, instituirea, prin textul de lege criticat și în cauza de față, a unui interval maxim de timp în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să își îndeplinească această atribuție reprezintă o concretizare a intenției legiuitorului român de clarificare a procedurii de restituire, prin conferirea unui grad de previzibilitate apt să dea expresie exigențelor dreptului la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.

20.De asemenea, prin Decizia nr. 381 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 1 august 2017, paragraful 20, Curtea a reținut, în acord cu cele constatate în jurisprudența sa anterioară, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, paragraful 34, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată în vederea îndeplinirii obligațiilor instituite în sarcina statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, obligații ce au implicat modificarea mecanismului de restituire, prin implementarea unor proceduri simplificate și eficiente, precum și prin stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative, dublate de un control jurisdicțional efectiv, Curtea de la Strasbourg subliniind necesitatea implementării unor măsuri de natură să urgenteze soluționarea cererilor vizând măsurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat.

21.Totodată, Curtea a reiterat, de exemplu, prin Decizia nr. 381 din 6 iunie 2017, precitată, paragrafele 21 și 22, cele reținute în jurisprudența sa în această materie, în sensul că reglementarea, prin Legea nr. 165/2013, a unui interval de timp fix, cert și precis determinat în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să soluționeze dosarele de despăgubire este de natură să asigure un cadru legal care să confere eficiență dreptului de proprietate recunoscut persoanelor îndreptățite. În același timp, Curtea a reținut că termenele stabilite dau expresie celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea-pilot mai sus menționată. De asemenea, ulterior adoptării Legii nr. 165/2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat măsurile pentru care a optat legiuitorul român, observând că acesta a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă (Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Preda și alții împotriva României, paragraful 119).

22.Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului român, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, prin aceeași hotărâre, că Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru soluționarea cererilor (paragraful 121) și, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga și eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluționare definitivă a pretențiilor, o atare situație excepțională este inerentă complexității factuale și juridice vizând restituirea proprietăților preluate abuziv, așa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei și nici contrare drepturilor garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce privește durata rezonabilă a procedurii (paragrafele 129 și 131).

23.În ceea ce privește criticile referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, Curtea s-a pronunțat, de asemenea, prin mai multe decizii. De exemplu, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precitată, paragraful 34, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu nesocotesc garanțiile dreptului de proprietate privată conferite prin Legea fundamentală și prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, Curtea a reținut că, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeași cauză, instanța de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plății creanțelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătorești definitive, cum ar fi eșalonarea plății acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile și încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică și realizarea unui just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent și prin grija pe care autoritățile au demonstrat-o în executarea acestuia.

24.Curtea apreciază că, în cauza de față, își mențin valabilitatea atât soluția pronunțată prin deciziile menționate, cât și considerentele care au stat la baza acestora, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius Alin Brătulescu și Alina Ana Sîrcă în Dosarul nr. 5.112/3/2017 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și b), ale art. 21 alin. (6) și ale art. 34 alin. (1) și (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu