Decizia nr. 446 din 13 iulie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (4)-(7) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Domnica Bîrle în Dosarul nr. 2.501/83/2019 al Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 727D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 481 din 27 octombrie 2022.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 28 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.501/83/2019, Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (4)-(7) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Domnica Bîrle într-o cauză având ca obiect un litigiu de asigurări sociale privind recalcularea pensiei.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi și neretroactivitatea legii civile. În acest sens, arată că persoanele îndreptățite la pensie aflate în aceeași situație beneficiază de un tratament diferit, ceea ce creează o discriminare care afectează constituționalitatea textului criticat. Menționează faptul că toate persoanele angajate la aceeași societate care au ieșit la pensie la un moment anterior au beneficiat de încadrarea în grupa a II-a de muncă, mai precis li s-a recunoscut perioada lucrată în condiții speciale de muncă, spre deosebire de persoanele pensionate ulterior, cărora nu li se mai recunoaște grupa a II-a de muncă. Față de textul inițial al art. 158 din Legea nr. 263/2010, s-au adăugat textele de lege criticate, ceea ce duce la dezavantajarea persoanelor care introduc acțiuni ulterior acestor modificări. Aceste modificări nu respectă exigențele previzibilității și securității raporturilor juridice în materie civilă.

6.Consideră că această discriminare nu are nicio justificare și încalcă egalitatea în drepturi a unor persoane aflate în aceeași situație juridică, dar care au ieșit la pensie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 155/2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a Legii nr. 172/2016 pentru completarea art. 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

7.Autoarea excepției arată că sunt încălcate prevederile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât dispozițiile de lege produc efecte pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, afectând drepturile deja câștigate la data desfășurării activității, respectiv încadrarea în condiții speciale de muncă, supuse unor multiple riscuri.

8.De asemenea, consideră că sunt încălcate și prevederile cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

9.Autoarea excepției menționează că angajatorii nu sunt obligați să păstreze în arhivă documentele care se solicită în baza art. 158 din Legea nr. 263/2010. Cu excepția statelor de plată, care se păstrează 50 de ani, restul actelor nu au un termen de păstrare impus de vreo dispoziție legală. Mai exact, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.

10.Nu în ultimul rând, arată că, în raport cu prevederile art. 1 din Constituție, dispozițiile de lege criticate nu oferă suficiente garanții de previzibilitate și accesibilitate, garanții care ar trebui să caracterizeze orice reglementare națională într-un stat de drept. Aceste dispoziții de lege lasă loc arbitrarului și desconsideră dreptul la pensie, de care trebuie să beneficieze orice cetățean onest în funcție de munca prestată, prin aceea că permit invocarea unei stări de probatio diabolica, în sensul în care, cu toate că angajatorul a recunoscut grupa a II-a de muncă, totuși i se cer unele documente care se găseau doar la angajator, iar acesta nu le mai deține. În realitate, textul permite cenzurarea arbitrară a drepturilor bănești de care ar trebui să beneficieze cu titlu de pensie.

11.Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

12.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 158 alin. (4)-(7) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut:

(4)Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

(5)Prin documente verificabile se înțelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităților/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secția/atelierul/locul de muncă, precum și orice alte documente justificative.

(6)În situația în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activității în grupele I și/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alți deținători legali de arhive sunt obligați să pună la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice și/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislației în domeniu.

(7)În situația în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislației privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverințelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiții normale de muncă.

16.Autoarea excepției susține că aceste prevederi de lege sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 referitoare la statul român, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile și ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. De asemenea, consideră că sunt încălcate prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la proprietate.

17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 158 din Legea nr. 263/2010 fac parte din categoria normelor tranzitorii ce reglementează situația persoanelor care, anterior datei de 1 aprilie 2001, au lucrat în grupele superioare de muncă, respectiv în grupa I sau grupa a II-a.18. Legislația anterioară Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a clasificat locurile de muncă pe grupe, în funcție de complexitatea activității, gradul de expunere la risc și de solicitare la care era supusă persoana care efectua munca. Astfel, dispozițiile succesive ale art. 10 din Decretul nr. 292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul Asigurărilor Sociale de Stat, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 20 din 10 august 1959, ale art. 6 din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17-18 din 1 februarie 1969, și ale Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, publicată în Buletinul Oficial nr. 82 din 6 august 1977, au stabilit o divizare a locurilor de muncă pe grupe de muncă, grupele superioare referindu-se la activități cu un grad sporit de solicitare și de risc. În acest sens, de exemplu, art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 3/1977 a prevăzut că pensia se stabilește în raport cu contribuția adusă de fiecare om al muncii la dezvoltarea societății, potrivit principiului socialist al retribuirii după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, și se diferențiază în funcție de vechimea în muncă, retribuția avută și grupa de muncă, precum și că, în raport cu condițiile, complexitatea și importanța muncii, locurile de muncă se încadrează în grupa I, II sau III de muncă, prin decret al Consiliului de Stat.

19.Abrogând Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, dar intrată în vigoare la 1 aprilie 2001 - a propus o nouă clasificare a locurilor de muncă în funcție de condițiile în care s-a desfășurat activitatea, reglementând astfel în art. 19 și 20 locurile de muncă în condiții deosebite și pe cele în condiții speciale distinct de locurile de muncă în condiții normale.

20.Așa cum a observat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 259 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 18 iulie 2014, paragraful 22, deși încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale sau deosebite a avut ca temei rațiuni asemănătoare divizării activității în grupele I și a II-a de muncă, rațiuni ce țin de gradul de solicitare, precum și de factorii de risc prezenți și expunerea la aceștia, totuși, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărâri ale Guvernului nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I și a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiții speciale ori deosebite. Astfel, unele activități și unități care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activități și unități în care se desfășoară activitatea în condiții speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiții deosebite, dacă au îndeplinit condițiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 martie 2001.21. Legea nr. 263/2010, abrogând dispozițiile Legii nr. 19/2000, a menținut încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite și condiții speciale, reglementând și categoria locurilor de muncă în alte condiții, respectiv acele locuri de muncă și activități din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale care implică pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieții ori de pierdere a libertății - captivitate, terorism, răpiri, luări ca ostatici ori alte asemenea situații - și pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecție.

22.Dovedirea perioadelor care constituie vechime în muncă în grupe superioare de muncă se realizează, potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (3) și (3^1) din Legea nr. 263/2010, cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, iar în situația în care aceste perioade nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverințe eliberate de către angajatori sau deținătorii legali de arhive. Dispozițiile alin. (4) din același articol de lege subliniază condiția legalității adeverințelor care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă și necesitatea probării acestei legalități prin „documente verificabile“ întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001. Așa cum Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 481 din 27 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 3 martie 2023, paragraful 24, aceasta este o condiție firească, ce pune în evidență necesitatea respectării cadrului legal pe baza căruia au fost emise adeverințele, înlăturând interpretarea în sensul că simpla declarație a angajatorului că salariatul a lucrat în grupele superioare de muncă ar putea fi considerată suficientă, fără a exista o fundamentare legală în acest sens.

23.Art. 158 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 stabilește care sunt documentele ce pot face dovada legalității încadrării salariatului în grupele superioare de muncă, legiuitorul menționând actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/ activităților/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă, contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, decizii interne, act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu, extras din statele de plată din care să rezulte secția/atelierul/locul de muncă, precum și orice alte documente justificative.

24.Următoarele alineate ale art. 158 din Legea nr. 263/2010 consacră competența Casei Naționale de Pensii Publice și a caselor de pensii teritoriale de a verifica legalitatea actelor de încadrare în grupele superioare de muncă. Dispozițiile alin. (6) sunt clare în sensul în care acest control vizează respectarea legislației în domeniu, iar această legislație este cea de la data la care salariatul a desfășurat activitatea în una dintre grupele superioare de muncă a căror recunoaștere o solicită. Astfel, textul de lege menționează „documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001“. În situația în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislației privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverințelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiții normale de muncă.

25.Prin Decizia nr. 481 din 27 octombrie 2022, precitată, paragrafele 28 și 29, Curtea a apreciat că dispozițiile de lege criticate nu produc efecte juridice care contravin principiului constituțional al neretroactivității legii civile, întrucât au în vedere procesul de verificare și recunoaștere a legalității încadrării în grupele superioare de muncă, în vederea acordării beneficiilor ce decurg din această încadrare, proces ce are loc și își produce efectele după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 (facta futura). Legislația, condițiile și documentele care sunt avute în vedere la verificarea legalității, întrucât privesc situații juridice trecute, consumate (facta praeterita), sunt, așa cum se menționează în dispozițiile de lege, cele anterioare datei de 1 aprilie 2001, contemporane momentului în care salariatul a desfășurat munca în acele condiții care permiteau încadrarea în grupele superioare de muncă. Dispozițiile de lege criticate nu instituie noi reguli ori noi condiții față de cele stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel că nu se poate susține că legea civilă nouă se aplică situațiilor juridice trecute, ci doar instituie o verificare a legalității unor situații juridice și a actelor juridice emise în raport cu legislația în vigoare la momentul când acestea au avut loc.

26.Prin paragraful 31 al aceleiași decizii, Curtea a apreciat că aceleași considerente reținute în ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) sunt valabile și cu privire la criticile vizând încălcarea prevederilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate, beneficiile ce revin persoanelor care au lucrat în grupe superioare de muncă nefiind afectate atât timp cât încadrarea în aceste grupe a fost realizată cu respectarea prevederilor legale incidente potrivit principiului tempus regit actum.

27.În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că aceasta vizează o diferență de tratament juridic în raport cu reglementarea aplicabilă în funcție de data ieșirii la pensie.

28.Față de această critică, Curtea reține că, așa cum a statuat în jurisprudența sa, spre exemplu, Decizia nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007, situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări.

29.În plus față de aceste considerente, Curtea observă și faptul că, în redactarea inițială, art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevedea dispoziții similare actualului alin. (4), astfel că nu se poate susține că recunoașterea condițiilor de muncă era supusă unor cerințe diferite.

30.Contrar criticilor autoarei excepției referitoare la lipsa de claritate și previzibilitate a reglementării, dispozițiile alin. (5) al art. 158 din Legea nr. 263/2010 au rolul de a clarifica sintagma „documente verificabile“, precum și de a sublinia obligația angajatorilor de a furniza caselor de pensii toate documentele necesare stabilirii condițiilor de muncă în care asigurații au desfășurat activitatea profesională. Astfel, Curtea apreciază că susținerile vizând încălcarea prevederilor art. 1 din Constituție sunt neîntemeiate.

31.În sfârșit, în ceea ce privește situația particulară invocată de autoarea excepției referitoare la documentele care dovedesc încadrarea în grupa a II-a de muncă, respectiv faptul că la solicitarea de recalculare a pensiei nu s-au luat în considerare mențiunile din carnetul de muncă și din adeverința care atestă încadrarea în grupa a II-a de muncă, Curtea apreciază că acestea constituie aspecte ce privesc probleme de interpretare și aplicare a legii, ce revin competenței exclusive a instanței de judecată.

32.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Domnica Bîrle în Dosarul nr. 2.501/83/2019 al Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 158 alin. (4)-(7) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Patricia-Marilena Ionea