Decizie nr. 1 din 7 ianuarie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin art. I pct. 25 din Legea nr. 597/2002, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 5.615/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 11 decembrie 2003, în prezenţa părţilor: Banca Internaţională a Religiilor prin lichidator S.C. Reconversie şi Valorificare Active - S.A. (Moore Stephens SA), prin avocat; Banca Internaţională a Religiilor reprezentată de Pană Ion, prin avocat; Banca Internaţională a Religiilor reprezentată de consiliul de administraţie, prin avocat; Banca Naţională a României, prin consilier juridic; Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, prin consilier juridic. A lipsit Camera de Comerţ şi Industrie a României, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 17 decembrie 2003 şi, apoi, la 7 ianuarie 2004.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.615/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 25 alin. 2 din Legea nr. 597/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public arată, în şedinţa din 7 aprilie 2003, aşa cum rezultă din încheierea instanţei, că "viciile de neconstituţionalitate ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999 referitoare la încălcarea art. 114 alin. (4) şi art. 107 alin. (4) din Constituţie au fost în mod automat şi efectiv preluate de dispoziţiile art. 2 al. art. III pct. 25 din Legea nr. 597/2002, astfel încât şi ele sunt neconstituţionale". Totodată se consideră că "textul vizat de excepţia de neconstituţionalitate ar trebui completat astfel încât să se excludă posibilitatea retroactivării unei ordonanţe lovite de vicii de neconstituţionalitate".

De asemenea, în memoriul depus la instanţă la 7 martie 2003, autorul excepţiei arată, pe larg, că "la data de 29 octombrie 2002, prin Legea nr. 596/2002, Parlamentul a respins, iar prin Legea nr. 597/2002 a abrogat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, act normativ care a stat la baza declanşării procedurii de faliment a Băncii Internaţionale a Religiilor". Prin alin. 2 al art. III pct. 25 din Legea nr. 597/2002, se arată în continuare, "se precizează lt; lt;Procedurile falimentului declanşate în baza prevederilor Legii nr. 83/1998, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate în conformitate cu prevederile legii menţionate, valabile la momentul dării hotărârii de deschidere a procedurii gt; gt;. Data hotărârii declanşării falimentului Băncii Internaţionale a Religiilor este 10 iulie 2000, dată la care era în vigoare Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999".

Referitor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, se susţine că aceasta "este lovită de vicii de neconstituţionalitate, deoarece a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 19 noiembrie 1999 - depusă la Parlament spre aprobare la 22 noiembrie 1999, încălcându-se prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţia României.

Pe de altă parte, potrivit art. 107 alin. (4) din Constituţie, ordonanţele se semnează de primul-ministru şi se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare.

Semnarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999 doar de primul-ministru constituie, astfel, un alt viciu de neconstituţionalitate al ordonanţei.

Aceste vicii de neconstituţionalitate au fost în mod automat şi efectiv preluate de către dispoziţiile alin. 2 art. III pct. 25 din Legea nr. 597/2002, astfel încât aceste dispoziţii sunt lovite şi ele de vicii de neconstituţionalitate".

În final, autorul excepţiei consideră că "textul de mai sus trebuie completat astfel încât să se excludă posibilitatea ultraactivării legii care instituie procedura falimentului, care, deşi valabilă la momentul dării hotărârii de deschidere a procedurii, este susceptibilă de vicii de natura celor invocate în legătură cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999 care completează Legea nr. 83/1992".

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială opinează că excepţia este neîntemeiată pentru următoarele considerente: "Textul criticat pentru neconstituţionalitate este o normă de procedură, care indică legea aplicabilă în cazul continuării procedurilor falimentului, deschise în baza Legii nr. 93/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Excepţia invocată antamează o problemă de aplicare a legii şi de interpretare a acesteia, problemă care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate fi rezolvată de Curtea Constituţională.

Este importantă distincţia între soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, care este în competenţa Curţii Constituţionale, şi rezolvarea problemei apărute în interpretarea şi aplicarea legii, care este de competenţa instanţei judecătoreşti.

Excepţia de neconstituţionalitate nu vizează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, ci textul prin intermediul căruia această ordonanţă, respinsă şi abrogată, ultraactivează.

Această soluţie de excepţie de la principiul aplicării imediate a legii noi este expresia voinţei legiuitorului şi nu încalcă în mod direct nici un text din Constituţie.

Mai mult, în textul ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu se face referire expresă la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, iar faptul că această ordonanţă ar ultraactiva s-a dedus pe cale de interpretare".

În concluzie, arată instanţa, "faţă de motivarea autorului excepţiei conform cu care viciile de neconstituţionalitate ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999 privind încălcarea art. 107 alin. (4) şi art. 114 alin. (4) din Constituţie au fost preluate de art. III alin. 2 pct. 25 din Legea nr. 597/2002", se apreciază că "excepţia este neîntemeiată, întrucât aceste vicii se referă la procedura de adoptare a acestui act normativ, iar nu la conţinutul său. Pretinsele vicii de neconstituţionalitate au fost acoperite prin respingerea şi abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, iar soluţia ca această ordonanţă să se aplice în continuare procedurilor deschise în perioada cât era în vigoare este o problemă de voinţă legislativă, care excede controlului de constituţionalitate".

În legătură cu susţinerea autorului excepţiei în sensul că "textul ce face obiectul excepţiei ar trebui completat, pentru a se exclude posibilitatea ultraactivării unei ordonanţe lovite de vicii de neconstituţionalitate", instanţa, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arată că această Curte "a stabilit că nu este competentă de a se substitui legiuitorului cu prilejul rezolvării unei excepţii de neconstituţionalitate al cărei obiect priveşte lacune legislative ori în cazul unor reglementări legale despre care se pretinde că ar fi incomplete ori nesatisfăcător redactate".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere comunicat Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, Guvernul, după ce subliniază că "în mod judicios" instanţa de fond a stabilit că "textul criticat este cel al art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2001", consideră, "asemenea instanţei de fond, că excepţia de neconstituţionalitate nu vizează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, ci textul prin intermediul căruia această ordonanţă, abrogată şi respinsă, ultraactivează".

În acest context, Guvernul apreciază că "ultraactivitatea unor dispoziţii legale, care reprezintă o excepţie de la principiul aplicării imediate a legii noi, reprezintă voinţa legiuitorului şi nu încalcă nici un text din Constituţie". În acest sens, Guvernul opinează "că dispoziţiile constituţionale statuând principiul neretroactivităţii legii nu se pot raporta şi la ultraactivitatea legii, întrucât acestea sunt de strictă interpretare şi aplicare".

În ceea ce priveşte motivele invocate ca generând vicii de neconstituţionalitate, vizând procedura de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, Guvernul consideră că "acestea sunt neîntemeiate". Astfel, arată Guvernul, "este adevărat că ordonanţa de urgenţă în discuţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României anterior depunerii sale la Parlament, însă aceasta nu reprezintă un temei de neconstituţionalitate. Art. 114 alin. (4) din Constituţie dispune doar că ordonanţele de urgenţă emise de Guvern intră în vigoare numai după depunerea acestora la Parlament. Prin urmare, în cazul de faţă, intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999 a avut loc nu la data publicării, ci la data depunerii sale la Parlament".

În ceea ce priveşte "critica întemeiată pe prevederile art. 107 alin. (4) din Constituţie vizând lipsa, la finalul textului ordonanţei de urgenţă, a contrasemnăturii miniştrilor autorizaţi cu punerea în aplicare a acesteia", Guvernul arată "că aceasta este neîntemeiată întrucât actul este contrasemnat de cei trei conducători ai autorităţilor administraţiei centrale împuterniciţi cu punerea sa în aplicare".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de către autorul excepţiei, îl constituie dispoziţiile art. III alin. 2 pct. 25 din Legea nr. 597/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor. Instanţa de judecată a identificat obiectul excepţiei ca fiind art. I pct. 25 alin. 2 din Legea nr. 597/2002.

Examinând textul de lege criticat, Curtea observă că, în realitate, pct. 25 al art. I din Legea nr. 597/2002 nu are decât un singur alineat, care redă noul cuprins al art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2001, stabilit în urma modificării şi completării acestei ordonanţe de urgenţă prin legea de aprobare. Acest din urmă text conţine două alineate cu dispoziţii tranzitorii, dintre care cel de-al doilea constituie, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Dispoziţiile criticate, cele ale art. III alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138 din 18 octombrie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 24 octombrie 2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin dispoziţiile art. I pct. 25 din Legea nr. 597 din 29 octombrie 2002 de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 18 noiembrie 2002, au următorul cuprins: "Procedurile falimentului declanşate în baza prevederilor Legii nr. 83/1998, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate în conformitate cu prevederile legii menţionate, valabile la momentul dării hotărârii de deschidere a procedurii."

Din analiza excepţiei rezultă că autorul excepţiei, deşi critică pentru neconstituţionalitate în mod direct, expressis verbis, dispoziţiile art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2001, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 597/2002, îşi motivează această critică prin mijlocirea unor motive de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, care, la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, era respinsă prin Legea nr. 596 din 29 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 18 noiembrie 2002, şi abrogată prin Legea nr. 597 din aceeaşi zi, publicată în acelaşi număr al Monitorului Oficial al României, Partea I.

O primă excepţie de neconstituţionalitate, care a vizat direct şi exclusiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, a fost respinsă ca inadmisibilă de instanţa de judecată la 17 februarie 2003.

În cauza de faţă, motivele de neconstituţionalitate sunt de natură extrinsecă, referindu-se exclusiv la nerespectarea unor condiţii constituţionale privind emiterea şi intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, prevăzute de art. 107 alin. (4) şi art. 114 alin. (4) din Constituţie.

Textele constituţionale invocate aveau, la data emiterii ordonanţei, anterior revizuirii şi republicării Constituţiei, următorul cuprins:

–art. 107 alin. (4): "Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.";

–art. 114 alin. (4): "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu."

În concret, autorul excepţiei arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999 "este lovită de vicii de neconstituţionalitate, deoarece a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 19 noiembrie 1999 şi depusă la Parlament spre aprobare la 22 noiembrie 1999", iar pe de altă parte, "semnarea Ordonanţei de urgenţă nr. 186/1999 doar de primul-ministru constituie astfel un alt viciu de neconstituţionalitate".

Legătura pe care o face autorul excepţiei între dispoziţia legală criticată expressis verbis pentru neconstituţionalitate şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999 este exprimată în formularea că viciile de neconstituţionalitate ale acesteia "au fost în mod automat şi efectiv preluate de către dispoziţiile alin. 2 art. III pct. 25 din Legea nr. 597/2002".

Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită.

În cauză, dispoziţiile art. III alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 597/2002 pentru aprobarea sa, au un caracter tranzitoriu, rezolvând un conflict de legi în timp. Textul stabileşte că "Procedurile falimentului declanşate în baza prevederilor Legii nr. 83/1998, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate în conformitate cu prevederile legii menţionate, valabile la momentul dării hotărârii de deschidere a procedurii".

În formularea dată de textul respectiv, legiuitorul din anul 2002 se abate de la principiul aplicării imediate a legii noi, hotărând, cu titlu tranzitoriu, că situaţiile juridice pendinte să rămână guvernate de prevederile legale abrogate, sub imperiul cărora a fost dată hotărârea de deschidere a procedurii falimentului, fără ca aceasta să aibă semnificaţia repunerii în vigoare a normelor abrogate.

Procedeul folosit de Parlament, prin voinţa expresă a legii noi, care îl scuteşte pe legiuitor să reproducă normele aplicabile cazurilor pendinte, nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 alin. (3), devenit după revizuirea şi republicarea Constituţiei art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

Singura restricţie constituţională în materia succesiunii legilor, respectată însă de legiuitor în cauză, o constituie principiul neretroactivităţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, care "se justifică prin faptul că asigură în condiţii mai bune securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, precum şi datorită faptului că blochează nesocotirea separaţiei dintre puterea legislativă, pe de o parte, şi puterea judecătorească sau cea executivă, pe de altă parte" (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 9/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326/1994).

Curtea constată, de asemenea, că nu este întemeiată susţinerea potrivit căreia dispoziţia tranzitorie criticată ar fi preluat "în mod automat şi efectiv" "viciile de neconstituţionalitate" ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, întrucât acestea vizează în exclusivitate nerespectarea unor condiţii de emitere şi intrare în vigoare a ordonanţei de urgenţă, deci neconstituţionalitatea extrinsecă (externă) a acesteia, iar nu conţinutul normelor la care se referă legiuitorul.

Solicitarea autorului excepţiei de a se exercită un control extrinsec (privind respectarea condiţiilor constituţionale de emitere a unui act normativ) nu poate fi realizată, întrucât, chiar dacă ar fi existat o încălcare a procedurilor constituţionale de emitere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, aceasta a fost "asanată" prin acţiunea Parlamentului de respingere şi apoi de abrogare, prin lege, a respectivului act normativ.

Astfel, neconstituţionalitatea de natură extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999 nu poate fi opusă textului criticat, introdus prin art. I pct. 25 din Legea nr. 597/2002, lege supusă cu totul altor condiţii de adoptare şi intrare în vigoare decât cele ale ordonanţei de urgenţă ce fusese respinsă şi abrogată anterior ridicării excepţiei.

Susţinerea autorului excepţiei că textul criticat pentru neconstituţionalitate ar trebui "completat astfel încât să excludă posibilitatea ultraactivării legii care instituie procedura falimentului, care, deşi valabilă în momentul dării hotărârii de deschidere a procedurii, este susceptibilă de vicii de natura celor invocate în legătură cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, care completează Legea nr. 83/1998", nu poate fi primită întrucât astfel Curtea s-ar transforma în legislator pozitiv, substituindu-se Parlamentului, ceea ce nu este posibil. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului".

În legătură cu susţinerea, făcută cu prilejul dezbaterilor în faţa Curţii Constituţionale (şi în notele scrise depuse de una din părţi), în sensul că "Ordonanţa de urgenţă a Guvernului (respinsă şi abrogată de Parlament) este însă, deopotrivă, lovită şi de nulitate", Curtea observă că în Constituţie nu este prevăzută sancţiunea nulităţii pentru actele normative, care, de altfel, ar presupune efecte retroactive, interzise de art. 15 alin. (2) din Constituţie, precum şi de art. 147 alin. (4) din Constituţie, care stabileşte că deciziile Curţii Constituţionale "au putere numai pentru viitor".

De altfel, autoritatea legiuitoare competentă să exercite controlul parlamentar asupra ordonanţelor Guvernului, în virtutea prerogativelor sale, a respins şi a abrogat ordonanţa în cauză prin două legi succesive.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin art. I pct. 25 din Legea nr. 597/2002, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 5.615/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 ianuarie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta